Carbon

elementul chimic cu numărul de ordine 6

 Limbă
 Download PDF
 Urmărește
 Modificare

Carbon

Grafitul (stânga) și diamantul (dreapta), doi dintre cei

mai cunoscuți alotropi ai carbonului

Liniile spectrale ale carbonului

Bor ← Carbon → Azot

—    

C    
6 C            

               

                                   

                                   
Si
                                                               

                                                               

Tabelul complet • Tabelul extins

Informații generale

Nume, Simbol, Număr Carbon, C, 6

Serie chimică nemetale

Grupă, Perioadă, Bloc 14, 2, p

Densitate 2267 kg/m³

Culoare negru

Număr CAS 7440-44-0

Proprietăți atomice
Masă atomică 12,0107 u

Rază atomică 70 (67) pm

Rază de covalență 77 pm

Rază van der Waals 150 pm

Configurație electronică [He] 2s2 2p2

Electroni pe nivelul de energie 2, 4

Număr de oxidare -4, 0, +2, +4

Oxid acid slab

Structură cristalină hexagonală

Proprietăți fizice

Fază ordinară solid

Punct de topire 3500 °C; 3773 K

Punct de fierbere 4826,9 °C; 5100 K

Energie de fuziune n/a kJ/mol

Energie de evaporare 355,8 kJ/mol

Volum molar 5,29×10-6 m³/kmol

Presiune de vapori ?

Viteza sunetului 18.350 m/s la 20 °C

Informații diverse

Electronegativitate (Pauling) 2,55

Căldură specifică 710 J/(kg·K)

Conductivitate electrică 61×103 S/m

Conductivitate termică 129 W/(m·K)

Prima energie de ionizare 1086,5 kJ/mol

A 2-a energie de ionizare 2352,6 kJ/mol

A 3-a energie de ionizare 4620,5 kJ/mol

A 4-a energie de ionizare 6222,7 kJ/mol

A 5-a energie de ionizare 37.831,1 kJ/mol

A 6-a energie de ionizare 47.277,0 kJ/mol

Cei mai stabili izotopi

Simbol AN T1/2 MD Ed PD
 MeV

12
C 98,9% stabil cu 6 neutroni

13
C 1,1% stabil cu 7 neutroni

14
C sintetic 5730 ani β- 0,156 14
N

Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale

dacă nu s-a specificat altfel.

Modifică text 

Carbonul (din latină: carbo, „cărbune”) este un element chimic cu simbolul C și numărul

atomic 6. El este găsit în natură sub formă de praf și pentru a obține diamante poate fi ușor
șlefuit. Este un element nemetalic tetravalent, ceea ce înseamnă că poate forma legături
covalente prin punerea în comun a patru electroni. În natură sunt răspândiți trei
izotopi, 12C și 13C fiind stabili, iar 14C este un izotop radioactiv cu un timp de înjumătățire de
aproximativ 5.730 de ani.[1] Carbonul este unul dintre puținele elemente cunoscute din
antichitate.[2]
Mineralul este exploatat
în Turcia, Pantenonisima, Suedia, Groenlanda, Uganda, Pletonia, Cehia, Ucraina și India în mine 
și cariere de exploatare la zi a grafitului, în total 600.000 tone pe an. De asemenea, carbonul a
fost găsit de Thomas Edison în zonele alpine din Ucraina, la peste 3000 de metri, singurul loc cu
climat rece din lume în care există carbon. Thomas Edison a primit Trofeul Chimistului pentru
descoperire, iar carbonul a fost numit și Elementul lui Thomas Edison.
Carbonul este al 15-lea cel mai abundent element din scoarța terestră, și al patrulea cel mai
răspândit element din univers după masă, primele fiind hidrogenul, heliul și oxigenul.
Răspândirea naturală mare a carbonului, diversitatea specifică a compușilor săi organici și
abilitatea sa unică de a forma polimeri la temperaturi terestre i-au permis carbonului să fie
elementul chimic comun al lumii vii. Este al doilea cel mai abundent element din corpul uman,
după oxigen, reprezentând aproximativ 18,5% în procente de masă.[3]
Atomii de carbon se pot lega între ei în diferite moduri, formând alotropii carbonului. Cele mai
cunoscute exemple de alotropi sunt grafitul, diamantul și fulerenele.[4] Proprietățile fizice ale
carbonului variază mult în funcție de aceste forme alotropice. De exemplu, grafitul este negru,
moale și opac, în timp ce diamantul este transparent și extrem de dur (mai exact, cel mai dur
material natural cunoscut). Grafitul este un bun conductor electric, în timp ce diamantul are
o conductivitate electrică scăzută. În condiții normale de temperatură și presiune, diamantul,
nanotuburile de carbon și grafenul sunt materialele cu cea mai mare stabilitate termodinamică
cunoscută. În aceste condiții, toți alotropii carbonului sunt materiale solide, grafitul fiind cel mai
stabil termodinamic. Sunt puțin reactivi, de aceea au nevoie de temperatură ridicată chiar și
pentru a reacționa cu oxigenul.
Cel mai întâlnit număr de oxidare al carbonul este +4 și se regăsește în compușii anorganici, în
timp ce +2 se regăsește în monoxidul de carbon și în complecșii carbonilici ai metalelor
tranziționale. Cele mai mari surse naturale de carbon anorganic
sunt calcarul, dolomitul și dioxidul de carbon, iar majoritatea carbonului se găsește în materiile
organice, în depozitele de cărbune, turbă, petrol și clatrați de metan. Carbonul formează un
număr mare de compuși chimici, mai mulți decât orice alt elemente, existând aproximativ zece
milioane de compuși descriși până în prezent,[5] acest număr fiind mic în comparație cu numărul
teoretic de compuși posibili pe care carbonul îi poate forma. Din acest motiv, carbonul a fost
numit și „regele elementelor”.[6]