Sunteți pe pagina 1din 4

Stephen William Hawking

 Viaţa şi activitatea profesorului

Stephen William Hawking s-a născut pe data de 8 ianuarie 1942 în


Oxford – Anglia. La vârsta de 11 ani a urmat cursurile scolii St.
Albans ca apoi să urmeze colegiul la Oxford (Oxford University
College).

Stephen a dorit să studieze matematica deşi tatăl său şi-ar fi dorit o


carieră în medicină pentru fiul său. Însă matematica nu eraun profil
disponibil în cadrul colegiului, astfel opţiunile sale s-au îndreptat
spre fizică. După trei ani, a fost premiat cu titlul onorific de sef de
promoţie în ştiinţele naturii.

În drumul studiilor sale, următorul pas a fost Cambridge, unde a cercetat domeniul cosmologiei.
După obţinerea doctoratului a ocupat postul de cercetător, iar apoi de cercetător profesionist în
cadrul colegiului Caius. După plecarea sa de la institutul de astronomie în anul 1973, a urmat
departamentul de matematică aplicată şi fiziă teoretică. Din anul 1979 profesorul Hawking a
deţinut postul de Profesor Lucasian în matematică, post înfiinţat de reverendul Henry Lucas ce a
fost membru în parlament pentru universitate. Printre predecesorii postului se numără Isaac
Newton, Sir George Stokes şi Paul A.M. Dirac.

 Teorii şi publicaţii

Profesorul Hawking a fost preocupat cu studiul legilor care guvernează universul, astfel
împreună cu Roger Penrose a demonstrat că teoria relativităţii dezvoltată de Einstein implică
faptul ca spaţiul şi timpul işi află începuturile în timpul exploziei “Big Bang” şi de asemenea îşi
au sfârşitul în găurile negre. Apare în acest mod necesitatea de a crea o legătură între teoria
generală a relativitătii şi teoria cuantică.
Consecinţa apărută din această unificare este descoperirea
profesorului că găurile negre nu ar trebui să fie complet
negre, ci ar trebui să emită radiaţii pentru ca în final să se
evapore şi să dispară. Alt efect al uniunii teoriilor este faptul
că universul nu are limite în cadrul timpului

(“Boundary conditions: The Universe has no boundaries.”)

Universitatea Cambridge, seminar prezentat de Stephen Hawking şi interpretat de Nick Warner


(poză).

Printre multele sale cărţi şi publicaţii se numără : “The Large Scale Structure of Spacetime”, “A
Brief History of Time” – bestseller internaţional, “Black Holes and Baby Universes”, “The
Universe in a Nutshell”.

Profesorul este membru onorific al Academiei de Ştiinţe Naţionale a Statelor Unite, al Societăţii
Roiale a Angliei şi deţine o colecţie numeroasă de diplome şi premii:

 1975 Medalia Eddington


 1976 Medalia Hughes a Societăţii Roiale
 1979 Medalia Albert Einstein
 1982 Ordinul Imperiului Britanic (Comandant)
 1985 Medalia de aur a Societăţii Roiale de Astronomie
 1986 Membru al Academiei Pontife de Ştiinţă
 1988 Premiul Wolf în Fizică
 1989 Distincţia “Prinţului de Asturias” în Concord
 1989 Companion de onoare
 1999 Premiul Julius Edgar Lilienfeld al Societăţii Americane de Fizică
 2003 Distincţia “Michelson Morley”a Universităţii Case Western Reserve
 2006 Medalia Copley a Societăţii Roiale
 2008 Premiul “Fonseca” al Universităţii Santiago de Compostela
 2009 Medalia Presidentială a Libertăţii, cel mai mare grad de distincţie civilă din Statele
Unite

 Probleme de sănătate

Profesorul este condiţionat din punct de vedere al sănătăţii sale de o boala destul de rară
şi incurabilă. Denumirea ştiinţifică a bolii este scleroză laterală amiotrofică (în engleză
Amyotrophic Lateral Sclerosis – ALS). Cazul profesorului este însă unul foarte diferit de
majoritatea bolnavilor de ALS, fiind cel mai lent în dezvoltarea sa distructivă pentru organism
dintre toate cazurile atestate. În majoritatea cazurilor supravieţuirea bolnavului peste 10 ani din
momentul instalării simptomelor este un lucru neobişnuit. Durata de viaţă cea mai mare atestată
a fost de 39 de ani, iar acest lucru s-a datorat formei uşoare a bolii şi unei progresii foarte lente.

Simptomele bolii profesorului au apărut încă din timpul facultăţii, când acesta şi-a pierdut
echilibrul şi a căzut pe scări, lovindu-se la cap. Diagnosticarea problemei sale de sănătate a avut
loc înainte de prima sa căsătorie, la vârsta de 21 de ani, medicii dându-i o speranţă de viaţă de
2-3 ani.

Profesorul a pierdut capacitatea de a-şi folosi mâinile şi picioarele, iar datorită unei
complicaţii survenite în urma contractării unei pneumonii acesta şi-a pierdut şi vocea. Din anul
2009 Stephen Hawking este aproape complet paralizat.
În prezent profesorul foloseşte un sintetizator de voce ce redă textul ales de utilizator. Cu
ajutorul unui senzor ataşat pe obrazul său, Stephen alegele, construcţii gramaticale prin
intermediul unui sisem predictiv bazat pe primele caractere ale cuvintelor. Pentru scrierea unor
propoziţii complete este însă nevoie de un timp îndelungat. Deşi interviurile în care apare
profesorul pare că acesta poartă o conversaţie spontană cu interlocutorul său, în realitate acestea
sunt pregătite în avans, datorită timpului de care este nevoie pentru a completa toate răspunsurile.
Într-o conversaţie în direct s-a putut observa ca Stephen a avut nevoie de aproape 7 minute
pentru a formula răspunsul la o întrebare

Cu toate acestea Stephen Hawking se descrie ca fiind un om norocos, în ciuda


problemelor sale. Progresia lentă a bolii sale i-a acordat timpul necesar pentru a face descoperiri
esenţiale şi pentru a avea în acelaşi timp “o familie foarte atractivă” după descrierea profesorului.

 Radiaţia Hawking

Radiaţia Hawking sau Bekenstein-Hawking este o radiaţie termică cu spectru de corp


negru (corpul negru este definit ca fiind un corp ce nu permite trecerea sau reflexia nici unei
radiaţii electromagnetice, însă va emite un spectru datorită efectelor termice) emisă de găurile
negre datorită efectelor cuantice. Profesorul a argumentat existenţa teoretică a acestei radiaţii în
anul 1974, iar fizicianul Jacob Bekenstein a prezis faptul că găurile negre ar trebui să aibă o
temperatură şi o entropie proprie, finită şi nenulă.
Stephen Hawking a făcut o vizită la Moscova în timpul cercetărilor sale, unde oamenii de
ştiinţă ruşi Yakov Zeldovich şi Alexander
Starobinski i-au arătat faptul că în funcţie de
principiul incertitudinii din mecanica
cuantică, găurile negre rotaţionale ar trebui
să creeze şi să emită particule.
Radiaţia Hawking, prin procesul care o
constituie, va reduce masa găurii negre,
rezultând în final evaporarea găurii negre.
Astfel găurile negre care pierd mai multă materie decât absorb, se vor disipa, micşora pentru ca
în final să dispară. Găurile negre mai mici sunt emiţătoare mai mari de radiaţie decât găurile de
dimensiuni mai mari deoarece ele tind să se micşoreze şi să se evapore mai repede.

Teoria profesorului a devenit astfel prima analiză aprofundată şi convingătoare asupra


unei posibile teorii a gravităţii cuantice. Cu toate acestea însă existenţa radiaţiei Hawking nu a
fost niciodată observată.
În anul 2008 NASA a lansat satelitul Glast care va căuta radiaţiile emise datorită
evaporării unei găuri negre
primordiale. Pe cale
experimentală se încearcă
obţinerea de găuri negre
minuscule ca apoi să poată
fi observată evaporarea lor.
Acest tip de experiment
implică acceleratorul de
particule de la CERN
(Organizaţia Europeană de
Cercetări Nucleare). Însă în
Gaura neagră
condiţiile experimentale ce
se pot efectua în prezent
acest efect se produce la o
scara mult prea mică pentru
a putea fi observat.
Totodată studiile recente au
demonstrat pe cale
experimentală că efectele
cunoscute sunt într-o
strânsă legătură cu radiaţia Hawking.