TEMA I Inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic.

Cicero

Inteligenta este capacitatea creierului uman de a intelege usor si repede probleme noi
si nefamiliare. Inteligenta nu se confunda cu cunoasterea. Informatia detinuta de o persoana
poate avea fie o provenineta externa vorbim aici despre cunoastere despre stiinta , fie o sursa
interna-inteligenta. Aceasta din urma este reprezentata de concluziile dobandite prin ratiune
proprie, de descoperirile pe care intelectul le face de unul singur.

Termenul de inteligenta provine din latinescul intelligere, care inseamna a relationa, a

organiza sau interlegere, care presupune stabilirea de relatii intre relatii. Socrate si Platon
considerau ca inteligenta ii permite omului sa inteleaga ordinea lumii si de a se conduce pe
sine insusi. Pentru gandirea occidentala, inteligenta aparea a fi un arbitru esential,
fundamental al omului, o caracteristica definitorie a acestuia. Desi in occident importanta
inteligentei este perceputa aproximativ la adevarata valoare a acesteia, in orient inteligentei ii
este micsorata importanta reducand caracteristicile acesteia la nivel minim.

Descartes, se pare ca a dat definitia cea mai apropiata de intelegerea moderna a

inteligentei. Filosoful francez definea inteligenta ca fiind „mijlocul de a achizitiona o stiinta
perfecta privitoare la o infinitate de lucruri„. In aceasta definire, gasim intuirea celor doua
pozitii actuale ale notiunii de inteligenta: ca sistem complex de operatii si ca aptitudine
generala. Vorbind despre inteligenta ca sistem complex de operatii care conditioneaza modul
general de abordare si solutionare a celor mai diverse situatii si sarcini problematice, avem in
vedere operatii si abilitati, cum ar fi: adaptarea la situatii noi, deductia si generalizarea,
corelarea si integrarea intr-un tot unitar a partilor relativ disparate, consecintele si anticiparea
deznodamantului, compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime,
rezolvarea corecta si usoara a unor probleme cu grade crescande de dificultate.Toate aceste
abilitati si operatii releva cel putin trei caracteristici fundamentale ale inteligentei: capacitatea
de a solutiona situatiile noi ,rapiditatea, mobilitatea, supletea, flexibilitatea ei; adaptabilitatea
adecvata si eficienta la imprejurari. La inceputul secolului nostru, psihologul englez
C.Sperman distingea, in seria aptitudinilor umane, un factor general ce participa la efectuarea
tuturor fenomenelor de activitate, si numerosi factori speciali, care corespund, operational,
numai conditiilor concrete ale activitatii respective (stiintifice, artistice, sportive, etc).
Factorul general este de ordin intelectual, intrucat intelegerea si rezolvarea problemelor este
necesara in orice activitate. De aceea factorul G sau general a fost confundat cu inteligenta.

Caracterul este ansamblul trăsăturilor fundamentale psiho-morale ale unei persoane,

care se manifestă în modul de comportare al acesteia, în ideile și în acțiunile sau inancțiunile
sale, reflectând moralitatea acestora. Altfel spus, caracterul – element al personalității –
reprezintă totalitatea particularităţilor esenţiale reflectate de activitatea omului, analizată din
punct de vedere psihologic. Caracterul poate fi considerat nucleul personalitatii, avand in
vedere ca sistemul de trasaturi si atitudini specific fiecarui individ este antrenat in viata
concreta, avand in vedere semnificatia morala, il definesc pe om ca membru al societatii.
Astfel caracterul devine schema de organizare a profilului psiho-moral al individului. Spre
deosebire de temperament care apare foarte devreme in copilarie, caracterul se matureaza intr-
o maniera secventiala din copilarie pana tarziu in perioada adulta. Putem spune astfel ca
acesta se poate schimba cu vârsta, educația cu mediul demografic cu care interacționează
individual sau stare civila. Se considera potrivit studiilor ca anumite trasaturi de caracter se
stabilizează în individ pana la împlinirea vârstei de 30 de ani Daca in copilarie caracterul
unui om este mai elastic supus influentelor externe in apropierea varstei de 30 de ani acesta
se cimenteaza si doar folosind inteligenta anumite trasaturi de caracter constiente de aceasta
data sunt cosmetizate sau ascunse in functie de necesitati dar ele nu vor dispărea din psihicul
unui individ.

Atunci cand afirmam despre o persoana ca este inteligenta, in lumina valorilor si

necesitatilor zilelor noastre, punem in valoare capacitatile acesteia de a se adapta cu rapiditate
anumitor situatii, precum si bagajul mare de cunostinte detinute de aceasta si iscusinta de a
folosi acel bagaj de cunostinte aplicandu-le atunci cand situatiile o cer. In lumina celor
rmentionate mai sus, putem spune ca inteligenta este un lucru ciudat, oamenii inteligenti au
rezultate slabe la testele standardizate, cei autisti au o capacitate dezvoltata de a rezolva
probleme matematice mai repede decat oamenii cu un coeficient mare de inteligenta iar cei
care salveaza vieti nu sunt mereu inzestrati cu asemenea capacitati.

Caracterul este o caracteristica a omului ce se formeaza in timp, care sufera modificari

din copilarie pana in jurul varstei de 30 de ani. In societatea zilelor noastre, oamenii sunt
apreciati pentru nivelul lor mare de cunostinte acumulate insa si pentru maniera de punere in
valoare a acestora. Trebuie sa luam in considerare ca un om inteligent care nu manifesta
atitudinile corecte in stabilirea relatiilor cu persoanele din jur va fi respins de societate si
catalogat ca un inadaptat social. De asemenea trebuie sa luam in considerare numeroasele
exemple de oameni inzestrati cu o inteligenta sclipitoare care au folosit aceasta capacitate in
defavoarea evolutiei umane datorita modificarilor caracteriale datorate anumitor frustrari sau
traume avute in decursul vietii.

Versiunea ipotetic perfecta a omului reprezinta imbinarea armonioasa a inteligentei genetice

cu adaptarea caracterului.