Este o familie pe care noi o numim Sfânta Treime.

În
această familie, între membrii acestei familii, există o
strânsă legătură, membrii ei se află în relaţie unul cu
celălalt, nu domneşte indiferenţa, ci iubirea. Iată
caracteristica principală a lui Dumnezeu: este relaţia, o
relaţie de iubire. Şi atunci, cum să nu aibă Dumnezeu
predilecţie pentru familie, dacă însuşi Dumnezeu, în care
sunt trei persoane, este asemenea unei familii?
Isus s-a născut om între oameni pentru a duce la
desăvârşire familia omenească. De ce la
desăvârşire? Catehismul Bisericii Catolice ne învaţă că orice
om face experienţa răului, în jurul său şi în sine însuşi.
Această experienţă se face simţită şi în relaţiile dintre
bărbat şi femeie. Dintotdeauna unirea dintre ei a fost
ameninţată de discordie, de spiritul de dominare, de
infidelitate, de gelozie şi de conflicte care pot ajunge până
la ură şi despărţire. Potrivit credinţei, această dezordine
pe care o constatăm cu durere nu provine din natura
bărbatului şi a femeii, nici din natura relaţiilor dintre ei, ci
din păcat. Fiind ruptură cu Dumnezeu, primul păcat are
drept primă consecinţă ruperea comuniunii de la început
dintre bărbat şi femeie. Şi ştim din Cartea Genezei  urmările:
relaţiile lor sunt deformate de învinuiri reciproce, frumoasa
vocaţie de a fi rodnici, de a se înmulţi şi de a supune
pământul este împovărată de suferinţele naşterii şi de
osteneala câştigării pâinii. Ca să vindece rănile păcatului,
bărbatul şi femeia au nevoie de ajutorul harului pe care
Dumnezeu, în nesfârşita sa bunătate, nu li l-a refuzat
niciodată. După cădere, întemeierea unei familii ajută la
învingerea închiderii în sine, a egoismului, a căutării
propriei plăceri şi la deschidere spre celălalt, spre ajutorul
reciproc, spre dăruirea de sine. Dumnezeu, care l-a creat
pe om din iubire, l-a şi chemat la