Sectorul industrial al construcţiilor de maşini reprezintă o ramură importantă a economiei naţionale,

contribuind la susţinerea, dezvoltarea şi modernizarea celorlalte sectoare. Industria constructoare de

maşini este una foarte eterogenă, cu produse care trebuie să înfrunte cerinţe diferite ale pieţei
actuale. Toate ţările dezvoltate înalt sau dezvoltat datorită industriei constructoare de maşini şi
datorită revoluţiei tehnologice ce s-a produs la ei în industrie. Folosirea tehnologiilor noi avansate
duce la prosperare şi competitivitate mai mare pe piaţa mondială. Industria constructoare de maşini
necesită investiţii enorme care la rândul lor aduc profituri mari. Perioada de recuperare a investiţiilor
este mai mare comparativ cu alte domenii ale industriei. Industria constructoare de maşini este, în
toate ţările industrial dezvoltate, puternic implicată în schimburile internaţionale. Prioritar ar fi
concentrarea eforturilor de cercetare-dezvoltare, ridicarea competitivităţii tehnico-calitative prin
import şi influx de tehnologie, realizarea unui sistem adecvat de comercializare, pentru produse la
care baza materială şi nivelul tehnologic actual pot asigura, în condiţiile enunţate mai sus, o creştere
sensibilă, într-un viitor apropiat, a pătrunderii pe pieţele externe

Sectorul industrial al construcţiilor de maşini reprezintă o ramură importantă a economiei naţionale,

contribuind la susţinerea, dezvoltarea şi modernizarea celoralte sectoare. Industria constructoare de
maşini este una foarte eterogenă, cu produse care trebuie să înfrunte cerinţe diferite ale pieţei. În
prezent, industria construcţiilor de maşini cuprinde următoarele activităţi clasificate statistic la nivel
naţional: 1.Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi
instalaţii care include: radiatoare şi cazane pentru încălzirea centrală, rezervoare, cisterne şi
containere metalice, generatoare de abur, recipienţi şi containere, articole de feronerie; 2.Fabricarea
de maşini, utilaje şi echipamente care cuprinde: motoare şi turbine, pompe şi compresoare, articole
de robinetărie, lagăre, angrenaje, cutii de viteză şi elemente mecanice de transmisie, cuptoare,
furnale şi arzătoare, echipamente de ridicat şi manipulat, echipamente de ventilaţie şi frigorifice
industriale, maşini şi utilaje pentru agricultură şi exploatari forestiere, maşini unelte, utilaje pentru:
metalurgie, extracţie, construcţii, prelucrarea produselor alimentare, industria textilă, a
îmbrăcămintei şi a pielăriei, industria hârtiei şi cartonului, prelucrarea maselor plastice şi a
cauciucului; 3.Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor ;
4.Fabricarea altor mijloace de transport care include navele, ambarcaţiunile sportive şi de agrement,
materialul rulant, motociclete, biciclete; 5.Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi
echipamentelor Fabricarea autovehiculelor de transport rutier : Producţia de automobile şi
componente ale acestora reprezintă segmentul cu cea mai mare creştere industrială. Sectorul de
componente auto s-a extins şi diversificat în ultimii ani, atât din punct de vedere al varietății de
componente, al profilurilor tehnologice de fabricatie cât şi al amplasării geografice.

Ergonomia a fost definită ca o ştiinţă interdisciplinară care urmăreşte realizarea unor raporturi
optime între om – mijloc de muncă – mediu (fizic şi social), cu efecte deosebite în ce priveşte
creşterea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale omului. Ergonomia
producţiei studiază condiţiile în care se desfăşoară procesul de producţie, complexul oameni – maşini
în dinamica lui.
Fig. 1 Analiza interfeţei om-maşină necesită cunoştiinţe interdisciplinare de bio-mecanică, psihologie
cognitivă şi de metodologie a proiectării sistemelor

Fig. 2 Un sistem mediu de producţie/operator. Sunt trei criterii pentru evaluare: ergonomia,
producţia şi calitatea

Ergonomia este de asemenea legată de siguranţa muncii. Dacă operatorii pot percepe pericolele,
dacă există semne de avertizare, dacă dispozitivele de comandă sunt uşor de folosit, dacă postura de
 muncă este acceptabilă, dacă zgomotul şi alte elemente stresante ale mediului înconjurător sunt
reduse, dacă există o bună cooperare între aceştia şi conducere bazată pe o înţelegere mutuală, şi
dacă există o bună administrare, atunci siguranţa va creşte. Măsurile ergonomice privind siguranţa
sunt diferite de cele convenţionale. Ergonomia poate controla siguranţa în muncă prin atitudinea
operatorilor, percepţie, luarea deciziilor şi comportamentul în situaţii de risc. Figura 2 prezintă
analiza sistemelor ergonomice prin: (1) percepţie, (2) producţie, (3) calitatea muncii. În proiectarea
oricărui sistem complex este necesară aplicarea mai multor criterii simultan. Nu poate fi acceptată o
situaţie de muncă în care procesul de producţie, ergonomia sau calitatea sunt sub standard. Toate
criteriile trebuie să fie la un nivel minim de acceptabilitate. Ergonomia contribuie la îmbunătăţirea
aspectelor performanţei sistemului. Nu există conflicte între ergonomie şi productivitate, creându-se
o aşa numită situaţie profit – profit.
Dezvoltarea construcţiei maşinilor este asociată şi cu realizările şi invenţiile ştiinţifice şi tehnice,
iar descoperirile din domeniul ştiinţei şi tehnologiei, la rândul său, sunt imposibile fără echipamente
noi produse de sectorul constructor de maşini.

Deci, construcţia de maşini este o parte principală a industriei care defineşte progresul ştiinţific şi
tehnic, prevede reorientarea tehnică a economiei, intensificarea şi mărirea efectivităţii întregii
producţii sociale. Construcţia de maşini este ca un indicator care indică dezvoltarea socio-
economică generală a ţării: cu cât mai mare este varietatea de produse a construcţiei de maşini, cu
cât mai puternice sunt poziţiile sale pe piaţa internaţională, cu atât mai înalt este nivelul de
dezvoltare a ţării şi apărarea sa. în ţările dezvoltate economic din produsele construcţiei de maşini
reprezintă aproximativ 40 % din producţia industrială, iar în ţările nou industrializate - chiar şi mai
mult, pentru că anume construcţia de maşini a fost baza industrializării acestora. în ţările în curs de
dezvoltare, în multe ţări postsocialiste cu economii în tranziţie (inclusiv Ucraina), poziţia acestei
ramuri este mult mai slabă. Industria modernă constructoare de maşini este un set complex de
tipuri de producţie. Astăzi ele reprezintă sute şi numărul lor este în creştere prin separarea
industriilor
existente şi apariţia altor noi. De exemplu, cu mai mult de trei decenii în urmă, în industria globală
nu era nici o producţie de calculatoare şi de echipamente periferice, iar astăzi este o colecţie de
mai mult de zece industrii diferite de producţie, fără de
care oamenii moderni nu îşi pot imagina viata lor.
După clasificarea, care a fost adoptată în statisticile ONU si în multe ţări (in-clusiv Ucraina), toate
producţiile industriei constructoare de maşini sunt combinate în 5 grupe (des. 121). Fiecare grup
este format din mai multe producţii mai înguste, ce pot combina zeci de alte producţii. Aceste
grupuri sunt producţiile de: 1) calculatoare, produse electronice şi optice; 2) echipamente
electrice; 3) maşini şi echipamente (de uz general şi speciale);
4) autoturisme, remorci şi semiremorci;
5) alte mijloace de transport şi echipamente.
In multe fabrici moderne constructoare de maşini o suită de procese sunt făcute de către roboti.
Există fabrici de
echipamente, fabrici de automobile, în care aproape toate operaţiile sunt automatizate. Roboţii
sunt capabili să execute mai multe funcţii, mai eficient decât oamenii (des. 122).
Prin industria constructoare de maşini, uneori, se face referire şi la prelucrarea metalelor,
repararea de maşini şi echipamente. Prelucrarea metalelor include prelucrarea metalelor primare şi
producerea de semifabricate.
în ciuda diferitelor produse care fac parte din industria constructoare de maşini, procesele lor
tehnologice sunt similare. Fabricile puternice producătoare de maşini grele, medii şi producţie
generală au, în special, patru
ateliere de lucru: de turnare, de forjare, mecanice si de asamblare. In primul, piesele sunt turnate
din metal, în al doilea - perforate sau forjate din lingouri sau laminate, în al treilea — ele sunt
tratate si în al patrulea - se face produsul finit.

roducţia industriei constructoare de maşini este formată din

mai multe piese şi ansambluri. Producerea lor la o uzină, este uneori imposibilă mai uşor şi mai
ieftin este a produce piese individuale la diverse întreprinderi, de aceea fabricile constructoare de
maşini au, în marea lor majoritate, specializare restrânsă. Pentru a elibera produse finite
companiile stabilesc legături de cooperare (furnizarea de piese, componente, materiale şi materii
prime). In asemenea legături pot fi antrenate zeci şi, uneori, sute de companii.
Specializarea industriei constructoare de maşini este reflectată nu numai în separarea producţiilor
individuale, dar, de asemenea, şi în diviziunea clară a muncii între întreprinderile din cadrul
aceleiaşi producţii. De exemplu, în producţia de vagoane unele fabrici produc vagoane grele de
marfă, altele - vagoane pentru pasageri - moi, altele - vagoane pentru metrou. Ca urmare a
diviziunii muncii în industria constructoare de maşini a fost stabilită o astfel de specializare (des.
123):
1) pe obiect - specializare pe produsul finit (cel mai frecvent răspândită în industriile constructoare
de maşini energetice, de transport, agricole, la companii care produc o parte semnificativă de
componente şi produsul final, caracteristică pentru atelierele de asamblare);
2) pe detalii (nodală) - emiterea de către unele întreprinderi a unităţilor, nodurilor, ansamblurilor
destinate pentru producţia finală la alte uzine de asamblare, cum ar fi cutiile de viteze, motoarele
din industria auto;
3) tehnologică (în stadii) - producţia articolelor turnate şi forjate, care sunt furnizate pentru
prelucrarea ulterioară la alte companii de construcţie de maşini.
Cooperarea industriei constructoare de maşini combină companii interactive, care sunt situate sau
pe un anumit teritoriu relativ mic, sau în diferite regiuni, sau chiar în ţări diferite. Astfel, apar
sectoare ale industriei constructoare de maşini lo-cale, în cazul în care diferite fabrici specializate
sunt implicate în comun în emiterea producţiei finite.
Ca exemple pot servi sectoarele construcţiei de automobile care au format în jurul oraşelor
Dearborn (SUA) şi Toyota (Japonia). în aceste oraşe
există întreprinderi de asamblare, ale companiilor „Ford” şi „Toyota”. Cu toate acestea, în
activitatea acestor companii, la fel ca multe alte companii multinaţionale (CTN), s-au format
legături de cooperare în furnizarea de piese, componente, ansambluri între întreprinderile lor
situate în diferite ţări.
Plasarea întreprinderilor industriei constructoare de maşini practic nu depinde de mediul natural şi
de resurse, pentru că produsele sale au o gamă largă de consumatori. De aceea această industrie
este dezvoltată în toate regiunile lumii. Diferenţele constau în nivelurile de dezvoltare şi în setul de
producţii ale industriei, semnificaţiile lor în diferite ţări. In unele, ele definesc specializarea, în
altele - acoperă doar nevoile locale.
Importantă în plasarea întreprinderilor industriei constructoare de maşini este disponibilitatea forţei
de muncă calificate, centrele de cercetare, consumatorii. Industria constructoare de maşini este
acea ramură a industriei care necesită cele mai mari forţe de muncă şi tehnologii. Acest lucru este
valabil mai ales la producţia instrumentelor, industria electrotehnică şi aerospaţială, precum şi la
alte industrii care produc echipamente complicate. în continuă creştere sunt cerinţele privind forţa
de muncă calificată, nivelul său de cultură a producţiei. Producţiile care necesită implicare
ştiinţifică intensivă sunt orientate spre centrele ştiinţifice de cercetare şi descoperiri.
Apropierea de materiile prime (locurile de producţie a metalului) este importantă numai pentru o
parte din industria constructoare de maşini grele (fabricare metalurgică, echipamente de minerit
etc.). La amplasarea companiilor care produc produse ce sunt greu de transportat influenţează
apropierea de consumator, iar factorul de plasare a întreprinderilor de asamblare, cu ramificaţii de
cooperare cu alte centre, este poziţia avantajoasă economică şi geografică (în special de transport).
BIBLIOGRAFIE

Manual de geografie pentru clasa a 9 Boiko, Editura: Bukrek

 Anul publicării: 2017
 Autori: V. M. Boyko, I. L. Ditchuk, T. A. Grinyuk, I. V. Smal, I. M. Kharenko
https://mozok.click/2882-manual-de-geografie-pentru-clasa-a-9-boiko.html
https://mctr.mec.upt.ro/wp-content/uploads/2019/02/Carte-ergonomie-A-Ergoinginerie.pdf
http://aparate.elth.ucv.ro/web/IVANOV%20VIRGINIA/Discipline%20predate/Ingineria
%20Sistemelor%20Industriale/Curs/cap1.PDF
http://imst.pub.ro/Upload/Sesiune/ComunicariStiintifice/Lucrari_2015/06.08/08_L20.pdf