Contra zgriptorului cu două capete din Apocalips (vulturul

bizantin) şi contra proorocului mincinos – moametanism”.(idem,

Manuscrisul Cabala demagogiei..., în Opere, vol. XV, pag. 353) „Prototipul(;)

omului moral, Iisus Hristos”., idem, Şi iarăşi bat la poartă..., Timpul, 12 aprilie

1881, în Opere, vol. XII, pag. 134

„Ideea statului creştin, ideea apărării celui slab”., idem, Răul de

căpetenie..., Timpul, 22 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 306

„Din dominare se naşte deosebirea între libertate şi

nelibertate. E nelibertatea celui ce nu posedă faţă cu libertatea

celui ce posedă”.(idem, Manuscrisul Economia naţională, în Opere, vol. XV, pag.

1139) „Pe baza ei se formează, în societatea cetăţeană de stat,

clase. Aceste clase încep prin aceea că sunt fapte. Din ce în ce,

însă, clasele vin la conştiinţa antitezei lor. Această antiteză organică

a amânduror claselor se exprimă în interese economice. Clasa

săracă reprezintă procesul formării de capital, tendinţa de a-l

forma, clasa bogată procesul conservării capitalului şi a

dominării”.(idem, Manuscrisul Personalitatea statului şi organismele sale, în Opere, vol.

XV, pag. 1157) „Fiecare popor(;) conţine o clasă neliberă şi una liberă.

Acesta e un raport organic.

Însă, aceste stări de lucruri sunt în contradicţie cu ideea

personalităţii. Conform acestei idei oamenii sunt(;) determinaţi prin

sine înşii, liberi. De-aceea, se iscă, întotdeauna, lupte ale

nonposesorilor contra posesorilor(;). Urmarea acestor lupte este,

totdeauna, învingerea posesorilor asupra neposesorilor. Aceasta se

întâmplă, întotdeauna(;), pentru că, dintre neposesori jumătate

speră a deveni ei înşii posesori. În clasa neposesorilor n-a existat

niciodată concordie şi, de-aceea, victoria celorlalţi a fost totdeauna

neapărată. Însă, această victorie e o supunere şi mai mare a

neproprietarilor sub proprietari, din cauză că, acuma, cei de-ntâi

nu sunt numai fără proprietate, dar, au devenit, totdeodată, un

pericol permanent, un inamic. Acest proces social e adevărata

istorie a mişcării claselor de jos. Consecinţa luptei a fost sclavia

definitivă a clasei de jos, prin nelibertate fiind sfărâmată însăşi

voinţa – autonomia personalităţii. De aceea, de posesiune e legat

interesul de a o avea, căci, cu ea, nu am numai posesiunea mea, ci

am putere asupra celorlalţi oameni. Aceasta e ideea socială din

averi, spre distingere de ideea lor economică. Averea e putere. Pe

această natură a posesiunii se bazează tendinţa fiecărui om de-a

căpăta posesiune, de-a face avere. Căci, în posesiune e cuprins şi

228

altceva decât numai un mijloc spre satisfacerea trebuinţelor –

averile-s elementul puterii. Năzuinţa oamenilor după bogăţie e

identică cu năzuinţa lor după putere. Această putere consistă

într-aceea că alţii, prin trebuinţele lor, depind de mine (de acela ce o

deţine n.n.) şi, de-aceea, voinţa celorlalţi e supusă voinţei mele

(voinţei acestuia n.n.). Dacă această putere e pusă în esecuţiune, ea se

numeşte dominare – de-aceea, cine năzuieşte după avere caută

dominarea (caută să domine n.n.). Iar ceea ce compune istoria nu sunt

epoce, ci puteri. Istoria nu e o combinaţiune de tabele cronologice,

ci cunoaşterea unor puteri organice”.(idem, Manuscrisul Economia naţională,

în Opere, vol. XV, pag. 1139, 1140) (Ce era istoria noastră? Un x. Orice

document e un termen al membrului al doilea (+a+b+c) până

când suma tuturor termenilor ăstora va fi x/x. – dar mulţi din

termenii aflaţi ne fac să ghicim pe ceilalţi până ce la sfârşit

descoperim suma concretă pe care x o reprezintă. Asta însă e toată

istoriografia. Cine nu ştie decât numele şi anii, acela ştie tot atâtea

necunoscute ale ecuaţiei, cari numai în legătură, în coadaptare una

cu alta primesc un înţeles”., Manuscrisul Istoriografie şi coadaptare, în Opere,

vol. XV, pag. 370, 371) „Una din cele mai uriaşe puteri ale istoriei e viaţa

averilor”., idem, Manuscrisul Economia naţională, în Opere, vol. XV, pag. 1140

Şi date fiind „antiteza dintre bogăţie şi sărăcie”(ibidem, pag.

1143), precum şi faptul că „aceste două antiteze (clase sociale ce nutresc,

permanent, una faţă de cealaltă, interese antagoniste n.n.) intră în

reprezentanţa poporului”(Manuscrisul Personalitatea statului şi organismele sale,

în Opere, vol. XV, pag. 1157), care, precum se ştie, elaborează legea

fundamentală a ţării, „pericolul unei constituţiuni”(Manuscrisul Economia

naţională, în Opere, vol. XV, pag. 1143) – adică a „organismului care face

legile”(Manuscrisul Personalitatea statului şi organismele sale, în Opere, vol. XV, pag.

1153) – „constă într-o împărţeală perversă a averilor” ”(Manuscrisul

Economia naţională, în Opere, vol. XV, pag. 1143); căci, „ceea ce numim, în

genere, cestiuni constituţionale, nu sunt, în esenţă, decât cestiuni

de posesiune”., ibidem

Acest pericol ameninţă fiecare ţară a lumii, întrucât,

„constituţiunea este forma în care statul îşi formulează voinţa, în

sensul cel mai larg al cuvântului”(Manuscrisul Personalitatea statului şi

organismele sale, în Opere, vol. XV, pag. 1153), iar „legile sunt voinţa personală

a statului, au un cuprins intern determinat”(ibidem); şi, prin urmare,

„nu e nici un stat fără constituţiune, numai e posibil (chiar dacă există,
229

uneori, posibilitatea n.n.) ca şeful statului, însuşi, să fie constituţiunea

(situaţia specifică regimurilor de guvernare despotică n.n.)”., ibidem

Aşadar, „daţi-mi statul cel mai absolutist, în care oamenii

să fie sănătoşi şi avuţi, îl prefer statului cel mai liber, în care

oamenii vor fi mizeri şi bolnavi. Mai mult încă, în statul absolutist,

compus din oameni bogaţi şi sănătoşi, aceştia vor fi mai liberi, mai

egali (mai aproape de înfăptuirea dezideratului echităţii relaţiilor interumane n.n.),

decât în statul cu legile cele mai liberale, dar cu oameni mizeri (dar

cu oameni săraci n.n.). Căci omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă

avere are; cel sărac fiind totdeauna sclav şi neegal cu cel ce stă

deasupra lui”., idem, Frază şi adevăr, Timpul, 23 decembrie 1877, în Opere, vol. X,

pag. 31

„Pătura(;) superpusă de Caradale, Pherekyzi etc. e foarte

numeroasă. Ea meşteşug cu care să se hrănească cinstit nu ştie,

ea carte nu ştie, ea caracter n-are, cu un cuvânt, nimic din ce ar

îndreptăţi-o de a juca vreun rol în viaţa publică. Cu toate acestea

ea este totul azi în stat”., idem, Din nefericire..., Timpul, 3 septembrie 1881, în

Opere, vol. XII, pag. 321 („Acel care e cu totul înlăturat de la conducerea

acestei ţări şi suplantat prin această plebe este poporul românesc

însuşi, adevăratul popor românesc de rasă, gens Quiritium”., idem,

Nefiind de ieri de alaltăieri..., Timpul, 16 martie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 78)

„De aici vezi directori de drum de fier ce nu ştiu

abecedarul mecanicei(;), de aici directori de servicii ce abia se ştiu

iscăli. În toate ramurile vieţii intelectuale şi a statului s-au încuibat

paraziţi; tocmai centrele organice sunt cuiburile în care se prăsesc

şi se înmulţesc

Dar asta n-ar fi nimic.

Existenţa tuturor acestor oameni costă bani; banii sunt

munca cuiva.

Precum însă aproape singurul producător în ţara noastră e

ţăranul, trei din patru părţi ale poporului, susţinerea întregii

xenocraţii se traduce în muncă ţărănească, în bir plătit de ţăran

sub sute de forme!

Toate acestea sunt clare, sunt matematic exacte. Suma de

putere de care dispune ţăranul nu poate suporta greutatea ce i se

impune fără nici o compensaţie; el cheltuieşte din puterea lui vitală

mai mult decât poate restitui; de acolo falimentul puterilor lui

vitale: morbiditatea, mortalitatea.

230

Se poate traduce în formule această socoteală.

Daca înainte vreme ar fi fost în ţară 1.500.000 de

contribuabili, iar clasa dirigentă era reprezentată prin cinci sute de

inşi, munca socială necesară pentru a o susţine era reprezentată

prin fracţia 5/15.000 sau 1/3000. O a treia mia parte din puterea

sa musculară datorea ţăranul statului.

Astăzi, sunt zeci şi iarăşi zeci de mii de oameni cari, sub o

formă sau alta, trăiesc din aceeaşi pungă a ţăranului.(idem, Din

nefericire..., Timpul, 3 septembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 321) „La un loc toţi

străinii, lefegiii, clasele consumatoare, care nu produc nimic, se

urcă la 1.000.000, de nu mai mult. Fracţia nu mai e(;) 1/3000, ci

2/3, adică două din trei părţi din viaţa sa trebuie să cheltuiască un

om pentru a susţine statul şi societatea, care nu-i dă nici o

compensaţie(;)”., ibidem, pag. 323