Sunteți pe pagina 1din 2

UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HAŞDEU” DIN CAHUL

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ


CATEDRA DE DREPT

Disciplina: Răspunderea penală şi contravenţională în sfera vamală


Specialitatea ştiinţe penale

Susanu Viorica
Test

I. Definiţi noţiunea:
- infracţiunii de contrabandă- Contrabanda este o  infracțiune  care constă în introducerea
sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele
stabilite pentru control vamal. Contrabanda reprezintă o infracțiune complexă cu privire la
omisiunea plății unor taxe și impozite, dacă bunurile au fost introduse în țară în mod fraudulos.
Infracțiunea de contrabanda reprezintă astfel o normă complexă de incriminare a unei modalități
specifice de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea bunurilor cu încălcarea
regimului juridic al frontierei,
Infracțiunea de contrabanda se referă la transportul ilegal de mărfuri peste granițe sau în închisori,
prin încălcarea legilor în vigoare.

- contravenţia vamală- este încălcarea reglementărilor vamale săvârșită prin acțiuni sau
inacțiuni care atrag răspunderii stabilite în codul cu privire la contravențiile administrative și în
Codul Vamal al Republicii Moldova.

II.Argumentaţi ce presupune infracţiunea de contrabanda prevăzută în art. art.248 CP alin.(1):


Infracţiunea de contrabanda prevăzută în art. art.248 CP alin.(1): Constă în trecerea peste
frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor și altor valori în proporții mari,
eludându-se controlul vamal ori tăinuidu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau
adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare
vamală, ori prin nedeclararea sau declararea neautentică în documentele vamale sau în alte
documente de trecere a frontiere Republicii Moldova.

III. Determinați care este subiectul infracţiunii de contrabandă şi care sunt condiţiile generale pe
care trebuie să le îndeplinească pentru a avea calitatea de subiect al infracţiunii:
 Subiect al infracțiunii de contrabandă sunt persoanele fizice responsabile care, în momentul
săvârșirii infracțiunii au împlinit vîrsta de 16 ani.
Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a avea calitatea de subiect al
infracţiunii sunt:
1. Persoana juridică care desfășoară activitatea de întreprinzător.
2. Persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii infracțiunii a atins vîrsta de 16 ani.

IV. Determinaţi prin ce se caracterizează latura subiectivă a infracțiunilor de contrabandă :


Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 248 din Cod Penal al Republicii Moldova se
caracterizează prin intenție directă , tot aici putem spune că motivele contrabandei sunt de regulă în
interesul material. Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţie directă;
deși legiuitorul nu numește expres scopul special al infracţiunii, acesta se subînţelege, constând în
scopul neachitării la bugetul public naţional a plăţilor vamale. Motivele infracţiunii date constau, de
cele mai multe ori, în interesul material.

V. Test grilă
1. Deciziile, acţiunile şi inacţiunea organelor vamale, ale colaboratorilor vamali pot fi
atacate:
a) doar pe cale administrativă
b) doar pe cale judiciară
c) succesiv pe două căi: judiciară şi administrativă
d) succesiv pe două căi: administrativă şi judiciară
e) nicio variantă corectă.

2. Cazul de contravenţie vamală poate fi cercetat în absenţa contravenientului dacă:


a) există date despre încunoştinţarea la timp a contravenientului de locul şi timpul cercetării
cazului, iar de la el nu a parvenit nici un demers referitor la amânarea cercetării
b) există dovezi că, la momentul cercetării cazului, contravenientul nu se află în ţară
c) contravenientul nu este identificat
d) contravenţia vamală a fost comisă la expedierea de bunuri prin poşta internaţională

3. Deciziile organului vamal sau ale colaboratorilor vamali referitoare la plângeri:


a) trebuie să fie emise în scris
b) trebuie să fie comunicate reclamantului
c) cele care prezintă interes general pot fi publicate
d) doar variantele a şi b sunt corecte

4. Ce acţiuni întreprinde colaboratorul vamal, atunci când începe cercetarea cazului de


contravenţie vamală, printre altele:
a) verifică prezenţa contravenientului, avocatului sau reprezentantului contravenientului ori
constată cauza absenţei lor
b) stabileşte identitatea contravenientului, verifică împuternicirile altor persoane
c) aplică sancţiuni
d) niciuna dintre variante nu este corectă

S-ar putea să vă placă și