Şi lecturile pe care le-am ascultat, mai ales cele din Cartea

profetului Samuel şi din Evanghelia după sfântul Luca, ne transmit

un mesaj clar: părinţii şi copiii nu trebuie să uite niciodată
că viaţa este un dar al lui Dumnezeu şi spre el trebuie să
se îndrepte toată bucuria şi recunoştinţa lor. Repet: viaţa
este un dar al lui Dumnezeu şi spre el trebuie să se
îndrepte bucuria şi recunoştinţa noastră!
Cunoaştem istoria naşterii lui Samuel, ultimul judecător al
lui Israel şi cel care a instaurat monarhia. Tatăl său,
Elcana din Ramataim, avea două soţii: Ana şi Penina [în
perioada Vechiului Testament poligamia era permisă de
Lege, de Tora; dar mai târziu Isus o va condamna]. Ana
era sterilă, cum au fost şi Sara (soţia lui Abraham), Rahela
(soţia lui Iacob), mama lui Samson şi cum va fi mai târziu
şi mama lui Ioan Botezătorul. În fiecare an, Elcana mergea
la Şilo, ca să aducă jertfe de mulţumire Domnului, şi Ana îl
însoţea, ca să se roage să aibă copii. Adâncită în
rugăciune, este observată de preotul Eli, care îi vede
numai mişcarea buzelor şi o crede beată. Dar Ana îi
explică pentru ce s-a rugat şi se întoarce acasă cu
binecuvântarea lui. Iar după nouă luni, Ana naşte un fiu,
pe Samuel. Ana conştientizează că Samuel este darul lui
Dumnezeu. Oare, dacă Ana ar fi trăit azi, ar fi făcut uz de
mijloace imorale de concepţie? Nu, deoarece rugăciunea
pe care a făcut-o Domnului este însoţită: de umilinţă,
deoarece ea se autodefineşte „roaba lui Dumnezeu”; de
încredere, pentru că, după ce a fost binecuvântată de
preotul Eli, ne spune Scriptura că „faţa ei n-a mai fost
abătută”, credea cu tărie că Dumnezeu i-a ascultat ruga;
de generozitate, căci fiul pe