COMUNICAREA DIDACTICĂ ÎN CADRUL ORELOR DE LIMBA ȘI LITERATURA

ROMÂNĂ

Prof. Terinte Elena-Corina

Școala Gimnazială Mihai David, Negrești

În Dicţionarul explicativ al limbii române, termenul comunicare indică acţiunea de a

comunica (a se pune în legătură, în contact cu...; a vorbi cu...) şi rezultatul ei. Comunicarea
este o acţiune prin care oamenii transmit idei şi pe de o parte; află despre ideile şi
sentimentele celorlalţi, pe de altă parte. În context didactic, trebuie să facem diferenţierea
între comunicarea cotidiană (obişnuită) şi comunicarea didactică. De fapt, prin comunicare
didactică îi ajutăm pe elevi să-şi formeze şi dezvolte comportamentul de receptori şi emiţători
ai mesajului (oral sau scris). Constantin Cucoş defineşte comunicarea didactică: „un transfer
complex, multifazial, şi prin mai multe canale ale informaţiilor între două entităţi (indivizi sau
grupuri) ce-şi asumă simultan sau succesiv roluri de emiţători şi receptori, semnificând
conţinuturi dezirabile în contextul instructiv-educativ.” (Constantin Cucoş, 1996, p. 127)
Binecunoscutul model al comunicării, elaborat de lingvistul Roman Jakobson (1963),
cuprinde şase parametri care intervin în procesul comunicării verbale:
 emiţătorul – cel care transmite un mesaj, cu o anumită intenţie;

 receptorul – cel care primeşte mesajul care are asupra lui un anumit efect;

 mesajul – secvenţa de semnale verbale, nonverbale şi paraverbale pe care emiţătorul le

transmite receptorului;

 codul – tipul de semnale utilizat; pentru ca o comunicare să-şi atingă scopul, codul utilizat
de cei doi interlocutori trebuie să fie comun;

 canalul – mediul prin care se transmite mesajul de la emiţător la receptor: aerul în

comunicarea orală, hârtia (scrisoarea, cartea, telegrama etc.) în comunicarea scrisă, telefonul,
faxul, poşta electronică în comunicarea rapidă la distanţă;

 contextul – indică, pe de o parte, aspectul (real sau imaginar/fictiv) la care se referă

mesajul, iar pe de altă parte, elementele care influenţează o situaţie de comunicare concretă
(locul şi timpul când se desfăşoară comunicarea, relaţiile dintre interlocutori).

Comunicarea orală este folosită în procesul didactic în predarea- învăţarea- evaluarea

disciplinelor şcolare; ea poate fi privită atât ca mijloc de învăţare (pentru majoritatea
disciplinelor şcolare), cât şi ca obiect de învăţare (în aria curriculară Limbă şi comunicare
comunicarea orală este un domeniu de conţinuturi, cu obiective de referinţă şi activităţi de
învăţare specifice).

Lecţiile de comunicare orală au ca obiectiv fundamental formarea şi dezvoltarea la elevi

a capacităţii de receptare a mesajului oral şi a capacităţii de exprimare orală. În programele
şcolare destinate claselor V-VIII, domeniul „comunicare” (formarea capacităţii de
comunicare, potrivit formulării din programa şcolară) se împarte în două subdomenii –
comunicarea orală şi, respectiv, comunicarea scrisă.
 Ca obiect de studiu, comunicarea orală contribuie la dezvoltarea capacităţii de
exprimare orală şi la formarea atitudinii comunicative, dezvoltă ascultarea activă, învăţarea
prin cooperare, gândirea critică a elevilor.

Comunicarea orală se caracterizează prin libertatea în exprimare, posibilitatea rectificărilor

şi reluărilor, folosirea codurilor nonverbale sau paraverbale, construcţia spontană,
subiectivismul evident al discursului (prezenţa mărcii emoţionale), posibilitatea abaterii de la
vorbirea corectă (limbaj uzual).

În clasa a V-a, conţinuturile comunicării orale vizează, potrivit programei şcolare,

competențe specifice precum identificarea temei, a unor informații esențiale și de detaliu, a
intenţiilor de comunicare explicite şi/sau a comportamentelor care exprimă emoţii din texte
narative, monologate sau dialogate; prezentarea orală, pe baza unor repere date de profesor, a
unor informaţii şi a unor idei, exprimând opinii, emoţii şi sentimente prin participarea la
discuţii pe teme familiare, de interes sau pornind de la textele ascultate/citite; identificarea
unor elemente paraverbale şi nonverbale, în funcţie de situaţia de comunicare; realizarea unei
interacţiuni verbale cu doi interlocutori, folosind strategii simple de ascultare activă și
manifestând un comportament comunicativ politicos faţă de interlocutor(i).
Competențele specifice întâlnite în clasa a VI-a vin ca o continuare firească și necesară
în formarea deprinderilor de comunicare: rezumarea, pe baza informaţiilor explicite şi
implicite, a unor pasaje din diverse tipuri de texte orale narative, monologate şi dialogate ;
prezentarea unor informaţii, idei, sentimente şi puncte de vedere în texte orale, participând la
discuţii pe diverse teme sau pornind de la textele citite/ascultate; adecvarea comunicării
nonverbale şi paraverbale la o situaţie dată, evidențiind ideile și atitudinile, în situaţii de
comunicare faţă-în-faţă sau mediată; participarea la interacţiuni verbale simple cu mai mulţi
interlocutori, având în vedere cantitatea şi relevanţa informaţiei transmise și primite.
Începând cu clasa a VII-a, programa școlară pune accent pe capacitatea de analiză și
sinteză a informațiilor și a stuațiilor de comunicare, dar și pe participarea la acțiuni verbale
diverse: sintetizarea informaţiilor, a intențiilor de comunicare și a atitudinilor comunicative
din diverse texte monologate şi dialogate; prezentarea unor informaţii, idei şi puncte de
vedere, oferind detalii semnificative şi exemple relevante, în faţa unui public cunoscut,
adoptând comportamente paraverbale şi nonverbale adecvate; participarea la interacțiuni
verbale diverse, apelând la strategii variate de ascultare activă şi de negociere a informaţiei şi
a relaţiei cu interlocutorii; evaluarea comportamentelor şi a atitudinilor comunicative,
identificând strategii personalizate în funcţie de profilul psihologic, de interesele şi de nevoile
fiecăruia.
În clasa a VIII-a, se aprofundează competențele de comunicare orală prin: exprimarea
unui punct de vedere propriu privind reprezentarea aceleiaşi teme în texte diferite, în vederea
evaluării informațiilor, a intențiilor de comunicare și a atitudinilor comunicative ; prezentarea
documentată a unei teme/a unui punct de vedere, citând sursele de informare, într-un text de
tip argumentativ/în texte de diferite tipuri (de tip descriptiv, explicativ etc.) realizarea unei
prezentări orale multimodale în faţa unui public, corelând elementele verbale, paraverbale şi
nonverbale în cadrul unor strategii de argumentare; participarea activă la dezbateri simple,
formulând puncte de vedere și/sau continuând ideile celorlalți, exprimând un punct de vedere
faţă de opiniile expuse de interlocutor(i); corectarea comportamentelor şi a atitudinilor
comunicative ineficiente sau inadecvate în activităţi de comunicare.
 După cum se poate observa, comunicarea didactică ocupă un rol important în procesul
instructiv educativ, reprezentând temelia acumulării de informații și un element central în
procesul instructiv-educativ actual.