Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
gabriela.olteanu@econ.ubbcluj.ro
Cuprinsul cursului
I. Analiză matematică
1.1. Funcţii de o variabilă. Derivate si aplicaţii economice X
1.2. Funcţii de mai multe variabile. Derivate parţiale. Diferenţiale
1.3. Extreme simple
1.4. Extreme condiţionate
1.5. Ajustarea datelor experimentale
1.6. Integrale Euleriene
II. Probabilităţi
2.1. Spaţiu de selecţie. Evenimente. Probabilităţi
2.2. Probabilităţi condiţionate. Independenţa evenimentelor
2.3. Scheme clasice de probabilitate
2.4. Variabile aleatoare
2.5. Caracteristici numerice ale variabilelor aleatoare
2.6. Repartiţii clasice de tip discret şi continuu
Bibliografie: A. Mureşan, D.A. Filip, M. Mihoc, P. Curt, I. Râp, R.I. Lung, G.
Olteanu, V. Radu, A. Roşca, M. Păcurar, P.T. Petru, G. Brendea, T. Coconeţ, D.
Filip, F. Pop, K. Sipos, Matematici aplicate ı̂n economie, Editura Mega, 2012.
Cuprinsul cursului 2
1 Spaţiul Rn
2 Funcţii reale de mai multe variabile reale. Exemple
3 Derivate parţiale
4 Diferenţiale
1. Spaţiul Rn : Definiţie
Dacă n = 1, atunci R1 = R
Dacă n = 2, atunci
R2 = R × R = {(x1 , x2 ) | x1 , x2 ∈ R}
R3 = R × R × R = {(x1 , x2 , x3 ) | xi ∈ R, i = 1, 3}
Rn = R × R × . . . × R = {(x1 , x2 , . . . , xn ) | xi ∈ R, i = 1, n}
1. Spaţiul Rn : Exemple
n=1:R
n = 2 : R2
n = 3 : R3
Definiţie
Fie A ⊆ Rn . Funcţia f : A → R,
Exemplu
Norma euclidiană pe Rn , f : Rn → R,
q
f (x) = f (x1 , x2 , . . . , xn ) = x12 + x22 + . . . + xn2 = kxk ∈ R.
f (x) = f (x1 , x2 , x3 ) = x1 · x2 · x3
V (x, y ) = k · x α · y β
Notaţii (1685-1690)
Isaac Newton: fx0
∂f df
Gottfried Wilhelm von Leibniz: ∂x , dx
MATEMATICI APLICATE ÎN ECONOMIE Prof. dr. Gabriela Olteanu 11 / 24
1. Spaţiul Rn
2. Funcţii reale de mai multe variabile reale
Cap.II Funcţii reale de mai multe variabile reale
3. Derivate parţiale
4. Diferenţiale
Definiţie
Fie f : Rn → R, n ≥ 2, a = (a1 , a2 , . . . , an ) ∈ Rn , i ∈ {1, 2, . . . , n} fixat.
Derivata parţială ı̂n raport cu variabila xi ı̂n punctul a este:
not ∂f f (a1 , a2 , . . . , ai−1 , xi , ai+1 , . . . , an ) − f (a1 , a2 , . . . , an )
fx0i (a) = (a) = lim
∂xi xi →ai xi − ai
Observaţie
Derivarea parţială se face ı̂n raport cu una dintre variabile, toate
celelalte variabile considerându-se fixate (ca nişte parametri).
f (2, y ) − f (2, 1) (4 + 2y 2 − 2y ) − 4
fy0 (a) = fy0 (2, 1) = lim = lim
y →1 y −1 y →1 y −1
2y (y − 1)
= lim = lim 2y = 2
y →1 y −1 y →1
∂f
fx0 (x, y ) = (x, y ) = (x 2 )0x + (2y 2 )0x − (xy )0x = 2x − y
∂x
∂f
fy0 (x, y ) = (x, y ) = (x 2 )0y + (2y 2 )0y − (xy )0y = 4y − x
∂y
Definiţie
Fie f : R2 −→ R o funcţie care admite derivate parţiale de ordinul I.
Derivatele parţiale de ordinul doi ale funcţiei f sunt funcţiile reale de
două variabile date de
not ∂2f
fx002 = = (fx0 )0x
∂x 2
not ∂2f
fy002 = = (fy0 )0y
∂y 2
not ∂2f
fxy00 = = (fx0 )0y
∂x∂y
not ∂2f
fyx00 = = (fy0 )0x
∂y ∂x
Exemplul (1)
Fie f : R2 → R, f (x, y ) = x 2 + 2y 2 − xy , a = (a1 , a2 ) = (2, 1).
Derivatele parţiale de ordinul 1:
Observaţii
1. Dacă derivatele parţiale mixte sunt funcţii continue, ordinea
derivatelor parţiale nu contează.
2. Analog se definesc derivatele parţiale de ordin mai mare decât 2.
3. Rezultatul teoremei Schwarz rămâne valabil şi pentru derivate
mixte de ordin superior, ı̂n ipoteza continuităţii acestora. Astfel,
fx000 000 000
2 y = fxyx = fyx 2 .
3. Aplicaţie economică
Aplicaţie economică
Producţia unei firme (ţări) poate fi privită ca depinzând de forţa de
munca investită L (măsurată ı̂n ore muncă sau ı̂n bani cu care este plătită
munca) şi de capitalul investit K (măsurat ı̂n costul echipamentelor).
3. Aplicaţie economică
Valori marginale: derivatele parţiale de ordinul I ale funcţiei scop
(Productivitate, cost, beneficiu, câştig, venit, ı̂ncasare)
fx0 , fy0
(y ) (y ) −y · fy0
Ef = −y · ρf =
f
MATEMATICI APLICATE ÎN ECONOMIE Prof. dr. Gabriela Olteanu 18 / 24
1. Spaţiul Rn
2. Funcţii reale de mai multe variabile reale
Cap.II Funcţii reale de mai multe variabile reale
3. Derivate parţiale
4. Diferenţiale
4. Diferenţiala
4. Diferenţiala
Definiţie
Fie funcţia f : R2 → R şi (a, b) ∈ R2 .
Diferenţiala funcţiei f ı̂n punctul (a, b) este funcţia
df(a,b) : R2 → R, df(a,b) (h1 , h2 ) = fx0 (a, b) · h1 + fy0 (a, b) · h2
4. Diferenţiala
∂ ∂
Fie operatorul de diferenţiere: d = ∂x1 dx1 + ··· + ∂xn dxn . Atunci
∂f ∂f
df(a) (dx) = (a) · dx1 + · · · + (a) · dxn
∂x1 ∂xn
f : R2 → R, f (x, y ) = x 3 + xy + y 3
• Diferenţiala de ordinul 2:
d 2 f(x,y ) (dx, dy ) = fx002 (x, y ) · dx 2 + 2fxy00 (x, y ) · dxdy + fy002 (x, y ) · dy 2
Derivatele parţiale de ordinul 2:
fx002 (x, y ) = 6x, fxy00 (x, y ) = 1, fy002 (x, y ) = 6y
d 3 f(x,y ) (dx, dy ) = 6 · dx 3 + 6 · dy 3