Apariția acestei profesii de ghid este asociată cu hotărârile luate de organele legislative

în 1969 pentru dezvoltarea domeniului turismului și a atracțiilor turistice din țară.

Transformarea funcțiilor excursiilor, schimbarea lor dintr-o formă de recreere activă într-o
formă de muncă educativă și culturală în colectivele de muncă, într-o intensă ramură a
serviciilor publice a contribuit la sporirea rolului ghizilor de turism și la dezvoltarea ulterioară
a unei noi specialități.
Ghidul de turism, care în 1940 a fost recunoscut ca șef al turului, în muzee - un angajat
care demonstra obiectele de excursie afișate pentru cercetare și care dă explicațiile necesare,
iar în anii 70, acesta a devenit unul dintre cei cărora li se încredințează cunoștințele oamenilor,
ghidul a început să fie apreciat drept profesor. și educator.
Denumirea de „ghid” a fost atribuit angajaților organizațiilor care au profitat de
educația corespunzătoare, au beneficiat de instruire în cursuri speciale în domeniu sau au
îndeplinit în mod independent toate cerințele pentru persoanele care au absolvit cursuri de
instruire pentru ghizi. Exigențele pentru ghid au fost determinate de „Descrierea postului pentru
ghidul organizației turistice și de excursii”, aprobat în 1977. Până la începutul anilor 90, peste
70 de mii de ghizi au lucrat sau au colaborat în agențiile turistice.
Pentru modelarea personalităţii ghidului, un rol major îl joacă vocaţiile acestuia.
Caracteristic este faptul că pe baza unor şi aceloraşi vocații, în funcţie de tipul de activitate
selectată, se pot dezvolta diferite abilităţi- profesor, lector, ghid turistic. La ghidul turistic, în
urma activității practice, se formează o serie de abilități speciale.
Pentru un ghid, sunt caracteristice patru abilități:

1. Abilităţile constructive rezidă în capacitatea selecționării şi aranjării în mod potrivit a

materialului pentru excursie, expunderea convingătoare și clară, iar, în caz de
necesitate, reorganizarea planului de desfăşurare a excursiei, a metodei de utilizare a
tehnicilor de conducere,aplicarea materialelor vizuale incluse în portofoliul ghidului
turistic. Acest gen de abilităţi alcătuiește baza activităţii mentale ale ghidului.
2. Abilități organizatorice sunt expuse în capacitatea conducerii grupului excursionist,
direcţionării atenţiei turiştilor către obiectelor necesare, precum şi în capacitatea
fortificării realizării programului pentru vizitatorii, care au sosit din alt oraş.
3. Abilităţile de comunicare sunt exteriorizate în capacitatea întemeierii relaţiilor de
afaceri cu grupul de turişti şi reținerea acestora pe durata comunicării, crearea corectă
a relaţiilor cu şoferul de autobuz, cu lucrătorii din muzeu şi expoziţii, cu metodiştii
agențiilor de excursii, cu alți ghizi de turism, cu conducătorii secţiilor metodologice,
conducătorii de grupuri turistice şi organizatorii călătoriilor şi excursiilor.
 4. Abilităţile analitice funcționează drept bază pentru examinarea autocritică a activităţii
sale, aprecierea obiectivă a calităţii excursiei desfășurate, utilizarea eficace a tehnicilor
metodologice. Nu toţi ghizii posedă în egală măsură abilităţile menţionate .

În raport cu abilitățile și atribuțiile pe care le are ghidul față de turiști, acesta se poate
încadra într-una din următoarele categorii (Fig. 1.1.):

Ghid turistic

Ghid local
Ghid însoțitor

Ghid de sejur

Figura 1.1. Categoriile de ghizi turistici în conformitate cu atribuțiile sale

Sursa: elaborat de autor în baza sursei [10, p. 9].
Din această figură putem distinge categoriile de ghizi potrivit atribuțiilor sale. Astfel,
ghidul însoțitor este present pe toată durata călătoriei turiștilor, ghidul de sejur reprezintă
interesele turiștilor și ale tour-operatorului pe toată durata sejurului într-o localitate, iar ghidul
local este persoană angajată în cadrul unor muzee sau alte insituții considerate obiective
turistice incluse în patrimoniul turistic, iar activitatea și-o desfășoară doar în localitățile
vizitate.
De regulă, ghidul local însoțește grupul de turiști pentru câteva ore sau cel mult o zi. EI
poate însoți și persoane individuale sosite în scopuri turistice sau de afaceri. Ghizii locali pot fi
utilizați, de asemenea, și pentru efectuarea transferurilor de la aeroport sau gară până la hotel
sau stațiunea turistică. În cazul în care ghidul local se află la dispoziția turiștilor pe toată durata
unui sejur, asigurând asistența turistică, el se numește ghid de sejur.
Excursia pentru excursioniști sau turiști este o satisfacție intelectuală, iar pentru ghid, ca
specialist, un proces creativ complicat, reușita cărui depinde de pregătirea teoretică, executarea
tehnicii de ghid, cât și de măiestria de a comunica .
 În conformitate cu Legea nr. 352 din 21.11.2006 „Cu privire la organizarea şi
desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova”, „excursionistul” este persoana care
vizitează o zonă sau o destinaţie turistică pe durata unei zile (fără a efectua o înnoptare la
destinaţie), iar „turistul” este persoana fizică care se deplasează în orice loc, altul decît locul
său de reşedinţă, pe o durată de cel puţin 24 de ore şi în alt scop decît desfăşurarea unei
activităţi remunerate în locul vizitat.
Pentru orice excursie este obligatoriu structura sa. Desfășurarea excursiei, de obicei,
constă din două părți: organizatorică (prezentarea ghidului, șoferului, agenției de la care se
desfășoară excursia, o scurtă informare privind regulile de conduită și siguranța pe traseu) și
informativă (mesaj scurt a temei excursiei, a traseului, lungimea și durata excursiei, ora și locul
de finalizare). Timpul de intrare este proiectat pentru 5-10 minute.
Unii excursioniști luând în considerare structura excursiei, îi atribuie trei termeni:

1. Compoziție- construirea, conectarea și copilarea părților individuale într-un întreg.

Acest termen este asociat cu conceptele de „structură” și „costrucție”;
2. Scena- un eveniment sau mai multe evenimente legate între ele;
3. Fabula- un lanț de evenimente, despre care spune lucrarea. În prezentarea fabulei se
distinge: compoziția, complotul, dezvoltarea acțiunii, punctul culminant (este punctul,
momentul celei mai mari tensiuni în dezvoltarea acțiunii fabulei) și deznodământul.

Aderarea la tema sau subiectul excursiei, aceasta reprezintă o introducere în acțiune, o

scurtă povestire despre epocă, evenimente anterioare. Aderarea la subiect se dezvoltă de obicei
la începutul imediat al acțiunii. Partea principală a excursiei este o etapă importantă în
desfășurarea acesteia, de aceea ea trebuie să conțină o introducere la temă, dezvoltarea
acțiunii, punctul culminant și deznodământul. Totodată, aceasta se bazează pe obiective
specifice, pe combinarea acțiunii de prezentare a obiectivelor turistice și povestirea despre
acestea. Iar la final, ghidul face concluzii și generalizări pe tema excursiei.
Calea de dezvoltare a excursiei merge pe linia schimbării esenței sale. Inițial, excursia a fost
doar o plimbare cu sarcini practice, de exemplu, căutarea de plante medicinale. Apoi s-a
confruntat cu sarcini științifice, cum ar fi identificarea exponatelor pentru muzee locale.