CRETA

CRETA

 AMFOSTACOLO –iul 2020

Prima zi a fost cuminte după cum v-am spus, s-a numit-așteptare, apoi seara ne-am relaxat și după cină, am ieșit
la o plimbare, să facem cunoștință cu zona, magazine, plaje, etc.

Nici nu speram să găsim din prima, o agenție de turism de unde am și achiziționat pentru a doua zi o croazieră
pentru laguna Balos și Gramvousa, cu 38 de euro de persoană.

Prin urmare, ziua a doua a fost tare frumoasă, excursia cu vaporul pe nume Gramvousa și priveliștile
descoperite, ne-au făcut să ne trezim la realitate, să înțelegem acum, parcă mai mult ca oricând, cât de frumoasă
este lumea, câte nuanțe are marea, cât de bine e să stai chiar și preț de câteva clipe fără griji... :)

A fost o zi lungă, cu o oprire de două ore la Balos, apoi încă una de două ore la Gramvousa, unde după un urcuș
destul de greu, anevoios, la foarte multe grade, am privit albastrul mării de la înălțimea castelului venețian.

În cea de a treia zi, ne-am dus cu autobuzul în Chania. Stația se află la doi pași de hotel, ruta este nr 21, biletul
luat la șofer costă 2 euro, dar la întoarcere la casa de bilete, doar 1,10.

Autobuzul circulă la o jumătate de oră distanță și trebuie purtată masca.

Chania a fost la a doua vedere, dar acum mult mai pe îndelete, am aprofundat orașul vechi, de care nu ai cum să
nu te îndrăgostești, mi se pare foarte romantic... plin cu flori colorate, revărsate pe zidurile vechi, pe străduțele
înguste, cu pisicuțe care dorm la umbra unei băncuțe. Voi povesti separat despre Chania.

Pentru următoarele patru zile ne-am propus să ne plimbăm cu mașina, iar pentru asta am închiriat la OK Rental,
o agenție din apropierea hotelului, un Opel Corsa cu 40 de euro pe zi.

O mașină bună, fâșneață, care ne-a purtat cu bine pe unde am dorit, pe drumurile spectaculoase din această
parte a Cretei.

Așadar ziua patru ne-a prins pe drum, de la primele ore, după ce doar am luat micul dejun.

Unde credeți voi că ne-am dus prima dată? :))

Evident în sud, întâi la Chora Sfakion, admirând serpentinele absolut spectaculoase, cu drumuri bune,
impecabile, cu excepția ultimilor cca 3-4 km, unde se lucra de zor și acolo am mers foarte încet.

Mașina am lăsat-o pe marginea drumului, apoi după o scurtă plimbare și explorare a micii localități, am mers în
port de unde am luat bilete pentru Loutro, la 10 euro de persoană, aceasta putând fi accesată doar de pe mare.

Am petrecut ziua acolo și a fost mai frumos decât îmi aminteam... dar vă detaliez într-un articol separat.

Totuși, spre seară fiind deja, am continuat drumul spre est, am vrut să vedem și Frangocastelo, care era închis,
aflat în proces de restaurare, am admirat plaja doar de pe deal, de lângă castel, apoi am mai mers nițel până la
Preveli, unde iarăși am privit de la mare înălțime cum râul se varsă în mare, pe lângă pădurea de palmieri.

A fost o zi foarte plină, am ajuns seara târziu și am încheiat-o evident la taverna Pergola.

Page | 1
Pentru ziua cinci am luat hotărârea de a merge la plaja Elafonisi, așa că am pornit-o pe drumul spre defileul
Topolia, un alt loc încântător, cu multe opriri pe drum, pentru pauză și ședință foto. Nu doar atât, ci am și
cumpărat de la localnici, miere, pastă de măsline și evident niște raki.

Am ajuns destul de târziu la destinație, undeva pe la 10, foarte târziu pentru a mai prinde un șezlong sub
umbrelă... de fapt șezlonguri erau, dar umbrele erau puține, libere, ori la căldura aceea era aproape inuman să
stai neferit de razele soarelui nemilos.

Mi-ar fi plăcut să pot sta mai mult, dar în afară de poze, multe... și câteva filmulețe, n-am lungit șederea.

Într-adevăr locul este minunat, culorile apei sunt magice, dar cumva era prea multă lume pentru gustul meu.

Am luat pe loc inițiativa și am propus să mergem la o altă plajă, undeva mai puțin aglomerată.

Bine, dar unde? M-am dus la mașină, am consultat harta și mi-am adus aminte de satul Paleochora,
recomandată și de @irinad, care spunea bine că are două plaje frumoase.

Ne-am întors puțin din drum, dar am și deviat nițel pentru că între timp am văzut un indicator spre mânăstirea
Chrisoskalithissa, care venea la doar cca 1 km de la drumul principal.

Aceasta este o mânăstire foarte veche, din 1500, construită pe o stâncă, foarte frumoasă, iar peisajul văzut de
lângă zidurile sale sunt nemaipomenite, marea azurie, stânci și valuri care aruncă apa în salturi uriașe. Intrarea
era doar 2 euro.

Ne-am reluat traseul trecând prin satul Elos, ajungând din nou în sudul insulei, de data asta la Paleochora. Am
găsit aici un loc de poveste, foarte frumos, parcă din alte vremuri și destul de pustiu la orele prânzului. Am
parcat aproape de port și am pornit-o pe jos. Pentru că ne-a îmboldit foamea și aromele, am pus de o pauză, la
taverna Caravella, numai bună de odihnă și papa.

Cu forțele refăcute am luat străduțele la pas, am urcat la castelul Sellino, de unde am admirat întreg satul, limba
de pământ care desparte cele două plaje: Pachia Ammos pe stânga și Chalikia pe dreapta. Bun, dar ce facem
mai departe? Baie, nu? restul zilei ne-a găsit pe plaja din stânga, Pachia Ammos, deloc aglomerată, o plajă lată,
cu nisip fin, o apă caldă și liniștită, ce mai, relax total.

Ne-am întors pe un alt drum spre casă, iar ziua a șasea era dedicată plajei Falassarna, doar ei!

Aici vântul bătea cu putere, dar trebuie să spun de nu era vântul, cred că nici nu rezistam căldurii... așa că a fost
binecuvântat. :p Apa însă a fost mai rece decât oriunde, dar atât de albastră și limpede că nu ne mai venea să
ieșim din apă.

În spatele rândurilor de șezlonguri, bine distanțate, erau garduri din plasă antivânt.

Aici am ajuns devreme, am vrut să evităm situația de la Elafonisi, la 9.10 eram deja pe plajă, cam printre primii.
Ulterior s-au umplut toate spațiile, șezlongurile, baldachinele, dar au fost și mulți turiști cu umbreluțe și
prosoape.

Taverna din zonă este binevenită pentru prânz sau o cafea, ceva răcoritor, dar se pot face comenzi și la băieții
de pe plajă, îți aduc comanda acolo.

Lângă tavernă sunt și toaletele, dușurile și cabinele de schimb.

Setul de două șezlonguri și o umbrelă a fost 10 euro.

Page | 2
Târziu, spre seară, după o lâncezeală tare plăcută, am pornit-o spre hotel, nu înainte de a ne opri din deal, să
facem poze.

Ultima zi de plimbare cu mașina, respectiv ziua șapte, a fost spre plaja Seitan Kataramena Limania, un must
see în Creta. Deși hotărâți să nu coborâm, voiam neapărat să admirăm de la înălțime frumusețea de plajă.

De ce n-am coborât? pentru că era foarte cald, pentru că drumul este destul de dificil, pe pietre în general, o
potecă destul de îngustă, așa că am fost doar câte un pic pentru poze.

Deasemenea drumul până acolo este frumos, cu câteva serpentine strânse, iar o poză din deal, este absolut
necesară și aici.

Culorile mării sunt parcă ireale, de la turcoaz, la un albastru intens pe măsură ce înaintezi spre adânc.

Plaja este cu un nisip alb, iar stâncile golașe din jur, sunt locul ideal de zburdălnicie pentru capre.

Lăsând în urmă plaja Seitan, am zărit încă de la dus, un drum lateral spre mânăstirea Agia Triada. Pe loc ne-
am decis, așa că am mers într-acolo. Nu e departe, doar la 3 km din drumul principal.

Pentru că am găsit un loc fabulos, nesperat de frumos, voi dedica un articol separat acestei așezări sfinte.

După ce ne-am liniștit și sufletește, ne-am îndreptat spre Rethimno, obiectivul nostru pentru următoarele ore.
Am parcat mașina lângă castel, dorind oricum să-l vizităm.

Castelul Fortezza din Rethimno, este situat pe malul mării, pe o limbă de pământ care se întinde în mare.

Intrarea este cu plată, evident, 4 euro de persoană. Am achitat bănuții și ne-am pus pe drum, uitându-ne la
ghidul primit în limba engleză.

Mi se pare de neratat o vizită aici, atât pentru castel, cât și pentru priveliștile pe care le oferă spre mare, dar și
spre oraș.

După ce ne-am răsfățat ochii cu aceste frumuseți, am pornit-o pe străduțele ce duc de la castel, spre orașul vechi
și spre centru.

Era trecut deja de orele prânzului, căldura putea fi sufocantă, ne-am aciuat pe lângă ziduri, unde se revărsau
florile de bouganvillea, în vesele culori, ne-am jucat cu pisici, ne-am răcorit pe la terase umbrite, am admirat
ziduri și balcoane de lemn, am privit prin magazine, am cumpărat mici souveniruri.

Pentru că mai aveam timp, ne-am gândit că ar fi tare bună o baie și pentru că văzusem pe drum din autostradă
niște locuri interesante, am pornit la drum.

În câteva minute am parcat undeva între Sirroco beach și Lappai beach. Astfel, la această plajă am petrecut
orele după amiezii, în compania valurilor înspumate, o plajă fierbinte, frumoasă, lată, curată, foarte bine
întreținută.

Taverna aferentă ne-a oferit setul de șezlonguri în schimbul unei minime consumații. Deosebit de frumos locul,
mulți copaci, tamarini și pini, multă verdeață, flori, în zona meselor, beach bar, recomand cu drag.

În următoarele patru zile, nemaiavând mașina, am explorat plajele din apropiere, așa că am fost pe rând la cea
mai îndepărtată, cca 800 metri, Iguana beach-Agii Apostoli, de unde vedeam mica bisericuță cu același nume,
pe un deal apropiat, apoi cea mai apropiată de noi, cea pe care o vedeam zi de zi din balcon, Yannis beach,
special amenajată și pentru persoanele cu handicap, iar în următoarele două zile am fost la Chrissi Akti-
Golden Beach, unde a fost cred cel mai bine, dar despre plaje vă voi povesti separat.
Page | 3
Ca și o concluzie, pot spune răspicat, că a fost una din cele mai frumoase vacanțe dintotdeauna, poate și pentru
că a venit într-un moment când nu mai speram, dar cu siguranță și pentru că insula Creta este cu adevărat
tărâmul zeilor, un loc fabulos, cu o istorie bogată în spate, cu foarte multe flori, cu marea în diversele ei nuanțe
splendide, cu munți maiestuoși, cu golfuri ascunse, cu plaje nesfârșite cu nisip auriu... și aș putea continua...

Permiteți-mi în încheiere să citez din Nikos Kazantzakis, fiul Cretei:

Viaţa nu poate fi decât bucuria sinceră de a respira, de a gusta un pahar rece cu apă într-o zi toridă de vară,
de a te bucura de îmbrăţişarea tandră a unei femei, de a te pleca în faţa lui Dumnezeu. Fără acestea, "a trăi"
nu înseamnă nimic!

În toate călătoriile mele, poate și voi în ale voastre :), am avut parte de câte o surpriză- un loc neașteptat, despre
care poate nici nu am știut, dar care m-a fascinat maxim! Poate vă așteptați să încep acum seria de povestiri cu
minunatul Loutro, pentru că v-am tot spus despre el, ei, nu; sau nu acum; de data asta, ceea ce m-a surprins într-
un mod foarte plăcut a fost un așezământ sfânt, mai precis o mânăstire, așa că astăzi vă voi povesti despre ea.
Mânăstirea Agia Triada Tsangarolon, căci despre ea este vorba, se află situată pe mica peninsulă Akrotiri,
peninsulă bine delimitată între pitorescul golf Souda și Chania, mai precis cartierul Chalepa (Halepa).
Complexul monahal este aproape și de aeroportul din Chania, la cca 15 km, precum și de o altă mânăstire
importantă- Gouverneto și situată minunat la poalele lanțului muntos Stavros, în zona Tzompomilos.

Adresa este: Μόνη Αγίας Τριάδος των Τζαγκαρόλων 731 00, Greece Tel: +30 2821 063572

e-mail: imatg@otenet. gr | url: www.agiatriada-chania. gr

Orar: -zilnic de la 8 până la asfințit vara

Prețul biletului de intrare pentru turiști, 2,50 euro pentru adulți, iar pentru copii până la 12 ani, este gratuit, ca
și pentru cetățenii greci.

Mânăstirea Agia Triada, sau Sfânta Treime, este una din cele mai importante mânăstiri din perioada
sfârșitului epocii venețiene din Creta, un lăcaș care a avut o contribuție decisivă la istoria și educația insulei.

Scurtă istorie:

După cum se regăsește și în arhive, mânăstirea a fost fondată în secolul XVII, de doi călugări frați, Ieremias și
Lavrentios Tsangarolon, ce proveneau dintr-o familie mare, cretano-venețiană. Pe locul actualei mânăstiri
exista o foarte veche biserică.

Frații despre care vă povesteam au avut o bogată învățătură, fiind educați în istorie, greacă, latină, arhitectură.

Ieremias este cel care a proiectat și construit mânăstirea în 1611, pe locul micii biserici deja existente, ajutat
fiind de un arhitect veronez din secolul XVI, Sebastiano Serlio.

Doar că nu a putut asista la finalizarea lucrărilor, spre a-și vedea visul împlinit, pentru că a murit, astfel că
fratele lui a preluat conducerea lucrărilor. Acestea au fost întrerupte în 1645, atunci când turcii au invadat Creta,
mânăstirea numindu-se în perioada respectivă- Selvili Manastir- adică, mânăstirea cu chiparoși.

Călugării greci, care locuiau în mânăstire, odată cu revoluția din 1821, au reușit să scape, au fugit cu o parte din
manuscrise, dar multe altele s-au pierdut sau au fost arse de turci. După revoluția greacă, s-au reluat lucrările de
construcție a mânăstirii, iar după ce s-au încheiat, încet-încet, se adună o avere impresionantă, domeniile fiind
tot mai mari. Mânăstirea face la vremea respectivă comerț cu țările din jur, chiar și în Asia Mică.

Page | 4
Până și în perioada actuală mânăstirea are un rol foarte important în viața ecleziastică dar și în economia locală.

Astăzi călugării se ocupă cu cultivarea viței de vie, a măslinelor, produc cca 20 tone de ulei de măsline extra-
virgin pe an, au câștigat premii internaționale, iar produsele se vând de regulă în străinătate. Mai produc
tsikoudia-raki, săpun din uleiul de măsline, oțet și miere, dar nu în ultimul rând vin-excelent, Cabernet roșu sec,
Merlot roșu sec, Trebiano, alb sec, etc, produse care se pot degusta și cumpăra la micul magazin din curtea
mânăstirii.

Educativ, a avut un rol major, aici funcționând din 1892 un seminar, undeva până prin 1930.

Câteva cuvinte despre arhitectura mânăstirii:

Mânăstirea Agia Triada Tsangarolon, este atât de impresionantă cât și rafinată prin arhitectura sa.

Biserica este construită în stil cruciform bizantin, cu trei cupole. Biserica principală este flancată de două capele
cu cupole mai mici, una din ele fiind dedicată Izvorului care dă viață, Zoodochos Pigi iar cealaltă, Sfântului
Ioan Teologul.

Dovada tradiției cretane, a stilului renascentist și baroc pot fi observate în proiectarea clădirii principale.
Aceasta, biserica principală, este închiantă Sfintei Treimi și are un pronaos în partea din față.

Există două coloane mari în stil doric și una mai mică în stil corintic, pe ambele părți ale intrării principale.

Fațada bisericii are coloane duble în stil corintic și ionic, precum și o inscripție în limba greacă, veche, din
1631. Ușa pivniței este și mai veche, din 1613, iar clopotnița datată din 1864.

Atât în biserică cât și în muzeu, există icoane foarte frumoase din lemn, atribuite artistului Mercourios din
Santorini.

Aripa de vest a mânăstirii, este o clădire cu trei etaje și are magazii unde se păstra pe vremuri rezerva de vin și
ulei de măsline.

Vizita noastră:

Din drumul principal, la întoarcere de la plaja Seitan Limania, un indicator ne arată spre dreapta la doar 3 km,
Mânăstirea Agia Triada. Sigur, nu aveam asta în plan, dar, de ce nu? parcă ea ne chema...

Așa că am virat pe drumul acela, frumos, mărginit de copaci înalți, apoi pe ultimul km, un drum spectaculos,
umbrit de chiparoși înalți, și ziduri portocalii de piatră, iar la finalul lui, aveam să zărim frumusețea care se
dezvăluia încet, încet în fața noastră.

Există o parcare mare, la umbra copacilor.

Prima vedere, impresionantă, ca și următoarele, dealtfel...

După ce am făcut primele poze chiar de acolo, am urcat niște trepte, o scară grandioasă, până la intrare.

Intrarea-frumoasă, masivă, elegantă.

Aveam senzația că intrăm într-un castel. Și nu de puține ori, am avut această senzație... că suntem undeva
pierduți în timp, parcă treceai brusc într-un alt secol... a fost fantastică experiența.

Pe alocuri am asemănat-o cu castelul aragonez din Ischia, despre care v-am povestit anul trecut.

Page | 5
Am achitat cei 2,50 euro de persoană, apoi am intrat într-o... lume magică!

Pe bună dreptate se spune, că aici, este una din cele mai frumoase mânăstiri și în ceea ce privește curtea și
grădina, extrem de bine îngrijite și absolut remarcabil conservate.

Nici nu știam unde să privesc... am citit pe net, că un fotograf amator poate pierde cel puțin o oră să facă sute de
fotografii... credeți-mă că este adevărat... nici nu știam ce să pozez mai întâi, florile, pisicile, scările absolut
impresionante, coloanele, zidurile, apropos... toate zidurile sunt vechi, dar au o culoare... da, culoarea caisei
coapte, la care se adaugă puțin negru de la patina vremii...

Totul este fotogenic, arcade în stânga, în dreapta, bananieri, portocali, o revărsare de bouganvillea pe scările de
piatră, multă iederă cățărată pe zidurile vechi, iasomie, caprifoi, palmieri, magnolii, leandri, trandafiri, mușcate
colorate, petunii, crini, iriși și foarte multe altele... de parcă eram într-o grădină botanică.

Sigur că prima dată am dat ocol curții, am pozat din toate colțurile și rotunjimile zidurilor, am remarcat clădirea
bisericii și din spate, locul și clădirea unde se afla pe vremuri școala. Tot complexul este dreptunghiular, iar asta
se vede cel mai bine, dacă urcați pe scările din față de lângă turnul clopotniță.

De acolo puteți vedea și spre stradă, de o parte și alta a drumului mărginit de chiparoșii înalți, unde se află
domeniile mânăstirii, câmpurile cultivate cu viță de vie, dar și măslinii sau legumele. Copaci uriași, acei” pini
cu umbrelă” străjuiesc și pe lateral, pe lângă zidurile groase, ca ale unei cetăți fortificate. În spatele mânăstirii,
masivul muntos, Stavros, cu crestele mai mult golașe, se potrivește perfect în fotografie.

Revenind în curte, am stat pe băncuțe printre flori, am mirosit florile parfumate, am văzut și admirat fântânile
umbrite de flori și copaci. Pisici leneșe dormeau la umbra zidurilor.

Am intrat și în micul muzeu, cu multe cărți și manuscrise vechi, câteva din cele salvate de la incendiu. Multe
icoane, pictate pe lemn, sau sculptate în lemn, veșminte monahale, tiare, monezi, bijuterii, potire și alte
artefacte bisericești. Se poate vizita și micul magazin, se pot degusta produse, miere, brânză, ulei și desigur
vin...

În cele din urmă am intrat și în biserica răcoroasă, am admirat icoanele, altarul deosebit de frumos, de lemn
aurit, precum și cupola frumos pictată.

Complexul monahal mai găzduiește și alte facilități auxiliare cum ar fi: fabrica de ulei de măsline, crama, presa
de vin, moara, grajduri, un rezervor imens pentru colectarea apei de ploaie, o bibliotecă cu cărți foarte vechi și
valoroase, chiliile călugărilor, un osuar, etc.

Foarte ușor se poate petrece aici cel puțin o oră-două, depinde de cât de multe poze faceți :), depinde cât de
mult vreți să vă reculegeți în biserică.

Important este că am simțit așa o liniște interioară, sufletească, o reîncărcare a bateriilor, o stare de bine pe care
e greu s-o descrii, trebuie musai trăită!

O singură părere de rău am, dar e totodată un foarte bun motiv de reîntoarcere :p la doar 3-4 km este o altă
mânăstire importantă- Gouverneto, iar de aici la cca 10-15 minute de mers pe jos, este Katholico Monastery,
ruinele unui complex foarte vechi, în mijlocul unor stânci și de unde pe o cărăruie se poate coborî la nivelul
mării, la Katholico Beach. Poate data viitoare!

 FALASARNA

Dacă consultăm Wikipedia, vom afla că Falasarna, Φαλάσαρνα- în greaca veche, a fost un oraș portuar, situat în
capătul vestic al Cretei, cu o mare înflorire în perioada elenistică. Săpăturile arheologice începute în 1986,
dezvăluie amploarea și valoarea istorică a locului. Rămășițe sunt vizibile astăzi, turnuri și bastioane, ziduri ce
Page | 6
au înconjurat orașul, un templu dedicat zeiței Dictynna, acropole, tronul lui Poseidon, fântâni, cisterne, turnuri
de veghe sau chiar morminte.

Portul-comerțul, a fost sursa principală de venit a orașului, principala bogăție, Falasarna devenind o importantă
putere maritimă. Avea propriile legi, își bătea propriile monede. Monedele aveau un chip de femeie pe o parte,
iar pe spate inițialele ΦΑ, între punctele unui trident.

Aici au fost mai mulți oameni importanți, consilieri militari, chiar și mercenari pentru războiul condus de regele
macedonean Perseus împotriva romanilor.

După faimă și prosperitate, după războaie, a urmat însă decăderea și uitarea.

În secolul XIX, exploratori britanici ai Marinei Regale descoperă situl antic, la cca 100 de metri de mare și
deduc, că malul, coasta antică s-a înălțat cu cca 24 de picioare, probabil urmare a unui cutremur și a unui
tsunami imens din anul 365 d. Hr.

Astăzi însă, valea este extrem de roditoare, cu plantații de măslini și foarte multe sere de tomate, pe care le-am
admirat de pe drum, scăldate în lumina plăcută a soarelui de după-amiază târzie.

Deasemenea, aici întâlnim plaje lungi, late, cu nisip fin, alb, apusuri de poveste și ape cristaline. Este un loc
musai de văzut, noi ne-am dorit foarte mult, pentru că la precedenta vizită în Creta, nu a fost posibil, datorită
distanței uriașe față de cazarea de atunci. Distanța de Chania, nu e mare, sunt doar 59 de km, iar de la Kissamos
17 km spre vest. Ruinele orașului antic se află la capătul nordic al plajelor pe un deal. Se poate ajunge pe drum,
dar se mai merge și pe jos cca 15-20 minute, iar dacă n-o faceți înainte de plajă, probabil că nici nu veți mai
ajunge... :)) pentru că așa am pățit și noi, a fost mult prea frumos la plajă, apoi prea leneși să ne mai ducem... :p

Golful Falasarna, adăpostește o plajă lungă și foarte lată, Pachia Ammos, de fapt sunt cinci plaje consecutive,
Big Beach, Small beach, Baby beach, Perigiali beach și chiar Tiny beach cu nisip roz, ceva mai la sud. Depinde
de voi, la care dintre ele vă hotărâți să stați. Oricum, oriunde veți alege, este bine pentru că plaja Falasarna a
fost premiată ca fiind cea mai bună plajă din Creta și votată printre cele mai bune 10 plaje din Europa.
Bineînțeles are și steag albastru!

Se spune că la nord, în apropiere de situl arheologic, este un mic golf, stâncos, cu o plajă mai mult pietroasă,
dar zona este perfectă pentru snorkeling.

Nisipul albicios, întins, ne duce cu gândul la o plajă tropicală cu ape turcoaz, nesfârșite, minunate, cristaline.

Vizita noastră:
Cum în ziua precedentă fusesem la Elafonisi, unde nu am putut sta din cauza căldurii și a lipsei de umbrele, ne-
am spus să nu repetăm greșeala, de a ajunge târziu, așa că la 9 și un pic, ne minunam deja le vederea frumoasei
Falasarna. Parcarea era aproape goală, cam patru mașini doar înaintea noastră și chiar ne-am gândit... oare doar
atât? Pandemia?

Ei, nu, nu vă speriați... turiștii abia după cca o jumătate de oră au început să apară.

Chiar acolo, lângă parcare, în dreptul plajei mari, este o tavernă, Playa Paraiso, cu cabine de schimb, toalete și
dușuri. Până la șezlonguri se traversează pe o potecă de scândurele vopsite în bleu, o porțiune foarte lată, apoi
intri în secțiunea de plajă propriu-zisă, ferite printr-o plasă de vântul care poate fi câteodată destul de nemilos,
dar binecuvântat de noi, în zilele toride.

Page | 7
Ne-am ales un loc, în rândul trei, mai ferit de vânt, șezlongurile sunt bine distanțate, după cum veți vedea și în
poze și oricât de aglomerată ar fi plaja, nu se vede, pentru că este imensă... apoi mai sunt suficiente locuri și
pentru cei cu prosoape.

10 euro costă setul de două șezlonguri și umbrelă, baldachinele din primul rând 12 euro.

Marea este atât de albastră, de fapt un albastru-turcoaz, cristalin, cum nu am văzut în multe locuri și credeți-mă
că am văzut destule nuanțe...

Fundul mării este cu nisip, la mal intrare lină, cel puțin în zona în care am stat noi, dar destul de adâncă la cca
3-4 metri de la mal. Apa este mai rece decât oriunde am fost pe insulă, probabil datorită vântului.

Vântul, da, poate crea probleme, bate aproape tot timpul. Nouă nu ne-a displăcut, ba chiar cred, că ne-a ușurat
suportarea arșiței. Și combinat cu răcoarea apei a fost o senzație plăcută, moleșitoare, fapt care ne-a determinat
să lenevim toată ziua acolo, fără a mai umbla pe coclauri.

Există mai mulți băieți pe plajă care pot lua comanda pentru a servi ceva de la tavernă, de la bar, bere, sucuri,
înghețată, cafele sau chiar mâncare. Produsele sunt aduse mai apoi cu atv-urile.

Chelnerii poartă măști sau viziere din acelea mai mici, inverse, prinse de bărbie și poartă mănuși.

După orele prânzului, când foamea ne-a dat târcoale, ne-am dus la taverna de care v-am spus mai devreme,
Playa Paraiso.

Big Beach, Falassarna, 734 00, Greece

Aici puteți comanda prânzuri mai consistente, fripturi sau sandvișuri, pizza, paste, ori puteți opta ca și noi doar
pentru o salată, exotică eu, grecească soțul. Exotică de ce? pentru că avea printre altele, căpșuni, rodii, mix de
salate, brânză haloumi și crănțănele de pâine neagră. Delicioasă, recomand! Desertul a fost o înghețată cu
arome diferite, fructe de pădure și vanilie.

Prețuri, până în 10 euro la salate, ceva mai mult la celelalte meniuri, înghețata 3 euro, bere 2,50, cafea 2 euro.

Sigur că pe toată întinderea plajei veți găsi mai multe taverne, în dreptul fiecărei zone de plajă, cu toate
facilitățile necesare.

Fiind o zonă în care vântul este la el acasă, cei ce iubesc sporturile nautice pot fi tare fericiți pentru că este
locul ideal pentru practicarea lor.

Manastirea Arkadi
 
Manastirea, localizata la 23 km de Rethymno, este construita la o altitudine de 500 m, pe un platou cu plantatii
de maslini, vița de vie, pin, chiparos si copaci de stejar si contine una dintre cele mai fin lucrate biserici
venetiene din Creta.
Arkadi a devenit simbolul luptei cretanilor pentru independenta, dupa lupta din 1866 care a deschis calea pentru
eliberarea insulei in 1898. Astfel, locul a fost desemnat de catre UNESCO ca Monument European pentru
Libertate

Page | 8
 SOFTPEDIA 2020

Daca ar fi acum sa rezerv cred ca as lua pe coasta vestica o cazare ca sa ma bucur pe indelete si fara timpi
morti. In Akrotiri plajele sunt average, inclusiv Stavros fiind so - so in opinia mea. Adica ape super limpezi
peste tot, snorkel cat cuprinde, valuri aproape deloc, peisaje cu stanci si munti, dar lipseste picatura de cerneala
in apa   Madrakia din Agio Nikolaos  Zakynthos e o tipologie de plaja pe care o caut mereu.

Nu am apucat sa fac Balos-ul si regret dar am vrut sa evit sa ma cert cu astia la inchirieri de masini in caz de
ceva caci m-au avertizat sa nu ma duc cu masina lor. Si la sfatul gazdei am cautat cateva firme de curse
semiprivate cum le numesc ei, cu 10 pasageri pe barca, gustari, masa gatita, plecat dimineata si venit pe la 17.
Cost maricel 80E/pers. si jumatate la copil. Doar ca totul era full in urmatoarea saptamana, iar din motive de
covid nu mi-a venit sa ma urc pe ferry cu 1200 de insi cum am auzit (mai putini probabil in pandemie) plus
senzatia / prejudecata aia gen Navaggio din Zante pe care o urasc cand cobori ca vitele cu aglomeratia si intri in
alta aglomeratie. Deci am ratat Balos... A mai ratat si Limani Seitan pt ca eram doua familii cu 3 copii de 6 ani
si gazda a insistat sa nu riscam (chiar tipul descoperise plaja acum multi ani, fiind jurnalist).

Din zona Akrotiri nu recomand neaparat Marathi beach pt ca era un conglomerat de sezlonguri pe o plaja
ingusta, mai degraba plaja de langa, Sosorides beach, caci se continua cu umbra si multe stanci de explorat. In
schimb, restaurantul de acolo PATRELANTONIS – MARATHI mi s-a parut cel mai bun din toata vacanta,
inclusiv ca preturi si preparate.

Falasarna mi-a placut mult si bineinteles Efalonissi  e de poveste dar atentie caci genul acesta de plaje au
farmec doar pana in ora 15 apoi lumina pica diferit si se duce naibii tot farmecul. Apropo, la o terasa langa
Efalonissi am primit un pont pt inca o plaja albastra misto acolo, poate o studiati - Kedrodasos si cu siguranta
mai sunt plaje asemenea pe acolo.

Chania si Rethymnon sunt doua orase de neratat, insa Rethymnon e ceva senzational, la bataie cu Corfu Town.
Chiar am fost de doua ori si ne-a placut maxim.

A doua saptamana fost consacrata sudului. Am ratat in acest topic link-ul cu prognoza vantului dar oricum nu prea am fi
avut ce sa facem. Jumatate din timpul petrecut in sud a fost marcat de vant puternic si valuri de nu mai puteai iesi din
apa. As putea spune ca plaje ca Plakias, Souda, Damnoni, Amoudi, desi sunt frumoase bineinteles, nu sunt puncte forte
care sa te faca sa spui "wow, a meritat sa ajung pana aici". Planificati-va bine zilele pentru plaje care merita cu adevarat.
Ex. Souda, cu o apa limpede, cam rece dar peisajul e destul de fad:

Ne-am revenit dupa ce am vizitat Prevelli, cu apa rece si nu neaparat deosebita dar restul e de vis, inclusiv traseul, raul
care se varsa, padurea de palmieri, peisajul de sus fiind intre pozele vacantei. Deci sunt doua trasee, unul de 400 de scari
(cu parcare f mare de 2E/zi) si altul de 200 de scari la care se ajunge cautand taverna (am uitat numele), cu intrare pe
langa un pod medieval, cu aprox 5km inainte de parcarea mare. Noi am aflat dupa si am coborat / urcat pe traseul mai
greu, obisnuiti cu trasee montane. Insa e un efort mare sa urci cu un copil dupa tine in caldura de la ora 14. Cred ca e
mai ok traseul celalalt dar pierzi din frumusetea peisajului.

Urmatoarea zi a fost la Kalypso, un loc absolut miunat, cu o apa plina de pesti, scafandri pe sub tine, stanci cat cuprinde,
peisaje de vis. Chiar am revenit in ultima zi, inainte de zbor, doar ca pe toti 3 ne-au "curentat" niste meduze banuiesc,
incat simteai ca ai intrat in lanul de urzici, astfel ca n-am stat prea mult. Pentru mine a fost cel mai tare loc din sud, altfel
cred ca Matala m-ar fi cucerit daca nu era vant.
Apoi urmatoarele zile au fost marcate de vant puternic. Frangokastello e de neratat, chiar daca anul acesta si probabil si
urmatorul, castelul e in renovare. Apa in culori frumoase, stanci si pesti frumosi in zona din fata castelului, doar ca
umbrelele erau f proaste si trecea soarele prin ele   Mai exista o aripa a plajei imense cu apa pana la genunchi, ok pt
copii mici dar altfel nu prea incantatoare. Vantul ne zbura orice nu era strans bine sau inchis in geanta. Dar era doar
inceputul caci la Triopetra in zilele urmatoare nu se putea sta in picioare si nici cu ochii deschisi, in afara unei zone cu
pietris mai ok. Insa apa era linistita, limpede si plina de pesti frumosi, plus peisajul stancos deosebit din zona gen Sfinx.
Am continuat in aceeasi zi spre Matala, caci am zis sa lasam delicatesurile la final. Poate cea mai frumoasa plaja din sud,
desi aglomerata, insa asa vant ca in 11 august n-am vazut de cand ma stiu. Pur si simplu nu se putea sta pe plaja, nu se
Page | 9
putea intra in apa, nu se putea vorbi ceva scurt la telefon, iar in restaurante trebuia sa tii bine de ce aveai pe masa. Am
plecat cu un regret imens ca n-am prins apa linistita, ar fi fost senzationala, cred.

Cum nu suntem genul care sa stam in soare foarte mult, am explorat destule sate si orasele, fiecare cu farmecul lor. Din
pacate, din cauza covid-ului nu am mai vazut afise cu sarbatori locale caci in fiecare an mergeam in satele din insula
respectiva sa vedem traditii, dansuri, sarbatori cu mancare buna etc. In nord mi-a placut mult Fres, un sat mai putin
mediatizat dar cu o piateta de vis, casute traditionale, placinte cu feta delicioase si fara aglomeratie si masini. Mai vestit
era Vamos dar totul se petrecea la strada principala, mereu cu trafic. Am explorat o ora si strazile secundare, cu multe
case noi in stil mediteranean si cam atat, nu recomand neaparat.  In schimb am trecut prin Armenoi si mi s-a parut
foarte misto satul, cu o biserica in stil gotic si multa agitatie. Era deja 12 noaptea si nu am mai oprit iar apoi n-am mai
avut ocazia sa ajungem...

Mai spre sud mi-a placut mult de tot Argiroupoli, care pe langa izvoarele si zona verde de jos, te indeamna la un traseu
in urcare spre un satuc foarte cochet, cu alei refacute, biserici vechi, superb.... Am mai vizitat in sud Spili, dragut si el pe
stradutele de langa fantanile cu gura de leu, dar mic, alta data Melambes iar mai sus de acesta Agia Galini. Cel din urma
este un orasel cu aer cosmopolit, extrem de turistic si de bine pregatit sa-ti ia banii.

Ca un pont al unui prieten va recomand ca dupa ce se inopteaza sa parcati undeva in canionul Kourtaliotiko si sa
inchideti toate luminile. Poate e putin scary dar veti vedea un cer cum rar intalniti in viata, avand pe mijloc Calea Lactee,
pe care eu nu o mai vazusem niciodata. Ce-i drept, pt noi nu a fost un soc pt ca am avut cazarea in Souda, langa mare,
iar noaptea vedeam cam 70% din aceasta priveliste din canion. Chiar recomand locatia (Creta Spirit)  pentru un sea view
de senzatie si noaptea un cer cu miliarde de stele + Calea Lactee. Am dat 55E/noapte pt studio si am gasit-o pe loc, caci
ne-am luat teapa cu ce rezervasem din tara, e drept la inceput de iulie, (sea view era de fapt un munte de pamant si
gunoi in fata) si am plecat.

Per total mi-a placut experienta celor 1500km de explorare, dar nu stiu daca as mai reveni in Creta prea curand, poate si
datorita costurilor mari de avion si masina de inchiriat, obisnuit fiind pana acum sa conduc din RO. Dar si o ora si 40min
de zbor inseamna enorm pentru relaxare vs insecuritatea si oboseala unui condus spre Grecia. Sunt sigur ca am fost
superficial in exprimarea fata de revenire dar asa vant spre exemplu poate sa iti ruineze o vacanta, iar plajele cu
adevarat speciale nu sunt chiar multe si la distante f mari. Cred ca e o insula care necesita o planificare riguroasa, o
informare serioasa despre vreme si vant si o lecturare a diverselor materiale mult mai mult decat ionicele, asta datorita
imensitatii ei si tentatiei de a dori sa vezi multe. Abordarea pe felii, cum scria cineva aici, e cea mai reusita probabil, desi
ei nu au drumuri pe felii verticale chiar atat de multe, "autostrada" fiind orizontala. Daca as planifica acum pt prima oara
7-10 zile, as alege vestul pentru cazare si multitudinea de plaje albastre, cu o excursie in sud  la Prevelli cu vaporasul si
alta cu masina la Kalypso, alaturi de vizite in Chania, Rethymnon, Armenoi si Fres   

CHANIA – AMFOSTACOLO – IRINAD --Câteva date istorico-geografice, de citit

opțional

Oraşul Chania este capitala prefecturii cu acelaşi nume, aflată în vestul Cretei, iar în perioada 1845-1971 a
îndeplinit rolul de capitală a insulei. Este situat pe coasta nord-vestică a Cretei, astăzi, cu cei aproximativ
100.000 locuitori ai săi, fiind cel de-al doilea oraş al insulei ca importanţă, după capitala Heraklion, dar de
departe cel mai frumos, n-o spun eu, ci diverse ghiduri de călătorie sau treveleri de seamă.

Are o istorie veche datând din neolitic când primii săi locuitori au ridicat pe colina scundă din faţa portului, o
aşezare numită mai târziu, Kastelli, în scopuri de apărare. A survenit perioada minoică, atunci când se numea
Kydonia, cu o înflorire însemnată, oraşul devenit cel mai mare din această parte a Cretei, în care se pare că
exista un palat minoic ce se află acum sub oraşul actual, neputând fiind excavat. Romanii au avut Chania sub
dominaţie între 67 Î. C. -330 D. C., urmând apoi, bizantinii, arabii, veneţienii, turcii, de-a lungul secolelor fiind
influenţată de diferitele culturi ce şi-au lăsat amprenta pe arhitectura şi civilizaţia oraşului.

Ca repere, bizantinii au stăpânit Chania între 330-824 şi 961-1204 cu întrerupere în favoarea arabilor sarazini,
iar timp de 441 ani, au avut-o în posesie veneţienii, din 1204 în 1645 când îi spuneau Canea, urmând ca o
perioadă de 253 ani să fie parte din Imperiul Otoman. În anul 1898 şi-a căpătat independenţa faţă de otomani,
Page | 10
iar în 1913 s-a reunit cu restul Greciei, graţie numeroaselor eforturi ale lui Eleftherios Venizelos, guvernator al
Cretei și mai târziu prim-ministru al țării. În timpul celui de-al doilea război mondial, populaţia a luptat
împreună alături de trupele greceşti şi britanice, ocupaţia germană luând sfârşit în mai 1945. Mai multe detalii
aici: https://www.greeka.com/crete/chania/history/

Am enumerat diferitele ere de dominaţie ce s-au succedat asupra Chaniei pentru a scoate în evidenţă mixul de
influenţe ce şi-au lăsat amprenta asupra oraşului făcând ca şi astăzi Chania să fie unul dintre cele mai
cosmopolite oraşe cretane. Aşa cum am mai spus în articolul precedent, Chania se pronunţă Haniá, exact aşa cu
accent pe ultimul a.

Chania, oraşul din zilele noastre

Chania de astăzi este formată din oraşul vechi ce a luat naştere având ca nucleu portul antic şi medieval, şi
oraşul nou dezvoltat dincolo de zidurile veneţiene la est, până spre peninsula Akrotiri, la Chalepa, cel mai
aristrocrtic cartier de vile, reşedinţă a regelui George al Greciei, dar şi la vest cu cartierul Nea Chora unde s-au
stabilit greci din Asia, veniţi după schimbul de populaţie din 1923. La sud, oraşul a luat chipul unui oraş
modern cu instituţii, clădiri guvernamentale, stadion, grădină publică din care se înalţă semeţ Turnul cu Ceas,
bulevarde noi, magazine, în continuarea cărora s-au ridicat cartiere de locuinţe, aşa cum îi stă bine fiecărei urbe
din zilele noastre.

În centrul oraşului există numeroase agenţii locale de excursii, închiriat maşini, precum şi două birouri de
informaţii turistice care pun la dispoziţia doritorilor materiale, hărţi, sfaturi, recomandări, aşa cum am procedat
şi noi chiar de cum am venit.

Se poate spune că oraşul nou îmbrăţişează strâns pe trei laturi oraşul vechi, cele două componente coexistând
într-un întreg armonios.

Chania, oraşul veneţian, sau ce nu trebuie ratat în Chania

Atracţiile turistice ale Chaniei se găsesc în interiorul zidurilor veneţiene ale oraşului şi sunt reprezentate de
labirintul de străduţe înguste şi întortocheate, de clădirile vechi, de diverse influenţe care găzduiesc hoteluri de
tip boutique, magazine şi prăvălii, taverne, restaurante şi cafenele, lipite unele de altele.

Desigur că polul obiectivelor turistice, care captează toată atenţia, este portul veneţian ce ocupă un golf natural
lărgit cu unul artificial, construit de faimoşii ingineri veneţieni ai vremurilor între 1320 şi 1356. Faleza este
străjuită de clădiri medievale frumoase şi de multe taverne şi cafenele care sunt pline de lume tot timpul zilei,
dar mai ales seara. Stucaturile clădirilor din port prind o delicată nuanţă rozalie la apusul soarelui, contrastând
cu albastrul cerului. Este locul favorit pentru promenadă al localnicilor, dar mai ales al turiştilor. Din când în
când se pot vedea trăsuri cu cai în care unii dintre turişti aleg să se plimbe romantic prin Chania şi ajung şi în
port.

Punctele cele mai importante, de la vest la est, ce ţin de zona portului sunt: fortăreaţa Firkas, în al cărei capăt
sudic se află Muzeul Maritim al Cretei, dar şi Colecţia Bizantină şi Post-Bizantină în colţul nordic.
Fortăreaţa a fost construită în scop de apărare şi se numeşte aşa după turcescul firkas care înseamnă magazie,
însă în decursul timpului a îndeplinit şi rol de căpitănie a portului sau chiar de închisoare. În 1913, când a avut
ceremonia de sărbătorire a alipirii Cretei la Grecia, pe fortăreaţă a fost arborat cu mândrie steagul ţării, prima
dată după câteva sute de ani.

Aproximativ pe partea opusă, se află moscheea Giali Tzami sau Küçük Hasan Cami care a fost prima
moschee construită în Chania, în 1645, în cinstea primului său guvernator turc, un exemplu excelent de artă
islamică ce astăzi nu mai are decât rolul de centru de expoziţii culturale şi artistice. Pe timpul şederii noastre
acolo, am prins expoziţiile succesive de pictură a doi artişti greci.
Page | 11
Luând-o pe faleză spre est, dăm de Autoritatea Portuară din Chania, iar mai apoi de clădirea impetuoasă
numită Marele Arsenal, practic cel din urmă şi cel mai mare dintre cele 17 „Neoria”, adică Docurile
Veneţiene, practic ateliere sau şantiere navale ce deserveau corăbiile. Construcţia a fost începută în 1585, iar în
timpul ocupaţiei otomane, în 1872, clădirii i-a fost adăugat şi etaj, actualmente, Marele Arsenal găzduind
Centrul de Arhitectură Mediteraneeană din Creta.

În continuare plinbându-ne de-a lungul debarcaderului, întâlnim o altă clădire de dimensiune semnificativă,
fiind vorba de Vechea Casă de Oaspeţi din Chania, apoi urmează cele Şapte Arsenale sau Dockyards sau
Neoria, care de fapt, au fost iniţial 16 şi au fost edificate pentru a servi la adăpostul, reparaţia, întreţinerea
vaselor veneţiene, rând pe rând, unele lângă altele, începând cu anul 1467, până în 1593. Cele mai târzii cinci
arsenale (Neoria Moro) au fost construite în capătul estic al portului după anul 1607, dintre ele mai existând
astăzi doar trei. În acestea îşi au sediul Centrul de Yachting şi secţii ale Muzeului de Construcţii de Nave.

De la Neoria Moro, o luăm pe îngusta, dar lunga, limbă de pământ spre far, mergând pe zidurile medievale,
reconstruite, dăm de bastionul Agios Nikolaos, apoi ne continuăm drumul în capătul căruia se înalţă farul care
seamănă foarte bine cu un minaret. Priveliştea spre oraş şi port este minunată de pe fortificaţii, iar tabloul s-a
completat cu o broască ţestoasă Caretta-Caretta care înota destul de aproape de noi, în paralel.

Farul a fost construit de către veneţieni între anii 1595-1601 şi şi-a îndeplinit cu succes rolul de supraveghere şi
atenţionare, dar a fost reparat două sute de ani mai târziu, pe când Chania era condusă de otomani sub regenţă
egipteană, de unde aspectul său şi denumirea de Farul Egiptean sub care l-am regăsit în diverse locuri. De la
far, se surprind iarăşi imagini memorabile asupra oraşului şi a portului.

După ce am dat gata portul şi cam tot ce ţine de port, ne-am amintit de îndrumările ghidei de la Tourist
Information şi ne-am îndreptat atenţia către cele patru cartiere ale oraşului medieval, cuprins strâns de
cingătoarea zidurilor veneţiene: Topanas, Evraiki, Kastelli şi Splantzia. Zona veche se extinde şi în afara
portului, pe ulicioarele strâmte cu clădiri veneţiene şi otomane, cu faţade de teracotă atinsă de vreme şi stucaturi
din ocru împodobite cu reclame de restaurant şi diverse produse de vânzare, peste care „curge” bougainvillea
intens colorată.

Păstrând direcţia vest-est, primul cartier care se desfăşoară înapoia Fortăreţei Firkas, mărginit pe-o latură de
zidurile de vest, este Topanas, sau „Sala Tunurilor” în turcă, ce constituia pe vremuri cartierul administraţiei
otomane. Are cele mai frumoase străduţe din Chania, poate şi cele mai înguste, dar şi cele mai colorate clădiri
din oraşul vechi. Cel mai tare mi-a plăcut micuţa stradă Angellou, dar şi lunga Theotokopoulo, iar la colţul
dintre Zambeliou şi Moskhon se află Poarta Renieri, construită în 1608.

Evraiki, aflat în partea de sud-vest a oraşului, era cartierul evreiesc în timpul perioadei veneţiene. Are case
mici, zugrăvite în culori pastelate, ulicioare strâmte, dar şi prăvălii cu mărfuri diverse. Este un loc bun unde se
poate lua masa la una dintre multele taverne care asigură şi muzică live seară de seară, după cum am văzut.
Sinagoga Etz Hayyim a fost restaurată dar nu mai foloseşte ca locaş de cult, evreii din Chania fiind deportaţi de
către germani în timpul celui de-al doilea război mondial.

Kastelli, situat în inima oraşului, este partea cea mai veche a Chaniei, aici era centrul vieţii încă din vremuri
preistorice. Kastelli este bine delimitat de restul Chaniei prin ziduri vechi construite în perioada bizantină, aflate
astăzi în ruină. Acestea înconjurau de jur-împrejur dealul considerat a fi leagănul civilizaţiei locale. Există, însă
şi vestigii din perioada minoică (antica Kydonia), sau din cea romană, dar, după cum sugerează şi numele, aici a
fost un castel care a devenit inutil odată cu extinderea Chaniei dincolo de zidurile bizantine, în secolul al XVI-
lea. În acest sens se observă o arcadă veneţiană provenind de la mănăstirea Santa Maria dei Miracoli, ridicată de
veneţieni, transformată în moschee, bombardată de nemţi în 1941. În prezent, s-a „dezvoltat” un boutique hotel
de toată frumuseţea lipit de pereţii dărâmaţi.

Din vârful colinei nu prea înalte, se pot obţine excelente vederi panoramice asupra portului veneţian şi parcă, de
sus, totul este şi mai frumos.

Page | 12
În fine, cel mai estic cartier, Splantzia, se caracterizează prin case şi biserici albe, alei pavate cu piatră cubică.
În Splantzia se remarcă de departe cel mai atipic, monument al său, biserica Agios Nikolaos, care uimeşte la
prima vedere fiindcă are lipite de corpul ei, la un capăt turlă, iar la altul un minaret. O ciudăţenie care atrage
imediat toate privirile şi toţi turiştii se opresc puţin s-o studieze şi s-o fotografieze. Ne-a stârnit şi nouă
curiozitatea şi am aflat că lăcaşul a fost construit în timpurile veneţiene, pe la 1320, ca un templu al călugărilor
din Ordinul Dominican, fiind la vremea respectivă cea mai importantă bazilică a oraşului. După cucerirea
otomană, a fost transformată într-o moschee dedicată sultanului, adăugându-i-se minaretul care avea două
balcoane, nu doar unul cum au cele de rând, iar în 1928, după ce oraşul revenise grecilor ortodocşi, a devenit
biserică ortodoxă cu hramul Agios Nikolaos edificându-i-se turla, fără a fi demolat minaretul. În acest fel,
biserica arată total neobişnuit.

În acelaşi areal, în imediata apropiere, se mai află Piaţa (Plateia) 1821 unde există un platan secular de care
erau spânzuraţi localnicii care îndrăzneau să se opună regimului otoman, iar în colţul nord-vestic se găseşte
Bazilica San Rocco, ridicată în 1630, probabil după izbucnirea unei epidemii de ciumă, acesta fiind cunoscut ca
protector împotriva ciumei.  Sub cornișă se află o inscripție închinată sfântului din care reiese anul construcţiei.
În timpul erei otomane a funcționat ca avanpost militar, iar după aceea, până în 1925, ca post de poliție.

La sud de Kastelli, până la linia unde se aflau fortificaţiile de sud din care astăzi n-a rămas mare lucru, se
găseşte o altă parte foarte importantă a Chaniei, plină de tot felul de monumente şi obiective însemnate. Este
vorba de cele situate pe cea mai de seamă stradă din Chania medievală, Odos Chalidon: Catedrala Sfintei
Feciore, Băile Turceşti (hamamul), Muzeul de Arheologie, Muzeul de Folclor şi al Casei Cretane, biserica
catolică, dar şi pe Chatzimichali Ntaliani sau Tsouderon. La capătul străzii Chalidon, aproape de faleză, se
află Piaţa Venizelou cu fântâna sa octogonală în centru, un alt simbol al oraşului vechi.

Catedrala Sfintei Fecioare sau Panagia Trimartiri, aşa cum i se mai spune, a fost construită aici în Piaţa
Mitropoleos, în 1860, pe locul unui lăcaş din secolul al XIV-lea, care în vremurile turceşti fusese transformat în
fabrică de săpun. Are clopotul dăruit de ţarul Rusiei în semn de recompensă pentru distrugerile produse de
bombardamentele ruşilor din 1897 asupra peninsulei Akrotiri din timpul revoluţiei din acelaşi an. Este cel mai
impunător edificiu lăcaş de cult.

O altă stradă vestită în Chania este Odos Skridlof sau Strada Pielarilor unde se găsesc unul lângă altul
magazine de încălţăminte, confecţii şi accesorii din piele, zona Chaniei fiind una de tradiţie în branşă. Există
chiar şi o străduţă a meşteşugarilor de pumnale pe care se găsesc prăvălii unde am văzut în vitrine asemenea
chestii.

Una dintre cele mai pitoreşti străzi este Chatzimichali Ntaliani care îşi expune cu mândrie frumosul minaret
al unei moschei, azi nefuncţionale, dar devenit monument intens fotografiat de turişti, fiindcă „dă” bine în poze.

În fine, o incursiune în oraşul istoric Chania nu se poate încheia sau nu poate începe fără o vizită la Piaţa
Municipală, denumită Agora, situată pe mijlocul liniei de sud a zidurilor veneţiene, în inima Chaniei. Este o
clădire istorică, monumentală, în formă de cruce, cu sute de tarabe, ce acoperă 4.000 mp care împreună cu aria
înconjurătoare merge până la 17.200 mp. Construcţia acesteia a început în 1908 şi a fost terminată în 1913 când
a fost inaugurată însuși, Eleftherios Venizelos, cu ocazia unirii cu Grecia-mamă, Eleftherios Venizelos fiind cel
mai de seamă fiu al Chaniei şi, totodată, unul dintre cei mai mari oameni de stat ai Greciei.

În piaţă te întâmpină multitudine de culori, arome, miresme din toate prăvăliile şi de la toate tarabele, e un loc
numai bun de căscat gura şi de admirat tot felul de mărfuri, dar și de cumpărat.

Pentru o imagine completă a oraşului în ansamblu, n-ar strica o vizită în cartierul Koum Kapi, situat de
cealaltă parte a zidurilor veneţiene de est, care se continuă cu Tabakaria, cartierul tăbăcarilor, aşa cum
segerează numele, dar şi o plimbare de-a lungul zidurilor veneţiene şi ale celor patru bastioane (Gritti/San
Salvatore, Lado/Schiavo/San Dimitri, Santa Lucia, Mocenigo) ale acestora, unele putându-se şi vizita.

Page | 13
Plaje
Dacă regiunea Chania se mândreşte cu cele mai frumoase şi spectaculoase plaje din Creta, oraşul în sine o poate
face lejer cu minunatele sale plaje situate fie nu departe de portul veneţian aşa cum este Nea Chora sau Chrissi
Akti, Agioi Apostoloi şi Iguana aflate la marginea sa vestică, la 2-3 km de centru, spre alte staţiuni superbe,
unde se ajunge uşor cu autobuzul. Toate sunt plaje de nisip fin, cu intrare lină în apă, cu facilităţi multiple, ce
deţin Blue Flag.

 Clasamentul de mai jos reprezintă topul meu personal, eu l-am alcătuit în funcție de cum m-a impresionat
fiecare dintre acestea din punctul de vedere al frumuseții naturale cu care a fost înzestrată de divinitate.

1. Aș începe cu Șeitan Limania, în traducere din turcă, Portul Diavolului, sau Stefanou, după denumirea
greacă, o plajă care mie mi-a plăcut foarte mult și la care am ținut să ajungem încă din prima zi în care am avut
mașină închiriată. Aici am greșit un pic, fiindcă ne-am aventurat cu micuțul Fiat Panda, destul de obosit, pe care
l-am primit, fără să-i cunoaștem toate hibele. Soțul a constatat pe parcurs că avea ceva probleme la frâna de
mână, dar ne-am descurcat, din fericire. Spun asta pentru că până la plajă se coboară în scurt, pe un drum
extrem de virajat și de îngust (adesea nu au loc două mașini una pe lângă cealaltă, fiind nevoie de mica
înțelegere), circa trei km. Plaja este situată în peninsula Akrotiri, la nord-est de Chania, acolo unde se află și
aeroportul, în apropierea localității Chordaki. Reprezintă, de fapt, o despicătură a muntelui, pesemne rezultată
de mișcările terestre din îndepărtatele ere geologice, iar la baza muntelui se află o parcare destul de spațioasă, și
e bine de știut că KTEL-ul, compania locală de transport în comun din insulă, are stație chiar acolo. Din acel
punct, până la plajă se coboară numai per pedes pe o potecă accidentată circa 10-15 minute. Deci, nu e deloc
ușor de ajuns acolo, dar de sus, până să ne aventurăm în coborâre pe cărare, priveliștea este fabuloasă. Am
rămas acolo minute în șir admirând și fotografiind micuța plajă străjuită de versanți înalți, din toate unghiurile
posibile de sus. De la nivelul solului nu mai are aceeași spectaculozitate, dar merită drumul până la aceasta. Nu
este amenajată cu nimic, deci nu apă, nu mâncare, nici vorbă de șezlonguri sau umbrele, are baza din pietre,
pietre ce se regăsesc și pe fundul apei, iar apa se adâncește în câțiva metri de la intrare. În plus, plaja era
aglomerată, iar la acest aspect contribuiau și niște capre foarte obraznice care căutau mâncare prin bagajele
turiștilor neatenți. Una dintre acestea ne-a oferit un show de neuitat. Cine îndrăznea să le alunge, avea parte de
surpriză neplăcută când pleca în apă la scăldat: capra se ușura pe prosopul persoanei respective, fără regret, în
chicotelile vecinilor incapabili să gonească animalul care dădea semne că devine periculos.

2. Balos este vedeta de necontestat a Cretei, imaginea acesteia apare pe orice copertă de ghid turistic sau
catalog despre insulă şi cred că oricine o priveşte, îşi dă seama că o ştie. Noi vroiam încă de-acasă să închiriem
mașină să ajungem la Balos, dar proprietarul agenției de la care am luat mașina ne-a descurajat imediat
spunându-ne că mergem pe răspunderea noastră, asigurarea mașinii sfârșindu-se unde începe drumul de pământ
către Balos. Ba, dimpotrivă, ne-a sugerat o croazieră pe mare din portul Kissamos până la care să ne deplasăm
cu mașina și să o lăsăm în parcare. Din acest motiv, cu teama indusă, em ezitat câteva zile la rând să pornim
într-acolo, apoi am mai întrebat, am cumpănit și în final ne-am încumetat la drum.

Balos este o lagună superbă situată în extremitatea nord-vestică a Cretei până la care se ajunge anevoios, dar nu
din cale afară, la fel ca în cazul precedent, într-o combinație de drum de macadam și potecă de munte. Din
Chania se parcurg pe o șosea bună circa 55 km până la Kaliviani, apoi se intră în peninsula Gramvousa
achitându-se chiar o taxă modică de un euro/persoană. Se mai parcurg încetișor, pe un drumeag de coastă,
strâmt, cu praful ridicat, cu mașini în șir indian, încă vreo7 km, până am dat într-o parcare destul de mare, dar,
care s-a dovedit neîncăpătoare pentru hoardele de turiști dornici să vadă minunea Cretei, fiindcă după-amiaza,
când am plecat, parcarea era plină-ochi, iar mașinile fuseseră lăsate inclusiv pe drum, ocupând un sens.

De acolo, după ce am parcat mașina ascultând instrucțiunile stricte ale responsabililor locali, am luat-o pe jos,
încă vreun kilometru, pe un traseu combinat cu trepte. Se putea alege și varianta măgar cărăuș, era „stație” chiar
acolo, dar preferăm propriile picioare cât încă mai putem. Nu e cine știe ce de dificil, în plus, la jumătatea
traseului, deschiderea panoramică asupra lagunei și insulei Balos a insulei Imeri Gramvousa, este fabuloasă. În
acel moment recunoști cu ușurință imaginea care este asociată Cretei, cel puțin în materie de plaje, pe multe
Page | 14
cataloage sau afișe de prezentare. Marea are niște nuanțe incredibile de turcoaz, nisipul deschis are reflexii
rozalii, așa încât zici că ești în paradis. După o ședință foto prelungită, că nu ne venea să ne dezlipim din locul
de belvedere, am coborât pe cărarea accidentată, amenajată în anumite porțiuni și cu trepte, iar odată ajunși pe
plajă, am avut de-a face cu vântul nărăvaș care ne-a cam tăiat cheful de a sta toată ziua acolo, deși peisajul era
fabulos: nisip alb, fin, apa cristalină, caldă, lagună, insule, vase pline cu turiști aduși în croazieră din Kissamos.

De reținut ar mai fi că acolo există amenajate grupuri sanitare situate un pic pe deal, o tavernă de unde se pot
cumpăra sandvișuri, apă, înghețată, cipsuri, biscuiți, etc., dar nu se gătea nimic acolo. Plaja este dotată cu câteva
„pâlcuri” de şezlonguri şi umbrele, însă vântul nu permitea deschiderea niciuneia dintre ele.

3. Elafonissi este o altă lagună și o altă plajă cu nisip roz, la fel de faimoasă din Creta, situată în extremitatea
sud-vestică a insulei. Un alt must-see al unei vacanțe cretane la care nu e chiar ușor de ajuns din cauza distanței
mari din Chania (circa76 km), dar KTEL a venit iarăși în întâmpinarea doritorilor, stabilindu-și cursă zilnică din
oraș. Noi am combinat-o cu vizita a încă vreo două obiective (Mănăstirea Chrysoskalitisa și satul de munte
Elos) până la plajă, fiindcă erau în drum (și ce drum frumos!), prin Cheile Topoliei, ar fi fost dificil să mai
venim în altă zi pentru acestea. De asemenea, Elafonissi este o rezervație naturală ocrotită prin lege, numită
Natura 2000, în care trăiesc laolaltă plante și animale rare, unele pe cale de dispariție. În traducere, numele său
înseamnă Insula Cerbilor, deoarece odinioară, fâșia de pământ era separată total de mare, iar în acel areal trăiau
foarte mulți cerbi din care astăzi nu mai e nici urmă.

Culoarea roz a nisipului ar fi dată de cochiliile zdrobite ale unor scoici, de aceea nuanțele sunt mai accentuate în
anumite părți și mai estompate în altele, însă paradisiace, în tot cazul. Ca fapt divers, am văzut pe panouri
avertismentul că nu-i voie să iei drept suvenir din nisipul de la Elafonissi, gestul fiind considerat infracţiune.

De cum ajungi, dai într-o parcare imensă și nu glumesc, fiindcă noi am avut surpriza să ne rătăcim mașina în
parcare, când să plecăm nu o mai găseam din cauza aglomerării acesteia de peste zi și punctele noastre de reper
s-au dovedit că seamănă prea tare unele cu altele, așa încât am căutat-o vreo jumătate de oră până am dat de ea.
În parcare este amenajată și o mare tavernă, dar și toalete, dușuri. Nu-mi amintesc să fi plătit pentru parcare,
însă de prețurile foarte mari de la tavernă, da.

Cert este că la Elafonissi vântul ne-a dat de furcă prima dată în vacanța cretană de anul trecut, așa încât de cum
am observat că dincolo de zona amenajată cu șezlonguri, umbrele, practic dincolo de zona lagunară aglomerată,
adică pe insulă, ar fi mai adăpost, ne-am dus întinși acolo, chiar dacă nu aveam nimic amenajat, măcar nu eram
în bătaia vântului. Pot să spun că decizia noastră a fost excelentă fiindcă ne-am bucurat de bălăceli și plajă vreo
două ceasuri, într-o binemeritată relaxare, apa fiind o absolută încântare: limpede și caldă. Pe urmă ne-am
amintit că în acea zi ne mai fixaserăm încă un obiectiv situat relativ în apropiere: plaja Kedrodasos.

4. De Kedrodasos povesteau frumos ghidurile turistice despre Creta, inclusiv angajata de la Informații
Turistice din Chania ne recomandase plaja ca pe o oază de naturalețe, de neratat dacă ne plac plajele mai
sălbatice și ajungem la Elafonissi, vecina acesteia.

Plaja Kedrodasos se află la est de plaja Elafonissi la distanță de 1,5 km pe un drumeag prost de pământ, dar care
poate fi parcurs cu mașina, și la vreo 3 km pe poteca E4, ce traversează Creta de la nord-vest la est, prin sudul
insulei, potecă marcată cu galben și negru. Citisem dinainte și știam câte ceva, iar când, în parcare fiind, am
abordat un tip ce lucra la o stație de surf, acesta ne-a recomandat poteca spunându-ne că traseul este ușurel și
ajungem în jumătate de oră, nici nu i-am pus la îndoială zisele. Mare greșeală că am dat crezare pentru că
poteca a fost dificilă, uneori pierzând marcajul din vedere ne era teamă să nu ne rătăcim, sticla de apă pe care
am luat-o cu noi s-a terminat repede și simțeam că nu mai ajungem „înotând” printre dunele de nisip sau sărind
stâncile cu ochii după marcaj. În total, ne-a luat o oră să sosim la plajă, dar ochii ne-au fost răsplătiți cu imagini
de vis, căci, într-adevăr, plaja este pe cât de sălbatică și neamenajată, pe atât de frumoasă, dar nu pustie, fiindcă
erau ceva turiști veniți cu mașinile, umbreluțe și șezlonguri sau cearșafuri proprii. Apa mării, cu o nuanță de
peruzea, contrasta puternic cu nisipul alb, de granulație extrafină și ne aștepta la o bălăceală scurtă dar
reconfortantă, de care aveam mare nevoie.

Page | 15
Kedrodasos ar însemna în traducere pădurea de cedri, dar a fost denumită așa dintr-o confuzie a copacilor de
ienupăr cu cei de cedru. Cert este că tot arealul prin care merseserăm este tot o rezervație naturală protejată,
lucrul care era afișat pe panouri pe alocuri.

Deși nu fusese deloc ușor să ajungem la Kedrodasos și să ne întoarcem per-pedes la Elafonissi, miniexcursia
rămâne memorabilă, gândindu-mă la cât de aventuroasă și istovitoare a fost. Recomand, însă, ca plaja
Kedrodasos să fie abordată cu mașina, pentru conservarea resurselor, efectul este oricum similar, parcurgerea
pe jos neoferind dcât o experiență obositoare.

5. Falassarna este o altă plajă superbă a Cretei, însă eu am plasat-o pe ultimul loc în topul meu nu pentru că ar
fi cel mai puţin frumoasă, ci din considerentul că, din Chania, accesul la aceasta este cel mai facil, ceea ce, în
principiu, ar face-o mult mai vizitată. Este situată la 59 km vest de orașul Chania și aproape 17 km vest de
oraşul Kissamos, la baza peninsulei Gramvousa și, la fel ca în cazul celorlalte, KTEL pune la dispoziție curse
către aceasta pentru cei ce vor să o viziteze individual, dacă nu, existând posibilitatea achiziționării unei
excursii de la agențiile locale într-acolo.

Falassarna este fără îndoială o plajă exotică ce ocupă golful omonim, foarte titrată: a fost premiată ca cea mai
bună plajă din Creta și votată ca una dintre cele mai bune 10 plaje din Europa în trecut. Falasarna se întinde pe
o suprafață mare și constă de fapt din cinci plaje consecutive, cele din mijloc fiind cele mai preferate. Nisipul
de culoare deschisă şi apele turcoaz sunt atuurile sale de netăgăduit, dar în ecuaţie intră din nou vântul care bate
destul de tare aici, făcând mai nesuferită orice şedere prelungită pe plajă.

Plaja principală din Falassarna se numește Pachia Ammos şi se întinde pe o lungime de un km, având lățimea
de 150m. Această plajă atrage cei mai mulți vizitatori din zonă, dar din cauza dimensiunii sale nu pare niciodată
prea aglomerată. Plaja oferă umbrele și câteva snack-baruri, taverne și cafenele unde puteți se poate mânca sau
bea ceva. De asemenea, iubitorii de sporturi nautice sau volei vor fi fericiţi că se pun la dispoziţie servicii de
gen și terenuri de volei pe plajă.

Există o altă plajă lungă la nord de plaja principală, cu o lungime de 800 m, identică cu plaja principală, care
este separată în mai multe plaje mai mici. Acest golf este împărțit în jumătate de o dună de nisip și câteva
stânci. Plaja este mai liniștită decât Pachia Ammos și nu prea oferă facilități. În apropiere, se află bisericuța
Agia Paraskevi și un izvor cu apă dulce. La sud de Pachia Ammos, la Livadi, există o altă plajă lungă, care are
malul nisipos și fundul stâncos. Este o alegere foarte bună pentru fanii snorkelling-ului.

Şi când am vizitat noi această plajă, vântul a bătut necontenit astfel încât după vreo două şedinţe de bălăceală şi
vreo două ore de stat la plajă, acesta începuse să-și facă de cap de-a dreptul, aruncându-ne nisipul în față. În
atare situație, ne-am grăbit să strângem cu gândul că e binevenită o vizită la pietroaiele antice din apropiere,
adică la situl arheologic Falassarna.

RESTAURANTE CHANIA (irinad)

Restaurant Remezzo Adresă: 16A, El. Venizelou Sq. (Square Sandrivani) Old Venetian Port
73100 E-mail: info@remezzo-crete. gr Telefon: +30 28210 52001 Website: http://www.remezzo-crete. gr/

Cu Remmezo Restaurant dai nas în nas cum te îndrepți spre port, lângă moscheea-simbol a Chaniei și ai crede
că este un local din cale afară de sofisticat judecând după aparențe. În plus, este și destul de mare, cu o clădire
considerabilă și numeroase mese afară așezate pe mai multe rânduri. Și pe mese nu are are fețe de hârtie, ci din
acelea din material textil, lumânărele, deh, se respectă. O afacere de familie destul de veche, din 1978, care s-a
dezvoltat continuu, în bună parte și datorită vadului de invidiat. E drept, conține și ouzerie, cafenea, bar, deci
pare a fi un complex. Pe noi ne-a atras poziția pe faleză, priveliștea spre port și faptul că aveau un ditamai
LCD-ul unde puteam urmări meciul România-Anglia U21. Nah, fiecare cu damblaua lui!

Page | 16
Am primit meniurile tipărite, însă chelnerul, după amabilitățile de rigoare: de unde suntem, cât stăm, dacă ne
place, bla, bla, ne arată niște panouri publicitare pe care erau trecute câteva meniuri fixe/persoană și, după
spusele lui, la mare trecere printre turiști. Îi cerem răgaz să ne hotărâm, timp în care studiem oferta propusă.
Acesta cuprindea startere precum salată grecească și tzatziki, apoi fel principal care putea fi ba kalamari cu
cartofi prăjiți, ba mousaka, ba pește spadă cu cartofi prăjiți, pe urmă desert și cafea din partea casei. Prețul era,
desigur, ușor diferit în funcție de felul principal, cel cu mousaka era 10 €, cel cu kalamari, 12 €, cel cu pește-
spadă 12,5 €. Evident, băuturile se plăteau separat, mai puțin apa pe care o primeam tot din partea casei, într-o
carafă generoasă.

Ne-am zis să încercăm, că nu aveam nimic de pierdut, prima dată am comandat meniul cu kalamari pentru mine
și pe cel cu mousaka pentru soț. Porțiile erau destul de mari, că noi ne săturaserăm de la antreuri, în condițiile în
care nu mâncaserăm deloc pâine. Felurile principale au fost mereu delicioase, gătite bine, iar desertul,
invariabil, un fel de salam de biscuiți, dar și acesta delicios. Cafeaua ne-a fost servită întotdeauna în niște vase
de sticlă cu pompiță sub presiune la mijloc, din care turnam în cești apăsând pe centrul capacului, cu tot
tacâmul: zahăr, lapte, biscuiţi. Am ales mereu retsina locală, cu o aromă mai fină de pin, iar la final, negreșit de
fiecare dată, am primit tot din partea casei o cinzeacă de tsikoudia, un fel de tescovină, pentru digestie.
Tsikoudia sau raki este un produs în exclusivitate cretan, deși gustul mi se părea cunoscut din țară.

Am mâncat la Remezzo de vreo patru-cinci ori, nota de plată nu a depășit niciodată 35 euro, mereu am plătit
cash, lăsând câte doi-trei euro drept bacșiș. Apoi, toți chelnerii ne învățaseră și erau foarte drăguți și zâmbitori
când ne întâlneam pe faleză, fie că ne opream la ei la masă, sau doar treceam prin fața localului. Ofereau wi-fi
gratuit, toaletele arătau impecabil. Pe urmă, am vrut să mai schimbăm, că nu era bine nici cu mâncare prea
multă la o oră târzie și ne făceau cu ochiul și alte taverne.

Taverna Faka
Și aici am mâncat de vreo două-trei ori, cred că aici am debutat cu prânzul, în prima zi. Eram leșinați de
căldură, ni se făcuse foame după ce luaserăm orașul la pas, ne-am oprit parcă înțelegându-ne din priviri, după
ce ne-a plăcut faptul că este mai retrasă și părea mai liniștită, cu muzica mai domoală, fără zumzăiala de pe
prima linie.

Adresă: Archoleon 15, Chania 731 32, Greece Tel: +30 2821 042341

Website: https://www.facebook.com/faka. restaurant/ Email: fakarestaurant@gmail.com

Taverna Faka este amplasată exact lângă Neoria (vechile docuri), fiind vecină cu cel mai vestic edificiu dintre
cele șapte docuri rămase în picioare din Evul Mediu. Cu fața către mare, însă fiind mai ferită oarecum de
privirile trecătorilor, are un aer mai aparte, de discreție.

Meniul este bogat în preparate grecești, iar noi am vrut să testăm și alte bucate din bucătăria locală pentru a ne
lărgi impresiile despre arta culinară din Creta. Nici aici fețele de masă nu erau de hârtie, cu toate că nu fețele de
masă de hârtie m-ar fi deranjat, ci, de pildă, faptul că ni s-a spus mereu, din primul moment când a venit
chelnerul, că nu le funcționează POS-ul pentru plata cu cardul. Prima oară am crezut, apoi mi-am dat seama că
nu le place neam să primească banii în cont. Deh, sunt un pic certați cu fiscalitatea. Bine că am avut cash
suficient mereu la noi.

Am comandat midii și mousaka în vreo două rânduri, altă dată gavroşi și boureki un fel de budincă din straturi
subțiri alternate de cartofi și dovlecei, cu brânză locală, myzitra şi mentă. Toate felurile principale se învârteau
în jur de 8-9 €, toate erau foarte gustoase. De băut, la fel, am rămas pe retsina, iar la final de masă, de fiecare
dată am primit desert loukumades (gogoşele însiropate) și cinzeaca aferentă de tsikoudia, ca un ritual bine
definit în Chania. Din acest punct de vedere, chanioții mi s-au părut, de departe, unii dintre cei mai generoși
greci, poate cei mai generoși.

Page | 17
Nota de plată a fost rezonabilă de fiecare dată, nu a depășit 35 €, porțiile îndestulătoare, serviciul chelnerilor
ireproșabil, per total, de recomandat.

Restaurant Amphora
De departe, cel mai fițos local dintre cele experimentate de noi, a fost restaurantul Amphora, parte din
complexul Amphora care cuprinde și hotel, restaurantul ocupând parterul edificului de cazare. Poziția este
foarte atrăgătoare, chiar în portul veneţian, pe faleză, către cetatea Firkas, unde pașii vizitatorilor Chaniei
ajung, fără îndoială, seară de seară. Alegând să le fii mușteriu, asiști din start la spectacolul străzii și al portului,
fiindcă te afli la câțiva metri de mare și chiar la mai puțin de furnicarul de pe faleză.

Adresă: 2nd Passage of Theotokopoulou str, Old Venetian Harbor, Chania, Crete, Greece

Tel. & Fax: +30 28210 93224,93226 ΜΗΤΕ: 1042Κ050Α0125800  E-mail: amphora@amphora. gr

Website: https://www.amphora. gr/info.php?catid=1

În fața localului, pentru prima data în Grecia, am văzut un panou pe care scria că la ei „clientul este respectat,
nu este agresat, și lăsat să se decidă singur dacă vrea să le fie oaspete”. Restaurantul Amphora sare în ochi și
prin albastrul meselor și al scaunelor, prin decorul elegant, dar mai ales prin faptul că tot timpul acolo era plin,
să găsești o masă liberă nu era chiar la îndemână. De exemplu, prima oară când ne-am hotărât să le devenim
clienți, la terasă nu era nicio masă liberă, însă chelnerul ne-a invitat să ocupăm o masă imediat în incinta
restaurantului, dar cum arăta ca un open-space, eram ca și la terasă.

La Amphora am mâncat de vreo patru-cinci ori, plăcându-ne mult modul în care erau gătite preparatele și
atmosfera, care, parcă era mai autentică grecească, dar destul de rafinată, deși prețurile erau ceva mai mari.
Aveam și aici wi-fi gratis, parola era afișată la vedere pe panouri. Am savurat ba supă grozavă de pește
(psarosoupa) , ba mousaka supergustoasă, ba kleftiko ce se topea în gură, ba kalamari excelenți, ba gavroși. De
fiecare dată, la început sunt aduse felii de pâine de casă, pastă de măsline și câte o cutiuță cu ulei de măsline
pentru a le unge, drept startere. Pasta de măsline era delicioasă, uleiul pe pâine nu l-am încercat. Apoi ne soseau
porțiile de mâncare, generoase și gustoase. Apă, la fel, primeam câte o carafă zdravănă aburindă de la început.
De băut, am rămas fideli retsinei care mergea excelent cu atât cu mâncărurile de pește, cât cu celelalte, de
carne. Desertul și tsikoudia ne erau aduse la final, după ce ceream să ni se facă nota de plată, dar înainte de
sosisrea acesteia. La desert primeam tot prăjitura gen salam de biscuiți, o dată chiar și chec negru.

Nota de plată n-a fost niciodată sub 30 €, dar nici nu a depășit 40 €, încadrându-se în limite absolut rezonabile.
Am achitat cu numerar, lăsând mereu câte doi-trei euro peste totalul notei respective. Dacă ne-a plăcut la
Amphora e puțin spus, am fost de-a dreptul încântați de fiecare dată când am mâncat acolo.

Page | 18
CRETA - 2017

SOFTPEDIA OVIDIUNS

Ieri, după ce am predat camera, ne-am dus la Elafonisi. Am ajuns pe la 11.30, erau deja parcate acolo multe autocare,
locul era full de lume. Totuşi am intrat cu maşina până jos în partea estică, lângă rulota celor ce se ocupă de zona de
windsurfing. Şi am găsit chiar mai multe umbrele libere. 6 euro costă setul de 2 şezlonguri sub umbrelă, fără consumaţie
(trebuie să te duci singur la terase ca să te aprobizionezi). Noroc că nevastă-mea a fost pe fază şi şi-a amintit că mai
avem 3 beri Mythos în portbagaj, aşa că m-am dus imediat la maşină (parcată cam la 40-50 de metri) şi am adus 2 din
ele. Nu apucaseră să se încălzească de tot.
Nisipul roz de la marginea apei, zona de dune dinspre insulă, apa extrem de mică din partea vestică şi culoarea
incredibilă a apei fac din Elafonisi un adevărat paradis. Nu reţinusem că sunt kilometri buni până la insulă şi mulţi
kilometri pătraţi de dune. Problema este vântul dinspre vest, dar noi am avut noroc, umbrelele cele mai estice (de lângă
zona de windsurfing erau ferite, vântul doar adia plăcut când şi când. Apa a fost rece pentru doamne, exact ca la
Paleohora, iar în zona cu apă mică nu am călcat, că mă udam pe papuci.
După cca. 3 ore şi ceva (timp în care cu 7 euro am consumat de la o terasă 2 ciocolate reci şi 2 ape mici), am plecat spre
plaja Kedrodassos, dar nu înainte de a ne opri pe drum în dreptul tavernei Panorama pentru a surprinde şi mai în
ansamblu "fenomenul" Elafonissi.
Pentru Kedrodassos, cum pleci către nord de la Elafonissi, se face un drum asfaltat la dreapta, în unghi ascuţit. Asfaltul e
proaspăt pus pe cca 1 kilometru - doi, din ce am aproximat eu, apoi este macadam în timp ce mergi printre sere. Nu am
măsurat exact distanţa, fiindcă deja parlamentam cu soţia. Până la urmă ea a rămas la maşină, iar eu am coborât cei cca.
300 de metri cât sunt de la capătul drumului până la poteca E4. Culmea e că am dat chiar de puţul pe care-l văzusem din
satelit mai demult. E amenajat acolo, printre copaci, un mare loc de popas, cu 2 bănci din lemn, cu un panou cu
informaţii etc. De la puţ se merge spre est printre copaci, dune şi stânci de diverse forme (am văzut chiar şi un crocodil),
cca. 200 de metri până la plaja cea mare (plaja e împărţită în câteva golfuleţe stâncoase în vest şi o bucată mare, de vreo
2-300 de metri, nisipoasă, în est).
Nu am rezistat tentaţiei şi am făcut şi o baie, aşa splendidă este zona. În felul ăsta a fost mult mai ok să urc prin soare de
la copaci la maşină.

De prânz am mâncat la taverna Panorama din Kefali, un gyros-pita de 3 eur, o musaca imensă de 6 eur şi o salată
cretană de alţi 6 euro, demnă de Obelix. Total 22 de euro.

OVIDIUNS

La Falassarna nevastă-mea a avut un şoc ... plăcut. Adică apa avea 25 - 26 de grade şi era limpede precum cristalul, deşi
erau valuri de aproape 1 metru (stăteam pe şezlong la cca. 50 de metri de mal, şi atunci când se spărgea un val vedeam
cu acurateţe prin zidul de apă corpurile oamenilor ce făceau baie, atât de clară era apa). Iar culorile apei ... o minunăţie
de degradeuri. Nevastă-mea s-a transformat în răţuşcă (adică a stat azi în apă mai mult decât în toate zilele de până
acum la un loc), şi a decretat că Falassarna e plaja "Number One" din Creta. Şi ceva dreptate are, nu mai există o plajă
aşa de lungă, de lată (peste 150 de metri de nisip extrafin) şi cu toate utilităţile. De fapt, preţul umbrelei cu 2 şezlonguri
spune cam totul: 8 euro, cel mai mare întâlnit până acum în Creta. Şi la fel e şi preţul unui frappé: 3,50 euro.

După aproape 4 ore de stat la Falassarna, ni se făcuse foame, aşa că ne-am dus spre Sfinari, unde ştiam că peştele e la
mare cinste (de mâncat, desigur).
Drumul între Platanos şi Sfinari e fabulos, cu peisaje care-ţi taie răsuflarea - aviz pentru Fox.
Sunt 3 taverne în Sfinari, Captain Fidias (prima care-ţi iese-n drum, Thalami (alături) şi taverna campingului (la cca. 100

Page | 19
de metri mai încolo). Ne-am dus până la aceasta din urmă, care din depărtare ne-a atras atenţia, fiind situată cumva
deasupra apei mării. Dar era pustie, aşa că ne-am întors la primele două. Thalami afişa recomandarea de pe Tripadvisor,
dar ceva clienţi erau doar la Captain Fidias, aşa că aici ne-am aşezat şi noi la o masă. Am făcut o poză meniului, dar o s-o
urc aici când ajung la Bucureşti. În principiu tot 45 de euro costa kilu' pentru unii peşti (ca în Paleohora), dar aveau şi
lobster viu (la 60 de euro kilu'). Nu ne-am dat în bărci, eu voiam sardine fripte, dar neavînd, ne-am mulţumit cu Gopa (la
20 de euro per kg.). Gopa (în engleză Bogue) e un peşte destul de mic, de mărimea sardinelor adulte (aka 10 -15 cm
lungime). 8 peştişori au costat 11 euro, şi ne-am săturat cu ei şi cu o porţie de Horta, care de data asta a fost şi cu
cartofi, pe lângă dovlecelul însoţitor.
Doream să fac şi o baie, dar m-am lăsat păgubaş, soarele bătea din faţă, şi fiind şi valuri, nu se vedea nimic prin apă. În
schimb la fiecare val se auzeau rostogolindu-se prin apă ceva pietre mai mărişoare, deşi plaja este în principal din nisip
extrafin gri, prin care mai găseşti unele pietricele micuţe şi unele pietre cât pumnul. Am considerat că risc inutil să calc
aiurea "în orb" prin apă, deşi era caldă, la fel ca la Falassarna.

Tot răul a fost spre bine, fiindcă am ajuns la 20.45 la Lidl şi am apucat să ne facem în sfârşit o aprovizionare mai serioasă.
La noi, în Kato Daratso, supermarketurile Lidl şi Synka se găsesc faţă în faţă pe o stradă laterală chiar la intersecţia cu
strada principală a staţiunii (intersecţia e semaforizată). Aş fi vrut să cumpăr roşii babane şi gustoase de la Synka, aşa
cum cumpărasem în Paleohora, cu 94 de cenţi kilu', dar nevastă-mea s-a asigurat cu vreo 2 roşii de la Lidl, şi bine a făcut,
căci atât Lidl-ul, cât şi Synka din Kato Daratso se închid la ora 21 (duminica la ora 20). În Paleohora Synka se închide la
ora 22, chiar şi duminica.

Mâine (aka azi, deja) Mpalos scrie pe noi (se citeşte "Balos"). Se anunţă iar vreme caniculară, fără vânt. Să vedem dacă
aşa va fi ...

Am fost azi la Moni Gonia, au un muzeu superb, micuţ (o singură încăpere), dar cu exponate foarte valoroase, adică am
văzut chiar şi două icoane de la anul 1300.
În port la Kolimbari se poate merge într-o croazieră cu înotat şi snorkeling, am luat pliant, o să revin cu detalii după ce ne
întoarcem, ideea e că trebuie rezervată telefonic croaziera, azi era vasul ocupat integral.

Apoi am făcut drumul la Balos, sunt fix 7,5 kilometri pe macadam, din care scazi fix 500 de metri de drum cimentat într-o
zonă, Încerc să postez detalii despre acest drum la "Cu maşina prin Grecia".
Am fost la Balos (grecii scriu Mpalos şi citesc Balos) miercuri, cu vasul Gramvousa Express, care a plecat din port de la
Kavonisi (portul oraşului Kissamos-Kastelli) la ora 12.30. Celelalte două vase (Spirit of Athos şi Gramvousa) plecaseră la
10.20 şi la 10.40. Prima oprire am avut-o pe insula Gramvoussa, de la 13.30 la 15.00. Am închiriat umbrelă de pe vas (4
euro plus un depozit de 5 euro, pe care l-am primit înapoi la returnare). Umbrela este fără ţeava de jos, iar pe insulă n-
am reuşit s-o înfig în sol sub nicio formă, aşa că am rezemat-o într-o rână şi am avut ceva umbră parţial. Oricum, a fost
ok, fiindcă nu a fost vânt deloc. Insula a fost practic doar a celor de pe vasul nostru, celelalte 2 vase deja plecaseră la
Balos. Am fi putut să nu închiriem umbrelă, fiindcă pe insulă era destul loc sub pomi (s-au dus destui sus, la ruinele
fortăreţei), iar la Balos am avut destule locuri sub umbrelele din partea nord-vestică a lagunei. Dar zic că totuşi umbrela
de pe vas a fost de ajutor, atât pe insulă, cât şi la Balos, unde umbrelele nu te protejează de soare decât parţial, sunt
dintr-o ţesătură rară şi soarele trece prin ea. Aşa că am rezemat umbrela noastră pe partea de sud-vest a şezlongurilor,
şi am avut umbră totală şi vânt deloc (la Balos adia puţin vântul când am ajuns).

La 15.00 vasul a plecat, iar la 15.15 a acostat la Balos la pontonul nordic. De acolo am mers cei cca. 300 de metri până la
umbrelele şi şezlongurile de care am vorbit. În zona în care am stat nisipul nu este extrafin, iar la intrarea în apă sunt
stânci plate pe care eşti nevoit să calci până ajungi la nisip (şi nu e doar nisip, tot stânci plate sunt mai multe). Dar apa e
clară, şi are culoare azurie în depărtare (temperatura pe la 25-26 de grade).
Mi-am lăsat nevasta pe şezlong, iar eu mi-am pus cămaşa şi pălăria, şi am pornit în papuci să explorez zona şi să fac
poze. Am urcat printre stânci şi tufe cât am putut de mult pe peninsula vestică, pentru poze cu soarele în spate. Că deh,
avantajul că n-am stat în aglomeraţia primelor 2 vase se plăteşte. Adică deja soarele bătea dinspre vest, nu merita să urc
Page | 20
puţin către parcare şi să fac pozele clasice de pe vederi, că mi-ar fi bătut soarele în ochi, iar poze "contre-jour" nu sunt
interesat să fac. De fapt acesta e şi motivul pentru care azi dimineaţă am parcurs cu maşina şi un pic pe jos drumul de
macadam: ca să fac şi eu poze asemănătoare cu cele de pe vederile cu Balos, cu soarele bătînd din spate, dinspre est,
evident.
Să mai spun despre Balos că am ajuns şi-n partea sudică şi-n partea nord-estică, unde este aglomeraţia cea mai mare de
turişti. Şi pe bună dreptate, acolo e cel mai frumos, acolo comunică laguna cu marea, nisipul este extrafin, iar apa mică şi
... fiartă.
La 18.20 ne-am suit pe vas, iar la 18.30 vasul a plecat şi a mai făcut încă o oră până-n port.
Croaziera a costat 27 de euro + 1 euro taxă de mediu, iar azi dimineaţă am mai plătit o taxă de 1 euro când am parcurs
drumul de macadam.

Consider că am făcut cea mai bună alegere. Nu merită urcat per pedes de jos de la Balos până la maşina lăsată în
parcare, asta este clar, fără nicio discuţie şi fără nicio polemică cu nimeni. În schimb se poate coborî şi urca cu calul (mă
rog, băieţii ăia le spun "donkey", dar sunt cai toată ziua). Am numărat azi vreo 7-8 cai. Un segment de drum costă 7 euro
de persoană, şi nu există reduceri dacă vrei să mergi călare dus-întors. Caii coboară la Balos la ora 14, şi încep urcările cu
clienţi, urcări care ţin până pe la 18.30 (până când urcă ultimul client). Ce nu am înţeles este cum cobori cu calul la ora
10.30, ca în cazul meu azi, dar am văzut că toţi turiştii au coborât per-pedes, aşa că dilema rămâne fără răspuns.
Aşadar, croaziera a meritat fără discuţie, drumul pe mare e superb, treci pe lângă o peşteră (mai degrabă un abri imens),
în capătul peninsulei este o fereastră naturală în stâncă, sunt de văzut mai multe fenomene geologice etc. Apoi ai la
dispoziţie 1,5 - 2 ore pe insula Gramvousa, timp suficient să faci poze de pe drumul spre fortăreaţă (ca mine), să urci tot
drumul până sus şi înapoi (sorry, am zis pas) să vizitezi biserica sau să stai pur şi simplu la plajă, Şi plaja e superbă, sunt
multe locuri cu nisip fin, în apă e nisip fin după ce treci peste stâncile plate de la mal, iar pădurea de agave şi cei câţiva
pini, ca şi epava ruginită din capătul nordic al plajei întregesc decorul idilic.
Iar la Balos ai 3 ore la liber, şi poţi să accesezi vasul în orice moment (ca şi pe insulă) dacă ai vreo nevoie sau îţi chiorăie
maţele.
Şi nu mai eşti nevoit să cobori de la maşină şi să urci înapoi 45 de minute cu soarele în spate (nu e nicio umbră, nicăieri).
Iar să fac azi poze de sus a fost un mizilic. După ce laşi maşina în parcare mergi cvasiorizontal cca. 1 km, apoi mai cobori
o sută şi ceva de metri până la casa în ruine. De aici ai cea mai bună perspectivă asupra "fenomenului" Balos (am mai
pozat şi de mai sus, dar deschiderea nu e totală). E adevărat că am aşteptat vreo 5 minute să coboare nişte franţuji
extrem de gălăgioşi ca să şi filmez puţin în singurătate, dar a meritat drumul per-pedes până aici şi înapoi. Şi am evitat
partea cea mai grea.
Şi apropo de drumul de întoarcere, în parcare am aproximatcă erau vreo 70 de maşini. Dar în timp ce coboram, mi-am
adus aminte de bancul ăla cu tipul care era la volan şi aude la radio că pe autostradă a pătruns un nebun pe sens invers
şi circulă ca un nebun. La care tipul se gândeşte: "doar un nebun ? Sunt sute !". Aşa şi eu, mă gândeam că încă vreo 30
de nebuni au mai urcat ca să coboare la Balos !

Joi Iguana Beach a scris pe noi, şi seara Hania, iar ieri am explorat partea vestică a peninsulei Akrotiri, iar seara am mers
din nou în Hania. Am vizitat Muzeul Arheologic (Muzeul folcloric Cretan House cred că e închis definitiv) în timp ce soţia
a umblat prin magazine, apoi am mâncat excelent chiar în spatele Catedralei, la restaurantul "Bicicleta Roşie".
Dimineaţă, întâi ne dusesem la Stavros, unde nu ne-a plăcut niciuna din cele 2 plaje, apoi am dus-o pe nevastă-mea la
hotel fiindcă nu am găsit loc de parcare la Kalathas, unde ne-a plăcut cel mai mult. Îi era şi foame şi voia să petreacă şi
ceva timp la piscina hotelului. Iar eu am pornit din nou şi am făcut poze peste tot unde mi-am propus: la Agios
Onoufrios, la Kalathas, la Tersanas şi la Maherida Beach. Peste tot nisip extrafin şi plaje superbe. Maherida e plajă în
special de nudişti, dar erau şi câţiva cu costumele de baie pe ei. Eu plecasem fără niciun prosop la mine, aveam de gând
să fac doar poze şi filme, iar baie urma să fac la piscină, la întoarcere, înainte de a pleca spre Hania. Iar o baie la
Maherida se impunea, aşa că am făcut şi eu nudism timp de vreo 10 minute (o baie plus o ţigară cât să mă usuc un pic).

Să mai spun că azi, după Moni Gonias şi Balos, am mers împreună la Agia Marina, unde am stat cca. 3 ore în dreptul

Page | 21
hotelului Camelia, iar de parcat am găsit loc într-o clădire în construcţie vis-a-vis de hotelul Faros. Şi peste vreo juma' de
oră ne întoarcem spre Agia Marina şi Platanias să studiem puţin şi barurile de pe-acolo, doar e zona de "Party" din
partea vestică a insulei.

Ca să închei relatările despre vacanţa noastră, ar mai fi de spus că duminică, pe 2 iulie, ne-am dus la Seitan Limania. Am
pus tableta pe post de GPS (cu hărţile maps.me descărcate prin iarnă am fost off-line, deşi din iunie am înţeles că nu mai
contează) şi ne-am trezit că urcăm muntele către releu, în loc să coborâm către mare. Şi nu eram singurii. Nu ştiu cum se
face că de fiecare dată când vreau şi eu să intru-n rândul lumii (aka să folosesc GPS), rămân dezamăgit. Tot mai bine e cu
indicatoarele rutiere şi cu harta pe genunchii copiloatei, ceea ce am şi făcut în continuare.
La Seitan Limania în parcare am avut o surpriză imensă. Văzusem destule poze, inclusiv aici pe Forum, dar toate arătau
plaja de aproape, iar zona văzută de sus, din satelit, arăta simplu, adică părea că trebuie să mai parcurgi cca. 100 de
metri ca să cobori din parcare la plajă. Eroare ! Sunt vreo 300 de metri pe verticală !!! Locul îţi taie răsuflarea, iar
nevastă-mea zice că i-a amintit de Navaggio, din Zakynthos. Eu sunt mai moderat, zic să păstrăm proporţiile, totuşi.
Să mai spun că ne-am mulţumit să facem poze din parcare, apoi am mai oprit o dată sus, pe şosea, pentru câteva poze
de ansamblu şi ... gata ! Ne-am dus la plajă la Marathi, fără GPS, aşa cum am spus. Mă săturasem de ţepele luate din
cauza lui (când am fost la Stavros am încercat iar să-l folosesc, dar nevastă-mea m-a băgat direct într-o parcare, că cică
aşa arăta traseul pe tabletă).
Aveam de gând să găsesc o umbrelă cu 2 şezlonguri libere, să-mi instalez soţia confortabil, să mă răcoresc de vreo 2 ori
în mare şi să vizitez apoi Moni Agia Triada şi Moni Gouvernetou. Dar era duminică, iar Marathi era full de lume, pe toate
cele 3 plaje. Cu parcarea am rezolvat uşor, am intrat mai adânc în livada de măslini şi am găsit un loc umbros. Dar să
găsim umbrelă liberă duminică la ora 13 părea imposibil. Erau câteva, în extrema vestică, dar umbrelele alea (bleumarin)
erau destinate exclusiv militarilor, aşa că deja ne gândeam să plecăm de acolo, mai ales că era zăpuşeală, nu era vânt
deloc, iar marea era şi ea fiartă. Şi-n momentele alea minunea s-a produs: s-a eliberat o umbrelă chiar pe al doilea rând
de la apă, pe plaja vestică. Evident că instantaneu am ocupat-o, şi ce credeţi: tot instantaneu a venit nenea grecu' să
ceară 6 euro pentru întreg setul. Şi de băut ? Self-service ! Nasol ! Dar eram mulţumiţi că rezolvasem "cazarea" pe nisip
lângă apă.
Credeţi că am mai plecat la mânăstiri ? Neaaaah, au rămas pentru altă vacanţă ...
Nu e bine nici fără vânt şi cu apa mării la 30 de grade ! Nu treceau nici 5 minute de la bălăceală şi mi-era cald din nou,
trebuia să intru iar în apă. Dar să nu mâniem pe Dumnezeu, totuşi, mai bine aşa !
Am făcut, totuşi, un efort şi printre bălăceli am dat un tur pe-acolo pentru poze, iar de mâncat de "prânz-seară" am
mâncat excelent deasupra plajei, la taverna Veranda, unde erau cei mai mulţi clienţi, şi unde ne-au servit nişte copii -
afacere de familie, deh !

Seara am petrecut-o în Hania, unde nevastă-mea a rămas plăcut impresionată de străduţele din partea nord-vestică a
cetăţii. Pe acolo nu fusese până atunci, iar străduţele înguste şi în pantă (sau în trepte) sunt extrem de pitoreşti.

Iar luni, după eliberarea apartamentului, am făcut plajă în Nea Hora (eu am reuşit să vizitez într-o pauză Muzeul
Maritim), apoi, vrînd să mâncăm la o tavernă de-acolo, de deasupra plajei, ne-am aşezat la masă şi am întrebat dacă
sardinele sunt "fresh" sau "frozen". Erau proaspăt pescuite, exact cum fuseseră şi cele de la Bicicleta Roşie, din spatele
catedralei din Hania. Mulţumit, mă uit la preţurile din meniu şi îngheţ: porţia de sardine costa 8,80 euro. Instantaneu
ne-am ridicat de la masă şi am profitat că rămăsesem singuri şi nu ne aduseseră încă apa clasică şi "psomi". Apoi ţuşti la
maşină şi direct în Hania ne-am oprit. Era luni, aşa că am găsit uşor loc de parcare foarte aproape de oraşul vechi, la
umbră. Şi unde credeţi că ne-am dus să mâncăm ? Aţi ghicit: la Bicicleta Roşie. Şi a fost iarăşi fabulos !

În final am mai "şopinguit" câte ceva (eu chestii alimentare, ea - treaba ei), apoi ne-am dus să ne întâlnim cu Blue
Galaxy, care ne aştepta cuminte în port. Am uitat să vă spun, deja luni a fost vânt (dinspre nord-vest), marea era destul
de agitată, dar prognoza spunea că noaptea urma să scadă vântul în intensitate. Şi aproximativ aşa a fost, s-a simţit pe
vas marea agitată după ce am părăsit golful Souda, dar nu a ţinut mult, aşa că a decurs aproape perfect traversarea
către Pireu.
Page | 22
Despre Cheile Samaria şi alte câteva detalii cu care am rămas dator - don't worry, be happy ! N-am uitat, dar trebuie să
mai micşorez şi pozele, ca să am ce urca pe-aici !

CRETA DE VEST

Salut! Astazi o sa va relatez despte a doua parte a vacantei in Creta de anul asta, facuta cu masina personala. Asa cum
mentionam in postul anterior, dupa 6 zile petrecute in Herssonisos, de unde am explorat partea la est de Iraklio, ne-am
mutat pentru 7 nopti la Stavromenos, langa Rethymon, la Akti. Check-in ul l-am facut rapid, cam o ora am facut din
Herssonisos pana in Stavromenos, astfel ca prima zi a fost dedicata orasului Retymnon. Ne-a placut enorm acest oras,
astfel ca am revenit aici in multe seri . Superba zona cu tavernele din port, La fortezza, totul. Daca pana acum Kerkyra
era cel m ai frumos oras vazut pe o insula, cred ca Rethymon se ridica cel putin la nivelul Kerykyrei. Am fost si in Chania,
dar numai ziua, pe niste calduri insuportabile, astfel ca Rethymon ne-a ramas mai aproape de inimi.

Urmatoarea zi, duminica, 25,06,2017 am plecat spre Elafonissi . Pe drum n e-am oprit la manastirea Christoskalitissa.
Drumul spre Elafonissi este unul pitoresc, strabate cheile Topoliei, peisajele fiind minunate. La un moment dat se trece
printr-un tunel, circulatia fiind semaforizata. Dupa nenumarate sesiuni foto am ajuns in parcarea de la Elafonissi. Plaja
este superba, mai frumoasa ca in imaginile vazute anterior. Sunt portiuni intregi in care apa nu depaseste nivelul
genunhilor, astfel ca este fff calda, ca in cada de calda. Nu ne venea sa mai plecam de aici, a fost una din zilele cele mai
frumoase ale concediului. In drum spre casa, am oprit cateva ore in Chania, dar si la lacul Kournas, lac a carui apa este
potabila, care alimenteaza, probabil, multe localitati din zona.Taverne frumoase in jurul lacului, atmosfera idilica, un
mod frumos de a incheia ziua.
Urmatoarea zi a fost dedicata peninulei Akrotiri si a plajelor sale. Ne-am dus tinta spre Liman Seitan, unde am gresit
drumul. Noi am urmat drumul care parea principal si mai lat, si am inceput sa urcam. Si dai si urca, drumul ingust, marea
se departa, ajungem la un moment datdeasupra unei cariere, de unde se vedea aeroportul din Chania.Drumul ingust, pe
o parte hau, pe cealalta munte, am intors undeva in apropierea statiei meteo sau radarului de pe acoperisul peninsulei.
In sfarsit am ajuns in parcarea de la Liman Seitan, coborarea a durat fix 10 min, echipati fiind corespunzator cu adidasi.
Plaja aceasta este in opinia mea un must see in Creta. Apa este superba, este un fiord, care patrunde pe uscat.
Senzational pentru snorkeling, pentru sarituri, pentru fotografii.  Cuvintele nu pot descrie suficient frumusetea acestui
loc. De la Liman Seitan am plecat spre plaja Loutraki, apoi spre Stavromenos. Noua ne-a lacut zona, nisipul este auriu, iar
marea de un verde ff frumos, avand muntele in spate. Am mancat o caracatita f buna si niste creveti proaspeti la taverna
Mama's Place, unde se sustinea ca mancau actorii din filmul Zoba Grecul. De altfel toata zona este impanzita cu tablouri,
fotografii din film, la tate tavernele si barurile din zona. Din Stravros am plecat spre plaja Kalathas, aglomerata, unde nu
am ramas. Am mai dat o raita prin Chania, apoi direct acasa.Fusese o zi plina.
Marti, 27.06, a fost randul plajei Prevelli. Aflata relativ aproape de Rethymon, drumul spre Preveli trece prin defileul
Kourtaliotiko, unul din cele mai frumoase trasee din Creta.Padurea de palmieri de la Preveli este fff frumoasa,
incomparabila cu cea de la Vai, exista o poteca pe malul drept al rauluii, care parcurge toata padurea de palmieri. Am
facut baie in rau, am inotat printre pesti (tot raul e intesat de pesti, am vazut mii). Si pana la plaja Prevelli se coboara
vreo 30 min, sunt f multe trepte, vreo 400 cred. La plecarea de la Plaja Preveli, am mers spre Manastirea Prevelli ( f
frumoasa,  merita sa ajungeti), trecand pe langa monumentul Pacii si Impacarii. Daca, in vizitele voastre in Creta aveti de
ales intre Plaja Vai si Plaja Prevelli (ambele cu paduri de palmieri) alegeti fara dubii Prevelli.Seara a fost dedicata iarasi
orasului Rethymon.
Miercuri, 27.06 tinta principala a zilei a fost plaja de la Matala, cu opriri la Agia Galini (o statiune frumoasa, amplasata in
amfiteatru) dar si in Timpaki. Orasul Timpaki nu mi-a placut. Prea prafuit, neingrijit, nu il recomand ca baza de explorare
a Cretei. Plaja de la Matala a fost nu f aglomerata, cu nisip fin, fotogenica avand mormintele din perioada romana pe
fundal. Biletul de intrare in necropola costa 2 euro de persoana. Mie mi s-a parut Matala mai ieftina ca alte locatii din
Creta.
Page | 23
Joi, 28.06.2017 a fost ziua cea mai tare, ziua alocata plajei Balos. Ne-am trezit pe la 6, la 7.15 am plecat spre Balos .La
8.25 treceamd e Kissamos (Kastelli cum zic grecii). Se plateste o taxa de 1 euro de persoana pentru intrarea in
rezervatie, urmeaza fix 8 km de drum zau, pietre ascutite, praf, drum care poate fi parcurs doar in viteza intai. Ajungand
devreme in parcarea de la Balos, am gasit loc de parcare chiar langa poteca de unde incepe coborarea. Se fac vreo 40
min pana jos, urcusul e ceva mai greu (vreo 45-55 min). Zona este superba, cred ca este cel mai frumos loc in care am
fost in viata mea. Laguna cu apele sale de smarald, cu insula Gramvousa pe fundal creeaza o imagine pe care nu o poti
uita niciodata. Am prins loc pe sezlong chiar in privul rand, avand insula Gramvousa in fata. Cred ca am platit 6 sau 7
euro pe 2  sezlonguri si o umbrela, mai ieftin ca in cursul saptamanii la noi la mare. Am cercetat pe indelete laguna, am
facut baie in diferite locuri, am privit vapoarele care soseau cu turisti. A fost SUPERB.. Dupa urcusul greu, pe caldura, am
plecat spre Falasarna. Plaja de la Falasarna este ff frumoasa, lunga, lata cu nisip fin, dar cam scumpa! Oricum se poate
sta si direct pe nisip, insa nu in ziua aceea, in care nu puteai face 2 pasi pe nisip (era ca pe taciunii incinsi). Cina am luat-o
la taverna Vassilis, foarte ok, una din tavernele de top din Creta (mancare buna si ieftina, gradina superba, service bun).
Calamari buni, iar mousakaua, una din cele mai bune mancate vreodata.
Vineri, 30.06, penultima zi in Creata a fost dedicata manastirii Arkadi, emblematica as putea spune, construita intr-un
stil total diferit celorlalte manastiri, orasului Rethymon (plaja am facut langa oras). A fost o zi mai lejera, oboseala isi
spunea cuvantul, a doua zi urmand plecarea.
Sambata,01.07, am facut plaja si snorkeling ore intregi pe plaja aferanta pensiunii Akti. Foarte ofertanta partida de
snorkeling datorita pietrelor din apa. Pe la ora 18.45 am plecat spre Iraklio, sa ne imbarcam pe ferry spre Pireas. Pe la
ora 19.50 urcam pe ferry, drumul spre Pireu a fost lin, atatde lin incat am dormit bustean de la ora 23.00 pana la ora
5.45.

Concluzii:
A fost un concediu activ, am stiut la ce ma inham inca de cand am plecat. Asa cum am mentionat anterior am facut
aproape 5000 km, din care 2220 in Creta.
Insula Creta este frumoasa, distantele intre principalele atractii sunt mari, se pierde timp pe drum. Am reusit sa vad tot
ce ne-am propus de acasa, stabilisem un program pe zile care a fost respectat.Apa marilor (Marea Libiei, a Cretei dar si
Egeea la Paralia) a fost cea mai calda de cand mergem noi in Grecia in luna iunie.Cred ca in unele zile depasea 30 grade,
practic intrai in apa fara acomodare. Recomand sa ajungeti in Creta cu masinile puse la punct, sunt anumite trasee fff
solicitante ptr masini.
As incerca un top al plajelor, asa cum le vad eu:
1. Balos
2. Elafonissi
3.Liman Seitan
4. Prevelli
5.Voulisma – nu – este in est
6.Matala - sud f departe
7.Falasarna
8.Vai – est f departe
9.Stavros

===============================================================

Cazarea am avut-o in Kato Daratso, o alegere buna, ne-a placut localitatea, plina de verdeata, ne-au placut cele 3
plaje din imprejurimi dar mai ales cea mai din stanga, zona dinspre manastire, unde puteam sta la umbra pinilor
pana la orele prazului, apa marii era curata si mai ales linistita, doar vreo 2 zile au fost un pic de valuri. Pentru
micul dejun luam iaurt grecesc si placinte calde de la supermarketurile din zona iar cafeaua o beam pe plaja,
espresso freddo, nu grozava calitatea cafelei, dar racoritoare.

In afara de plajele si tavernele din statiune/orasel am vizitat urmatoarele:

Page | 24
- plaja Preveli - impresionante cheile prin care treci ca sa ajungi la plaja; se coboara ceva trepte ca sa ajungi dar
am fost inspirati sa mergem dupa amiaza ca sa urcam treptele seara, pe racoare. Exista un traseu facut prin
padurea de palmieri, frumos
- plaja Elafonissi, in drum spre Elafonissi am trecut prin chile Topola si am urcat la pestera Agia Sofia
(multumim, @OvidiuNS de recomandare!), urcus usor, or fi ele 200 de trepte dar par mai putine, fetitele de 5
ani n-au avut nici cea mai mica problema cu ele; as fi vrut sa facem si traseul jos prin chei dar fiind multi, ne-am
lungit dupa pestera la o inghetata/suc/prajitura la taverna de la baza treptelor, apoi ne-am dus sa luam masa la o
taverna in satul Topola si ne-am grabit spre Elafonissi; frumos la Elafonissi dar apa mai rece, am stat in zona cu
nisipul roz si ne-am mai si plimbat pe acolo
- plaja Seitan Limania, foarte frumos locul, extraordinar, cam abrupt coborasul dar absolut fezabil pt fetite
- plaja Marathi, frumos, fara valuri dar cam aglomerat si aproape toata plaja ocupata de sezlonguri
- plaja Falassarna, nu erau valuri mari in schimb apa era mult mai rece decat la plaja din "statiune", n-am intrat
decat cu picioarele, interesant locul ca e relativ pustiu, multa natura, am stat la prima plaja la nord de "main
beach", totisi nu e un loc unde as reveni
- orasul Chania - am fost de 2 ori, o data seara, o data dimineata, foarte draguta zona veche si portul venetian
- orasul Rethimno - am fost o dupa amiaza, am urcat la cetate si ne-am plimbat prin oras, e un pic mai
rustic/provincial decat Chania
- orasul Iraklio - 2 ore in dimineata plecarii, animat in centru si relativ dragut dar nu pierzi nimic daca il sari
- cheile Samaria despre care am povestit si care, din punctul meu de vedere, au fost highlight-ul concediului.
- plaja din Agia Roumeli e cu pietris/nisip negru pe alocuri, cam asa am observat ca sunt cele din sud; cu ferry
ne-am dus spre Sougia care mi s-a parut o localitate micuta si linistita dar batea vantul foarte puternic
Primele 3 zile am avut canicula, dimineata la ora 7 erau 28-29 de grade, seara la 12 vreo 30 iar la pranz 40-41.
Apoi s-a racorit vremea si am avut maxime de 28-29-30, foarte placut. Apa a avut maxim 27.2 grade la Chania
cand a fost canicula, conform site-ului www.seatemperature.org/europe/greece/chania.htm  apoi cand s-a racorit
aerul a scazut si apa la 24.4, cam asa, ceea ce era foarte placut.

In concluzie n-a fost rau in Creta, dar nu m-as grabi sa ma intorc, as mai explora si alte locuri sau m-as
reintoarce unde mi-a placut mai mult si m-am simtit mai bine.
Edited by mdt, 10 July 2017 - 18:45.
=======================================================================

Prima zi plină în nord-vestul Cretei o alocăm peninsulei Akrotiri, cu 4 puncte de control: plaja Kalatha,
Stavros, Seitan, Marathi. Kalatha drăguță, cu nisip, (peste cea din Maleme evident), dar fără să concureze cu
cele din sud. Stavros mai spectaculoasă, prin golfuleț, culoarea apei, zona stâncoasă, muntele învecinat (am
revăzut finalul filmului Zorba, strict după ce se observă în film nu mi-aș fi dat seamă că acolo s-a filmat
-  apropo, scena cu telefericul prăbușit unde s-o fi filmat ?), dar după câteva poze am plecat în speranța că
găsim ceva mai grozav.
Și răbdarea ne-a fost răsplătită, la Seitan. După ce am traversat peninsula, trecând pe lângă aeroport pe dreapta
și o culme cu releu în vârf (am înțeles că unii au „vrut” să-l viziteze) pe stânga, ne-am trezit pe o coastă cu
drumul în coborâre abruptă și în serpentine strânse, suficient de lat, asfaltat, dar fără parapeți. Cum evaluarea
situației (priveliștea golfului de sus, la o oprire în prima curbă) a dat verdictul „tot înainte în jos”, am strâns
bine de volan, am coborât încet și am ajuns la parcare (pe pământ), ba chiar am găsit și loc. La plecare deja
parcarea se întindea și pe vreo 100 m de drum, pe margine. Cu totul neașteptat, dar ajunge și autobuz până
acolo, dar nu știu de unde pleacă, probabil din Chania. Neștiind drumul dinainte, ne-am luat după unii pe poteca
roșie (imagine gmaps), ocolită, care nu aduce niciun avantaj. La plecare am urcat pe poteca verde, mai directă.
Potecile arată după cum se vede, dar erau destui copii chiar mici (2 ani) jos, deci nu chiar de speriat. E bun un
rucsac, ca să ai mâinile libere, uneori te mai ajuți. Dar nici cu papornița într-o mână, cu umbrela în cealaltă, și
în papuci de plajă nu e imposibil. Cum jos e ofertă numai de nisip și apă, trebuie să vă luați ce v-ar fi necesar
(umbrelă, băuturi, ronțănele dacă stați mai mult). Plaja e mică, cu nisip și pietre mici, nu prea intră piciorul
umbrelei, și în urma unui permanent du-te-vino se aglomerează încet-încet, cel puțin până pe la 14:00. Nu mai
fac descrieri, vedeți foto. E și raiul săritorilor, de mai jos, de mai sus, fiecare cum putea.

Page | 25