Tema X

Spre o Europă a cetăţenilor.

Dezbateri asupra Tratatului Constituţional European.

1. Din istoricul elaborării Tratatului Constituţional

European.
2. Prevederile novatoare ale Tratatului Constituţional
European.
3. Contradicţii şi ambiguităţi în Tratatului Constituţional
European.
Concluzii
Note
Documentar
Cronologie
Teme de autoevaluare şi reflecţie

1. Din istoricul elaborării Tratatului Constituţional European.

De-a lungul existenţei sale, Uniunea Europeană a fost marcată de

revizuiri succesive ale tratatelor comunitare (Actul Unic European,
Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa).
Unele revizuiri au fost încununate de succes, cum ar fi Tratatul de la
Maastricht din 1992, în timp ce altele au rămas irelevante în ceea ce
priveşte adâncirea integrării şi rezolvarea problemelor politice ale
Uniunii Europene (Amsterdam şi Nisa), toate revizuirile lăsând
nesoluţionate două aspecte esenţiale pentru evitarea unei eventuale
disoluţii a UE: asigurarea funcţionalităţii unei Uniuni cu peste 25 de
state membre şi conferirea de legitimitate instituţiilor comunitare care
trebuie să reprezinte statele şi popoarele europene (3; p.30).
În acest sens, Consiliul European de la Laeken (Belgia) din 14-15
decembrie 2001, a adoptat Declaraţia asupra viitorului Europei, prin
256
care şefii de state şi de guverne au arătat că Uniunea Europeană trebuie
să facă faţă unei duble provocări:
 una de ordin intern – instituţiile europene trebuie aduse mai
aproape de cetăţeni;
 una de ordin extern – dincolo de graniţele sale, UE trebuie să
facă faţă schimbărilor rapide ale unei lumi aflate în plin proces de
globalizare.

O Europă democratică, angajată global, ar respecta întocmai

aşteptările cetăţenilor europeni. Au existat apeluri publice frecvente
pentru întărirea rolului UE în ceea ce priveşte justiţia, securitatea,
acţiunile împotriva criminalităţii transfrontaliere, controlul migraţiei,
problemele cu care se confruntă azilanţii şi refugiaţii proveniţi din
zonele de conflict. Cetăţenii europeni îşi doresc, de asemenea, rezultate
în ceea ce priveşte politicile salariale, combaterea sărăciei şi a excluderii
sociale, precum şi coeziune economică şi socială. Ei doresc o abordare
comună în soluţionarea problemelor ridicate de poluarea mediului, de
schimbările climatice, de siguranţa alimentară, - într-un cuvânt, toate
problemele transnaţionale care pot fi abordate doar lucrând împreună. În
fine, cetăţenii europeni vor să vadă Europa implicată în domeniul
afacerilor externe, al securităţii şi apărării, aşteptând acţiuni de o mai
mare amploare şi mai bine coordonate, care să permită soluţionarea
problemelor apărute în Europa şi în lume.
În aceste condiţii, UE trebuie să devină mai democratică, mai
transparentă, mai eficientă. Ea trebuie să rezolve trei probleme majore:
 aducerea cetăţenilor, în primul rând a tinerilor, mai aproape de
modelul şi de instituţiile europene;
 organizarea politicii şi a spaţiului politic european într-o Uniune
lărgită;
 transformarea Uniunii într-un factor de stabilitate şi într-un model
de urmat, dată fiind noua arhitectură multicoloră a lumii
contemporane (7; p.375).

Aşa cum metoda revizuirii tratatelor comunitare în cadrul unor

Conferinţe interguvernamentale, cu participarea doar a şefilor de stat şi
de guverne şi cu excluderea cetăţenilor europeni, a dat loc multor critici,
în cadrul aceluiaşi Consiliu European a fost decisă pentru prima dată o
altă formă de revizuire a tratatelor.

257
 Astfel, în vederea realizării unei Conferinţe interguvernamentale cât
mai transparente şi mai deschise, a fost constituită o Convenţie
europeană, reunind principalii actori ai dezbaterii privind viitorul
Uniunii Europene: reprezentanţii guvernelor celor 15 state membre şi ale
celor 13 candidate în acel moment (primele 10 cu drepturi depline, iar
ultimele 3 – Turcia, România şi Bulgaria cu statut de observatori);
reprezentanţii parlamentelor naţionale din cele 15 state, precum şi din
statele candidate; reprezentanţi ai Parlamentului European şi ai Comisiei
Europene; 13 observatori din partea Comitetului Regiunilor şi a
Comitetului Economic şi Social; Mediatorul european, reprezentanţi ai
partenerilor sociali europeni (3; p.31).
Convenţia europeană întrunind 105 membri a fost condusă de un
Preşedinte, fostul şef de stat francez în anii 1974-1981, Valéry Giscard
d’Estaing, şi un Prezidiu, format din 11 membri. Prima sesiune a
Convenţiei a avut loc în februarie 2002, întrunindu-se ulterior în 26 de
reuniuni plenare, activând în 11 grupuri de lucru, la care se vor
înregistra 5.436 minute de intervenţii orale şi fiind efectuate 692.250 de
accesări ale site-ului Convenţiei (5; Nr.1, 2005).
Finalizat după mai mult de un an de la demararea dezbaterii, în ziua
de 20 iunie 2003, în cadrul summit-ului Uniunii Europene de la Salonic
(Thesalonik), la care au participat şefii de stat şi de guvern ai ţărilor
membre şi celor candidate, a fost aprobat proiectul Constituţiei Uniunii
Europene.
Termenul de finalizare a lucrărilor Conferinţei a fost astfel stabilit,
încât să preceadă alegerile parlamentare europene din 2004, iar
Constituţia se dorea a fi semnată cât de rapid posibil după data de 1 mai
2004, data accederii noilor 10 membri.
Marcând importanţa primului tratat comunitar, semnat la Roma în 25
martie 1957, cele 25 de state membre şi cele 3 state candidate au ales
acelaşi oraş pentru semnarea Tratatului Constituţional european, la 29
octombrie 2004 (3; p.33). După semnarea Tratatului Constituţional,
ratificarea lui urmează să dureze mai mulţi ani, implicând fie
referendumuri naţionale, fie ratificarea prin lege adoptată de parlamentul
naţional, fie o combinaţie între cele două, în funcţie de opţiunea fiecărui
stat membru (3; p.33).
Proiectul Convenţiei Europene cuprinde un preambul şi patru părţi,
însumând 465 de articole. Partea I cuprinde, după preambul, 59 de
articole care reglementează organizarea Uniunii Europene. Partea a II-a
cuprinde Carta Drepturilor fundamentale, un preambul şi 54 de articole.

258
Partea a III-a reglementează, în 342 de articole, politicile şi acţiunile
interne, iar cele 10 articole ale Părţii a IV-a reprezintă dispoziţiile
generale şi finale ale proiectului. La acestea se adaugă 5 Protocoale
adiţionale şi 3 Declaraţii.
Constituţia propriu-zisă cuprinde 122 de articole, fiind mai scurtă
decât Legea Fundamentală a Germaniei. Părţile I şi II sunt redactate într-
un mod concis şi accesibil pentru cetăţenii europeni, astfel încât critica,
adesea exprimată, că Proiectul Convenţiei Europene ar fi prea lung şi
nesistematic este neîntemeiată. Partea a III-a şi cea mai cuprinzătoare
preia, în cele 342 de articole ale sale, o mare parte din textul Tratatului
Comunităţii Europene privind politicile comunitare, cum ar fi cele
privitoare la piaţa internă, piaţa agricolă şi concurenţa. Acest fapt nu a
putut fi evitat, deoarece UE nu este un stat cu competenţe nelimitate, ci o
uniune de state, căreia statele membre i-au conferit competenţe limitate
(4; p.253).
Într-un mod oarecum surprinzător, dar totuşi aşteptat, Tratatul
Constituţional a fost respins pe larg în două ţări fondatoare ale UE – în
Franţa (cu 55 % din voturi împotrivă) şi în Olanda (cu 62,8 % din voturi
împotrivă), provocând astfel eşecul ratificării acestuia (6; p.5).
În accepţia prim-ministrului britanic, Tony Blair, există două
posibile explicaţii ale acestor voturi negative: primul ar fi că cetăţenii
europeni au studiat Constituţia şi nu au fost de acord cu prevederile unui
anumit articol, ceea ce este puţin probabil, căci nu a fost o chestiune de
text scris prost. A doua explicaţie – şi aceasta este analiza corectă – ar fi
că proiectul Constituţiei a devenit un vehicul pentru exprimarea pe larg
şi în profunzime a nemulţumirii populaţiei faţă de situaţia din Europa.
Aceasta nu înseamnă o criză a instituţiilor politice, ci o criză a
conducerii politice în UE: „Populaţia Europei ne adresează întrebări
dure. Oamenii îşi fac griji pentru globalizare, securitate în muncă, pensii
şi standarde de viaţă. Ei văd nu doar economia, dar şi societatea
schimbându-se în jurul lor. Când astfel de schimbări se produc, oamenii
moderaţi trebuie să conducă. În caz contrar, în procesul politic câştigă
teren extremele. Asta se întâmplă în cadrul unei naţiuni. Acum se
întâmplă şi în cadrul Europei” (1; p.4).
În contextul vocilor, tot mai frecvente, despre necesitatea elaborării
unei noi Constituţii, ministrul spaniol de Externe a respins categoric
orice posibilitate de modificare a textului Tratatului. „Cum aş putea să le
explic spaniolilor, - s-a întrebat, pe bună dreptate, oficialul spaniol, -

259
care primii, prin referendum, au aprobat Constituţia, în februarie 2005, -
că textul pe care l-au acceptat atunci nu mai este valabil ?” (8; p.2).
În vederea găsirii unei soluţii de ieşire din impasul creat, Parlamentul
European a decis, în ianuarie 2006, luarea unei „perioade de reflecţie”,
timp în care urmează a fi luate „măsuri semnificative care să liniştească
şi să convingă opinia publică”. Raportul adoptat de plenul Parlamentului
European cere statelor membre ale UE să adopte o poziţie clară faţă de
Tratatul Constituţional până la sfârşitul anului 2007 şi să depună toate
eforturile pentru a garanta intrarea sa în vigoare în cursul anului 2009 (8;
p.2).
Oricum, dincolo de orice critici, prin elaborarea şi punerea în
dezbatere publică a proiectului Tratatului Constituţional, construcţia
europeană ajunge, după mai bine de 50 de ani de căutări şi experimente
instituţionale, pe punctul de a deveni o realitate funcţională, o
comunitate economică, politică, culturală şi civilizaţională, menită să
înfăptuiască visul de unificare a continentului european.

2. Prevederile novatoare ale Tratatului Constituţional European.

Una din principalele prevederi novatoare ale Constituţiei Uniunii

Europene constă în faptul că cele trei entităţi separate ale Uniunii
Europene sunt contopite într-un singur tratat constituţional. Prin această
măsură, Uniunii Europene i se asigură personalitatea juridică necesară în
domeniul relaţiilor internaţionale. Prin aceeaşi măsură, se creează un
spaţiu jurisdicţional şi un sistem unic al frontierelor externe ale Uniunii
Europene, inclusiv crearea unor forţe care să asigure securitatea acestor
frontiere (12; p.105-122).
Uniunea Europeană va putea semna, în aşa mod, tratate
internaţionale în nume propriu, tratate obligatorii pentru statele membre.
În cele din urmă, UE ar putea obţine un loc permanent în Consiliul de
Securitate al ONU – înlocuind Marea Britanie şi Franţa.
Prin preambulul său şi prin valorile Uniunii enumerate în art. I-2,
proiectul de Constituţie confirmă faptul că Uniunea Europeană nu este
doar o uniune economică, ci şi o uniune de valori comune, construită pe
un fundament social, etic şi politic comun. Europa are ca fundament o
tradiţie culturală, religioasă şi umanistă, ale cărei valori sunt şi astăzi
prezente în patrimoniul său.
Ca valori clasic-europene ale Uniunii, art. I-2 enumeră respectarea
demnităţii umane, libertatea, democraţia, egalitatea, principiul statului

260
de drept şi respectarea drepturilor omului. Aceste valori prind viaţă
într-o societate europeană caracterizată prin pluralism, toleranţă, justiţie,
solidaritate şi nediscriminare (4; p.253-254).
Un element de noutate în acest proiect de Constituţie îl constituie
dreptul statelor membre de a se retrage voluntar din Uniune (art. I-59).
Articolul respectiv nu trebuie însă privit ca un impuls pentru retrageri
voluntare din cadrul UE, ci este introdus pentru a uşura decizia de
aderare la Uniune a noilor state membre, aderare care nu trebuie privită
ca un fapt definitiv şi pentru care nu există posibilitatea de revocare. În
plus, o procedură de aderare reglementată expres şi care se desfăşoară
într-o perioadă lungă de timp, permite statelor membre să reanalizeze
această decizie. Atâta vreme cât se aplică art. I-59, transformarea UE
într-un stat federal este exclusă. Uniunea Europeană este însă, în
continuare, formată pentru o perioadă nedeterminată (art. IV-9).
Proiectul de Constituţie conţine prevederi ce vizează consolidarea
caracterului democratic al UE. Convenţia Europeană a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, adoptată în 1950 de către Consiliul
Europei, devine parte integrantă a Constituţiei Uniunii Europene, iar
cetăţenilor europeni li se oferă dreptul de iniţiativă legislativă.
Se observă, în acest context, o combinare a principiilor democraţiei
reprezentative cu cerinţele democraţiei participative. Este prevăzută, în
mod expres, posibilitatea cetăţenilor UE de a determina adoptarea unui
act juridic al Uniunii pentru punerea în aplicare a Constituţiei. Astfel, cel
puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, dintr-un număr semnificativ de
state membre, pot determina Comisia Europeană să facă o propunere
corespunzătoare referitoare la chestiuni pentru care cetăţenii consideră
că este necesar un act juridic al UE (12; p.105-122).
Un element de noutate îl constituie şi faptul că Uniunii i se atribuie
un rol activ în dialogul cu bisericile şi cu alte asociaţii şi comunităţi
confesionale (art. I-51).
În ce priveşte instituţiile Uniunii, Tratatul Constituţional conţine
prevederea alegerii unui Preşedinte al Uniunii Europene, pe o perioadă
de 2,5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului şi răspunzător de
întocmirea agendei UE. O astfel de preşedinţie urmează să înlocuiască
actualul sistem prin rotaţie, la fiecare şase luni, din cadrul Consiliului
European – instituţie responsabilă de adoptarea deciziilor strategice ale
Uniunii Europene.
Se propune, de asemenea, crearea unei noi instituţii – aceea a
Ministrului de Externe al Uniunii Europene, care s-o înlocuiască pe

261
aceea a Înaltului Reprezentant şi pe a Comisarului pentru Relaţii Externe
din cadrul Comisiei Europene (12; p.105-122). Proiectul Tratatului
Constituţional cere o politică externă şi de securitate unică, iar statele
membre sunt chemate să „susţină fără rezerve politica externă şi de
securitate a Uniunii în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce”. Totuşi,
statele membre pot fie să se abţină de la vot, fie să voteze împotrivă,
lucru care le va permite blocarea unei propuneri de politică externă,
înainte de a fi luată în considerare de Consiliu.

3. Contradicţii şi ambiguităţi
în Tratatul Constituţional European.

Conform proiectului Constituţiei, Uniunea Europeană constituie o

Uniune specială de state. Ea nu este nici un stat federal, nici un suprastat
european, şi nici o asociaţie de state (4; p.256).
Din acest punct de vedere, nu poate trece neobservată o posibilă
comparaţie a acestui forum cu istorica Adunare de la Philadelphia care,
autorizată la început doar cu amendarea prevederilor acordului
confederaţiei americane din 1781, a jucat în final rolul de adunare
constituantă în elaborarea Constituţiei Statelor Unite ale Americii
(1787).
Este de menţionat, totuşi, că rezultatele Convenţiei de la Bruxelles
au fost mai modeste în comparaţie cu redactarea Constituţiei de la
Philadelphia, ultima reuşind să-şi depăşească mandatul iniţial, şi anume
modificarea actului confederativ şi lăsarea la latitudinea şefilor statelor
americane de a adopta modificările propuse de Adunare. Părinţii
Fondatori au propus o nouă constituţie pe care fiecare stat trebuia să o
voteze, în caz contrar rămânând în afara noii federaţii. Constituţia
Americană putea fi adoptată chiar dacă 1/5 din statele membre nu o
ratificau.
Nu acelaşi lucru poate fi afirmat în privinţa Convenţiei de la
Bruxelles, care a optat doar pentru o îmbunătăţire a sistemului
interguvernamental si nu pentru o soluţie federală, care ar fi revoluţionat
Uniunea Europeana, aşa cum se întâmplase cu Adunarea Constituantă de
la Philadelphia. Aparent, mandatul Convenţiei de la Bruxelles a fost mai
larg decât cel al Adunării de la Philadelphia, fiind definit în termeni mai
vagi si care lăsa loc iniţiativei constituţionale şi soluţiilor juridice
creatoare; însă Europa secolului XXI nu se poate compara cu America

262
secolului XVIII, unde tinerele state americane, slab populate şi
dezvoltate, nu avuseseră timpul necesar pentru formarea unei identităţi
separate (10). Lipsa unităţii lingvistice a europenilor este o altă
explicaţie a diferenţelor dintre cele două modele constituţionale.
De asemenea, Tratatul Constituţional european nu a dat un răspuns
coerent la întrebarea: cine va conduce Uniunea Europeană, Preşedintele
Consiliului European sau Preşedintele Comisiei Europene? Cel puţin,
după recentele schimbări legislative, ultima instituţie capătă o
legitimitate sporită, odată ce va fi aleasă în mod democratic de
Parlament, spre deosebire de Preşedintele Consiliului European, care va
fi ales de reprezentanţii statelor membre în Consiliul European printr-o
procedură a uşilor închise.
O altă controversă este legată de o posibilă criză între Parlament şi
Consiliul European, în situaţia în care propunerea pentru alegerea
candidatului la funcţia de Preşedinte al Comisiei nu va întruni aşteptările
parlamentarilor europeni. În acest sens, Convenţia nu a reuşit elaborarea
criteriilor desemnării persoanei viitorului preşedinte, mai exact dacă este
vorba de criterii politice (de exemplu, candidatul partidului care a
câştigat alegerile europene), deşi există prevederea că în acest proces “se
vor lua în considerare alegerile din Parlamentul European” (10).
Altă problemă neclarificată este raportul dintre viitorul Ministru de
Externe şi viitorul Preşedinte al Consiliului European. Astfel, în
proiectul constituţional, ministrul de Externe conduce politica externă şi
de securitate a UE. În acelaşi timp, un alt articol prevede că Preşedintele
Consiliului European asigură reprezentarea Uniunii în aspecte legate de
aceeaşi materie, consacrată sub denumirea abreviată CFSP (Common
Foreign and Security Policy). Cum îşi vor corela activitatea cele două
instituţii în condiţiile în care ele aparţin unor organisme separate, mai
exact Consiliului European şi respectiv Comisiei Europene, cu priorităţi
şi interese diferite?
Cu certitudine, modul de reglementare transformă viitorul ministru
de externe intr-o persoană fără influenţă reală în privinţa politicii externe
a Uniunii Europene. În eventualitatea menţinerii acestei ambiguităţi,
atât Consiliul European, cât şi Consiliul de Miniştri riscă să rămână
dominate de statele membre care deţin atributele esenţiale în materie de
politică externă şi de securitate.
La acelaşi capitol al controverselor, ar fi de menţionat şi discuţiile
legate de includerea în preambulul Constituţiei a unei referinţe privitoare
la divinitate (12; p.105-122). După lungi dezbateri, se optase pentru o

263
variantă în care se vorbea doar despre “moştenirea religioasă” a Europei
(alături de cea umanistă şi culturală) fără o menţionare expressis verbis a
lui Dumnezeu. Într-adevăr, constituţia presupune un contract politic între
toţi cetăţenii polisului european, fără deosebire de credinţa religioasă,
dar care presupune garantarea libertăţii gândirii şi a opiniilor. Prin
urmare, această opţiune negativă nu implică ideea că Dumnezeu ar fi
murit, ci se explică prin spiritul de toleranţă care trebuie să definească
orice comunitate politică.
Dincolo de toate controversele menţionate, respingerea proiectului
constituţional are, potrivit analiştilor, şi consecinţe pozitive: s-a creat un
spaţiu al discuţiei între europeni, în cadrul căruia cetăţenii vorbesc,
dezbat teme de actualitate ca identitatea europeană, unde se termină
Europa, care sunt perspectivele modelului social etc.

Concluzii

În ciuda faptului că o serie de state membre ale UE au aprobat – prin

procedură parlamentară sau referendum naţional – proiectul Tratatului
Constituţional european (Spania, Italia, Germania, Austria, Slovenia,
Slovacia, Ungaria, Letonia, Lituania, Belgia, Grecia, Cipru, Luxemburg,
Malta, România, Bulgaria), situaţia acestuia rămâne în continuare
incertă, fiind respins de două state fondatoare ale Comunităţii Europene.
Potrivit analiştilor, explicaţia comportamentului electoral francez şi
olandez are în vedere mai multe aspecte.
În primul rând, Uniunea Europeană continuă să se extindă, invitând
tot mai multe state europene să adere. În mod firesc, cetăţenii europeni
au senzaţia că nu au fost consultaţi suficient în acest proces de extindere,
iar Constituţia UE acordă un „cec în alb” instituţiilor şi politicienilor
europeni pentru extinderea nedefinită a Uniunii.
Într-o strânsă conexiune cu primul aspect, proiectul unei Uniuni tot
mai extinse creează dificultăţi serioase în menţinerea modelului social
care a funcţionat până acum cu succes, dar care nu mai corespunde
idealurilor de bunăstare ale europenilor. Cert este faptul că UE se
confruntă în prezent cu o populaţie îmbătrânită şi cu un colaps al
sistemului de asigurări sociale.
Din aceste considerente, opinia publică europeană este divizată între
două puncte de vedere: unul, oficial, care susţine că procesul de
ratificare al Tratatului Constituţional necesită a fi reluat după o
„perioadă de reflecţie” şi de explicare a conţinutului proiectului

264
cetăţenilor europeni, în timp cel al doilea, aparţinând presei europene şi
societăţii civile, constată „decesul” proiectului în forma propusă şi
pledând pentru o nouă dezbatere europeană asupra viitorului Uniunii.

Note

1. Blair Tony. Cred într-o Europă ca proiect politic // „Integrarea

europeană, pas cu pas” (supliment lunar „Timpul”), Nr.7 (13), iulie
2005.
2. Dicţionarul Uniunii Europene / Gilles Ferréol (coord.), Yves Jean
Belœil-Benoist, Marc Blanquet, Dominique Breillat, Noël Flageul.
Prefaţă la ediţia în limba română de Gilles Ferréol. Traducere de
Iuliana-Cristina Doboş.- Iaşi: Polirom, 2001.- 288p.
3. Dragoş Dacian Cosmin. Uniunea Europeană: instituţii, mecanisme.
Ediţia a 3-a.- Bucureşti: Editura C.H.Beck, 2007.- 151p.
4. Gornig Gilbert, Rusu Ioana Eleonora. Dreptul Uniunii Europene.
Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită.- Bucureşti: Editura C.H.Beck,
2007.- 293p.
5. „Integrarea europeană, pas cu pas” (supliment lunar „Timpul”).
6. Prisăcaru Ina. Constituţia va fi ratificată şi după noiembrie 2006 //
„Integrarea europeană, pas cu pas” (supliment lunar „Timpul”), Nr.6
(12), iunie 2005.
7. Profiroiu Marius, Popescu Irina. Politici europene.- Bucureşti: Editura
Economică, 2003.- 400p.
8. Proiectul Constituţiei comune revine pe agenda instituţiilor UE //
„Integrarea europeană, pas cu pas” (supliment lunar „Timpul”), Nr.1
(19), ianuarie 2006.
9. Rifkin Jeremy. Visul European. Despre cum, pe tăcute, Europa va
pune în umbră „visul american”. Traducere de Dan Golopenţia.- Iaşi:
Polirom, 2006.- 363p.
10. Tuca Victor-Iulian. Istoria unui eşec: Constituţia Europeană //
http://www.sferapoliticii.ro
11. Борко Ю.А. Европейский Союз: Расширение состоялось. Что
дальше ? // Актуальные проблемы Европы. Сб.науч.тр. Nо 4:
Европейский Союз после расширения. Москва: РАН, ИНИОН,
2005. C.8-53.
12. Погорельская С.В. От Конституции к народу ? Спорные
аспекты Европейского конституционного договора //

265
 Актуальные проблемы Европы. Сборник научных трудов. No 4:
Европейский Союз после расширения.- М.: РАН, ИНИОН,
2005.- C.105-122.

Documentar

Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa

Preambul

Maiestatea sa regele belgienilor, preşedintele Republicii Cehe,

maiestatea sa regina Danemarcei, preşedintele Republicii Federale
Germania, preşedintele Republicii Estonia, preşedintele Republicii
Elene, maiestatea sa regele Spaniei, preşedintele Republicii Franceze,
preşedintele Irlandei, preşedintele Republicii Italiene, preşedintele
Republicii Cipru, preşedintele Republicii Letonia, preşedintele
Republicii Lituania, alteţa sa regală Marele duce de Luxemburg,
preşedintele Republicii Ungare, preşedintele Maltei, Maiestatea Sa
Regina Ţărilor de Jos, preşedintele federal al Republicii Austria,
preşedintele Republicii Polone, preşedintele Republicii Portugheze,
preşedintele Republicii Slovenia, preşedintele Republicii Slovace,
preşedintele Republicii Finlanda, Guvernul Regatului Suediei,
Maiestatea Sa Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de
Nord,
Inspirându-se din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a
Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie
drepturile inviolabile şi inalienabile ale fiinţei umane, precum şi
libertatea, democraţia, egalitatea şi statul de drept;
Convinşi că Europa, reunită de acum înainte după experienţe
dureroase, intenţionează să avanseze pe calea civilizaţiei, progresului şi
prosperităţii, pentru binele tuturor locuitorilor săi, inclusiv al celor mai
vulnerabili şi mai lipsiţi de mijloace; că doreşte să rămână un continent
deschis către cultură, cunoaştere şi progres social; şi că doreşte să
aprofundeze caracterul democratic şi transparent al vieţii sale publice şi
să acţioneze în favoarea păcii, justiţiei şi solidarităţii în lume;

266
 Încredinţaţi că popoarele Europei, fiind mândre de identitatea lor şi
de istoria lor naţională, sunt decise să depăşească vechile divizări şi, din
ce în ce mai unite, să-şi construiască un destin comun;
Siguri că Europa „Unită în diversitate” le oferă cele mai bune şanse
de a continua, cu respectarea drepturilor fiecăruia şi cu conştiinţa
răspunderii faţă de generaţiile viitoare ale planetei, marea aventură care
îşi găseşte aici un spaţiu privilegiat de speranţă umană;
Decişi să continue opera realizată în cadrul Tratatelor de instituire a
Comunităţilor Europene şi a Tratatului privind Uniunea Europeană,
asigurând continuitatea acquis-ului comunitar;
Recunoscători membrilor Convenţiei Europene pentru că au
elaborat proiectul prezentei Constituţii în numele cetăţenilor şi al statelor
Europei,

Partea I
Titlul I. Definiţia şi obiectivele Uniunii
Articolul 1-1. Instituirea Uniunii.
(1) Inspirată de voinţa cetăţenilor şi a statelor Europei de a-şi
construi un viitor comun, prezenta Constituţie instituie Uniunea
Europeană, căreia statele membre îi atribuie competenţe pentru atingerea
obiectivelor comune. Uniunea coordonează politicile statelor membre
care au drept scop atingerea acestor obiective şi exercită în mod
comunitar competenţele pe care acestea i le atribuie.
(2) Uniunea este deschisă tuturor statelor europene care respectă
valorile sale şi care se angajează să le promoveze în comun.
Articolul 1-2. Valorile Uniunii.
Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, a
libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe
respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care
aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o
societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie,
solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.
Articolul 1-3. Obiectivele Uniunii.
(1) Scopul Uniunii este de a promova pacea, valorile sale şi
bunăstarea popoarelor sale.
(2) Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi
justiţie, fără frontiere interne, precum şi o piaţă internă în care
concurenţa este liberă şi nu este denaturată.

267
 (3) Uniunea acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei,
întemeiată pe o creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea
preţurilor, pe o economie socială de piaţă foarte competitivă, care tinde
spre ocuparea întregii forţe de muncă şi spre progres social, precum şi pe
un nivel înalt de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului. Aceasta
promovează progresul ştiinţific şi tehnic.
Uniunea combate excluderea socială şi discriminările şi promovează
justiţia şi protecţia socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea
între generaţii şi protecţia drepturilor copilului.
Aceasta promovează coeziunea economică, socială şi teritorială,
precum şi solidaritatea între statele membre.
Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi
veghează la protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european.
(4) În relaţiile cu restul comunităţii internaţionale, Uniunea îşi afirmă
şi promovează valorile şi interesele. Aceasta contribuie la pacea,
securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea şi respectul
reciproc între popoare, comerţul liber şi echitabil, eliminarea sărăciei şi
protecţia drepturilor omului, şi în special a drepturilor copilului, precum
şi la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului internaţional, inclusiv
respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
(5) Uniunea îşi urmăreşte obiectivele prin mijloace corespunzătoare,
în funcţie de competenţele care îi sunt atribuite prin Constituţie.
Articolul 1-4. Libertăţile fundamentale şi nediscriminarea.
(1) Libera circulaţie a persoanelor, serviciilor, mărfurilor şi
capitalurilor, precum şi libertatea de stabilire sunt garantate de Uniune şi
în cadrul acesteia, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei.
(2) În domeniul de aplicare a Constituţiei şi fără a aduce atingere
dispoziţiilor speciale ale acesteia, este interzisă orice discriminare bazată
pe cetăţenie sau naţionalitate.
Articolul 1-5. Relaţiile dintre Uniune şi statele membre.
(1) Uniunea respectă egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei,
precum şi identitatea lor naţională, inerentă structurilor lor fundamentale
politice şi constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte autonomia locală
şi regională. Aceasta respectă funcţiile esenţiale ale statului, şi în special
cele care au ca obiect asigurarea integrităţii sale teritoriale, menţinerea
ordinii publice şi apărarea securităţii naţionale.
(2) În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele
membre se respectă şi se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor ce
decurg din Constituţie.

268
 Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru
asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din Constituţie sau care
rezultă din actele instituţiilor Uniunii.
Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii
sale şi se abţin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea
obiectivelor Uniunii.
Articolul 1-6. Dreptul Uniunii.
Constituţia şi dreptul adoptat de instituţiile Uniunii, în exercitarea
competenţelor care îi sunt atribuite acesteia, au întâietate faţă de dreptul
statelor membre.
Articolul 1-7. Personalitatea juridică.
Uniunea are personalitate juridică.
Articolul 1-8. Simbolurile Uniunii.
Drapelul Uniunii reprezintă un cerc cu douăsprezece stele aurii pe
fond albastru. Imnul Uniunii este extras din „Oda Bucuriei” din
Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven. Deviza Uniunii este: „Unită
în diversitate”. Moneda Uniunii este euro.
Ziua Europei se sărbătoreşte la 9 mai în întreaga Uniune.
Titlul II. Drepturile fundamentale şi cetăţenia Uniunii.
Articolul 1-9. Drepturile fundamentale.
(1) Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile enunţate în
Carta Drepturilor Fundamentale care constituie partea II.
(2) Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Competenţele Uniunii,
astfel cum sunt definite în Constituţie, nu sunt modificate de această
aderare.
(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor
membre, constituie principii generale ale dreptului Uniuni.
Articolul 1-10. Cetăţenia Uniunii.
(1) Orice persoană care are cetăţenia unui stat membru posedă
cetăţenia Uniunii. Cetăţenia Uniunii se adaugă cetăţeniei naţionale şi nu
o înlocuieşte pe aceasta.
(2) Cetăţenii Uniunii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de
Constituţie. Ei se bucură de:
(a) dreptul de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre;

269
 (b) dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European,
precum şi la alegerile locale în statul membru unde îşi au reşedinţa, în
aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acestui stat;
(c) dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul
membru ai cărui resortisanţi sunt nu este reprezentat, de protecţie din
partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, în
aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat;
(d) dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, de a se adresa
Ombudsmanului European, precum şi dreptul de a se adresa instituţiilor
şi organelor consultative ale Uniunii în oricare din limbile Constituţiei şi
de a primi răspuns în aceeaşi limbă.
Aceste drepturi se exercită în condiţiile şi limitele definite prin
Constituţie şi prin măsurile adoptate pentru punerea acesteia în aplicare.

 „Caiete de Istorie”, An.VII, nr.1 (16), martie 2007, p.27-28.

II

Jeremy Rifkin, Noua Constituţie a Uniunii Europene

„Constituţia Uniunii Europene este prezentată ca un soi de mare

compromis, care dă câte ceva pentru toată lumea. Pentru ţări cum ar fi
Marea Britanie şi Franţa, care cred că Uniunea Europeană trebuie să
fie o extensie, dar nu un substitut pentru statul-naţiune, Constituţia le
dă o oarecare uşurare. Noile reguli întăresc puterea de vot a ţărilor
mari în Consiliul de Miniştri. (...) Pentru naţiunile mai mici, care
preferă o Uniune cu un caracter mai federal, Constituţia dă puteri
sporite Comisiei Europene. (...)
Prima mea impresie, după ce am citit Constituţia Europeană, a
fost că porţiuni mari din ea nu ar fi niciodată acceptabile pentru
majoritatea poporului american, în cazul în care ar fi fost supusă
ratificării în Statele Unite ale Americii. Cu toate că există destule
pasaje care ar rezona pozitiv cu mulţi americani – incluzând
sentimente copiate în mare măsură din Declaraţia de Independenţă şi
Declaraţia Drepturilor Omului din Constituţia americană, - există alte
idei şi noţiuni, în documentul de 265 de pagini, care sunt atât de
străine mentalităţii americane contemporane, încât ar putea fi privite
cu suspiciune sau considerate oarecum bizare.

270
 Pentru început, nu există nici o referire la Dumnezeu, ci numai
una voalată la „moştenirea religioasă” a Europei. Dumnezeu lipseşte.
Straniu, într-un continent în care mari catedrale împodobesc pieţele
centrale ale majorităţii oraşelor şi biserici mai mici şi capele sunt la
fiecare colţ de stradă. Totuşi, majoritatea vechilor sanctuare sunt
vizitate astăzi în primul rând de turişti. Cu greu poţi vedea mai mult
de o mână de localnici la slujba de duminică dimineaţa. În general,
europenii – în special generaţiile postbelice – s-au îndepărtat de
Dumnezeu. Europa este cu siguranţă cea mai seculară regiune din
lume. Aceasta nu înseamnă că nu a existat o polemică încinsă asupra
absenţei lui Dumnezeu din document. Papa Ioan Paul al II-lea şi
Vaticanul au pledat public pentru „o referire clară la Dumnezeu şi la
religia creştină” în preambul. Alţii au argumentat că a nu menţiona
creştinismul, care a jucat un rol determinant în istoria Europei, este de
neiertat. Majoritatea totuşi au fost de acord cu Anna Palacio, fost
ministru de Externe al Spaniei şi membru al prezidiului Convenţiei,
care a argumentat că „singurul nostru standard este secularismul”. Un
diplomat francez s-a exprimat chiar mai fără menajamente: „Nu ne
place Dumnezeu”.
Nu numai Dumnezeu a fost trecut cu vederea. Există numai o
singură referinţă la proprietate, îngropată undeva în interiorul
documentului, şi doar o singură menţiune trecătoare asupra pieţelor
libere şi schimburilor. Obiectivele Uniunii includ totuşi un
angajament clar în ceea ce priveşte „dezvoltarea durabilă... bazată pe
creştere economică echitabilă”, „o economie socială de piaţă” şi
„protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător”. Celelalte
obiective ale Uniunii sunt „promovarea păcii..., combaterea excluderii
şi discriminării..., promovarea justiţiei şi protecţiei sociale, egalitate
între bărbaţi şi femei, solidaritate între generaţii şi protecţia
drepturilor copilului”.
O mare parte din Constituţie este acordată chestiunii drepturilor
fundamentale ale omului. S-ar putea spune chiar că drepturile omului
sunt practic inima şi sufletul documentului. La prezentarea
documentului, Giscard d’Estaing a declarat cu mândrie că „dintre toţi
bărbaţii şi femeile din lume, cetăţenii Europei vor avea cele mai multe
drepturi”.
Drepturile enumerate în Carta Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene trec dincolo de drepturile conţinute în Declaraţia
Drepturilor Omului americană şi în amendamentele constituţionale

271
ulterioare. Ele includ dreptul la viaţă: „nimeni nu poate fi condamnat
la pedeapsa cu moartea sau executat”. Fiecare persoană are dreptul de
a i se respecta activitatea fizică şi mentală. În domeniul medicinei şi
biologiei, dreptul individului la consimţământ liber şi informat este
protejat. Eugenia este interzisă, „în special practicile care au drept
scop selecţia persoanelor”. Vânzarea de organe umane este de
asemenea interzisă, la fel şi clonarea fiinţelor umane. Toată lumea are
„dreptul la protecţia datelor cu caracter personal”. Similar, „orice
persoană are drept de acces la datele colectate care o privesc şi să
obţină rectificarea acestora dacă este cazul”. Fiecare are „dreptul de
căsătorie şi de întemeiere a unei familii”. Fiecare are dreptul de „a
înfiinţa împreună cu alte persoane sindicate şi de a se afilia la acestea
pentru apărarea intereselor sale”. „Orice persoană are dreptul la
educaţie, precum şi la accesul la formarea profesională şi formarea
continuă”. Dacă discriminarea bazată pe sex, rasă, culoare, origine
etnică sau confesiune religioasă este interzisă, alte feluri de
discriminare bazate pe trăsături genetice, limbă şi opinii sunt de
asemenea interzise. Totodată, Uniunea va respecta „diversitatea
culturală, religioasă şi lingvistică”. Copiilor le sunt acordate
drepturile convenţionale „la protecţia şi îngrijirea necesară pentru
bunăstarea lor”, dar le este de asemenea garantat şi dreptul „de a-şi
exprima în mod liber opinia”. „Opinia lor este luată în considerare în
problemele care îi privesc, în funcţie de vârstă şi gradul lor de
maturitate”. În plus, „orice copil are dreptul de a întreţine cu
regularitate relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu
excepţia cazului în care acestea sunt contrare interesului său”.
Există însă şi alte drepturi care nu sunt prevăzute în Constituţia
Statelor Unite ale Americii. De exemplu, Constituţia Uniunii
Europene acordă fiecăruia „dreptul de a avea acces la un serviciu
gratuit de plasament”, la fel ca şi „dreptul la o limitare a duratei
maxime de lucru şi la perioade de repaus zilnic şi săptămânal, precum
şi la o perioadă anuală de concediu cu plată”. Constituţia garantează,
de asemenea, dreptul la un concediu de maternitate sau de paternitate
plătit pentru unul dintre părinţi, după naşterea sau adopţia unui copil.
Uniunea „respectă dreptul la asistenţă socială şi la asistenţa în ceea ce
priveşte locuinţa, destinate să asigure o viaţă demnă tuturor celor care
nu dispun de resurse suficiente”. Garanţiile constituţionale includ
„dreptul de acces la asistenţă medicală preventivă şi de a beneficia de
îngrijiri medicale”. Uniunea Europeană garantează chiar „conservarea

272
şi îmbunătăţirea calităţii mediului... în vederea asigurării unei
dezvoltări durabile”.
Multe dintre drepturile garantate de noua Constituţie europeană
rămân controversate în Statele Unite ale Americii. Deşi îşi au
susţinătorii lor şi se bucură într-o oarecare măsură de sprijinul
popular, sentimentul public rămâne mult prea divizat pentru a le
ridica la rangul de drepturi universale ale omului. Şi Statele Unite ale
Americii nu sunt singurele în această privinţă. Puţine ţări din afara
Europei ar subscrie probabil la majoritatea drepturilor universale ale
omului garantate de noua Constituţie a Uniunii Europene. În acest fel,
Uniunea Europeană a devenit liderul indiscutabil în lupta pentru noi
drepturi umane printre diversele guverne ale lumii.
Constituţia Uniunii Europene este o noutate în istoria umanităţii.
Cu toate că este adesea greoaie – chiar împovărătoare – şi nici nu are
elocvenţa Constituţiei franceze sau a celei americane, este primul
document de acest gen care extinde drepturile cetăţeneşti la nivelul
conştiinţei globale, cu drepturi şi responsabilităţi care cuprind
totalitatea existenţei umane de pe Pământ. (Deşi Carta ONU şi
convenţiile ulterioare ONU referitoare la drepturile omului vorbesc,
de asemenea, despre drepturile universale ale omului, ONU nu este o
instituţie guvernamentală care să reprezinte cetăţenii, aşa cum este
Uniunea Europeană).
Limbajul Constituţiei este unul universalist, concentrându-se în
mod evident nu asupra unui popor, a unui teritoriu sau a unei naţiuni,
ci asupra rasei umane şi a planetei pe care locuim. Dacă ar fi să facem
un rezumat al esenţei documentului, acesta este un angajament de a
respecta diversitatea umană, de a promova inclusivitatea, de a lupta
pentru drepturile omului şi ale naturii, de a încuraja calitatea vieţii, de
a urmări dezvoltarea durabilă, de a elibera spiritul uman, de a construi
o pace eternă şi de a nutri o conştiinţă planetară. Împreună, aceste
valori şi ţeluri, care apar în multe forme diferite în cadrul Constituţiei,
reprezintă urzeala visului european aflat încă la începuturile sale”.

 Jeremy Rifkin, Visul European. Despre cum, pe tăcute, Europa

va pune în umbră „visul american”. Traducere de Dan
Golopenţia, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p.175-179.

273
 Cronologie

 2001, 14-15 decembrie – Consiliul European de la Laeken

(Belgia) a afirmat pentru prima dată intenţia de a se adopta o
Constituţie europeană, în conformitate cu dorinţa exprimată de
popoarele europene.
 2003, 20 iunie – Prezentarea proiectului de Tratat privind
Constituţia Uniunii Europene în cadrul Consiliului European de la
Thesalonik.
 2004, 29 octombrie – cele 25 de state membre şi cele 3 candidate
semnează, la Roma, Tratatul privind Constituţia Uniunii Europene.
 2004, noiembrie – Parlamentul Lituaniei ratifică Tratatul
Constituţional european (84 voturi „pro”, 4 „contra” şi 3 abţineri).
 2004, decembrie – Parlamentul Ungariei ratifică Tratatul
Constituţional european (304 voturi „pro”, 9 „contra” şi 8 abţineri).
 2005, 12 ianuarie – Constituţia UE este ratificată de Parlamentul
European.
 2005, 20 februarie – Spania ratifică Tratatul Constituţional
european prin referendum (76,8 % „pro”).
 2005, aprilie – Parlamentul Italiei ratifică Tratatul Constituţional
european.
 2005, 29 mai – în cadrul referendumului din Franţa, 55 % din
participanţi au votat „contra” Tratatului Constituţional european.
 2005, 1 iunie – în cadrul primului referendum din ultimii 200 de
ani, olandezii au spus „nu” Tratatului Constituţional european
(62,8 % „contra”). În consecinţă, procedura ratificării Tratatului
Constituţional a intrat în impas.
 2006, ianuarie – Parlamentul European întrunit la Strasbourg, se
pronunţă cu o largă majoritate pentru salvarea proiectului
constituţional european. S-a decis luarea unei „perioade de
reflecţie”, urmând ca Tratatul Constituţional să intre în vigoare în
cursul anului 2009.

Teme de autoevaluare şi reflecţie

 Argumentaţi importanţa Tratatului Constituţional European în

asigurarea funcţionării eficiente a instituţiilor comunitare.

274
 În ce măsură este justificată expresia „Constituţie Europeană”
pentru definirea Tratatului Constituţional European ?
 Expuneţi principalele prevederi novatoare cuprinse în textul
Tratatului Constituţional şi importanţa acestora pentru construcţia
europeană.
 Care sunt principalele contradicţii şi ambiguităţi ale Tratatului
Constituţional European ?
 În textul Tratatului Constituţional al Uniunii Europene, nu există
nici o referire la Dumnezeu, ci numai una voalată la „moştenirea
religioasă” a Europei. Dumnezeu lipseşte. Consideraţi justă această
omisiune ? Argumentaţi-vă opinia.
 Explicaţi cauzele respingerii Tratatului Constituţional European de
către două ţări fondatoare ale Uniunii Europene – Franţa şi Olanda.

275