Că toate acestea sunt posibile o dovedeşte Sfânta Familie

de la Nazaret, o dovedesc Isus, Maria şi Iosif. Oare nu

este Sfânta Familie copia desăvârşită a Sfintei Familii din
cer, a Sfintei Treimi? De aceea, Biserica ne pune în faţă
acest model pentru familiile ce vor să fie cu adevărat
creştine. Este numită sfântă deoarece sfânt este Iosif, cel
pe care evanghelia îl numeşte „bărbat drept”, sfântă este
soţia, Maria „cea plină de har”, şi, mai ales, sfânt este
copilul, Isus, ceea ce a recunoscut chiar şi Diavolul, care a
strigat dintr-un posedat: „Ştiu cine eşti: eşti sfântul lui
Dumnezeu!”.
Măreţia Sfintei Familii se măsoară cu iubirea pe care
Dumnezeu a avut-o faţă de fiecare membru: faţă de Iosif,
capul familiei, faţă de Fecioara Maria, soţia lui Iosif şi
mama lui Isus, şi faţă de pruncul Isus, însuşi Fiul lui
Dumnezeu. Or, iubirea lui Dumnezeu faţă de Sfânta
Familie a fost infinită, deci şi măreţia Sfintei Familii este
infinită, depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere şi
intră în domeniul credinţei.
V-aţi întrebat oare de ce sărbătorim acum Sfânta Familie,
în prima duminică după Naşterea Domnului? Biserica, în
înţelepciunea ei, a aşezat astfel sărbătoarea cu un scop
foarte clar. Privirea noastră trebuie să se îndrepte de la
prunc spre Maria, Mama lui cea curată, şi spre Iosif cel
feciorelnic, ales să fie tată purtător de grijă.