TEMA 8.

COSTUL ŞI METODELE DE DETERMINARE A ACESTUIA

PLANUL TEMEI
1. Costul: esența economică si felurile.
2. Calculația costurilor de producție ale activităților de bază.
3. Metode de repartizare a costurilor indirecte pe unitate de produs.
4. Metode de calculație a costurilor.

SCOPUL TEMEI

Scopul general al temei este de a prezenta esența economică, felurile și metodele de calculare a
costului.

OBIECTIVELENTEMEI

În conformitate cu scopul temei au fost trasate următoarele obiective:

- A prezenta esența economică a costului;

- A explica modul de calculare a costului de producție al activității de bază,
- A explica modul de repartizare a costurilor indirecte pe unitate de produs,.
- A prezenta principalele metode de calculație a costului.

COMPETENŢE DOBÂNDITE

- Însușirea felurilor de cost;

- Înțelegerea modului de calculare a costului activităților de bază;
- Însușirea metodologiei de repartizare a costurilor indircte.

PERFORMANȚELE AȘTEPTATE

Abilități de aplicare in practică a cunoștințelor dobândite.

1. Costul: esența economică si feluri.

Costul servește drept instrument important în determinarea performanţelor întreprinderii.

Calcularea costului are drept scop identificarea cauzelor şi nu doar transferul acestuia asupra unui obiect
de cost. Orice manager de întreprindere presupune măsurarea costurilor şi a performanţelor, precum şi
gestionarea acestora.

Orice activitate economică este ghidată de costuri, deoarece în fiecare activitate are loc un
consum de resurse şi astfel trebuie să se cunoască mărimea cheltuielilor efectuate sau necesare şi să se
acţioneze în direcţia reducerii lor.
Întreprinderile industriale, in activitatea pe care o desfăşoară, atrag si utilizează şi ele factorii de
producţie – munca, natura si capitalul. Expresia băneasca a consumurilor factorilor de producţie utilizaţi
pentru producere si desfacerea bunurilor economice se numeşte cost de producţie. Cunoaşterea
nivelului, structurii si dinamicii costului este indispensabilă producătorului pentru desfăşurarea unei
activităţi optime.
Costul este un indicator calitativ al activităţii economice. Relaţia dintre mărimea costului şi
mărimea rezultatelor obţinute exprimă nivelul eficienţei cu care se utilizează resursele implicate în
obţinerea produsului. Nivelul costului este un reper pentru procesul decizional, deoarece mărimea lui
este invers proporţională cu mărimea profitului.
Costul de producţie este un indicator economic important pentru firmele producătoare cu o sferă
largă de utilizare. La baza obţinerii unui bun, stau resursele. Dat fiind faptul că acestea sunt limitate
decizia de a produce un bun economic presupune renunţarea la utilizarea unor resurse într-un scop
alternativ. Din acest considerent, toate costurile sunt costuri de oportunitate.
Costul de producţie constituie criteriul principal de fundamentarea deciziilor întreprinzătorilor
privind asimilarea in fabricaţie a noilor produse. Numai prin estimare simultana cât mai exactă a
cheltuielilor de producţie si a preţului prezumtiv de vânzare al mărfurilor se poate aprecia daca veniturile
obţinute vor depăşi cheltuielile si se va obţine rata de rentabilitate acceptabila. De aceea, calcularea
costului de producţie se impune a se face înainte de a se trece la producţia propriu-zisa, ca o componenta
esenţiala a proiectului tehnico-economic.
Costul reprezintă totalitatea cheltuielilor, corespunzătoare consumului de factori de producţie,
pe care agentul economic le efectuează pentru producerea şi vânzarea de bunuri materiale sau
prestarea de servicii. De aici rezultă că costul:
- este forma bănească de exprimare a consumului de factori materiali şi umani în producţia
de bunuri;
- include în sine tot ceea ce înseamnă cheltuială suportată de către producţie, atât pentru
producerea cât şi pentru desfacerea lor;
 - asigură exprimarea bănească a cheltuielilor, independent de mărimea şi importanţa lor,
permite aducerea la un numitor comun a consumurilor de factori de producţie diferiţi şi
pe această bază, devin posibile măsurarea şi compararea lor;
- este un indicator economic cu o largă sferă de utilizare; calcularea sa se face la nivelul
tuturor agenţilor economici;
- este un indicator economic cu o mare forţă de oglindire a calităţii activităţii agentului
economic. El serveşte drept criteriu de fundamentare a opțiunilor şi deciziilor fiecărui
producător iar criteriul de alegere a variantei optime îl reprezintă nivelul mai scăzut al
costului.
Costul îndeplineşte o serie de funcţii economice şi sociale:
1. Funcţia de măsurare şi evaluare a activităţii economice. Aceasta constă în măsurarea, cu
ajutorul cheltuielilor, a producţiei şi a veniturilor rezultate, precum şi comensurarea
corelaţiilor necesare între eforturile depuse şi efectele obţinute.
2. Funcţia de optimizare – presupune asigurarea şi determinarea celui mai mic cost care
revine la un nivel maximum de producţie.
3. Funcţia de control şi reglare – evidenţiază modul de fundamentare şi de adoptare a
deciziilor economice.
Costurile pot fi de mai multe feluri:
1. În dependenţă de locul apariţiei cheltuielilor se deosebesc:
- costul tehnologic – însumează toate consumurile generate de efectuarea procesului
tehnologic (consumuri directe de materiale şi consumuri directe privind retribuirea
muncii);
- costul de secţie – reprezintă costul tehnologic plus consumurile indirecte;
- costul de producţie – reprezintă costul de secţie plus cheltuielile generale şi
administrative;
- costul total – reprezintă costul de producţie plus cheltuielile comerciale.
2. În dependenţă de perioada de calculare a costului se deosebesc:
- costul normativ – este costul calculat după anumite normative la etapa de elaborare a unor
produse sau tehnologii noi;
- costul planificat – reprezintă costul calculat pentru perioada de planificare;
- costul efectiv – este costul calculat pentru perioada raportată şi reflectă consumurile şi
cheltuielile efective ale întreprinderii.
3. În dependenţă de purtătorul costului (obiectul de calculaţie) se deosebesc:
- costul vânzărilor;
- costul producţiei fabricate (costul producţiei marfă);
- costul pe unitate de produs.
4. După natura lor:
- cost de exploatare (operațional) – sunt generate de realizarea obiectivului de
activitate al întreprinderii (fabricarea bunurilor),
- cost financiar - este generat de pierderile de creanţe, diferenţele nefavorabile ale
cursului valutar, dobânzile curente ş.a.,
- cost excepțional - este determinat de o activitate care iese din normalitate sau
apare cu o frecvență redusă.
5. După caracterul lor:
- cost evident – reflectă resursele consumate care se regăsesc ca atare în evidenţa
contabilă a întreprinderii,
- cost ascuns – sunt acele costuri pe care întreprinderea efectiv le-a suportat, dar
care n-au fost înregistrate în sistemul ei de evidenţă (costul noncalităţii, al
deteriorării imaginii întreprinderii pe piaţă ş.a.),
- cost de oportunitate – reprezintă valoarea ocaziei pierdute.
6. După modul de calculare:
- Costuri directe- costuri care pot fi atribuite unui anumit obiect de calculație ]n
mod direct fără calcule intermediare
- Costuri repartizabile – costuri care pot fi atribuite unui anumit obiect de calculație,
doar după calcule intermediare de repartizare
- Costuri indirecte de producție – costuri legate de gestiunea și deservirea
subdiviziunilor de producție ale ]întreprinderii.
7. După perioada când costurile au fost efectuate
- Costuri curente – costuri suportate si recunoscute în perioada curentă
- Costuri anticipate – costuri efectuate in perioada curent[ dar care se referă la
perioadele viitoare (costul reparațiilor mijloacelor fixe)
 - Costuri preliminare - costuri ce urmează a fi suportate în perioada viitoare dar se
recunosc în perioada curentă (provizioane pentru concediile de odihnă a
muncitorilor de bază).

2. Calculația costurilor de producție ale activităților de bază.

Costurile de producție ale activităților de bază reprezintă costurile ce tin de fabricația produselor
ce constituie scopul activității întreprinderii.
Conform Indicațiilor metodice privind contabilitatea costurilor de producție si calculația costului
produselor si serviciilor, calculația costurilor de producție ale activităților de bază se efectuează pe
articole de costuri care cuprind:
1. Costuri materiale directe și repartizabile:
• Costuri materiale directe – sunt legate de fabricația unui tip de produs și pot fi
identificate exact pe produsul dat
• Costurile materiale repartizabile – sunt costurile care sunt legate de fabricația
produselor cuplate și pot fi atribuite fiecărui produs doar prin repartizare.
Costurile materiale directe cuprind:
• Materii prime si materiale
• Articole accesorii
• Servicii cu caracter de producție prestate de terți
• Combustibilul de toate felurile consumat în scopuri tehnologice
• Energia de toate tipurile consumata în scopuri tehnologice
• Ambalajul si materialele de ambalaj consumate ]n subdiviziunile de producție
• Alte costuri materiale directe.
Costurile materiale repartizabile apar la prelucrarea complexă a materiei prime, atunci când dint-
un tip de materie primă se fabrică concomitent mai multe tipuri de produse cuplate (din lapte integral se
obține smântână si lapte degresat. Costul laptelui integral trebuie repartizat la doua produse: smântână
și lapte degresat).
La prelucrarea materiei prime pot apare deșeuri recuperabile. Valoarea deșeurilor recuperabile
se deduce din costul produsului principal.
 Daca consumurile energetice nu pot fi identificate distinct pe obiecte de calculație ele se
repartizează proporțional normelor de consum a energiei, capacității de consum și numărului de mașini-
ore lucrate sau alte baze de repartiție.
2 .Costuri cu personalul directe includ:
• Retribuțiile pentru munca prestat[, timpul efectiv lucrat, calculate potrivit formelor și
sistemelor de retribuire a muncii
• Sporurile și adaosurile la salarii
• Premiile
• Remunerarea concediilor de odihnă
• Alte retribuții
• Contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii.
3 .Costuri indirecte de producție includ:
• Amortizarea mijloacelor fixe
• Costurile de întreținere, deservire și reparație a mijloacelor fixe
• Plata pentru leasingul operațional
• Retribuțiile cu toate asigurările obligatorii de stat ale personalului administrativ și de
deservire ale subdiviziunilor e bază
• Costurile aferente perfecționărilor tehnologice
• Costul obiectelor de mică valoare
• Costurile de asigurare a tehnicii securității si sănătății în muncă
• Costurile serviciilor de pază
• Costurile de deplasare în scopuri de producție a lucrătorilor din secțiile de bază
• Alte costuri.

3. Metode de repartizare a costurilor indirecte pe unitate de produs.

Costurile indirecte pe unitate de produs se repartizează conform bazei de repartizare alese. Ca

regulă se utilizează drept bază de repartizare salariul de bază a muncitorilor principali.
Algoritmul de repartizare este următorul:
 - se determină devizul costurilor indirecte, al cheltuielilor administrative, al cheltuielilor d
desfacere;
- se selectează baza de repartizare pentru fiecare articol de cost în parte. Drept bază de
repartizare pentru poate servi salariul de bază al muncitorilor principali, iar pentru
cheltuielile de desfacere – costul de producție pe unitate de produs;
- se determină coeficientul de repartizare al articolelor de cost indirecte ca raportul dintre
devizul de cheltuieli şi baza de repartizare;
- se determină mărimea articolului de cheltuieli pe unitate de produs multiplicând
coeficientul la baza de repartizare pe unitate de produs.
Exemplu.
O întreprindere industrială produce trei feluri de produse în următoarele cantităţi:
produsul A -20000 articole; produsul B – 22000 articole şi produsul C – 30000 articole. Salariul
de bază pentru un articol constituie: pentru produsul A – 115 lei/art., pentru produsul B – 125 lei/art. şi
pentru produsul C – 128 lei/art. Costurile indirecte conform devizului de cheltuieli constituie 14126000
lei.
Pentru a determina mărimea costurilor indirecte pe o unitate de produs de sortimentul A,B,C
acestea se vor repartiza proporțional salariului de bază. Pentru aceasta se va determina fondul de
salariu de bază total pe întreprindere:
Sb =20000*115+22000*125+30000*128 = 8890000 (lei)
Se determină coeficientul de repartizare a costurilor indirecte ca raportul dintre devizul
costurilor indirecte la salariul de bază al muncitorilor principali:
K =1 4126000:8890000=1,59
Se determină mărimea costurilor indirecte pe un articol de fiecare sortiment ca produsul dintre
salariul de bază pe unitate de produs şi coeficientul de repartizare. Costurile indirecte pe unitate de
produs vor constitui:
- pentru o unitate de produs A
115*1,59=182,85 lei/art.
- pentru o unitate de produs B
125*1,59=198,75 lei/art.
- pentru o unitate de produs C
128*1,59=203,52 lei/art.
 4. Metode de calculație a costurilor.
Calculația costurilor poate fi efectuată prin următoarele metode principale:
1. metoda globală
2. metoda pe faze
3. metoda pe comenzi
4. metoda costului standard
5. alte metode stabilite in politicile contabile ale întreprinderii.
Metoda globală de calculare a costului poate fi aplicată de către entitățile care produc un tip de
produse sau o grupă de produse omogene. În cazul aplicării acestei metode toate costurile de producție
sunt considerate costuri directe.
Metoda calculării costurilor pe faze poate fi aplicată în cazul producerii produselor în masă sau
în serii mari.
Conform acestei metode costurile se acumulează pe faze de calculație, iar costul produsului
reprezintă suma costurilor calculate la fazele de fabricație a produsului final.
Metoda de calculație a costului pe comenzi pate fi aplicată la tipul de producție individual sau
serii mici. In cazul aplicării acestei metode costurile se identifică și se acumulează pe fiecare comandă
separat.
Metoda de calculație a costului standard prevede stabilirea unor standarde în baza normelor de
consum al materialelor, normativelor consumului cu personalul si altele. Standardele se revizuiesc și se
ajustează periodic în funcție de modificarea procesului de producție.. La aplicarea acestei metode costul
efectiv al produselor se determină prin ajustarea costului standard cu abaterile înregistrate.

LITERATURA RECOMENDATA
1. Maria Gheorghita, Economia întreprinderii industriale, Chisinau, 2011.
2. Indicatii metodice privind contabilitatea costurilor de productie si calculatia costului
produselor si serviciilor, resursa electronica https://monitorul.fisc.md/NAS/standardele-
nationale-de-contabilitate.html
3. Gheorghița M. Economia în industrie și Economia întreprinderii industriale. Indicații
metodice privind îndeplinirea lucrului individual și efectuarea lucrărilor de verificare,
Chișinău, 2019
4. Tomșa Aurelia, Economia unităților economice, Chișinău, Editura ASEM, 2016
5. Т.А. Фролова, Экономика предприятия, Конспект лекций. Таганрог: Изд-во ТТИ
ФЮУ, 2012., электронный учебник, http://www.aup.ru/books/m218/
6. Т.И. Юркова, С.В. Юрков, Экономика предприятия, 206, электронный учебник,
http://www.aup.ru/books/m88/