Sunteți pe pagina 1din 10

ANGAJAMENTE MISIONARE

Pentru Domnul, gata oricând!


„…Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii
stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: Cu două îşi acopereau faţa, Cu două îşi acopereau picioarele, Şi cu
două zburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de
mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşiorii uşii De glasul care răsuna, Şi casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de
mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut
cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Dar unul din serafimi a zburat spre mine Cu un cărbune aprins în
mână, Pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el, şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de
buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine
să trimet, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!…” Isaia 6: 1- 8
Suntem aici!…
Am auzit un glas ce întreba: -„Pe cine să trimitem în lucrare?
– Cine va merge peste munţi şi mări să ducă pretutindeni veste mare?
– Cine să construiască punţi spre lume şi capete de pod pornind spre cer?
– Cine doreşte astăzi cu ardoare să fie pentru Domnul mesager?”
Am auzit un glas şi am răspuns: -„Suntem aici , o, Doamne! Te-auzim!
– Dacă nu-i nimeni să-nţeleagă clipa, ia-ne pe noi! Noi, Doamne, Te iubim!
– E grâul copt ? Secerători lipsesc? Trimite-ne pe noi cu-nsărcinare
Şi vom culege fiecare bob, ca rodul să se-adune în grânare!
– De suntem foarte tineri nu contează. Chiar dacă n-avem mult apostolat
Noi vom vesti de zorii mântuirii şi de porunca sfântă de Sabat;
– Vom spune tuturor despre calvarul care Te-a frânt pe crucea blestemată
Pentru o viaţă bună, fără moarte, pentru o mântuire minunată.
– Vom cerne peste inimi zbuciumate de-atâtea bombe de cuvinte rele
Mireasma dulce a iubirii Tale, şi strop de slavă strâns în plâns de stele…
– Vom duce coşuleţe de argint, cu măr de aur aşezat frumos,
Să fie pentru oameni mărturie la cât de mult ne-nlănţuie Hristos.
– In drama vremii vrem să fim un templu pentru un Dumnezeu atât de sfânt,
Pentru un Dumnezeu a cărui milă nu poate să încapă pe pământ.
Ca lumea să-şi revină din cădere şi-n braţul crucii să-şi atârne mâna
Şi să se facă rod al mântuirii pentru Isus şi… pentru totdeauna!”
(Alex D Jercan)
Cântec: Iată-mă, trimite-mă
O grea misiune
” Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se
întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea lui Satana la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine,
iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi”. ( Faptele Apostolilor 26: 17- 18 )
Şi pe fiecare dintre noi, bunul Dumnezeu, ne-a ales şi ne trimite în lume cu o sfântă şi importantă misiune, şi anume:
Să le deschidem ochii sufleteşti, adică să-i trezim din somnul păcatelor.
Să se întoarcă de la întunericul spiritual la Lumina lumii, adică la Isus, prin iluminarea minţii, spre a avea o optică
religioasă sănătoasă.
Să se întoarcă de sub puterea lui Satan, la Dumnezeu, prin pocăinţă.
Să primească, prin credinţa în Isus, iertarea păcatelor.
Să primească, în final, moştenirea veşnică împreună cu cei sfinţi.
( Sursa: N. Gh. – Metodologie misionară p. 52 )
Somn de străjer obosit
Am adormit pe perna nepăsării
Obosit de aşteptare şi trudă…
Am adormit… Şi am uitat de iubire,
De chemarea spre veghere Şi de urgenţa timpului…
Am aşezat lângă mine trâmbiţa,
Şi armele mele de apărare:
Sabia Duhului, coiful mântuirii…
Iar platoşa,
Am atârnat-o de creanga nopţii
Şi-am dorit să visez…
Am visat, mai apoi, disperare,
Cutremur şi stele ce  cad,
Tunete şi fantasme de iad..
Viteji care ţipă cu-amar,
Durere, necaz…
Şi-am visat că sunt treaz!
Ceva mai târziu,
O mână nevăzută m-a atins
Şi-o voce de înger mi-a zis:
-” Ilie…, ce faci aici?” Tăcere…
Ce puteam să mai spun?
Am adormit în post! Iartă-mă Doamne!
Nu există durere mai mare!
Asta-nseamnă… trădare!
„Te iert!…” mi-a răspuns…
Ai plătit cu-al tău plâns!
Te du şi fii treaz de acum!
Şi harul Meu îţi va fi de ajuns!
(Alex D Jercan)
Marea Moartă sau Marea Galileii?
 
Sunt două principale cursuri de apă în Palestina şi, deşi acelaşi râu alimentează ambele mări, ele sunt cu totul diferite.
Una este marea Galileii, iar cealaltă este Marea Moartă. Râul Iordan intră în Marea Galileii pe la nord şi iese prin
partea de sud. Marea este plină de viaţă, chiar dacă timp de mii de ani, pescarii au pescuit în apele acestea. Secretul
pentru viaţa ei constantă şi prolifică este că are o rezervă proaspătă de apă, care vine dintr-un capăt şi se retrage prin
celălalt. Doar la câţiva km. spre sud, este cel mai de jos punct al planetei Pământ. La 350 de metri sub nivelul mării,
vei găsi Marea Moartă, un loc unde au stat odată cele mai nelegiuite oraşe, Sodoma şi Gomora. Se numeşte Marea
Moartă pentru că nu conţine nici o formă de viaţă. Nu există nici măcar un peşte sau mormoloc în toată apa ei. Râul
Iordan intră şi în Marea Galileii, şi în Marea Moartă. Una este plină de viaţă, iar cealaltă este plină de moarte. Ce
anume produce această diferenţă? Secretul este că râul Iordan iese din Marea Galileii, dar nimic nu iese din Marea
Moartă. Pentru că este o regiune de deşert, foarte caldă, apa se evaporă mai repede decât poate fi umplut bazinul pentru
a ieşi afară. Pentru că Marea Moartă, primeşte totdeauna şi niciodată nu dă, a devenit o apă stătută şi moartă. Este un
bazin plin de minerale şi săruri. Nici măcar un singur miriapod, mormoloc sau boiştean nu poate supravieţui aici.
Principiul este acelaşi şi în viaţa creştină. Nu poţi să supravieţuieşti şi să te bucuri ca şi creştin, dacă nu împărtăşeşti cu
alţii ceea ce Domnul ţi-a dat. Acesta este adevărul în aproape toate domeniile vieţii. În timp ce avem o mână deschisă
înaintea Domnului pentru a primi, trebuie să avem cealaltă mână deschisă către lume, pentru a da. Un creştin nu poate
rămâne proaspăt până nu devine un canal de binecuvântări pentru alţii. Dacă primim Evanghelia şi Planul de Mântuire
şi apoi dormim pentru totdeauna la biserică, stând la căldură pe băncile ei, viaţa noastră de creştin se va usca şi va
muri.
( Sursa: Să-L vezi pe Rege – Doug Batchelor – p.57 )
 
Un râu, o mare vie
 
Pe drumul care duce spre-mplinire,
spre marea zi a revenirii Tale,
Fă-mă, Isuse, râu cu apă vie,
un râu ce-adapă florile din vale…
Curgând spre mâine, să mângâi pământul,
pe care-mi sprijin undele bogate,
Şi malurile să-mi rămână-aproape
ca dragostea de mamă şi de frate.
Tu să mă faci o Mare-a Galileii,
pulsând ca o minune-n dimineaţă,
Ca inima din pieptul Tău, o Doamne,
ca Logosul ce ne aduce viaţă.
Şi-nţelegând chemarea şi porunca
să Te slujesc, cu drag, cât pot de bine
Ca oamenii să cântărească clipa
şi să se-ntoarcă, din păcat, la Tine.
(Alex D Jercan)
Magia milei

(O mărturisire a lui Doug Batchelor)


Ştiu că Domnul trebuie să aibă un simţ al umorului. Sunt câteva lucruri pe care El le spune în Cuvântul Său, lucruri
care par să ilustreze aceasta. De exemplu, încercaţi să vă imaginaţi un om cu o bârnă în ochi încercând să scoată din
ochiul prietenului său un pai. Sau gândiţi-vă la cineva care încearcă să treacă o cămilă prin urechile unui ac. Îmi
amintesc de o zi fierbinte când făceam autostopul şi mă rugam pentru o maşină cu aer condiţionat. Ei bine, am fost luat
de un camion fără prelată, în partea din spate. Am avut destul aer condiţionat. Cu o altă ocazie, în timp ce conduceam
şi eram singur în maşină, din Texas spre California, trăgând un trailer, m-am rugat ca Domnul să-mi scoată în cale pe
cineva căruia să-i pot da mărturie. Am făcut această rugăciune de multe ori. Este un mijloc excelent pentru a-ţi ocupa
timpul. Pentru mine nimic nu face ca timpul la volan să treacă mai repede decât atunci când îmi împărtăşesc credinţa
cu cineva. Imediat după ce m-am rugat, am văzut un tânăr hispanic, cu părul lung, negru, stând pe marginea drumului.
Era îmbrăcat după o modă cam ciudată. Vremea, afară, era sub zero grade, dar el purta doar tenişi, blugi şi o cămaşă
albă. Am tras pe dreapta şi el a sărit repede în maşină. Îşi freca mâinile, în timp ce tremura, şi puteam vedea cât suferă
de frig. Am dat încălzirea la maximum, în Chevrolet-ul meu vechi din 1951, pentru a-i oferi cât mai multă căldură
posibilă. Nu mi-a trebuit mult timp să evaluez situaţia. Era evident că tocmai trecuse graniţa, undeva aproape de
Deming, New Mexico, şi că încerca să ajungă undeva pentru a găsi de lucru în Pământul făgăduinţei. Am încercat să
înfirip o conversaţie cu el, dar am descoperit foarte repede că nu vorbea deloc engleza. Pentru că singurele cuvinte în
spaniolă, pe care le ştiam, erau : si, uno, dos, tres… tostada, burrito şi enchilada, m-am gândit:   Mulţumesc, Doamne!
Foarte amuzant! Am cerut o persoană căreia să-i mărturisesc şi el, nici măcar nu mă poate înţelege! Am decis că, dacă
vreodată o persoană a avut nevoie de darul limbilor, eu eram acela. Aşa că L-am rugat pe Domnul să mă ajute să-i
mărturisesc Evanghelia acestui tânăr, cât timp vom fi împreună. Printr-o serie de miracole, am fost în stare să înţeleg
că el căuta de lucru şi cumva am reuşit să-l fac să înţeleagă că aş putea să-i dau ceva de lucru, pentru că vindeam
lemne de foc la data aceea. Era aşa de încântat. Nu cred că avea idee de faptul că va fi nevoie de trei zile de mers cu
maşina pentru a ajunge acasă la mine. Nu am vorbit niciodată spaniolă până în acel moment, dar pe când ajungeam în
nordul Californiei, ştiam destul pentru a-i împărtăşi Evanghelia acestui tânăr. A venit şi a locuit cu noi câteva luni şi
m-a ajutat la afacerea mea cu lemne de foc. A frecventat biserica, şi a fost, în cele din urmă, botezat. Chiar înainte de
botez s-a ridicat în faţa bisericii şi s-a adresat oamenilor. Cu ajutorul unui translator, el a oferit o mărturie captivantă,
în care a afirmat deschis că atunci când l-am luat în maşină intenţiona să mă jefuiască şi să mă ucidă, pentru că
observase că aveam un teanc de bancnote în buzunarul de la geacă. Fusese hoţ de meserie, în Chihuahua City Mexico,
şi ştia cum să procedeze. A continuat explicând că, de câte ori ne opream undeva, mă ofeream să-i cumpăr ceva de
mâncare ori de băut şi când am observat că are nevoie de haine groase, m-am oprit şi i-am făcut rost prin
departamentul de caritate al unei biserici. Apoi a spus că nu a mai vrut să mă ucidă, pentru că eram aşa de amabil şi
pentru că îi ofeream tot ce avea nevoie. Aşa că amabilitatea nu-i câştigă numai pe oameni la Hristos, ci poate chiar să-
ţi salveze viaţa.
 
Să-L primeşti pe Dumnezeu
„Cu mulţi ani în urmă, o corabie s-a scufundat, într-o noapte, în Oceanul Atlantic, în Estul Americii de Sud. Patru
marinari au reuşit să recupereze o mică barcă de salvare, supravieţuind astfel primului dezastru, dar au fost purtaţi de
vânt câteva zile, pe mare. Au fost în stare să-şi menţină viaţa, pentru scurt timp, prinzând peştii care erau pe lângă
barcă. Dar numai după câteva zile, au început să sufere groaznic din cauza lipsei de apă. Este interesant că organismul
uman nu poate trăi fără sare şi nici fără apă. Dar, dacă bei apă sărată, mori. După aproape patru zile, în care au plutit
încoace şi încolo pe ocean, singura apă pe care au obţinut-o, când s-a scuturat un norişor, au fost câteva picături din
cămăşile lor, pe care le-au stors direct în gură. În cele din urmă au fost localizaţi de o altă corabie şi salvaţi. Când
căpitanul de pe vasul salvator i-a întrebat de ce erau aşa de însetaţi, ei au răspuns: Pentru că n-am avut nimic de băut.
Căpitanul a răspuns: Nimic de băut? Sunteţi într-un ocean cu apă proaspătă! Evident, barca lor a plutit în acea parte a
oceanului unde marele fluviu Amazon îşi vărsa apele proaspete, sute de Km, în adâncul Oceanului Atlantic. Oamenii
aceştia vâsleau într-un ocean cu apă proaspătă. Erau siguri că apa era sărată, încât nici măcar nu au încercat s-o bea.
Tot ce ar fi avut de făcut ar fi fost să se întindă peste barcă şi să se servească cu câtă apă aveau nevoie. Mureau de sete
plutind într-o apă care le putea salva viaţa. Isus spune: Cine vrea, să ia apa vieţii fără plată! (Apoc. 22: 17) Totuşi
lumea moare de sete spirituală, în timp ce pluteşte într-un ocean de apă vie. Mă întreb de ce aşa de mulţi oameni sunt
aşa de reţinuţi să exerseze puţină credinţă şi să întindă mâna după Dumnezeu? ” (Doug Batchelor – Să-L vezi pe Rege
– p.42)
„Sfârşitul este aproape, furişându-se pe neaşteptate, ca un hoţ noaptea. Facă Domnul ca noi să nu dormim precum alţii,
ci să veghem şi să fim treji. Adevărul va triumfa în curând în mod glorios, iar toţi cei care acum aleg să fie împreună
lucrători cu Dumnezeu vor triumfa împreună cu El. Timpul este scurt; noaptea vine în curând, când nici un om nu mai
poate lucra. Fie ca cei care se bucură în lumina adevărului prezent să se grăbească acum să împărtăşească adevărul
altora…”                                                                   ( EGW – Sfaturi pentru biserică – p. 81 )
 
Mai e puţin…
Se lasă noaptea cea din urmă pe coama lumii adormite
Iar profeţii de-apocalipsă, uitate-n rafturi prăfuite,
Îmbracă straie de izbândă, de-apostolească împlinire,
Ca martori sinceri pentru cruce şi jurământ pentru iubire.
Nu mai e timp pentru abuzuri şi planuri pentru termen lung,
Bate un vânt de acvilonuri şi caii Domnului ne-ajung!
Mai e puţin din har, din milă… Pământul e întors pe dos…
E vremea pentru pregătire, e vremea Domnului Hristos!
Cei patru îngeri stau şi-aşteaptă poruncă dinspre Stat Major…
Ceasul din ceruri bate ora de revenire pe alb nor;
Stau lumile, ce n-au păcate, şi urmăresc cu încordare
Finalul ce se pregăteşte pentru pământ şi pentru mare.
De la Apus se strigă „pace!..” şi „pace” de la Răsărit…
Ca glasul Domnului să fie, sută la sută, împlinit;
Curg ape-n valuri spre Meghido şi călăreţii bat câmpia…
Se războieşte jertfa crucii cu „fiara ” şi apostazia.
Nu mai e mult şi vine vremea ca plăgile să spargă gheaţa…
Străjeri, sunaţi!…, Sunaţi din trâmbiţi ca să apară dimineaţa!
Vestiţi cât încă se mai poate, pentru urechile deschise,
Vorbiţi de marea împlinire a judecăţilor promise!
Voi sunteţi glasul ce răsună ca tunetul, chiar în pustie,
Şi poate ca din stânca seacă să scoată strop de apă vie;
Voi sunteţi glasul lui Ilie care stârneşte provocare
Şi poate să transforme plânsul în lauri pentru sărbătoare.
Mai puneţi şi de data asta genunchiul jos la rugăciune
Şi cereţi Duhului să vină, să vă atingă cu-n cărbune…
Să vă îmbrace în solie pentru-ncheiere de lucrare,
Entuziaşti să spuneţi lumii despre iubirea ce nu moare.
Se lasă noaptea peste lume? Nu e motiv de-ncremenire!
E, mai de grabă, semnul care anunţă marea izbăvire…
Misionari, lăsaţi să cânte spre patru zări speranţa vie
Şi zborul vostru, să fiţi siguri,… va fi un zbor spre veşnicie.
 
(Alex D Jercan)
 
 
E rândul tău
Prietene, e rândul tău acum… e rândul tău să strigi despre izbândă…
Priveşte-n jur!… Demonologi mulţime, stau după colţuri, aşteptând la pândă… Curente filozofice străine alungă
Cartea Sfântă spre uitare
În Vede, Karma, Yoga şi Corane îşi caută, cei mulţi, încurajare.
Sunt unii care zilnic lecturează „Poveşti nemuritoare” sau „gazeta”
Şi-ascultă „populara” sau „maneaua” lăsând de-o parte corul, opereta…
Sunt unii care, pentru timpul mort, şi-au selectat  telenovele „bune”…
Prietene, trezeşte-i şi încearcă să le vorbeşti despre Înţelepciune.
Sunt mulţi care-şi îneacă tot amarul şi lacrimile triste în pahar,
Iar alţii sub aceeaşi ne-mplinire s-au transformat în coşuri de furnal…
În pivniţe, de grinzile bătrâne, stau funii atârnate a mister,
Şi-aşteaptă pe acei fără speranţă, ce îl slujesc pe domnul Lucifer.
Prietene, te vor în puşcărie, „vieţaşi” sau hoţi mărunţi, de buzunare,
Care cerşesc iertarea ca pe-o pâine, visând frumos la reabilitare…
Şi ei aşteaptă veste de la tine… Lor nu le scrie nimeni rând frumos…
N-ai vrea să rupi din timpul tău, o oră,  şi să le spui şi lor despre Hristos?
Sunt văduve la benă, la gunoaie… Cu resturi s-au hrănit poate de-o lună…
Copiii li-s  desculţi şi fără haine… Lor cine să le spună vorbă bună?
Şi-apoi mai sunt „cercetători”, mulţime, care nu ştiu nimic de Dumnezeu…
Ei cred că existenţa se reduce la o formulă: „eu, şi numai eu…”
Eşti invitat să duci pe umăr crucea iar Biblia s-o porţi sub braţul tău,
Eşti invitat să-ţi demonstrezi credinţa în Dumnezeu, la bine şi la greu…
În valea morţii, să vorbeşti de viaţă, şi-n vreme de război, să spui de pace…
Celor ce vor să vadă Ghetsemanii, să le-arăţi cum, şi în ce fel, se face.
Vesteşte pretutindeni pe Mesia şi jertfa crucii, gândul revenirii,
Şi dacă vrei cumva să scrii o carte, să foloseşti cerneala mântuirii…
Grăbeşte-te!… Vin vremuri tot mai grele şi viitorul, se anunţă, rău…
Prietene, eşti invitat la cruce! Vorbeşte despre ea… e rândul tău!
(Alex D Jercan)