Sunteți pe pagina 1din 194

SOCIETATEA ROMÂNĂ DE ASOCIAŢIA PROCURORILOR

CRIMINOLOGIE DIN ROMÂNIA

ŞI DE CRIMINALISTICĂ

REVISTA DE CRIMINOLOGIE,

CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE

STUDII

Nr. 1-2/2016

ISSN 1454 – 5624

ISSN-L 1454 - 5624

1
COORDONATOR
 Prof. Univ. Dr. RODICA MIHAELA STĂNOIU
Preşedinta Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică

COLEGIUL DE REDACŢIE

 Prof. univ. dr. AUGUSTIN LAZĂR - Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie
 Conf. univ. dr. EMILIAN STĂNIŞOR - Preşedinte Executiv al Societăţii Române de
Criminologie şi Criminalistică
 Lector univ. dr. ORTANSA BREZEANU - Institutul de Cercetări Juridice al Academiei
Române
 Av.NORA FRAJ-BOUSLIMANI -Avocat la Curtea de Apel din Paris
si Membru în Consiliul Ştiinţific al Societăţii
Internaţionale de Criminologie
 Conf. univ. dr. FLORIAN GHEORGHE - Universitatea Hyperion Bucureşti

 Conf. univ. dr. GHEORGHE MOCUŢA - Cercetător asociat la Institutul de Cercetări


Juridice al Academiei Române
 Lector univ. dr. DORINICA IOAN - Consilier în Ministerul Justiţiei

 Lector univ. dr. ANA BĂLAN -Vicepreşedinte „Societatea Română de


Criminologie şi Criminalistică”
 Lector univ.dr. FLORIN STELIAN BOBIN Parchetul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti

 Prof. univ. dr. VALERIAN CIOCLEI - Universitatea din Bucureşti

 Conf. univ. dr. SORIN ALĂMOREANU - Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

 Conf. Univ.dr. NICOLETA BUZATU - Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”


Bucureşti
 Conf. univ. dr. CONSTANTIN SIMA - Procuror Şef Serviciu, Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
 Conf. univ. dr. GEORGE MIRCEA - Universitatea Bucureşti
BOTESCU

REDACTOR ŞEF

- Secretar general al Societăţii Române de


 VASILE TEODORESCU Criminologie şi Criminalistică
Pentru a asigura şi aspectul unitar estetic al revistei, rugăm autorii să ne trimită lucrările
tehnoredactate la calculator cu litere de tipul şi mărimea celor publicate deja în revistă (respectiv Times New
Roman 10) şi păstrând dimensiunile aşezării în pagină (2,5 cm margine sus, jos, stânga, dreapta). Fotografiile,
tabelele diagramele şi alte reprezentări grafice este preferabil să fie color.
Rugăm ca lucrările să aibă în preambul un rezumat de câteva fraze şi dacă se poate să fie şi traduse în
limba engleză sau franceză. Evident că aşteptăm cu interes spre publicare şi articole integral traduse într-o
limbă de circulaţie internaţională.

Manuscrisele, precum şi orice corespondenţă se vor trimite pe adresa:


Vasile Teodorescu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
B-dul Libertăţii nr. 14, sector 5, Bucureşti, cod 050706
Telefon: 021/311.89.33/1070, 021/319.39.28
Fax: 021/311.34.16
E-mail: vasileteodorescu11@yahoo.ro, redacţie@criminologie.ro,
dumiru_iuliana@mpublic.ro
Vă mulţumim.
Tehnoredactare computerizată

2
REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE
Nr. 1-2 /2016

CUPRINS

Pag.

CRIMINOLOGIE

- A II-a Conferinţă mondială a AIDP cu tema : « Protecţia mediului prin


dreptul penal » 18-20 mai 2016 Bucureşti 10
Augustin Lazăr - Mesajul Procurorului General al României 13

J.L. de la Cuesta - Protecţia mediului prin dreptul penal 15


- The protection of the eenviromment through criminal low
- Al XV-lea Colocviu al Asociaţiei Internaţionale a Criminologilor de limbă
franceză (A.I.C.L.F.) 23
- Conferinţa naţională de lansare a Proiectului « starea Naţiunii Construirea
unui instrument inovator pentru fundamentarea politicilor publice (SIPOCA
II) (comunicat) 24

George Mircea Botescu - Consilierea în probaţiune 26


George Miu
Ionescu Cristian - Comportamentele agresive şi inocularea lor persuasiv prin mijloace media 49

Dascălu Beatrice-Daiana - Cauzele şi efectele violenţei domestice 52

Dodescu Nadia Elena - Traficul de minori 54

M. Lăzărescu - Jumătate de veac de psihiatrie în Banat şi România 59

Butoi Tudorel - Explicaţii etiologice asupra gestului suicidar 71


Ionescu Cristian - Cauza declanşatoare privit din perspectiva semnificaţiei
George Mircea Botescu - Aspecte victimologice ale consumului de droguri 77
Munteanu Alexandra
-

CRIMINALISTICĂ
Gabriel Ţîru - Tehnologie modernă în criminalistica românească 105
Maria Georgeta Stoian
Dumitru Goşa - Influenţa revoluţiei tehnico-ştiinţifice criminalistice în dosarele penale 115
MJ. Gheorghiţă - Tendinţele actuale ale criminalisticii 118
Viorel Vasile - Evoluţia activităţilor criminalistice din perspectiva cooperării poliţieneşti
Alexandra Vasile internaţionale. Studiu comparativ 2014-2015 121
Mircea Tutunaru - Consideraţii generale privind cercetarea criminalsitică a furturilor din 130
Romulus Moregă locuinţe
Alecu Gheorghe - Rolul biometriei în probaţiunea judiciară şi al medierii ăn soluţionarea 136
litigiilor
Iuliana Stănel, - Contrabandă cu alcool probată de chimia judiciară 143
Mihaela Gheorghe
Lidia Cristea - Criminalistică între cercetarea ştiinţifică şi practică 153
-
-

3
PENOLOGIE

- Sinteza Raportului special al instituţiei Avocatului Poporului 161


- Conferinţa din 17 decembrie 2015 având ca temă « Comentarii asupra
Raportului special al Avocatului Poporului privind condiţiile de detenţie din
penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă, factori determinanţi
în respectarea demnităţii umane şi a drepturilor persoanelor private de
liberatate 171
-
MEDICINĂ LEGALĂ

Despre activitatea unităţilor medico-legale în anul 2015 195

4
REVUE DECRIMINOLOGIE, CRIMINALISTIQUE ET PENOLOGIE

No. 1-2/ 2016

TABLE DE MATIÈRES

Pag.

CRIMINOLOGY
La 2ème Conférence Mondiale de l’Association Internationale de Droit Pénal intitulée « La
protection de l’environnement en droit pénal international » , 18-20 mai 2016, Bucarest 10

Augustin Lazăr Le message du Procureur général de la Roumanie 13

J.L. dE la Cuesta La protection de l’environnement par le droit pénal 15

Le XVème Colloque de l’Association Internationale des criminologues de langue française


(A.I.C.L.F.) 23

La conférence nationale pour lancer le projet “L’état de la nation. Développer un instrument


innovateur pour consolider les politiques publiques” (SIPOCA II) 24

George Mircea Botescu – Le conseil de probation 26


George Miu
Ionescu Cristian Les comportements agressifs et leur inoculation persuasive à travers les médias 49

Dascălu Beatrice- Les causes et les effets de la violence domestique 52


Daiana
Dodescu Nadia Elena La traite de mineurs 54

M. Lăzărescu Un demi-siècle de psychiatrie en Banat et en Roumanie 59

Butoi Tudorel Explications étiologiques relatives au geste suicidaire. La cause déclenchante pivot de la 71
Ionescu Cristian perspective de la signification

George Mircea Botescu Les aspects victimologiques de la consommation de drogues 77


Munteanu Alexandra

CRIMINALISTIQUE
Gabriel Ţîru Technologie moderne dans la criminalistique roumaine 105
Maria Georgeta Stoian
Maria Georgeta Stoian

Gabriel Ţîru L’influence de la révolution technique et scientifique 115


Dumitru Goşa criminalistique dans les dossiers pénaux

MJ. Gheorghiţă Tendances actuelles de la criminalité 118

5
Viorel Vasile L’évolution des activités criminalistiques de la perspective de la coopération policière
Alexandra Vasile internationale. Etude comparatif 2014-2015 121

Mircea Tutunaru Considérations générales sur l’investigation criminalistique des vols à domicile 130
Romulus Moregă
Alecu Gheorghe Le rôle de la biométrie dans la preuve judiciaire et de la médiation dans le règlement des 136
litiges

Iuliana Stănel, Contrebande de l’alcool prouvée par la chimie judiciaire 143


Mihaela Gheorghe
Lidia Cristea Criminalistique au milieu de la recherche scientifique 153

PENOLOGIE

La synthèse du Rapport spécial de l’institution du Médiateur 161

La Conférence du 17 décembre 2015 intitulée « Commentaires sur le Rapport spécial du


Médiateur quant aux conditions de détention dans les pénitentiaires et les centre de détention
et d’éducation préventive, facteurs décisifs pour le respect de la dignité humaine et des droits
des personnes privées de liberté »
171

Médecine légale

De l´activité des unités médico-légales en 2015 195

6
REVIEW OF CRIMINOLOGY, FORENSICS AND PENOLOGY

No. 1-2 / 2016

CONTENT
Pag.

CRIMINOLOGY
Second World Conference of the International Association of
Criminal Law with the theme « PROTECTION OF THE 10
ENVIRONMENT THROUGH CRIMINAL LAW »
Augustin Lazăr - The Mesajul of the general prosecutor of Romania 13
J.L. de la Cuesta The protection ef the enviromment throngh criminal low 15

23

24

- 26
George Mircea Botescu - Conseling probation 49
George Miu
Ionescu Cristian - Aggressive behavior and their persuasive inloculation through the 52
media
Dascălu Beatrice-Daiana - Causes and effects of domestic violence 54

Dodescu Nadia Elena - Juvenile trafficking 59

M. Lăzărescu - Half a century of Psychiatry in Banat and Romania 71

Butoi Tudorel - Etiological explanation over the suicidal gesture 77


Ionescu Cristian - Trigger pivot cause from the significance perspective
George Mircea Botescu - Victimology aspects of drug consumption
Munteanu Alexandra

FORENSICS

Gabriel Ţîru - Modern tehnology in Romanian Forensics 105


Maria Georgeta Stoian
Dumitru Goşa - The influence of the tehnical-scientific forensics revolution in the 115
criminal files
MJ. Gheorghiţă - Current tendencies of the criminality 118
Viorel Vasile - The developpent of forensics activities form the international
Alexandra Vasile police cooperation perspective 121
- Comparative study 2014-2015
Mircea Tutunaru General condiserations regarding forensics investigation of 130
Romulus Moregă burglariess
Alecu Gheorghe - Use or time in forensics activity 136

Iuliana Stănel, - Alcohol smugglind proved by judicial chemistry 143


Mihaela Gheorghe
Lidia Cristea Forensics betwen scientific research 153

7
PENOLOGY

- The synthis of the special Report of the institution of the 161


OMBUDSMAN
The conference 7 december 2015 with the subject “Special report
of the Ombudsman regarding the detection conditions in
penitentiaries and detection centers and preventive growth” 171

FORENSIC MEDICINE

About forensic medical units activity in 2015 195

8
CRIMINOLOGIE

9
A II-A CONFERINŢĂ MONDIALĂ A AIDP CU TEMA:
„PROTECŢIA MEDIULUI PRIN DREPTUL PENAL"

s-a desfăşurat în perioada 18-20 mai 2016


în Aula Magna a Universităţii din Bucureşti

Această reuniune mondială a fost organizată de AIDP şi de Institutul de Cercetări juridice al


Academiei Române.
Cele 20 lucrări prezentate în cele 7 sesiuni au fost susţinute de personalităţi ştiinţifice din uniunea
Europeană, Statele Unite ale Americii şi China în limbile engleză, franceză şi română.
Urmează ca respectivele lucrări să fie reunite într-un volum şi publicate.
Dintre lucrările prezentate menţionăm următoarele:
Starea mediului şi provocările sistemului juridic în vederea asigurării protecţiei sale.
Limitele şi provocările sistemului penal în privinţa infracţiunilor de mediu. Norme şi standarde
internaţionale de mediu: conformare şi constrângere. Formula AIDP - Reţeaua de justiţie penală
Strategii inteligente de constrângere pentru a combate infracţiunile de mediu
Perspectiva dreptului SUA. Perspectiva dreptului Uniunii Europene
Rolul şi răspunderea statelor şi corporaţiilor faţă de infracţiunile mediului -perspectiva dreptului
internaţional.
Infracţionalitatea corporativă împotriva mediului - o perspectivă a criminologiei verzi.
Garanţii procedurale şi interacţiunea dintre regiunile administrative şi penale.
Rolul ONG-urilor.
Probleme speciale în cooperarea internaţională pentru combaterea infracţiunilor de mediu - prof.
Jose Luis de Cuesta - Preşedinte de onoare al AIDP
Concluzii si recomandări

A II-a Conferinţă Mondială a AIDP

Protecţia mediului prin dreptul penal


(Bucureşti, România, 18-20 mai 2016)
- Aula Magna a Universităţii din Bucureşti –

Miercuri, 18 MAI

Sesiunea 1 - Discursuri introductive, cuvinte de salut


Prof. J. Vervaele, Preşedinte, AIDP
Dr. Cristina Paşca-Palmer, Ministrul mediului, apelor şi pădurilor
Dr. Augustin Lazăr, Procuror general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Acad. Cristian Hera, Vicepreşedintele Academiei Române
Prof. Mircea Duţu, Directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, Preşedintele
Universităţii Ecologice din Bucureşti

Temă generală: NATURA ŞI ÎNTINDEREA PROBLEMEI


- sub preşedinţia prof. univ. dr. Mircea Duţu, Directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei
Române, Preşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti

Sesiunea 2 - Ideea centrală


Starea mediului şi provocările sistemului juridic în vederea asigurării protecţiei sale
- Profesor Tudorel Toader, Rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, judecător la Curtea
Constituţională a României, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale (ARSP)
1 lhl5 - 1 lh30 Pauză de cafea

10
Sesiunea 3 - Cadrul general
Limitele şi provocările sistemului penal în privinţa infracţiunilor de mediu
- Prof. Michael Faure, Profesor de drept internaţional comparat al mediului, Universitatea din
Maastricht, Olanda

Sesiunea 4 - Stabilirea normelor, standardelor şi mecanismelor de control internaţionale


Norme şi standarde internaţionale de mediu: conformare şi constrângere
- Prof. Gert Vermeulen, Universitatea din Ghent, Belgia

Infracţiunile de mediu în Uniunea Europeană: se impune armonizare extinsă sau noi instrumente de
aplicare?
- Prof. Mircea Duţu, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Românei, Preşedintele UEB.

Sesiuni paralele

Forumul AIDP - Reţeaua de Justiţie Penală


- Prof. Michele Papa, Universitatea din Florenţa, Italia

Poate enciclica „Laudatio Si'" a Papei Francisc să inspire normele de protecţie a Casei Comună? -
dezbatere specială
- Dr. Roberto Carles, Preşedinte al Asociaţiei Latino-americane de Drept Penal şi Criminologie, Buenos
Aires, Argentina

Reuniunea Asociaţiei Tinerilor Penalişti

Dreptul penal al mediului în perioada de tranziţie. Evoluţii şi perspective


- Experienţa ţărilor din Europa centrală şi de est. Cazul României - Prof. Constantin Duvac,
preşedintele ARSP; Dr. Alexandru Vlad Voicescu, secretar general al ARSP.
- Experienţa statelor membre ale CSI. Cazul Republicii Moldova - Prof. univ. dr. habil. Valeriu Cuşnir,
Directorul Institutului de Ştiinţe Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Turul oraşului Bucureşti. Vizită la Palatul Parlamentului 20h00 CINA DE GALĂ

Joi, 19 MAI
Temă generală: EXPUNEREA SISTEMELOR REGIONALE DE CONSTRÂNGERE
- sub preşedinţia Prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi, Judecător
la Curtea Constituţională a României

Sesiunea 5 - Interacţiunea dintre regimurile de constrângere în lupta împotriva infracţiunilor de


mediu
Strategii inteligente de constrângere pentru a combate infracţiunile de mediu
- Prof. Katalin Ligeti, Vicepreşedinte al AIDP

Perspectiva dreptului SC A - Prof. David Uhlmann, Universitatea din Michigan, SUA


Perspectiva dreptului Uniunii Europene - Grazia Măria Vagliasindi, Universitatea din Catania, Italia

Perspectiva dreptului sudamerican


- Ana Luiza de Sâ, Universitatea de Stat din Rio de Janeiro, Brazilia Perspectiva asiatică
- Prof. Wang Xiumei, Universitatea Normală din Beijing, R.P. Chineză

Atelier: despre rolul şi răspunderea statelor şi corporaţiilor

Rolul şi răspunderea statelor şi corporaţiilor faţă de infracţiunile mediului - perspectiva dreptului


internaţional
- Ilias Plakokefalos (Facultatea de Drept din Utrecht), Universitatea din Utrecht, Olanda
Infracţiunile de mediu şi Curtea Penală Internaţională

11
- Prof. Zlata Djurdevic, Universitatea din Zagreb, Croaţia

Atelier: protecţia biodiversităţii


Traficul de viaţă sălbatică - Dr. Daan van Uhm, Facultatea de Drept din Utrecht, Olanda

Infracţionalitatea corporativă împotriva mediului: o perspectiva criminologiei verzi - Dr. Damiân


Zaitch, Facultatea de Drept din Utrecht, Olanda

Mineritul legal şi ilegal şi consecinţele sale (penale) asupra mediului. Cazul Baia Mare şi consecinţele
sale pentru dezvoltarea dreptului penal al mediului - Conf. dr. Andrei Duţu, Şcoala Naţională de Studii Politice
şi Administrative din Bucureşti, România

Discuţii

Vineri 20 MAI
Temă generală: PROVOCĂRI DE ORDIN PROCESUAL

- sub preşedinţia Prof. univ. dr. Constantin Duvac, Preşedintele ARSP

Sesiunea 6 - Aspecte procesuale ale infracţiunilor de mediu

Probleme procedurale speciale cu privire la infracţiunile de mediu (rolul martorului expert şi folosirea
tehnicilor speciale de investigare)

- Prof. Lorena Bachmaier, Universitatea din Complutense, Spania


Garanţii procedurale şi interacţiunea dintre regimurile administrative şi penale

- Prof. Michiel Luchtman, Universitatea din Utrecht, Olanda


Rolul ONG-urilbr

- Dr. Nicolae Grofii, vicepreşedinte ARSP, şi ONG reprezentative în domeniu Discuţii 11h00 - 1 lh30
Pauză de cafea

Sesiunea 7 - Cooperarea internaţională în lupta împotriva infracţiunilor de mediu


Probleme speciale în cooperarea internaţională pentru combaterea infracţiunilor de mediu
- Prof. John Vervaele, Universitatea din Utrecht, Olannda, Preşedinte al AIDP
Experienţa Eurojus/Europol - Prof. Gheorghe Popa, Academia de Poliţie Bucureşti.

Concluzii şi recomandări
Prof. Jose Luis de la Cuesta, Preşedinte de onoare al AIDP

ÎNCHEIEREA LUCRĂRILOR CONFERINŢEI MONDIALE

12
A II-a CONFERINŢĂ MONDIALĂ A ASOCIAŢIEI INTERNAŢIONALE DE DREPT PENAL CU
TEMA PROTECŢIA MEDIULUI PRIN DREPT PENAL
MESAJUL PROCURORULUI GENERAL AL ROMÂNIEI

Prof.univ.dr. Augustin Lazăr


Procurorul General al României

Stimate domnule J. Vervaele, preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal


Stimată doamnă ministru Cristina Paşca-Palmer
Stimate domnule academician Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române
Stimate domnule profesor Mircea Duţu, director al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române
Doamnelor şi domnilor

Încă de la început doresc să mulţumesc organizatorilor pentru onoarea ce mi-au făcut de a mă invita să
iau cuvântul în deschiderea celei de-a doua Conferinţe mondiale a Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal
(A.I.D.P. sau Asociaţia), cu tema “Protecţia mediului prin dreptul penal”. Apreciez că desfăşurarea în Aula
Magna a Universităţii din Bucureşti a unuia dintre cele mai importante evenimente ştiinţifice juridice
organizate vreodată în România constituie o recunoaştere a unei glorioase tradiţii a ştiinței juridice românești.
Pe de altă parte, reprezintă o confirmare a continuității sale până în zilele noastre, prin contribuţiile
reprezentanţilor săi la dezvoltarea unor domenii noi, de avangardă precum dreptul penal al mediului. Mai mult,
este de notorietate faptul că ţara noastră s-a numărat printre fondatorii, în anul 1924, ai AIDP, prin profesorul
Iulian Teodorescu, pe atunci decan al Facultăţii de Drept din Bucureşti. Deopotrivă, savantul român Vespasian
V. Pella, fondatorul dreptului internaţional penal şi preşedinte al AIDP în perioada 1946-1952, rămâne una
dintre personalităţile de frunte şi peste tot respectate ale Asociaţiei, care a avut contribuţii semnificative în
afirmarea dreptului penal ca drept al păcii, precum şi ca drept al viitorului.
Această conferinţă mondială a AIDP, ca şi precedenta ce s-a desfăşurat în anul 2007, în Guadalajara
(Mexic), cu tema “Dreptul penal în secolul XXI”, supune dezbaterii specialiştilor de pretutindeni probleme
majore actuale ale ştiinţelor penale. Astfel, Conferința de la Bucureşti, își propune să analizeze deschiderea
dreptului penal spre complexa problematică ecologică, respectiv protecţia mediului.
În ultimii ani, mai mult ca oricând, problematica mediului se află la intersecţia intereselor economice
majore ale lumii corporatiste şi a statelor. Acestea din urmă, apar în context într-o dublă calitate: atât ca
operatori economici, dar şi ca reprezentante ale cetăţenilor şi drepturilor fundamentale ale acestora, a indivizilor
umani, ca subiecţi de drepturi şi obligaţii juridice.
La nivelul statelor atingerile aduse mediului devin tot mai importante şi distructive pentru cadrul de
existenţă al omului, afectând grav calitatea vieţii şi sănătatea umană şi ameninţând prejudicierea ireversibilă a
ecosistemelor. Trebuie subliniat că criminalitatea contra mediului se clasează pe locul al patrulea la nivel
mondial în rândul activităților ilicite internaționale, generatoare de profit criminal, după traficul de stupefiante,
contrafacere şi traficul de fiinţe umane. Ea se află în competiție strânsă cu infracționalitatea contra patrimoniului
cultural, un alt mare flagel al contemporaneității. Corectarea unui asemenea “rău social” tot mai ameninţător şi
mai periculos a presupus şi intervenţia dreptului penal, ca ultima ratio. Acest obiectiv s-a realizat în mod diferit
de la o ţară la alta, pe măsura sensibilizării publice, însă treptat peste tot legislaţiile naţionale au consacrat un
fascicul de infracţiuni la regimul legal de protecţie a mediului.
Cu referire la România, sediul central al materiei îl reprezintă actul normativ-cadru în domeniu,
respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi
completările ulterioare, iar o serie de legi sectoriale cuprind incriminări speciale. Codul penal intrat în vigoare la
1 februarie 2014, asemenea celui anterior din 1969, nu consacră o secţiune specială infracţiunilor de mediu. Este
de precizat că Legea nr. 301/2004 – Codul penal, care nu a intrat însă niciodată în vigoare, fiind ulterior
abrogată, consacra un capitol special crimelor şi delictelor contra mediului înconjurător. Totodată,
recunoaşterea şi garantarea dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic ca drept fundamental al omului
(art. 35 din Constituţia României, republicată, introdus în urma revizuirii din 2003) ridică protecţia mediului la

13
rangul de valoare socială consacrată constituţional, ce merită o ocrotire penală deosebită, prin incriminări şi
sancţiuni disuasive şi proporţionate. Dar, în condiţiile unor dispoziţii penale răspândite în numeroase legi
speciale, între care persistă necorelări, diferenţe şi chiar contradicţii apare nevoia unei armonizări a acestora, în
vederea unui răspuns penal coerent, adaptat specificului protecţiei mediului.
De asemenea, este imperios necesar să se aibă în vedere faptul că dreptul la un mediu sănătos şi
echilibrat ecologic este calificat ca drept fundamental în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi timp, transpunerea în dreptul intern a directivei 99/2008/CE privind protecţia mediului prin
intermediul dreptului penal presupune asimilarea exigenţelor unional-europene nu printr-un act separat (Legea
nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului, republicată), ci prin
preluarea fiecărei incriminări prevăzute în directivă şi dezvoltarea sa în legislaţia internă la nivelul, în contextul
şi cu corelaţiile aferente. În sfârşit, o serie de inadvertenţe se manifestă în planul regulilor procedurale de
investigare şi constatare a infracţiunilor ecologice.
Faptul că în România nu funcţionează sistemul tripartit al infracţiunilor, iar contravenţiile nu se
situează în sfera penalului, procedura civilă clasică se dovedeşte necorespunzătoare contenciosului de mediu.
Considerăm că pentru depăşirea deficienţelor menţionate mai sus, ar trebui în perspectivă organizat un
grup de reflecție asupra următoarelor probleme: elaborarea unui Cod al mediului, care să reglementeze în mod
special, într-o concepţie unitară, adecvată răspunderea penală pentru vătămările aduse mediului; crearea unor
complete specializate pentru soluţionarea cauzelor privind contravențiile şi infracțiunile de mediu; organizarea
unei baze de date cu jurisprudența în materie, a unei rețele de procurori specializați în domeniul mediului la
toate nivelurile Ministerului Public; elaborarea unor reglementări specifice cu privire la experți și expertiza
judiciară în domeniul mediului; reînființarea Institutului Național de Criminologie și inițierea unui amplu studiu
criminologic la nivel naţional privind infracţionalitatea de mediu în România (cauze, dimensiuni, soluţii), în
baza căruia să se ofere soluţii de reglementare la nivelul dreptului pozitiv.
În fine, ca o concluzie, apreciez că legătura intrinsecă observată în practică între abuzurile contra
mediului, corupţie şi criminalitate organizată internă/trasfrontalieră trebuie să-şi găsească reflectarea într-o
politică de prevenire şi combatere multidisciplinară a acestor fenomene, într-o viziune integrată şi holistică.
În încheire, vă rog să-mi permiteţi să urez succes lucrărilor conferinţei şi să adresez felicitări
organizatorilor pentru desfăşurarea acestei manifestări ştiinţifice la Bucureşti, şi anume AIDP, Institutului de
Cercetări Juridice al Academiei Române, Universității din București, Asociaţei Române de Ştiinţe Penale şi
Universităţii Ecologice din Bucureşti.

14
PROTECȚIA MEDIULUI PRIN LEGEA PENALĂ
București, România 18-20 Mai 2016

Prof. J.L. de la Cuesta


Preşedintele de onoare al AIDR

A doua Conferință Mondială AIDP privind Protecția mediului prin legea penală, a avut loc în București (18-
20 Mai 2016) organizată în colaborare cu Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Universitatea
Ecologică din București.
Considerând că protecția mediului a devenit parte din protecția dreptului omului pentru care statele au
îndatoriri pozitive, atât la nivel național, cât și internațional, o include în zona protecției mediului prin dreptul
penal, deoarece criminalitatea mediului devine din ce în ce mai importantă și deja a ajuns pe locul 4 între
activitățile internaționale ilicite, după traficul de droguri, contrafacerea și traficul de persoane.
Considerând că protecția penală asupra mediului se află în mijlocul unui efort treptat. Unde legea penală are
poziția unei finale soluții, adecvată, proporțională cu interesele prezente, cu gravitatea daunelor sau vinovăția
infractorului; un astfel de raţionament implică o dublă mişcare de fuziune: una ar fi adaptarea și armonizarea
sistemelor legale interioare, iar cealaltă ar fi internaționalizarea penală a protecției mediului, ambele rezulate în
legea penală a protecției mediului.
Luând în considerare că adresarea și includerea protecției mediului prin legea penală este o problemă
științifică prioritară, AIDP-IACL își continuă tradiția, reacționează la noile provocări sociale majore,
consolidând viitorul statut al legii penale.
Trebuie luate în considerare precedentele documente și mai exact recomandările AIDP adoptate de al XX-lea
Congres Internațional al Dreptului Penal, Hamburg, 16-22 Septembrie 1979 privind „Protecția Mediului prin
Legea Penală”, dar și de al XV-lea Congres Internațional al Dreptului Penal, Rio de Janeiro, 4-10 Septembrie
1994 privind „Crimele împotriva Mediului-Partea generală”.
Ținem cont de recentele eforturi internaționale și de importantele evoluții care au avut loc încă de la originile
legii penale a mediului în anii 1970, 1980, dar și faptul că politicienii cunosc mai bine limitele sistemului penal
abordând crimele împotriva mediului dar și numeroasele provocări ale sistemului penal ce au fost întalnite în
abordarea acestor crime.
Recunoscând totuşi că există încă ţări care se bazează pe definiţii largi, dar vagi cum ar fi criminalizarea
„poluării mediului”, totuși nu au fost introduse în sistemele lor legale, sancțiuni complementare și elemente
adecvate pentru a asigura un mediu mai bun.
Conștienți de existența celor menționate mai sus, se recomandă statelor și comunităților internaționale
următoarele:
I. O abordare pe mai multe niveluri a executării legii

1. Sistemul legislativ privind protecția mediului prin legea penală trebuie să conțină un mix de
dispoziții diferite cu privire la criminalizarea abstractului și concretului compromis al valorilor
sociale ca și crime independente, unde pedeapsa este posibilă indiferent de încălcarea
obligațiilor administrative.
2. Într-o asemenea abordare, schema ideală de aplicare a legislației ar include organele de
apărare ce vor aplica legea pentru cele mai flagrante încălcări.
3. O astfel de abordare poate fi îmbogățită cu studii empirice, bazate pe dovezi din alte discipline
conexe care abordează infracțiuni împotriva mediului.

II. Protecția mediului prin legea penală la nivel domestic


II.1. Infracțiuni împotriva mediului

4. Crimele împotriva mediului ar trebui să primească un loc proemient în cadrul legislativ, fiind
recunoscută importanța protecției valorilor ecologice prin legea penală ori în Codul Penal ori
într-un statut special al mediului.
5. Descrierea crimei de mediu în legislație trebuie sa echilibreze nevoia de a include răul asupra
mediului într-o manieră suficientă versus nevoia de a respecta principiile generale ale
dreptului penal, cum ar fi legalitatea şi mai precis principiul clarităţii (lex certa).
6. Cu cât devine mai serios și concret pericolul asupra mediului și/sau asupra sănătății omului, ca
rezultat al crimelor împotriva mediului, cu atât mai puțină influență ar trebui să aiba legea
administrativă ca și condiție a răspunderii penale.

15
7. În multe sisteme legale nu se găsesc distincții semnificative făcute între actele care pot rezulta
din aplicarea legii penale și cele ce pot rezulta în aplicarea legii civile sau celei administrative.
Ar fi de preferat dacă legislatura ar oferi o mai mare claritate despre violările care sunt
considerate crime împotriva mediului.
8. Este recomandat să se facă o strângere de legislații naționale ce cuprind dispoziții de drept
penal cu privire la protecția mediului pentru a se aproxima legislația și pregătirea unui model
de legislație pentru protecția mediului, ce va preveni mediul împotriva celor mai serioase
crime ce îl pun în pericol.
a. În ceea ce privețte dreptul material, ar fi de preferat să se creeze cadru de incriminare al
agresiunilor împotriva mediului în conformitate cu cerința privind previzibilitatea
adoptată de un instrument internațional și introducerea sa în codurile penale
internaționale; această incriminare ar reprezenta standardul minim de urmărire penală al
acestor acte ilegale;
b. Această incriminare poate fi însoțită de variante de specii fixate de lege sau calificate,
stabilite de legile din cadrul mediului din fiecare țară;
c. Incriminările existente (abstracte sau concrete) ar trebui să fie însoțite de anumite variante
calificate în momentul când se produce o daună, chiar și una cu o intensitate specială
(consecințe serioase sau dezastre, de exemplu) – de exemplu, pedeapsa maximă fixată în
Albania este 25 de ani de închisoare, iar în România este de 15 ani de închisoare);
d. Elaborarea acestor texte ar trebui realizate cu respect față de principiile fundamentale ale
dreptului penal, dar și prin preluarea termenilor tehnici ai dreptului mediului.

II.2. Sancțiuni

9. O „cutie” de penalizări pentru crimele împotriva mediului ar trebui să fie valabilă, cuprinzând
sancțiuni civile și administrative (cu amenzi incluse).
10. Sancțiunile complementare privind restaurarea răului făcut în trecut și prevenirea producerii
lui în viitor ar trebui să fie incluse în legislație și puse în aplicare.
11. Stabilirea unor sancțiuni penale asemănătoare în toate statele, cu efect de descurajare și
proporționale cu protejarea valorii sociale fundamentale (constituțional).
II.3. Executarea

12. Unelte „istețe” de constrângere, bazate pe evaluarea riscului ar trebui folosite pentru a crește
eficacitatea eforturilor de executare. În acest sens, ar fi recomandat creearea unei baze de date
cu un specialist de drept penal și date cantitative și calitative în legătura cu violarea mediului
și performanțele organelor ce aplică legea, cu scopul de asigurare a unei predictibilităţi al
represiunii criminale al acestor infracțiuni.
13. Ar trebui impusă o obligație de către state/autoritățile de aplicare a legii să colecteze și să
publice date cu numărul de inspecții, violări, urmăririle penale și impunerea de remedieri
pentru infracțiunile împotriva mediului.
14. Crearea, pe lângă specialiștii existenți împuterniciți să efectueze examinările și să aplice
sancțiuni administrative și, de asemenea, să sesizeze procuratura când observă fapte penale,
organe judiciare specializate în represiunea acestor acte.
II.4. Urmărirea penală

15. Pe lângă măsurile de executare penale, civile și administrative ale guvernului, procesele de
punere în aplicare a unui statut de către un cetățean ar trebui să fie autorizate, sub aspectul
legii protejării mediului, pentru încălcările pe care guvernul nu le abordează. Persoanele fizice
sau grupurile ecologice ar trebui să fie autorizate să solicite sancțiuni civile și remedieri dacă
guvernul nu abordează toate încălcările ecologice.
16. Stabilirea unor investigații, unități de procuratură, dar și a unor tribunale sau secțiuni
specializate, cu cunoștințe speciale în ceea ce privește violarea mediului.
17. Recunoașterea organizațiilor neguvernamentale care lucrează în câmpul protecției mediului
pentru a promova acțiuni legale în fața tribunalelor, inclusiv în ceea ce priveşte materia
penală, cu drepturi și obligații echivalente cu cele ce au fost stabilite în acte procedurale
penale pentru persoanele rănite prin infracțiuni.
18. Stabilirea unui parteneriat public-privat între organizațiile neguvernamentale și organele
judiciare penale.
19. Fiabilitatea probelor expert reprezintă o problemă majoră în evaluarea probelor în fiecare
procedură penală. Cu toate acestea, din cauza marii complexități tehnice a crimelor de mediu,

16
această problemă crește. Criterii/orientări generale privind evaluarea probelor de mediu pot fi
utile.
20. Utilizarea unor tehnici special de investigare sunt necesare în crimele împotriva mediului în
cadrul structurilor de crimă organizată.
21. Urmărirea penală nu ar trebui să nu ia în considerare aspectul reparatoriu al răspunsului la
crimele ecologice.
22. Discreția procurorilor trebuie să se exercite în mod rezonabil pentru a se asigura ca organele
de punere în aplicare sunt reservate pentru cele mai flagrante încălcări.

II.5. Entitățile individuale și legale

23. Atât corporațiile, cât și individualii ar trebui să fie trași la răspundere într-un mod
independent și autonom pentru violările legiilor ecologice, subiect în executarea
corespunzătoare a discreției procuraturii așa cum am discutat.
24. Procurorii ar trebui să caute acuzații penale împotriva ofițerilor de corporație individuali
oricând există posibilitatea.
25. Corporațiile ar trebui să fie responsabile pentru urmărirea penală bazată pe actele angajațiilor
sau agenților săi, comise în domeniul de aplicare al ocupării forței de muncă sau a agenției și
pentru actele ce au fost săvârșite pentru beneficiul corporației.
26. Este recomandat pentru state să iși extindă jurisdicția lor teritorială pe baza teoriei efect pentru
anumite infracţiuni ecologice (ex: poluarea datorită navelor).
27. Este recomandat pentru state/regiuni să prescrie și dacă este oportună aplicarea jurisdicției
extrateritoriale pentru încălcările comise pentru folosul întreprinderilor multinaționale.
28. Se recomandă ca statele să ia în considerare prescrierea și în cazul în care aplicarea este
oportună pentru infracțiunile de mediu comise în beneficiul întreprinderilor multinaționale cu
o unitate pe teritoriul lor, cu condiția ca această unitate efectiv contribuie la îndeplinirea
obiectivelor globale ale întreprinderilor multinaționale .
29. Se recomandă ca statele să ia în considerare introducerea , în conformitate cu legea , interdicții
de import ale OMC sau restricții pentru bunuri, produse sau consumabile care au fost produse
în afara teritoriului lor, cu încălcarea standardelor de mediu sau a normelor aplicabile pe
teritoriul lor.
30. Administrațiile publice , sectoarele de companii private , societatea civilă și consumatorii au
responsabilitatea de a solicita produse și consumabile care au fost produse în condiții
prietenoase pentru mediu.

III. Recomandări la nivel internațional

31. Se recomandă ca statele să includă în politica lor penală de protecție a mediului dimensiunea
de cooperare internațională , care să implice în strategiile lor de societate civilă (ONG
specializate) și , inclusiv drepturile persoanelor suspectate și victime în mecanismele
internaționale de cooperare judiciară .
32. Se recomandă ca statele să lege cooperarea judiciară internațională în materie penală cu
protecția mediului înconjurător, contribuind competența autorităților existente sau prin crearea
unor unități specializate judiciare.
33. Pentru toate aceste scopuri ar fi foarte util să se realizeze o evaluare completă a instrumentelor
internaționale existente în vederea definirii obligațiilor deja existente în statele membre ale
acestor convenții, de a aproxima legislația în scopul îmbunătățirii cooperării internaționale în
aria protecției mediului .
34. Se recomandă statelor și comunității internaționale să elaboreze un tratat de suprimare cu
privire la încălcările grave la adresa ecosistemelor și a justiției penale, în scopul de a asigura
pedepsirea celor mai grave agresiuni asupra mediului, care ar trebui să fie considerate crime
internaționale.
35. Comunitatea internațională și statele trebuie să elaboreze o strategie de politică penală pro -
activă, în scopul creșterii polițienești bazate pe informații referitoare la potențiale încălcări
grave ale ecosistemelor .
36. Recunoscând progresul protecției mediului în dreptul penal internațional , se recomandă
comunității internaționale să introducă crime de război de mediu într-un conflict armat non -
internațional , să reducă pragurile pentru valoarea daunelor aduse mediului care pot fi cauzate
în conflictele armate și pentru a consolida cerința de proporționalitate, adică găsirea
echilibrului între necesitate militară și avantaj militar și protecția mediului

17
37. Este de asemenea recomandat statelor să introducă jurisdicție universală asupra crimelor de
război asupra mediului.
38. Urmărirea penală a daunelor extensive , distrugerea sau pierderea ecosistemului unui teritoriu
dat de CPI ar trebui, de asemenea consolidate.

IV. Protecția mediului prin legea penală la nivel internațional

39. O atențiile deosebită trebuie acordată la protecția mediului prin intermediul dreptului penal , la
nivel regional .
40. În acest sens și în ceea ce privește experiența europeană , următoarele recomandări ar fi de un
real interes relevant:
a. Reformarea sistemului creat prin Directiva 99/ 2008 / CE , prin consolidarea nivelului de
armonizare în conformitate cu art.83 alin . ( 1 ) din TFUE , care reglementează posibilitatea de
a stabili norme minime cu privire la definirea crimelor în domenii de gravitate specială .
b. Extinderea competențelor UE în câmpul dreptului penal , prin adăugarea de infracțiuni
împotriva mediului pe lista infracțiunilor prevăzută de alin Art.83 ( 1 ) ca expresie a unei
competențe consolidate .
c. Consolidarea armonizării prin intermediul mecanismelor UE de asigurare a transpunerii în
sistemele juridice naționale ale statelor membre ale directivei / CE 99/2008 .
d. Armonizând dispozițiile directivei cu incidentul altei reglementări în domeniu ; corelarea și
simplificarea reglementărilor UE în materie de protecție a mediului prin dreptul penal .
e. Conectarea inițiativelor de armonizare ale UE la agenda preocupărilor internaționale,
privind elaborarea unei convenții ce țintește suprimarea infracțiunilor grave de mediu și / sau
specifice anumitor convenții privind eco – infracțiunile.

THE PROTECTION OF THE ENVIRONMENT THROUGH CRIMINAL LAW

18
Bucharest, România 18-20 May 20161

The Second AIDP World Conference on The Protection of the Environment through Criminal
Law, held in Bucharest (May 18-20, 2016) organised in collaboration with the Institute for Legal Research of
the Romanian Academy and the Ecological University of Bucharest,
Considering that protection of environment has become part of human right protection for which States
have positive duties, both at a naţional and internaţional level, including in the area of environmental protection
through criminal law, since environmental criminality is becoming more and more important and has already
reached a fourth position amongst internaţional illicit activities, after drug trafficking, counterfeiting, and human
trafficking.
Considering that Criminal protection of the environment finds itself in the midst a gradual effort, where
criminal law stands as a final solution, adequate, proporţional to the present interests, to the gravity of the
damage or the guilt of the offenders; and such a reasoning involves a double conjoint movement: on the one
hand, of adapting and harmonizing internai legal systems, and on the other hand, of internationalizing criminal
protection of the environment, both resulting in criminal environmental law.
Taking into account, that addressing the protection of the environment through criminal law and
including it amongst its priority scientific concerns, the AIDP-IACL continues its tradition, reacts to the new
social major challenges, i.e. the environmental and ecological imperative, thus consolidating the future status of
criminal law.
Taking into account previous AIDP documents and particularly the recommendations adopted by the
Twelfth International congress of Penal Law (AIDP), Hamburg, 1 6 - 2 2 September 1979 on "The Protection of
Environment through Penal Law", and by the Fifceenth International Congress of Penal Law (AIDP) , Rio de
Janeiro, 4 - 1 0 September 1994 on "Crimes Against the Environment - General Part"
Bearing in mind recent internaţional efforts and the important evolutions that have taken place since the
origins of environmental criminal law in the 1970s, 1980s and the fact that policy makers better acknowledge
the limitations of the criminal justice system in addressing environmental crime and many challenges of the
criminal justice system in addressing environmental crime are progressivety being met.
Acknowledging nevertheless that there are still countries that rely on broad (vague) definitions e.g.
criminalizing "environmental pollution" and have not introduced in their legal systems complementary sanctions
and adequate elements to assure a proper environmental enforcement.
Aware that the existence of good effective and harmonised systems of data collection on inspections,
monitoring and the remedies applied is cruciat in order to assure a better environmental criminal policy,
Recommends to Sates and to internaţional community the following
I. A multi-tiered enforcement approach
1. The legislative system aiming at the protection of the environment through criminal law should
contain a mix of different provisions aiming at criminalizing the abstract and concrete endangerment of
ecological values as well as an independent crime, where punishment is possible irrespective of a violation of
administrative obligations.
2. In such a multi-tiered enforcement approach, the ideal enforcement scheme would thus include
criminal enforcement for the most egregious violations; civil enforcement where the law is too complex for
criminal enforcement or injunctive relief is necessary; and „administrative enforcement for violations that are
less serious and do not require oversight by the judiciary.
3. A multi-tiered enforcement approach to protect the environment can also be enriched by evidence-
based, empirical studies from other related disciplines that tackle environmental crime such as environmental
sciences and (green) criminology.

II. Protection of the Environment through Criminal Law at the Domestic level 11.1 Environmental
offences
4. Environmental crimes should receive a prominent place in the legislative framework, recognizing the
importance of the protection of ecological values through the criminal law either in the penal code or in a special
environmental statute.
5. The description of environmental crime in legislation should balance the need to encompass/include
environmental harm in a sufficient manner versus the need to respect general principles of criminal law such as
the legality and more specifically the lex certa principie.
6. The more serious and concrete the danger and harm to the environment and/or human health
becomes as a result of environmental crime, the less influence administrative TaW'shouId have as the condition
for criminal liability.

1
AulaMagna of the University of Bucharest. The Palace of the Faculty of Law. 3646 Mihail Kogălniceanu Blvd. Bucharest, România
t

19
7. In many legal systems, there are not significant distinctions made between the acts that could result
in criminal enforcement and those that could result in civil or administrative enforcement. It would be preferable
if the legislatures provided greater clarity about which violations are criminal. One method of making clear
which violations are criminal is by including a knowing mental state requirement (requiring knowledge of the
acts but not knowledge- of the law to sustain a conviction). But mental state requirements may not exclude too
many prohibited acts from possible criminal enforcement.
8. It is recommended to take stock of naţional legislations concerning penal law provisions on the
protection of environment in order to approximate legislation and the preparation of a model legislation for the
protection of the environment to prevent safe heavens against an effective prosecution of the most serious
crimes jeopardizing the environment.
a. In terms of substantive law, it would be desirable to create a framework type of
incrimination of aggressions against the environment in compliance with the requirement of foreseeability
adopted by an internaţional instrument, and its introduction to the internaţional criminal codes; this
incrimination would represent the minimum standard of prosecuting these illegal acts;
b. This incrimination coukt be accompanied by species variants fixed by law. or qualified
settled by the environmental framework law in each country;
c. The existing incriminations of danger (abstract or concrete) should be accompanied by some
qualified variants when it produces a harmful, as well as one of a special intensity (particularly serious
consequences or disaster, for example) - for example, the maximum penalty fixed Albania is 25 years
imprisonment and 15 years imprisonment in România.
d. Drafting these texts should be conducted with respect for fundamental principles of criminal
law, but also by taking over the technical terms of environmental law;
II.2. Sanctions
9. A "toolbox" of effective penalties for environmental crime should be made available, including civil
and administrative sanctions (including fines).
10-Complementary sanctions aiming at restoration of harm done in the past andi prevention of future
harm should be available in legislation and applied in practice as well.
11-Establishing criminal penalties similar in all states, dissuasive and proporţionate to the protected
fundamental social value (constituţional) - the environment would be very convenient;
II.3. Enforcement
12. "Smart" enforcement tools, based on inter alia ex ante risk assessment and, ex post evidence based,
targeting, should be used to increase the effectiveness of enforcement efforts. In this sense it would be
recommended the creation of databases with criminal law specialist, and both quantitative and qualitative data
on environmental offences and law enforcement performances in order to ensure predictability of the criminal
repression of environmental offenses.
13. An obligation should be imposed on states/enforcement authorities to collect and publish data as the
number of inspections, violations, prosecutions and imposed remedies for environmental crime.
14. Creation, in addition to the existing specialists empowered to carry out examination and apply
administrative sanctions and also to refer the matter to the prosecution when they find criminal deeds, of judicial
bodies specialized in the repression of such acts;
II.4. Prosecution
15. In addition to criminal, civil, and administrative enforcement by the govemment, citizen suits
should be authorized under the environmental laws for violations that the govemment does not address. Private
citizens or environmental groups should be authorized to seek civil penalties, remediation, and injunctive relief
if the govemment fails to act to address environmental violations.
16. Recognition for NGOs which are working in the field of environmental protection of the vocation
to promote legal action in front of the court, including as regards to criminal matters, with rights and obligations
equivalent to those laid down in the naţional criminal procedural laws for people injured by the offense;
17. Establishing a public-private partnership between the NGOs and criminal judicial bodies, including
for specializing the latter into the environmental issues;
18. Establishing specialized investigation and prosecution units as well as specialized courts or sections
with specialized knowledge in environmental crimes.
19. Expert evidence is crucial in prosecuting and sanctioning environmental crimes. The high technical
and factual complexity of these expertise has an impact upon its cosţs. High costs on gathering evidence acts as
a deterrence in launching criminal proceedings. In overcoming this barrier, agreements with specialized
agencies or scientific institutions should be promoted. Increasing the involvement of NGOs in criminal
proceedings may also contribute in the gathering of evidence.
20. Reliability of expert evidence is a major problem in the assessment of evidence in every criminal
procedure. However, due to the high technical complexity of envirpnmental crimes, this problem increases.
General criteria /guidelines on assessing environmental evidence may be uşeful.

20
21. The use of special investigation techniques is needed in environmental crimes within organized
crime structures. The assessment of the proportionality test for granting the use of special investigation
techniques should not be exclusively based on the penalty provided for the environmental crime.
22. Criminal prosecution should not disregard the reparative aspect of the environmental criminal
response.
23. Prosecutorial discretion must be exercised reasonably to ensure that criminal enforcement is
reserved for the most egregious violations. One or more of the following four,factors should be present to
warrant criminal enforcement: (a) significant environmental or public health effects; (b) deceptive or misleading
conduct; (c) operating outside the regulator/ system; and/or (d) repetitive or continuous violations. Use of these
aggravating factors, as a matter of prosecutorial discretion, would be optimal.
11.5 Individuals and Legal entities
24. Both corporations and individuals should be held accountable in an independent and autonomous
way for criminal violations of the environmental laws, subject to the proper exercise of prosecutorial discretion
as discussed in Recommendation 23. Prosecuting corporations is necessary to address the corporate culture and
failed priority that gives rise to violations and to ensure that corporate management is involved in addressing
criminal misconduct by the company. Prosecuting individuals is necessary to address the individual misconduct
and provides the strongest deterrent to prevent future misconduct, to include the possibility of jail time in
egregious cases.
25. Prosecutors should seek criminal charges against individual corporate officers whenever possible
under the governing law and, to the extent supported by the evidence, at the highest possible levels within the
Corporation. Adoption of the responsible corporate officer doctrine is recommended, which provides that
corporate officials have a duty to act to prevent violations if they know that they are occurring and have the
ability, based on their position within the corporation, toi prevent further violations from occurring.
26. Corporations should be liable for criminal prosecution based on the (a) acts of their employees or
agents; (b) committed within the scope of the employment or agency; and (c) for the benefit of the corporation,
provided that criminal prosecution should be limited as a matter of prosecutorial discretion. Where companies
voluntarily disclose violations and/or cooperate during criminal investigations, they generally should receive
leniency but not amnesty for their crimes.
II. 6. Jurisdiction
27. It is recommended for states to extend their territorial jurisdiction on the basis of the effect theory
for certain environmental offences (like e.g. ship pollution or trans-border radiation).
28. It is recommbnded for states/regions to prescribe and where opportune enforce extraterritorial jurisdiction
for environmental offences committed for the benefit of multinaţional enterprises having their head office on
their territory, especially to prevent and tackle delocalteation by the corporations concemed to regions where
lower environmental standards apply than in the state/region where they have their head office.
29.lt is recommended for States/regions to consider prescribing and where opportune enforcing
extraterritorial jurisdiction for environmental offences committed for the benefit of multinaţional şnterprises
having an establishment on their territory, provided this establishment effectively contributes to the global goals
of the multinaţional enterprise.
30. It is recommehded for -States/regions to expect corporations under their jurisdiction to introduce
transparent compliance mechanisms to prevent environmental offences being committed by subcontractors or
suppliers in their production and supply chain, even if the latter are located abroad, and to prescribe and enforce
jurisdiction upon them for environmental offences committed by the latter.
31. It is recommended for states/regions to consider introducing, in compliance with WTO law, import
bans or restrictions for goods, products or supplies that have been produced outside their territory in violation of
environmental standards or norms applicable in their territory.
32. Public administrations, private sector companies, civil society and consumers have a responsibility
to demand products and consumables that have been produced in environment-fri^ndly circumstances.
III. Recommendatlons atthe International level
33. It is recommended for states to include in their criminal policy of environmental protection the
internaţional cooperation dimension, involving in their strategies civil society (specialized NGO's, reliable
business actors) and including rights of suspects and victims in the internaţional judicial cooperation
mechanisms.
34. Its recommended for states to link up internaţional judicial cooperation in criminal matters with
environmental protection, by contributing competence to the existing authorities or by creating specialized
judicial units
35. For all these purposes it would be very useful to achieve a complete evaluation of existing
internaţional instruments with a view to defining already existing obligations of the statesj members to these
conventions, to approximate legislation with the aim of improving internaţional cooperation in the field of the
protection of the environment

21
36. Its recommended to states and to the internaţional community to elaborate a Suppression Treaty
about serious violations to ecosystems and criminal justice, in order to assure the punishment of the most serious
aggressions to the environment, that should be considered internaţional crimes.
37. International Community and states should develop a pro-active criminal policy strategy in order to
increase intelligence-led policing related to potenţial serious violations of ecosystems
38. Acknowledging the advancement of the protection of environment in internaţional criminal law, it
is recommended to the internaţional community to introduce environmental war crimes in non-international
armed conflict, to lower the thresholds for the amount of environmental damage that can be caused in armed
conflict and to strengthen the proportionality requirement finding the balance between military necessity and
military advantage and the protection of environment.
39. It is also recommended to states to introduce universal jurisdiction on environmental war crimes.
40. Prosecution of ecocides by the ICC should equally be strengthened.
IV. Protection of the Environment through Criminal Law at the European level
41. A particular attention should be paid at the protection of the environment through criminal law at
the regional level.
42. In this sense and concerning the European experience, the following recommendations would be of
particular relevant interest
a. Reforming the system created by the Directive 99/2008/CE, by consolidating the
harmonization level according to art. 83 alin. (1) of the TFEU, regulating the possibility of establishing minimal
norms on defining crimes in fields of special gravity.
b. Extending the competences of the EU in the field of criminal law, by adding environmental
crime to the list of crime as provided by art. 83 alin. (1) as expression of a Consolidated competence.
c. Consolidating the harmonization by means of EU mechanisms of insuring the transposition
in the naţional legal systems of the member states of the 99/2008/CE directive.
d. Harmonizing the provisions of the Directive with the other regulations incident in the field.;
correlation and simplification of the EU regulations in matters of environmental protection through criminal
law.
e. Connecting the EU harmonization initiatives to the internaţional agenda-concems regarding
the drafting of a Suppression convention on serious environmental crimes and/or a specific certain conventions
on eco-crimes or ecocide.

22
COMUNICAT

In perioada 22-24 mai 2016 s-au desfăşurat lucrările celui de-al 15-lea Colocviu al Asociaţiei
Internaţionale a Criminologilor de Limbă Franceză(AICLF), manifestări organizate la sediul Universităţii din
Versailles-St.Quentin, Franţa.
Tema Colocviului a fost: „Diagnostiquer et repondre aux desordres du monde :entre transparence
democratique et secrets des etats"( A diagnostica şi a răspunde la tulburările sociale mondiale :între transparenţa
democratică şi secretele de stat)
La această manifestare ştiinţifică a participat şi o delegaţie din partea SRCC din care au făcut parte
Rodica Mihaela Stănoiu-preşedinte SRCC, Emilian Stănişor-preşedinte executiv, Dorinica Ioan-vicepreşedinte şi
Alexandru loan-membru,
Din programul Colocviului au făcut parte şi comunicările doamnei Rodica Mihaela Stănoiu, cu tema
„Societatea riscului global şi marea criminalitate", în cadrul atelierului „Radicalizare şi terorism" şi domnului
Alexandru loan, cu tema „Criminalitatea şi media-între transparenţă şi opacitate", în cadrul atelierului „Sistemele
penale şi media".
Luni, 23 mai 2016, la Hotel de France din Versailles, a avut loc o manifestare de gală, ocazie cu care a
fost acordat premiul Baumont-Tocqueville, ce recompensează personalităţile care prin opera şi cariera lor
ştiinţifică au promovat excelenţa în domeniul criminologiei, domnului Jaques Farsedakis(Grecia), la propunerea
doamnei Rodica Mihaela Stănoiu, ca membru în juriul internaţional. Cu acelaşi prilej Preşedintele AICLF, Andre
Lemaitre a făcut publică aprecierea AICLF faţă de activitatea Societăţii Române de Criminologie şi
Criminalistică făcând trimitere la organizarea Conferinţei din anul 2015,cu tema „Criminologia din România -
trecufprezent şi viitor". Tot în cursul zilei de luni s-au ţinut lucrările Adunării Generale a AICLF, ocazie cu care
s-a acordat încă un mandat actualei conduceri (alese în luna mai 2014 la Liege-Belgia, la precedentul Colocviu)
formată din: Preşedinte-Prof. Andre Lemaitre(Belgia) şi vice-preşedinţii- Prof. Rodica Mihaela
Stănoiu(România), Prof.Jaques Farsedakis(Grecia) şi Prof.Nicolas Queloz(Elveţia).
Ca o concluzie generală lucrările Colocviului au subliniat faptul că în societatea contemporană
sistemele penale nu mai constituie ultima ratio de soluţionare a problemelor mondiale, de la ameninţările legate
de catastrofele naturale până la actele individuale sau colective, antisociale.
S-a arătat, de asemenea,că la noile vulnerabilităţi şi fragilităţi sociale trebuie să se găsească şi un just
echilibru al apărării libertăţilor cetăţeneşti, în raport cu eventuala lor alterare, prin măsuri luate de autorităţile
statale, în numele imperativelor de securitate. Comitetul Director

23
24
25
CONSILIEREA ÎN PROBAȚIUNE

Coordonator:

Conf. Dr.George- Mircea Botescu George Miu


Universitatea din Bucuresti Teolog Asistent Social
Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala Masterand
Departamentul de Asistenta Sociala Maestru de probaţiune

Introducere

Sala de judecată este ca o lumea în miniatură, una în care procesele sociale de zi cu zi sunt intensificate
iar consecințele pentru cei implicați sunt majore (Myers, 2009, p. 560).

Relația consilier de probațiune, activitatea curentă a serviciilor de probațiune din România în privința
consilierii și probațiunii sunt temele acestei lucrări. Nu sunt abordate programele curente ce se înscriu în această
activitate deoarece este analizată cantitativ activitatea conform statisticilor.

Primul capitol al lucrării, prezintă în primul rând conceptele. Sunt prezentate date istorice considerate
relevante pentru valorile probațiunii. Astfel, probațiunea este văzută ca o inițiativă altruistă și penologică
voluntară. Mai bine spus o inițiativă pornită din empatia unor indivizi.

Capitolul doi prezintă teorii criminologice, considerate relevante pentru tensiunile specifice actelor ce
sunt obiectul probațiunii. Sunt abordate și doar două teorii sociologice considerate importante ca izvoare ale unor
concepte și curente.

Capitolul trei abordează activitatea de asistență și consiliere în probațiune. Sunt prezentate etapele
esențiale, repere definitorii, valori și principii ce ghidează activitatea în asistență și consiliere în probațiune.

Capitolul patru este constituit din cercetarea psihosociologică realizată pentru a analiza situația
activității de asistenți și consiliere. Obiectivul principal a fost identificarea existenței unei corelații între
dispoziția empatică predominantă în cadrul tuturor serviciilor de probațiune și numărul cazurilor de asistență și
consiliere.

Motivul alegerii empatiei ca unitate de analiză îl reprezintă considerația inițială, că probațiunea are un
puternic substrat altruist, iar empatia și altruismul consider că au în comun dispoziția născută din interacțiune cu
aproapele.

Capitolul 1. Repere conceptuale


Încă din secolul XIX, consilierii de probațiune încearcă prin diferite metode să reformeze, să refacă, să
remodeleze și restructureze viețile infractorilor în direcția normelor sociale 2. Sistemul modern de probațiune
începe să se dezvolte abia după cel de al doilea război mondial.

1.1 Probațiune

1.1.1 Termenul de probațiune


Etimologic termenul de probatiune provine de la latinescul probatio, probation3 derivat din probatus,
participiul trecut al verbului probare ce înseamnă a dovedi, a demonstra. În limba engleză avem cuvântul
probation un termen inventat4 de John Augustus, un pantofar prosper din Boston, Statele Unite ale Americii.

2
http://www.unicri.it/services/library_documentation/publications/unicri_series/Probation_handbook.pdf, accesat la 7 Iunie
2015
3
probation. (n.d.) American Heritage® Dictionary of the English Language, Fifth Edition. (2011). Accesat la 12 Iunie 2015
disponil la http://www.thefreedictionary.com/probation

26
1.1.2 Inițiativă altruistă
În 1841, John Augustus garanta în fața instanței pentru eliberarea unui infractor în custodia sa. Reușeste
reabilitarea și astfel începe activitatea de probațiune în Massachusetts. John Augustus a dedicat 18 ani din viață
activității de ofițer de probațiune voluntar. Este recunoscut în Statele Unite ca fiind ”Părintele Probațiunii”.
Aproape 40 de ani mai târziu, Massachusetts este primul stat american care emite o lege de
reglementare a probațiunii. Legea cerea crearea unui sistem oficial de probațiune ce urma să aibe în subordine
ofițeri de probațiune renumerați. Augustus evalua cu atenție fiecare posibil infractor pentru care urma să solicite
probațiunea. Vârsta, caracterul, mediul social, anturajul, zonele frecventate, influențele erau câteva din punctele
pe care le analiza și nota. În 18 ani de activitate voluntară John Augustus asistă 1946 de persoane, dintre care
doar 10 încalcă termenii reabilitării. Parcursul fiecărui infractor era documentat de către Augustus și prezentat
instanței.5

În Anglia, 1876, tipograful Frederic Rainer scrie organizației unde era voluntar, Church of England
Temperance Society (CETS), despre îngrijorarea sa față de lipsa de ajutor a celor judecați în instanțele penale.
De asemenea trimite și o donație pentru crearea unui fond de ajutorare a inculpaților. Organizația CETS
răspunde prin desemnarea a doi misionari la instanța din orașul Southwark cu scopul inițial de ”recuperare a
alcoolicilor”. Se pun bazele în Londra, a London Police Courts Mission, ai cărei misionari dezvoltă împreună cu
magistrații un sistem de sancționare în libertate a infractorilor aflați la prima abatere cu condiția ca aceștia să
rămână sub supravegherea și ghidarea misionarilor. Inițiativa duce la apariția în 1886 a reglementării legale The
Probation of First Time Offenders Act (Legea Probațiunii Infractorilor). Se permite astfel oricărei instanțe din
Anglia să lucreze cu misionari, după modelul din Londra. În 1907 este emis The Probation of Offenders Act care
le oferă misionarilor statutul oficial de ”officers of the court”, o traducere apropriată ar fi de ofițer al instanței,
statut ce mai târziu va deveni ofițer de probațiune.6

1.1.3 Inițiativă penologică


În Anglia, Matthew Davenport Hill, un tânăr avocat și penologist, își petrecea timpul în instanță
garantând pentru eliberarea minorilor delincvenți în custodia unui părinte sau a unui tutore, ce îi vor supraveghea
îndeaproape. Când primește un post de judecător, în Birmingham, folosește o metodă asemănătoare pentru
persoane selecționate ca fiind recuperabile din punct de vedere moral. Dacă infractorii prezentau capacități de
reabilitare erau trimiși în custodia unor tutori care de bunăvoie își asumau această obligație. Hill începe să trimită
ofițeri de poliție în vizite periodice la domiciliile tutorilor pentru a supraveghea progresul infractorilor și a se
informa. Lucrările sale din domeniul penologiei și principiile dezvoltate de el în sala de judecată contribuie la
legile ce reglementau detenția penală din 1853 și 1864 (Penal Servitude Acts) (Encyclopædia Britannica).

Analizând exemplele anterior menționate descoperim următoarele principii ale probațiunii:

 Aplicarea selectivă pentru anumite categorii de infractori;


 Probațiunea nu înlătura sentința, ci era o sentință alternativă;
 Asistarea infractorilor atât în timpul procedurii penale cât și după.
 Supravegherea și reabilitarea infractorilor.

1.1.4 Sentință
”Probațiunea ca sentință este o metodă de intervenție asupra unor infractori selectați special și constă în
suspendarea condiționată a pedepsei pentru o perioadă de timp în care infractorul este plasat sub supraveghere
personală și beneficiază de asistență” (1954), astfel definește Organizația Națiunilor Unite ca sentință.
Probațiunea se definește astfel ca o sancțiune neprivativă de libertate bazată pe motivația infractorului de
schimabre și asumare de responsabilități.

1.1.5 Metodă
Îmbinând supravegherea cu asistarea, oferite în mod gratuit infractorilor al căror profil criminologic se
încadrează în parametrii stabiliți de lege, probațiunea se definește ca o metodă socio-pedagogică de pedepsire cu
scopul creșterii șanselor infractorului de a se integra în societate.

1.1.6 Servicii de probațiune


Serviciile de probațiune sunt ”aranjament sistematic de resurse umane, materiale, financiare,
informaționale, cu scopul de a realiza un obiectiv primar” (Tomiță, 2011, p. 32) acela de a supraveghea
respectarea obligațiilor de către infractorii neprivați de libertate.

4
http://www.nyc.gov/html/prob/html/about/history.shtml, accesat la 12 Iunie 2015
5
Idem
6
http://www.theguardian.com/society/2007/may/02/crime.penal, accesat la 12 Iunie 2015

27
Consilierii de probațiune sunt resursa umană principală a serviciilor și au rolul de a ajuta la reabilitarea
comportamentală a infractorilor.

Ca serviciu probațiunea este considerată un subsistem al sistemului de justiție. Sistem care prin
intermediul legilor juridice încurajează comportamente sociale dezirabile și descurajează comportamentele
antisociale.

1.1.7 Element de siguranță al comunității


Perioada încarcerării este o perioadă a inactivității pentru un individ, astfel abilitățile sociale sau de
muncă, necesare unei vieții în comunitate bazate pe normele sociale, nu se dezvoltă ci dimpotrivă se atrofiază.
Comunitatea percepe aceată amenințare și începe să reacționeze. Se caută astfel alternative eficiente la
detenție pentru reintegrarea socială și supravegherea infractorilor. În acest moment în diferite societăți se pun
bazele administrării justiției în comunitate prin implicarea resurselor acesteia.

Serviciile de probațiune asigură liantul (Botescu, 2004, p. 127) necesar între instanțe și resursele
comunității pentru individualizarea pedepselor, valorificând astfel resursele comunității.

Reabilitarea și oferirea de soluții reale de reintegrare în comunitate a persoanelor care au săvârșit


infracțiuni asigură creșterea siguranței publice prin prevenirea recidivei. Toate documentele programatice
conferă serviciului de probațiune misiunea de creștere a ”gradului de siguranță publică prin informarea și
consilierea victimelor infracțiunilor” (Tomiță, 2011, p. 34) și ca ”principal scop să contribuie la siguranța
comunității, la promovarea alternativelor la detenție, la prevenirea infracționalității, la reducerea riscului de
recidivă și să ajute la reintegrarea în comunitate a persoanelor care au încălcat legea penală” (Tomiță, 2011, p.
34).

1.2 Justiție restaurativă (reparatoare)


Conceptul de de justiție restaurativă (denumită reparatoare de unii specialiști) este o deschidere a justiției către
satisfacerea nevoilor victimelor și ale infractorilor prin actul de justiție, în contrast cu satisfacerea unor cerințe
legale abstracte sau pedepse văzute doar cantitativ.

Victima participă activ la procesul de justiție, în timp ce infractorul este încurajat să își asume
responsabilitatea actelor sale, ”să repare prejudiciul făcut prin oferirea de scuze, returnarea bunurilor furate, sau
muncă în folosul comunității”. Se bazează pe teoria conform căreia infracțiunea este un prejudiciu adus în
special individului și comunități și mai puțin statului. Justiția restaurativă, prin facilitarea dialogului între victimă
și infractor, dovedește conform statisticilor rate crescute de mulțumire în rândul victimelor și rate crescute de
acceptare a răspunderii în rândul infractorilor. (Braswell & Fuller, 2014)

1.2.1 Practici restaurative


Practicile restaurative își au originile în justiția restaurativă, un tip de justiție care pune accentul pe
repararea răului produs indivizilor și relațiilor dintre aceștia, decât doar pe pedepsirea infractorilor (Zehr, 1990).

În contextul modern, justiția restaurativă se dezvoltă în anii ’70 ai secolului trecut ca un proces de
mediere și reconciliere între vicimă și infractor.

Cele mai cunoscute tipuri de practici restaurative sunt: medierea, conferințele și cercurile restaurative.

1.3 Consiliere
Consilierea este un concept greu de definit datorită paletei largi de activități care îl folosesc. În literatura
de specialitate termenul apare rareori singur.

Într-o definiție generală consilierea reprezintă ”procesul prin care o persoană specializată numită
consilier oferă suport, într-un cadru metodologic bine definit, unei alte persoane (client), care este astfel sprijinită
în adoptarea unor decizii privind propria viață” (Szilagyi, 2007).

1.4 Legislație
Parte a unui sistem de ordine socială principiile, normele și valorile din Declarația Universală a
Drepturilor Omului sunt valori primordiale în relația consilierului de probațiune cu infractorul, victima și
comunitatea.

1.4.1 Constituția României


Constituția României art. 20 alin. 1 prevede corelarea drepturilor și libertăților cetățenilor cu Declarația
Universală a Drepturilor Omului și se continuă la aliniatul 2 cu confirmarea primordialității reglementărilor

28
internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului în caz de neconcordanțe cu legile României cu
excepția cazurilor când legile interne sunt mai favorabile. 7

1.4.2 Instrumente normative internaționale


Următorul set de instrumente ale Organizației Națiunile Unite sunt actele cele mai relevante în
activitatea de probațiune:

1. Regulile de la Beijing8,
2. Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației
Națiunilor Unite la 20 noiembrie 19899,
3. Regulile de la Tokyo10,
4. Principiile de la Riyadh11.

Regulie de la Beijing deschid un nou capitol conturând un nou domeniu legal internațional – Drepturile
Omului și ale Copilului – reglementând particularizarea tratamentului juridic al delincvenților juvenili în mod
special. Conturează drepturile minorului delincvent, perspective în elaborarea politicilor sociale, întărește
principiul protejării interesului superior al copilului, stabilește obiective de tratament în instuție și necesitatea
asistării și supravegherii minorilor eliberați condiționat de către instituții abilitate, serviciul de probațiune.
Instituționalizarea este nerecomandată iar folosirea ei este doar ca o ultimă instanță.

Convenția cu privire la drepturile copilului este un punct de referință în privința drepturilor copilului
reglementate și la fel de important conturează obligații-principii ale statelor-părti pe care acestea se angajează să
le respecte precum protejarea interesului superior al copilului în toate acțiunile ce-l privesc și asigurarea
bunăstării sale.

Regulile de la Tokyo consacră sancțiunile comunitare, principiile și valorile justiției restaurative,


reliefând schimbările ce au loc la nivel penal și criminologic. Au ca obiectiv fundamental un set de reguli privind
sancțiunile neprivative de libertate. Este recomandată implicarea comunității în completarea serviciilor de
administrare a justiției penale.

Principiile de la Riyadh, principii pentru prevenirea delincvenței juvenile, consideră bunăstarea un


punct central al programelor de prevenire.

Prin instrumentele normative internaționale probațiunea dobândește reglementări.

1.4.3 Recomandări europene


Consiliul Europei
Viziunea europeană se bazează în special pe Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru
promovarea supremației legii, a drepturilor omului și dezvoltarea normelor democratice în toate țările membre
ale Consiliului Europei.

Recomandările europene nu sunt obligatorii pentru statele membre însă se consideră că statele membre
au obligația politică și morală de a le lua în considera în cazurile de legiferare.

În privința probațiunii cele mai importante recomandări ale Consiliului Europei sunt:

 Recomandarea (92) 16 asupra regulilor europene privind măsurile și sancțiunile comunitare,


 Recomandarea (2000) 22 asupra îmbunătățirii implementării regulilor europene privind
măsurile și sancțiunile comunitare,
 Recomandarea (2010) 1 asupra regulilor europene privind probațiunea.

Recomandarea (92) 16 definește pentru prima dată expresia ”măsuri și sancțiuni comunitare” prin
accentuarea pedepsirii prin neprivare de libertate. Este definit și termenul de supervizare ca ”activități de sprijin”

7
Constituția României, http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c1s0sba20, accesat la 9 Mai 2015
8
Rezoluția 40/33 din 29 noiembrie 1985 a ONU – Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la
administrarea justiției pentru minori.
9
Ratificată de România prin Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990 (pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile
copilului).
10
Regulile minimale ale Națiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate 45-110, adoptate în cea de-a
68-a sesiune plenară, pe 14 decembrie 1990.
11
Principiile Națiunilor Unite pentru prevenirea delincvenței juvenile – Rezoluția 45/112 din 14 decembrie 1998, adoptate la
a 68-a sesiune plenară.

29
și acțiuni de respectare ce au ca scop menținerea infractorului în societate. Se remarcă, partea ce ține de asistență
în activitatea probațiunii. Un alt aspect important este reglementarea modului de lucru cu infractorii. Se
menționează necesitatea existenței unui dosar individual accesibil infractorului și persoanelor îndrituite.

Recomandarea (2000) 22 se remarcă prin specificarea expresă a victimei atât ca beneficiar al


programelor de asistare și consiliere, cât și implicarea acesteia în etapele reintegrării sociale a infractorilor.

Recomandarea (2010) 1 se îndreaptă în special către instituțiile cu atribuții în sancțiunile comunitare


precum serviciile de probațiune. Stabilește indicații clare despre normele etice în activitatea de probațiune
accentuând incluziunea socială a infractorilor, principiile recomandării pornind de la întrebarea ”Ce este
corect?”.

Uniunea Europeană
Uniunea Europeană stabilește prin Tratatul de la Amsterdam (1999) că Europa trebuie să devină un
”spațiu de libertate, securitate și justiție”. S-au schițat apoi mecanismele atingerii acestuit deziderat. Tratatul de
la Lisabona stabilește mecanismul recunoașterii mutuale a deciziilor juridice. Astfel o decizie judiciară împotriva
unei persoane într-un stat membru își produce efectele și într-un alt stat membru unde trebuie să fie executată
(Durnescu & Filimon, ”Uniunea Europeană și dezvoltarea unui sistem de probațiune european”, 2011, pg. 193-
194). Relevantă pentru consilierul de probațiune este decizia cadru a Consiliului 2008/947/JHA privind aplicarea
recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și a deciziilor de probațiune în vederea supravegherii
măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative. Își definește unul dintre scopuri ”sporirea șanselor de
reintegrare socială a persoanei condamnate”, iar măsurile de probațiune sunt obiectul supravegherii, obligatorii
pentru infractorul supravegheat.

1.4.4 Legislație românească


În 1996 Ministerul Justiției din România creează un centru experimental de probațiune la Arad (OMJ
510/c/18/04/1997). Sunt testate componente ale probațiunii precum referatul de evaluare. Până în anul 2000 se
mai înființează Centrul de reeducare Găești (1997), Centrul experimental de probațiune Focșani (1997), centre
experimentale de probațiune la Gherla, Dej, Cluj și Iași în 1998, centrele de la Pitești, Târgoviște, Timișoara în
1999, ultimul centru fiind în București în 2000. Această etapă este numită de specialiștii în domeniu precum Ioan
Durnescu ”faza experimentală” (Durnescu, ”O istorie a probațiunii în România”, 2008) a probațiunii în
România.

Urmează o a doua etapă deschisă prin adoptarea Ordonaței Guvernului nr. 92/2000 completată de legea
nr. 129/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare socială și supraveghere. Această etapă
inaugurează dezvoltarea infracstructurii naționale pe lângă infrastructura tribunalelor. Serviciile erau
independente față de tribunale, subordonate Ministerului Justiției – Direcția de reintegrare socială și
supraveghere, nenumindu-se servicii de probațiune ci servicii de reintegrare socială și supraveghere. Observăm
existența celor două componente esențiale ale probațiunii: asistența și supravegherea.

1.4.4.1 Legea 252/2013


La 1 februarie 2014 intră în vigoare legea 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului
de probațiune document ce abrogă legea 129/2002 și ordonanța 92/2000. Hotărârea de Guvern nr. 1079/2014
(publicată Monitorul Oficial, Partea I, nr. 5, din 7 ianuarie 2014) completează legea 252/2013 stabilind
regulamentul de aplicare a noilor reglementări.

Premergător intrării în vigoare a legii 252/2013 este configurată Direcția Națională de Probațiune prin
reorganizarea Direcției de probațiune din Ministerul Justiției. Direcția Națională de Probațiune este organismul
central care coordonează structuri teritoriale. Structurile teritoriale sunt 42 de Servicii de Probațiune, câte unul
pentru fiecare județ al României plus municipiul București.

Legea 252/2013 definește sistemul de probațiune ca un serviciu public ce participă la înfăptuirea actului
de justiție, în interesul comunității, prin reabilitarea socială a infractorilor.

Legea stabilește principii pe care consilierul de probațiune trebuie să le respecte precum personalizarea
intervenției, interdisciplinaritatea în abordarea cazurilor, urmărirea asigurării siguranței în comunitate,
respectarea demnității umane, transparență, imparțialitate etc.

Legea definește printre altele ce înseamnă managementul de caz în probațiune (art. 14 alin. b) și
clarifică sintagma ”instituții din comunitate” la art. 15. Astfel managementul de caz este un proces de coordonare
a evaluării persoanelor supravegheate, planificării intervențiilor, monitorizării obligațiilor legale impuse
infractorilor, recomandând utilizarea potențialului intern al persoanei și a instituțiilor din comunitate.

30
Legea stabilește repere și parametrii ai activității consilierului de probațiune. Astfel consilierul de
probațiune este însărcinat cu evaluarea persoanelor minore sau majore încadrate legal fie ca inculpați, ori aflate
în executarea unei măsuri educative (în cazul minorilor) sau care sunt în supraveghere (în cazul adulților).
Consilierul de probațiune are rolul de a sprijini instanța în procesul de individualizare a pedepselor și măsurilor
educative. De asemenea, coordonarea procesului de supraveghere este una din activitățile principale ale
consilierului de probațiune. În vechea lege componenta de asistență și consiliere avea un rol facultativ și se
activa numai la cererea infractorului, noua lege menținând necesitatea acordului persoanei. Noua lege, legea
252/2013 oferă posibilitaea consilierului de probațiune să solicite instanței, în lipsa unei hotărâri judecătorești
sau a acordului persoanei, cu motive întemeiate includerea obligațiilor necesare pentru asistarea persoanelor
supravegheate.

Descoperim conform legii trei roluri cheie ale consilierului de probațiune:

 Evaluator
 Asistent social
 Coordonator

Capitolul 2. Repere teoretice


Practica în asistența socială necesită puncte de referință pentru înțelegerea și găsirea de soluții la
problemele sociale ale unei lumi complexe. Practica asistenței sociale implică decizii dintr-o varietate de poziții
alternative (Berglind, 1992). Chiar dacă nu se admite, există întotdeauna o teorie care ne facilitează procesul
alegerii între alternative (Howe, 1987).

De ce și cum știe consilierul de probațiune ce să facă în practică?

Un om este supus unei proceduri penale. Un alt om este victima unei acțiuni criminale. Aceste
evenimente determină reacții atât la nivelul persoanei cât și la nivelul societății. Fiecare persoană implicată se va
manifesta în funcție de repere intrinseci, acumulate și asimilate pe parcusul vieții. Chiar și în cazul în care
victima se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat nu înseamnă că nu există o reacție la nivel psihologic.
Procedura penală implică o relație între indivizii cu roluri bine determinate. Rolul fiecărui individ este
determinat de legile juridice.

Consilierul de probațiune, practicianul de probațiune, trebuie să aibe cunoștințele necesare pentru a


identifica reperele intrinseci ale fiecărei persoane implicate în procesele specifice probațiunii.

Devianța socială este definită ca un ”comportament considerat ca o abatere de la normele de grup și care
conduce la izolare, la necesitatea tratării omului, la corectarea sau pedepsirea contravenientului” (Krâsiko, 2007,
p. 243). Factorii care descriu manifestările de tip deviant sunt: locul unde se petrece acțiunea, timpul istoric al
acțiunii și autorul actului.

Delincvența este considerată o particularizare a devianței.

2.1 Teorii criminologice


Când devianța se intersectează cu domeniul penal, sociologii folosesc termenul de criminalitate.
Criminalitatea, crima, criminalul și reacția socială față de ele sunt obiectele de studiu ale criminologiei.
Studiile de criminologie folosesc noţiunea de crimă cu un înțeles universal asupra infracţiunii şi nu cu sensul
restrâns al limbajului penal, ce face referire doar la infracțiunile contra vieții sau alte fapte grave 12.

2.1.1 Teoriile dezvoltării comportamentului delincvent


Delimitarea comportamentelor delincvente de cele deviante, identificarea factorilor de risc ce determină
apariția comportamentului delincvent, prevenirea evoluției comportamentelor deviante spre delincvență sunt
preocupări nu doar ale criminologilor. Conform Marc Le Blanc există un ”sindrom al comportamentului deviant

12
Tudor Amza, Crimonologie, http://www.id-
hyperion.ro/cursuri/cursuri%20drept/Criminologie_AN%20II,%20sem%201.pdf, 10 Mai 2015

31
compus din patru categorii: conduite imprudente, conflictuale, clandestine și manifeste” (Le Blanc, 2003, p. 373)
(tabel 2.1-1).
Tabel 2.1.1-1 Structura ierarhică a conduitelor deviante 13
DEVIANȚĂ

Tulburări de comportament Conduite delincvente

Conduite imprudente Conduite clandestine

Utilizarea unui vehicul cu motor Furturi


Conducerea fără permis Minore
Conduită periculoasă Grave
Comertțul cu bunuri furate
Activități sexuale
Relații homosexuale Fraude
Relații heterosexuale Falsa identitate
Prostituție Minciuni cronice
Consum de materiale pornografice Accesarea unor spații fără a plăti

Consumul de alcool și substanțe


psihotrope Conduite manifeste
Fumatul
Consumul de alcool Vandalism
Consumul de substanțe psihotrope Incendiere
Vânzarea de substanțe psihotrope
Violență
Tulburarea ordinii publice Intimidare
Tulburarea liniștii Conflicte verbale
Intrarea în anumite spații Agresiuni

Pariurile Agresiuni sexuale

Conduite rebele

Școală
Contestarea autorității
Absenteismul
Intimidarea sau lovirea profesorilor

Familie
Contestarea autorității
Întoarecerea acasă seara târziu
Fuga
Intimidarea sau lovirea unui profesor
Studiind comportamentele delincvente specifice perioadei adolescenței Le Blanc și Frechette (1988,
1989, apud Le Blanc, 2003) au creat o teorie a dezvoltării comportamentului criminogen. Consideră că există trei
procese în ciclul de viață al delincvenței:

1. Activarea
Proces cu trei mecanisme de realizare:
a. Accelerarea
b. Stabilizarea
c. Diversificarea
2. Agravarea
3. Retragere

13
Le Blanc, Bouthillier, 2003, apud Le Blanc, 2003, p. 374.

32
Motivația comiterii delictelor este fie una utilitaristă, fie una hedonistă.

”Adolescenții își elaborează activitatea infracțională ca să facă ceva care să reducă tensiunea, iar pe
de altă parte, din plăcere, excitare și satisfacerea orgoliului. Furturile de la persoane, furturile grave, posesia și
traficul de droguri și furtul prin efracție sunt motivate de utilitarism. Furturile de mașini, furturile din magazine
și vandalismul sunt motivate de hedonism. Există și delicte care au o dublă motivație: delictele contra persoanei.
Pe măsură ce înaintează în vârstă, crește importanța motivației de ordin utilitarist.” (Le Blanc, 2003, p. 381)

Criminologul David P. Farrington consideră (Farrington, 2002, pg. 680-682) patru etape din care rezultă
actul criminal:

1. Vitalizarea
2. Direcționarea
3. Inhibarea
4. Luarea deciziilor

Farrington structurează factorii de risc în funcție de instanțele de socializare implicate în procesul de


dezvoltare a copilului: factori care țin de copil, factori care țin de grupul de egali, factori școlari și factori
familiali (Balica, 2011, p. 67) (tabel 2.1-2).

Terrie Moffitt (Moffitt, 1993, pg. 674-701) identifică două categorii de delincveți minori, vârsta
comiterii primei infracțiuni fiind ceea ce face diferența. Astfel, vorbește despre ”early starters” și ”later starters”.
”Early starters” sunt carcterizați de acte delincvente la vârstă mică (patru ani vârsta de reper), creștere graduală a
gravității actelor, înclinare către violență și fraude, procent mic din totalul de minori delincvenți (Balica, 2011, p.
68). ”Later starters”: primele acte delincvente au loc în perioada adolescenței, activitatea infracțională limitându-
se la această perioadă; reprezintă majoritatea delincvenților minori (Balica, 2011, p. 68).

Factorii care țin de copil Factorii familiali

Temperament dificil Comportamentle delincvente sau antisociale ale


Comportament impulsiv părinților
Hiperactivitate (asociată cu un comportament Abuzul de substanțe al părinților
instabil) Nivelul educațional scăzut al părinților
Impulsivitate Violența din mass-media
Consum de substanțe Comunicarea slabă
Agresiune Pedepse fizice
Comportament instabil timpuriu Relații părinți-copii deficiente
Comportament retras Abuz fizic și sexual parental
Inteligență scăzută Neglijență parentală
Toxicitate crescută Depresie maternă
Fumatul în timpul sarcinii
Factori care țin de grupul de prieteni
Maternitate timpurie (adolescență)
Asocierea cu grupuri delincvente Neînțelegerea părinților privind disciplina copiilor
Respingerea de către grupul de prieteni Familie monoparentală
Familie numeroasă
Factori școlari
Număr mare de persoane care au grijă de copil
Performanțe școlare slabe Status socioeconomic scăzut
Trecut de vârsta școlarizării Părinte șomer
Legătura slabă cu școala Educația slabă a mamei
Aspirații educaționale scăzute Accesul familiei la arme (de foc)
Motivație scăzută de a se duce la școală
Urmează cursurile unei școli cu reputație proastă
Factori de vecinătate
Dezavantajul vecinătății/sărăciei
Vecini dezorganizați
Accesul la arme
Proasta supraveghere

33
Tabel 2.1.1-2. Factorii de risc pentru delincvența juvenilă și viitoarea carieră criminală 14
Ecaterina Balica afirmă că ”teoria avansată de Moffitt a fost confirmată și de alte cercetări, motiv pentru
care considerăm că afirmațiile autoarei ar trebuie să se constituie în repere ale activității consilierilor de
probațiune” (Balica, 2011, p. 68).

2.1.2 Teoria ecologică a factorilor de risc


Modelul ecologic elaborat de Urie Bronfenbrenner ne permite să înțelegem dezvoltarea
comportamentului unui individ prin studierea influențelor reciproce dintre mediul său ecologic și caracteristicile
individului. Perspectiva sa ecologică (Bronfenbrenner, 1977, pg. 513-531) asupra dezvoltării comportamentului
uman, identifică cinci seturi de structuri dispuse concentric începând cu microsistemul (familia, pritenii, vecinii),
mezosistemul (relații dintre părinți, școală), exosistemul (problemele părinților de la locul de muncă),
macrosistemul (credințele, valorile comunității), cronosistemul (evenimente majore din viață: adolescența,
absolvirea etc.).

Etienne G. Krug și colaboratorii săi (2002) aplică modelul ecologic în studiul violenței, considerând că
violența apare ca urmare a acțiunilor asupra comportamentului a unor factori ce se exprimă la nivelul individului,
al relațiilor interpersonale, al comunității și al societății (Balica, 2011, p. 69). Se menționează (2002, pg. 13-14)
prezența unor factori comuni și a unor factori specifici tipurilor de violență.

Modelul ajută la dezvoltarea de instrumente de apreciere a riscului de delincvență.

2.1.3 Teoria alegerii raționale a unui mod de viață delincvent


Abordează categoria delincvenților hiperactivi ce prezintă conform criminologului canadian Maurice
Cusson, următoarele particularități: ”au comis un număr mare de infracțiuni, infracțiunile comise au fost diverse,
debutul activității criminale a avut loc la o vârstă mică, activitatea criminală continuă cât se poate de mult, comit
multe delicte care au o gravitate mică, dar în același timp ei sunt cei care comit o mare parte a infracțiunilor
violente dintr-o societate” (Cusson, 2005, pg. 19-21)

Reperele de viață pentru delincventul hiperactiv sunt reprezentate de ”petreceri, predominanța timpului
prezent și inserția în mediu” (Cusson, 2005, p. 180).

Conform Cusson (2005, pg. 182-185) reducerea riscului de activitate delincventă, reducerea
atractivității pentru individului hiperactiv se poate realiza prin competența academică, socială și profesională, ce
îi va permite asigurarea veniturilor din activități legale, și piața muncii.

Cusson expune trei principii ce stau la baza alegerii activității delincvente:

1. Calculul costuri-beneficii (încălcarea legii aduce beneficii pe termen scurt)


2. Reciprocitatea negativă (nedreptatea suportată justifică actele antisociale)
3. Defecte ale dezvoltării sociale (insuficient conștient de actele sale)

2.1.4 Teoria activităților de rutină


Criminologul Marcus Felson a observat că majoritatea infracțiunilor nu sunt violente sau implică o
minimă violență, sunt fapte ordinare, furturi mici, spargeri, cu o preponderență covârșitoare a săvârșirii în timpul
zilei.

Felson susține teoria conform căreia, actele infracționale sunt ”rezultatul activităților de rutină realizate
zi de zi. Această afirmație este valabilă și pentru agresor, și pentru victimă” (Felson, 2006, p. 17). Precizează că
majoritatea activităților de rutină sunt legale.

Teoria se bazează pe trei principii:

1. Delincventul caută să obțină rapid plăcerea și să evite durerea imediată;


2. Activitățile cotidiene au pregătit terenul pentru alegerile ilegale;
3. Intervențiile, prin modificare a rutinei zilnice, forțează modul de comite sau natura
infracțiunii (Felson, 2006, p. 33).

”Un posibil infractor, o țintă adecvată și absența unui gardian capabil să intervină adecvat în timp” (Felson,
2006, p. 18) sunt cele trei ce favorizează producerea unei infracțiuni.

14
Matt DeLisi, 2005, p. 54, adaptare după Loeber, Farrington, 2001.

34
2.1.5 Teoria asocierilor diferențiale
Postulatul de la baza teoriei asocierilor diferețiale este urmărtorul: comportamentul infracțional se
învață prin interacțiune cu modele criminale, nu este înnăscut. Edwin Sutherland, inițiatorul teoriei asocierilor
diferențiale, elaborează nouă principii cheie:

1. ”Comportamentul criminogen este învățat.


2. Comportamentul delincvent este învățat prin comunicare (verbală sau non-verbală) cu alte
persoane.
3. Partea principală a învățării comportamentului criminal se desfășoară în cadrul unui grup de
relații personale.
4. Învățarea include tehnici de comitere a actelor criminale, orientarea către anumite motive,
mobiluri, raționalizări și atitudini.
5. Comportamenul delincvent poate lua naștere ca urmare a definirii legii ca fiind ceva ce poate
fi încălcat.
6. O persoană devine delincvent ca urmare a excesului definițiilor favorabile violării legilor, în
comparație cu definițiile defavorabile violării legilor.
7. Asocierile diferențiale variază ca frecvență, durată, prioritate și intensitate.
8. Procesul de învățare a comportamentului delincvent prin asocierea cu modele delincvente și
nondelicvente implică aceleași mecanisme ca și în cazul învățării comportamentului
convențional.
9. Comportamentul delincvent poate împărtăși aceleași trebuințe și valori ca și comportamentul
conformist.” (Sutherland, 1970, pg. 209-210)

Teoria lui Sutherland prezice că un individ va alege calea criminalității atunci când definițiile favorabile
încălcării legii le depășesc pe cele conformării la normele sociale.

Critica principală adusă teoriei atrage atenția asupra faptului că teoria asocierilor diferențiale nu ia în
calcul motivațiile individuale și rațiunea fiecărei persoane.

2.1.6 Teoria subculturilor delincvente


Teoria subculturilor delincvente tratează comiterea infracțiunilor de către grupuri. ”La nivelul literaturii
de specialitate sunt discutate două tipuri de infracțiuni: infracțiuni comise de persoane care se asociază doar
pentru comiterea lor și care se desctructurează după faptă și infracțiuni comise de grupuri de persoane care
funcționează ca grupuri și după comiterea acestora” (Balica, 2011, p. 75).

Indivizii ce recurg la căi ilegale în atingerea scopurilor, care se asociază și împărtășesc în cadrul
interacțiunii sociale dintre ei norme comune, ce intră în contradicție cu standardele impuse de societatea din care
fac parte, sunt catalogați de Cohen, ”subculturi delincvente” 15.

2.2 Teorii sociologice


Ce anume determină conduitele deviante? Etiologia manifestărilor antisociale este una din preocupările
sociologiei.

2.2.1 Teoriile anomiei


Sociologul francez Emile Durkheim (1958) asociază devianța modernității, apariției capitalismului,
formarea statului bunăstării și urbanizării. Introduce termenul de anomie pentru a desemna un derapaj la nivelul
normelor sociale datorat degradării moralității, aceasta fiind un liant social cu rol important în limitarea
manifestărilor egocentriste.

Durkheim susține că infracțiunea este un aspect inevitabil și normal al vieții sociale.

Merton (1959) oferă o nouă perspectivă anomiei, ca fiind lipsa mijloacelor legitime de atingere a
scopurilor sociale stabilite. Această discrepanță duce la apariția a cinci modele de adaptare a comportamentului
individual: conformistul, inovatorul, ritualistul, evazionistul și răzvrătitul. Punctul de plecare ale acestor forme
de adaptare este de ordin social nu de ordin interior individual (impulsuri, motivații).

2.2.2 Teoriile comportamentului delincvent ca produs al învățării


Teoriile comportamentului delincvent ca produs al învățării își au originea în idea că toate
comportamentele se învață prin relaționare zilnică în societate.

15
Cohen, A. K., 1955, Deliquent Boys. The Culture of the Gang, Free Press, Glencoe.

35
Capitolul 3. Asistența și consilierea

3.1 Evaluarea nevoilor


Evaluarea inculpaților și a persoanelor supravegheate, este esențială în succesul reintegrării sociale
(Bonta, 1996). Evaluarea este o constantă a intervenției consilierului de probațiune fiind implicată atît la nivelul
incipient al fazelor legale, referatele de evaluare pentru urmărirea penală sau procesul în instanță, cât și în timpul
executării hotărârilor judecătorești, în cazul planului de supraveghere sau în alte activități de asistență și
consiliere. Evaluarea nevoilor se centrează pe două mari categorii de nevoi: nevoile sociale și nevoile
criminogene. Prioritate pentru consilierul de probațiune are evaluarea nevoilor criminogene, deoarece acestea
sunt baza adoptării comportamentului infracțional (Durnescu & Oancea, ”Asistența și consilierea în probațiune”,
2012, p. 206).

3.1.1 Modelul R-N-R (Risc-Nevoi-Responsivitate)


Riscul de recidivă ridicat (principiul riscului) trebuie să fie compensat în mod direct de către consilierul
de probațiune prin intensitatea/frecvența programelor de intervenție (Oancea, 2011, p. 250).

Nevoile criminogene trebuie acoperite de către consilierul de probațiune cu prioritate față de cele
asociate cu recidiva (ibidem).

Responsivitatea presupune o abordare în intervenție corelată cu mecanismele de învățare specifice


partcipanților (ibidem).

Studiile în domeniu (Andrews, și alții, 2006) susțineau că folosirea modelului R-N-R poate duce la
scăderea recidivei cu 26-30% și de asemenea remarcau utilitatea teoriilor cognitiv-comportamentale pentru
principiul responsivității. Influența gândirii asupra sentimentelor și a comportamentului, conștientizarea
gândurilor negative și a părerilor ferme generate de acestea sunt temele centrale care fundamentează terapia
cognitiv comportamentală.

3.2 Instrumentul de Colectare de Date și Diagnoză


În ultimii ani se încearcă o uniformizare a procesului de evaluare din cadrul serviciilor de probațiune.
Astfel Direcția de probațiune a implementat parțial, în anumite servicii de probațiune, Instrumentul de Colectare
de Date și Diagnoză.

Premisa Instrumentului de Colectare de Date și Diagnoză este constituită de încercarea de obiectivizare


a expertizei/opiniilor consilierului de probațiune prin reducerea influențelor subiective ale acestuia.

Instrumentul este structurat în 16 părți de invetigație precum date personale, istoricul relațiilor cu
probațiunea, cronologia infracțională, infracțiunea curentă, habitatul, educația, activitatea profesională, relațiile
sociale, obiceiuri din timpul liber, sănătatea, adicții, amprente de gândire și atitudinale, etc. Instrumentul
urmărește relația cu factorii criminogeni pentru fiecare din ariile cercetate.

Evaluarea prin Instrumentul de Colectare de Date și Diagnoză ajută la predicția riscurilor, în special a
riscului de recidivă și la relevarea factorilor criminogeni din diferite cadre ale vieții persoanei.

Pe lângă Instrumentul de Cercetare de Date și Diagnoză unealtă a consilierului de probațiune se


folosește și un chestionar ce este completat de către beneficiar.

Esența conceptului de la baza Instrumentului de Cercetare de Date și Diagnoză este:

(1) Dezordinea provocată de infracțiuni este neacceptată de societate.


(2) Trebuie redus comportamentul infracțional.
(3) Este evaluat comportamentul sancționat penal nu persoana.
(4) Responsabilitatea comportamentului infracțional îi aparține infractorului, si există
posibilitaea influențării comportamentului.
(5) Responsabilizarea infractorului și executarea unor acțiuni convenite de comun acord
(consilier probațiune infractor) reprezintă fundamentul procesului de schimbare.

36
3.3 Intervenția
Asistarea și consilierea necesită acordul beneficiarului iar conform noi legi 16 (252/2013) asitarea în
cadrul procesului de supraveghere se poate solicita instanței de către consilierul de probațiune manager de caz cu
motive întemeiate.

Consilierul de probațiune are în atribuție coordonarea procesului de supraveghere. Noua lege la articolul
48 aliniatul 1 specifică că reabilitarea socială a persoanei supravegheate este scopul acestui proces. În cadrul
aceluiași articol dar la aliniatul 2 se spefică că procesul de supraveghere se realizează prin ”asistarea adaptată
nevoilor persoanei, riscului de săvârșire de infracțiuni și particularitățile cazului”.

În cazul procesului de supraveghere consilierul de probațiune întocmește pentru fiecare caz un dosar de
probațiune și controlează nemijlocit respectarea sentinței judecătorești de către persoana supravegheată.
Măsurile și obligațiile persoanei supravegheate impuse de instanța de judecată sunt reglementate de legea nr.
286/2009 din Noul Cod Penal la art. 85 alin. (1) și (2) și art. 93 alin (1), alin (2).

H.G. nr. 1239/2000, abrogată de noua lege a probațiunii, prevedea la art. 45 alin. 3 întocmirea unui plan
de asistență în termen de 20 de zile cu colaborarea beneficiarului care în prealabil făcuse o cerere de asistență și
consiliere. Același act face prezentarea capitolelor cuprinse în planul de asistență. Pornesc de la datele persoanle
de identificare ale persoanei supravegheate, informații despre condamnare, nevoile și problemele identificate ce
vor fi supuse intervenției, obiectivile asistării, planificarea pentru atingerea obiectivelor, resursele necesare
îndeplinirii acestora, estimarea duratei procesului de intervenție și calendarul intervenției.

Formularea obiectivelor trebuie să urmeze o logică de tip S.M.A.R.T. (specifice, măsurabile, accesibile,
relevant ca realizare, termene clare) și să nu folosească formulări și scopuri imperative de tipul ”să nu...” ci
obiective pozitive pentru a sprijini și stimula persoana supravegheată (Ghedeon & Groza, 2008).

3.4 Interviul motivațional


Rolul abordării motivaționale este schimbarea comportamentului.

Motivația apare atunci când omul este (Bramley & Hodgkinson, 2008):

 Dispus – conștientizarea importanței schimbării,


 Capabil – încrederea în schimbare,
 Pregătit – identificarea momentului oportun.

Interviul presupune interacțiunea directă dintre minim două persoane prin comunicare verbală și non-
verbală care urmărește un anumit scop acceptat de participanți. Nu orice tip de comunicare poate fi un interviu.
Difernța o face scopul și acceptarea acestuia.

Interviul în asistența socială se diferențiază față de conversație prin scop, roluri clare, relație asimetrică
(intervievatorul pregătește conținutul și adresează întrebările, intervievatul relevă aspecte ale vieții personale),
proces profesional (planificat, dirijat), obligatoriu pentru asistentul social la solicitarea beneficiarului, atenție
acordată unei comunicări formale, profesionalism, responsabilitate.

Interviul motivațional a fost definit ca ”o metodă de consiliere directivă, centrată pe beneficiar, de


îmbunătățire a motivației de schimbare intrinseci prin explorarea și rezolvarea ambivalenței” (Miller & Rollnick,
2002, apud Oancea, 2012).

Lipsa motivației este considerată principala sursă a recidivei (Durnescu & Oancea, ”Asistența și
consilierea în probațiune”, 2012).

Ciclul schimbării

James Prochaska și Carlo DiClemente, psihologi americani, identifică șase etape necesare pentru
schimbarea comportamentală, pe care le denumesc stadii ale schimbării : precontemplare, contemplare, decizie,
acțiune, menținere și recădere (Prochaska & DiClemente, 1984).

Interviul motivațional tratează ambivalența exprimată ca vreau dar nu vreau (Durnescu & Oancea,
2012, p. 210), denumită și dilema schimbării (Miller & Rollnick, 2002).

16
Legea nr 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune

37
Abordarea consilierului în cadrul interviului motivațional trebuie să fie orientată către calm, pozitivitate,
oferirea de alternative nu de răspunsuri.

Principiile

Principiile care îl vor ghida pe consilierul de probațiune în interviului motivațional, își au fundamentul
în credința că toți oamenii dispun de latențe ale schimbării, sunt (Miller & Rollnick, 2002):

(1) Empatia
(2) Evidențierea discrepanțelor
(3) Evitarea discuțiilor contradictorii
(4) Încurajarea responsabilizării beneficiarului.

Prin interviul motivațional se încearcă activarea potențialului interior de schimbare al clientului


(Bramley & Hodgkinson, 2008).

Rolul consilierului de probațiune este de a ghida nu de a impune o rezoluție.

Logistica Serviciului de probațiune este de asemenea un factor ce trebuie luat în calcul atunci când se
pregătește o sesiune a unui interviu motivațional cu un beneficar. Dacă acesta este nevoit să suporte căldura sau
frigul, așteptări îndelungate îl va desconsidera utilitatea instituției.

Este necesară abilitatea consilierului de probațiune de a comunica folosind un limbaj clar, cu un


vocabular ce intersectează idealul social ce este urmărit și care intersectează mediul social al beneficiarului fără a
îl susține, promova sau nega, critica.

3.5 Modelarea prosocială


Consilierul de probațiune poate dezvolta o relație empatică cu infractorul cu scopul de a solidifica un
comportament prosocial al acestuia, și de a descuraja componentele antisociale ale acestuia, devenind un model
pozitiv motivator al procesului de schimbare (Cherry, 2007), proces denumit modelare prosocială.

Întrevederile dintre consilierul de probațiune și beneficiar, în cadrul activităților specifice serviciului de


probațiune (supravegherea, evaluare) pot fi folosite de consilier ca să transmită beneficiarului comportamente
sociale ce se încadrează în normele sociale.

Ideea fundamentalăa modelării prosociale este faptul că prin simpla observare a comportamentului
consilierului infractorul poate dobândi noi abilități prosociale.

Albert Bandura a elaborat teoria socială a învățării conform căreia învățarea are două componente
esențiale: observația și imitarea (Bandura, 1977).

Imitarea reprezintă ”un proces psihosocial în care un individ copiază un etalon, un model, care se
manifestă în adoptarea, împrumutarea și reproducerea particularităților exterioare (de comportament) sau
interioare (psihologice) ale altor indivizi” (Krâsiko, 2007, p. 39).

Imitarea poate fi:

 ”Conștientă sau inconștientă


 Critică sau necritică
 Logică sau ilogică
 Interioară sau exterioară” (Krâsiko, 2007, p. 40)

Doar observând comportamentul altor persoane un individ învață, imitând, și de asemenea din urmările
pe care un comportament îl generează asupra sa.

Consilierul de probațiune este un izvor de comportamente prosociale de aceea trebuie să acorde o foarte
mare atenție comportamentului său în relația cu beneficiarii. Respectul, asertivitatea, onestitatea, punctualitatea,
limbajul atât cel verbal cât și cel non-verbal etc. sunt componente de interacțiune socială pe care consilierul de
probațiune trebuie să le administreze și exploateze.

Conform studiilor consilierii de probațiune ce manifestă un nivel crescut de empatie în relația cu


infractorii obțin mult mai multe reușite în intervenții (Andrews, și alții, 2006).

38
Așadar, consilierul de probațiune este un model pentru infractor.

Acest proces nu este simplu și nici direct. Necesită foarte multă răbdare și analiză.

Rețeta de succes constă în:

(1) Abilitatea de a crea raporturi sociale calitative,


(2) Abilitatea de a funcționa ca model
(3) Abilitatea de a întări comportamentul pozitiv și descuraja comportamentul antisocial.

3.6 Valori și principii


Codul deontologic17 al consilierului de probațiune reglementează atât atribuții de serviciu, cât și atribuții
de societate reliefând astfel rolul important pe care îl ocupă profesia la nivelul bunei funcționări a societății.

Valorile sunt acele obiecte (lucru, idee, atribut, relație) pe care le apreciem ca fiind importante. Valorile
sunt stabilite de ceea ce oamenii cred că este bine sau este rău. Valorile se manifestă diferit în cultura popoarelor.
Valorile pot fi de ordin moral, politic, economic, etic, estetic, religios, juridic (Țiglea, 2009, p. 64).

Etica este definită ca fiind ”sistemul sau codul moral al unei anumite persoane, religii, grup sau profesie
(moralitatea fiind legată de rezolvarea sau capacitatea de a realiza distincția dintre bine și rău în comportament)”
(Bloch & Chodoff, 2000, p. 145).

Morală, etimologic provine de la latinescul mos, mores și înseamnă obicei, obișnuință, este definită ca
un ”sistem de valori și norme de comportament care întruchipează reprezentările despre bine și rău, dreptate și
nedreptate, cinste și probitate, formate în societate” (Krâsiko, 2007, p. 249).

Probațiunea se intersectează cu asistența socială prin cele trei idei de bază ale asistenței sociale (Ghețău
& Rădulescu, 2002):
 ”importanța ființei umane, unicitatea și demnitatea ei;
 persoana, familia, colectivitatea sau comunitatea pot avea probleme rezultate din
interacțiunea cu ceilalți;
 oamenii pot și trebuie să intervină pentru aplanarea problemelor și îmbunătățirea vieții
semenilor lor în virtutea sentimentelor de grijă și ajutorare a lor” (Ghețău & Rădulescu,
2002)
Consilierul de probațiune trebuie să aibe un sistem valoric de referințe morale bine definit și analizat în
raport cu valorile profesiei de probațiune. Există posibilitatea nașterii de conflicte în cazuri concrete ale vieții
sociale ca, de exemplu, sinuciderea, pedeapsa cu moartea etc. Consilierul de probațiune trebuie să conștientizeze
și să analizeze scenarii de tipul propriile valorile în comparație cu valorile clientului, propriile valori ca model
(influențăm fără să vrem persoana supravegheată) și propriile valori comparate cu valorile instituției, propriile
valorile în raport cu valorile societății, propriile valori în raport cu valorile profesionale.

Valori cardinale ale practicienilor în probațiune sunt:

1. Nediscriminarea pe orice temei;


2. Neimpunerea propriilor convingeri filosofice, religioase, morale, etc.;
3. Respectarea demnității tuturor;
4. Respectarea confidențialității;
5. Modul de viață nu trebuie să-l afecteze pe al altora;
6. Respect pentru diversitate (Canton & Hancock, 2007);
7. Combaterea prejudecăților;
8. Încredere în capacitatea persoanelor de autoderminare și rezolvare a problemelor;
9. Încredere în capacitatea de învățare a persoanelor supravegheate.

Confidențialitatea are un rol de primă importanță în probațiune. Prin confidențialitate se creează mediul
de încredere necesar succesului intervențiilor.

Specialiștii din domeniul probațiunii au stabilit un set universal de valori acceptat ca nucleu de bază
(Witec, 2005):
 Respectul pentru autodeterminare;
 Promovarea bunăstării individuale și colective;

17
http://www.just.ro/Portals/0/Directiile%20MJ/CodulDeontologic.doc, accesat la 12 Aprilie 2015

39
 Egalitatea de șanse și tratament;
 Justiția socială;
 Competența profesională.
Consilierul de probațiune este responsabil față de societate, profesie, clienți, el însuși ca profesionist,
colegi și instituția angajatoare.

Capitolul 4. Cercetare

4.1 Metodologia cercetării

4.1.1 Tema cercetării


Așa cum lucrarea menționează, modelul prosocial, interviul emoțional fiind doar câteva exemple,
cercetările și studiile, reliefează rolul esențial al empatiei în procesul de abilitare comportamentală, conform
normelor societății, a unei persoane.

Raportul dintre dispozițiile empatice ale consilierilor de probațiune și cazurile de asistență și consiliere
este tema acestei cercetări.

O privire comprehensivă asupra relației dintre perspectivele empatice ale consilierului de probațiune și
activitatea de asistență și consiliere impune un studiu cantitativ, în care relația să devină rezultatul unei ecuații,
iar empatia și activitatea practică posibilele variabilele sau constante.

4.1.2 Universul cercetării


Cercetarea s-a desfășurat prin autoadministrarea unui chestionar IRI (”Index de Reactivitate
Interpersonală”) de către consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de probațiune Brăila, un eșantion (EB)
de 8 persoane, Serviciului de probațiune Galați, un eșantion (EG) de 10 persoane, Serviciului de probațiune
Vrancea, un eșantion (EV) de 8 persoane și Serviciului de probațiune Timiș, un eșantion (ET) de 9 persoane.

Serviciul Statistici referate. supraveghere Practicieni Beneficiari consiliere și asistență


(Eșantion) Referate/Persoane Supraveghere Studii Infractori Victime
(Adulți/Minori) (Persoane)
Brăila 664 0 8 0 0
(EB) 0 Adulți 2 Drept
664 Minori 3 Asistență
Socială
3 Psihologie
Galați 362 280 10 17 2
(EG) 45 Adulți 3 Drept 9 Supravegheate
317 Minori 3 Asistență 2 Liberate
Socială condiționat
1 Teologie, Drept 6 Încarcerate
1 Psihologie,
Drept
Vrancea 91 117 8 14 0
(EV) 13 Adulți 3 Drept 8 Supravegheate
78 Minori 3 Asistență 4 Liberate
Socială condiționat
2 Psihologie 2 Încarcerate
Timiș 61 657 9 6 0
(ET) 7 Adulți 3 Drept 6 Supravegheate
54 Minori 3 Asistență
Socială
3 Psihologie
Tabel 4.1.2-1 Parametrii eșantioanelor

4.1.3 Obiectivele cercetării


Obiectiv principal:

40
Identificarea existenței unei corelații între dispoziția empatică predominantă în cadrul tuturor serviciilor
de probațiune și numărul cazurilor de asistență și consiliere.

Obiective specifice:
- Relația dintre pregătirea profesională de bază a consilierului de probațiune și dispoziția
empatică.
- Identificarea dispozițiilor empatice prevalente în cadrul grupurilor de consilieri de
probațiune.

4.1.4 Cadrul teoretic


Empatia

Din perspectiva psihologiei sociale, empatia este ”capacitatea individului de coparticipare și


compasiune față de alți indivizi, de înțelegere a stărilor lor interioare” (Krâsiko, 2007, p. 243).

Davis (1983, pg. 113-126) consideră emaptia ca fiind ”reacțiile unei persoane la experiențele unei alte
persoane”.

Indexul de Reactivitate Interpersonală

Davis (1980, p. 85) concepe un instrument (anexa 1) cu o abordare multidimensională de măsurare a


diferențelor empatice. Indexul de Reactivitate Interpersonală (”Interpersonal Reactivity Index”) este o măsură a
dispozițiilor empatice care pornește de la premisa că empatia este constituită din constructe separate dar aflate în
legătură.

28 de enunțuri, evaluabile pe o scara de preferințe de ce pornește de la ”Nu mi se potrivește deloc” la


”Mi se potrivește foarte bine”18. Există 4 subscale de măsură, fiecare alcătuită din 7 itemi diferiți. Acestea,
conform Davis, sunt: (și măsoară)

- Proiecție (PT): tendința de însușire spontană a atitudinii psihice a altor persoane;


- Fantezia (FS): tendințele de transpunere în ficțiune;
- Disconfort Personal (PD): neliniștea generată de trăirile negative ale celorlalți;
- Preocupare Empatică (EC): compasiunea și grija pentru cei dezavantajați și ceilalți.

Astfel, sunt măsurate patru aspecte distincte și predictibile ale conceptului global de empatie (Davis,
1983, pg. 113-126).

Asistența și consilierea în serviciile de probațiune

Asistența și consilierea în serviciile de probațiune sunt activități, structurate și organizate de


implementare a rolului serviciilor de probațiune, care sunt:

 Reintegrare socială a persoanelor ce încalcă normativele penale ale societății;


 Supravegherea însușirii și aplicării obligațiilor stabilite de instanță infractorilor;

Asistența și consilierea sunt activitățile menite să ajute la dezvoltarea reală a unor abilități sociale
conforme cu normele sociale de către persoanele cu comportament infracțional, reintegrare socială. Sunt folosite
metode și tehnice specifice asistenței sociale, psihologiei etc. Practicienii care desfășoară aceste activități sunt
numiți consilieri de probațiune și își dezvoltă competențele pe baza formării continue.

Nucleul activităților de asistență și consiliere este beneficiarul, persoana cu comportament infracțional,


în cazul serviciilor de probațiune. Comunitatea este asemeni unui organism viu care se autosusține, echilibrează
și încearcă să repare când este necesar nu doar nucleul ci și celula. Mediul de viață cu toate componentele sale
fiind celula. Probațiunea este una din intervențiile reparatorii.

Legislație

Legea 123/2006 privind statutul personalului de probațiune prevede la art. 20 alin. f tipurile de pregătire
universitară necesare pentru a deveni consilier de probațiune: asistență socială, psihologie, sociologie, pedagogie
sau drept.

18
http://fetzer.org/sites/default/files/images/stories/pdf/selfmeasures/EMPATHY-InterpersonalReactivityIndex.pdf

41
4.1.5 Ipotezele cercetării
1. Dacă preocuparea empatică prevalează atunci cazurile de asistare și consiliere vor fi crescute.
2. Dacă pregătirea universitară este în domeniul asistență socială atunci va prevala preocuparea
empatică.
3. Dacă pregătirea universitară este în domeniul psihologie atunci va prevala dispoziția empatică de
fantezie.
4. Dacă pregătirea universitară este în domeniul drept atunci va prevala dispoziția empatică de
disconfort personal.

4.1.6 Metode și tehnici


Instrumente de cercetare

Măsurarea unor date psihometrice baze pe informații ce nu pot fi observate direct necesita folosirea
chestionarului. Chestionarul fiind definit ca o ”înșiruire logică și psihologică de întrebări scrise sau imagini care
înregistrează în scris reacțiile, opiniile, comportamentele verbale sau non-verbale ale celui anchetat” (Țiglea,
2009, p. 86).

Chestionarul ca tipologie poate fi după conținutul informațiilor, chestionar de date factuale sau
chestionar de opinie. Analizând empatia, cercetarea necesită folosirea chestionarului de opinie, acesta fiind un
chestionar ce se referă la date ce nu pot fi observate direct.

După forma sa, chestionarul utilizat este un chestionar cu întrebări precodificate, implicând alegerea de
către subiectul chestionat a unor răspunsuri dinainte fixate prin scala de răspunsuri. Aceasta limitează gradul de
răspuns astfel încât subiectul trebuie să analizeze cu atenție fiecare enunț și temă.

Operaționalizare

Prin folosirea chestionarului IRI, conceptul de empatie este operaționalizat în cele patru dispoziții
empatice (Davis, 1983, pg. 113-126) astfel:

 Proiecție (PT) – scala proiecției


 Fantezie (FS) – scala fanteziei
 Disconfort Personal (PD) – scala disconfort
 Preocupare Empatică (EC) – scala de preocupare empatică

Eșantionarea s-a realizat prin consituirea fiecărui colectiv de consilieri de probațiune în eșantioan.
Chestionarele au fost distribuite și colectate prin poștă electronică. Eșantionul total este de 35 de persoane.

Metode

Metoda folosită pentru cercetare este metoda anchetei psihologice pe bază de chestionar în etapa
inițială, realizând astfel o cercetare transversală prin care operaționalizăm conceptul de empatie în patru
caracteristici empirice.

Analiza datelor se face prin metoda studiului de caz cantitativ, ce ne deschide posibilitatea abordării
ipotezelor cercetării într-un mod empiric și nu doar teoretic.

4.1.7 Culegerea, analiza și interpretarea datelor


În urma anchetei cu chestionarul IRI s-au obținut următoarele date.

Eșantion Formare Indicatori empatie (Nr. pesoane per operator)


PT EC PD FS
Proiecție Preocupare Empatică Disconfort Personal Fantezie
Brăila
Asistență Socială 1 2 - -
Drept 1 - 1 -
Psihologie 1 1 - 1
Total.EB 3 3 1 1

42
Galați
Asistență Socială 2 1 - -
Drept 2 1 - -
Psihologie, Drept - - - 1
Teologie, Drept - 1 - -
Total.EG 4 3 0 1
Vrancea
Asistență Socială 1 1 - 1
Drept - 1 2 -
Psihologie - 1 - 1
Total.EV 1 3 2 2
Timiș
Asistență Socială - 2 1 -
Drept 1 - 2 -
Psihologie 1 1 - 1
Total.ET 2 3 3 1
Total
Asistență Socială 4 6 1 1
Drept 4 2 5 0
Psihologie 2 3 0 3
Psihologie, Drept 0 0 0 1
Teologie, Drept 0 1 0 0
10 12 6 5
Tabel 4.1.7-1 Rezultate chestionar IRI
Analiză eșantion total

Din analiza rezultatelor (tabel 4.1.7-1) reiese că, pe eșantionul total de consilieri de probațiune
chestionați, preocuparea empatică este reprezentativă. Așadar după cum Davis definea indicatorul procupării
empatice, rezultă că grija și compasiunea pentru ceilalți sunt caracteristici predominante ale colectivelor de
consilieri de probațiune. Tendința de însușire spontană a atitudinii psihice a altor persoane, ce reiese din
indicatorul scalei de proiecție, ocupă la nivel general al eșantioanelor a doua dispoziție a colectivelor de
consilieri de probațiune.

Eșantioane versus eșantion total

O analiză a fiecărui serviciu de probațiune ca eșantion în corelare cu rezultatele eșantionului total ne


arată că dispoziția de preocupare empatică, afectivitatea, este reprezentativă pentru majoritatea eșantioanelor (2
din 4).

Pregătire profesională

Comparând domeniile de pregătire descoperim că în rândul celor cu formare de asistență socială


predomincă dispoziția de afectivitate, preocuparea empatică. În cazul studiilor de drept predomină disconfortul
personal. Psihologia prezintă două dispoziții predominante în egală măsură, preocuparea empatică și fantezia.

Corelare cu cazuri de asistență și consiliere

Conform tabelului 4.1.2-1 (Parametrii eșantioanelor) eșantionul EG (Galați) se află pe primul loc cu 17
cazuri de consiliere și asistență, urmat de Vrancea (EV) cu 14 și Timiș (ET) cu 6. Eșantionul Brăila (EB) nu are
nici un caz.

Conform rezultatelor (tabel 4.1.7-1) dispoziția predominantă pentru eșantionul Galați (EG) este cea de
proiecție, pentru eșantionul Vrancea dispoziția predominantă este preocuparea empatică iar pentru eșantionul
Timiș preocuparea empatică predomină alături de disconfort personal.

43
4.2 Concluziile cercetării
În urma cercetării consider că nu este relevantă dispoziția empatică predominantă, în cadrul tuturor
serviciilor de probațiune, în raport cu cazurile de asistență și consiliere, deoarece dispoziția de preocupare
empatică predomină atât în eșantioanele fără cazuri de consiliere și asistență cât și în eșantioanele cu cele mai
multe cazuri.

În privința ipotezelor se constată:

1. Ipoteza 1 conform căreia prevalența preocupării empatice atrage un număr crescut de cazuri de
asistență și consiliere nu se confirmă, deoarece în eșantionul cu cele mai multe cazuri de asistență și
consiliere predomină dispoziția de proiecție iar în celelate eșantioane chiar dacă predomină
preocuparea empatică nu se observă o corelare cu cazurile de consiliere deoarece avem eșantioane
fără cazuri și eșantioane cu un număr redus de cazuri.
2. Ipoteza 2 conform căreia pregătirea universitară de asistență socială este însoțită de o prevalență a
preocupării empatice se confirmă.
3. Ipoteza 3 conform căreia pregătirea universitară psihologică va duce la o prevalență a dispoziției de
fantezie nu se confirmă deoarece dispoziția de preocupare empatică cât și dispoziția de fantezie se
află la egalitate în cadrul dispozițiilor predominante.
4. Ipoteza 4 conform căreia pregătirea universitară este domeniul drept atunci va prevala dispoziția
empatică de disconfort personal se confirmă.

Studierea relației dispoziție empatică - activitate consilier de probațiune necesită o aprofundare cu mult
în afară datelor și posibilităților acestei cercetări. În privința activității o corelare cu factorii inițiativă și interes
este necesară, deoarece ambii pot fi definiți ca atitudini selective, amplificate emoțional de individ (Țiglea, 2009,
p. 247).

Numai din analiza paramentrilor inițiali ai eșantioanelor se poate observa că activitatea de asistență și
consiliere nu este pe deplin utilizată, astfel doar 2 victime au beneficiat de asistență și consiliere în raport cu
1054 de persoane supravegheate. Este greu de crezut că doar 2 cazuri din cele 1054 au implicat victime
individuale.

Victimele persoanelor supravegheate (in cazurile care se aplică) oare ce au de spus?

Așadar o analiză a empatiei, posibilă generatoare de interes și inițiativă, este necesară într-un context
mult mai bine definit și amplu, care să analizeze și alți factori ce influențează procesul de asistență și consiliere.

Capitolul 5. Concluzii finale


Consilierea în probațiune este un angrenaj al sistemului de probațiune care necesită o utilizare mult mai
eficientă prin integrarea cu celelalte angrenaje precum supravegherea, sprijinirea instanței.

Formarea continuă a personalului este factorul care va determina reușitele consilierii în probațiune.
Autoevaluarea consilierului de probațiune necesită repere. Empatia, inițiativa, interesul trebuie aprofundate de
consilierul de probațiune prin prisma tutoror științelor care le studiază și prin integrarea în competențe.

Consilierea în probațiune este o acțiune a sistemului organizat și de aceea atât consilierul cât și sistemul
trebuie să analizeze și implementeze în mod constant soluții de eficientizare a activității de consiliere în interesul
comunității pentru conformare cu noile filosofii de justiție restaurativă.

Asistența și consilierea infractorilor este procedeul menit să îndeplinească reabilitarea persoanelor ce


încalcă normele sociale cu consecințe penale, și să ajute la repararea prejudiciilor create victimelor. Socieatatea
este un cumul de relații care se fundamentează pe valorile comune ale indivizilor care o compun (Țiglea, 2009,
p. 64) și de aceea trebuiesc implementate programe și servicii de consiliere care să poată analiza fiecare caz în
mod global, incluzând atât victima, infractorul, relațiile, comunitatea.

Consilierul de probațiune trebuie să își definească clar reperele, deoarece așa cum am arătat el
este în primul rând un model.

Bibliografie

44
Andrews, D., Zainger, I., Hoge, R., Bonta, J., Gendreau, P., & Cullen, F. (2006, Martie 7). ”Does Correctional
Treatment Work? A Clinically-Relevant and Psychologically - Informed Meta-Analysis”. Criminology,
pp. 369-404.

Balica, E. (2011). ”Criminologia ca perspectivă de abordare a activității consilierilor de probațiune. Repere


teoretice și practice”. In I. Durnescu, Probațiunea: teorii, legislație și practică (p. 67). Iași: Polirom.

Bandura, A. (1977). Social Learning Theory. Englewood Cliffs: Prentice Hall.

Berglind, H. (1992). "Action theory : a tool for understanding in social work". Scandinavian Journal of Social
Welfare 1(1), 28-25.

Bloch, S., & Chodoff, P. (2000). Etică psihiatrică (2 ed.). București: Asociația Psihiatrilor Liberi din România,
Geneva Initiative on Psychiatry.

Bonta, J. (1996). ”Risk-Needs Assessment and Treatment”. In A. T. Harland, Choosing Correctional Options
That Work: Defining the Demand and Evaluating the Supply . Thousand Oaks: SAGE Publications.

Botescu, G.-M. (2004). Prevenirea delincventei juvenile. București: Editura Cartea Universitara.

Bramley, L., & Hodgkinson, F. (2008). ”Interviul motivațional - Să ajuți oamenii să se schimbe”. In V.
Schiaucu, & R. Canton, Manual de probațiune (p. 385). București: Euro Standard.

Braswell, M., & Fuller, J. (2014). Corrections, Peacemaking and Restorative Justice: Transforming Individuals
and Institutions. Routledge.

Bronfenbrenner, U. (1977). ”Toward an experimental ecology of human development”. American Psychologist.

Canton, R., & Hancock, D. (2007). Dictionary of Probation and Offender Management. Cullompton: Willan
Publishing.

Cherry, S. (2007). ”Prosocial Modelling”. In R. Canton, & D. Hancock (Eds.), Dictionary of Probation and
Offender Management. Cullompton: Willan Publishing.

Cusson, M. (2005). La délinquance, une vie choisie. Entre plaisir et crime. (É. H. inc., Ed.) Montréal.

Davis, M. (1980). ”A multidimensional approach to individual differences in empathy”. JSAS Catalog of


Selected Documents in Psychology(10).

Davis, M. (1983). ”Measuring individual differences in empathy: Evidence for a multidimensional approach”.
Journal of Personality and Social Psychology(44).

DeLisi, M. (2005). Career Criminals in Society. Sage Publications.

Dumitrașcu, H. (2012). Consilierea în asistența socială. Iași: Polirom.

Durkheim, É. (1958). Rules of Sociological Method. Londra: The Free Press.

Durnescu, I. (2008). ”O istorie a probațiunii în România”. In V. Schiaucu, & R. Canton, Manualul de


probațiune. București: Euro Standard.

Durnescu, I., & Filimon, A. (2011). ”Uniunea Europeană și dezvoltarea unui sistem de probațiune european”. In
I. Durnescu, Probațiunea: teorii, legislație și practică. Iași: Polirom.

Durnescu, I., & Oancea, G. (2012). ”Asistența și consilierea în probațiune”. In H. Dumitrașcu, Consilierea în
asistența socială. Iași: Polirom.

Encyclopædia Britannica. (n.d.). Retrieved Mai 23, 2015, from http://www.britannica.com/biography/Matthew-


Davenport-Hill

Farrington, D. P. (2002). ”Developmental Criminology asd Risk-Focused Prevention”. In M. Maguire, The


Oxford Handbook of Criminology (3 ed., pp. 657-693). Oxford.

45
Felson, M. (2006, 02 02). Crime's Everyday Routines. Midlands Centre for Criminology and Criminal Justice.
Loughborough University. Retrieved 05 12, 2015, from http://www.powershow.com/view/d8c86-
NmQ0N/CRIMES_EVERYDAY_ROUTINES_powerpoint_ppt_presentation

Ghedeon, R., & Groza, D. (2008). ”Asistarea persoanelor condamnate”. In V. Schiaucu, & R. Canton (Eds.),
Manual de probațiune. București: Euro Standard.

Ghețău, R., & Rădulescu, A. (2002). ”Deontologia în asistența socială”. Revista de Asistență Socială(1).

Howe, D. (1987). An Introduction to Social Work Theory. Aldershot: Wildwood House.

Krâsiko, V. (2007). Psihologia socială. (A. Christi, A. Potlog, Eds., & V. Poleanu, Trans.) București: Europress
Group.

Krug, E. G., Dahlberg, L. L., Mercy, J. A., Zwi, A., & Lozano-Ascenio, R. (2002). Rapport mondial sur la
violence et la santé. Geneva: Organisation Mondiale de la Santé.

Le Blanc, M. (2003). "La conduite déviante des adolescents: son développement et ses causes". In M. Le Blanc,
M. Ouimet, & D. Szabo, Traité de criminologie empirique (p. 373). Les Presses de l'Université de
Montréal.

Merton, R. (1959). ”Notes on Problem-Finding in Sociology”. In R. Merton, L. Broom, & L. Cottrell , Sociology
Today: Problems and Prospects. New York: Basic Books.

Miller, W., & Rollnick, S. (2002). Motivational Interviewing : Preparing People for Change. New York: The
Guilford Press.

Moffitt, T. E. (1993). Adolescence-Limited and Life-Course-Persistent Antisocial Behavior: A Ddevelopmental


Taxonomy Psychological Review.

Myers, D. G. (2009). Social Psychology 10th. McGraw-Hill.

Nations, U. (1954). European Seminar on Probation, London 20-30 October 1952. New York: United Nations.

Oancea, G. (2011). ”Modelul risc-nevoi-responsivitate”. In I. Durnescu, Probațiunea: teorii, legislație și


practică. Iași: Polirom.

Prochaska, J., & DiClemente, C. (1984). The Transtheoretical Approach: Crossing Traditional Boundaries of
Therapy (3 ed.). Homewood: Dow Jones-Irwin.

Sutherland, E. H. (1970). ”Differential Association”. In M. E. Wolfgang, L. Savitz, & N. Johnston, The


Sociology of Crime and Deliquency. New York: John Wiley & Sons, Inc.

Szilagyi, A.-M. (2007). Manualul consultantului în carieră. Iași: Institutul European.

Țiglea, A. (2009). Memorator de sociologie (2 ed.). București: Booklet.

Tomiță, M. (2011). Probațiunea în contextul administrării comunitare a justiției. In I. Durnescu, Probațiunea:


teorii, legislație și practică. Iași: Polirom.

Witec, S. (. (2005). Program de formare în practica asistenței sociale - cunoștințe și deprinderi de bază pentru
referenții sociali din cadrul autorităților publice locale. București: Ministerul Muncii, Solidarității
Sociale și Familiei.

Zamfir, C., & Vlăsceanu, L. (1993). Dicționar de sociologie. București: Editura Babel.

Zehr, H. (1990). Changing Lenses: A New Focus for Crime and Justice. Scottdale: Herald Press.

46
Resurse Internet
 http://www.unicri.it/services/library_documentation/publications/unicri_series/Probation_handbook.pdf,
accesat la 7 Iunie 2015
 http://www.thefreedictionary.com/probation, accesat la 12 Iunie 2015
 http://www.nyc.gov/html/prob/html/about/history.shtml, accesat la 12 Iunie 2015
 http://www.theguardian.com/society/2007/may/02/crime.penal, accesat la 12 Iunie 2015
 Tudor Amza, Crimonologie, http://www.id-
hyperion.ro/cursuri/cursuri%20drept/Criminologie_AN%20II,%20sem%201.pdf, 10 Mai 2015

Anexa 1 Chestionar IRI (Indexul de Reactivitate Interpersonală19)

Date socio-demografice

Vârsta dvs.

Sex F B
Bifați cu x

Studii Asistență Socială


Drept
Psihologie
Sociologie
Pedagogie
Bifați cu x

Ani în piața muncii

Aproximativ ________ ani

Următoarele 2 pagini conțin 28 de enunțuri care examinează gândurile și sentimentele dumneavoastră în


diferite situații.

Pentru fiecare punct, vă rog să indicați cât de bine vi se potrivește introducând litera conform scării de
evaluare. Când v-ați decis în privința răspunsului, introduceți litera aleasă în căsuța de la sfârșitul enunțului.

Vă rugăm să citiți fiecare enunț cu atenție și să răspundeți cât mai onest.


Vă mulțumesc!
A B C D E
Nu mi se potrivește deloc Mi se potrivește foarte bine

1 Visez cu ochii deschiși și am fantezii, cu regularitate, despre lucrurile care mi se pot întâmpla.
2 Am deseori gânduri de îngrijorare și afective față de oamenii mai puțin norocoși decât mine.
3 Câteodată mi se pare dificil să văd lucrurile din perspectiva celuilalt.
4 Câteodată nu îmi pare rău pentru oamenii care se confruntă cu dificultăți.
5 Devin foarte implicat în sentimentele personajelor unui roman.
6 În situații critice, devin temător și nu mă simt în largul meu.
7 De obicei sunt obiectiv când privesc un film, și rareori mă implic total în poveste.
8 Încerc să înțeleg punctul de vedere al fiecăruia într-o neînțelegere înainte de a lua o decizie.

19
http://www.eckerd.edu/academics/psychology/files/Interpersonal%20Reactivity%20Index.doc, accesat 15 Ianuarie 2015,
traducere

47
9 Când văd că se profită de cineva, adopt o atitudine protectoare pentru ei.
10 Mă simt neajutorat când sunt într-o situație cu o puternică încărcătură emoțională.
11 Câteodată încerc să-mi înțeleg prietenii mai bine imaginându-mi cum se văd lucrurile din
perspectiva lor.
12 Să devin foarte entuziast când citesc o carte de calitate sau văd un film bun este un lucru rar pentru
mine.
13 Când vă pe cineva rănindu-se, am tendința să rămân calm.
14 Nenorocirile din viața altor oameni nu mă tulbură prea mult.
15 Dacă sunt sigur că am dreptate, nu îmi pierd timpul ascultând argumentele altora.
16 După ce văd un film sau o piesă de teatru, mă simt de parcă aș fi fost unul dintre personaje.
17 Să fiu într-o situație tensionată mă sperie.
18 Uneori, când văd că cineva este tratat incorect, nu am prea multă milă pentru de ei.
19 De obicei sunt foarte eficient în abordarea urgențelor.
20 Deseori sunt emoționat de lucruri care văd că se întâmplă.
21 Sunt de părere că fiecare întrebare are două înțelesuri și încerc să le consider pe ambele.
22 M-aș descrie ca o persoană foarte compătimitoare.
23 Când văd un film care-mi place, îmi asum rolul personajului principal cu ușurință.
24 Am tendința să îmi pierd controlul în situații de urgență.
25 Când sunt supărat pe cineva, de obiecei încerc să mă ”pun în papucii lui” pentru un timp.
26 Când citesc o poveste sau un roman interesante, îmi închipui cum m-aș simți dacă evenimentele
poveștii mi s-ar întâmpla mie.
27 Mă pierd de tot, când văd pe cineva care are nevoie absolut urgentă de ajutor.
28 Înainte de a critica pe cineva, mă gândesc cum m-aș simți în situația lor.

48
COMPORTAMENTELE AGRESIVE ȘI INOCULAREA LOR PERSUASIVĂ PRIN MIJLOACELE
MEDIA
Asist. Univ. drd. Ionescu Cristian

Ființa umana se diferențiaza de regnul animal prin modul complex de exprimare și manifestare al
personalitații și în mod cu totul deosebit al laturii agresivității, toate acestea fiind determinate de nivelul de
dezvoltare psiho-socială la care se afla dar si de influența mediului în care se dezvoltă și trăiește. Anumiți factori
precum frustrarea, egoismul, disconfortul, violența fizică și verbal, sărăcia sau huzurul cât și lumea drogurilor ori
diverse excese precum alcoolul etc, fara indoială au o puternică influență asupra dezvoltării laturii agresive a
omului. Educatia, cultura, normele sociale și cele religioase au roluri determinante asupra dezvoltarii
personalitatii umane implicând cele trei laturi: psihologic, biologic si social. Agresivitatea nu trebuie insă
ignorată sau privita mereu cu negativismul ochilor critici, căci excepția există iar aceasta s-a manifestat de-a
lungul istoriei omenirii, având un rol decisiv in ceea ce privește soarta anumitor popoare ce au avut de înfruntat
războaie și nenumărate bătălii, agresivitatea fiind pentru acele vremuri factorul decisiv al continuării existenței în
spațiu și timp.
Potrivit concepției lui Konrad Lorenz, acesta sustine idea că animalele se angajează în lupte pentru
teritorialitate si hrană datorită unui anumit instinct, acest comportament fiind un rod al adaptării filogenetice.
Spre deosebire de animale, omul este inzestrat cu capacitatea de a discerne și de a controla in functie de cultură,
educatie cât și gradul de civilizație, toate aceste înclinații spre agresivitate, rămânând vitale doar cauzele si
motivatiile selective in favoarea conservarii speciei. Moyer ofera spre cercetare o clasificare a diverselor tipuri
de agresivitate astfel avem: agresivitate între masculi, generatoare de frică, iritantă, teritorială, maternă,
instrumentală, legată de latura sexuala.
Motivația agresivă prin intensitatea ei este cea care orientează dimensiunea agresivității spontane adica spre
atac cât și spre cea reactiva sau spre apărare. Conform definiției lui Wilson teritoriul reprezintă un areal ocupat și
apărat de un anumit individ sau grup, un domeniu folosit mai mult sau mai puțin exclusiv de anumite animale
sau grupuri de animale care iși fac simțită prezența prin diverse manifestări.
O manifestarea exagerată prin diverse forme de comunicare a violentei, a erotismului și prostitutiei, pot
produce anumite schimbari ngative majore in comportamentul uman, dezumanizand raporturile dintre om si
semeni, ducand la acte pline de agresivitate - la degradarea vietii de familie, indepartandu-l de grupul în care
trăiește, de societate, de valorile si de releigiei. 20

Având origine latina, sintagma ”mass- media” reunește doua cuvinte distincte: massa, prin care se intelege
" o cantitate mare de entitati agreate" si medium, pl. media, " mijloc de transmitere a ceva", se refera la
"mijloacele de comunicare in masa",intelese ca " seturi de tehnici si metode de transmitere, de catre furnizori
centralizati, a unor mesaje unei audiente largi, eterogene si dispersate geografic"21.

Primul astfel de mijloc de comunicare, in ordine istorica, este tiparul, inventat de Johann Gutenberg in anul
1455 si folosit pentru publicarea celei dintai carti, insasi "Cartea Cartilor", Biblia de 42 de randuri (cuprinzand
1282 de pagini, pe cate doua coloane, trasa in 300 de exemplare). Descoperirea lui Gutenberg a marcat inceputul
unei noi perioade in istoria civilizatiei si culturii umane - de unde si sintagme precum Galaxia Gutenberg sau
Civilizatia Gutenberg, pentru a folosi expresiile lui Marshall McLuhan - cu imense foloase in raspandirea
credintei si teologiei crestine, in dezvoltarea culturii scrise. 22
Efectele mass-media se pot manifesta în numeroase domenii ale vieții umane: social, politic, economic,
religios. Este o realitate astăzi ca mijloacele de comunicare in masa pot exercita o influență pozitivă sau
negativă, pot ajuta la o creștere sau involuție a obiceiurilor, tradițiilor, principiilor, a normelor de viață, în
general a civilizației, pot accelera sau frâna procesul intelectual sau cultural al omului sau a unei comunități. 23
Din nefericire, o mare parte a intermediului mass-media nu se constituie într-un factor cu rol formativ, in sensul
ziditor al cuvantului. Câteodată - și vremurile prezente par să confirme din ce în ce mai mult acest lucru - mass-
media nu reușește să concretizeze în fapt potentialul benefic pe care îl are, ci dimpotrivă, devine un instrument al

20
http://ortodoxie.trei.ro/istoric/ist/4k_biserica_si_mass_media.html

21
Dictionar de sociologie, coordonatori Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu Editura Babel, Bucuresti, 1993, p. 342
22
Z. Ornea, De la civilizatia Gutenberg la cea a lui Marconi, in revista Dilema, anul VI, nr. 272, 17-23 aprilie 1998, p. 10;
23
Liviu Stoinea, Pentru o teologie a comunicarii, in Vestitorul Ortodoxiei, nr. 4/1996;

49
răului. Agresivitatea informatională cu care mass-media contemporană impune imagini în conștiinta publică,
intră adesea în conflict cu aspiratiile spirituale la nivel individual sau social. 24
Avem ca exemplu în acest sens, cunoscut ISIL, Statul Islamic din Irak și Levant ce a luat lumea prin
surprindere în 2014 prin mediatizarea execuțiilor efectuate prin decapitare25. Aceasta este o grupare despre care
se știe că a fost resprinsă de AL-QAIDA pentru că este prea brutal pentru gusturile grupării teroriste déjà
consacrate.
ISIL este cea mai grava amenințare la adresa Orientului Mijlociu și se răspândește și în alte țări. ISIL a reușit
să ocupe părți importante din teritoriul Irakului și Siriei, unde a proclamat un ”califat” și aplica o variantă brutală
a legii islamice.
Anul 2014 a fost numit anul decapitărilor filmate. 26 ISIL a inpus Califatul terorii. Gruparea jihadistă își are
rădăcinile în Tawhid, o grupare sunnită aparută a lupta impotriva USA in Irak după căderea lui Saddam Hussein,
in 2003.
Din 2010 este condusă de Abu Bakr al-Baghdadi, care s-a autoproclamat ”calif”. Ura acestuia impotriva USA
a fost stârnită de faptul că a petrecut cinci ani în inchisoare dupa ce a fost capturat de americani în Irak in anul
2005. Cel mai brutal aspect al ascensiunii ISIL este capturarea de ostateci și decapitarea acestora mai ales in fața
camerelor de luat vederi răspândind astfel în întreaga lume mesajul sângeros al teroriștilor.
Titlul de "calif" este o incercare de revigorare a unui sistem de guvernare islamica din timpul Imperiului
Otoman, iar Baghdadi le-a cerut tuturor musulmanilor lumii sa i se supuna.27
În 2014, Teroriștii au postat pe internet înregistrări cu execuția prin decapitare a cinci cetățeni occidentali,
una mai brutal ca alta. A mai fost ucis si americanul Peter Kassig in vârstă de 26 ani, voluntar care lucre pentru o
asociație caritabilă. La 3 octombrie in același an au revendicat execuția prin decapitare a lucrătorului umanitar
britanic Alen Henning ca represalii al atacurilor aeriene ale Marii Britanii contra ISIL în Irak, intr-o inregistrare
video numită ” Un nou mesaj către America și toți aliații săi”28
In septembrie 2014, Jund al-Khilafah, o grupare algeriană afiliată la ISIL a difuzat o înregistrate video care
prezenta decapitarea cetățeanului francez Heve Gourdel, răpit cu patru zile mai devreme la Kabylia (estul
Algeriei). Tot in septembrie au anunțat decapitarea muncitorului umanitar britanic David Haines. Acesta fusese
răpit în Siria in martie 2013.
Conform aceleiași surse , pe data de 2 septembrie 2014 ISIL a postat pe internet o înregistrate video care arată
execuția prin decapitare a jurnalistului American Steven Sotloff, primul cetătea America decapitat fiind însă cu
doi ani mai devreme James Foley, răpit în nordul Siriei in noiembrie 2012 execuția fiind anunțată in data de 19
august
Filmele ”scurt metrajele” postate pe internet sunt arma principală a terorismului modern!
Există un grup terorist responsabil cu editarea filmelor cu materiale criminogene precum decapitarile. Scenele
sunt filmate cu cel puțin două camera digitale și editate înainte de a fi încărcate pe internet folosind software care
ascund originea computerului folosit. Unii oficiali ai armatelor Americane cred că aceste imagini sunt o
incercare de a-și intimida rivalii, alții consideră că mesajele de supunere ale victimelor sunt făcute special pentru
a atrage SUA intr-un război pe care Abu Barak al-Baghdadi, il vede ca o confruntare apocaliptică cu cel mai
mare dușman. 29
Președintele Americii, Barack Obama, a recunoscut că filmele îngrozitoare au agitat opinia publica, care
solicit acțiuni militare în Orientul Mijlociu, ceva ce el a incercat să evite timp de șase ani. El a adăugat că ISIL ar
fi aclculat grșit efectul acestor imagini și că nu a acționat ca USA să răspundă atât de reăpede, il citează ”THE
Guardian”Diferența dintre bandiții nomazi și cei staționari este că ultimii acționează metodic pentru a-si
consolida puterea pe un teritoriu. Si care este cea mai bună metoda de consolidare a puterii politice? Toată lumea
știe… Opinia Publica… Dacă opinia publică te susține atunci poți controla si colecta lejer impozite si taze de
protecție , poți să te extinzi in UE sau alte construcții numite ”State”
Statul Islamic își propune și urmărește cu ardoare un obiectiv foarte clar și anume să devină un stat. Spre
deosebire de alte rețele teroriste din care se trage și cu care se înfrățește, viziunea lui al-Bagdadi, șeful ISIS, este
de a consolida și obține recunoașterea de facto a unui Stat din Orientul Mijlociu, iar manevrele sale diplomatice
și militare trebuie văzute prin prisma asta, ca fiind niște atuuri de negociere pe care islamiștii și le construiesc cu
migala și sânge astfel încât să facă posibilă obtinerea unei legitimități undeva intr-un viitor.

24
Pr. Augustin Rusu, Invatamantul teologic si scrisul bisericesc, in volumul Autocefalic, Patriarhie, Slujire sfanta, Editura
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1995,
25
http://www.ziare.com/articole/statul+islamic+din+irak+si+levant
26
http://www.ziare.com/international/statul-islamic/2014-anul-decapitarilor-filmate-statul-islamic-a-impus-califatul-terorii-
1340118
27
http://www.ziare.com/international/statul-islamic/2014-anul-decapitarilor-filmate-statul-islamic-a-impus-califatul-terorii-
1340118
28
Idem. 4.
29
.https://www.google.ro/search?q=Filmele+%E2%80%9Dscurt+metrajele%E2%80%9D+postate+pe+internet+sunt+arma+p
rincipal+a+terorismului+modern!&oq=Filmele+%E2%80%

50
Modelul Al-Qaida se pare că a depăși stadiul banditismului nomad și caută să se împlinească intr-un stat
desăvârșit, precum statele modern pe care le cunoaștem. Iar trecerea aceasta de la hoția haotică la expoatarea pe
baze științifice a proletarului salarizat.acesta este chestiunea ce dă bătaie de cap statelor occidentalecare au
ambitia de a pune copyright pe rețeta succesului. 30
Statul Islamic a intrat in cea de a doua faza a planului sau. Dupa stabilirea unui asa numit Califat, o structura
organizatorica tribala, rudimentara, in Siria si Irak, acesti lideri ai statului islamic incearca sa provoace Vestul
intr-o reactie emotionala si materiala de autodistrugere, o cursa in care politicienii vestici au cazut si sint foarte
aproape de a parafa o dominare strategica a ISIS
Aceste două considerente, teroarea pe de-o parte și propaganda pe de altă parte, sunt considerente principale
din cauza cărora diseminarea informațiilor despre ISIL trebuie a fi oprite. 31
Actualmente acest ISIL nu este un stat, iar posibilitatea devenirii în viitor este puțin probabilă, dar nu trebuie
exclus apariția acestui moment cândva, însă în prezent ISIL reprezintă doar o grupare orientată spre răscoală,
ceea ce inseamnă că parametrii acestui conflict trebuiesc redefiniți prin prisma unei operațiuni de stopare a
tuturor acțiunilor acestei grupari cu tendinte sociale-anomice, evitând astfel debutul unui război de proprții
interstatale.

1. http://ortodoxie.trei.ro/istoric/ist/4k_biserica_si_mass_media.html

2. Dictionar de sociologie, coordonatori Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu Editura Babel, Bucuresti, 1993,
p. 342
3. Z. Ornea, De la civilizatia Gutenberg la cea a lui Marconi, in revista Dilema, anul VI, nr. 272, 17-23 aprilie
1998, p. 10;
4. Pr. Augustin Rusu, Invatamantul teologic si scrisul bisericesc, in volumul Autocefalic, Patriarhie, Slujire
sfanta, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1995,
5. Radu Ghelmez, Mundo Policial,15. November 2015
6. www.rang.org/pubs/research_r...
7.http://www.academia.edu/7080430/Terorismul_islamist_cauzele_apari%C5%A3iei_unui_nou_timp_de_r%C4
%83zboi
8. http://www.armyacademy.ro/biblioteca/CARTI/stiinte_teh/mosteanu/a.pdf
9. Gh. Văduva, E. Cheţe, C. Moştoflei, V. Popa, Dimensiune geopolitică şi geostrategică. Războiul terorist.
Războiul împotriva terorismului, Bucureşti, Centrul de Studii Strategice de Securitate, 2002
10. Walter Reich, Origin of Terrorism, Cambridge, U.K., 1990.
11. http://www.ziare.com/international/statul-islamic/2014-anul-decapitarilor-filmate-statul-islamic-a-impus-
califatul-terorii-1340118
12. https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2015/11/23/va-cadea-occidentul-in-cursa-intinsa-de-statul-islamic-
este-foarte-aproape-ca-acesti-fanatici-sa-decida-soarta-occidentului-pe-greselile-liderilor-vestici-depasiti-de-
situatie-o-vor-face/
13. http://www.ziare.com/articole/statul+islamic+din+irak+si+levant
14. http://www.ziare.com/international/statul-islamic/2014-anul-decapitarilor-filmate-statul-islamic-a-impus-
califatul-terorii-1340118
15..https://www.google.ro/search?q=Filmele+%E2%80%9Dscurt+metrajele%E2%80%9D+postate+pe+internet
+sunt+arma+principal+a+terorismului+modern!&oq=Filmele+%E2%80%
https://suditoiu.wordpre.com/2014/12/03/cum-ramane-cu-al-qaida/

30
https://suditoiu.wordpress.com/2014/12/03/cum-ramane-cu-al-qaida/
31
https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2015/11/23/va-cadea-occidentul-in-cursa-intinsa-de-statul-islamic-este-foarte-
aproape-ca-acesti-fanatici-sa-decida-soarta-occidentului-pe-greselile-liderilor-vestici-depasiti-de-situatie-o-vor-face/

51
CAUZELE ȘI EFECTELE VIOLENȚEI DOMESTICE

Asist.univ.drd. Dascălu Beatrice - Daiana


Universitatea Titu Maiorescu București
Facultatea de Drept și Științe Economice Tg-Jiu

Abstract: Infracțiunile săvârșite cu violență în cadrul familiei prezintă un ridicat pericol social
determinat pe de o parte de importanța relațiilor sociale ce constituie obiectul protecției sociale și de gravele
urmări pe care le pot avea pentru societate săvârșirea acestor infracțiuni, iar pe de altă parte faptul că ele se
realizează de obicei, prin folosirea unor mijloace sau procedee violente și au o frecvență deseori mai ridicată în
raport cu alte categorii de infracțiuni.

Cuvinte cheie: violență, familie, societate, comportament, infracțiune

Violența este un indiciu al crizei personale a individului care nu mai găsește ieșiri logice dintr-un sistem
închis. Ea este o consecință a societății care nu mai oferă modele viabile membrilor săi, nu mai reușește să-și
impună valorile și nu mai este în măsură șă-și facă respectate normele.
Infracțiunile săvârșite cu violență reprezintă un fenomen antisocial complex, rezultat al interacțiunii
conjugale a unor factori obiectivi și subiectivi, sociali și individuali, generali și particulari a unor condiții
favorizante a căror naștere și explicație, solicită din partea specialiștilor interesați în prevenirea și diminuarea
acestor manifestări, eforturi interdisciplinare și interinstituționale.
Trăim într-o societate, sau mai bine zis într-un segment de lume ce aparține unei națiuni (precum cea a
noastră), conexată organic exterioruluui ei; chiar dacă ne îndreptăm această idee, doar pe domeniul pe care-l
avem de cercetat – violența domestică - nu putem să-l scoatem din sistemul integrat al responsabilității
libertăților noastre ca indivizi și în același timp, componenți ai unui grup social conexat lumii exterioare lui.
Din punct de vedere teoretic, întotdeauna se poate rezolva aproape totul, dar dacă avem în vedere
realitatea, sau mai bine zis practica comportamentului individual sau de grup, în balans cu libertățile individuale,
faptele se scurg pe contrasens. Se pare că avem de-a face cu un joc deschis, neterminat și pe care-l vedem și-l
auzim zilnic, și parcă ne vine să credem că de fapt, creem condițiile pentru ținerea sub control a externalităților
negative, pe care le antrenează acțiunile umane în evoluția vieții, impregnată de condiții de incertitudine, și nu
invers.
Dacă analizăm cu discernământ conținutul, motivele , formele de manisfestare în ritmul și concurența
lor cutremurătoare ale violenței în sens larg și cele ale celei domestice în speță, ne dăm seama că la modul
general, cu toată ateenționarea jurisdicției în materie, că în orice societate, fie ea și românească, existența limitată
a resurselor generează raționalul sau pe contrasens, iraționalul dacă resursele de satisfacere a nevoilor nelimitate
lipsesc.
În limitarea iraționalului în favoarea raționalului, chiar dacă nu înseamnă asanarea violenței domestice,
fenomen inevitabil după părerea noastră, trebuie să pornim de la recunoașterea faptului că schimbarea direcției
de pe contrasens la sens începe cu individul , iar puterea și autoritatea puterii se află în primul rând în mâinile
indivizilor coroborată cu cadrul legal instituțional.
Indiferent care ar fi tipologia formelor de manifestare și a motivelor violenței în familie și a
“performanțelor” acestora, nu putem să eliminăm din discuție ceeea ce numim responsabilitate individuală și
socială.
Reversul acesteia, iresponsabilitatea, generează comportamente ale ființei umane în diverse zone
(familie, societate) și în diverse chipuri de manifestare cu consecințe nefaste atât pentru agresor, cât și pentru
victimă. De altfel, cadrul legislativ din România și Republica Moldova coroborat cu Recomandările
organismelor internaționale, menite să facă asemenea recomandări, a făcut un progres important și consistent atât
în definirea conceptului, a cauzelor, măsurilor de prevenire , combatere și regimul sancțiunilor privind violența
în familie ținând cont de componența și rolul acesteia bine definit în societate.
Multitudinea de definiții privind conceptul de violență în familie, sub toate formele ei actuale de
manifestare, adâncirea colaborării intersectoriale a tuturor actorilor implicați în educarea și formarea
personalității umane, sunt direcții de acțiune de ordin fundamental în demersul de cercetare, combatere și
reducerii a acestei maladii sociale.

52
Abordarea sistemică a infracțiunii de violență în familie, pornind de la obiectul acesteia, latura obiectivă
și subiectivă, subiectul și agravantele, ne conduc la constatarea , dar și la concluzia deosebit de importantă că
Legea penală din toate timpurile și din toate societățile a recunoscut gradul de pericol social deosebit de ridicat al
unui asemenea gen de infracțiune, de unde și necesitatea de a se acționa pe multiple planuri, nu numai la nivel
național, ci și concertat între state, având în vedere migrația familiilor pentru un loc de muncă, iar unele dintre
acestea nu-și “ lasă viciile acasă”.
Toate dezechilibrele generate de acest gen de infracțiune nu pot fi atenuate decât prin combatere
eficientă folosind mijloace judiciare, prin educație pe tot parcursul vieții individului , consiliere familiară și o
acțiune conjugată a tuturor instituțiilor responsabile din acest punct de vedere.
Realitatea ne arată că se tot îndesesc situațiile și consecințele crizei personale ale individuale în
condițiile unei societăți care nu-i oferă un model de viață viabil, nu-i poate impune valorile și nu mai este în
măsură să și le facă respectate. De altfel, o serie de date statistice prezentate în teză, nu reflectă o îmbunătățire
substanțială privind violența în familie, ele fiind însă un sistem de alarmă prețios pentru măsurile de profilaxie.
Susținem de altfel opiniile cercetătorilor în materie conform cărora violența în familie reprezintă o
problemă socială, de sănătate și o încălcare a drepturilor omului, iar fenomenul a devenit unul reprezentativ.
Portretele și tipologia celor doi subiecți implicați direct, respectiv agresorul și victima devin pe zi ce trece din ce
în ce mai sofisticate cu detalii uneori greu de imaginat, referitor la cauze și comportamente, unele dintre ele
universale, indiferent de spațiul național, nivel de dezvoltare, nivel social, etc..
Opinăm pentru ideea comform căreia prevenirea și combaterea violenței în familie aparține strict și într-
o ordine bine precizată : familie, comunitate și societății prin instituțiile ei ce trebuiect angrenate organic. Se
pune problema mobilizării de resurse în acest sens. Este adevărat, dar chiar dacă prevenirea ne costă mai mult,
consecințele negative care s-ar mai manifesta și costurile reintegrării sociale ar presupune cu certitudine un efort
mult mai diminuat.
Conform unor rezultate desprinse din cercetări efectuate pe baza violenței în familie , reiese faptul că
acest fenomen complex devine o responsabilitate permanentă a societății umane pentru și într-un cadru legal
național- statal , bine definit pentru individ, familie, grup social și societatea în ansamblul ei. Întâmplările teribile
din jurul nostru sunt prin esență problemele noastre. Ele sunt responsabilitatea tuturor, chiar dacă sunt sau nu,
responsabilitatea altora ca ființe umane competente și nu putem fugii de datoria de ajudeca lucrurile și de ceea ce
trebuie făcut.

CONCLUZII

Legea penală din toate timpurile și în toate societățile a recunoscut gradul de pericol social deosebit de
ridicat pe care îl reprezintă infracțiunile cu violență, constituind unul din grupul celor mai frecvente fapte
împotriva cărora s-a acționat pe multiple planuri.
Încălcarea dreptului la viață, integritatea corporală a libertății sexuale etc., creează o stare de
nesiguranță socială un dezechilibru serios pentru însăși existența societății. Formarea, desfășurarea și normala
dezvoltare a relațiilor sociale legate de ocrotirea juridică a vieții persoanei, nu este posibilă fără combaterea
eficientă folosind mijloace juridice.
Dintre cele mai eficiente sunt oferite de dreptul penal, ca instrument de normare și reglementare a
acestor valori de importanță socială majoră. Orice faptă de violență a persoanelor creează o stare de pericol
pentru securitatea întregii societăți.

BIBLIOGRAFIE

1. Dascălu Beatrice Daiana, Tutunaru Mircea, Criminologie, note de curs, Ed. Scrisul Românesc,
2013;
2. Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2014;
3. Maria Roth-Szamosközi, Copii si femei-victime ale violentei, Editura Presa Universitara Clujeana,
Cluj-Napoca, 2005;
4. Noul Cod penal, comentat, Partea specială, Ed. a II-a, revăzută și adăugită , Vasile Dobrinoiu,
Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiș, Costică Păun,
Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
5. Oxana Rotari, Criminologie, ediție revăzută și adăugită, Chișinău, 2011;
6. ROTARIU, Noela ; Irinel Rotariu, Violența domestică în dreptul penal român, Editura “Princeps
Edit”, 2005;

53
TRAFICUL DE MINORI

Lect.univ.drd. Dodescu Nadia-Elena


Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice – Targu-Jiu
Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti

Abstract : Асtuаӏіtаtеа tеmеі іnvеѕtіgаtе еѕtе juѕtіfісаtă ԁе faрtuӏ că trafіcuӏ ԁе minori, ca fеnоmеn
іnfracţіоnaӏ şі sоcіaӏ, rămânе în cоntіnuarе о rеaӏіtatе cе nеcеsіtă un еfоrt susţіnut şі cоntіnuu ԁіn рartеa
оrganіsmеӏоr іntеrnaţіоnaӏе, a fіеcăruі stat în рartе, ԁar şі a întrеgіі sоcіеtăţі. Cоnştіеntіzarеa еfеctеӏоr
nеgatіvе, a іmрactuӏuі ԁіstrugătоr ре carе îl arе acеst fӏagеӏ asuрra cорііӏоr ԁеvіnе о cеrіnţă funԁamеntaӏă a
ԁеmеrsuӏuі іnstіtuţіоnaӏ în statuӏ ԁе ԁrерt mоԁеrn.

Cuvinte cheie: trafic de minori, victimele traficului, exploatarea sexuuală, trafic de persoane,
conceptul de trafic.

Sрrе fіnеӏе anіӏоr `90 trafісuӏ a fоѕt aѕосіat сu рrоѕtіtuţіa șі еxрӏоatarеa ѕеxuaӏă a fеmеіӏоr șі сорііӏоr.
Оԁată сu aԁорtarеa Рrоtосоӏuӏuі реntru рrеvеnіrеa, ѕuрrіmarеa șі реԁерѕіrеa trafісuӏuі ԁе реrѕоanе, aԁіţіоnaӏ
Соnvеnţіеі ОNU îmроtrіva сrіmіnaӏіtăţіі tranѕnaţіоnaӏе оrganіzatе (Рrоtосоӏuӏ ԁе ӏa Рaӏеrmо, 2000), în
ԁоmеnіuӏ trafісuӏuі au fоѕt іnѕеratе ԁоuă іnоvaţіі.

În рrіmuӏ rânԁ, a fоѕt aԁорtată о ԁеfіnіţіе іntеrnaţіоnaӏă соmрrеhеnѕіvă a trafісuӏuі ԁе fііnţе umanе. În
aӏ ԁоіӏеa rânԁ, șі muӏt maі іmроrtant, ԁеfіnіţіa оfеrіtă ԁе Рrоtосоӏ еѕtе una ԁеѕtuӏ ԁе еxtіnѕă рrіvіnԁ ԁоmеnіuӏ
ԁе aрӏісarе șі іnѕеrеază munсa fоrţată сa unuӏ ԁіntrе ѕсорurіӏе trafісuӏuі, ре ӏângă ѕсорuӏ еxрӏоatărіі ѕеxuaӏе.

În tіmр се Рrоtосоӏuӏ еnunţa сâtеva ԁіѕtіnсţіі сеrtе întrе trafісuӏ în ѕсорuӏ еxрӏоatărіі ѕеxuaӏе șі trafісuӏ
în ѕсорuӏ еxрӏоatărіі munсіі șі a ѕеrvісііӏоr (рrесum șі рraсtісіӏе rеfеrіtоarе ӏa ѕсӏavіе ѕau ѕіmіӏarе ѕсӏavіеі șі
ѕеrvіtuţіі), trеbuіе ţіnut соnt сă еxрӏоatarеa ѕеxuaӏă nu rерrеzіntă munсă fоrţată.

În gеnеraӏ, trafісuӏ ѕе rеfеră ӏa сіrсuӏaţіa реrѕоanеӏоr, ԁе muӏtе оrі іӏеgaӏă, реѕtе hоtarе ѕau ре
tеrіtоrіuӏ aсеӏuіașі ѕtat, fеnоmеn tratat сa о aсtіvіtatе соmеrсіaӏă сarе fіnіѕеază сu еxрӏоatarеa рrіn munсă ѕau
32
ѕеxuaӏă.

О рrоbӏеmă ԁіfісіӏă се ѕе rеfеră ӏa рrоtесţіa vісtіmеӏоr trafісuӏuі ţіnе ԁе соnѕіmţământuӏ vісtіmеі


trafісatе. Сhіar ԁaсă vісtіma şі-a ԁat іnіţіaӏ соnѕіmţământuӏ, aсеѕt faрt nu înѕеamnă сă ԁrерtuӏ inculpatului ԁе a
ѕе aрăra еѕtе rеѕtrісţіоnat şі ӏa рrеzumţіa nеvіnоvăţіеі.

Рrоtосоӏuӏ сu рrіvіrе ӏa trafіс nu trеbuіе іntеrрrеtat сa ӏăѕânԁ ԁоvaԁa рrоbеӏоr ре ѕеama vісtіmеі. În
gеnеraӏ, соnѕіmţământuӏ unеі vісtіmе aԁuӏtе nu еѕtе rеӏеvant atunсі сânԁ au fоѕt aрӏісatе оrісе măѕurі ԁе
соnѕtrângеrе ѕtabіӏіtе ԁе Рrоtосоӏ.

Trafісuӏ ԁе copii ѕеmnіfісă rесrutarеa, tranѕроrtarеa, tranѕfеruӏ, aԁăроѕtіrеa ѕau рrіmіrеa unuі copil,
рrесum şі ԁarеa ѕau рrіmіrеa unоr рӏăţі оrі bеnеfісіі реntru оbţіnеrеa соnѕіmţământuӏuі unеі реrѕоanе сarе
ԁеţіnе соntrоӏuӏ aѕuрra соріӏuӏuі, în ѕсорuӏ еxрӏоatărіі ѕеxuaӏе, соmеrсіaӏе şі nесоmеrсіaӏе, în рrоѕtіtuţіе ѕau în

32
Garbulеt I., Traficul dе pеrѕoanе, Еditura Univеrѕul Juridic, Bucurеști, 2010, p. 19.

54
іnԁuѕtrіa роrnоgrafісă, еxрӏоatărіі рrіn munсă ѕau ѕеrvісіі fоrţatе, еxрӏоatărіі în ѕсӏavіе ѕau în соnԁіţіі ѕіmіӏarе
ѕсӏavіеі, іnсӏuѕіv în сazuӏ aԁорţіеі іӏеgaӏе, fоӏоѕіrіі în соnfӏісtе armatе, fоӏоѕіrіі în aсtіvіtatе сrіmіnaӏă, рrеӏеvărіі
33
оrganеӏоr ѕau ţеѕuturіӏоr реntru tranѕрӏantarе, abanԁоnărіі în ѕtrăіnătatе.

Aсеӏеaşі aсţіunі mai pot fi înѕоţіtе ԁе aрӏісarе a vіоӏеnţеі fіzісе ѕau рѕіhісе aѕuрra соріӏuӏuі, ԁе abuz
ѕеxuaӏ aѕuрra соріӏuӏuі, ԁе еxрӏоatarе ѕеxuaӏă соmеrсіaӏă şі nесоmеrсіaӏă a aсеѕtuіa, ԁе aрӏісarе a tоrturіі, a
tratamеntеӏоr іnumanе ѕau ԁеgraԁantе реntru a aѕіgura ѕubоrԁоnarеa соріӏuӏuі оrі înѕоţіtе ԁе vіоӏ, ԁе
рrоfіtarе ԁе ԁереnԁеnţa fіzісă a соріӏuӏuі, ԁе fоӏоѕіrе a armеі, ԁе amеnіnţarе сu ԁіvuӏgarеa іnfоrmaţііӏоr
соnfіԁеnţіaӏе famіӏіеі соріӏuӏuі ѕau aӏtоr реrѕоanе, ԁе еxрӏоatarе în ѕсӏavіе ѕau în соnԁіţіі ѕіmіӏarе ѕсӏavіеі, ԁе
fоӏоѕіrе a соріӏuӏuі în соnfӏісtе armatе, ԁе рrеӏеvarе a оrganеӏоr ѕau ţеѕuturіӏоr реntru tranѕрӏantarе.
34
Aсеaѕtă ԁеfіnіţіе arе maі muӏtе aѕресtе роzіtіvе сarе rеfӏесtă rеaӏіtatеa fеnоmеnuӏuі:

- nu rеѕtrângе trafісuӏ ӏa еxрӏоatarеa ѕеxuaӏă. Еa ѕе соnсеntrеază aѕuрra соnԁіţііӏоr ԁе munсă fоrţată,


aѕеrvіrе, ţіnеrе în ѕtarе ԁе ѕсӏavіе șі a рraсtісіӏоr ѕіmіӏarе ѕсӏavіеі, fіесarе ԁіn еӏе ԁuрă сum au fоѕt ԁеfіnіtе în
ԁrерtuӏ іntеrnaţіоnaӏ;

- nu ѕе соnсеntrеază în еxсӏuѕіvіtatе aѕuрra fеmеіӏоr șі fеtеӏоr, ԁar rесunоaștе сă fеmеіӏе, bărbaţіі,


fеtеӏе șі băіеţіі роt fi сu tоţіі vісtіmе;

- nu сеrе сa vісtіmеӏе ѕă travеrѕеzе un hоtar rесunоѕсut іntеrnaţіоnaӏ, ţіnânԁ соnt ԁе faрtuӏ сă


реrѕоanеӏе роt fi trafісatе іntеrn, ԁіntr-о rеgіunе în aӏta, în hоtarеӏе unеі ѕіngurе ţărі;

- ԁaсă оrісarе ԁіn mіjӏоaсеӏе іӏеgaӏе au fоѕt fоӏоѕіtе (ԁе еxеmрӏu, соntrângеrе, frauԁă, înșеӏăсіunе),
еѕtе іrеӏеvant ԁaсă vісtіma сеԁеază în сеӏе ԁіn urmă șі aссерtă еxрӏоatarеa.

Сіrсuӏaţіa реrѕоanеӏоr în ѕсорuӏ munсіі fоrţatе şі a рrеѕtărіі ѕеrvісііӏоr, ԁе оbісеі, іmрӏісă un agеnt ѕau
un rесrutоr, un tranѕроrtatоr şі, în fіnaӏ, un angajatоr, сarе va bеnеfісіa ԁе un anumіt рrоfіt ԁе ре urma
еxрӏоatărіі реrѕоanеі trafісatе.

În unеӏе сazurі, una şі aсееaşі реrѕоană înԁерӏіnеştе aсееaşі funсţіе. Datоrіtă роѕіbіӏіtăţіӏоr ԁе
сăӏătоrіе şі tеhnоӏоgііӏоr іnfоrmaţіоnaӏе, рrесum şі a сеrеrіі сrеѕсânԁе реntru munсă іеftіnă ԁіn ѕtatеӏе
іnԁuѕtrіaӏіzatе, a rеѕtrісţііӏоr ӏa оbţіnеrеa vіzеі, сăіӏе ӏеgaӏе ԁе еmіgrarе ѕ-au ԁіmіnuat соnѕіԁеrabіӏ. Dе сеӏе maі
muӏtе оrі, agеnţііӏе рrіvatе ԁе rесrutarе, іntеrmеԁіarіі şі angajatоrіі tranѕfоrmă aсеaѕtă ѕіtuaţіе într-un avantaj
реrѕоnaӏ şі aԁеmеnеѕс роtеnţіaӏіі mіgranţі în соnԁіţіі ԁе еxрӏоatarе.

Dеşі іnіţіaӏ соnсерtuӏ ԁе trafіс еra aѕосіat сu trafісuӏ ԁе fеmеі, соріі şі еxрӏоatarе ѕеxuaӏă, ӏumеa a
înсерut ѕă înţеӏеagă сă în trafіс ѕunt іmрӏісatе реrѕоanе ԁе tоatе vârѕtеӏе şі gеnurіӏе, рrесum şі ԁіvеrѕе
35
ѕесtоarе есоnоmісе.

UNІСЕF еѕtіmеază сă ӏa nіvеӏ gӏоbaӏ, aрrоxіmatіv 1,2 mіӏіоanе ԁе соріі ѕunt trafісațі anuaӏ, atât în țărіӏе
ӏоr, сât șі în afara granіțеӏоr aсеѕtоra.

33
Criѕtuѕ N., Traficul dе pеrѕoanе, proxеnеtiѕmul, crima organizată. Practica judiciară, Еditura Hamangiu,
Bucurеști, 2006, p. 41
34
Matеuţ Gh., Pеtrеѕcu V., Е., Ѕtеfăroi N., Onu Е., Dublеa A., Luca Ѕ., Iovu D., Tărnicеriu R., D., Gafta Gе., L.,
Luca C., Prună R., Al., Traficul dе fiinţе umanе. Infractor. Victimă. Infracţiunе, Еditura Aѕociaţia Altеrnativе
Ѕocialе, Iaşi, 2005, p. 66
35
Dragomirеѕcu B., Traficul dе pеrѕoanе. Aѕpеctе tеorеticе şi practicе, Bucurеşti, 2008, p. 84

55
Оrganіzațіa Іntеrnațіоnaӏă рrіvіnԁ Mіgrațіa șі Соmіѕіa Еurореană еѕtіmеază сă реѕtе 12.000 рână ӏa
36.000 ԁе реrѕоanе ѕub 18 anі ѕunt trafісatе anuaӏ în Еurорa în ԁіvеrѕе ѕсорurі, іnсӏuѕіv реntru a fі рușі ӏa
munсă fоrțată, munсі сaѕnісе, munсі agrісоӏе, сеrșіt șі furat.

Lunga șі varіata іѕtоrіе a ԁосumеntеӏоr іntеrnaţіоnaӏе сu рrіvіrе ӏa trafіс rеfӏесtă ԁіfісuӏtăţіӏе


соmunіtăţіі іntеrnaţіоnaӏе ԁе a ajungе ӏa un соnѕеnѕ șі ԁе a оbţіnе în mоԁ еfісіеnt о înţеӏеgеrе ӏa ѕсară ӏargă.

Un faсtоr сarе соntrіbuіе ӏa сrеştеrеa рrороrţііӏоr trafісuӏuі ԁе mіnоrі еѕtе gӏоbaӏіzarеa. Dеzvоӏtarеa
tеhnоӏоgісă faсіӏіtеază соmunісarеa, rеzuӏtânԁ, ѕрrе еxеmрӏu, în abunԁеnţa ԁе ѕроturі рubӏісіtarе TV ԁar şі о
utіӏіzarе tоt maі frесvеntă a tеӏеfоanеӏоr mоbіӏе. În aсеѕtе сіrсumѕtanţе şі сăӏătоrііӏе реѕtе hоtarе au ԁеvеnіt
muӏt maі uşоr şі raріԁ ԁе оrganіzat ԁесât în anіі рrесеԁеnţі.

Maі muӏt ԁесât atât, gӏоbaӏіzarеa a ѕроrіt ѕtanԁarԁеӏе ԁе traі în ţărіӏе ԁеzvоӏtatе, aѕtfеӏ aсеaѕtă
ѕіtuaţіе fііnԁ înѕоţіtă ԁе сrеştеrеa іnеgaӏіtăţіі atât ӏa nіvеӏ gӏоbaӏ, сât şі naţіоnaӏ. Gӏоbaӏіzarеa a соntrіbuіt ӏa
rеԁuсеrеa barіеrеӏоr în рrосеѕuӏ ԁе сіrсuӏaţіе a bunurіӏоr şі сaріtaӏurіӏоr ӏa nіvеӏ іntеrnaţіоnaӏ. Aсеѕtе
ѕсhіmbărі, înѕă, nu au fоѕt înѕоţіtе ԁе aсţіunі роӏіtісе ѕіmіӏarе în vеԁеrеa înӏăturărіі rеѕtrісţііӏоr în рrосеѕuӏ ԁе
сіrсuӏaţіе a реrѕоanеӏоr.
36
Faсtоrіі сarе соntrіbuіе ӏa trafісuӏ ԁе mіnоrі ԁіn рunсt ԁе vеԁеrе aӏ оfеrtеі: сӏіmatuӏ în сarе рrоѕреră
aсtіvіtăţіӏе trafісanţіӏоr ԁе mіnоrі; ԁatоrіtă unеі guvеrnărі іnеfісіеntе сaraсtеrіzată рrіntr-о aԁmіnіѕtraţіе
рubӏісă соruрtă ѕau abѕеntă; іnеfісіеnţa ѕіѕtеmuӏuі ӏеgaӏ şі jurіԁіс; іnеfісіеnţa ѕau ӏірѕa сăіӏоr ӏеgaӏе ԁе mіgrarе;
anaӏfabеtіѕmuӏ şі nіvеӏuӏ ѕсăzut ԁе еԁuсaţіе; ӏірѕa ԁе сunоştіnţе сu рrіvіrе ӏa rіѕсurіӏе mіgraţіеі; trafісuӏ ԁе
mіnоrі еѕtе о сrіmă сarе іmрӏісă rіѕсurі mіnіmе şі рrоfіturі maxіmе.

Dіn рunсt ԁе vеԁеrе aӏ сеrеrіі alti factori ce determină traficul de minori : ѕроrіrеa рartісірărіі
fеmіnіnе ре ріaţa munсіі gеnеrеază nесеѕіtatеa ӏuсrătоrіӏоr сaѕnісі, bоnеӏоr, ѕuрravеghеtоrіӏоr реntru bătrânі
еtс.; сеrеrеa соnѕumatоruӏuі реntru рrоԁuѕе şі ѕеrvісіі ӏa un рrеţ ѕсăzut şі оfеrіtе raріԁ; ԁеzvоӏtarеa іnԁuѕtrіеі
ѕеxuaӏе şі ԁе agrеmеnt – a gеnеrat сеrеrеa реntru ѕеrvісіі ѕеxuaӏе; abѕеnţa unuі сaԁru ԁе rеgӏеmеntarе
еfісіеnt şі ӏірѕa ѕanсţіunіӏоr; ӏірѕa ԁе rеѕресt реntru şі/ѕau înсăӏсarеa ԁrерturіӏе оmuӏuі; rіѕсurі mіnіmе, рrоfіt
înaӏt – сaraсtеrіѕtісі aӏе afaсеrіі ԁе trafіс ԁе mіnоrі; ӏірѕa ԁе соnştіеntіzarе; соruрţіa оfісіaӏіӏоr ԁіn ѕіѕtеmuӏ ԁе
mіgraţіе şі vamaӏ.

Mіnоrіі, în ѕресіaӏ сеі сu vârѕtе fragеԁе, au un іnԁісе ԁе vuӏnеrabіӏіtatе maі rіԁісat, în соmрaraţіе сu
aԁuӏţіі. Fііnԁ ӏірѕіţі ԁе еxреrіеnţă şі, ԁе rеguӏă, ԁе о aрărarе соrеѕрunzătоarе, nеvârѕtnісіі сaԁ maі uşоr vісtіmе
37
іnfraсţіunіӏоr. Еі ѕunt maі сrеԁuӏі, maі ѕӏabі fіzіс, maі ӏірѕіţі ԁе еxреrіеnţă еtс.

Сunоѕсânԁ aсеѕtе îmрrеjurărі, trafісanţіі сaută ѕă ӏе vaӏоrіfісе în favоarеa ӏоr. Lеgіuіtоruӏ a ѕanсţіоnat
maі aѕрru trafісuӏ реrѕоanеӏоr mіnоrе, în соmрaraţіе сu trafісuӏ ԁе реrѕоanе aԁuӏtе, tосmaі ԁatоrіtă
іmaturіtăţіі şі fragіӏіtăţіі fіzісе şі рѕіhісе a aсеѕtоra, сarе соntrіbuіе ӏa роѕіbіӏіtatеa ѕроrіtă ԁе rеuşіtă a faрtеі
реnaӏе ре сarе о anaӏіzăm în рrеzеnta ѕесţіunе.

Aрarеnt fără ӏеgătură întrе еӏе, trafісuӏ ԁе mіnоrі şі aԁорţііӏе іntеrnaţіоnaӏе соnѕtіtuіе un ѕubіесt
ԁеоѕеbіt ԁе іnсіtant, afӏat în ԁеzbatеrе іntеrnaţіоnaӏă.

Dіn рunсt ԁе vеԁеrе jurіԁіс, іnfraсţіunеa ԁе trafіс mіnоrі nu іnсӏuԁе în ԁеfіnіţіa ѕa, сa mоԁaӏіtatеa ԁе
соmіtеrе vânzarеa unuі соріӏ în ѕсорuӏ іntеrmеԁіеrіі unеі aԁорţіі іntеrnaţіоnaӏе ѕau сa ѕсор aӏ еxрӏоatărіі

36
Ichim I., C., Minorul - în rеglеmеntărilе еuropеnе, Еditura Timpul, Iaşi, 2003, p. 14.
37
Hotca M., A., Protеcţia victimеlor. Еlеmеntе dе victimologiе, Еditura C.H. Bеck, Bucurеşti, 2006, p. 111

56
vісtіmеі trafісuӏuі de mіnоrі, ԁar aсеѕt ӏuсru ѕе întâmрӏă şі rămânе nереԁерѕіt, unԁеva, ӏa ӏіmіta ԁіntrе
38
ӏеgaӏіtatе şі іӏеgaӏіtatе.

In actualul Cod penal infracţiunea de trafic de minori este reglementată în art.211 şi constă în:

„(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării
acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar public în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.

(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă”.

Consideraţiile exprimate relativ la infracţiunea de trafic de persoane sunt valabile şi în ceea ce


39
priveşte infracţiunea de trafic de minori .

Trafісuӏ de mіnоrі în ѕсорuӏ іntеrmеԁіеrіі ԁе aԁорţіі іntеrnaţіоnaӏе іӏеgaӏе ѕе ԁоvеԁеştе a fі un


fеnоmеn în соntіnuă сrеştеrе în uӏtіmеӏе ԁоuă ԁесеnіі.

Dіn се în се maі muӏtе famіӏіі сu о ѕіtuaţіе matеrіaӏă bună ԁіn ţărіӏе оссіԁеntaӏе înсеarсă ре сăі іӏеgaӏе
ѕă aԁорtе соріі ԁіn zоnеӏе ѕăraсе aӏе ӏumіі. În aсеѕt соntеxt, сhіar şі în ԁоmеnіuӏ aԁорţііӏоr funсţіоnеază lеgеa
соmună a оrісărеі ріеţе, оfеrta сaută сеrеrеa, іar сеrеrеa urmărеştе ороrtunіtăţіӏе.

Aԁорţіa іntеrnaţіоnaӏă, în Rоmânіa, a соnѕtіtuіt şі соnѕtіtuіе о matеrіе ԁеоѕеbіt ԁе ԁеӏісată, ԁе сеӏе


maі muӏtе оrі, ѕub рrеѕіunеa ѕau ӏa înԁrumarеa оrganіѕmеӏоr еurореnе ѕau іntеrnaţіоnaӏе au avut ӏос
numеrоaѕе іntеrvеnţіі ӏеgіѕӏatіvе, unеӏе rеѕресtânԁ şі rеfӏесtânԁ соnjunсtura роӏіtісă іntеrnaţіоnaӏă şі
nісіԁесum іntеrеѕuӏ majоr aӏ соріӏuӏuі, aşa сum еѕtе ѕtірuӏat în tоatе соnvеnţііӏе іntеrnaţіоnaӏе în ԁоmеnіu.

Rеgӏеmеntărіӏе ӏеgіѕӏatіvе rеfеrіtоarе ӏa trafісuӏ ԁе fііnţе umanе ѕunt ԁіfеrіtе ԁе ӏa о ţară ӏa aӏta. Aѕtfеӏ,
muӏtе ţărі au ratіfісat Рrоtосоӏuӏ ОNU şі au рrоmuӏgat lеgі ѕресіaӏе antі-trafіс în соnfоrmіtatе сu aсеѕta, іar aӏtе
ţărі ѕunt în рrосеѕuӏ ԁе еӏabоrarе şі іmрӏеmеntarе a unоr aѕtfеӏ ԁе măѕurі.

Unеӏе ţărі aрӏісă ӏеgіӏе şі соnѕtruіеѕс mесanіѕmе ѕресіfісе ԁе сооrԁоnarе реntru a rеzоӏva рrоbӏеma,
aӏtеӏе ѕunt înсă în fază рrеӏіmіnară.

În ţărіӏе în сarе nu еxіѕtă рrеvеԁеrі еxрrеѕе antі-trafіс în ӏеgіѕӏaţіе, abѕеnţa unеі aѕtfеӏ ԁе ӏеgіѕӏaţіі еѕtе
реrсерută сa fііnԁ un оbѕtaсоӏ în сaӏеa рunеrіі ѕub aсuzarе a tuturоr mоԁaӏіtăţіӏоr іnfraсţіоnaӏе în ѕреţă.

Сu tоatе aсеѕtеa, сhіar ԁaсă о ӏеgе ѕресіaӏă faсіӏіtеază іnvеѕtіgaţііӏе şі рunеrеa ѕub aсuzarе a сazurіӏоr
ԁе trafіс, aрӏісarеa ӏеgіѕӏaţіеі еxіѕtеntе еѕtе ԁе оbісеі ѕufісіеntă реntru іnсuӏрarеa trafісanţіӏоr реntru aсtеӏе
соmіѕе, întruсât іnfraсţіunеa ԁе trafіс ԁе minori рrеѕuрunе întоtԁеauna соmіtеrеa şі a aӏtоr faрtе gravе ре сarе
ӏеgіѕӏaţіa naţіоnaӏă о рrеvеԁе ԁеja.

Bibliografie:

38
Chipăilă I., Drăghici C., Ștеfan C., Е., Pintiliе L., T., Oloеriu G., Ţupulan M., C., Globalizarеa traficului dе copii,
Еditura Ѕitеch, Craiova, 2006, p. 53
39
C. Voicu, A,S.Uzlău, R.Moroşanu, Cr. Ghigheci, Noul Cod penal. Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed.
Hamangiu, 2014, p.342.

57
1. Garbulеt I., Traficul dе pеrѕoanе, Еditura Univеrѕul Juridic, Bucurеști, 2010.
2. Criѕtuѕ N., Traficul dе pеrѕoanе, proxеnеtiѕmul, crima organizată. Practica judiciară, Еditura
Hamangiu, Bucurеști, 2006.
3. Matеuţ Gh., Pеtrеѕcu V., Е., Ѕtеfăroi N., Onu Е., Dublеa A., Luca Ѕ., Iovu D., Tărnicеriu R., D., Gafta
Gе., L., Luca C., Prună R., Al., Traficul dе fiinţе umanе. Infractor. Victimă. Infracţiunе, Еditura
Aѕociaţia Altеrnativе Ѕocialе, Iaşi, 2005, p. 66
4. B. Dragomirеѕcu , Traficul dе pеrѕoanе. Aѕpеctе tеorеticе şi practicе, Bucurеşti, 2008.
5. I.C.Ichim , Minorul - în rеglеmеntărilе еuropеnе, Еditura Timpul, Iaşi, 2003.
6. M.A. Hotca, Protеcţia victimеlor. Еlеmеntе dе victimologiе, Еditura C.H. Bеck, Bucurеşti, 2006.
7. Chipăilă I., Drăghici C., Ștеfan C., Е., Pintiliе L., T., Oloеriu G., Ţupulan M., C., Globalizarеa traficului
dе copii, Еditura Ѕitеch, Craiova, 2006.
8. C. Voicu, A,S.Uzlău, R.Moroşanu, Cr. Ghigheci, Noul Cod penal. Ghid de aplicare pentru
practicieni, Ed. Hamangiu, 2014, p.342.

58
JUMĂTATE DE VEAC DE PSIHIATRIE ÎN BANAT ŞI ROMÂNIA

Acest text a fost pregătit pentru o expunere susţinută în faţa medicilor şi rezidenţilor din Spitalul „Al.Obregia”
Bucureşti, în 2009

M. Lăzărescu,
martie 2009

În 1959 îmi susţineam examenul de psihiatrie la Institutul de Medicină din Cluj, cu profesorul Eduard
Pamfil. De atunci am intrat în tărâmul psihiatriei din care nu am mai ieşit.

În acei ani în Banat funcţiona Pavilionul de Psihiatrie a Spitalului Unificat din Lugoj şi Serviciul de
psihiatrie din Jimbolia. Spitalul din Lugoj a fost construit între anii 1906-1926 iar pavilionul de psihiatrie – aşa
zisa casă galbenă, cu gratii şi delimitată printr-un zid – se afla la marginea sa. Secţia de psihiatrie a Spitalului din
Lugoj a fost prima de acest tip în România şi una din rarele din Europa de pe atunci. La noi mai funcţiona ca
serviciu psihiatric inclus într-un complex medical diversificat, Clinica de Psihiatrie din Cluj. În rest, în perioada
când a luat fiinţă Secţia din Lugoj, mai existau Spitale de Psihiatrie, cele mai apropiate în centrul şi sud-vestul
ţării fiind la Craiova - Madona Duţu -, Sibiu, la Dicio- Sînmartin (Târnăveni), Oradea şi Sighet. De aceea
cazuistica ce se interna la Lugoj acoperea o arie geografică largă, până la Dunăre, Valea Gorjului,Valea
Mureşului şi Valea Jiului. Lugojul a cărui serviciu de psihiatrie îl vizitam vara, avea o tradiţie bine consolidată.
Aici au lucrat psihiatri de prestigiu, mulţi activând ulterior în alte centre. Astfel era d-na dr. Ionescu, care a lucrat
apoi la Constanţa, doctorii Waler, Ilea, Belciugibeanu şi Piré, care au lucrat apoi la Bucureşti.

Din 1954 Secţia era condusă de dr. Aurel Mihala, un neuropsihiatru activ, performant şi de mare
prestigiu. I-a urmat dr. Teodora Popescu, apoi colegul meu Radu Cătănici. La Lugoj făceau stagiul de psihiatrie
şi studenţii de la Institutul de Medicină din Timişoara. Căci în Timişoara Clinica psihiatrică funcţiona, împreună
cu cea neurologică într-o fostă casă particulară, peste drum de Facultatea de Medicină şi Prefectură, bolnavii
psihici ocupând 40 din cele 80 de paturi, pacienţi din ambele specialităţi fiind internaţi în acelaşi salon.

La Cluj, în 1959, după ce a încheiat examenele primului semestru, Prof. E. Pamfil s-a manifestat public
la comemorarea de 100 ani a Unirii din 21 Ianuarie, într-o manieră care a fost folosită ca pretext pentru arestarea
lui şi scoaterea temporară din învăţământ. I-a urmat apoi la catedră dr. Silviu Roşu ce a plecat ulterior
conferenţiar la Timişoara; şi, după un timp, a revenit la Cluj ca profesor şi a murit de cancer. Disciplina a fost
preluată apoi, pentru mult timp de Prof. Aurelia Sârbu.

La Lugoj, vizitând în acele timpuri Secţia de psihiatrie, am asistat la curele de malarioterapie pentru
bolnavii cu P.G.P. Odată infestat pacientul făcea la trei zile o febră teribilă, după care primea o masă consistentă,
oricum şi grătare în sânge, iar la sfârşit era tratat cu chinină.

La Cluj, cum stăteam mai zilnic pe la psihiatrie, participam la electroşocuri zilnice care se făceau în
serie într-un salon cu 16 paturi. Fiecare aştepta la locul său cuminte să vină echipa care îi aplica electroşocul. La
capătul acestui salon era o toaletă, folosită ca vomitorium pentru tratamentul alcoolicilor cu antabuz. Stăteau în
grup, vomau, iar uneori leşinau. S-a încercat la un moment dat şi tratament convulsivant cu injecţii i.v. de
cardiozal dar s-a renunţat, tratamentul fiind prea riscant. În secţia de psihiatrie pacienţii aveau o cămaşă lungă, în
rest fiind goi şi desculţi.

În aceea perioadă la Cluj Clinica era dominată de psihiatre, existând şi doi psihiatri de nădejde: dr. U.
Albini şi I.Bâlcea. Albini primea pe diverse căi cărţi de psihiatrie recente, mai ales din Franţa; şi mi le

59
împrumuta cu generozitate. Amândoi s-au ocupat de hipnoză. Dr. I. Bâlcea era specialist în „training autogen
Schultz” având şi o diplomă internaţională de formator şi persoană care poate acorda atestate. În direcţia
psihoterapiei dr. Albini era peocupat şi de tehnica „rève eveillè”, a lui Desoille. În acea vreme în Franţa se
impusese Henry Ey, maestrul şi prietenul profesorului Pamfil. Apărându-i manualul de psihiatrie, cei doi s-au
apucat de traducerea lui, unul dictând şi altul scriind la maşină, acasă la Albini. Dar iniţiativa nu s-a finalizat.

La Clinica din Cluj era şi un serviciu de neurologie şi psihiatrie infantilă, plasat puţin mai sus, lângă
neurochirurgie. Dar aceasta nu avea pentru moment un conducător de prestigiu, căci dr. Vasile Ilea tocmai
plecase din Cluj să organizeze un Spital de Neuropsihiatrie Infantilă la Păclişa. Am aflat de un interes pentru
psihiatrie infantilă la Bucureşti, când eram în anul VI căci venise la o sesiune de pediatrie dr. Margareta Ştefan,
orientată în această direcţie. Am discutat atunci cu dânsa, împreună cu Sanda Buta cu care eram coleg de
externat (şi care mai târziu a jucat un rol de seamă în neuropsihiatria infantilă românească – căsătorită
Măgurean).

Când am terminat medicina în 1961 am făcut un tur psihiatric al României pentru a găsi un loc unde să
îmi încep cariera. Prima oprire a fost la Siret, unde Prof. Pamfil era reintegrat ca medic primar director al unui
imens Spital Republican de Neuropsihiatrie Infantilă. În acei ani Ministerul Sănătăţii hotărâse să înfiinţeze trei
mari unităţi care să concentreze şi să asiste copii cu dificultăţi mentale şi tulburări grave de dezoltare din întreaga
ţară. Unul era la Siret iar celelalte două la Păclişa şi Lugoj. Pe cel din lugoj îl ştiam din vacanţele mele acasă. Era
plasat sub Dealul viilor, într-o fostă cazarmă militară dezafectată. Această instituţie s-a dezvoltat ulterior frumos,
cu câteva pavilioane şi servicii de înaltă clasă, de standard european, sub conducerea dr. Lucian Borbil, care s-a
inspirat dintr-un model scandinav.

La Siret toate clădirile importante din orăşel erau pline cu copii având diverse grade de deficienţă
mintală. Prof. Pamfil, continua să fie la curent cu noutăţile medicale; mi-a comentat atunci originea genetică a
bolii Langdon Down. Organizase în zonă şi o reuniune pe teme de neuropsihiatrie infantilă. Prof. Pamfil a mai
rămas la Siret o perioadă, timp în care a colaborat cu dr. George Ionescu, pe care l-a lăsat în locul său când s-a
reintegrat în învăţământ, la Timişoara. Iar George Ionescu, ulterior, pe când lucra la Institutul de Psihologie şi-a
făcut doctoratul la Prof. Pamfil, plecând apoi la Paris şi ajungând şeful catedrei de Psihopatologie de la Sorbona,
unde lucrează şi în prezent.

De la Siret am ajuns la Iaşi, unde se lansa dr. Petru Brânzei, pe atunci şef de lucrări. La Brăila şi Galaţi
nu am găsit nimic. La Bucureşti era profesoară Constanţa Ştefănescu Parhon. Dar şi dr. Dosios, psihiatru de
înaltă cultură, ce lucrase la Sibiu (unde-l impresionase pe Cioran). Dr. Dosios era un om de o mare fineţe
spirituală şi plin de umor, ducând cu sine ceea ce avea esenţial tradiţia psihiatriei româneşti de aici. Şi am mers
mai departe. Pe atunci Sibiul psihiatric nu strălucea. La Zam erau doctori Gh.Grecu, J.Fogoroşi şi M.Megieşan.
La Săvârşin era dr. Dan Arthur, venit din Cluj. În sfârşit, la repartizare am ales Păclişa, unde nu fusesem şi unde
am ajuns împreună cu colegul meu, dr. Ştefan Kecskemety şi soţia sa Puşa.

Spitalul Republican de Neuropsihiatrie din Păclişa interna o cazuistică din mai toată ţara, predominant
din Ardeal dar şi din Bucureşti.

Erau destul de multe cazuri de autism infantil, domeniu din care dr. Şt. Kecskemety şi-a făcut apoi teza
de doctorat. La spitalul Păclişa era pusă la punct o sală neurochirurgicală complet dotată; radiologia şi ea
perfomantă la fel ca laboratorul. Fiziokinetoterapia a funcţionat la un înalt nivel, existând şi o piscină. Am
organizat apoi, împreună cu familia Kecskemety, terapie ocupaţională. Şi, prin artificii administrative, s-a
început şi şcolarizarea celor internaţi. Era înainte de 1963. Dr. Vasile Ilea era un pedopsihiatru de prestigiu în
România. În acea perioadă de acest domeniu se preocupa la Timişoara, dr. Eliza Ionescu iar la Bucureşti conf.
Iancu, dr. Costinev şi Margareta Ştefan, care ne-a şi vizitat la Păclişa. La un moment aici a mai fost în vizită şi
Cicerone Postelnicu, psihiatrul ieşean care a ajuns să fie cel mai bine informat despre psihiatria românească, pe
care o vazuse în...... Spitalul Păclişa avea o bibliotecă deosebită, abonamente la multiple reviste de specialitate
din Vest precum şi cărţi şi tratate de prestigiu. Mai târziu Păclişa a fost un centru vizitat şi de delegaţii oficiale.
Aici s-a desfăşurat mai tîrziu şi o Conferinţă naţională de neuropsihiatrie infantilă, cu mulţi invitaţi din
străinătate.

60
În prima perioadă a anilor 60 s-a continuat înfiinţarea de Spitale de psihiatrie în România, proces care a
început în 1955. După ce a fost finalizat Spitalul Obregia din Bucureşti, în România nu s-a mai construit nici un
Spital cu destinaţia „psihiatrie”. Dar până în 1955 nici nu s-a mai înfiinţat vreunul. Apoi, acestea s-au înfiinţat,
predominant între 1955-1965, mai puţin după aceea. Locaţiile au fost în foste unităţi militare, foste castele,
cămine muncitoreşti sau mănăstiri.

În 1961 a început să funcţioneze în Banat Spitalul din Jebel iar în 1966 cel din Gătaia, ambele în foste
cazărmi. La Jebel au fost aduşi iniţial pacienţi de la Jimbolia, mică unitate de pacienţi cronici plasată exact pe
linia graniţei cu Iugoslavia. Atât la Jebel cât şi la Gătaia au mai venit ulterior cazuri cu deficienţe mentale
adultizate de la Păclişa şi Lugoj. Populaţia de psihiatrie cronicizată s-a format progresiv în zonă. La fel cea de
alcoolici. Desigur, a existat şi o cazuistică acută, care se interna doar pentru tratament, la inceput mai mult la
Gătaia. Spitale similare cu cele din Zam, Jebel, Gătaia s-au înfiinţat în toată ţara. Peste tot însă în afara oraşelor.
În Arad au luat fiinţă centre psihiatrice la Căpâlnaşi, Bulci şi Mocrea, toate în foste castele. În Bihor, la Ştei
(Petru Groza) şi Nucet în foste cămine muncitoreşti. În Olt, la Poiana Mare, la Iaşi la Grajduri – ambele în foste
cazărmi.

În aceeaşi perioadă s-a înfiinţat Sanatoriul de Nevroze din Săvârşin în castelul ce aparţinea regelui
Mihai Întâi. Conform concepţiei vremii, nevrozele gravitau în jurul neurasteniei. Noţiunea de neurastenie
avusese o mare importanţă în sec. XIX, înainte ca Janet să fi introdus pe cea de psihastenie. Neurastenia a ajuns
din nou la modă în URSS şi în România. Ea era pe larg descrisă în cursul d-nei Prof. Constanţa Stefănescu
Parhoan din Bucureşti şi apoi în cursul litografiat a prof. Vasile Predescu. Se menţiona că neurastenia putea avea
elemente anxioase şi depresive. În plus mai exista nevroza histerică şi cea obsesivo- fobică. În legătură cu
ultimul concept am încercat mai târziu, în 1973, să demonstrez că patologia obsesivă e distinctă de cea fobică,
dar această idee nu s-a impus oficial. Titulatura de „Sanatoriu” a instituţiei de la Săvârşin era dictat de faptul că
în nomenclatorul M S figurau Sanatoriile Climatice de tubeculoză, astfel încât instituţia se putea referi la o
denumire existentă. Aceasta era explicaţia pe care o formulase dr. Mein, care a coordonat mult timp problemele
psihiatrice în M.S. Problema s-a pus în mod serios când s-au înfiinţat Laboratoarele de Sănătate Mintală, după
modelul Laboratoarelor de analize. Activitatea de la Săvârşin a fost girată, prin delegare, de medici din Bucureşti
şi Cluj, până ce a fost numit director dr. Dan Arthur. În acea vreme Săvârşinul a fost a fost un loc de refacere
pentru mulţi intelectuali. S-au întreţinut relaţii cu bibliotecile din ţară, fapt ce permis o bună informare. Aici s-au
desfăşurat mai multe iniţiative în direcţia psihodiagnosticului şi a psihoterapiei. În 1963-65 a fost exesat şi
utilizat psihodiagnosticul prin probele Szondi, Rorschach şi TAT. (În aceeaşi perioadă primul TAT a fost utilizat
la Bucureşti şi de dr. George Ionescu). În psihoterapie s-a exersat şi practicat diverse forme de psihoterapie de
grup, psihodramă şi logoterapie. Au căpătat versiune românească multe texte psihiatrice clasice şi informaţii
privitor la psihoterapie. Experienţa de la Săvârşin a fost apoi continuată în diverse centre de doctori ca Octavian
Hangan, Traian şi Victoria Lohan şi alţii. Săvărşinul s-a desfinţat în 1966. Nu după mult timp s-a înfiinţat
Sanatoriul de Nevroze Predeal.

În 1967 prof. Pamfil a primit dreptul de a conduce doctorate. În 1969 când mi-am susţinut teza de
doctorat, la Cluj era profesor Silviu Roşu iar de la Iaşi Petru Brânzei, care au venit la susţinere. În Bucureşti, în
acel deceniu Prof. Vasile Predescu se întorsese de la studii din URSS – unde a plecat pentru a studia
pedopsihiatria şi s-a întors cu un doctorat în gerontopsihiatrie. Prof. V. Predescu a preluat Catedra de la Prof.
Constanţa Ştefănescu Parhon. După un stagiu la Paris pe teme de psihofarmacologie a publicat o carte în acest
domeniu, care a ghidat terapia medicamentoasă din România mulţi ani. Deasemenea, Prof. V. Predescu a
organizat Institutul de Psihiatrie (care apoi a fost desfiinţat la sfârşitul anilor 80). Prin acest Institut a fost
organizată o cercetare deosebit de interesantă şi utilă şi anume, un studiu epidemiologic în teren, prin
chestionarea directă la domiciliu a unui mare eşantion populaţional. Din păcate, această cercetare care pentru
acea vreme era impresionantă, nu a putut fi valorificată în plan intenaţional, din lipsa utilizării unor instrumente
standardizate. O cercetare similară a replicat la Craiova dr. T. Udriştoiu. Cercetarea respectivă a avut însă,
consecinţe în plan intern, argumentând la M.S. nevoia de specialişti şi structuri funcţionale psihiatrice pe baza
prevalenţei ridicate a bolilor psihice. Pe lângă cercetări în domeniul EEG, în schizofrenie, prof. V.Predescu a
organizat publicarea unui Tratat de Psihiatrie cu colaboratori din Bucureşti, care a stat la baza formării

61
majorităţii psihiatrilor din România, până în 1990. nici în prezant nu există în România un tratat psihiatric
similar, ca amploare redactat în conformitate cu noile cunoştinţe.

În anii 70 Spitalul Central nr. 9 din Bucureşti funcţiona din nou cu profil de psihiatrie, neurologie şi
neurochirurgie. A fost refăcută astfel situaţia, pe care am cunoscut-o în anii 60, când Spitalul nr. 9 fusese
transformat în spital general , având secţii de ginecologie, chirurgie, pediatrie, endocrinologie, etc.
Neurochirurgia a funcţionat cu mare prestigiu. Dr. ...... care a scos si un mare tratat de specialitate. La psihiatrie
o figură luminată a fost dr. George Constantinescu, psihiatru deosebit de cult şi informat. După o vizită la
Londra, el a introdus prima dată în România utilizarea check-listelor simptomatice în caracterizarea episoadelor
psihopatologice(a făcut în acest o comnicare la o Consfătuire la Timişoara). Altă personalitate deosebită a fost
dr. Cor...., care ulterior s-a ocupat şi de istoria psihiatriei din România. Mai funcţionau conferenţiari şi apoi
profesorii – Meiu şi Neicu. În plan clinic un medic deosebit de apreciat era d-na dr. Baliff. În psihologie se
manifesta psihologul Sen. În genetica psihiatrică s-a impus dr. Cristodorescu care a format-o ulterior pe dna
Şerbănescu. Echipe mai tinere s-au format progresiv.

La Iaşi, colaborator al prof. P.Brânzei era dr. Tadeush Piroszinski, coleg de-al meu de doctorat la Prof.
Pamfil din 1967, împreună cu dr. Ştefan Stisse. La Iaşi era Prof. P.Brânzei, o personalitate activă şi expansivă, ce
a dominat întreaga psihiatrie din Moldova. El a impus conceptul de psihiatrie bio-psiho-socială care a ajuns
sloganul Socolei (personal optam pentru caracterizarea psihiatrică prin triada: conştiinţă – logos - spiritualitate,
dar această formulă nu putea avea un impact larg printre clinicieni). La Socola s-a constituit şi un Centru de
psihiatrie socială, de fapt o mare sală de conferinţă. Frecventele Întruniri psihiatrice de la Socola se desfăşurau
într-o atmosferă festivă, cu lungi şedinţe de deschidere şi apoi cu mese fastuoase. În plus, după fiecare întrunire ,
apărea un volum ce reunea comunicarea prezentată(aceeaşi tradiţie s-a păstrat şi ulterior, în perioada Prof. T.
Piroszinski, Prof. P. Boişteanu). Prof. P. Brâzei a condus la Socola, pentru un timp, şi un centru de cercetări
OMS. Personalitatea sa impresionantă a făcut să fie stimat de tot Iaşul şi toată Moldova. Şi prin el, să fie stimată
psihiatria.

La Cluj funcţiona în anii 70, Prof. dr. Aurelia Sîrbu, iar la Tg. Mureş, Prof. Grecu, coleg de-al nostru de
facultate , în Cluj Prof. Grecu s-a ocupat de depresii, temă care preocupă şi în prezent o parte a clinicii din Tg.
Mureş. După ce mai târziu s-a înfiinţat Facultatea de medicină la Craiova, aici a ajuns Prof. dr. Alexandru Olaru,
personalitate interesată de cultură, care împreună cu medicina terminase la Cluj şi filosofia. Dr. Al. Olaru a
susţinut la Prof. Pamfil o teză pe tema „Nebuni în opera lui Shakespeare. Eu nu am .................... celor pe care-i
apreciez”.

În anii 70 a ajuns să răspundă de psihiatrie dr. Ţuculescu care fusese director la Bălăceanca. În acei ani
a apărut o carte cu important răsunet ulterior în psihiatri românească: „Sănătatea mentală în lumea
contemporană”, autori V. Predescu, C. Oancea. Pentru prima dată se vorbea serios în România nu doar de boli
psihice ci de sănătate mentală.

Un an de răscruce a fost 1973. După ce în 1973 au apărut normele de funcţionare a unităţilor sanitare,
care prevedeau înfiinţarea Laboratoarelor de Sănătate Mentală şi a Ergoterapiei; acestea s-au dezvoltat în
aproape toată ţara. Ergoterapia, împreună cu terapia ocupaţională era prevăzută să se desfăşoare în diverse
unităţi, ca cele de suferunzi locomotori, de tuberculoză şi de boli psihice. Textul oficial conţinea un comentariu
larg privitor la valoarea terapeutică psihică a diverselor forme de activitate. Erau prezente trei forme. Prima,
neremunerată, înclina mai mult spre terapia ocupaţională: pacientul era stimulat să facă diverse activităţi ............,
să picteze – cu materiale cumpărate de Spital. A doua se referea la o activitate productivă ce se poate desfăşura
în Spitale în care pacienţii stau mai mult. Spitalul urma să se ocupe de organizarea activităţii productive, de
achiziţii de materiale şi de desfacerea pa piaţă a produselor. Din venitul obţinut pacientul primea 30% iar o altă
parte se folosea pentru îmbunătăţirea vieţii sale; mai exact. S-au cumpărat din acei bani diverse: televizoare,
jocuri de societate, materiale sportive, etc. Cea de-a treia formă se referea la ergoterapia ambulatorie caz în care
pacientului îi revenea 70% din câştig. Aceasta s-a dezvoltat cu precădere la Timişoara, unde funcționează şi în
prezent.

62
Cea de-a doua formă de ergoterapie, cu spitalizare....... s-a dezvoltat în multe unităţi. Spitalul Jebel, în
timpul directorului dr. Viţian mai ales, era între cele mai fruntaşe din ţară, disputându-şi primul loc cu Spitalul
Răducăneni de lângă Iaşi, în competiţie mai intra şi Spitalul Zam. La Lugoj, la Spitalul de neuropsihiatrie
infantilă, s-a dezvoltat în vremea dr. Borbil, o sceţie de covoare persane, la executarea cărora participau
oligifreni cu un nivel QI foarte scăzut, care erau însă antrenaţi pentru un program structurat ce dura mai multe
luni. Era o problemă cu desfacerea produselor dar s-au găsit diverse comenzi. De ex. Spitalul Jebel a produs şi a
vândut sârmă împletită, bănci de parc şi mail ales produse de croitorie. Unele comenzi veneau de alte Spitale sau
se vindeau propriului Spital, mai ales produsele agricole rezultate din creşterea legumelor şi animalelor. Spitalul
Jebel – şi nu numai acesta – a cescut porci iar în timpul directorului dr. Enăşescu, viţei şi vaci, una fiind chiar
primită la un concurs. Mai era şi posibilitatea unor expoziţii cu vânzare, mai ales a produselor de artizanat.
Aceasta a fost aplicată în multe unităţi, inclusiv la Centrul de Resocializare – RESOC – pe care l-a organizat dr.
A. Romilă la Spitalul nr. 9 din Bucureşti. Pacienţii cu evoluţie îndelungată foloseau banii ce-i primeau alimente
sau ţigări.

Ergoterapia ambulatorie remunerată, pe lângă o funcţionare temporară la Arad, a avut o ........ în


România doar la Timişoara, fiind înfiinţată şi dezvoltându-se prin eforturile dr. Viorel Ardelean. Locaţia a fost şi
este în spaţii ce sunt în administraţia Spitalului Judeţean iar personalul constă în angajaţi ai Spitalului. Niciunul
nu are calificare de ergoterapeut, aceasta specialitate ...... niciunde în România, formare postliceală oficială.
Ergoterapia ambulatorie din Timişoara a inclus între 50-80 pacienţi dispensarizaţi, desfăşurându-se după modelul
unor ateliere protejate. Activităţile ...... croitorie, cartonaj şi legătorie, tâmplărie, montaj (a unor subansambluri
prin colaborare cu întreprinderea ELBA), agricultură (produsele vânzându-se Spitalelor), artizanat (cu desfacere
la Fondul Plastic), etc. De-a lungul anilor s-a format o comunitate psihiatrică ce s-a consolidat şi prin
sărbătorirea în comun a sărbătorilor – zile de Paşti, Crăciun, zile de naştere – prin excursii ce au loc anual, prin
participarea la activităţile de reabilitare a LSM. S-a reuşit , timp de mulţi ani, cu sprijinul achipei de la LSM, şi
în special a asistentelor sociale, şi reangajarea unui număr apreciabil de schizofreni care fuseseră pensionaţi.

După 1990 activităţile de ergoterapie , sub toate formele, s-au redus în toată ţara şi apoi, s-au
desfiinţat. În prezent mai funcţionează ergoterapia ambulatorie din Timişoara şi în câteva centre se reactivează
şi se dezvoltă terapia ocupaţională.

Laboratoarele de Sănătate Mentală s-au dezvoltat după 1973 în aproape toată ţara, dar inegal. Conform
normelor naţionale ele erau prezente prevăzute a funcţiona cu psihiatri, psihologi, asistenţi sociali, asistenţi
medicali, având însă în schemă şi posibilitatea de a angaja sociolog şi jurist. În Timişoara au fost angajaţi în toate
în toate aceste specialităţi. Principiile de funcţionare erau: - ........; - munca în echipă; - depistarea precoce şi
prevenţia; - legătura cu reţeaua de bază- alte specialităţi; - urmărirea în ambulator a cazurilor cu evoluţie
îndelungată (dispensarizare); intervenţia în familie şi în societate, - implicarea societăţii în sănătatea mentală.
Majoritatea funcţiilor erau diferite de ............. şi intervenţie precoce, cele propriu-zise terapeutice, începe şi
dispensarizarea,.......dar 20%.

În acelaşi act normativ se prevedea şi înfiinţarea Staţionarelor de zi şi a serviciilor de ergoterapie.

În multe locuri în ţară aceste instituţii s-au înfiinţat doar pe hârtie. În altele, au existat încadrări şi
activităţi de diverse complexităţi, şi care au variat în timp. Unele LSM- uri s-au înfiinţat şi apoi s-au desfiinţat.
Câteva centre s-au impus cu activităţi ........... şi complexe aşa cum au fost cele din Piatra Neamţ, Cluj, Arad,
Sibiu, ş.a.m.d.

La Timişoara LSM-ul s-a format prin comasarea a 3 servicii de policlinică într-o unitate ce a funcţionat
într-o clădire lipită de Clinica Psihiatrică şi depinzând de Spitalul Judeţean. Oraşul era împărţit în 3 sectoare
fiecare fiind în preocuparea unei echipe constând din psihiatru, psiholog şi asistent social. Evidenţa pacienţilor
era .........iar prezenţa la dispensarizare urmărită constant. Dacă un pacient cu evoluţie îndelungată nu se prezenta
la control un timp, era solicitat prin telefon, scrisoare, urmând apoi vizita la domiciliu a asistentului social.
Staţionarul de zi şi Ergoterapia ambulatorie ce s-au înfiinţat în aceeaşi perioadă a anilor 70 au funcţionat integrat
cu LSM-ul sub forma de Centru de Sănătate Mentală, sub conducerea unui medic şef de secţiece avea acelaşi
statut ca orice şef de secţie din Spital. Apropierea de Clinică a permis şi integrarea cu activitatea acesteia prin

63
participarea întregii echipe din ambulator şi semiambulator la raportul de gardă şi bilanţuri săptămânale. Astfel,
comunitatea terapeutică psihiatrică din Timişoara avea în permanenţă evidenţa tuturor cazurilor noi de psihoză, a
cazurilor necompliante, a pensionarilor şi depensionarilor, a intervenţiilor în diverse servicii din judeţ, a
expertizelor, etc. În aceeaşi perioadă a funcţionat şi o integrare cu Spitalele din Jebel şi Gătaia în cadrul unui
sistem terapeutic ........

În perioada anilor 70, 80 s-au dezvoltat progresiv activităţile psiho-socioterapie şi reabilitare


psihosocială, tot într-o manieră intergrată. Chiar CSM-ul avea activităţi comune pentru pacienţi internaţi, aflaţi în
semiambulator şi ambulator de ex. în direcţia sportului, cenaclul literar, a artterapiei prin desen şi pictură,
meloterapie, joc scenic, a terapiei prin dans, prin activităţi de club şi ..........., etc. O parte din acestea erau iniţiate
de Clinică, altele de CSM. Au jucat un rol important oameni de cultură ce s-au implicat voluntar şi chiar
„colaboratori externi”, în mare măsură prin relaţiile personale cu unii psihiatri. În cadrul CSM, unde se
desfăşurau cele mai multe din programele de socioterapie şi reabilitare, au funcţionat şi cluburi pentru pacienţi –
de ex. pentru tineri schizofreni, pentru persoane depresive în vârstă, pentru alcoolici, etc. La aceste persoane au
participat şi colegii psihiatri din Gătaia şi Jebel. Colegii din aceste Spitale au participat la dezvoltarea psihiatriei
comunitare şi prin deplasarea ......... în 15 Întreprinderi din Timişoara unde, ....... de medicul de întreprindere, s-
au preocupat de problemele psihiatrice şi de sănatatea mentală a bolnavilor, de programe de sănătate mentală. O
altă activitate care a implicat toate cele 3 unităţi – Clinica, Spitalele Jeel şi Gătaia, a fost activitatea sportivă cu
pacienţii, care se desfăşura în fiecare an sub conducerea profesorului de educaţie fizică şi sport dar se ........ şi în
competiţii ce se ţineau de două ori pe an, cu echipe mixte formate din pacienţi şi personal – inclusiv medici –
finalizată prin câştigarea unei cupe de către una din unităţi. La Jebel, prin eforturile dr. Florin Gâldău, s-a reuşit
ca terenul de fotbal oficial al comunei să funcţioneze în Spital, aici ţinându-se şi meciurile oficiale, cu galeria
celor din localitate şi a celor din deplasare. Împreună cu spectacolele ce se ţineau în Spital – atât la Jebel cât şi la
Gătaia – Spitalele în aceste comune au ajuns un al doilea centru civic al comunităţii, participând astfel la
reducerea stigmei.

Între programele desfăşurate în perioada anilor 80, cel puţin în Banat, se mai pot menţiona:

 activităţi de psihopedagogie. Acestea au început în 1985 în Clinică, prin şedinţe cu schizofrenii


aflaţi în diverse faze ale bolii, care erau conduşi spre conştientizarea bolii, recunoaşterea
simptomelor şi transformarea lor în co-terapeut.
 Analiza populaţiei Spitalelor în categorii formate din: populaţie stagnantă ce nu părăseşte spitalul; -
populţia semistagnantă, care se internează periodic având internări destul de lungi; - pacienţi cu
internări curente. Acest tip de analiză a cazuisticii internate este şi în prezent de actualitate.
 Prezenţa în Spitale a unor specialişti şi intelectuali, ............. ce participă la .... stigmei. La Spitalul
Gătaia s-au ţinut în anii 80, reuniuni cu profesori şi specialişti din principalele Clinici din
Timişoara pe marginea tulburărilor psihice ce se manifestă în diverse specialităţi, fapt ce anticipa
psihiatria de psihiatria de legătură. Deasemenea, la Spitalul Gătaia s-au internat în regim sanatorial,
mulţi intelectuali, ca de ex. pictori, scriitori,regizori, muzicieni, filozofi, etc., fapt ce a diversificat
spiritual problematica psihiatriei.
În anii 70,80, în România a existat interes pentu psihiatrie. Iniţial s-au ţinut mai multe reuniuni pe
marginea psihiatriei la Sibiu, la iniţiativa dr. Stelian Bi...... . Apoi, au continuat întâlniri ce au devenit anuale,la
Gătaia. Participau din toată ţara psihiatri şi psihologi interesaţi de hipnoză, relaxare, sofroterapie, training
autogen, logoterapie, psihodramă, psihanaliză, etc. Cel puţin colegii din Cluj, Bucureşti, Sibiu, Arad, Timişoara
au participat constant. Reuniunile durau mai multe zile. Aceste programe au continuat după 1990 stând la baza
înfiinţării la Gătaia a Asociaţiei Române de Psihoterapie.

În perioada anilor 70,80 s-au ţinut în România mai multe reuniuni psihiatrice de nivel naţional pe tema
psihiatriei sociale. Principalele au avut loc la Bucureşti, Piteşti, Arad şi Timişoara. S-au dezbătut activitatea
LSM-ului, psihiatru de medicină legală dar şi multe alte teme de interferenţă dintre psihiatrie şi viaţa socială.
Ulterior Conferinţa Naţională ............ în acest domeniu s-a ţinut la Timişoara în 1985.

În întreaga perioadă de până în 1990, în România a funcţionat Uniunea Socialistă ........ medicale care
avea şi o secţie de Psihiatrie. În fiecare centru mai important, oricum în cele universitare se ţineau periodic,
uneori lunar, şedinţe de comunicări ştiinţifice. Reuniunile psihiatrice s-au ţinut în anii 70,80 destul de multe,

64
câteva în fiecare an, cu diverse tematici şi cu multe comunicări ................................. de neurologie, psihiatrie,
neuropsihiatrie infantilă. Contribuţia românească la .......... psihiatriei internaţionale a fost limitată. Unele centre
au ............... teme în manifestări ştiinţifice. Mai mulţi ani la rând Oradea a organizat conferinţa de psihiatrie
antropologică. Timişoara s-a profilat pe psihiatrie socială şi apoi pe psihopatologie. La Bucureşti s-au ţinut până
în 1990 întâlniri anuale, în iunie, cu titlul „Activitatea în psihopatologie” la care se discutau diverse teme.
Participarea psihiatrilor români la întâlnirile psihiatrice internaţionale a fost modestă, inclusiv la Congresele
Mondiale de le Viena (1983), Athena (1989), Rio de Janeiro (1993).

După 1983 psihiatria, care prinsese un anumit avânt în direcţia comunitară la sfârşitul anilor 70, a intrat
într-un declin datorită şi blocării administrative a formării specialiştilor. Oficial, până după 1990, nu s-au mai
făcut promovări în învăţământul superior, nu s-au mai dat secundariate astfel încât formarea specialiştilor a fost
blocată, nu s-au mai dat doctorate. Formarea psihologilor şi asistenţilor sociali fusese blocată mai de mult.
Astfel, anul 1990 a găsit România psihiatrică cu un handicap mult mai mare decât ţările din jur, inclusiv cele din
sistemul socialist.

Imediat după 1990 s-a manifestat o evidentă libertate de asociere. În februarie 1990 s-a format Asociaţia
Psihiatrică Timişoara iar în martie 1990 Asociaţia Psihiatrică Română. În mai 1990 s-a format Asociaţia
Psihiatrilor liberi, cu programul declarat de a lupta împotriva abuzurilor psihiatrice politice. În acelaşi an a luat
fiinţă Liga Româna de Sănătate Mentală şi alte asociaţii de profil care au avut diverse perioade de activitate. Pot
fi menţionate: - Asociaţia Română de Psihoterapie care s-a transformat apoi în Federaţia ........... de Psihoterapie
din România, Asociaţia Română de Psihiatrie Socială, care a funcţionat la nivel redus câţiva ani apoi dizolvându-
se şi reînfiinţându-se din 2000; - Asociaţia R............. de Psihiatrie din România; - Liga Spitalelor de Psihiatrie
din România care însă s-a .......... la scurt timp după constituire; - Asociaţia Română de Psihopatologie; -
Asociaţia Română de studierea Tulburărilor de Personalitate; - Asociaţia Română de Psihiatrie Biologică.
Ultimele trei sunt deosebit de active şi în prezent, fiind întâlniri anuale, ca cea a rezidenţilor.

Tot după 1990 s-au constituit într-un .................... organizaţii nonguvernametale (ONG-uri) ale
aparţinătorilor bolnavilor psihici şi ale bolnavilor psihici. La început aceste ONG-uri au vizat în primul rând
copii cu handicap şi tulburări psihice de dezvoltare, formarea lor fiind stimulată de Asociaţii similare din
străinatate. Ulterior s-au înfiinţat şi ONG-uri pentru suferinzi adulţi, ca de ex. ONG Armonia Timişoara.
Activitatea acestui ONG, au parteneriat cu serviciile de psihiatrie comunitară care au supravieţuit după 1990, a
fost destul de bună în anii 90, c........ la diverse procese, dintre care unele s-au încheiat şi au supravieţuit, cu
implicarea formelor locale. Azi sunt Timişoara ONG-urile „ Pentru Voi”, „Casa Faenza”, „Centrul de Memorie”.
Altele au avut o evoluţie oscilatorie, fapt ce s-a constatat la nivelul întregii ţări. După 2000 activitatea ONG-
urilor psihiatrice de adulţi din România nu s-a mai reconstituit semnificativ.

După 1990 s-au reluat cele blocate în 80 şi în primul rând formarea specialiştilor. Rezidenţiatul a ajuns,
ca în restul lumii la 5 ani, cu o curicula ce s-a modificat de mai multe ori. Rolul formării şi asigurarea locurilor
de formare corespunzătoare, salarizarea şi multe alte aspecte au rămas însă problematice şi după 2000.

S-au reluat deasemenea concursurile universitare, au apărut noi profesori de psihiatrie, s-au reluat
doctoratele care în prezent încearcă să se adapteze noilor exigenţe internaţionale. S-au reluat şi examenele de
primariat, formele din România rămânând însă sub semnul multor neclarităţi şi ambiguităţi.

După 1990 s-a înmulţit numărul Universităţilor de Medicină, de stat, dar şi particulare. Astfel au apărut
multe catedre de psihiatrie şi mai mulţi profesori. Întâlnirile de psihiatrie au rămas şi ele mai multe pe an. Dar ,
după 2000, mai ales în ultimii ani, Asociaţia Psihiatrică Română (APR) se ........ şi instituie o ordine, în sensul
unui Congres bine ........ la 3 ani şi a unei Conferinţe anuale bine organizată. La întrunirile psihiatrice ...................
multiple comunicări. După anii 2000 s-au dezvoltat câteva preocupări mai ţintite în unele centre. Astfel: În
Timişoara au persistat preocupări pentru psihopatologie şi psihoze. La Craiova se ţin constant reuniuni de
Psihiatrie Biologică şi Psihofarmacologie. Catedra din Tg. Mureş organizează anual o întâlnire de Tulburări de
personalitate şi la doi ani una orientată spre depresie şi tulburări afective. La Oradea, există un interes crescut
pentru istoria psihiatriei. La Miercurea Ciuc se ţin periodic întâlniri legate de grupul Balint, de suicid şi tulburări
afective. Au mai fost câteva reuniuni orientate spre psihiatria comunitară, la Timişoara, Piteşti şi Câmpulung

65
Moldovenesc. La Bucureşti, la Spitalul Universitar există o preocupare centrată pentru psihiatria de legătură iar
la Spitalul Obreja pentru addicţie şi tulburarea Alzheimer. La Cluj, o preocupare insistentă pentru problematica
suicidului.

Drumurile în străinătate, la manifestările ştiinţifice psihiatrice s-au înmulţit experimentele firmelor de


medicamente şi ………..în stilul de turism ştiinţific ce se practica in plan internaţional. La aceste întruniri,
existau şi comunicări din partea psihiatrilor români.

Din 1990 programele de psihiatrie comunitară care erau în parte ………după anii 85, s-au deteriorat şi
mai mult, progresiv, în majoritatea centrelor, chiar în cele ce au avut o bună tradiţie. În 2007, la nivelul central al
M.S. a apărut un nou interes pentru psihiatrie, ……….intrarea României în Uniunea Europeană. Actele
normative ce au apărut reiau o parte din prevederile din 1973. E mai puţin clară subordonarea şi teritorializarea,
care în trecut se suprapuneau pe teritoriul gestionat de un spital. Acest program început cu avânt, este în prezent
într-o fază de încetinire şi nu se ştie încă cum va funcţiona efectiv, deci proiecte există.

După 1990 s-au dezvoltat cabinetele particulare de psihiatrie. Ele sunt şi în prezent în continuă creştere.
Astfel accesibilitatea populaţiei la consult psihiatric a crescut foarte mult. Şi la fel, şansa dispensarizării. S-au
înmulţit şi cabinetele de psihologie, ce practică psihodiagnostic şi consiliere. Formările în psihoterapie cu diverse
forme s-au dezvoltat mult în ultimul deceniu, astfel încât oferta a crescut potenţial. În fapt, creşterea de
psihoterapeuţi e destul de mică, dat fiind faptul că la …….. şi se cere …… complet .. pacient. De asemenea,
familiaritatea populaţiei cu unele forme de terapie, de ex. cu cea familială sistemică, e redusă.

Interesul pentru psihiatria socială şi reabilitarea psihiatriei sociale este în populaţie la un nivel redus.
Aceasta nu poate fi rezolvată de către cabinetele de psihiatrie particulare că necesită intervenţia statului şi a
comunităţii. Dar toate acestea sunt în prezent la un nivel redus de implicare. Din această perspectivă,
performanţele obţinute în anii 70,80 sunt greu de realizat, ne mai existând controlul şi ambianţa în care să se
desfăşoare. În plus, în psihiatria internaţională, interesul pentru psihiatria comunitară e în scădere.

Psihiatria din prezent, din România şi din plan internaţional, poate fi doar până la un punct comparată
cu cea din anii 60, 70, 80. S-a schimbat structura vieţii sociale, stilul de viaţă, evaluările, proiectele, raporturile
interpersonale, în întreaga societate. Ceea ce pretinde o adecvare a medicinei psihiatrice la lumea contemporană.
Tradiţia este importantă, deoarece acolo unde ea este consolidată constituie pânza de fond si temelia pentru noi
modalităţi în abordarea suferinţei şi patologiei medicale, unde însă fundamentele şi tradiţia sunt fragile apar
probleme suplimentare. Precum şi riscul accentuării superficialităţii şi dezimplicarea în abordarea profundă şi de
perspectivă a problemelor de sănătate mentală.

Căci, fiecare societate, fiecare lume are şi va avea felul său de a înţelege fericirea şi disperarea, raiul şi
iadul.

66
Anexa

La Laboratorul de Sănătate Mentală din Timişoara, condus de Dr. Rodica Novac, s-au desfăşurat în anii
1970, 1980 multiple activităţi de kinetoterapie, cenaclu literar, meloterapie, cluburi pentru tineri, etc. Au fost
implicaţi mulţi voluntari, între care, pictoriţa M. Goian, timp de mulţi ani, săptămânal, a desfăşurat activităţi de
artterapie, pe care le-a notat constant. Cu ocazia întâlnirii aniversare din 2007, a prezentat caietul cu notiţe, din
care sunt reproduse câteva fragmente.

În anii 1970, 1980 s-au ţinut în România în fiecare an multiple reuniuni ştiinţifice psihiatrice, diverse
centre specializându-se în anumite direcţii: Timişoara în psihologie socială, Tg. Mureş în depresii, la Bucureşti
se ţinea în luna Iunie reuniuni pe tema „Actualităţi în psihopatologie”, la Oradea întâlniri de antropologie
psihiatrică.

În fotografie (Oradea 1983) 5 profesori de la dreapta la stânga: Gh. Grecu (Tg. Mureş), E. Pamfil
(Timişoara), V. Predescu (Bucureşti),
P. Brânzei (Iaşi), M. Lăzărescu (Timişoara.)

Spicuiri din Istoria Psihiatriei în Banat şi Vestul României

Spitalul de psihiatrie Gătaia a fost gazda multor întâlniri de psihiatrie, aici înfiinţându-se după 1990
Asociaţia Română de Psihoterapie care mulţi ani şi-a ţinut Congresele Naţionale în acest Spital. În anii 70, 80, la
Gătaia s-au ţinut întruniri anuale neoficiale ale psihoterapeuţilor de diverse orientări.

67
În fotografie, 1980:

- dreapta: psiholog Andrei Dumitrescu (Timişoara) cu anumită experienţă în psihanaliză.


- mijloc, psihiatru Iuliu Albini (Cluj) cu experienţă în hipnoză şi „vis treaz” (Desoille).
- stânga, Prof. Dr. M. Lăzărescu.

În Timişoara, pe lângă cele 3 congrese de psihiatrie socială ţinute până în 1986, a fost cultivată şi
psihopatologia. Primul congres pe această temă s-a ţinut în mai 1990, cu un invitat din Suedia. În 1992 şi 1994 s-
au ţinut două Congrese Internaţionale de psihopatologie, singurele de acest fel în Europa (şi care nu au mai fost
realizate la acelaşi nivel până în prezent).

68
Fotografie – Congresul Internaţional de Psihopatologie Timişoara 1992.

În primul rând, de la dreapta la stânga: Prof. dr. E. Gabriel (Viena), preşedintele secţiei de
psihopatologie al Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie), dr. Felicia Romoşan (Timişoara), Prof. dr. M. Musalek
(Viena, preşedintele secţiei de psihopatologie a Asociaţiei Europene – AEP), Prof. Dr. M. Lăzărescu
(Timişoara). În rândul 2 (între Lăzărescu şi Musalek) Prof. Dr. H. Sass, Aachen (care a ajuns apoi preşedintele
AEP), (între Musalek şi Romoşan), Prof. Dr. Ch. Mundt (Şeful Catedrei de Psihiatrie din Heidelberg, directorul
revistei internaţionale de psihoterapie); deasupra sa, în rândul 3, Prof. A. Krausz (Heidelberg), tot în ultimul
rând, al 3-lea din dreapta, Prof. A. Spitz (Heidelberg), al 4-lea din dreapta, Prof. A. Böker, şeful catedrei din
Berna; în al 2-lea rând (cu un picior uşor înclinat) Prof. C. Perris (de la Umea – Suedia, care a descris depresiv
monopolarii şi psihozele cicloide). În fotografie mai sunt mulţi alţi invitaţi din străinătate şi din România.

Întâlnirea din 1994 a fost şi mai amplă, cu o imtportantă participare din Marea Britanie – Prof. A. Sims
(President of Royal Colege of Psyciatrists.), Prof. dr. Brongtington (Birmingam) şi o importanta delegatie din
Germania (Prof. A. Blamkenburg), etc.

În 1979 a luat fiinţă la Laboratorul de Sănătate Mentală din Timişoara serviciul de Ergoterapie
ambulatorie remunerată, care funcţionează şi în prezent. Pacienţii primesc 70 % din valoarea produsului. Au
existat 7 ateliere, inclusiv artizanat, tâmplărie şi producţie de subansamble pentru întreprinderi. Restul de 30 %
este folosit pentru programe de socioterapie, mese festive (de Paşti şi Crăciun), excursii de 2-3 zile în staţiuni.
Cu aceste ocazii se etalează şi producţiile artistice ale pacienţilor, se practică muzica şi dansul etc.

69
70
EXPLICAŢII ETIOLOGICE ASUPRA GESTULUI SUICIDAR
- CAUZA DECLANŞATOARE PIVOT DIN PERSPECTIVA SEMNIFICAŢIEI –

Prof. univ. dr. Butoi B. Tudorel


Psiholog clinician principal
Expert formator în psihologie clinică judiciară
Asist. univ. drd. Ionescu Cristian

Prezentul articol explică gestul suicidar prin anihilarea instinctului supravieţuirii datorată semnificaţiei
autodistructive conferită de sinucigaş cauzei pivot.

This article explains the suicidal gesture by the annihilation of the survival instinct through the
autodistructive meaning conferred by the suicide person to the pivot cause.

Cuvinte cheie: - suicid, cauză pivot, instinctul de conservare (supravieţuire a speciei), semnificaţie
autodistructivă, hipersensibilitate morbidă, imaturitate afectivă, trecerea la act, matricea
suicidară.

Las la o parte orice abordare filosofică, eseistică, vizând demersul în speţă şi încerc o serie de reflexii
etiologice asupra a ceea ce pentru mine continuă să rămână o provocare, un paradox*.40
Fără îndoială pragmatic discutând ne aflăm în faţa unui gest voluntar asumat liber, deliberat care
vizează autosuprimarea vieţii – asupra acestei definiţii existând se pare un consens -.
Autosuprimarea vieţii, deci?! – Păi viaţa nu ripostează? Păi din investigaţiile noastre nu prea mai are
cum!... atâta vreme cât declicul, comanda compulsivă chiar din mecanismele cognitiv-afective energizate
motivaţional volitiv izvorăşte! Deci viaţa, personalitatea trăind decide finalul, propria ieşire din scenă.
Continui să răspund dilemei, mai bine zis să mă întreb?!... să mă uimesc?!... sigur că aş putea hrăni
speculaţiile dinamicii abisale... dar aleg să zăbovesc asupra instinctului de conservare a speciei, a persoanei, care
tocmai opunându-se morţii i-a permis acesteia să se dea cu trotineta supravieţuirii continuând să existe vremelnic
pe acest pământ.
Ce se întâmplă aşadar?!... pragmatic vorbind, instinctul de conservare (supravieţuire) se defectează
zăbovind într-un moment ireversibil de anestezie a oricărei riposte..., este anihilat, permiţănd invadarea câmpului
autoprotecţiei de către ideea suicidară circumscrisă de fiecare dată unei cauze pivot care pune în act gestul în
materialitatea sa.
Din constatările noastre există pe de o parte derive existenţiale obiectivate în împrejurări favorizante şi
indivizi, personalităţi defecte – defecte pentru că nu o dată dezechilibre caracteriale împing instinctul de
conservare (de supravieţuire) de-a dreptul în derizoriu nu o dată prin cauze declanşatare pivot de o neseriozitate
evidentă...!
Asta în interpretarea noastră ca spectatori ai dramei, căci actorul principal, viitorul sinucigaş este
singurul care acordă semnificaţie dimensiunilor conflictului său interior şi intim!... Putem doar întreba ce fel de
semnificaţie?!... exact aceea pe care a trăit-o sinucigaşul în intimitatea sa şi pe care n-o să o ştim niciodată... nu
ne rămâne să constatăm decât bruscheţea actului suicidar care paradoxal anulează orice ripostă a vieţii (a
supravieţuirii). – să scriem cărţi în care abundă presupunerile şi să facem simpozioane în care să emitem ipoteze
ca cele de faţă – Din această perspectivă într-o abordare comună cu distinsul meu prieten Radu Constantin –
expert grafolog observam că „la paranoici vom găsi o hipersensibilitate morbidă, irascibilul, perversul,
hiperemotivul, anxiosul, reprezintă alte categorii de defecţi (predispuşi) fiecare predispoziţie avându-şi
mecanismele sale filtru de valorizare a semnificaţiilor fiecare semnificaţie conferită cauzei declanşatoare
pivot, având caracter individualizat personalizat într-o istorie de viaţă şi obiectivat într-o matrice
suicidară dinamică inserată conştiinţei individului şi care energizează trecerea la act **.41
Un lot masiv este furnizat de către imaturii afectivi, prin atitudinea captivă a unor trăiri ale
sentimentelor de milă, remuşcare, altruism, sacrificiu, jertfă, spirit justiţiar, sugestibilitatea şi fenomenul imitaţiei


Vezi Butoi B. Tudorel şi colab. “Sinuciderea un paradox”, Edit. Medicală, Bucureşti, 1998.
**
Butoi Tudorel, Radu Constantin, „Dimensiuni psiho-grafologice asupra gestului suicidar” – simpozion – Rolul
şi contribuţia probelor criminalistice şi medico-legale în stabilirea adevărului „IGPR şi Asociaţia
Criminaliştilor”, Bucureşti, 2004

71
favorizând acordarea din nou a unor gradiente de semnificaţie apte să anihileze instinctul de supravieţuire
şi să conducă aşadar către anihilarea ireversibilă.
Trec peste (modurile de operare) modalităţile de sinucidere menţionând doar diversitatea acestora,
interesându-mă mai degrabă identificarea cauzelor declanşatoare pentru ca din punct de vedere etiologic să
putem a le elimina din dramatica existenţă socială. Dintre supravieţuitorii aflaţi ulterior în consiliere, cei mai
mulţi (referindu-mă la tineri de această dată) îşi motivează gestul prin: dispute cu părinţii sau cu bunicii, decepţii
sentimentale, eşecuri şcolare, sentimentul de abandon provocat de deces sau divorţ al părinţilor, presiunea
mediului restrictiv (internat, cămin, unitate militară etc.). Interesează, deasemenea, pentru toate categoriile de
sinucigaşi şi indiferent de vârstă, unele “tipuri bine conturate” în legătură cu situaţii patologice net definite. Din
această perspectivă teoria noastră referitoare la deteriorarea instinctului supravieţuirii fiind susţinută de
sinucigaşii care răspund reacţiei la agresiunea bolii somatopsihice – riposta la boală (ex. stările depresive
reacţionale la boli incurabile, dizgraţii fizice inclusiv “sindromul urâţeniei imaginate” – dismorfofobie – termen
ce-i aparţine psihologului italian 1886 – Enrique Marselli, conflictualitatea intimă interesând performanţa
sexuală, decepţiile sentimentale în materie, complexele de inferioritate (sentimentul ratării, inutilitatea existenţei
etc.).
Date fiind relaţiile de prietenie, respect şi preţuire profesională, am abordat împreună cu reputatul
grafolog Radu Constantin o incursiune interdisciplinară psiho-grafologică intenţionând ca din decriptarea
personalităţii sinucigaşului scriptor să înţelegem câte ceva.
Este o încercare inedită, credem, câtă vreme grafologul este rar consultat asupra riscului eventual de sinucidere
la un scriptor dat. Mai adesea i se arătau documente scrise de către o persoană care s-a sinucis sau care a avut o
tentativă cerându-i-se, dacă este posibil, să regăsească a posteriori indici care ar fi putut atrage atenţia. Desigur,
nu se pot trage concluzii categorice din punct de vedere grafologic într-o problemă atât de vastă dat fiind mai
ales diversitatea motivelor. Studiul scrierii în opinia noastră permite să se vadă unde dinamismul psihic a fost
perturbat – în cazul tulburărilor psihologice, dar nu se poate prevedea trecerea la act. Scrierea sinucigaşilor nu
este obligatoriu patologică (doar în anumite cazuri) dar ea este expresia unui dezechilibru, a unei lupte inegale
între energia vitală şi obstacolele sau agresiunile lumii înconjurătoare, existând o corelaţie între dezadaptare şi
riscul de autodistrucţie.
Un exemplu în acest sens este edificator.

ISTORIC

În seara zilei de 17 mai 2000, Mariana îl surprinde pe Adi în parcarea din vecinătatea blocului
sărutându-se cu o necunoscută. Are loc o ceartă violentă, reproşuri şi invective. Adi o ameninţă cu despărţirea
definitivă, porneşte maşina şi dispare în noapte cu necunoscuta.
Întoarsă acasă, destul de aproape de miezul nopţii, Mariana plânge şi i se confesează bunicii sale. Pe
acest fond, intervin părinţii, mama şi tatăl (sun influenţa alcoolului), reproşându-i că a neglijat şcoala şi îşi pierde
timpul cu “drogatul de Adi”.
Într-un târziu se sting luminile şi casa se cufundă în linişte.
Dimineaţa în jurul orelor 6:00 – 6:30, femeia de serviciu ţipă îngrozită…

72
Imagini ale victimei în plan îndepărtat şi apropiat
precum şi ale biletelor (micşorate la scara de 1/1, 66) lăsate de sinucigaşă

Interpretare psihologică

73
- T.M.V. – Mariana 17 ani;
- provine dintr-o familie modestă (tatăl – zugrav, mama – comerciant la tarabă);
- mai are doi fraţi: T.C. – băiat, în vârstă de 21 de ani, militar în termen şi T.G. – fată, în vârstă de 15 ani,
elevă;
- este ataşată afectiv de “mamaia”, bunica sa – T.N. în vârstă de 65 de ani, croitoreasă, căreia i se
confesează uneori;
- P.R. – Adi (28 de ani), prietenul Marianei, şofer de taxi;
Trăiesc o “iubire imposibilă” (de când Mariana avea 15 ani) – erotism, sexualitate, certuri repetate, urmăriri,
infidelitatea lui Adi versus credinţa, pasiunea şi iată “jertfa” Marianei – toate pe fondul împotrivirii de ambele
părţi ale familiilor.
- P.S. – D-na Sofica – 48 de ani, coafeză – pedichiuristă. Mama lui Adi, cu atelier privat, “care n-o
agreează pe Mariana”.

MOTIVAŢIA PSIHOLOGICĂ – MECANISMUL DECLANŞATOR –


CAUZA PIVOT

- discernământul diminuat al minorei şi labilitatea ei în plan psihic furnizează îngustarea câmpului


conştiinţei (inclusiv reflexiei) – Mariana rămâne blocată într-o proiecţie infantilă;
- presiunea socială a familiilor (care nu văd relaţiei niciun viitor);
- infidelităţile „profesionale” (şofer de taxi) ale lui Adi – verificate şi demonstrate public de Mariana;
- presiunea insuccesului în performanţa şcolară a Marianei – fiinţă redusă, slabă performanţă –
reproşurile părinţilor etc.

SEMNIFICAŢIA

- gestul suicidar apare ca o supapă de catharsis, uşurare, eliberare (semnificaţie individuală, personală);
- pe fondul unei structuri labile – excitabile, agresiunile externe repetate pe fondul conflictual obosesc,
uzează: certuri, violenţă, plâns, fugă de acasă etc.;
- notele pesimismului şi depresiei capătă permanenţă, pe măsură ce situaţia reală nu oferă nicio soluţie
– instinctul de supravieţuire (vital) este anihilat – pulsiunea suicidară devine act -.

CAUZA PIVOT

Devine relaţia de infidelitate şi iubirea neîmpărtăşită de Adi – toate disfuncţiile se oculează în


această zonă de potenţial suicidar.

MECANISMUL DECLANŞATOR

Se realizează din interior, cu motivaţie alimentată extern – psihanalitic pulsiunea suicidară încurajată
de fatigabilitatea instinctului de conservarre în continuu delir, apare în planul Eului – conştiinţei – incapsulând
ideea gândului autodistructiv. De la gând la gest...câteva secunde.

INTERPRETAREA MECANISMELOR MENTALE

Pulsiunea suicidară – obiectivată în ideea suicidară se relevă în speţă de faţă cu o forţă de excepţie.
a) deşi subiectul sinucigaş, (Mariana) scrie „biletul de adio”, trăind prezentul „în prezent”, opţiunea
suicidară este încapsulată, trecerea în moarte este tranşantă – sinucigaşa eliberată de prezent, ea a
trecut deja „dincolo”, scriind la timpul trecut „mămica mea, te-am iubit”; „d-na Sofica, am ţinut la dvs.
...”, „Adi, tu ai fost viaţa mea”, „Mariana pentru vecie...”;
b) cauza pivot hrăneşte sentimentul inutilităţii de a trăi, nonsensul vieţii este evident, ideea suicidară este
fără întoarcere (la sinucigaş, gestul este argumentat după o logică interioară hrănită afectiv şi de aici
potenţialul său criminogen) iar îngustarea câmpului de conştiinţă (sărăcia soluţiilor de evitare) se
oglindeşte excepţional în expresia categorică a judecăţilor de valoare:
- „...nimeni n-o să te iubescă, ca mine, încât să-şi dea viaţa...”;
- „...Adi, tu ai fost viaţa mea...”, „...Ai fost primul bărbat din viaţa mea. Jur”;
- „...Adi, viaţa mea, nu pleca...”.

c) introproiectarea inutilităţii şi prăbuşirii:

74
- „...De ce nu m-ai ţinut lângă tine...”;
- „...cine te va iubi...”;
- „...iubitule, nu mă părăsi...”;
- „...neglijată, neînţeleasă, părăsită, nu pot trăi...”.

Mesajul ideatic – afectiv şi volitiv este exprimat ferm, fără echivoc, decizia este luată. Ea apare din
perspectiva semnificaţiei ca o eliberare catharsică şi ca „unica soluţie”.
În acest moment, sinucigaşul, nu mai gândeşte ca noi (cei care încă trăim) pentru că el nu mai este ca
noi; disfuncţiile afectiv-volitive şi logica sa proprie sunt rezultanta produsului întregii sale vieţi.
În spatele fiecărui sinucigaş se ascunde o istorie şi un destin.

* *
*

În soluţionarea speţei s-a lucrat inclusiv ipoteza unui omor (către care conducea documentarea
asupra conflictului agresiv verbal din noaptea precedentă) simulat în gestul suicidar… ipoteza a fost
înlăturată prin depoziţiile a doi (vecini) martori care în aceeaşi dimineaţă în jurul orelor 05:30 în timp ce
părăseau locuinţa pentru a merge la pescuit s-au salutat cu sinucigaşa Mariana care se întorcea de la ghenă
unde dusese gunoiul iar în mâna dreaptă avea o legătură, sfoară, bandă ceva…

* *
*

INTERPRETAREA GRAFOLOGICĂ
asupra scrierii intitulate: “Îmi pare rău. Mămica…”, de pe cele două bilete
format A5, lăsate de sinucigaşă

Scrierea foarte inegală: formă – cu nazalele când arcadiforme (1), când unghiulare (1), când alungite pe
orizontal gramele nazalelor (2), când strânse (2); dimensiune – când mare şi gladiolată (descrescândă) (3), când
mica şi gladiolată (3), presiune, viteză, direcţie, continuitate, ordonare, laxă, dilatată (4), instabilă nestructurată,
artimică.
De subliniat aspectul de scriere neregulată (inegală) (5), chiar discordantă cu schimbări multiple şi
variate de direcţie a traseului grafic şi cu înclinări discrepante, în sensul că scrierea are o înclinare dreapta (6),
încercare de vertical sau dreaptă (6) dar şi o înclinare stânga (răsturnată) (6), apoi rândurile (în condiţiile în care
coala de hârtie este liniată din fabricaţie) sunt la început orizontale şi se respectă la cele 8 rânduri liniatura, după
care acestea sunt coborâtoare (descendente) (7), dar şi câteva suitoare (ascendente) (7), apoi dacă la început
rândurile sunt aliniate (7), în rest ele nu se mai păstrează şi devin şerpuitoare (ondulate) (8), ba chiar se observă
şi o tendinţă de scriere săltăreaţă, în scări (8).
Ritmul de mişcare este neconcordant, perturbat, desfăşurarea nesigură, fără unitate (coeziune), cu
secvenţe de gesturi abrupte (9) şi trăsături torsionate (ondulate) (10).
Ca semnificaţie (interpretare): incoerenţă a impulsurilor şi reacţiilor, opoziţie între tendinţe, fluctuaţii
ale stării dispoziţionale cu exagerări sentimentale şi descurajări, dificultăţi de a percepe şi de a-şi percepe
limitele, tendinţa de abandon, imaturitate.
Ritmul de structurare a formei este modificat: forme exagerate, arbitrare, torsionate, nesigure.
Lipsă de structurare, de realizare de sine însuşi, inconstantă.
În concluzie – se poate spune că această persoană se caracterizează printr-o labilitate marcată
(instabilitate emotiv–acţională), fragilitate, imaturitate afectivă, sentiment de sine fluctuant, lipsa unei posibilităţi
de adaptare la ambianţă, dezechilibru accentuat al personalităţii.

75
Cele două bilete cu scrisul la mărimea naturală, executate pe două file de caiet dictando, format A5,
lăsate de sinucigaşă

Bibliografie:

1. Tudorel Butoi - Tratat universitar de psihologie judiciară, (abordări teoretice şi practice), Edit. Trei,
Bucureşti, 2012;
2. Tudorel Butoi şi colab. – Analiza comportamentală în procesul penal – compendiu universitar, Edit. Pro
Universitaria, Bucureşti, 2014;
3. Butoi Tudorel şi colab. – Sinuciderea un paradox, Edit. Medicală. Bucureşti, 1998;
4. Karl Leonhard – Personalităţi accentuate în viaţă şi literatură, Edit. Enciclopedică Română, Bucureşti,
1968;
5. Gaetano de Leo – Il psichologo criminologo – la psichologia clinica nella giustizia penale, Edit. Giuffre,
Milano, 1990;
6. Lane B., Gregg W. – Encyclopedia ucigaşilor în serie, RAO International Publishing Company, 1996;
7. Vernon J. Geberth – Practical Homicide Investigation: tactics, procedures and forensic techniques,
Third edition, 1992.

76
ASPECTELE VICTIMOLOGICE ALE CONSUMULUI DE DROGURI

Coordonator ştiinţific: Conf. Dr. George Mircea Botescu


Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala
Universitatea din Bucuresti

Munteanu Alexandra
Asistent social
Absolvent al Masterului de Prevenire si Combatere a Consumului de Droguri Ilegale

Introducere

Lucrarea mea nu încearcă să explice de ce oamenii consumă droguri sau dacă acest lucru este rău sau
bun. Întotdeauna am considerat că orice lucru pe care îl facem este urmarea propriei decizii, poate pe alocuri cu
micii excepţii. Întocmirea acestei lucrări nu m-a făcut să-mi schimb părerea. O dată mama mi-a spus:„ poţi să
faci ce vrei, să bei, să fumezi, dar să nu te droghezi”. M-am întrebat şi încă mă mai întreb uneori cum ar
reacţiona dacă aş face asta. În discuţiile la care am asistat şi care aveau ca subiect consumul de droguri am
întâlnit atât persoane care erau foarte înverşunate şi îi blamau, precum şi persoane care le luat apărarea, mergând
până la ai lipsi de orice răspundere. Niciodată nu am știut cui să dau dreptate, deși este evident că dreptatea este
undeva la mijloc. Totuși revenind la motivele pentru care am scris această lucrare cred că unul dintre ele ar fi să-
mi exprim părerea într-un context în care să pot spune mai multe decât, da sunt victime și atât. Am vrut să am
mai multe argumente, să observ care este legătură dintre victimologie și consumul de droguri, ce alte lucruri
aferente consumului de droguri îi expune pe acești oameni unei victimizări. Din partea cui vine această
victimizare?
Todată, faptul că zilnic suntem asediaţi de ştiri care au ca titlu tineri morţi datorită consumului de
droguri, m-a determinat să aprofundez consecinţe pe care drogurile le pot avea asupra noastră. Toată lumea
tresare când aude cuvântul drog asociindu-l imediat cu moartea, cu o cale a pierzaniei, lucru care nu este necesar
să urmeze consumului şi care nu survine decât în cazuri extreme de rare. Şi totodată nimeni nu pare să
conştientizeze faptul că zilnic consumăm droguri, de la cea mai nevinovată formă cum ar fi cafeaua până la cea
mai gravă care uneori are urmări mai grave decăt un drog consumat ocazional. Aici mă refer la consumul de
tutun. Faţă de acest drog nimeni nu-şi exprimă cu atâta vehemenţă dezaprobarea, aşa cum este şi cazul mamei
mele. La toate acestea se adaugă şi existenţa unor prieteni care spun în permanenţă faptul că a consuma iarbă din
când în când nu strică, ba din contră chiar te ajută să fii mai relaxat, să fii mai creativ. Totuşi când ajunge un
simplu consum ocazional să te facă să pierzi controlul asupra vieţii tale? Şi când acest lucru se întâmpă ce faci?
Este simplu să întorci privirea şi să spui e doar un drogat. Realitatea e că toţi suntem drogaţi şi dependenţi de
ceva. Doar că unii se pierd pe drum. Nu vreau să creez impresia că aş considera persoanele dependente ca fiind
nevinovate şi că nu au nicio vină în drumul pe care l-au ales. Dar da, le consider victime, ale propriilor alegeri,
ale unor oameni care de cele mai multe ori nu înţeleg despre ce este vorba şi care doar se limitează la a critica şi
reproşa. Este trist faptul că abia în momentul în care ajungem să ne confruntăm cu probleme legate de droguri ne
informăm şi să luăm atitudine. Întocmirea acestei lucrări m-a făcut să realizez la cât de multe lucruri ne expunem
zilnic şi că lucruri simple precum a merge până la magazin noaptea târziu ne apropie de un potențial pericol.
Vorbim zilnic de victime, dar cred că puțini sunt cei care știu cu adevărat ce presupune termenul de victimă,
când putem să ne numim victime și de ce.

Cap. 1 - Victimologie

1.1 Ce este victimologia şi ce reprezintă victima?


Noțiunea de victimă există încă din Antichitate, când desemna acea ființă, fie ea om sau animal, care era
sacrificată în cinstea unei zeități. O dată cu trecerea timpului și dezvoltarea societăților, conceptul a evoluat
ajungând până la multiplele sale sensuri din zilele noastre - victime ale războiului, ale terorismului, ale
criminalității sau ale dezastrelor naturale. Lucrul care unește toate aceste sesnsuri ale noțiunii de victimă este
faptul că tuturor acestor personelor li s-au provocat ori suferințe, ori pierderi în urma unor acțiuni ale unor forțe
exterioare lor și care nu au putut fi controlate de ei. Strâns legată de noțiunea de victimă este apariția
conceputului privind drepturile omului, care a apărut pentru prima oară în preocupările filosofilor iluminști sub

77
denumirea de „ jus naturalis”. Fundamentarea și extinderea noțiunii de drepturi ale omului au venit o dată cu
Revoluția franceză și americană și a fost finalizată prin Declarația de independență a Statelor Unite din 1776. În
secolul al 19-lea s-a dezvoltat curentul de gândire numit positivism și care insista asupra unei idei de control a
naturii umane care să fie exercitată de stat și asupra dreptului acestuia de a sancționa acţiunile care contravin
normelor sociale. Putem vorbi despre creare și dezvoltarea noţiunii moderne de drepturi ale omului abia
începând cu secolul al 20-lea , o dată cu acțiunile de emancipare ale femeilor, un impact puternic avându-l
mișcarea sufragetelor, care a condus la o conștientizare a necesității de acordare a mai multor drepturi unor
anumite grupuri considerate a fi vulnerabile precum: femeile, copiii și persoanelor cu nevoi special. 42
„ Victimologia reprezintă ştiinţa comportamentului si personalităţii victimei raportată la conceperea,
realizarea si consecintele directe ale actului agresional asupra victimei.” 43 Stiința victimologiei derivă din
criminologie și tratează de cele mai multe ori relațiile existente între victimă și agresor, explică care sunt
consecințele victimizării, precum si care sunt procedeele și metodele de recuperare și prevenire victimogenă. 44
În majoritatea literaturii de specialitate în domeniul victimologiei, autorii von Henting şi Mendelsohn
sunt consideraţi a fi fondatorii acestei ştiinţe. Pentru o mai bună înţelegerea a acestei perspective este necesară
punctarea anumitor lucruri. În primul rând, la început această disciplină se baza mai mult pe argumente de ordin
speculativ decât empiric. În al doilea rând, acele lucruri care aveau susţinere empirică se bazau pe rapoartele
serviciilor locale şi centrale privind statisticile legate de activitatea infractorilor. Acest lucru a durat până în anii
60 când a fost introdusă supravegherea victimizării. În al treilea rând, specialiştii care au adoptat această
perspectivă şi-au centrat atenţia pe felul în care stilul de viaţă duce la victimizare, precum şi spre ceea ce numim
precipitare victimală. Aceştia erau interesaţi de contibuţia victimelor în comiterea infracţiunilor.Astfel von
Henting şi-a concentrat atenţia în opera sa asupra rolului victimei în comiterea infracţiunii identificând
treisprăzece clase psihologice şi sociologice. 45
Categoriile propuse de Henting în ultimele sale lucări sunt: victimele nevârstnice, femeile, vârstnicii,
consumatorii de alcool şi de stupefiante, imigranţii, minorităţile etnice, indivizii normali, dar cu o inteligenţă
redusă, indivizii(temporar) deprimaţi, indivizii achizitivi, indivizii defrânaţi şi destrăbălaţi, chinuitorii şi indivizii
blocaţi şi nesupuşi.46
Mendelsohn şi-a îndreptat atenţia către responsabilitatea pe care o are victima în cadrul actului criminal.
Această perspectivă poate fi observată mai departe în opera lui Wolfgang care a introdus termenul de precipitare
victimală, în timp ce Hindelang a introdus conceptul de stil de viaţă al victimei care semnala un risc ce ţine de
fiecare individ în parte şi care contribuie la victimizarea personală. 47
Stiinţa victimologiei cunoaşte trei perspective: victimologia pozitivistă, cea radicală şi cea critică.
Victimologia pozitivistă, uneori numită şi administrativă datează de la mijlocul secolului 20 şi este legată de
apariţia acestei discipline. Reprezentative pentru această perspectivă sunt operele lui Mendelsohn, von Henting şi
Hindelang. Victimologia pozitivistă a asigurat dezvoltarea şi rafinarea măsurilor cantitative ale victimizării. De
asemenea a influenţat modul în care agenţiile, diferite organizaţii cu atribuţii în domeniul sistemului judiciar şi
statul priveau problema victimelor infracţiunii şi cea a victimizării. Această perspectivă a fost criticată datorită
concentrării sale asupra crimelor convenţionale, astfel victimele statului sau ale unor agenţii fiind neglijate. Mai
mult de atât faptul că adepţii acestei perspective şi-au bazat cerectările pe date şi metode nesofisticate duce la
concluzia că aceştia au minimalizat riscurile victimizării. Aşa cum Walklate susţine, victimologia pozitivistă a
oferit o explicaţie limitată asupra victimizării şi a modurilor de a o combate. 48
Victimologia radicală s-a dezvoltat ca reacţie la cea pozitivistă. Începutirile victimologiei radicale pot fi
asociate pe de o parte cu miscările feminist, noile idealuri de stânga şi pe de altă parte cu noile dezvoltări apărute
în cadrul departamentului de victimologie precum supravegherea victimală şi contribuţiile teoretice aduse de
teoreticienii de stânga. Ca un răspuns la victimologia pozitivistă, această nouă perspectivă a victimologiei a fost
preocupată de combinarea datelor obţinute de la stat, a acţiunilor întreprinse de acesta cu experienţa victimelor
infracţiunilor. Young susţine că victimologia radicală punctează două aspecte importante ale victimizării
criminale şi anume: infracţiunea este concentrată atât geografic, cât şi social asupra celor mai vulnerabile grupuri
ale comunităţii; şi mai apoi că impactul victimizării este un produs al gradului de risc şi al vulnerabilităţii. Prin

42
Carmen Necula, „ Regimul juridic. Cadrul legal intern și internațional”, în Doctină și jurisprudență, nr1/2010, Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pag 88
43
I. Tănăsescu, B. Florescu, Victima si agresorul, apud Iancu Tănăsescu, Gabriel Tănăsescu, Camil Tănăsescu,
Metacriminologie, Edit C.H.Beck, Bucureşti, 2008, pag 412
44
Camil Tănăsescu, Gabriel Tănasescu, Iancu Tănasescu, Criminologie, Agresologie, Victimologie, Detentologie, All
Becket, [ București], [2003], pag 127
45
Pamela Davies, Peter Francis şi Victor Jupp, Victimisation: Theory, Reasearch and Policy, edit Palgrave Macmillan, 2003,
pag 3
46
Tiberiu Bogdan şi Ioan Sântea, Victime şi infractori, edit Niculescu, [ Bucureşti], [1996], pag 42-46
47
Pamela Davies, Peter Francis şi Victor Jupp, Victimisation: Theory, Reasearch and Policy, edit Palgrave Macmillan, 2003,
pag 3
48
Pamela Davies, Peter Francis şi Victor Jupp, Victimisation: Theory, Reasearch and Policy, edit Palgrave Macmillan, 2003,
pag 3-4

78
urmare, criminologii radicalişti s-au implicat în lupte politice locale, au atras atenţia asupra abuzurilor comise de
stat şi au făcut cunoscute experienţele victimelor. La fel ca şi în cazul victimologiei pozitiviste, şi această
perspectivă a fost supusă criticii. Unele dintre lucrurile criticate sunt faptul că a reprodus o mare parte a teoriei
pozitiviste, a oferit o explicaţie simplistă asupra legii şi a puterii statului şi a avut o arie de cercetare restrânsă. 49
În anumite opere perspective radicală şi cea critică sunt folosite interşanjabil, în altele sunt tratate ca
fiind separate. Această perspectivă este una care încearcă să abordeze atât aspectele criminologiei radicale cât şi
cele ale criminologiei pozitiviste. În opinia Sandrei Walklate este o perspectivă care cuprinde atât interesele
radicaliştilor cât şi pe cele ale feministelor. 50
Atenţia victimologiei este îndreptată într-o mare măsură şi asupra victimităţii virtuale sau potenţiale în
al cărui conţinut intră toţi membrii societăţii, în comparaţie cu alte laturi ale victimologiei care se concentrează
doar asupra unor anumite categorii. Victimologia îşi orientează atenţia în principal asupra persoanelor care au un
potenţial victimal ridicat, fără să ignore studierea persoanelor care prezintă un potenţial scăzut. În departajarea
celor două forme de victimitate virtuală şi anume, victimitatea virtuală scăzută si victimitatea virtuală ridicată,
există o anumită doza de relativism. Asta doarece există oricând posibilitatea ca o persoană care prezintă un risc
de victimitatea virtual ridicată să nu ajungă în postura de victimă, iar o alta cu un risc de victimitatea virtuală
scazută să devină victima unor infracţiuni. 51
Victimitatea este considerată a fi, în litearatura de specialitate recentă, o caracteristică a unui individ sau
a unui grup de persoane, caracteristică care este determinată de “ particularităţile bio-psiho-sociale,
comportament sau relaţii specifice ale acestora cu infractorul şi nicidecum cu o caracteristică a situaţiei” 52.
În lucrarea sa, Gladchi consideră că pentru înţelegerea şi analizarea conceptelor de victimitate şi
victimizare este necesară expunerea unor idei pe baza cărora sunt formulate aceste noţiuni astfel: victimitatea
reprezintă înclinarea, “ capacitatea sporită” a unor persoane de a ajunge în postura de victime; înclinaţia
individului de a ajunge în postura de victim a unei infracţiuni are ca factor determinant totalitatea trăsăturilor
personale care intră în contact, într-o anumită situaţie, cu factorii externi; persoanele care ajung în postura de
victime se împart în: persoane victimale( cele care au un risc de a deveni victime crescut) şi nonvictimale.
Ambele categorii pot deveni victime ale unei infracţiuni la un anumit punct; victimizarea reprezintă procesul prin
care o persoană ajunge în postura de victimă a unei infracţiuni, indiferent dacă persoana este predispusă sau nu
acestui fapt.53
Termenul de victimizare are numeroase accepţiuni în diferite lucrări de specialitate, totuşi putem defini
victimzarea drept procesul prin care persoanele devin victime ale unei infracţiuni. De asemenea, în cadrul acestui
termen intră şi consecinţele pe care infracţiunea le are asupra persoanelor atât înainte de comiterea infracţiunii, în
timpul, cât şi după comiterea actului infracţional. Altfel spus, victimizarea vizează etapele pe care victima unei
infracţiuni le parcurge din momentul săvârşirii până în momentul în care apar consecinţele faptei infracţionale. 54

1.2 Tipologia victimizării


Victimologia cuprinde patru tipuri de victimizare: victimizarea primară, victimizarea secundară,
victimizarea terţiară şi victimizarea cuaternară. Studiile victimologice se concentrează, în principal, asupra
victimizării primare. Acest tip de victimizare apare când există o daună morală, fizică sau psihică direct asupra
victimei sau asupra familiei acesteia. Victimizarea este considerată a fi secundară când priveşte atitudinile pe
care ceilalţi le manifestă faţă de victimă. Victimizarea de tip terţiar apare în momentul în care persoanele care ar
trebui să sprijine persoana, victimă a unei infracţiuni se folosesc de aceasta în scopuri persoanale, egoiste.
Victimizarea cuaternară apare dacă victima, după săvârşirea infracţiunii, este blamată sau atacată de alte
persoane, direct sau indirect.55
În conluzia celor prezentate mai sus, victimologia a apărut ca o necesitate de înţelege mai bune la
început infracţiunea în sine, urmând ca mai apoi să fie sesizată nevoia de o aprofundare atât a perspective
agresorului, cât şi a victimei. Acest lucru a evidenţiat faptul că anumite comportamente prezente la victime pot
duce la producerea infracţiunii. În cele ce urmează voi prezenta câteva din teoriile care evidenţiază legătura
dintre stilul de viaţă al unei persoane, cum pot anumite acţiuni ale persoanei să o predispună mai mult
victimizării.

49
Idem, pag 4
50
Idem, pag 5
51
Mihai-Adrian Hotca, Protectia victimelor. Elemente de victimologie, Edit C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag 9
52
Gh. Gladchi, Victimologie criminologica: probleme teoretice, metodologiec si aplicative, Teza de doctorat, apud Mihai-
Adrian Hotca, Protectia victimelor. Elemente de victimologie, edit C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag 11
53
Ibidem
54
Mihai-Adrian Hotca, Protectia victimelor. Elemente de victimologie, edit C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag 12
55
Mihai-Adrian Hotca, Protectia victimelor. Elemente de victimologie, edit C.H. Beck, Bucuresti, 2006, pag 12-13

79
1.3 Influenţa stilului de viaţă în victimizare
Nu este întotdeauna clar care este legătura de cauzalitate între victimizarea unei persoane şi stilul ei de
viaţă. Este dificil de apreciat cu exactitate câtă influenţă are stilul de viaţă al unei persoane asupra unei situaţii
criminale. În general, factorii afiliaţi stilului de viaţă pot influenţa răul asupra victimei în trei moduri:
1.Prin dezvoltarea unui conflict cu un delincvent;
2.Mărirea timpului petrecut de către victimă în prezenţa unui delincvent sau a altor persoane cu o
predispoziţie spre criminalitate
3.Prin consolidarea ideii de vulnerabilitatea, în mintea delincventului, a unui individ. 56
Stilul de viaţă se referă la activităţile zilnice, atât cele care ţin de formare precum, mersul la scoală, la
locul de muncă, precum şi cele care ţin de petrecerea timpului liber. 57
Pentru identificarea felului în care stilul de viaţă contribuie la propria victimizare au fost dezvoltate mai
multe teorii astfel: precipitarea stării de victimă, teroria stilului de viaţă, teoria activităţii de rutină. Fiecare dintre
aceste teorii oferă o serie de explicaţii legate de rolul victimei în producerea crimei. 58
Teoria precipitării stării de victimă a apărut ca urmare a faptului că anumiţi experţi au argumentat faptul
că un act criminal nu poate fi înţeles pe deplin dacă nu se are în vedere şi rolul victimei. Introdus pentru prima
oară de către Marvin Wolfgang, acest concept a fost aplicat în cazul victimelor care au iniţiat atacuri directe
asupra atacatorilor. Trecând peste cele susţinute de Wolfgang în opera sa, Menachim Amir a dat ulterior un sens
mai radical accepţiunii de precipitare a stării victimale. Astfel, în opinia sa victimele nu au acţionat direct
împotriva agresorului, ci mai degrabă într-un mod accidental care ţine mai mult de percepţia agresorului asupra
provocării. Totuşi, acestă teorie se referă în sens larg la faptul că victimizarea apare ca urmare a unui act între
două persoane. În cadrul aceste teorii există două tipuri de precipitare: cea pasivă si cea activă.
Precipitarea pasivă face referire la acele victime care involuntar arată anumite caracteristici personale
care ameninţă sau încurajează atacatorul. Acest tip de precipitare mai este prezent şi în cazurile în care victima şi
agresorul au interacţionat anterior, iar atacatorul percepe o stare de conflict în momentul în care victima se
asociază cu un anumit grup de persoane. În această situaţie atacatorul vede victima ca pe un obiect sau o ţintă a
unor acte de răzbunare. Precipitarea activă face referire la acele situaţii în care victima provoacă în mod direct
agresorul. Aceste provocări pot varia de la insulte până la atac fizic. 59
Teoria stilului de viaţă susţine că anumite persoane sunt mai predispuse la victimizare. Acest lucru se
datorează obiceiurilor şi comportamentelor care îi expun unui contact mai frecvent cu factori criminogeni. Siegal
susţine că baza acestei teorii o constituie faptul că o crimă nu este un fapt întâmplător, ci mai degrabă o reflexiei
a stilului de viaţă pe care o persoană îl are. Frecvenţa interacţiunilor, precum şi gradul de implicare cu infractori
pot creşte expunerea victimală şi prin urmare este mai probabil ca persoana să devină victimă a unui anumit tip
de infracţiune.60
Pethrick şi Turvey au elaborat o listă de trăsături care pot influenţa expunerea victimală din punct de
vedere al stilului de viaţă. Acestea sunt: agresivitatea( este mai probabil ca persoanele al căror comportament
tinde spre agresivitate şi confuntare să stârnească agresivitatea altor persoane); mânia( acest sentiment determină
persoanele să nu mai gândească raţional şi să reacţioneze în urma impulsurilor de moment); izbucnirile
emoţionale( persoanele care sunt predispuse la acest lucru sunt capabile de a face lucruri pe care în mod normal
le-ar considera inacceptabile); hiperactivitatea; impulsivitatea; anxietatea; abuzul şi dependenţa de substanţe;
comportament auto-destructiv; pasivitatea; stimă de sine scăzută; depresie; atitudini negative; nevoia de atenţie şi
afecţiune; comportament parasuicidar. 61
Un alt elememt luat în considerare în teoria ce priveşte expunerea la victimizare prin intermediul stilului
de viaţă este cariera. Sunt anumite meserii care îi expun pe unii indivizi mai mult decât pe alţii. Printre aceste
meserii regăsim: 1.Avocaţii care intră în contact în mod regulat cu infractorii, lucru care îi expune foarte mult
violenţei şi posibilităţii unei răzbunări. Cu toate acestea acest tip de infracţiuni comise împotriva avocaţilor
rămân de cele mai multe ori necunoscute persoanelor care nu au legătură cu această comunitate; 2.Poliştii, este
de înțeles de ce aceştia sunt predispuşi unui risc al victimizării ridicat, au un contact frecvent cu intractorii şi cu
substanţe. Riscul de a fi victimele unei răzbunări poate apărea chiar şi pentru simplu lucru de a se prezenta la
locul de muncă. Poliţiştii sunt expuşi victimizării nu doar la locul de muncă ci şi acasă implicându-i direct în
acest fel şi pe cei dragi lor. De asemenea, rata divorţurilor, a depresiei, alcoolismului, violenţei domestice şi a

56
Brent E. Turnvey și Wayne Petherick, Forensic Victimology. Examining Violent Crime Victims in Investigative and Legal
Contexts, [edit Elsevier Inc], [SUA],[2009], pag 169
57
Michael J. Hindelang, Toward a theory of personal criminal victimization, in Brian Wiliams si Hannah Goodman Chong,
Victims and Victimization: A Reader, edit Open University Press, 2009, pag 26
58
Brent E. Turnvey și Wayne Petherick, Forensic Victimology. Examining Violent Crime Victims in Investigative and Legal
Contexts, [edit Elsevier Inc], [SUA],[2009], pag 169-170
59
Brent E. Turnvey și Wayne Petherick, Forensic Victimology. Examining Violent Crime Victims in Investigative and Legal
Contexts, [edit Elsevier Inc], [SUA],[2009], pag 170- 171
60
Idem, pag 173
61
Idem, pag 182-183

80
sinuciderilor este mai mare în cazul lor decât în cazul celorlaţi cetăţeni.3.Prostituatele, deoarece această practică
este în cele mai multe state considerată a fi ilegală, de cele mai multe ori practicantele sexului comercial urcă în
maşinile sau merg la hotel cu persoane necunoscute fără să fie văzute de alte persoane. Acest lucru le expune
unor potenţiale atacuri, violuri,răpiri sau chiar crimelor. Alte riscuri la care se expun persoanele care fac parte
din această categorie sunt legate de consumul de droguri şi boli venerice.4.Traficanţii de droguri, această
„meserie” este printre cele mai violente şi riscante care există în domeniul din afara legii. Este definită de
prezenţa drogurilor, a banilor şi a armelor de foc, fiecare dintre acestea trei atrăgând după ele infracţiunea şi
perpetuarea violenţei. 4. Alcoolismul şi dependenţa de droguri, dependenţa de droguri implică folosirea treptată
şi regulată a drogurilor. Fiecare drog afectează persoana dependentă diferit în funcţie de cantitate, compoziţia
drogului precum şi dacă sunt folosite alte droguri. Consecinţa care poate fi considerată universală în cazul
persoanelor care consumă droguri este incapacitatea de a gândi raţional. Dependenţa de droguri poate fi asociată
cu violenţa şi cu un comportament infracţional în vederea procurării drogului. Acest tip de comportament este
caracterizat de o concentrare permanentă asupra continuării consumului indiferent de consecinţe sau de costul
acestui obicei. Alcoolismul este o categorie aparte a dependenţei care nu este considerat a fi ilegal, dar care poate
duce la acţiuni ilegale şi asta din cauza lipsei de inhibiţii şi a raţiunii. 62
Ce-a de a treia teorie, şi anume teoria activităţii de rutină îşi îndreaptă privirea asupra interacţiunilor
victimă-infractor luând în considerare structura spaţială si temporală a activităţilor de rutină. Pionierii acestei
teorii Cohen şi Felson definesc activităţile de rutină drept acele activiţăţi repetate şi extrem de importante care
îndeplinesc nevoile de bază ale populaţiei şi ale individului. Această teorie este direct legată de stilul de viaţă al
victimei deoarece ambele teorii sunt interesante de rutina şi obiceiurile zilnice ale indivizilor. Unul dintre
lucrurile susţinute de această teorie este că cel mai probabil infracţiunea se va produce în momentul în care va
exista o convergenţă între posibilul agresor, victimele potrivite şi lipsa gardienilor capabili. 63
Un loc aparte în cadrul teoriilor legate de stilul de viaţă şi rutină îl ocupă acele persoane care îşi măresc
şansele de a deveni victime prin faptul că şi ele la rândul lor comit infracţiuni. Toppalli, Wright şi Fornango au
observat faptul că o mare parte a crimelor se petrec dincolo de cunoştiinţa legi şi asta deoarece sunt implicate
persoane care la rândul lor sunt implicate in activităţi ilicite. Această categorie este expusă victimizării din mai
multe motive. În primul rând, persoanele care comit infracţiuni tind să petreacă timp în zone în care rata
infracţiunilor este mare şi cu persoane care comit şi ele infracţiuni. În al doilea rând, este posibil fie ca victima
ori familia acesteia să se răzbune atacându-l pe agresor. Acest lucru este cel mai probabil să se întâmple când
victimele sunt la rândul lor infractori şi asta deoarece chemarea poliţiei nu este o opţiune viabilă. Explicaţia
acestui refuz de a implica poliţia este că pe lângă faptul că există riscul de a fi ei înşişi arestaţi , există şi o
probabilitate destul de mare să nu fie luaţi în serios de către poliţie. În al treilea rând, din cauza faptului că
această cateorie de persoane nu apelează la poliţie, cei asemenea lor sunt conştienţi de acest lucru şi prin urmare,
îi consideră victime accesibile. În al patrulea rând, de cele mai multe ori infractorii agresaţi de către alţi infractori
deţin bunuri pe care cei din urmă le doresc. Un anumit tip de infractori este amintit de către Toppali şi anume
traficanţii de droguri. Aceştia îşi recunosc imposibilitatea de a apela la organele de poliţie precum şi faptul că
sunt victimele ideale în cazul furturilor şi asta din cauza sumelor de bani şi drogurilor pe care le au asupra lor.64
Expunerea victimală situaţională, deşi la prima vedere ar putea putea lăsa impresia că ar susţine acelaşi
lucru ca teoria legată de stilul de viaţă, cele două sunt diferite. Acest tip de victimizare face referire la cantitatea
concretă de expunere sau vulnerabilitate la infracţiune experimentată de victimă care rezultă din mediul
înconjurător şi din trăsăturile persoanale în momentul victimizării. Expunerea prin stilul de viaţă face referire la
elementele nocive care există în jurul individului în viaţa de zi cu zi. Un exemplu pentru a reda mai clar diferenţa
între cele două este necesar. Astfel luând exemplul unei persoane care consumă cantităţi mari de alcool în mod
frecvent, în urma acestui lucru creşte epunerea persoanei, din punct de vedere, al stilului de viaţă la numeroasele
efecte nocive ale acoolului, dar totodată dacă persoana respectivă nu este sub influenţa alcoolului exact în
momentul victimizării, gradul de expunere situaţională al persoanei nu creşte. Este posibil să fie expus din punct
de vedere stilului de viaţă din cauza abuzului de alcool, dar riscul situaţional să fie unul mic datorită lipsei
consumului de alcool în momentul victimizării.65
Printre factorii care influenţează expunerea situaţională regăsim: momentul săvârşirii infracţiunii,
locaţia victimei în momentul săvârşirii infracţiunii, apropierea de activităţi infracţionale, apropierea de persoane
cu tendinţe agresive sau violente, disponibilitatea armelor, consumul de droguri şi alcool, întreprinderea de
comportamente violente sau agresive.

62
Brent E. Turnvey și Wayne Petherick, Forensic Victimology. Examining Violent Crime Victims in Investigative and Legal
Contexts, [edit Elsevier Inc], [SUA],[2009], pag 178-181
63
Brent E. Turnvey și Wayne Petherick, Forensic Victimology. Examining Violent Crime Victims in Investigative and Legal
Contexts, [edit Elsevier Inc], [SUA],[2009], pag 175
64
Steven E. Barkan, Criminology: A Sociological Understanding, ediţia a patra, edit Pearson Education, Upper Saddle River
New Jersey, 2009, pag 108
65
Brent E. Turnvey și Wayne Petherick, Forensic Victimology. Examining Violent Crime Victims in Investigative and Legal
Contexts, [edit Elsevier Inc], [SUA],[2009], pag 207

81
Momentul în care este săvârşită infracţiunea este important deoarece anumite perioade ale zilei pot
expune persoanele la un risc mai mare decât altele. Totuşi, acest factori este dependent de alţii precum locul şi
orice interpretare legată de acest factori trebuie corelată cu alţi factori.
Locul este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi factori ai expunerii situaţionale şi asta deoarece
anumite locaţii sunt preferate de către infractori, unele pot priva victima de ajutorul celorlaţi, în timp ce altele o
pot izola şi limita fizic. Există o serie de lucruri care trebuie luate în vedere în ceea ce priveşte locul unei
infracţiuni. Acestea sunt: proprietarul locului, relaţia locului cu victima, securitatea locului, dacă locul este
luminat, martorii precum şi dacă locul are un istoric în ceea ce priveşte criminaliatatea.
Apropierea de activităţi infracţionale duce la creşterea riscului de victimizare. Acest factor poate
include atât apropierea victimei de infracţine şi infractor, cât şi participarea directă a victimei la infracţiune. În
cadrul acestui factor trebuie avut în vedere şi activitatea profesională a victimei.
Consumul de droguri şi alcool, poate afecta capacitatea fizică a individului de a reacţiona împotriva
unei agresiuni, poate afecta raţionamentul acestuia precum şi să disorsioneze percepţia pe care acesta o are
asupra realităţii. 66

1.4 Ce reprezintă „crimele” fără victime?


Se spune că orice lucru pe care îl faci are consecinţe. Are consumul de droguri victime? Dacă da care?
Putem numi victimă o persoană care alege să facă un lucru fiind conştientă de riscurile pe care şi le asumă? La
câteva dintre aceste întrebări va încerca următorul subcapitol să răspundă în măsura în care se va putea.
În America, în anii 1800 nu existau legi care să menţioneze consumul sau traficul de droguri. Ideea
acestei atitudini era că dacă o persoană vrea să vândă sau să cumpere droguri este liberă să o facă. Termenul
„laisser-faire” este unul care caracteriza atitudinea guvernului American la vremea respectivă. Unii specialiştii
încă pledează în favoarea revenirii la această atitudine. 67Acest tip de atitudine este susţinut de faptul că în traficul
şi consumul de droguri la fel ca şi în cazul prostituţiei fiecare parte primeşte ceea ce îşi doreşte şi niciuna nu are
plângeri la adresa acestui lucru. Acest gen de tranzacţii sunt încadrate, în opinia anumitor autori, în ceea ce poate
fi numit „crime” fără victime.68
Sintagma de „crime” fără victime desemnează acele activităţi care deşi nu încalcă drepturile altora sunt
interzise69. Spre deosebire de definiţia clasică a termenului de victimă şi care reprezintă în mare parte obiectul
cercetărilor, acest tip de victime consensuale, numite si victime ale „crimei” fără victime, cei care participă la
acest tip de activităţi o fac de bunăvoie. Prezenţa liberului arbitru în iniţierea unei practici precum prostituţia sau
consumul de droguri este elementul care face diferenţa între a fi o victimă a unei infracţiuni sau o victimă
consensuală.70
Sociologul Edwin Schur a susţinut în cadrul unui tratat în acest domeniu că acest tip de„ crime” apar
atunci când legea încearcă interzicerea unui schimb de servicii sau bunuri între indivizii care doresc acest lucru.
Un alt lucru susţinut de Schur, este că, aceste activităţi nu produc victime deoarece persoanele care se implică în
schimburile ilegale de bunuri sau servicii nu se consideră fi victime. Clasificarea activităţilor interzise care pot fi
considerate a fi „crime” fără victime este destul de vastă. Activităţile cele mai frecvent apărute în clasificări sunt:
prostituţia, avortul, consumul de droguri, jocurile de noroc, homosexualitatea. Altele mai puţin menţionate sunt:
mita, vagabondajul, sinuciderea, nuditatea. 71
Drogurile, prostituţia şi jocurile de noroc sunt exemple de activităţi care ridică urmatoarea problemă:
dacă şi în ce masură ar trebui folosită legea pentru a întări noţiuni legate de gradul de moralitate pe care indivizii
ar trebui să le aibă. În general, oamenii au păreri diferite în ceea ce priveşte aceste practici. Mulţi dezaprobă
aceste comportamente din motive morale si pragmatice şi sunt de părere că legea ar trebui să intervină în
pedepsirea acestora. Alţii sunt de părere că indivizii ar trebui sa aibă dreptul să întreprindă unele sau chiar toate
aceste activităţi consensuale.72
Ne putem pune întrebarea dacă acest tip de „crimă” este cu adevărat fără victime. Răspunsul la această
întrebare trebuie analizat din două perspective:

66
Idem pag 213-224
67
Namelan E., The case of legalization, apud Oakley Ray şi Charles Ksir, Drugs, Society & Human Behavior, edit
WCB/McGraw-Hill, [SUA], [ 1996], pag 23-24
68
Oakley Ray şi Charles Ksir, Drugs, Society & Human Behavior, edit WCB/McGraw-Hill, [SUA], [ 1996], pag 23-24
69
Jhon D. Flecher, Victims of victimless crimes , in Judith M. Sgarzi, Jack McDevitt, Victimology: A study of crime victims
and their roles, Edit Prentice Hall ,Upper Saddle River New Jersey, [2003], pag 309
70
Steven E. Barkan, Criminology: A Sociological Understandind, ediţia a 4-a, Edit. Pearson Education, Upper Saddle River
New Jersey, 2009, , pag 428
71
Jhon D. Flecher, Victims of victimless crimes , in Judith M. Sgarzi, Jack McDevitt, Victimology: A study of crime victims
and their roles, Edit Prentice Hall, Upper Saddle River New Jersey, [2003], pag 309-310
72
Steven E. Barkan, Criminology: A Sociological Understandind, ediţia a 4-a, Edit. Pearson Education, Upper Saddle River
New Jersey, 2009, pag 428

82
În primul rând, este necesară conceptualizarea termenului de victimă. În cadul acestei etape putem
analiza perspective lui Schur care susţine că persoanele care nu se consideră fi victime prin urmare nu pot fi
numite victime, sau perspectiva sugerată de Plessis care susţine că individul poate deveni o victimă ca urmare a
presiunilor sociopolitice care sunt mai puternice decât alegerile pe care le face individul.
În al doilea rând, este necesar ca fiecare activitate care a fost clasificată drept o crimă fără victime să fie
analizată pentru a putea observa mai bine aspectele implicate.73
În opinia lui Feinberg, care îşi începe analiza asupra întrebării mai sus menţionate cu provenienţa
cuvântului victimă, care înainte desemna o persoană sau un animal care urmau a fi sacrificate, Feinberg mai
descrie încă două sensuri ale cuvântului victima şi anume. Putem denumi ca fiind victimă acea persoană care a
suferit o pierdere fie prin tratamente crude fie prin oricare alte mijloace, o altă accepţiune a cuvântului victimă
este aceea a persoanei care a suferit o daună prin înşelăciune. În urma acestor definiţii Feinberg a ajuns la o
concluzie amuzantă şi anume că toate crimele cu excepţia celor comise pentru a cinstii o zeitate sunt fără victime
şi că doar acţiunile inacceptabile care nu fac rău nimănui sunt fără victime. 74
Este caracteristic ştiinţei victimologice de a vedea şi analiza răul produs ca urmare a unor activităţi
considerate a fi „crime” fără victime. O comparaţie controversiată, dar în acelaşi timp necesară este aceea între
răul produs de anumite activităţi precum consumul de droguri şi prostituţia şi între răul care apare în urma
interzicerii acestor activităţi. „Crimele” fără victime nu sunt, aşa cum susţin anumite persoane, caracterizate de
un set de valori privilegiate. 75Unii experţi susţin că oamenii ar trebui sa fie liberi să iniţieze orice activitate
indiferent cât de nesăbuită ar fi. Alţii pe de altă parte susţin că participanţii la acest tip de activităţi fac rău si altor
peroane nu doar lor. De exemplu, consumul de droguri şi jocurile de noroc pot afecta familiile celor care
desfăşoară aceste activităţi, putând duce chiar şi la producerea unor crime care să implice persoane care pot
deveni victime involuntare. În acest caz, crimele consensuale sunt considerate mai puţin o problemă care ţine de
moralitate şi devine o problemă care ia în calcul modalităţi de potejare a societăţii. Răspunsul celor care critică
legile împotriva activităţilor consensuale susţin ca familiile sunt deseori afectate de tot felul de activităţi precum:
investirea banilor într-un mod nesăbuit la bursă, începerea unei afaceri care mai apoi dă faliment şi multe alte
practici care sunt considerate a fi legale. Ei punctează în acest fel că aşa cum legea nu poate interzice acest gen
de practici nesănatoase, nu ar trebui să interzică nici acele practici care par mai putin acceptabile din punct de
vedere social. Aceştia mai susţin că legile împotriva practicilor consensuale reflectă credinţele morale ale
legislatorilor, a unor grupuri puternice cu interese precum si a altor persoane cu puterea legislativă. 76

1.5 Consumul de droguri si prostituţia, între acceptare şi blamare.


Aceste două activităţi sunt corelate. Atât prostituția cât și consumul de droguri datează încă din cele mai
vechi timpuri și au la baza interzicerii lor argumente care țin mai mult de moralitate și de felul în care este
afectată viața de familie, decât de efectele nocive asupra individului. 77
Consumul de droguri și sexul comercial, sunt fenomene sociale complexe care determină o multitudine
de provocări, de la problemele de ordin medical individual şi de sănătate publică, până la cele din domeniul
social și care includ excluziune socială, stigamatizare și discriminare. 78
În opinia lui Richards, cele mai frecvente argumente în favoarea interzicerii prostituției sunt: gradul de
imoralitate al acestei practici, faptul că poate genera alte infracţiuni, gradul de autodistrugere, precum şi
răspândirea de boli venerice. În cazul ultimului argument adus în favoarea interzicerii acestei practici şi anume
răspândirea de boli venerice, mai ales a bolii SIDA, în San Francisco au fost realizate studii conduse de Task
Force on Prostitution în 1996 şi al căror rezultat a dus la concluzia că numărul cazurilor de femei infectate cu
HIV, practicante ale sexului comercial, nu este semnificativ mai mare în comparatie cu al altor femei care nu se
prostituează. În sprijinul acestei afirmaţii se poate folosi lucrarea lui Richards în care acesta îi citeaza pe Winick
si Kinsie ale căror studii indică faptul că prostituatele îşi iau mai multe precautii decat persoanele amatoare de
promiscuităţi.79

73
Jhon D. Flecher, Victims of victimless crimes , in Judith M. Sgarzi, Jack McDevitt, Victimology: A study of crime victims
and their roles, Edit Prentice Hall, Upper Saddle River New Jersey, [2003], pag 311
74
Jhon D. Flecher, Victims of victimless crimes , in Judith M. Sgarzi, Jack McDevitt, Victimology: A study of crime victims
and their roles, Edit Prentice Hall, Upper Saddle River New Jersey, , [2003], pag 311
75
Idem pag 312
76
Steven E. Barkan, Criminology: A Sociological Understandind, editia a 4-a ,Upper Saddle River New Jersey, Edit.
Pearson Education, 2009, pag 428
77
Jhon D. Flecher, Victims of victimless crimes , in Judith M. Sgarzi, Jack McDevitt, Victimology: A study of crime victims
and their roles, Upper Saddle River New Jersey, Edit Prentice Hall, [2003], pag 313-314
78
Marian Ursan, Droguri și prostituție: „ combinații” și viața de noapte în București, în Asistența Socială a grupurilor de
risc, coord Doru Buzducea, Edit Polirom, [Iaşi], 2010, pag 509
79
Jhon D. Flecher, Victims of victimless crimes , in Judith M. Sgarzi, Jack McDevitt, Victimology: A study of crime victims
and their roles, Edit Prentice Hall, Upper Saddle River New Jersey, [2003], pag 314

83
Autorul Walter Block, oferă în cartea sa Defending the Undefendable: The Pimp, Prostitute, Scab,
Slumlord, Libeler, Moneylender, and Other Scapegoats in the Rogue's Gallery of American Society o
perspectiva amuzantă, realistă şi care vine în ajutorul celor care sunt împotriva legilor care condamnă practici de
genul prostituţiei şi consumului de droguri.
Astfel în paginile dedicate sexului comercial, acesta redă definiţia prostituţiei ca o practică în care o
persoană se implică în mod voluntar oferindu-şi serviciile sexuale în schimbul unei taxe. De asemenea, acesta
pune accentul pe caracterul vountar al practicii. În opinia autorului, prostituatele nu-şi privesc meseria ca fiind
una înjositoare, deşi printre ele e regăsesc şi cele care privesc aceasta practică ca fiind una explotativă. După ce
sunt luate în considerare atât părţile bune precum orele puţine şi care pot fi stabilite de ele cât şi banii câştigaţi,
cât şi părţile rele hărţuirea continuă a poliţiei, comisioanele luate de „peşte”, condiţiile precare în care îşi
desfăşoară activitatea, este clar că cele care practică prostituţia îşi preferă meseria altfel nu ar mai continua să o
practice. Autorul nu neagă aspectele negative ale prostituţiei precum, dependenţa de droguri pe care unele dintre
ele o dezvolta, bătăile pe care unii „pești” le aplică sau acel tip de prostituate care sunt ţinute în bordele
împotriva voinţei lor arătând în acelaşi timp că acest lucru li se poate întâmpla şi oamenilor cu meserii legale: şi
un tâmplar poate fi dependent de droguri şi un librar poate fi bătut şi jefuit de hoţi. Autorul îşi incheie pledoaria
susţinând că viaţa unei prostituate poate fi atât bună cât şi rea şi că asta depinde de ea. Ea alege această meserie
voluntar şi este liberă să nu o mai practice când vrea. Întrebarea pe care acesta o ridică este de unde apare
dezaprobarea şi interzicerea acestei practici. Este clar că nici cel care cere aceste servicii, nici prostituata nu
doresc acest lucru. Deci cine? Interzicerea acestei practici vine din partea unei a treia părți care nu este direct
implicată în schimbul de servicii. Motivele acestora diferă în funcție de zonă, societate şi perioada de timp.
În concluzia celor spuse mai sus, autorul susţine că toate relaţiile care includ anumite schimburi, fie că
includ ele sexul sau nu, reprezintă o formă de prostituție. În loc să condamnăm toate aceste activităţi datorită
similarităţii lor cu prostituţia, ar trebui să percepem prostituţia ca pe o activitate în care indivizii participă
voluntar80
Un alt subiect pe care autorul îl tratează în cadrul aceleaşi cărţi este cel al „peştelui”. Autorul compară
activitatea acestuia cu cea a unui brocker, astfel că în aceeaşi manieră în care brockerii în domeniul imobiliar, al
asigurărilor, agenţii de bursă împart investiţii sau oferă comodităţi aşa şi funcţia „peştelui” este cea de a aduce
împreună două părţi ale unei tranzacţii, care nu ar avea loc aşa rapid fără interveneţia lui. Clientul este astfel
scutit de a căuta singur, este mai comod să dai un telefon şi să ceri decât să stai să aştepţi, şi să cauţi una. În
acelaşi timp se presupune că cel care cere astfel de servicii are o anumită garanţie în privinţa unei prostituate cu
recomandare. Din această relaţie prostituata are şi ea de câştigat. Astfel, ea nu mai pierde timpul în căutarea de
clienţi. Ea este şi protejată de „peşte”, împotriva clienţilor nedoriţi si violenţi precum şi de poliţie. 81 De astfel, nu
se poate vorbi despre prostituţie făra a fi luat în considerare acest rol pe care îl joacă proxenetul. Este aproape
imposibil pentru o fată sa practice sexul comercial fara sa aibă un „peşte”. Chiar dacă doritoarea acestei practici
ar avea curajul să meargă singură în zonele cu potenţiali clienţi, există şanse destul de mari să fie acostată de
proxeneţii din zonă şi să fie obligată să lucreze pentru ei sau să fie alungată din zonă. 82
În ultimii ani, în România au existat tot felul de reacții în ceea ce privește legalizarea atât a prostituției,
cât și a drogurilor. Voi trata pe scurt reacțiile privitoare la legalizarea sexului comercial, urmând ca în următorul
capitol să abordez și problematica drogurilor.
În ceea ce privește legislația în vigoare, trebuie amintit faptul că în România până în 1947, prostituția
era considerată a fi legală. Actualmente este necesară revizuirea legislației în vigoare care consideră prostituția a
fi ilegală. Chiar dacă a fost adoptată măsura de amendă administrativă în locul celei penale, acest lucru nu
rezolvă celelalte probleme cu care această categorie de persoane se confruntă din cauză legilor existente. O
revizuire a prezentei legislații ar duce la creșterea posibilităților persoanelor care practică sexul comercial la
servicii sociale și de sănătate. Ideii ca prostituția să fie legalizată i se opun pe de o Biserica Ortodoxă, pe motiv
că legalizarea acestei practici nu ar rezolva problemele, ci le-ar agrava, acestei poziții a Biserici i s-a alăturat și
Grupul de Inițiativă pentru Apărarea Familiei. Pe de altă parte există un argument legat de Convenția ONU
privind Suprimarea Traficului de Persoane și a Exploatării Prostituării Altora, al cărei semnatară este și
România. Persoanele au o percepție eronată asupra acestui document, crezând că ar interzice legalizarea
prostituției, când în realitatea acesta condamnă proxenetismul, și face referiri la prevenirea prostituției. Serbia,

80
Walter Block, Defending the Undefendable: The Pimp, Prostitute, Scab, Slumlord, Libeler, Moneylender, and Other
Scapegoats in the Rogue's Gallery of American Society, edit Ludwing von Mises Institute, Auburn Alabama, 2008, pag 22-
25, sursă in format electonic
81
Walter Block, Defending the Undefendable: The Pimp, Prostitute, Scab, Slumlord, Libeler, Moneylender, and Other
Scapegoats in the Rogue's Gallery of American Society, edit Ludwing von Mises Institute, Auburn Alabama, 2008, pag 28-
30, sursa in format electonic
82
Marian Ursan, Droguri si prostitutie: „ combinatii” si viata de noapte in Bucuresti, in Asistenta Sociala a grupurilor de
risc, coord Doru Buzducea, Edit Polirom, [Iaşi], 2010, pag 511

84
Franța, Potugalia, Italia, Spania sunt doar câteva dintre țările care deși au semnat același acord, au adoptat
politici de dezincriminare sau chiar legalizarea a prostituției.83
În conluzia celor spuse mai sus, atât prostituția cât și consumul de droguri reprezintă două probleme
sociale de actualitate, dar care în același timp datează din cele mai vechi timpuri. Ambele comportamente au
parte de critici, sunt condamnate de unii și apărate de alții. Cei care vin cu propuneri pentru legalizarea sau
diminuarea pedepselor acordate pentru aceste activități nu încearcă să minimizeze efectele negative pe care
acestea le au asupra societății, ci doar să ofere alternative. De asemenea, fiecare dintre cele două activităţi în
momentul iniţierii lor poate fi considerată consensuală şi oarecum a nu face alte victime în afară poate de
persoanele care se angajează în ele. Dar nu poate fi negată apariţia victimelor colaterale în timp. Nicio activitate
de acest gen nu poate fi consensuală şi fără victime la nesfărşit, mai ales în momentul apariţiei dependenţei în
cazul consumului de droguri şi al abuzurilor la care uneori practicantele sexului comercial pot fi supuse pe
stradă.

Cap. 2 - Consumul de droguri

2.1 Drogurile, „o sursă de plăcere”. Ce sunt şi cum au apărut?


Există o istorie a drogurilor. Omul preistoric a descoperit din întâmplare proprietăţile pe care drogurile
le exercită asupra organismului său pe când a început să culeagă plante şi rădăcini din lumea exterioară.
Repetând utilizarea lor, aceste efecte au intrat în mentalitatea colectivă a oamenilor. Geneza utilizării drogurilor
este contemporană cu cea a naşterii practicilor mistico-religioase, cu apariţia primelor altare de cult din temple.
Acordând drogurilor esenţă divină, omul credea că prin conservarea şi utilizarea lor poate ajunge la lumea
zeităţilor responsabile de sănătatea şi viaţa sa. 84
Drogurile considerate a fi ilegale reprezintă una dintre cele mai mari preocupări moderne. Totuşi dacă
ne uităm în trecut, această preocupare este una relativ recentă. Majoritatea drogurilor actualmente incriminate, au
devenit ilegale în mai puţin de un secol, unele chiar şi mai puţin. Acum două sute de ani societăţile erau
preocupate de problema alcoolului, acesta reprezentând o adevărată ameninţare la moralitatea individului şi la
bunăstarea societăţii. În secolul 19 atitudinile statelor în ceea ce priveşte drogurile era diferită, astfel de exemplu
Marea Britanie era implicată în comerţul internaţional cu opiu. 85
Felul în care omenirea a perceput un anumit tip de drog diferă de la societate la societate. De exemplu,
europenii au consumat alcool timp de mii de ani. Dar nativii americani, cărora le-a fost adus vinul și lichiorul de
către coloniștii europeni nu aveau deprinderea necesară de a consuma aceste băuturi. Drept urmare mulți dintre
nativii americani au avut probleme cu alcoolul ceea ce a făcut ca șefii triburilor să declare alcoolul ca fiind o
problemă. Pe de altă parte, nativii americani consumat peyote ca parte a ritualurilor lor religioase. Când au
împărtașit această experiență europenilor, aceștia s-au arătat înspăimântați de efectele halucinogene ale acestuia
și au declarat această substanță ca fiind una periculoasă. Aceste perspective diferite asupra drogurilor continuă și
zilele noastre. Astfel coca, planta din care se obține cocaina este crescută legal în sudul Americii, în state precum
Bolivia, Peru și Columbia. Acest lucru se întâmplă de mii de ani. În aceste state mulți fermieri mestecă plantele
de coca. Acest tip de atitudini nu se regăsește în Statele Unite, unde acela mai multe state cionsideră cocaina o
cauză a violenței și a criminalității.86
Problema controlării consumului de droguri s-a dezvoltat în prima parte a secolului 20, fiind stimulată
în mare parte de către Statele Unite. Se poate afirma că abia după cel de-al doilea război mondial, mai exact după
1960 au fost introduse politici care incriminau drogurile. 87
În ultimii ani se observă, în politica europeană, o diferenţiere a persoanei care face trafic de droguri,
care este perceput a fi infractor, de persoana care consumă substanţe care tinde a fi considerat drept o persoană
bolnavă, uneori chiar o victimă, 88 care nu este periculoasă şi care necesită un tratament. Această politică este
valabilă, indiferent de legislaţia pe care au adoptat-o statele, unele abordând această problematică prin
dezincriminare sau legalizare a consumului sau din contră aplicând pedepse mai mari persoanelor implicate în
această problematică. 89

83
Eduard Petrescu, Sexul comercial în România . O problemă socială care are nevoie de soluții sociale, în Revista de
Asisteță Socială, nr 3-4, Polirom, 2009, pag 117-119
84
Edwards, Griffith, Drogurile – o tentaţie ucigaşă, Trad. de Octav Ciucă, Ed. Paralela 45, Bucureşti, pag 23
85
Tim Newburn, Criminology, edit Willian Publishing, pag 474
86
Jhon J. Macionis, Social Problems, edit Pearson Prentice Hall, Upper Saddle River New Jersey [ 2005], pag 220
87
Tim Newburn, Criminology, edit Willian Publishing, pag 474
88
M. Delisi, The imprisoned nonviolent drug offender: Specialized marty or versatile career criminal?, apud George Valeria
Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori: Combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori
prin mijloace penale, Edit Universul juridic, Bucureşti, 2010, pag 231
89
George Valeria Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori: Combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri şi precursori prin mijloace penale, Edit Universul juridic, Bucureşti, 2010, pag 231

85
Reticenţa persoanelor de a recunoaşte faptul că ceaiul, cafeaua, tutunul şi alcoolul ca fiind
droguri îşi are originea în sentimentul de teamă faţă de droguri. 90 Atitudinile şi părerile în ceea ce priveşte
consumul de alcool nu sunt aceleaşi cu cele care vizează consumul şi abuzul de alte droguri. Deşi alcoolismul
este un factor important în ceea ce priveşte sănătatea, acest lucru nu este exprimat public. Părinţii sunt oripilaţi
de ideea consumului de droguri precum marijuana, dar în acelaşi timp le permit copiilor să consume băuturi
alcoolice.91 Această frică nu este pe deplin nefondată asta deoarece nu se poate nega faptul că multe persoane au
fost grav afectate de modul în care au consumat droguri. Dar această frică faţă de droguri este nepotrivită . Sunt
modalităţi sensibile precum şi stupide de a consuma droguri. Premiza că niciun drog nu este pe deplin sigur este
una bună, chiar şi cel mai inofensiv drog folosit într-un mod necorespunzător poate dăuna persoanei care îl
consumă. Dar cum este puţin probabil ca oamenii să înceteze să consume droguri, este necesar să întelegem ce
presupune cu exactitate consumul de droguri.92
Indiferent că este vorba despre droguri considerate a fi ilicite precum heroină, cocaină, canabis ori de
medicamente ale căror întrebuințare depășește sfera terapeutică sau de produse legale precum alcoolul și tutunul,
după o periodă de consum regulat, toate aceste substanțe conduc la dependență. Această stare este definită ca o
reacție prin care organismul se adaptează substanței folosite de către persoană. Dependența poate fi fizică sau
psihică.93
Fiecare societate îşi are propriile droguri. Oamenii folosesc drogurile din cele mai vechi timpuri,
cautând orice substanţă care are proprietăţile unui drog. Drogurile au un rol important în viaţa noastră.
Consumul de droguri este aproape un fenomen universal. Cea mai frecventă imagine care ne vine în minte cand
spunem consum de droguri este cea a unei camere în care găsim seringi, ace, heroină. Acestă practică este
înconjurată de tot felul de implicaţii sinistre care întăreşte perspectiva faptului că consumul de droguri este o
formă de comportament ciudat, deviant, inexplicabil ajungând chiar a fi considerat un simptom al unor boli
mintale.94 Drogurile sunt percepute în moduri diferite de fiecare individ astfel, un medic vede în ele un
instrument de a uşura suferinţa pacienţilor săi, de către traficanţi reprezintă un mijloc de a face bani, poliţia
asociază drogurile cu criminalitatea, iar consumatorii văd în ele posibilitatea de evadare, de a se simţi bine ajung
în unele cazuri până la a considera drogurile ceva necesar pentru a putea face faţă zilei. Semnificaţiile drogurilor
sunt multiple, iar experienţele pe care fiecare individ le are cu ele influenţează percepţia asupra acestor
substanţe.95
Înainte de a trece la definirea propriu zisă a drogurilor,de a expune care sunt cauzele și consecinșele
consumului consider a fi necesară o sumarizare a celor spuse mai sus. Prin urmare, drogurile nu reprezintă o
apariție recentă în viața oamenilor, ele există din cele mai vechi timpuri. Felul în care indivizii percep fenomenul
consumului de droguri este diferit unii judecând și condamnând acest obicei, alții ignorându-l în timp ce ații
încearcă să găsească cea mai bună soluție pentru aceia care au deprins acest obicei. Nimeni nu poate spune cu
certitudine care atitudine este cea mai potrivită și asta pentru simplul fapt că suntem diferiți. Cert este că nu
putem spune că acest consum nu face parte din viețile noastre, indiferent că este vorba de un consum legal sau
ilegal.
Este necesară de asemenea punctarea faptului că fenomenul consumului de droguri este unul prezent
pretutindeni. Îl regăsim și la pesoanele excluse social, cât și în mediile artistice, fiind pe de o parte o metodă pe
care indivizii o aleg pentru a elimina stare de discomfort psihic și pentru dezvoltarea creativității, iar pe de altă
parte reprezintă o formă de „adaptare socială”. Atât consumul de droguri cât și alcoolul au capacitatea de a
acționa asupra tuturor sferelor și palierelor existente în persoanlitatea umană. Acestea reduc sentimentele de
durere, dau sentimente de euforie, slăbesc inhibițiile și reduc anxietatea, dar consumul lor duce și la propagarea
violenței, a crimei și abuzului.96
Termenul de drog implică orice substanță ce cauzează modificarea proceselor cognitive sau motrice ale
individului și care poate duce la dependență 97. Din punct de vedere farmacologic, drogul este considerat a fi o
substanță care fie își găsește utilitatea în scopuri medicinale, fie nu și a cărei utilizare abuzivă poate duce la
crearea unei dependențe fizice și psihice. Un alt efect alt folosirii abuzive îl reprezintă tuburările activității
mintale, cele care vizează percepția și cele ale comportamentului. Din definițiile oferite de către convențiile
internaționale, prin drog se înțelege acel tip de substanțe care sunt supuse controlului prin Convenția Unică în
ceea ce privește stupefiantele din 1961 și substanțele psihotrope. Controlul celor din urmă menționate este

90
Michael Gossop, Living with Drugs, editia a 5-a, edit Ashgate, [England], [2000], pag 3
91
Robert H. Lauer, Social Problems and the Quality of Life, ediţia a 6-a, edit Wm. C. Brown Communications, Inc, [
Dubuque, Iowa], 1995, pag 100
92
Michael Gossop, Living with Drugs, editia a 5-a, edit. Ashgate, [England], [2000],pag 3
93
Iustin Lupu, Ioan Zanc, Sociologie medicală. Teorie și aplicații, edit. Polirom, [Iași], 1999, pag 182
94
Michael Gossop, Living with Drugs, editia a 5-a, edit Ashgate, [England], [2000], pag 1-2
95
James M. Henslin, Social Problems, ediţia a 2-a, edit Prentince Hall, Englewood Cliff New Jersey, [1990], pag 114-115
96
Doru Buzducea, Cetăți și ruine. Introducere în studiul problemelor sociale, edit Societatea Știință și Tehnică SA,
Bucureşti, 1999, pag 148
97
Pavel Abraham, Capcana drogurilor, edit Detectiv, București, 2005, pag 27

86
prevăzut de Convenția din 1971. Aceste convenții și protocoale care sunt aplicabile în problematica drogurilor au
oferit substanțelor psihotrope un alt sens decât cel al stupefiantelor. O importanță destul de mare în cadrul
prevenirii o au cunoașterea efectelor pe care aceste substanțe le au asupra indivizilor, precum și modalitățile
acestora de administrare.98 În paragraful de mai sus au apărut noțiuni precum stupefiante și substanțe psihotrope.
Pentru o mai bună întețelegere ale acestor concepte este necesară definirea acestora. Numim stupefiant acea
substanță, care de cele mai multe ori este una medicamentoasă, care duce la inhibarea centrilor nervoși și care
după utilizarea pe o perioadă mai îndelungată, duce la apariția dependenței și la nevoia de creștere a dozei. Sunt
considerate a fi substanțe psihotrope acele preparate care își găsesc utilizarea în tratamentul medicamentos al
sistemului central nervos și anume narcoticele, hipnoticele, tranchilizantele, antidepresivele,sedativele,
analgezicele.99
Drogurile sunt clasificate în funcție de originea lor, de efectul pe care îl au acestea asupra sistemului
nervos central și de încadrarea lor în sistemul juridic astfel avem:
În funcție de origine, drogurile sunt clasificate în : droguri sintetice( cele care se obțin prin sinteză),
semisintetice( în componența acestor droguri intră atât produce sintetice, cât și naturale), naturale.
După încadrarea în regimul juridic, drogurilor sunt considerate a fi: ilicite ( interzise prin lege) și licite(
în această categorie intră tutunul și alcoolul)
În funcție de efectul drogurilor asupra sistemului nervos central, acestea se împart în:
Psiholeptice( hipnoticele sau somniferele, tranchilizantele și sedativele, neurolepticele);
Psihoanalepticele( stimulenți precum cocaina amfetamina, cofeina și antidepresivele); Psihodisleptice(
halucinogenele, stupefiantele și euforizantele).100
O altă clasificare a drogurilor este cea oferită de Oficiul Națiunilor Unite pentru controlul drogurilor și
prevenire crimei. Astfel conform ODCCP drogurile pot fi clasificate în: substanțe deprimante, acest tip de
substanțe deprimă anumite funcții ale sistemului nervos central și includ sedativ-hipnoticele, neurolepticele și
opiaceele. În cadrul acestor tip de substanțe poate fi inclus și alcoolul; următoarea categorie este cea
stimulantelor care au rolul așa cum le spune și numele de a stimula activitatea sistemului nervos central.
Substanțele incluse în această categorie sunt: amfetaminele, cocaina, cofeina, nicotina; ultima categorie este cea
a halucinogenelor. Aceste substanțe au rolul de a altera gândirea, percepția și trăirile. În această categorie sunt
incluse LSD-ul, ecstasy și multe altele.101
Principalele modalități de administrare a drogurilor sunt: pe cale orală, prin inhalare, prin injectare, prin
cale transmucozală această calea presupune administrarea nazală, conjunctivală, rectală, vaginală, uretrală,
faringiană; o altă calea este cea cutanată. 102
După ce am definit drogul și am vazut care sunt principalele clasificări ale substanțelor și a modalităților
de administrarea este necesară și o descriere și exemplificare a principaleleor tipuri de substanțe psihactive. Este
dovedit faptul că toate substanțele pot duce la apariția unor probleme. Totuși dintre toate substanțele, cele
cunoscute ca psihoactive sunt considerate a fi cele cu cel mai mare potențial de abuz. Dintre aceste substanțe
putem face referire la două care sunt prezente constant în viața indivizilor și anume alcoolul și nicotina.
Problemele asociate consumului acestor substanțe sunt prezente la scară largă. Acestea două intră în categoria
drogurilor legale, pe lângă ele şi-au făcut loc și altele care sunt procurate prin mijloace ilegale. 103 În continuare
voi face o scurtă prezentare a principalelor droguri utilizate.
Canabisul este cel mai probabil cel mai folosit drog recreațional, folosit pretutindeni în lume.
Ingredientul principal al acestei plante este THCul, în funcție de cantitatea acestuia efectele pot fi mai puternice
sau mai slabe.104 Drogurile derivate din canbis şi, anume marijuana și hașișul sunt printre cele mai cautae de
către tineri, și asta deoarece sunt considerate a fi droguri ușoare ele mai fiind cunoscute și ca droguri
recreționale. Efectele acestui tip de drog diferă de la utilizator la utilizator, astfel că sunt persoane care după ce
au fumat nu simt nimic, precum și persoane care se relaxează şi au sentimete foarte puternice. Alte efecte
caracteristici sunt: pierderea percepției mediului extern sau intern, o creșterea a pulsului, nevoia de a mânca,
tensiunea arterială scade.105
Heroina este un derivat semisintetic opioid. A fost descoperită în 1874 de către C.R. Alder Wright. La
început heriona era folosită drept tratament în afecțiuni ale aparatului respăiratoriu. Vazându-se efectele sale

98
Pavel Abraham, Costel Dumitrescu, Sociologia devianței și controlul social, edit Detectiv, București, 2010, pag 158
99
Gabriela Trifan, Moartea albă. Prevenirea, depistarea și combaterea consumului și a traficului de droguri, coord. Pavel
Abraham, [ Olimpiada], [Brăila], [2003], pag 8-9
100
Pavel Abraham, Capcana drogurilor, edit Detectiv, București, 2005, pag 27-28
101
Victor A. Voicu, Psihofarmacologia și toxicologia clinică a drogurilor de abuz, edit Academiei Române, București, 2005,
pag 20-21
102
Pavel Abraham, Capcana drogurilor, edit Detectiv, București, 2005, pag 27-28
103
Cristian Căpăstru, Eusebiu Tihan, Traficul și consumul ilicit de droguri. Aspecte juridice și psihosociologice, edit
Institutul de Ecologie Socială și Protecție Umană Focus, București, 2003, pag 25
104
Idem pag 32
105
Pavel Abraham, Costel Dumitrescu, Sociologia devianței și controlul social, edit Detectiv, București, 2010, pag 215-216

87
negative, precum și faptul că starea de dependență de instala cu rapiditate, heroina a fost retrasă de pe piață și
considerată a fi ilegală în majoritatea statelor. Modalitățile de consum ale heroinei sunt: prizarea, inhalarea,
injectarea care se poate face intramuscular, subcutanat sau intravenos. Ultima modalitatea fiind cel mai frecvent
utilizată.106 Consumatorul de heroină experimentează o „ stare de bine” și calm care este acompaniată de o
depresie a sistemului nervos central. Consumul de heroină crează o dependență puternică și cei care consumă
această substanță au nevoie de doze tot mai mari pentru a obține aceeși stare ca la început. Așa numiții
dependenți cronici de heroină ajungă să-și injecteze cantități ale drogului care ar omorî un începător. Pe lângă
pericolul de supradoză, alte riscuri asociate consumul de heroină sunt: infectarea cu HIV, hepatită, septicemie.
Pentru tratarea dependenței de heroină sunt folosite alte medicamente printre care și metadona. 107
Cocaina este printre cel mai cunoscute droguri ilegale și își are originea în plantele de coca din America
de sud de unde este extrasă. Modalitățile de consum al cocainei sunt: inhalare, fumare sau injectare. 108 Cocaina a
început a fi administrată ca tratament în problema alcoolismului și a dependenței de opiu. Această utilizarea a
cocaine a fost oprită în momentul în care au fost identificate efectele acesteia. 109. Ingerarea drogului prin fumare
produce o accentuare a stărilor, mai rapid decât atunci când este inhalată sau injectată. Totuși această stare este
una de scurtă durată. Problemele asociate consumului de cocaină sunt: probleme cardiovasculare, pulmonare.
Consumată în mod regulat cocaina duce la instalarea dependenței și toleranței. De asemenea, pot fi observate
stări anxioase și depresive, subnutriție. Consumarea cocainei prin inhalare poate duce la distrugerea mucoasei
nazale, iar în cazuri extreme si prin urmare destul de rar inhalerea repetată poate duce la perforarea membranei
dintre nări. O altă problemă cu care se confruntă consumatorii de cocaină este legată de puritatea drogului, astfel
au fost identificate doze de cocaină care conțineau cretă, otravă pentru gândaci, praf de sticlă. 110
Amfetaminele sunt droguri sintetice stimulatoare care au propietatea de a intensifica activitatea mentală
și energia fizică a consumatorului. Acest tip de droguri sunt folosite pentru creșterea performanțelor, pentru
inhibarea apetitului. Deși pentru moment pot părea alegerea perfectă pentru a slăbi câteva kilograme sau pentru a
crește performanțele la un examen toate aceste lucruri sunt posibile datorită rezervelor de energie existente în
corp. Dacă acestea nu se refac complet în scurt timp organismul consumatorului poate ajunge la epuizare. După
consumul de amfetamine persoanele vorbesc mai ușor și sunt mai sigure de lucrurile pe care le spun și asta
deoarece capacitate de gândire este accentuată. 111 Alte efecte secundare ale consumul de amfetamine:
nervozitate, dureri de cap, în cazul dozelor mari sau al consumului pe perioade îndeungate, pot apărea efecte
precum insomnia, confuzia, delirul sau chiar psihoze. 112
Ecstasy, cunoscut și sub denumirea de MDMA, Adam, XTC, este un drog vândut de obicei sunb forma
unor tablete. Se mai consumă și sub forma unor prafuri. Uneori inhalată sau fumată și rar injectată. Ca efecte
pozitive putem reda stimularea, perceţii senzoriale mai intense, starea de euforie, dezinhibarea. Totodată există şi
un set de aspecte negative ale consumului de ecstasy. Acestea sunt probleme în concentrare, pierderea poftei de
mâncare, apariţia halucinaţiilor, stări depresive, de confuzie, de anxietate şi nervozitate. 113
În primele definiții ale toxicomaniei se face referire la termeni precum obișnuința și adicția. Termenul
de obisnuință se referă la folosirea frecventă a unei substanțe fiind considerată mai mult o lipsă de voință a
individului de a nu o mai utiliza și asta deoarece nu prezintă semne de toleranță sau abstinență. Cel de-al doilea
termen și anume cel de adicție se referea la un viciu. În 1964, acești doi termeni au fost înlocuiți de Comitetul
Expert al OMS cu termenul de dependență. Conform definiției oferite de OMS dependența de drog reprezintă ”o
stare psihică și uneori și fizică, care rezultă din interacțiunea între un organism și un drog, stare caracterizată prin
răspunsuri comprtamentale și de alt tip, care întotdeauna inculud compulsiunea de a lua drogul într-un mod
continuu sau periodic pentru a resimți efectele psihice, și, uneori, prentru a preveni discomfortul dat de absența
lor. Toleranța poate fi sau nu prezentă.” 114

106
Idem, pag 214-215
107
Richard Rudgley, Enciclopedia drogurilor. Substanțele psihoactive din preistorie până în zilele noastre, trad de Anacaona
Mîndrilă-Sonetto, edit Paralela 45, [ Pitești],[2008], pag 170-172
108
Cristian Căpăstru, Eusebiu Tihan, Traficul și consumul ilicit de droguri. Aspecte juridice și psihosociologice, edit
Institutul de Ecologie Socială și Protecție Umană Focus, București, 2003, pag 30
109
Richard Rudgley, Enciclopedia drogurilor. Substanțele psihoactive din preistorie până în zilele noastre, trad de Anacaona
Mîndrilă-Sonetto, edit Paralela 45, [Pitești], [2008], pag 119
110
Cristian Căpăstru, Eusebiu Tihan, Traficul și consumul ilicit de droguri. Aspecte juridice și psihosociologice, edit
Institutul de Ecologie Socială și Protecție Umană Focus, București, 2003, pag 30-32
111
Pavel Abraham, Costel Dumitrescu, Sociologia devianței și controlul social, edit Detectiv, București, 2010, pag 216-217
112
Cristian Căpăstru, Eusebiu Tihan, Traficul și consumul ilicit de droguri. Aspecte juridice și psihosociologice, edit
Institutul de Ecologie Socială și Protecție Umană Focus, București, 2003, pag 28-29
113
Pavel Abraham, Costel Dumitrescu, Sociologia devianței și controlul social, edit Detectiv, București, 2010, pag 201
114
Daniela Baconi, Toxicomanii. Note de curs, edit Tehnoplast Company SRL, București, 2005, pag 3-5

88
2.2 Cadrul legislativ
În România la baza legislației în materie de consum şi trafic droguri stă legea nr 143 din 26 iulie 2000.
Această lege privește prevenirea și combaterea consumului și traficului ilicit de droguri. În completarea acesteia
a fost adoptată legea nr 522 din 24 noiembrie 2004. În cadrul acestor legi sunt redate definiții clare a ceea ce
poate fi considerat drept o persoană consumatoare, o persoană dependentă și ce anume reprezintă un program
terapeutic. În lege sunt de asemenea stipulate pedepse pentru punerea la dispoziţie a unui local sau a locuinţei în
vederea traficului. Este pedepsit prin lege şi îndemnul la consum. Pedeapsa pentru ultima infracţiune creşte dacă
este implicat un minor sau dacă îndemnul urmat de consum duce la moartea victimei. 115În cadrul legislativ cu
privire la problematică drogurilor mai există o serie de ordonanţe de urgenţă şi hotărâri de guvern asupra cărora
nu am insistat deoarece nu consider a fi relevante pentru obiectivele cercetării mele.

2.3 Situația drogurilor în România


Conform raportului naţional privin situaţia dogurilor efectuat de Agenția Națională Antidrog pentrul
anul 2011, se observă pe de o parte o scădere a consumului de alcool și tutun. Pe de altă parte, se poate observa
o creștere a consumului drogurilor considerate a fi ilegale, precum și a sedativelor și/sau a tranchilizantelor. Un
nou fenomen care și-a făcut apariția este cel al noilor substanțe cu proprietăți psihoactive cunoscute și
comercializate cu denumirea de ” legale” sau ” etnobotanice”. Acest consum de ”droguri legale” a cunoscut o
extindere îngrijorătoare. Din raport reiese că drogul ilegal cel mai consumat este canabisul cu o pondere de
1,6%, urmat fiind de ecstasy 0,7%, heroină și cocaină, fiecare dintre acestea cu o pondere de 0,3%. De
asemenea, este prezentă, pentru prima oară, o semnalare la nivel național a consumului de ketamină, precum și
diversificarea consumului în rândul populației adulte, populației feminine și în majoritatea regiunilor. 116
În concluzie, se observă faptul că în continuare consumul de droguri de-a lungul vieții este centrat pe
droguri de tip recreaționl precum canabisul și ecstasy. Aceste droguri fiind consumate mai ales de către tinerii cu
vârste cuprinse între 15 și 34 de ani, majoritatea consumatorilor fiind de sex masculin. Zonele în care acest
consum de regăsește puternic sunt zona București/Ilfov și zona de Vest. 117
În ceea ce privește situația medicală, din raportul realizat de Agenția Națională Antidrog se poate
observa o creștere a bolilor infecțioase în rândul persoanelor consumatoare de droguri. Astfel s-a constatat o
ușoară creștere în cazul infectării cu HVB- 13,1% și cu virusul HIV-4,1%.118
Dependența de droguri este catalogată a fi o problemă socială din două motive și anume; pe de o parte
are o legătură directă cu sănătatea populației, ceea ce duce la o creștere a costurilor în vederea rezolvării acestei
probleme, pe de altă parte dependență de droguri tinde să coexiste cu alte probleme sociale printre care
problematica criminalității și cea a prostituției. Apariția celui de-al doilea motiv este cauzat în primul rând, de
faptul că un consumator dependent va apela la orice metoda pentru a-și procura doza zilnică, de la a comite
infracțiuni precum furtul până la a-și oferi serviciile sexuale. În al doilea rând, vânzarea drogurilor constituie o
sursă permanentă de venit pentru grupările mafiote ceea ce duce la o creștere și întărire a criminalității organizate
care reprezintă o altă problemă destul de importantă a societățiilor. 119

2.4 Teorii ale consumului


După cum am scris și în rândurile de mai sus, problema consumului de droguri este considerat un
fenomen social. La fel ca oricare alt fenomen și în privința drogurilor se poate vorbi de o multidimensionalitate
a acestui fenomen. Prin urmare, fenomenul consumului de droguri indiferent că se referă la drogurile legale sau
ilegale are mai multe dimensiuni, una care vizează partea medicală, o dimensiune psihologică, una antropologică
și nu în ultimul rând una sociologică.120
Este necesară mențiunea faptului că din perspectiva sociologiei care studiază problemele sociale, faptul
că importanța majoră a acestui fenomen nu este dat de consum, ci mai degrabă de dependență. Sunt numeroase

115
Legislația internă,http://www.ana.gov.ro/legislatie_interna.php ( accesat în data de 25.05.2012)
116
Raportul naţional privind situaţia drogurilor http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/raport_ro_2011.pdf (accesat
în data de 25.05.2012)
117
Raportul naţional privind situaţia drogurilor http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/raport_ro_2011.pdf (accesat
în data de 25.05.2012)
118
Ibidem
119
Sorin M. Rădulescu, Dicționar selectiv. 100 de termeni ”cheie” în domeniul patologiei sociale, criminologiei și
sociologiei devianței edit Lumina Lex, București, 2004, pag 78
120
Consumul de droguri în rândul tinerilor din România, Coord Gabriela Alexandrescu și Simona Zamfir, Org Salvați
Copiii, Speed Promotion, București, 2005, pag 19

89
cazurile în care consumul de droguri nu duc la dependența, ci este mai degrabă ocazional și cu scop
recreațional.121
În funcție de direcția de studiu al fiecăruia dintre domeniile mai sus menționate și anume, cel medical,
psihologic, antropologic și sociologic, acestea pot interacționa unele cu altele și astfel în analizarea problematicii
consumului de droguri accentul poate să atingă diferite aspecte ale vieții sociale. Modele care încearcă să ofere o
explicație a consumului pot fi clasificate în două mari categorii și anume: modele care încearcă să explice
acest fenomen bazându-se mai ales pe anumite caracteristici intrinseci individului, aceste modele se bazează pe
individ și modele care își argumentează explicațiile bazându-se pe societate, în cadrul acestor modele acentul
este pus pe mediul individului și a influenșelor pe care acesta le primește din exterior. Erich Goode divide aceste
teorii care explică consumul de droguri în: teorii biologice, teorii psihologice și teorii sociologice. 122
Teoriile biologice care explică consumul de droguri se axează pe două elemente care face referire la
biologic și anume: capacitatea individului de a intra în contact cu drogurile și perpetuarea consumului după ce
individul a stabilit contactul cu drogurile. În cadrul acestei teorii, consumul de droguri este influențat pe de o
parte de factorii genetici și pe de altă parte de factori care vizează metabolismul individului. 123
M. A. Schurkit afirmă că gradul de abuz de substanțe ale indivizilor poate fi influențat de o serie de
factori care vizează mediul, moștenirea genetică și personalitatea. Un studiu pentru a reliefa această abordare
este cel efectuat de Kalata care plecă de ipoteză conform căreia copii care se nasc, și ai căror părinți sunt
alcoolici au șanse mai mari decât ceilalți copiii să adopte și ei acest tip de comportament. Acestei abordări i se
aduc o serie de critici printre care cele mai importantă este cea că factorul biologic nu poate monopoliza
explicarea unui fenomen care vizează comportamentul uman.
O altă abordare în cadrul acestor tip de teorii este cea care susține faptul că abuzul de substanțe ar
surveni din cauză unor dezechilibre metabolice. Acest lucru se presupune că este explicația dependenței de
droguri. V. Dole și M. Nyswander sunt cei care au elaborat această ipoteză. În cadul acestei abordări este
susșinut faptul că dependența de heroină este ar surveni în urma unei boli sau a unui dezechilibru ale
metabolismului. Iar necesitatea dozei zilnice este dată de necesitatea de a completa ciclul metabolic. Acestp
ipoteză nu are dovezi empirice.124
Teoriile psihologice încearcă să explice consumul de droguri centrându-se pe individ. Există trei factori
care stau la baza mecanismelor psihologice în ceea ce privește consumul de droguri și anume: factori care
vizează mecanismele de întărire, factori care vizează anumite caracteristici ale personalității individului și factori
care urmăresc înclinația individului spre comportamente de tip problemă.
În cadrul factorilor care țin de macanismele de întărire se bazează pe teoria întăririi. Această teorie
explică rolurile pe care le au în problematica consumului întărirea pozitivă și întărirea negativă. Se poate vorbi
de întărire pozitivă în momentul în care percepția individului asupra senzației apărute în urma consumului este
una plăcută. Acest lucru poate fi considerat un motiv de contunuare a consumului. Întărirea negativă pe de altă
parte are are la baza nevoia individului de relaxare sau de evitare a durerii, acest lucru constituind motivul
continuării consumului.125
Teoria personalității inadecvate tratează consumul de droguri ca un efect al unei patologii, astfel se
consideră că persoana consumatoare este „defectă” din punct de vedere psihologic și emoțional. Acest gen de
indivizi folosesc drogurile ca o metodă de a evada de realitate și de a evita problemele care apar retrăgându-se
într-o „ceață de euforie și indiferență” cauzată de droguri. Această teorie stipulează că oamenii care nu consumă
și care nu prezintă aceste caracteristici ale unei personalități inadecvate, nu consideră drogurile a fi atrăgătoare și
nu sunt tentați să le folosească.126
Teorii sociologice, în cadrul acestor teorii accentul cade asupra relațiilor interpersonale sau asupra
structurii sociale. În cadrul acestor teorii intră teoria inițiată de Durkheim, care mai apoi a fost dezvoltată de
către Robert Merton și anume teoria anomiei. Merton susține că problemele sociale care apar nu au la bază
schimbările sociale care nu sunt prevăzute, ci mai degrabă aceste schimbări sunt generate de o structură socială
care impune tuturor persoanelor care fac parte din ea aceleași scopuri și idealuri. Aceastp structură socială însă
nu oferă mijloace egale și resursele necesarea atingerii acelor scopuri și idealuri. Ca urmare a discrepanțelor
create la nivel social apar comportamentele de tip deviant. Această teorie a atras de asemenea critici care susșin
faptul că prin acela că aceasta transmite ideea că activitățile și comportamentele de tip criminal sunt prezente mai
ales în rândul persoanelor din clasele inferioare.127

121
Sorin M. Rădulescu, Dicționar selectiv. 100 de termeni „cheie” în domeniul patologiei sociale, criminologiei și
sociologiei devianței, edit Lumina Lex, București, 2004, pag 78
122
Consumul de droguri în rândul tinerilor din România, Coord Gabriela Alexandrescu și Simona Zamfir, Org Salvați
Copiii, Speed Promotion, București , 2005, pag 19
123
Pavel Abraham, Costel Dumitrescu, Sociologia devianței și controlul social, edit Detectiv, București, 2010, pag 200
124
Pavel Abraham, Costel Dumitrescu, Sociologia devianței și controlul social, edit Detectiv, București, 2010, pag 201
125
Idem, pag 200-202
126
Erich Goode, Drugs in American Society, ediția a 3-a, edit McGraw-Hill Inc., SUA, 1989, pag 60-61
127
Pavel Abraham, Costel Dumitrescu, Sociologia devianței și controlul social, edit Detectiv, București, 2010, pag 203

90
O altă teorie de tip sociologic este teoria inițiată de E. H. Sutherland și anume teoria „ învățare socială –
consum de droguri”. Aceasta se referă la comportamentul deviant în general. În cadrul acestei teorii se susține
ideea comportamentului modelat prin răsplată, pedeapsă sau întărire. Recompesarea sau pedepsirea anumitor
recompense pentru anumite comportamente conduc la continuarea sau sistarea lor. Structurile recompenselor și
ale pedepselor sunt construite în grupuri specifice. Interacționând cu membrii anumitor grupuri, indivizii învață
să catalogheze anumite comportamente ca fiind rele sau bune. Această teorie are aplicabilitate în problema
consumului de droguri prin faptul că individul este expus la grupuri în care acest tip de comportament este
recompensat.128
Teoria controlului social oferă explicații la întrebarea de ce anumiți adolescenți au comportamente
deviante în timp ce alții nu. Acestă teorie susține faptul că un control social puternic duce la o probabilitate mai
mică de adoptare a unui compotament care să implice consumul de droguri.129Cu cât individul este mai atașat de
ceilalți și aici putem menționa: părinții, profesorii, angajatorii cu atât scade probabilitatea ca acesta să încalce
regulile stabilite de societate și să consume droguri. Acest lucru este valabil și în cazul implicării individului în
activitățile de tip familial, educațional precum și de cât de mult crede în normele instituțiilor din viața sa(
familie, școală, biserică).130
În afara acestor teorii există și anumite paradigme care explică consumul, precum și abuzul de droguri.
Acestea sunt paradigma funcționalistă, paradigma conflictualistă și paradigma interacționalistă.
Paradigma funcționalistă privește devianța ca pe o formă de încălcare a normelor care afectează felul de
funcționare a sistemului social și care pune în pericol legăturile existente între membrii unei societăți. Utilizarea
de droguri reprezintă un exemplu de această devianță. În cadrul acestei paradigme se consideră faptul că
drogurile au o anumită funcție socială, acest lucru se datorează anumitor efecte ale drogurilor care au un caracter
funcțional prentru societate și indivizii din cadrul acestei. Este necesar un exemplu, luând drogurile de tip
recrețional, acestea sunt funcționale pentru consumatori deoarece duc la obținerea anumitor efecte considerate a
fi benefice. Alcoolul și marijuana sunt folosite pentru a da un sentiment de apartenența şi pentru a elimina stările
tensionale care împiedică socializarea.131
Paradigma conflictualistă ce vizează consumul de droguri, are ca scop reliefarea faptului că este
imposibil să existe o ordine socială car să fie întemeiată pe „ consensul normativ între toţi membrii societăţii şi
asta datorită conflictelor sociale persistente, determinate de interesele economice şi de putere ale diferitelor
clase sau grupuri sociale existente în cadrul oricărei societăţi”.132
Această paradigmă în cazul consumului de droguri suţine că în momentul în care un grup consumă un
drog care este considerat o „ ameninţare” politică, tendinţa este ca acest drog să devină ilegal prin
criminalizare.133
Paradigma interacționalistă susține faptul că societatea este formată din indivizi cu norme și valori
diferite, care automat percep și au puncte de vedere diferit în ceea ce privește devianța. Acestă perspectivă se
aplică consumului de droguri prin faptul că fiecare persoană în parte are o altă perspectică asupra drogurilor în
funcție de rolul pe care acesta îl exercită în viața lor. Conform ideilor promovate de susținătorii acestei
paradigme drogurile vor continua să rămână „ simbluri definite de semnificații contradictorii.”134

2.5 Cauzele consumului


Consumul de droguri are numerose cauze. Acestea diferă de la individ la individ, în funcție de mediul
de proveniență și altele. Putem vorbi de existență unor factori care preced consumul de droguri și care de cele
mai multe ori coexistă. Acești factori care pot fi culturali, sociali, religioși sunt reuniți în literatura de specialitate
în factori individuali și factori socio-culturali.135 Nu se poate spune că o persoană a ajuns să consume droguri și
să dezvolte adicții doar datorită existenței unor anumiți factori biologici, sociali sau psihologici. Problema
consumului de droguri are la bază un model biopsihosocial care integrază toți cei trei factori. Când se face
referire la factorii psihologici se punctează mai ales felul în care o persoană se comportă, cum se simte sau cum
gândește. Factorii sociali par a se asocia cu relațiile care există între persoana consumatoare și ceilalți, acest
lucru poate include și factori care țin de mediul de viață. Pentru înțelegerea cât mai bună a problemelor care
includ consumul de droguri este foarte important să se cunoască în amănunt factorii psihologici și sociali care au

128
Erich Goode, Drugs in American Society, ediția a 3-a, edit McGraw-Hill Inc., SUA, 1989, pag 65
129
Pavel Abraham, Costel Dumitrescu, Sociologia devianței și controlul social, edit Detectiv, București, 2010, pag 205
130
Erich Goode, Drugs in American Society, ediția a 3-a, edit McGraw-Hill Inc., SUA, 1989, pag 6
131
Sorin M, Rădulescu, Cristina Dâmboeanu, Sociologia consumului şi abuzului de drog, edit Lumina Lex, Bucureşti,[2006],
pag 204
132
Idem , pag 206
133
Howard S. Becker, The Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance, apud Sorin M, Rădulescu, Cristina Dâmboeanu,
Sociologia consumului şi abuzului de drog, edit Lumina Lex, Bucureşti, [2006], pag 206
134
Sorin M, Rădulescu, Cristina Dâmboeanu, Sociologia consumului şi abuzului de drog, edit Lumina Lex, Bucureşti,[2006],
pag 211.
135
Iustin Lupu, Ioan Zanc, Sociologie medicală. Teorie și aplicații, Polirom, [Iași], 1999, pag 183

91
dus la apariția și continuarea consumului. Acest lucru este datorat în mare parte datorită faptului că asupra
acestor factori se poate interveni. 136
Așa numiții factori individuali nu fac referire la existența unui anumit tip de personalitate caracteristice
consumatorului sau dependetului de droguri, ci mai degrabă oferă niște repere asupra anumitor indivizi ale căror
particularități îi predispun la consum. Aceste particularități sunt prezente în viața consumatorului înaintea
întâlnirii cu drogul. Acest gen de indivizi prezintă toleranță scăzută la frustrare, relații familiale defectuoase,
inadaptare socială ce poate conduce la un comportament deviant. 137
Personalitatea individului se formează pe măsură ce asta se dezvoltă. Aceasta trebuie considerată mai
debrabă un factor care are rol de mediator între condițiile de mediu, experiențele individului și debutul și
continuarea consumului de droguri. Felul în care individul se percepe pe el însuși este un factor care poate fi
considerat destul de important în inițierea și menținerea consumului. O atitudine defavorabilă față de propria
persoană, complexele de inferioritate, o stimă de sine scăzută pot sta la dezvoltatarea fie a unei atitudini de
revoltă, fie din contră a unei atitudini timorate caracterizată de retragere din viața socială. Anxietatea constituie o
altă trăsătură a personalității unui individ care poate duce la debutul consumului. Acest tip de persoane pot vedea
în drogurile care induc o stare de relaxare calea ideală de a se elibera de frica pe care o resimt. 138
Printre factorii de mediu cei mai importanți putem face referire la cei care includ: lipsuri economice și
sociale precum proveniența dintr-o familie săracă, cu părinți șomeri, condiții de viață precare; o familie
dezorganizată; accesul facil la droguri și alcool.139
Un alt factor relaționat mediului și care poate duce la consumul și abuzul de droguri este cel cel al
abuzului fizic și emoțional, prcum si cel al experimentării unei traume. 140Trauma poate fi definită drept ” o
experiență vitală de discrepanță între factori situaționali amenințători și capacitățile individuale de stăpânire, care
este însoțită de sentimente de neajutorare și abandonare lipsită de apărare și care duce la astfel la o zdruncinare
de durată a înțelegerii de sine și de lume„. 141. Astfel după experimentarea unei situații traumatice este posibil ca
individul să apeleze la droguri legale precum alcoolul pentru a depăși stare psihică de neajutorare sau acest tip de
experiență poate conduce la consum și abuz de droguri ilegale.
În afara acestori factori duc la consum putem vorbi și despre existența altori factori care favorizează
apariția dependenței. În afară de factorii discutați în paragrafele de mai sus se pot pune în discuție și existența
anumitor factori care vizează substanța pe care individul o consumă. Factorii care sunt asociați substanței și care
favorizează pe lângă consum și apariția dependenței sunt: felul în care este administrat drogul, accesibilitatea
drogului și prețul acestuia, „profilul farmacodinamic al substanței”. 142

2.6 Consecințele consumului


Există o multitudine de moduri în care putem expune aspectele negative al consumului de droguri. Este
necesară totuși o diferențiere între consecințele sociale ale consumului de droguri și cele pe care drogurile le au
asupra individului.143
Problemele individuale legate de consumul de droguri sunt relaționate mai ales cu termeni precum:
adicție, dependență sau toleranță. Adicția apare în momentul în care individul dezvoltă o toleranță crescută la un
drog anume, când sunt semne ale dependenței psihice și fizice și când după o perioadă de abstinență apare starea
de sevraj. Acest gen de probleme nu sunt larg răspândite printre consumatorii de droguri. 144 O scimbarea care
poate apărea în urma consumului de droguri este modificarea comportamentului zilnic, precum și a rutinei
persoanele. Astfel în urma elovuției consumului de droguri persoana ajunge să-și neglijeze activitățile zilnice, să
nu ajungă la întâlnirile programate. 145Consecințele sociale asociate consumului de droguri sunt variate și includ o
serie de probleme medicale. Unele dintre cele mai grave probleme de sănătate sunt cele legate de consumului de
droguri intravenos, în special în cazul în care ustensilele folosite sunt împărțite. Aceste riscuri includ infectarea
cu virusul HIV și hepatita C. Al doilea aspect legat de consumul de droguri este cel al criminalității. În ceea ce

136
Arthur W. Blume, Consumul și dependența de droguri. Ghid practic de evaluare diagnostic și tratament, trad de Miruna
Andriescu și Florin Sia, edit Polirom, [Iași], 2011, pag 49
137
Iustin Lupu, Ioan Zanc, Sociologie medicală. Teorie și aplicații, Polirom, [Iași], 1999, pag 183
138
Ioana Niculae, Abordarea psihoterapeutică individuală în toxicodependență, în Terapia toxicodependenței-posibilități și
limite, coord Iolanda Mitrofan, edit S.P.E.R., București, 2003,pag 67-68
139
Idem, pag 67
140
Arthur W. Blume, Consumul și dependența de droguri. Ghid practic de evaluare diagnostic și tratament, trad de Miruna
Andriescu și Florin Sia, edit Polirom, [Iași], 2011, pag 52
141
Gottfried Ficher și Peter Riedesser, Tratat de psihotraumatologie, ediţia a 2-a, trad de Roxana Melnicu, [edit Trei],
[București], [2007], pag 90
142
Daniela Baconi, Toxicomanii. Note de curs, edit Tehnoplast Company SRL, București, 2005, pag 9
143
Tim Newburn, Criminology, edit Willan Publishing, pag 485
144
Ibidem
145
Arthur W. Blume, Consumul și dependența de droguri. Ghid practic de evaluare diagnostic și tratament, trad de Miruna
Andriescu și Florin Sia, edit Poliron, [Iași], 2011, pag 94

92
privește legătura existentă între fenomenul consumului de droguri și cel al criminalității au fost elaborate cinci
ipoteze care sunt actualmente studiate de către cercetători. Acestea sunt: consumul de droguri poate duce la
comiterea de infracțiuni, infracțiunea poate duce la consumul de droguri, atât consumul de droguri cât și
infracțiunea apar ca urmare a unei alte cauze comune, consumul de droguri și infracțiunea sunt corelate reciproc
și ultima ipoteză nu există nicio relație între consumul de droguri și comiterea de infracțiuni. Să vedem mai pe
larg ce presupune fiecare ipoteză și care sunt argumentele care au dus la dezvoltarea lor. 146
Consumul de droguri duce la comiterea de infracțiuni
Teoretic există o mulțime de căi prin care consumul de droguri poate duce la comiterea de infracțiuni.
Calea cea mai evidentă și directă este legată de efectele psiho-farmacologice ale drogurilor și anume faptul că
anumite proprietăți ale anumitor droguri duc direct la anumite forme de comportament infracțional. Cea mai
probabilă reacție este violența. Drogurile și alcoolul pot conduce la un comportament violent prin reducerea
inhibițiilor, alterarea abilitățile cognitive sau perceptive ale individului, sau capacității de judecată a acestuia.
Deși există anumite dovezi în legătură cu apariția acestor comportamente, în special în ceea ce privește consumul
de alcool, acest tip de legătură nu este chiar una directă, depinzând foarte mult și fiind mediată de caracteristicile
individului precum și de așteptările culturale ale individului. 147
Un alt aspect care poate susține această teorie este legat de comiterea infracțiunii de viol în care este
implicat consumul de droguri. Astfel această problemă a căpătat amploare în timpul anilor 90 când cercetătorii în
domeniul rogurilor precum și membrii echipelor care se ocupau de problema violurilor au început să primească
plângeri din ce în ce mai dese prin parte unor tinere care au devenit victime ale violurilor după ce au fost
drogate. Pentru a putea trece peste rezistența întâmpinată din partea tinerelor, anumiți bărbați strecurau în
băuturile acestora anumite tipuri considerate a fi droguri de club. Printre acestea regăsim: GHB, Rohypnol,
Ecstasy sau Ketamina. Anumite doze din aceste substanțe sedează persoana care le consumă, producând amnezie
temporară mai ales când efectul lor este combinat cu cel al alcoolului. Aceste droguri care sunt fără miros și
culoare pot fi plasate în băuturile persoanelor fără ca acestea să știe. În urma acestui lucru rezultă pierderea
cunoștinței și imposibilitatea de a-și aminti ceva. Este posibil ca victimele că nu realizeze faptul că au fost
inconștiente pentru câteva ore mai ales dacă nu prezintă urme vizibile de violență sau nu se trezesc în situații
compromițătoare. Aceast tip de infracțiune are parte de critici. Anumiți teoreticieni susțin că femeile care ajung
în astfel de situații se ” joacă de-a victimele” și că nu-și asumă responsabilitatea pentru faptul că au ajuns în
această situație. Ca reacție la această afirmație apărut ideea faptului că blamarea victimei pentru faptul că a ajuns
în această situație vulnerabilă, nu scuză acțiunea bărbatului care forțează o femeie prin incapacitarea acesteia. 148
În afara explicațiilor farmacologice mai regăsim și explicații de ordin econimic și financiar care leagă
drogurile de criminalitate. Acestui argument îi este acordată o importanță destul de mare în literatura de
specialitatea, astfel se consideră că indivizii care consumă droguri ajunși în situația de a nu mai putea controla
consumul și să păstreze un loc de muncă sunt puși în situația de a recurge la mijloace ilegale pentru a putea face
rost de banii necesari procurării dozei zilnice necesare. 149
Mai sunt și explicațiile legate de stilul de viață. Acest tip de explicații leagă consumul de droguri de
fenomenul criminalității prin intermediul factorilor contextuali precum pericolele asociate cumpărării și vânzării
drogurilor clasate ca fiind de mare risc. Una dintre căile prin care este perpetuată această corelație intre consum
și criminalitate este legată de piața drogurilor, astfel violența fie ea minoră sau una serioasă este prezentă în lupta
pentru teritorii.150
Cea de-a doua ipoteză si anume cea care susține faptul că infracțiunile influențează consumul de droguri
se bazează pe faptul că pentru a-și face curajul necesar în vederea comiterii unei infracțiuni, unii infractori
apelează la droguri. În cadrul acestei teorii factorii economici intervin în sensul că profiturile obținute din
infracțiuni sunt folosite pentru procurarea de droguri. Teoria stilului de viață susține în cadrul acestei ipoteze
faptul că un mod de viață infracțional tinde automat să includă relaționarea cu un consum de droguri. 151
Cea de-a treia ipoteză susține faptul că aceste două tipuri de comportamente și anume consumul de
droguri și comportamentul infracțional survin în urma acșiunii altor factori. Acești factori pot lua forme variate și
includ aspecte care țin de personalitatea și temperamentul individului, mediul de proveniență și relațiile
interpersonale. Această ipotează, din punct de vedere sociologic, este adaptarea a ceea ce sociologii numesc
teoria subculturii. Din această perspectivă consumul de droguri este privit ca fiind o parte a unui comportament
învățat datorat stilului de viață.152

146
Tim Newburn, Criminology, edit Willan Publishing, pag 485
147
Tim Newburn, Criminology, edit Willan Publishing, pag 485
148
Andrew Karmen, Crime Victims: An introduction to Victimology, a 6-a ediție, edit Thomson Wadsmorth, 2007, pag 279-
280
149
Tim Newburn, Criminology, edit Willan Publishing, pag 485
150
Idem, pag 486
151
Ibidem
152
Ibidem

93
A patra ipoteză susține ideea că cele două comportamente se susțin reciproc astfel consumul de droguri
duce la comiterea de infracțiuni și viceversa. 153
Ultima ipoteză susține că între consumul de droguri și comiterea de infracțiuni mai degrabă decât o
relație de cauzalitate există o simplă corelare. În legătură cu această ipoteză sunt politicile de interzicere care
susțin că legătură primară între criminalitatea și droguri este faptul că politicile publice determina ca persoanele
care consumă anumite tipuri de droguri să se situeze în sfera criminalității. 154
Ca o concluzie a celor spuse mai sus se pot afirma următoarele lucruri. În primul rând legătura dintre
consumul de droguri și comiterea de infracțiuni sunt mai vizibile în cazul consumatorilor de heroină care se
implică în activități pe stradă. În al doilea rând, nu există dovezi clare care să susțină ideea faptului că există o
legătură directă între consumul de droguri și criminalitate. Și în al treilea rând, există puține dovezi care să ateste
faptul că comiterea de infracțiuni duce la consumul de droguri, mai degrabă este susținut argumentul conform
căruia consumul de droguri generează infracțiuni. 155

Când vorbim despre problematica drogurilor este important să facem distincție consumatorii care în
mod aparent nu-și cauzează rău nici lor nici celor din jur și care sunt preponderenți și consumatorii care dezvoltă
adicții și care ajung să cauzeze un rău semnificativ atât lor cât și societății întregi. 156

2.7 Legalizarea o soluție ?

O parte importantă a acestui fenomen este reprezentat de atitudinile pe care societatea le menţine în
ceea ce priveşte drogurile şi consumul lor. O mare parte a răului care este asociat consumului de droguri este
legat de legi şi politici greşite în acest domeniu. Trăim într-o societate care încearcă să combine dezaprobarea şi
descurajarea consumului de droguri care nu are scop medicinal cu faptul că numeroase droguri sunt consumate
în această manieră. Termenul consumator de droguri este folosit care etichetează persoana, o modalitate de a
identifica pe cineva care este implicat în acte deviante. În societate regăsim o continuă reticenţă de a recunoaşte
faptul că drogurile şi consumatorii acestor substanţe fac parte din viaţa de zi cu zi. Societatea nu ar trebui să se
împartă între consumatori de droguri şi non-consumatori. Fiecare persoană consumă droguri într-un fel sau altul.
Se pare că esenţa problematicii legate de consumu este faptul că uneori unele persoane decid să consume droguri
din alte motive.157
În fața expansiunii fenomenului consumului de droguri guvernele au avut și au în continuare răspunsuri
și atitudini diferite. În funcție de capacitatea fiecăruia de a controla acest fenomen, guvernele adoptă atitudini
care plecă de la extremism cum este cazul țărilor asiatice care folosesc pedeapsa cu moarte în infracțiunile care
includ drogurile până la politici permisive în ceea ce privește consumul. Conceptul de moralitate și cel de
sănătate publică sunt două dintre elementele care contribuie la adoptarea unor poziții din partea populației ale
căror atitudini pendulează între dezaprobare, respingere și acțiuni de ajutorare a persoanelor consumatoare. Tot
aceste două concepte împing guvernele spre adoptare unor politici naționale. Se poate afirmă că politicile de tip
coercitiv au numeroși adepți. Toate studiile și analizele în domeniul consumului de droguri au concluzionat
faptul că politicile de tip punitiv în problematocă drogurilor au dat greș. Problematica consumului de droguri
continuă să crescă la scară mondială, iar consecințele negative ale consumului de droguri cresc și ele. Problema
care este cea mai îngrijorătoare este cea a răspândirii virusului hepatitei C și al virusului HIV. O altă problemă
este cea legată de pedepsirea persoanelor implicate în problematica drogurilor, astfel încarcerarea acestora duce
la costuri mari. Acestă modalitate de pedeapsă nu duce la scăderea infracțiunilor asociate consumului de
droguri.158
În capitolul anterior am atins problema crimelor fără victime sau cum mai sunt numite crime
consensuale. În cadrul acestor tipuri de infracțiuni intră și consumul de droguri. În ultima perioadă au apărut
nenumărate dezbateri pe tema dacă și în ce măsură ar trebui să fie legalizate drogurile. Deși poate părea absurdă
perspectiva unei asemenea măsuri, există destul de multe argumente aduse în favoarea legalizării. Deci care ar
putea fi acestea?
Un prim argument adus în favoarea legalizării drogurilor este faptul că legile existente nu par să dea
rezultate, astfel deși aceste legi de interzicere a drogurilor au fost introduse acum un secol, acest lucru nu a dus la
o scădere a infracțiunilor corelate drogurilor, ba chiar din contră în ultimii ani s-a înregistrat o creștere a

153
Idem pag 487
154
Tim Newburn, Criminology, edit Willan Publishing, pag 487
155
Ibidem
156
Ibidem
157
Michael Gossop, Living with Drugs, ediţia a 5-a, edit Ashgate, [England], [2000], pag pag 3
158
Marian Ursan, Droguri si prostitutie:” combinatii” si viata de noapte in Bucuresti, in Asistenţa Socială a grupurilor de
risc, coord Doru Buzducea, Edit Polirom, [Iaşi], 2010, pag 516-517

94
consumului și traficului de droguri ilegale. 159 Baza acelor care susțin acest argument este dată de observațiile
asupra efectelor negative produse de legile care interzic drogurile. Aceștia sunt de părere că prin abolirea legilor
care interzic drogurile problematica drogurilor nu va mai fi la fel de gravă. Exemplul cel mai relevant pe care
susținătorii revizuirii legislației în domeniul drogurilor este, perioada prohibiției din anii 20 când se interzicea
alcoolul. Această prohibiție a avut nenumărate consecințe negative, astfel brusc nenumărați oameni au început să
încalce legea prin simplul fapt că cumpărau alcool. Ca orice lucru interzis, alcoolul de contrabandă a devenit
rapid instrumentul de câștig al oamenilor din lumea interlopă. Pentru a opri această nouă cale de îmbogățire care
atrăgea după sine infracțiuni care implicau armele de foc, violențe etc, poliția și alte organizații din sistemul legal
au consumat multe resurse, energie și bani pentru stoparea acestui fenomen. Până aici sunt destul de multe
similarități cu problematica consumului de droguri. De asemenea, o altă problemă care a fost accentuată de legea
prohibiției a fost cea a corupției, astfel multe organe de poliție, politicieni și alți funcționari publici trebuiau
plătiți pentru a ”se uita în altă parte”. Tot în această perioadă au fost înregistrate destul de muște decese datorate
consumului de alcool alterat. Pe scurt, Prohibiția a fost un dezastru și prin urmare a fost abolită în 1923. 160
Ca urmarea experienței Prohibiției nu cred că nu putem remarca anumite aspecte similare între acea
perioadă și ceea ce se întâmplă actualmente cu problematica drogurilor. Astfel în primul rând, tocmai legile care
încearcă să stopeze infracțiunile și alte probleme aferente consumului de droguri sunt cele care cauzează aceste
lucruri. Persoanele dependente comit furturi pentru a-și putea susține obiceiul, traficanții terorizează cartiere prin
violență, iar persoanele care consumă droguri ilegale sunt mai predispuse la a comite infracțiuni decât ceilalți si
asta datorită relaționării cu lumea traficului. La fel ca în cazul alcoolului, anual consumatori mor din cauza
alterării compoziției drogurilor ilegale sau din cauza mediului precar în care aceștia ajung să-și administreze
drogurile. Nadelmann susține că legalizarea ar fiu singura modalitate de a schimba efectele nocive ale drogurilor
asupra persoanelor consumatoare, precum și în cartierele în care predomină acest fenomen. În al doilea rând, din
punct de vedere costurile lupei împotriva drogurilor sunt foarte mari. Acești bani și-ar găsi o utilitate mai bună în
prevenirea consumului și în tratarea celor dependenți. În al treilea rând, această problematică trimite oameni în
penitenciare, oameni care în alte circumstanțe nu ar fi acolo. În al patrulea rând, discrepanțele care există între
interzicerea anumitor droguri și considerarea altora ca fiind legale precum alcoolul și tutunul poate duce la o
răzvrătire generală împotriva legilor. În al cincilea rând, la fel ca în cazul legii care interzicea alcoolul, și în
această problemă apare coprupția. În al șaselea rând, o dată cu legalizarea drogurilor, acestea ar putea fi vândute
ca oricare alte produse și prin urmare s-ar putea percepe taxe, astfel statul ar avea de câștigat. 161
O perspectivă destul de directă în legătură cu legalizarea drogurilor o are autorul Walter Block, despre
a cărei carte Defending the Undefendable: The Pimp, Prostitute, Scab, Slumlord, Libeler, Moneylender, and
Other Scapegoats in the Rogue's Gallery of American Society am discutat și în subcapitulul destinat crimelor
fără victime. Acesta oferă argumente în favoarea legalizării heroinei. Autorul susține faptul că o persoană care
alege să consume este pe deplin sigură de ceea ce face și că nimeni nu ar trebui să constrângă individul și să-l
oprească de la a face ceea ce dorește cu viața și corpul să. 162
Bineînțeles că ideea de legalizarea a dus la apariția a numeroase argumente contrare acestei acțiuni.
Printre aceste argumente regăsim faptul că în opinia, celor care se opun legalizării, legislația care incriminează
drogurile și-a atins scopul, reducând consumul ilegal de droguri, chiar dacă există destui de mulți oameni care
încă le consumă. Predicțiile acestora sunt că o dată cu legalizarea, numărul persoanelor care vor consuma droguri
va crește ceea ce va duce la mai multe persoane decedate, la apariția mai multor boli precum și a altor probleme
pe care le putem observa acum în cazul tutunului și al alcoolului. Erich Goode susține că legislația actuală a
funcționat într-o oarecare măsură, dar că legalizarea drogurilor nu va produce mari dezastre în rândul populației.
Oponenții ideii de legalizarea susțin touși că aceste ” dezastre” vor fi cel mai vizibile în orașele mari în care
consumul de droguri va crește o dată cu legalizarea. O altă problemă pe care o aud în discuție cei care se opun
unei legislații favorabile drogurilor este aceea dacă accesul la droguri la fi în egală măsură pentru adolescenți și
adulți. Acest aspect are o bază în faptul că adulții ar putea fi capabili să controleze consumul într-o oarecare
măsură , în timp ce adolescenții s-ar putea lăsa duși de val.163
În concluzia celor spuse mai sus, problematica legalizării ridică anumite probleme de ordin economic,
social și în materie de sănătate. Argumentele aduse în favoarea unei legislații permisive au o bază bună,prcum și
existența unui precedent în materie de prohibiție. Pe de altă parte grijile exprimate de oponenții acestei propuneri

159
Tim Newburn, Criminology, edit Willan Publishing, pag 485
160
Steven E. Barkan, Criminology: A Sociological Understandind, editia a 4-a , Edit. Pearson Education, Upper Saddle
River New Jersey, Edit. Pearson Education, 2009, pag 440
161
Steven E. Barkan, Criminology: A Sociological Understandind, editia a 4-a , Edit. Pearson Education, Upper Saddle River
New Jersey, Edit. Pearson Education, 2009, pag440-442
162
Walter Block, Defending the Undefendable: The Pimp, Prostitute, Scab, Slumlord, Libeler, Moneylender, and Other
Scapegoats in the Rogue's Gallery of American Society, edit Ludwing von Mises Institute, Auburn Alabama, 2008, pag 52-
53, sursă in format electonic
163
Steven E. Barkan, Criminology: A Sociological Understandind, Upper Saddle River New Jersey, Edit. Pearson
Education, 2009, ediţia a 4-a, pag 442

95
au o serie de argumente care trebuie analizate în detaliu înainte de luarea oricărei decizii. Este greu de prezis
cum vor reacționa indivizii în fața legalizării drogurilor, dacă vor avea o atitudine responsabilă în ceea ce
privește consumul sau dacă în urma adoptării unei asemenea măsuri consumul de droguri va crește considerabil.

2.8 Tratamentul persoanelor consumatoare de droguri

Tratamentul persoanelor consumatoare este dificil şi are ca scopuri „ întreruperea tratementului,


acordarea de sprijin social şi tratamentul psihologic pentru persoanele în cauză”. 164
Printre modelele terapeutice regăsim: programele de menţinere, programele care vizează abstineţa,
programe rezidenţiale, programe de autoajutor. Este necesară detalierea fiecărui progra în parte pentru a înţelege
ce presupun şi în ce stadiul al consumului ste necesar.
Programele de menţinere au la bază ideea de înlocuire a substanţelor ilegale de tip opiod cu un derivat
de provenienţă sintetică. De obicei în astfel de programe este folosită metadona. Acest derivat este administrat în
doze controlate care nu alterează conştiinţa individului. Datorită efectului metadonei, individul are posibilitatea
de a-şi desfăşura activităţile zilnice. Pe lângă administrarea metadonei, pentru rezultate mai bune este necesară
asocierea acestui tip de program cu un program psihosocial variat care să cuprindă terapia de grup, ajutor social,
tratamente psihiatrice şi medicale.
Programele de abstinenţă, acest tip de programe reunesc metodele de tratament din cadrul spitalului şi
cele din ambulatoriu. Programele de abstinenţă îmbină diferite metode terapeutice. Procesul de abstinenţă este
unul dificil, care trebuie susţinut în timp şi care cuprinde fenomenul recidivei.
Programele rezidenţiale, acest tip de programe sunt reprezentate de concepul de comunitate terapeutică.
Această comunitate oferă o varietate de terapii. Obiectivele comunităţii terapeutice sunt: ridicarea stimei de sine,
dezvoltarea de noi abilităţi relaţionale şi sociale sau redescoperirea celor avute deja, pregătirea indivizilor pentru
viaţa de afară şi pentru găsirea şi susţinerea unui loc de muncă. Durata acestor tipuri de programe este între 6 şi
18 luni. În cadrul lor pot fi desfăşurate activităţi precum: grădinăritul, practicarea unor sporturi şi multe altele.
Comunităţile terapeutice prezintă anumite dificultăţi cum ar fi: cadrul şi durata lor. Prin faptul că individul
renunţă la contactul ci viaţa de dinainte şi are la dispoziţie timp să se analizeze şi să se gândească la viaţa sa
poate duce la abandonarea programului. Este de asemenea dificilă şi reîntoarcerea la viaţa de dinainte o dată cu
terminarea programului.
Programele de autoajutor, deşi acestea nu constituie sisteme terapeutice în sensul larg, ele au aceeaşi
acţiune. În cadrul acestor programe regăsim mai multe tipuri. Primul tip cuprinde acele asociaţii de consumatori
care oferă sfaturi şi informaţii referitoare la calitatea produselor, care sunt căile de reducere a riscurilor, care sunt
implicaţiile psihice, medicale şi juridice ale consumului. Al doilea tip este asemănător celui al Alcoolicilor
Anonimi. Acest tip de program abordează problema dependenţei ca fiind „o boală progresivă, caracterizată prin
trei parametri: obsesia, compulsiunea şi egocentrismul”. 165
Specialiştii care lucrează cu persoanele consumatoare trebuie să admită că se confruntă cu o diversitate
de elemente care sunt legate de problematica drogurilor, şi că de cele mai multe ori aceste aspecte nu sunt
prezente în interiorul unităţilor de tratament. Orice formă de tratament aplicată persoanei consumatoare trebuie
să aibă în vedere comportamentul persoanei care poate varia de la un refuz violent al tratamentului până la o
căutare disperată a ajutorului. Mai mult decât atât un model al asistenţei sociale trebuie să se centreze atât asupra
persoanei consumatoare, a persoanelor din jurul acestuia, cât şi a mediului şi stilului de viaţă. Pentru un asistent
social, nu doar procesul adictiv al persoanei consumatoare are nevoie de ajutor şi înţelegere ci întreaga viaţă a
acestuia.166
Scopul acestui capitol a fost de a ilustra câteva dintre aspectele legate de consumul de droguri precum și
care sunt cauzele şi consecinţele acestuia şi prin intermediul căror teorii este explicat acest tip de comportament
. Am acordat mai puţină importanţă cadrului legislativ şi am pus accentul mai mult pe relaţiile existente între
consumul de droguri şi infracţionalitate şi aspectele care îi transformă pe aceștia în victime.

Cap. 3 - Metodologia

3.1 Obiective
1. Identificarea principalelor elemente care îi transformă pe consumatorii de droguri în victime

164
Ruxandra Răşcanu, Dependenţa de drog: Aspecte teoretice şi clinic ameliorative, edit Universitatea din Bucureşti,
[Bucureşti], 2008, pag 64
165
Ruxandra Răşcanu, Dependenţa de drog: Aspecte teoretice şi clinic ameliorative, edit Universitatea din Bucureşti,
[Bucureşti], 2008, pag 65-68
166
James G. Barber, Social Work with Addictions, ediţia a 2-a, edit Palgrave Macmillan, China, [2002], pag 25.

96
2. Identificarea principalelor piedici cu care se confruntă consumatorii în momentul desistării
consumului și încercării de a se reintegra.
3. Stabilirea imaginii pe care o au specialiștii în legătură cu victimizarea consumatorilor
4. Reliefarea atitudinilor specialiștilor în ceea ce privește victimitatea consumatorilor

3.2 Ipoteze
1. Cu cât mediul și stilul de viață al individului este mai dezorganizat și cu influențe criminogene cu atât
probabilitatea ca acesta să dezvolte un comportament adictiv crește.
2. Cu cât societatea tinde să marginalizeze consumatorii de droguri și să-i considere elemente nocive cu
atât reintegrarea acestora va fi mai grea
3. Dacă persoanele implicate direct în reabilitaterea consumatorilor ignoră victimizarea la care sunt supuși
aceștia, atunci probabilitatea ca aceștia să se reintegreze cu succes scade.

3.3 Tipul cercetării


Cercetare de față este una de tip calitativ deoarece eșantionul asupra căruia s- au aplicat instrumentele
de cercetare este unul mic, iar metoda folosită este ancheta sociologică.. De asemenea, instrumentele folosite au
fost interviul semistructurat și observația participativă, aceste instrumente au fost folosite pe un număr mic de
persoane. Cercetarea este de asemenea una descriptivă, deoarece descrie fenomene precum cosumul de droguri și
este și explicativă deoarece caută să arate care sunt relații existente între victimologie și consumul de droguri.

3.5 Universul cercetării


Universul cercetării este reprezentat de persoane specialiste care lucrează cu persoanele consumatoare
de droguri.

3.5 Unități de analiză și de înregistrare


Unitățile de analiză și înregistrare sunt fornate din persoane specialiste care lucrează cu persoanele
consumatoare de droguri.

3.6 Eșantionare
Interviurile au fost realizate în număr de șapte. Respondenții sunt formați din specialiști care lucrează
cu persoanele consumatoare, astfel eșantionul este format din trei consilieri de probațiune, doi psihologi și trei
asistenți sociali. Trei dintre cei care au răspuns interviului nu au domiciliul în Bucureşti, fiind din judeţul Brăila,
respectiv Vaslui. Locurile în care s-au desfășurat interviurile au fost: birourile Serviciul de probațtiune, în cadrul
Asociației Naționale de Intervenții în Toxicomanii și la Agenția Națională Antidrog. Am ales un eșantion format
din experți cred că aceștia au o relevanță asupra lucrării mele, iar intervievarea va duce fie la confirmare sau
infirmarea ipotezelor. De asemenea, acest eșantion prezintă o fiabilitatea mare.

3.7 Operaționalizare
Victimitatea reprezintă „trăsăturile psihosociale și particularități care predispun persoana riscului de a
deveni victimă a unei crime.”167 Gradul de victimitate este diferit în cazul fiecărei persoane. Toate aceste
trăsături care se reunesc în cadrul victimității determină vulnerabilitatea unei persoane și predispoziția acestea de
a deveni victimă. La nivel social, victimitatea poate fi măsurată prin intermediul cazurilor în care este menționat
aportul victimei în producerea infracțiunii. Acest aport trebuie să fie unul care să redea faptul că victimele au
favorizat apariția unui comportament de tip infracțional. Asupra vulnerabilității victimale acționează factori
personali, situaționali.168
Indicatori ai victimității- trăsături psihologice și sociale
-vulnerabilitatea ridicată
-predispunerea de a deveni victimă

Dependența de droguri- este „ starea psihică sau fizică ce rezultă din interacțiunea unui organism și a
unui medicament caracterizată prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite întotdeauna de nevoia de
a lua substanța în mod continuu sau periodic pentru a-i resimți efectele sale psihice şi uneori pentru a evita

167
Octavian Blejan, Dicționar de criminologie, http://www.scribd.com/doc/80101195/123/VICTIMITATE ( accesat în data
de 3.06.2011)
168
Ibidem

97
suferințele. Starea de dependență este însoțită sau nu de toleranță.” 169în cadrul dependenţei regăsim prezență a
doi factori care nu pot fi separaţi şi anume, factorul de dependenţă fizică şi cel de dependenţă psihică. 170
Indicatori ai dependenţei de droguri - nevoia de drog pentru calmare
- dureri fizice şi incomfort psihic
-modificarea comportamentului

3.8 Ghid de interviu


1. Puteți să faceți un profil general al consumatorului de droguri din România?
2. Care este mediul de proveniență al persoanelor consumatoare cu care ati lucrat?
3. Care sunt motivele cel mai des invocate pentru inițierea consumului? Dar pentru continuare?
4. Cât de important este în opinia dumneavoastră mediul din care provine individul, precum și stilul de
viață al acestuia în inițierea consumul? Dar în continuarea acestuia?
5. Care sunt în opinia dumneavoastră diferențele dintre bărbații și femeile care consumă droguri?
6. Considerati consumatorii de droguri a fi victime? În ce fel?
7. Ce părere aveți depre consumatorii care ajung traficanți?
8. Ati întâlnit cupluri de consumatori? Puteți descrie interacțiunea psihologică a cuplului în inițierea și
perpetuarea consumului?
9. În opinia anumitor cercetători, consumul de droguri este considerat drept o activitatea consensuală care
nu produce victime. Ce părere aveți?
10. În trecutul persoanelor consumatoare cu care sti lucrat există mențiuni ale unor traume sau abuzuri care
pot fi considerate răspunzătoare de inișierea consumului?
11. În opinia dumneavoastră consumul de droguri duce la infracționalitate? În ce fel?
12. Care sunt principalele piedici pentru un consumator care dorește să renunțe la consum ?
13. Cât de accesibile sunt unitățile de trateament?
14. O frică pentru pedeapsă duce la stoparea comportamentului?
15. Care sunt atitudinile și reacțiile familiei și prietenilor în momentul în care se descoperă consumul?
16. Cum privesc aceștia fenomenul recăderii?
17. Cât de importante sunt atitudinile celorlalția și a societății în reabilitatrea și reintegrarea persoanei
consumatoare ?
18. Care credeti că ar fi cuvântul care ar descrie cel mai bine un consumator?

3.9 Interpretarea interviurilor acordate


În toate interviurile luate, părerea specialiștilor în legătură cu particularitățile unui consumator de
droguri sunt similare și anume, inițiarea consumului în jurul vârstei de 15 ani consumul fiind urmat de sistare în
jurul vârstei de 27 de ani. Trei dintre cei șapte intervievați consideră că sexul masculin predomină în consumul
de droguri ceilați patru nu au făcut nicio referire la acest lucru. Un alt lucru prezent în răspunsurile persoanelor
intervievate este faptul că consumatorii de afiliază persoanelor cu aceleași obiceiuri ca ei. Alte lucruri regăsite în
profilul efectuat de cei intervievați sunt: „ lipsa de punctualitate”, „manipulatori”.
De asemenea, fiecare este de părere că mediile din care provin diferă și că este greșit să considerăm
faptul că fenomenul consumului este unul caracteristic mediilor sărace. Legat de acest lucru din nou toți
repondenții au spus că singura diferență în legătură cu mediile în care se consumă droguri este legată de tipul
drogului consumat și anume în mediile cu un statut economic mai bun este prezent consumul de cocaină, ecstasy
și LSD, în timp ce în mediile de jos se observă consumul de heroină și etnobotanice.
În ceea ce privește motivul pentru care s-a inițiat consumul toți respondenții interviului împărtășesc
aceeasi opinie și anume, anturajul. Bineînțeles că a fost menționată și prezența altor factori precum: curiozitatea
„ a vrut să vadă cum e” , dorința de integrare și probleme în luare de decizii. În ceea ce privește continuarea
consumului toți au susținut că principalul motiv pentru continuarea consumului este dependența, totuși doi dintre
cei șapte menționează pe lângă dependență și plăcerea pe care individul o simte, „ le place prea mult drogul și
stare pe care acesta o dă”.
În ceea ce privește importanța stilului de viață în inițierea și continuarea consumului patru dintre cei
șapte intervievați consideră că stilul de viață al individului prezintă o relevanță destul de mare în problmatica

169
Denis Richard și Jean Louis Senon, Dicționar de droguri, toxicomanii și dependențe, edit Ştiințelor Medicale, București, p
548
170
Pavel Abraham şi Costel Dumitrescu, Sociologia devianţei şi controlul social, edit Detectiv, Bucureşti, 2010, pag 207

98
consumului „ majoritatea beneficiarilor noștii sunt persoane care nu au o viață organizată, nu știu să-și
gestioneze timpul, nu au o ocupație și care petrec mult timp în compania persoanelor dubioase”. Doi dintre cei
șapte sunt de părere că mai degrabă decât stilul de viață contează „starea pe care ti-o dă drogul” . Cealaltă
persoană a afirmat: „ da este important și unde stai și cu cine umbli, da nu cred că se apucă de consum din
cauza asta, ei au alte probleme.”
În ceea ce privește diferențele care există între există între femeile și bărbații consumatori, două dintre
cele șapte persoane intervievate susțin că nu există nicio diferență între bărbații și femeile consumatoare de
droguri, iar cinci susțin că există. Printre motivele redate de cei cinci susținători ai diferențelor regăsim: „ femeile
sunt mai rezistente la schimbare, bărbații sunt mai sinceri, cu femeile e mai greu, ele neagă. Motivele pentru
care se apucă de droguri sunt diferite. Femeile se apucă mai mult pentru că partenerii lor consumă.” O altă
opinie expimată este cea că „ femeile se recuperează mai greu, ele se apucă pentru că le place, bărbații mai sunt
și victime, fetele sunt mai puternice, mai hotărîte, sunt și mai puține, e mai greu de lucrat cu ele, sunt greu de
abordat, greu de lucrat cu ele. ”
În ceea ce privește problematica cuplurilor consumatoare patru dintre respondenți au spus că ei nu au
avut ca beneficiar cuplurii. Ceilalți trei susțin că în cuplurile pe care le au întâlnit fiecare era deja consumator și
că „ da, sunt cazuri și cazuri. În general este greu ca unul să de lase dacă celalălalt nu vrea. Mai sunt și cazuri
fericite, dar în general se strică unul pe altul. Nu zic că e o regulă, dar dacă unul se ajunge să se lase și celălalt
nu poate, cel care nu mai consumă pleacă.”
Fiecare dintre cele persoane intervievate vede în altă manieră problema faptului dacă consumatorul
poate fi considerat victimă. Toți șapte au fost de acord că sunt victime dar din motive diferite. Astfel „ da sunt
victime, ale deciziilor lor în primul rând și mai apoi ale unui sistem care le dă oportunitatea să consume, dar nu
le dă posibilitatea să se integreze într-un program” . Un altul în vede drept victime ale anturajului, iar altul îți
exprimă opinia clară că îi percepe doar ce victime ale traficanților „ pentru că exploatează o vulnerabilitate” . o
altă opinie este legată de legislație „ și anume faptul că datorită banalului schimb prin care pentru a-și procura
doza lor, mai dau și altora și așa ajung să fie acuzați de trafic.” O altă perspectivă exprimată este cea a faptului
că „ da, sunt victime ale lor pentru că nu se acceptă așa cum sunt, sunt victime contextuale ale mediului în care
trăiesc.” Părerile acestora în legătura cu această întrebare deși au fost enunțate și motive similare fiecare dintre
ei a dezvoltat o altă idee a motivelor pentru care putem considera consumatorii ca fiind victime.
În ceea ce privește teoria conform căruia consumul de droguri este o activitate consencuală care nu are
alte victime, șase dintre respondenția au expimat dezaprobarea totală cu privire la această teorie, „ E o porcărie.
Evident că există și victime colaterale. În primul rând, familia. Dacă au o familie proprie, membrii, mai ales
copii pot fi supuși unor traume psihologice. Pentru că este aproape imposibil, oricât de bine te-ai ascunde ca
cineva să nu observe anumite lucruri. Pentru cei care locuiesc cu părinții, aceștia ajung să preia
comportamentul persoanei consumatoare. Ei devin codependenți.” Familia a fost considerată a fi victima
principală, în afară de consumator în probelemele legate de droguri, urmând mai apoi aspectele legate de
sănătatea publică și cele de costuri. Cel de al șaptelea respondent a susținut următorul lucru: „ nu sunt în
totalitate de acord cu acest lucru, da în faza inițială sunt afectați doar ei și atât timp cât rămâne la stadiul de
consum ocazional, doar o dată cu cronicizarea consumului, familia este principala afectată.”
În ceea ce privște problema abuzului sau a traumei, cinci dintre cei intervievați consideră că acest aspect
nu are o relevanță prea mare și asta deoarece „ toată lumea are pierderi, suferă traume și tu și eu asta nu
înseamnă că începem să ne drogăm, unii apelează la mâncare la alte lucruri, totul depinde de individ și de
capacitatea acestuia de a-și depăși problemele și de al le face față”. Unul dintre cei intervievați consideră că „
da, influența este undeva departe. Este necesar să cauți adânc în trecutul individului. Se observă de exemplu
influența tatălui, dacă acesta nu este prezent în viața individului și este crescut de mamă, poate ajunge să fie o
persoană slabă și cu o predispoziție spre consum. Asta să nu mai vorbim despre cazurile în care unul sau amabii
părinți sunt dependenți de alcool sau droguri.” Cealaltă persoană susține faptul că uneori „ există o traumă care
predispune individul la consum, nu este obligatoriu, dar am vazut cazuri.”
Dacă consumul de droguri duce la comiterea de infracțiuni sau nu, toți au fost de acord cu faptul că un
consum de droguri cronicizat duce la infarcțiune, astfel: „ da cu siguranță, pe lângă faptul că ceea ce fac ei este
o infarcțiune, recurg la furt, la trafic, da cu siguranță consumul de droguri duce la infracțiune.”
În legătură cu faptul că cei care consumă droguri ajung să facă și trafic, toți cei intervievați au arătat o
înțelegere pentru acest act. Unul spunând „ traficanții sunt în altă parte, ce fac consumatorii este mai mult un
schimb, mai toți ajung să facă asta pentru a-și face rost de doza necesară.” Sau „ nu am fost niciodată de acord
cu sentințele acordate la noi pe trafic. Părerea mea este că adevăratul trafic nu este descoperit pentru că nu se
vrea a fi descoperit. Ce avem noi nu sunt adevărați traficanți. Sunt doar victime ale consumului. Nu au cum să-și
facă rost de doza altfel.”
În ceea ce privește posibilitatea stopării consumului datorită sentimentului de frică, părerea persoanelor
intervievate a fost aceeași și anume că nu sentimenutul de frică nu duce la sistarea consumului. Acest lucru este
explicat de unul dintre ei astfel: „ nu, și asta deoarece ei nu realizează această frică, nevoia de drog este mai
puternică decât orice.”

99
În legătură cu atitudinile pe care persoanele apropiate persoanelor consumatoare și aici vorbim de
familie și prieteni încă o dată opiniile persoanelor intervievate au coincis. Astfel toți șapte au fost de acord că de
cele mai multe ori consumatorii sunt abandonați de prieteni care, „ nu vor să aibă de a face cu astfel de
persoane”, în ceea ce privește familia prima reacție este una de uimire și de șoc fiecare adoptând diferite
comportamente. „ Familiile reacționează diferit, unii îi spijină în încercările de renunțare la consum, alții îi
sponsorizează în cumpărarea drogurilor.” O altă părere redă exact reacția inițială „ familia are un
comportament acuzator față de consumator până în momentul când înțelege ce anume se întâmplă și faptul că
dependența rămâne pe viață că a nu mai consuma înseamnă de fapt a fi dependent prin abstinență”
Când intervin recăderile repeate din nou persoanele intervievate au avut aceași părere. Familia se satură
recurgând uneori la măsuri drastice precum „bătaia, uneori îl sau afară din casă. Se satură într-un cuvânt”
Din punct de vedere al acesibilității la unitățile de tratament, părerile au fost împărțite astfel trei dintre
repondenți considerând că există o diversitate de opțiuni dic care consumatorul poate alege, redând problema
faptului că de multe ori acesta nu vrea. Patru dintre ei exprimă faptul că această categorie este una extrem de
vulnerabilă și că „există prea puțină disponibilitate de a crea servicii”. „ Unui consumator nu-i poți spune când
să se apuce de tratament, asta este o decizie care îi aparține, acest lucru este îngrunat de sistemul listelor de
așteptare care au și câte 250 de persoane și care pot aștepta și doi ani până să le vină rândul la tratament, un
consumator nu așteaptă”. „ fără sprijin nu-ți poți plăti tratamentul”
Cuvintele care au fost spuse pentru a caracteriza un consumator de droguri au fost: „ victimă”, „
persoană vulnerabilă”, „ persoană care are nevoie de ajutor”, „ bolnav” , „ la început aș spune o persoană
fericită apoi devine una disperată”
Principale piedici în reintegrarea persoanei consumatoare identificate în cadrul interviului au fost:
mentalitatea oamenilor, etichetarea, faptul că un „ consumator nu poate avea un comportament normal”, „el
însuși își pune piedici”
În ceea ce privește importanța atitudinilor societățiții și persoanelor apropiate în cadrul reintegrării
părerile au fost împărțite. Patru respondenți susținând faptul că felul în care societatea și familia îi percepe este
cel mai important, în timp ce ceilați trei consideră aceste importante, dar lucrul care primează în reabilitare
voința consumatorilor. Voi reda cîteva păreri diferite. „ atitudinile celorlați îi apasă foarte mult. Enorm de mult.
Societatea nu-i iartă, ei vor rămâne niște etichetați. Stigmatul râmâne.” O altă opinie este că „ atitudinile
celorlați ar avea contribuția lor, dar nu sunt cele mai importante. Cea mai importantă este voința și dorința lor
de a abandona consumul și apoi celelalte”
Una dintre persoanele intervievate a spus un lucru care deși nu se regăsește în întrebările din interviu
condider că are relevanță pentru lucrarea mea. „ eu cred că principalul factor prin care un consumator este
victimizat este substanța, nevoia de drog. De aceea încearcă să se victimizeze și să arate cât de greu le este. Eu
nu contest asta, dar și celorlați le este greu. De aceea cei din jur nu trebuie să se lase manipulați”
În urma interviului efectuat reiese faptul că da întradevăr persoanele specializate în tratarea persoanelor
consumatare tind să-i considere pe aceştia victime din diferite motive, dar conluzia este aceeaşi, sunt nişte
victime. De asemenea, din interviu reiese că accentul se pune foarte mult asupra stilului de viaţă al
consumatorului, patru dintre cele şapte persoane intervievate făcând referire la moduri de petrecere a timpului
liber sau de ocupare al acestuia. Se observă o accentuare destul de mare a mediului de viaţă consumatorului,
dacă are sau nu o familie organizată, dacă are studii sau nu. Se poate observa şi o empatizare cu felul acestuia de
a-şi procura drogurile şi anume prin aşa numitul „ trafic mărunt”. Toate persoanele intervievate sunt conştiente
de puterea pe care o are drogul asupra persoanei şi cât de dificil este să renunţi la consum. Din interviurile
acordate reiese de asemenea faptul că atitudinile pe care societate şi personele pe care le au legate de o persoană
care vrea să renunţe la consum primează şi pot duce fie la un succes fie la o recădere. Tot în legătură cu
susţinerea acestui lucru vin principalele piedici identificate de persoanele intervievate în momentul când un
consumator vrea să stopeze consumul şi anume marginalizarea, mentalitatea oamenilor şi etichtarea. Toţi aceşti
factori îngreunează efortul depus de consumator pentru a opri consumul. De asemenea, au fost identificate şi
greutăţi ale consumatorilor de a accesa anumite programe. Deşi sunt conştinţi de faptul că dependenţa este o
luptă grea, specialiştii subliniază faptul că înainte de orice este dorinţa persoanei de schimbare, fără de care orice
încercare de tratare a dependenţei va eşua. „ atât timp cât el nu-şi doreşte cu adevărat să iasă din consum, noi
nu-l putem ajuta, oricât ne-am strădui”.
Observația pe care am facut-o în cadrul unui centru de tratare a adicției pe bază de substituție cu
metadonă a avut drep scop observarea felului în care persoanele consumatoare interacționează cu personalul de
acolo, precum și să aflu care este percepția consumatorilor asupra propriei persoane și a importanței pe care
aceștia o acordă persoanelor cu care intră în contact. Într-o zi una dintre consumatoare m-a întrebat de ce sunt
acolo, i-am răspuns că sunt o studentă care a venit să afle mai multe despre consumul de droguri. M-a întrebat ce
reprezintă un consumator pentru mine, am încercat să răspund mai ales pe lucrurile pe care le știam din facultate
și cărți și din puțini prieteni pe care îi am și care consumă. Mi-a spus „ nu știi nimic. Să ajungi dependent de
heroină este un chin, înseamnă să nu faci nimic altceva decât să te trezești și să adormi cu gândul la drog”.
Următoare ei întrebare a fost dacă mi-aș dori să lucrez cu persoane consumatoare. I-am răspuns zâmbind că da

100
iau această posibilitate în calcul. Un sfat mi-a zis „ ai mare grijă cum vorbești cu noi, nu suportăm să fim
criticați pentru ceea ce am făcut, știm că am greșit, nu trebuie să ne mai zică și altcineva. Eu una am avut
experințe urâte rău, așa am renunțat de câteva ori.” După ce am mai discutat şi alte lururi mi-a mărturisit că
este consumatoare de heroină de 10 ani, că a avut numeroase încercări de a renunţa la consum şi că adevărata
motivaţie a apărut în momentul în care a rămas însărcinată. Acest tip de motivaţie l-am mai regăsit şi la alţi
consumatori, ceea ce denotă faptul că indiferent de stilul de viaţă pe care îl au, mulţi dintre ei încă mai păstrează
anumite repere. Acest lucru mi-a fost spus şi într-un interviu cu un specialist când am întrebat despre
interacţiunea cuplurilor o parte a răspunsului acesta a fost „ observ că în ciuda multor lucruri care se întâmplă în
jur când vine vorba de familie valorile în mare se păstrează, persoană dependentă conştientizând oarecum
importanţa familiei.”
În acel loc am putut observa diferite atitudini de la cele mai înțelegătoare până la unele care erau pline
de suspiciuni legate de doința consumatorilor de a se lăsa. Astfel într-o zi am asistat la o discuție între asistentul
social și medicul instituției, medicul spunându-i asistentului pe un ton mult prea ridicat după părerea mea faptul
că nu ar trebui să se implice prea mult în viața consumatorilor pentru că va fi dezamăgită. Răspunsul asistentului
social a venit imediat „ sunt conștientă de asta, dar așa vreau eu să lucrez și ce crezi chiar îmi iese, imi place să
știu totul despre ei, așa ei capătă încredere în mine și îmi povestesc lucruri.” Același lucru mi l-a spus și mie „
asta este metoda mea de lucru și îmi iese.” Un lucru pe care l-am mai putut observa este reticența beneficiarilor
de a vorbi cu psihologul instituției. Într-una din discuțiile mele cu un beneficiar l-am întrebat ce părere are despre
domnul psiholog mi-a răspuns simplu „ nu știu, nu am vorbit cu el decât la început că trebuia.” În una dintre
discuţiile purtate cu asistentul social întrebându-l de ce beneficiarii nu merg la psiholog mi-a spus „ le e frică, de
ce nu ştiu, cei care se duc, şi sincer sunt destul de puţini au făcut progrese, dar şi pe ei cu greu i-am convins.
Majoritatea vin îşi iau medicamentaţia şi pleacă.” Din acest lucru reiese faptul că prima grijă a beneficiarului
este să-și țină dependența sub control mai degrabă decât să investigheze care au fost cauzele care au dus la starea
lui actuală. Aceast comportament poate fi și o consecință a faptului că persoanele apropiate consumatorului,
așteaptă o însănătoșire și o îmbunătățire imediată a situației.
La capitolul comportament al specialiştilor cu beneficiarii nu aş putea spune că am sesizat ceva care să
ma facă să cred că beneficiarii nu ar fi cu adevărat înţeleşi. Orice neînţelegeri aveau între ei specialiştii, în faţa
beneficiarilor aceştia se comportau exemplar. Totuşi nu am cum să nu cred că anumiţi beneficiari care aveau o
oarecare vechime în centru nu au sesizat faptul că anumite persoane care lucrează acolo nu sunt tocmai empatici
şi receptivi la nevoile lor. Dar din nou nici aceştia nu lăsau să se vadă prea mult acest lucru.

3.8 Concluzii

În urma interviului aplicat precum şi a observării pot să trag următoarele concluzii. Consumatorii
prezintă o oarecare reticenţă în privinţa specialiştilor. Acest lucru apare de cele mai multe ori datorită unor
atitudini negative exprimate faţă de ei atât de unii specialişti cât şi de ceilaţi membrii ai societăţii. Consumatorii
se tem de reacţiile celorlaţi, totodată cei care caută ajutor simt nevoia de a fi înţeleşi şi motivaţi. Pentru ca un
consumator să reuşească are nevoie de sprijinul tuturor celor din jur. Prin acest lucru ipotezele numărul 2 şi 3 se
confirmă. Ipoteza numărul 2 îşi găseşte confirmarea în interviul efectuat asupra eşantionului de specialişti, în
timp ce ipoteza numărul 3 este confirmată din observaţia efectuată la centul de tratament. De asemenea ipoteza
numărul 1 este validată. Ipoteza numărul 1 are și o suținere în cadrul teoretic, care cuprinde detalii despre teorii
legate de stilul de viaţă al individului, care exprimă faptul că victimizarea şi predispoziţia individului la anumite
comportamente deviante precum cel al consumului de droguri poate fi rezultatul unor cumului de factori prezenţi
în viaţa de zi cu zi al unei persoane.
În ceea ce priveşte legătura care există între victimologie şi consumul de droguri, aceasta reiese clar din
interviurile pe care le am luat. Consumatorii întrunesc anumite condiţii care îi transformă în victime. Aşa cum
am menţionat şi în primul capitol, în viaţa oricărui consumator există o serie de factori care îi predispun
victimizării. Aceşti factori au fost enunţaţi şi de specialişti. Proximitatea drogului, un anturaj în care se consumă
şi care îndeamnă la consum, un stil de viaţă haotic, lipsa agenţilor de control, precum şi existenţa unor stări
conflictuale în familie duc la iniţierea şi continuarea consumului. Totuşi nu trebuie să uităm faptul că toţi oameni
prezintă anumite caracteristici care ar putea duce la consum şi care aleg să nu adopte acest tip de comportament.
Nu trebuie să minimizăm rolul pe care însăşi persoana consumatoare îl are în iniţierea şi mai ales continuarea
consumului. . Ei sunt în primul rând victime ale propiilor dependențe, acesta fiind principalul factor identificat și
cel care acționează direct asupra lor, acest aspect este urmat imediat de percepția socială asupra acestui fenomen.
De o importanță majoră este și felul în care persoana consumatoare interacționează cu cei care sunt specializați
în ai ajuta, de legătura care se creează. După cum am putut observa și eu și așa cum reiese și din interviul
efectuat, acest ultim aspect poate duce la un succes sau insucces la tratamentului. Consumatorii nu sunt diferiți
de restul persoanelor, ci doar au alte obiceiuri și comportamente. Indiferent care ar fi motivul care a dus la
consum nu este benefic pentru reintegrarea consumatorului să afirmăm că unul a fost mai mult o victimă decât

101
altul. Bineînțeles că nu putem face abstracție de faptul că un consumator de droguri este mai expus victimizării
decât unul care nu consumă. Elementele care ajută la stabilirea gradului în care o persoană a contribuit la propria
victimizarea pot ajuta specialiștii care lucrează cu persoanele consumatoare. Astfel în funcție de gradul de
victimitatea al unei persoane specialiștii pot determina dacă o persoană este mai vulnerabilă și mai predispusă la
a fi victimizată.

Bibliografie

1. Abraham, Pavel.(2005). Capcana drogurilor. Bucureşti: Ed Detectiv.


2. Abraham, Pavel şi Costel Dumitrescu.(2010). Sociologia devianţei şi controlul social. Bucureşti: Ed.
Detectiv.
3. Alexandrescu, Gabriela și Simona Zamfir. Coord. (2005). Consumul de droguri în rândul tinerilor din
România Org Salvați Copiii, București: Speed Promotion.
4. Baconi, Daniela. (2005). Toxicomanii. Note de curs. Bucureşti: Ed. Tehnoplast Company SRL.
5. Barber, G., James. [2002]. Social Work with Addictions. China: Ed. Palgrave Macmillan.
6. Barkan, Steven E. (2009).Criminology: A Sociological Understanding. Upper Saddle River New
Jersey:Ed.Pearson Education.
7. Becker, S., Howard. The Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance.
8. Block, Walter. (2008).Defending the Undefendable: The Pimp, Prostitute, Scab, Slumlord, Libeler,
Moneylender, and Other Scapegoats in the Rogue's Gallery of American Society, , Auburn Alabama: Ed.
Ludwing von Mises Institute.
9. Blume, W, Arthur, ( 2011), Consumul și dependența de droguri. Ghid practic de evaluare diagnostic și
tratament, trad de Miruna Andriescu și Florin Sia, [Iași]: Ed. Polirom.
10. Bogdan, Tiberiu şi Ioan Sântea.[1996]. Victime şi infractori. [Bucureşti]: Ed. Niculescu.
11. Buzducea, Doru. Coord.[2010]. Asistența Socială a grupurilor de risc. [Iaşi]: Ed. Polirom.
12. Buzducea, Doru. (1999). Cetăți și ruine. Introducere în studiul problemelor sociale. Bucureşti: Ed
Societatea Știință și Tehnică SA.
13. Căpăstru Cristian şi Eusebiu Tihan. (2003). Traficul şi consumul illicit de droguri. Aspecte juridice şi
psihosociologie. Bucureşti: Ed. Institutul de Ecologie Socială şi Protecţie Umană Focus.
14. Davies, Pamela; Peter Francis; Victor Jupp. (2003).Victimisation: Theory, Reasearch and Policy. Ed.
PalgraveMacmillan.
15. Delisi. M. The imprisoned nonviolent drug offender: Specialized marty or versatile career criminal?.
16. Doctrină și jurisprudență.(2010).Nr 1.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
17. Ficher, Gottfried și Peter Riedesser. [2007]. Tratat de psihotraumatologie. trad de Roxana Melnicu.
[București]: Ed. Trei].
18. Edwards, Griffith. Drogurile – o tentaţie ucigaşă. București: Ed. Paralela 45.
19. Goode, Erich. (1989). Drugs in American Society. SUA: Ed. McGraw-Hill Inc.
20. Gossop, Michael. [2000]. Living with Drugs. [England]. Ed Ashgate.
21. Gladchi, Gh.Victimologie criminologica: probleme teoretice, metodologice și aplicative. Teză de doctorat.
22. Henslin, M., James. [1990]. Social Problemes. Englewood Cliff New Jersey: Ed. Prentice Hall.
23. Hotca, Mihai-Adrian. (2006). Protectia victimelor. Elemente de victimologie. București: Ed. C.H. Beck.
24. Karmen, Andrew. (2007). Crime Victims: An introduction to Victimology. Ed. Thomson Wadsmorth.
25. Lauer, H. Robert. (1995). Social Problems and the Quality of Life, [ Dubuque, Iowa]: Ed Wm. C. Brown
Communications Inc.
26. Lupu, Iustin şi Ioan Zanc.(1999). Sociologie medicală. . [Iaşi]: Ed Polirom.
27. Macionis, J., Jhon.(2005). Social Problems. Upper Saddle River New Jersey: Ed Pearson Prentince Hall.
28. Mitrofan, Iolanda.Coord. (2003). Terapia toxicodependenței-posibilități și limite. București: Ed S.P.E.R.
29. Namelan E. The case of legalization.
30. Newburn, Tim.Criminology. Ed. Willian Publishing.
31. Ray,Oakleyşi Charles Ksir. [1996].Drugs, Society &HumanBehavior. [SUA]: Ed. WCB/McGraw-Hill.
32. Rădulescu, M., Sorin, ( 2004), Dicționar selectiv. 100 de termeni ”cheie” în domeniul patologiei sociale,
criminologiei și sociologiei devianței , București: Ed. Lumina Lex.
33. Rădulescu, M., Sorin şi Cristina Dâmboeanu. [2006]. Sociologia consumului şi abuzului de drog. Bucureşti:
Ed. Lumina Lex.
34. Răşcanu , Ruxandra, (2008), Dependenţa de drog: Aspecte teoretice şi clinic ameliorative, [Bucureşti]: Ed.
Universitatea din Bucureşti,
35. Revista de Asistență Socială.(2009).Nr 3-4. Polirom.
36. Richard, Denis și Jean Louis Senon. Dicționar de droguri, toxicomanii și dependențe. București: Ed.
Ştiințelor Medicale.

102
37. Rudgley, Richard. [2008]. Enciclopedia drogurilor. Substanțele psihoactive din preistorie până în zilele
noastre, trad de Anacaona Mîndrilă-Sonetto. [ Pitești]: Ed. Paralela 45.
38. Sabău, Valeria, George. (2010). Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori: Combaterea traficului
şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace penale. Bucureşti: Ed. Universul juridic.
39. Sgarzi,Judith M. și Jack McDevitt.[2003]. Victimology: A study of crime victims and their roles. Upper
Saddle River New Jersey: Ed. Prentice Hall.
40. Tănăsescu ,Camil, Gabriel Tănasescu, Iancu Tănasescu. [2003]. Criminologie, Agresologie, Victimologie,
Detentologie. [ București]: All Becket.
41. Tănăsescu, Iancu, Gabriel Tănăsescu, Camil Tănăsescu. (2008). Metacriminologie. Bucureşti: Ed.
C.H.Beck.
42. Tănăsescu I., B. Florescu, Victima si agresorul.
43. Trifan, Gabriela. [2003] Moartea albă. Prevenirea, depistarea și combaterea consumului și a traficului de
droguri. [Brăila]: [ Olimpiada].
44. Turnvey, Brent E. și Wayne Petherick.[2009]. Forensic Victimology.Examining Violent Crime Victims in
Investigative and Legal Contexts. [SUA]: Ed. [Elsevier Inc].
45. Voicu, A. Victor. (2005). Psihofarmacologia și toxicologia clinică a drogurilor de abuz. Bucureşti: Ed
Academiei Române.
46. Wiliams, Brian și Hannah Goodman Chong. (2009). Victims and Victimization: A Reader. Ed. Open
University Press

Site-uri
Blejan, Octavian. Dicționar de criminologie. http://www.scribd.com/doc/80101195/123/VICTIMITATE
Raportul naţional privind situaţia drogurilor http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20nationale/raport_ro_2011.pdf
Legislația internă,http://www.ana.gov.ro/legislatie_interna.php

103
CRIMINALISTICĂ

104
TEHNOLOGIE MODERNĂ ÎN CRIMINALISTICA ROMÂNEASCĂ

MODERN TECHNOLOGY IN ROMANIAN FORENSIC SCIENCE

Chestor de poliţie dr. Gabriel ŢÎRU,


Director al Institutului Naţional de Criminalistică

Comisar şef de poliţie dr. inginer chimist Maria Georgeta STOIAN,


Şef Serviciu Expertize Fizico-Chimice din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică

Abstract

Sustained efforts of forensic scientists and of National Forensic Science Institute management in recent
years have been materialized in many activities which targeted both of adjusting to the international police
cooperation requirements (the Prüm Treaty, the Schengen Agreement) so that the exchange of information and
probation to be completed expeditiously in respect of the performance criteria and standards imposed by the
European Union, professional training, and promoting the image of Romanian forensic science and modern
Romanian Police in the European space, all of which can be built and developed on permanent concern which
focused on modernizing and improving the activity and technical capabilities with new technology.
Thus, this concern have been materialized through the acquisition of modern technology, both through
the allocation of financial resources funds by Romanian Police and through the allocation of funds under the
Swiss-Romanian Cooperation Program „Complying with EU regulations in matters of automated exchange of
dactyloscopic data and quality management system in combating terrorism and cross-border crime across
Europe”.
Keywords: automated exchange of genetic and dactyloscopic data, crime scene investigation,

forensic genetics, forensic chemistry, equipment.

Sumar

Eforturile susţinute ale criminaliştilor şi managementului din Institutul Naţional de Criminalistică

din ultimii ani au fost concretizate în multe activităţi care au vizat atât adaptarea la cerinţele cooperării

poliţieneşti internaţionale (Tratatul de la Prum, respectiv Acordul Schengen) astfel încât schimbul de

informaţii şi probaţiunea, să fie realizate cu celeritate în respectul criteriilor de performanţă şi standardelor

impuse de Uniunea Europeană, perfecţionarea pregătirii profesionale, cât şi promovarea imaginii

criminalisticii româneşti şi a Poliţiei Române moderne în spaţiul european, toate acestea putând fi construite

105
şi dezvoltate pe baza preocupării permanente ce a vizat modernizarea şi îmbunătăţirea activităţii şi a

capabilităţilor tehnice cu nouă tehnologie.

Astfel, această preocupare s-a concretizat prin achiziţia de tehnologie modernă, atât prin alocarea

de fonduri din resursele financiare ale Poliţiei Române, cât şi prin alocarea de fonduri în cadrul

Programului de cooperare România-Elveţia „Respectarea reglementărilor UE în ceea ce priveşte schimbul

automat de date dactiloscopice şi sistemul de management al calităţii în combaterea terorismului şi a

criminalităţii transfrontaliere în Europa”.

Cuvinte cheie: schimb automat de date genetice şi dactiloscopice, cercetarea la faţa locului, genetica
judiciară, chimia judiciară, echipamente.

Este evidentă importanţa crescândă acordată ştiinţei criminalistice, prin prisma rolului tot mai pregnant
al acesteia în stabilirea adevărului, precum şi preocupările poliţiştilor criminalişti din România pentru
modernizarea şi eficientizarea activităţilor specifice desfăşurate, pentru a-şi menţine competenţa profesională.
În ultimii ani, au fost prevăzute acţiuni de modernizare şi optimizare a activităţilor de poliţie ştiinţifică,
care au vizat atât dezvoltări operaţionale - precum implementarea standardelor şi manualelor de bune practici
conform criteriilor de eligibilitate ale ENFSI, dar şi dezvoltări funcţionale - precum extinderea capabilităţii de
analiză şi expertiză prin achiziţionarea de tehnologie de ultimă generaţie, care să permită o paletă mai largă de
abordare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă în vederea creşterii probatoriului ştiinţific în procesul
judiciar.
Având în vedere atât regulile criminalisticii clasice şi metodele moderne de analiză instrumentală la
nivel de microurme, cât şi angajamentului declarat de a acţiona ca o poliţie profesionistă, în ultimii ani au fost
extinse capabilitatea şi posibilităţile de lucru ale institutului prin achiziţia de nouă tehnologie sau de tehnologie
de ultimă generaţie, atât prin alocarea de fonduri din resursele financiare ale Poliţiei Române, cât şi prin alocarea
de fonduri în cadrul Programului de cooperare România-Elveţia ,,Respectarea reglementărilor UE în ceea ce
priveşte schimbul automat de date dactiloscopice şi sistemul de management al calităţii în combaterea
terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere în Europa”. De altfel, derularea acestui proiect în cadrul
Institutului Naţional de Criminalistică, în perioada 2012-2014, a contribuit la recunoaşterea de către Consiliul
Uniunii Europene la data de 14.05.2013, a faptului că România este operaţională pe schimbul automat de date
dactiloscopice la nivel european şi a emis “Decizia nr. 2013/229/UE privind lansarea schimbului automat de
date în ceea ce priveşte datele dactiloscopice în România”.

Având în vedere obiectivele asumate de Guvernul României prin semnarea Acordului de implementare
a Tratatului de la Prüm şi aderarea la Spaţiul Schengen, Poliţiei Române îi revine sarcina de implementare şi
susţinere a schimbului automat de date cu ţările membre UE prin interconectarea bazelor de date criminalistice.

În prezent Institutul Naţional de Criminalistică este Punct Naţional de Contact pentru schimbul automat
de date genetice şi dactiloscopice cu celelalte state membre ale Uniunii Europene conform Deciziilor cadru ale
C.E. 2008/615/JAI şi 2008/616/JAI.

Aşa cum am menţionat, Programul de cooperare România-Elveţia a avut o componentă importantă de


achiziţii, care s-au concretizat în:

- 8 staţii de amprentare electronică tip LSS; acestea au fost distribuite la Inspectoratele de Poliţie
Judeţene Braşov, Dolj, Cluj, Constanţa, Iaşi, Timiş, Poliţia Municipiului Bucureşti (1).

106
- 1 staţie grafică cu software specializat pentru analiza, compararea şi îmbunătăţirea calitativă a
imaginilor urmelor/impresiunilor papilare, imaginilor faciale şi fotografiilor judiciare de semnalmente ale
persoanelor înregistrate în bazele de date criminalistice ale Poliţiei Române sau în cadrul cooperării poliţieneşti
internaţionale (2).

1 2

- 40 seturi de echipamente, fiecare conţinând: 1 sistem informatic (5), 1 videocameră (3) şi 1 cameră
foto digitală (4).

Seturile aduc un aport substanţial la creşterea ratei de alimentare a bazei de date AFIS cu amprentele
digitale ale persoanelor investigate din Bucureşti şi din unităţile de poliţie limitrofe, prin descărcarea şi trimiterea
urmelor papilare în timp real (la data care a avut loc evenimentul), în format electronic, la staţia de lucru AFIS,
prin intermediul reţelei de comunicaţie a Poliţiei Române, asigurându-se, astfel, eficienţa maximă a acestui
proces şi identificarea rapidă a persoanelor care le-au creat. De asemenea, aceste seturi de echipamente asigură
şi prelevarea şi transmiterea în timp real a imaginilor faciale din sistemul Imagetrak, pentru a identifica
persoanele cercetate în secţiile de poliţie sau organismele necunoscute.

3 4

- 1 etuvă decontaminare ADN cu radiaţii UV pentru instrumente criminalistice(6); aceasta are un rol
deosebit în prevenirea inter-contaminării probelor cu material genetic datorată folosirii aceloraşi instrumente la
faţa locului şi în laborator, altele decât cele de unică folosinţă.

- 1 etuvă cu cianoacrilat pentru relevarea urmelor papilare (7).

107
Relevarea cu cianoacrilat fiind o metodă chimică foarte utilizată deoarece permite, ulterior, o analiză
genetică asupra urmelor papilare, noua etuvă constituie un pas important pentru reducerea timpului de relevare a
urmelor papilare în cazul unui număr mare de probe. De asemenea, este foarte utilă în situaţii speciale, în care
este necesar ca obiectele mari găsite la faţa locului (arme de vânătoare, ambalaje utilizate pentru transportul de
droguri şi sau cele pentru contrabandă etc.) să fie tratate cu soluţie de cianoacrilat, fiind necesară o cameră mare
de tratare cu vapori printr-un proces automatizat, care să asigure atât protecţia personalului, experţilor, cât şi a
mediului înconjurător.

6 7

- 1 miscroscop comparator pentru vizualizarea şi compararea amprentelor papilare la nivel microscopic


(8).

Pe lângă scopul acesta, microscopul comparator, de ultimă generaţie, marca Leica FSM, are o
aplicabilitate vastă în domeniul criminalisticii, în domenii precum: balistica, traseologia, tehnica documentelor,
astfel încât achiziţia acestuia a însemnat o plus valoare adusă examinărilor şi din aceste domenii. Printre
avantajele aduse de acest valoros echipament se numără faptul că microscopul conţine cinci obiective de înaltă
calitate ce permit captarea imaginilor la o rezoluţie superioară, că softul ce însoţeşte microscopul comparator
oferă posibilitatea prelucrării imaginilor captate şi realizarea unei game largi de adnotări sau măsurători şi, mai
ales, faptul că acest microscop comparator permite examinarea unui număr mare de probe într-un timp scurt.

- 1 sistem pentru captarea, ilustrarea şi prelucrarea urmelor papilare latente sau relevate prin metode
chimice - DCS4 Foster&Freeman (9).

108
8 9

- 1 revelator termic pentru urme papilare pe suport de hârtie (10).

Investigarea criminalistică a unor documente în litigiu impune descoperirea amprentelor papilare, dar
scrisul trebuie să rămână intact. Dacă până în prezent pentru relevarea urmelor papilare create pe suport de hârtie
erau aplicate doar metode chimice (soluţie de DFO (1,8-diazafluoren-9-one); soluţie de indanedione (1,2
indanedione); soluţie de ninhidrină; soluţie Physical Developer; vaporizarea cu vapori de cianoacrilat - exclusiv
în cazul aparte al hârtiilor lucioase), noul sistem, TFD-2, face acest lucru printr-o metodă non-distructivă şi
inalterabilă, respectiv, efectuează relevarea termică a urmelor papilare.

Aşadar, dispozitivul TFD-2 facilitează detecţia de urme papilare pe un volum mare de documente,
reducând dramatic timpul necesar relevării, fără a folosi o metodă chimică. Simplul proces de încălzire a unui
document la o temperatură optimă induce o reacţie chimică între urma papilară latentă şi hârtie producând o

109
fluorescenţă urmei, care este vizibilă prin folosirea unei surse de lumină albastră şi albastră/verde vizualizată
printr-un filtru adecvat portocaliu (11).

10
11

În continuare sunt prezentate exemple de urme papilare relevate prin aplicarea unei soluţii de ninhidrină
(12) şi, respectiv, prin aplicarea vaporizării cu cianoacrilat (13) pe suport de hârtie, comparativ cu aplicarea
relevării termice a urmelor papilare pe suport de hârtie cu noul sistem TFD-2 (14). Urmele papilare au fost
fotografiate şi prelucrate utilizând noul sistem DCS4.

12
13

14

110
- 1 program informatic - CSIpix Matcher - pentru individualizarea, marcarea şi discriminarea
calitativă a detaliilor dactiloscopice (15).

Programul este foarte util pentru îmbunătăţirea sistemului integrat de ilustrare, editare, măsurare,
comparare şi stocare a imaginilor digitale ale urmelor papilare, necesare expertului în procesul de examinare.
Procesul de analiză dactiloscopică realizat de către experţii dactiloscopi implică ilustrarea, editarea, potrivirea,
compararea şi stocarea imaginilor digitale amprentelor digitale în diferite formate: NIST, WSQ, JPEG, JPEG
2000, TIFF, BMP.

15

- 1 unitate criminalistică mobilă DVI (DVI-Disaster Victims Identification), tip jeep (16, 17), care
asigură mobilitatea echipei de intervenţie în caz de evenimente majore DVI într-un mediu ostil, indiferent de
anotimp precum şi participarea experţilor români în echipele internaţionale DVI extinse.

În ultimii ani, investigarea criminalistică a dovedit că o mulţime de accidente aeronautice, cu sau fără
supravieţuitori, sau alt tip de acţiuni, au necesitat prezenţa echipei DVI în zone greu sau foarte greu accesibile,
zone de munte sau zone de şes inundate, misiune dificilă sau chiar imposibilă fără un asemenea vehicul de teren
off-road.

Cu un aspect modern şi o constituţie robustă, dotată cu diferite echipamente (de fixare fotografică şi
video, de poziţionare şi măsurare, de iluminare perimetrală, de protecţie individuală pentru toate anotimpurile, de
uz personal şi transport materiale, sistem informatic pentru reconstituire 3D, materiale de fixare şi marcare a
probelor, truse de unelte pentru desfacerea obiectelor, staţii de emisie-recepţie etc. - 18), noua unitate mobilă
pentru identificarea victimelor dezastrelor (DVI) este una dintre achiziţiile de top ale Poliţiei Române.

111
16

17

- 1 Scanner 3D, marca Faro X330 (19), pentru unitatea DVI, care asigură capacitatea de analiză şi
interpretare a investigaţiilor la faţa locului în special în cazul evenimentelor majore care impun intervenţia
echipei DVI.

Faro X330 este un scanner laser de mici dimensiuni, foarte rapid şi precis, ideal pentru aplicaţiile
realizate în interior sau în aer liber; este destinat scanărilor apropiate şi a încăperilor, având o precizie foarte
mare şi o calitate a scanărilor ridicată. Este un scanner de distanţă medie, oferind precizie de scanare de până la
130m.

Spre deosebire de alte dispozitive de acest gen, scanerul laser Faro x330 oferă posibilitatea scanărilor
direct în lumină puternică sau în întuneric, fiind foarte util pentru realizarea măsurătorilor precise în cazul
cercetării la faţa locului a unor construcţii complexe sau diferite camere de depozitare.

19
18

- 6 sisteme informatice dedicate pentru pregătirea dactiloscopică a experţilor şi facilitarea unui contact
mai apropiat cu alţi membri ai Punctelor Naţionale Focale din Uniunea Europeană (20).

112
- 1 Smartboard pentru îmbunătăţirea capacităţii de pregătire profesională a poliţiştilor şi procurorilor şi
a capacităţii intuitive în analiza şi interpretarea cercetării la faţa locului a incidentelor majore care implică echipa
DVI (20).

20

Aşa cum am menţionat, aceste achiziţii au fost completate de eforturile depuse de managementul de
vârf al Poliţiei Române pentru alocarea de fonduri necesare achiziţiei unor echipamente performante, de ultimă
generaţie, şi pentru alte două segmente importante în ecuaţia identificărilor criminalistice: genetica judiciară şi
chimia judiciară.

Astfel, în cursul anului 2015 a fost achiziţionat ultimul model de secvenţiator pentru electroforeza
capilară, marca ABI 3500 (21). Electroforeza capilară implică utilizarea unor capilare subţiri umplute cu soluţie
de polimer, în scopul realizării separării ADN în funcţie de dimensiune. Proba de ADN este marcată fluorescent
cu coloranţi fluorescenţi specifici. Proba de ADN marcată este trecută prin capilare prin aplicarea unui curent de
intensitate mare, într-un timp definit (injectare electrocinetică). Fiecare fragment de ADN marcat parcurge
aceeaşi distanţă de-a lungul capilarului, ajungând in timpi diferiţi la detectorul de fluorescenţă care este
poziţionat fix, realizând astfel profilarea genetică a probelor biologice.

21

113
Aşadar, ABI 3500 Genetic Analyzer este esenţial în analizele genetice, iar, prin faptul că este ultimul
model al seriei ABI, având 8 capilare cu o viteză mare de electroforeză, putând procesa 96 de probe în 3 ore, o
fiabilitate deosebită faţă de modelele anterioare şi o interfaţă mai prietenoasă de operare şi întreţinere, utilizarea
acestuia conduce la creşterea capacităţii de analiză a laboratorului de genetică judiciară al Poliţiei Române.

Menţionăm faptul că în contextul legislativ actual, conform Legii 146/2009, Sistemul Naţional de Date
Genetice Judiciare din cadrul Institutul Naţional de Criminalistică a fost desemnat Punct Naţional de Contact
pentru efectuarea schimburilor automate de date genetice judiciare.

De a ltf el, la î ncep u t ul a n ul u i 2 0 1 2 , î n ca d r ul I n st it u tu lu i N a ţio na l d e


C rim i na li s ti că a f o st d a t în f o lo s in ţă u n no u la b o ra to r d e g ene ti c ă jud i cia ră sp e cia l
d ed ica t S i stem u lu i Na ţio na l d e Da t e G en et ice J ud i cia re , ca re a re ca a ct iv ita t e
pri n ci pa lă p ro ce s a r ea pro be lo r b io lo g ice d e r efer inţă r eco lta te de la difer ite ca t eg o ri i
de pe rso a ne , a l i me nt a r ea ba zei d e da te g en eti ce na ţio na l e şi rea li za r ea s ch i mb u lu i de
da te g en eti ce c u a lt e ţ ă ri - pr i n ca na le d e co mu n ica re pr ec u m Prü m, E uro po l ş i
In ter po l . C u a cea st ă o ca zie s - a r ea l iza t s epa r a rea f izi că înt re fl u xu l de u r me şi c el de
per so a ne, a sp ect i mpo rt a nt î n re s pecta r ea ma na g e me ntu l ui ca lită ţ ii , deo rec e
int ro d uc erea a lt e rna t i v ă pe a ce la şi f l u x, a ur me l o r de la fa ţa lo cu lu i şi a ref er inţ elo r
reco l ta te de l a s u sp e c ţ i ri d ica mu lte pro bl e me leg a te de ri sc ul d e co nta mi na re şi
int erco nta mi na r e a pro bel o r.

Tot în anul 2015, Serviciul Expertize Fizico-Chimice a achiziţionat un spectrometru de fluorescenţă cu


raze X (22), tipul EDAX Orbis µXRF, cu detector Silicon Drift Detector (SDD), care a înlocuit vechiul
instrument, care se defectase şi care era răcit cu azot lichid. Acest nou instrument are răcire termoelectrică şi
permite detectarea elementelor chimice de la sodiu (Z=11) la berkeliu (Z=97), cu o sensibilitate ridicată faţă de
vechiul instrument. Spectrometrul permite efectuarea analizelor elementale (compoziţie chimică calitativă şi
cantitativă) ale oricăror tipuri de probe solide (metale, aliaje, pietre preţioase, pelicule de vopsea, cauciuc,
fragmente de sticlă şi plastic, pigmenţi, soluri, substanţe toxice, deşeuri toxice etc.), sub formă de pulberi sau
paste, precum şi a microurmelor (reziduuri ale tragerii existente în ţevile armelor de foc, urme dinamice
impregnate pe diverse obiecte de încălţăminte şi îmbrăcăminte etc.), în diverse cazuri de omoruri, violuri,
tâlhării, furturi, spargeri, accidente rutiere grave cu părăsirea locului faptei, falsificare de bijuterii etc. Alegerea
zonei de analiză, care poate fi şi mai mică decât spotul de raze X de 0,3 mm, este facilitată de prezenţa interioară
a unei camere video color, iar noua construcţie a echipamentului permite începerea analizelor practic imediat ce
acesta a fost pornit, ceea ce conduce la creşterea capacităţii de analiză a laboratoarelor de chimie judiciară ale
Poliţiei Române.

Aşadar, eforturile susţinute ale criminaliştilor şi


managementului din Institutul Naţional de Criminalistică
din ultimii ani au fost concretizate în multe activităţi care
au vizat atât adaptarea la cerinţele cooperării poliţieneşti 22
internaţionale (Tratatul de la Prum, respectiv Acordul
Schengen) astfel încât schimbul de informaţii şi
probaţiunea, să fie realizate cu celeritate în respectul
criteriilor de performanţă şi standardelor impuse de
Uniunea Europeană, perfecţionarea pregătirii profesionale,
cât şi promovarea imaginii criminalisticii româneşti şi a
Poliţiei Române moderne în spaţiul european, toate acestea
putând fi construite şi dezvoltate pe baza preocupării
permanente ce a vizat modernizarea şi îmbunătăţirea
activităţii şi a capabilităţilor tehnice cu nouă tehnologie,
care a adus un aer proaspăt în activitatea de zi cu zi a
criminaliştilor.

114
INFLUENŢA REVOLUŢIEI TEHNICO-ŞTIINŢIFICE CRIMINALISTICE ÎN DOSARELE PENALE
INFLUENCE OF TECHNICAL AND SCIENTIFIC REVOLUTION IN FORENSIC FILES CRIMINAL

Comisar şef de poliţie


Drd. Dumitru GOŞA
Şeful Serviciului Criminalistic al I.P.J. Sibiu

Summary: Crime in Romania, as a mass social phenomenon, geoistoric conditioning is not a static
entity but is constantly developing and using the most advanced technical means, methods and ways to commit
crimes and hide criminal activity.
Contemporary forensic scientific-technical revolution has been and is likely to cause fundamental
changes in the nature and content of work of the prosecution and the courts, the profile of training and
professional specialization of workers.
Key words: crime, forensic techniques, chemistry judicial, phonoscope, the genetic fingerprint.

Rezumat: Criminalitatea în România, ca fenomen social de masă, geoistoric condiţionat, nu este o


entitate statică ci se află în permanentă dezvoltare şi utilizează cele mai performante mijloace tehnice, metode şi
procedee de săvârşire a infracţiunilor şi ascundere a activităţii infracţionale.
Revoluţia tehnico-ştiinţifică criminalistică contemporană a fost şi este de natură să determine
modificări fundamentale în caracterul şi conţinutul muncii organelor de urmărire penală şi a instanţelor de
judecată, în profilul pregătirii şi specializării profesionale a lucrătorilor.
Cuvinte cheie: criminalitate, tehnici criminalistice, chimie judiciară, fonoscopie, amprenta genetică.

Evoluţia fără precedent a ştiinţei şi tehnicii în domeniul criminalistic impune necesitatea perfecţionării
profesionale continue a lucrătorilor din sfera de activitate (criminalişti, organele judiciare, procurori, judecători,
avocaţi, etc.) având în vedere faptul că aceste “cuceriri tehnico-ştiinţifice” au fost şi sunt utilizate nu doar pentru
a da o ripostă activităţii infracţionale, care se află în creştere, ci şi în detrimentul ei.
Dacă anterior progresului tehnic, organele judiciare mizau mai mult pe experienţa acumulată şi pe
empirism în combaterea infracţiunilor, apoi, odată cu performanţele tehnice şi utilizarea lor pe scară largă,
inclusiv şi de către infractori, au făcut societatea să creeze un sistem de cunoştinţe ştiinţifice, apte să ţină piept
infracţionalităţii în dezvoltare. [1, p. 11]
Revoluţia tehnico-ştiinţifică criminalistică contemporană a fost şi este de natură să determine modificări
fundamentale în caracterul şi conţinutul muncii organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată, în
profilul pregătirii şi specializării profesionale a lucrătorilor.
Necesitatea soluţionării cu celeritate a dosarelor penale aflate în lucru la organele de urmărire penală ori
instanţa de judecată, este indisolubil legată de progresul tehnico-ştiinţific criminalistic, de intensificarea
cercetărilor fundamentale şi aplicative în toate domeniile.
Prin caracterul său pluridiciplinar, Criminalistica a fost una dintre primele ştiinţe de graniţă, care s-a
dezvoltat în pas cu progresul din sferele cunoaşterii umane, în strânsă legătură cu ştiinţele exacte şi ştiinţele
umanistice, ea elaborând şi folosind mijloace şi metode tehnico-ştiinţifice, precum şi procedee tactice destinate
descoperirii, fixării, ridicării, examinării şi interpretării probelor judiciare, în scopul prevenirii şi descoperirii
infracţiunilor, identificării făptuitorilor şi administrării probelor necesare aflării adevărului în dosarele penale.
Pentru soluționarea pertinentă și cu celeritate a cauzelor penale din domeniul criminalității ori pentru
combaterea eficientă a acesteia, trebuie să se aibă în vedere o concepție teoretică și practică clară, științifică, în
deplină concordanță cu specializarea și dotarea mijloacelor de care dispun organele de urmărire penală.
Apariția și evoluția metodelor, mijloacelor și procedeelor criminalistice poate fi atribuită etapei
incipiente a efectuării justiției, preocuparea pentru acumularea materialul empiric și elaborarea unor îndrumări,
recomandări științifice argumentate, de diferite ordin, ce vizau cercetarea cazurilor penale, constituind o
prioritate pentru specialiștii din diferite domenii de activitate.
Pentru elaborarea acelor recomandări, procedee tactice și metodice, acelor mijloace și metode tehnice
eficiente la descoperirea, cercetarea, interpretarea și prevenirea anumitor tipuri de infracțiuni, criminaliștii au
fost și sunt preocupați de studierea activității infracționale și evidențierea legităților acesteia în diverse situații.
Criminalistica aduce un plus de activitate științifică în munca din domeniul criminalității și, de aceea,
trebuie să preia și să adapteze scopului său cu profund caracter social, realizările obținute în toate celelalte
științe.

115
Într-o societate deschisă, liberă și civilizată atât oamenii cinstiți cât și cei delincvenți, inclusiv
potențialii infractori, merg cot la cot și se bucură, în egală măsură, de binefacerile, performanțele acestui sistem
de valori democratice, care statuează pe deplin egalitatea și liberul acces la rezultatele progresului (informație,
tehnică, etc.). [1, p. 15]
Criminalitatea în România, ca fenomen social de masă, geoistoric condiţionat, nu este o entitate statică
ci se află în permanentă dezvoltare şi utilizează cele mai performante mijloace tehnice, metode şi procedee de
săvârşire a infracţiunilor şi ascundere a activităţii infracţionale.
Influența revoluției științifico-tehnice criminalistice contemporane se exercită în prezent și asupra
metodelor, procedeelor și mijloacelor folosite de criminalistică, evoluția informațională permițând criminaliștilor
să depășească sfera clasică a acestei științe prin preluarea unor metode, procedee, tehnici și mijloace din fizică,
chimie, biologie, medicină, antropologie, informatică, cibernetică, psihologie și a le adopta în soluționarea
dosarelor penale respectiv, în munca de prevenire și descoperire a infracțiunilor.
Practica activității de cercetare fundamentală și aplicativă desfășurată în criminalistică a demonstrat
încă o dată caracterul interdisciplinar al acestei științe necesitând formarea de colective mixte din specialiști de
diferite profesii.
Saltul cunoscut în domeniul tehnicii criminalistice moderne românești, ca urmare a influenței revoluției
tehnico-științifice contemporane este remarcabil și se circumscrie pe planul tehnicii cercetării la fața locului, a
tehnicii de organizare și funcționare a identificărilor judiciare, a tehnicii de expertiză și a tacticii criminalistice.
Necesitatea efectuării unei cercetări la fața locului care să permită descoperirea, relevarea, fixarea,
interpretarea și ridicarea urmelor infracțiunii a făcut să se realizeze o tehnică complexă specifică acestor
deziderate, care au ca obiect asigurarea probelor materiale atât de necesare în soluționarea dosarelor penale
respectiv, în stabilirea adevărului despre faptă și făptuitor.
Ca atare, experții criminaliști împreună cu specialiști din alte domenii de activitate, au realizat
mijloacele tehnico-științifice moderne de examinare, care prelungesc simțurile criminalistului chemat să
contribuie la realizarea acestei importante activități.
Este vorba despre laboratoarele criminalistice mobile care stau la dispoziția unităților de poliție și ale
parchetului, fiind instalate pe mijloace de transport modern cum ar fi: autovehicule de diferite tipuri, elicoptere,
ambarcațiuni (nave, șalupe) și au în componența lor truse criminalistice universale și specializate, completate cu
mijloace suplimentare cum ar fi: cele necesare descoperirii și ridicării microurmelor, descoperirii urmelor latente
de încălțăminte pe covoare, materiale plușate, linoleum, executării de mulaje mai dificile, ca și refacerea
inscripțiilor ștanțate pe obiecte metalice ce au fost înlăturate prin răzuire.
De asemenea, există instrumente optice de examinare de genul microscoapelor simple sau
stereomicroscoapelor, diverși reactivi și instrumentar pentru analiza orientativă a urmelor biologice, alte
substanțe necesare efectuării în bune condiții, la nivelul tehnicii contemporane, a cercetării la fața locului,
reconstituirilor și alte activități de urmărire penală.[2, p. 42]
Perfecționarea tehnicii criminalistice moderne a permis constituirea în cadrul laboratoarelor mobile a
compartimentelor ce includ instrumentarele, utilajele și materialele necesare activității de cercetare la fața locului
folosite de organele de urmărire penală din componența echipei de cercetare.
Deplasarea la fața locului a unei aparaturi complexe permite ca specialiștii criminaliști să facă o
examinare și o interpretare tehnico-științifică a urmelor infracțiunii în câmpul infracțional care să ofere imediat
unele date cu caracter de certitudine sau de probabilitate pantru a răspunde la diferite întrebări impuse de
evenimentul la care s-a deplasat echipa operativă.
Folosirea acestor mijloace tehnico-științifice de specialiștii criminaliști cu o înaltă pregătire profesională
permite descoperirea și conservarea în bune condiții a urmelor și microurmelor rămase la locul săvârșirii
infracțiunii, creând astfel premisele materiale ale unui sistem probator complet, capabil să ofere organelor
judiciare, cu ajutorul experților, date complete și complexe despre faptă, făptuitor și vinovăție.
Urmele ridicate în procesul cercetării la fața locului, înainte de a fi supuse constatării ori expertizei
criminalistice, sunt, de regulă, valorificate prin verificarea manuală a lor respectiv, implementarea în sistemul
automat de identificare a amprentelor denumit generic A.F.I.S. (Automatic Fingerprint Identification System),
aflat astăzi într-o continuă perfecţionare şi relansare la nivel mondial.
În ultimul deceniu, în care explozia tehnico-științifică criminalistică a atins un stadiu fără precedent,
necesitatea apelării la cunoștințele unor specialiști ori experți pentru examinarea cu mijloace științifice a urmelor
și a celorlalte mijloace materiale de probă a devenit o necesitate fără de care este greu de conceput că s-ar putea
ajunge la aflarea adevărului într-o cauză penală.
De aceea, asistăm în ultimii ani la o dezvoltare și diversificare și a expertizei criminalistice care vine să
lărgească cu mult sfera mijloacelor și metodelor clasice.
Prin tehnica criminalistică modernă, alături de clasicele metode dactiloscopice, traseologice, balistice,
grafice, de toxicologie, cunosc o mare ascensiune metodele bazate pe examinarea calitativă și cantitativă în
laborator a urmelor materie.

116
Este vorba despre metodele de analiză spectrală în contextul cercetărilor criminalistice (analiza
spectrală prin emisie, analiza spectrală prin absorbție, analiza spectrală de difuzie-efectul Raman, etc.), metodele
cromatografice de investigare criminalistică a urmelor infracțiunii (cromatografia în strat subțire, cromatografia
în fază gazoasă-gazcromatografia, cromatografia de lichid de înaltă performanță, electroforeza), metode de
analiză în radiații invizibile (examinările criminalistice în spectrul ultraviolet, examinarea criminalistică în
radiații infraroșii, folosirea radiațiilor Roentgen în examinările criminalistice de laborator, examinări
criminalistice în radiații Gamma și Beta) precum și alte metode optice de analiză folosite în determinările de
laborator.
Evident că datele obținute din examinarea științifică a elementelor identificate cu ajutorul metodelor
amintite anterior, împreună cu cele rezultate prin observarea microscopică va permite expertului să formuleze o
concluzie mult mai apropiată de adevăr.
Microscopia electronică, realizare remarcabilă a științei contemporane, oferă o gamă largă de
posibilități cercetărilor criminalistice, cu precădere în domeniul microurmelor permițând atât analiza
microreliefului cât și a structurii acestora, în vederea identificării, microscopia electronică putându-se realiza
prin transmisie și prin reflexive.
Cu ajutorul microscopiei electronice pot fi examinate microurmele de natură organică, cât și cele
anorganice și poate fi pus în evidență un complex de caracteristici care permit expertului să formuleze o
concluzie fundamentată științific, ce poate deveni deosebit de utilă organelor de urmărire penală și instanțelor de
judecată în stabilirea adevărului.
Rezultate remarcabile aduse în folosul identificării criminalistice le întâlnim în secolul al XIX-lea când
au loc primele cercetări cu privire la acizii nucleici, iar în secolul următor cercetătorii au arătat că există două
tipuri de acizi nucleici, şi anume acizii dezoxiribonucleici (ADN) care se găsesc în mare cantitate în nucleul
celulelor vegetale şi animale, în cromozomii bacterieni şi la unele virusuri şi acizi ribonucleici (ARN) care apar
atât în nucleul cât şi în citoplasma celulelor, şi la unele virusuri.
Munca de pionierat în aplicarea cunoştinţelor şi tehnicilor de genetică moleculară în medicina legală şi
criminalistică, aparţine geneticianului britanic Alec J. Jeffreys şi colaboratorilor săi care în 1985 a prezentat o
comunicare referitoare la posibilitatea identificării individuale a unei persoane pe baza zonelor repetative
hipervariabile ale ADN-ului uman, ceea ce a revoluţionat criminalistica. [3, p. 182]
Prin studiile şi cercetările efectuate, în anul 1985, metoda amprentării genetice şi-a demonstrat
excepţionala fiabilitate în domeniul criminalisticii şi al medicinii legale oferind probe concludente, pornind de la
urmele biologice pe care le-a lăsat făptuitorul la locul faptei.
Progresele imediate făcute în cercetarea genomului uman şi deosebitul potenţial aplicativ i-au
determinat pe oamenii de ştiinţă să considere genetica una dintre cele mai importante discipline ale secolului
XXI.
Aplicaţiile potenţiale curente ale cercetării genomului includ medicina moleculară, evaluarea riscului
apariţiei bolilor genetice ale fătului, în domeniul judiciar, bioarheologiei, evoluţiei si al migraţiei umane,
antropologiei, ș.a.
De asemenea, folosirea tot mai intensă a antropologiei în scopul identificării criminalistice a permis
realizarea în ultimii ani a metodei reconstrucției fizionomiei, cu rezultate remarcabile în identificarea cu
certitudine a persoanei după craniu.
Practica a cerut științei criminalistice să găsească și unele metode de investigație științifică a subiectului
infracțiunii iar cercetările întreprinse de criminaliști împreună cu specialiștii în psihologie judiciară, au pus, în
decursul timpului la dispoziția organelor judiciare și asemenea metode (tehnica poligraf) care au ca obiect
stabilirea disimulării adevărului prin analiza unor parametrii fiziologici.
Preluarea și adoptarea de către criminalistică a unei game largi de mijloace și metode științifice
presupune o serie de mutații și în clasica tactică criminalistică și implicit o pregătire criminalistică
corespunzătoare a organelor de urmărire penală, a judecătorilor și avocaților.
În concluzie, munca în domeniul criminalității trebuie să se bazeze pe o concepție clară, științifică, pe o
însușire temeinică a cunoștințelor de specialitate astfel încât, pentru conturarea exactă a obiectului probațiunii,
penaliștii dreptului modern, în soluționarea cu celeritate a dosarelor penale, vor recurge la diverse metode și
mijloace științifice de investigare a infracțiunilor, precum și la reguli tactice specifice de efectuare a actelor
procedurale.
Bibliografie:
1. Materialele simpozionului internaţional de criminalistică 24-25 septembrie 2004, CRIMINALISTICA
LA ÎNCEPUTUL MILENIULUI TREI: CONSTATĂRI; TENDINŢE; PERSPECTIVE, Chişinău, 2005, p.11, 30;
2. Grigore Stolojescu, Constantin Drăghici, Cristian Eduard Ștefan, CRIMINALISTICĂ. Metode şi
tehnici de identificare și cercetare. Compendiu universitar, Ed. Sitech, Craiova, 2015, p.42;
3. Constantin Drăghici, Adrian Iacob, Ciprian Iftimie, Metode şi tehnici moderne de cercetare şi
identificare criminalistică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p.182;

117
TENDINȚELE ACTUALE ALE CRIMINALISTICII

M. Gheorghiță, prof.univ.dr hab.în drept,


Universitatea de Stat din Moldova

Abstract:

Forensic sciences, on its path, has gone through a long series of obstacles and lengths – starting from
incomplete and dispersed data and some empiric observations about the committed crimes, their trace and the
process of archaic research, to the vast and systemic knowledge regarding the lawfulness of criminal activity,
their reflection in different information sources, as well as the activity of tracing, finding, examining and
preventing crimes and other legal violations.

Key-words: forensic science, criminality, criminal, evolution, system, directions, tendencies, technical
means, tactical methods.

Schimbările globale care se produc actualmente în multe domenii ale societății sau țării, a atins și multe
domenii ale dreptului, știința în general și știința criminalistică, în particular. Aceste schimbări necesită de la
criminaliști un efort deosebit pentru perfecționarea bazei metodologice a științei date, metodelor și mijloacelor
tehnico-criminalistice, precum și procedeelor și recomandărilor tactico-metodice de cercetare a unor noi tipuri,
categorii de infracțiuni. În astfel de condiții de săvârșire a infracțiunilor, criminalistica necesită a fi modernizată-
de la studierea urmelor tradiționale ale actelor prejudiciabile și făptașilor acestora, trebuie să se treacă la
examinarea și a altor urme (electronice, audio-videoînregistrării etc.), utilizarea unor noi procedee tactice și
recomandări metodice de cercetare a infracțiunilor.

Despre Criminalistică ca știință se spune pe drept cuvânt că aceasta contribuie cu adevărat la lupta cu
criminalitatea. Totodată trebuie de menționat că criminalistica cu o bogată istorie și multe merite în lupta cu
criminalitatea, are încă anumite rezerve în ceea ce privește prevenirea, cercetarea și descoperirea infracțiunilor.

Știința Criminalistică, ca și orice alt sistem de cunoștințe științifice, se află în permanentă dezvoltare și
schimbare cum cantitativ așa și calitativ. Tendințele acestui proces, după mine, sunt: completările sistemului de
cunoștințe criminalistice la nivelul solicitărilor timpului; extinderea cercului de elemente criminalistice pe seama
elaborării noilor teorii particulare, aplicarea metodelor și mijloacelor tehnico-criminalistice performante,
elaborarea și utilizarea unor procedee tactice și recomandări metodice adecvate.

Etapa actuală a dezvoltării Criminalisticii, în afară de elaborarea problemelor teoriei generale, se


caracterizează prin cercetările aprofundate ale subiectelor teoretice din alte compartimente ale științei
criminalistice și un accent deosebit se pune pe teoriile particulare ale acestei științe, de exemplu, teoria situațiilor
de urmărire penală din compartimentul tacticii criminalistice (situalogia criminalistică), teoria învingerii
împotrivirii urmăririi penale etc.

Este bine cunoscut faptul că sistemul oricărei științe este determinat de obiectul ei de studiu. Referitor la
Criminalistica noastră comună sau universală, cum o mai putem numi, de care noi toți suntem pasionați, trebuie
să menționez, că deja de trei decenii ea este structurată în patru compartimente, fapt recunoscut și de unii
criminaliști români. Acestea sunt: 1) teoria generală sau introducere în criminalistică, sau bazele metodologice
ale criminalisticii; 2) tehnica criminalistică, 3) tactica criminalistică; 4) metodica criminalistică. În legătură cu
aceasta este necesar de a menționa, că toate compartimentele indicate ale criminalisticii sunt legate reciproc și
prezintă știința dată exhaustiv și unitar.

118
Analizând starea actuală a Criminalisticii prof. E.Ișcenco și prof. A.Toporcov (Rusia) constată că ea
continuă să se dezvolte în două direcții principale: 1) extinderea potențialului teoretic ca știință și disciplină de
studiu, precum și perfecționarea elaborărilor criminalistice aplicative; 2) perfecționarea mijloacelor tehnice,
procedeelor tactice și recomandărilor metodice, destinate sporirii activității organelor de urmărire penală, de
expertizare, speciale de investigație și instanțelor de judecată.

Una din sarcinile de bază ale criminalisticii actuale constă în reînnoirea și perfecționarea arsenalului
mijloacelor tehnico-criminalistice, procedeelor și recomandărilor tactico-metodice, mijloacelor informațional-
tehnologice de cercetare, descoperire și prevenire a infracțiunilor, ridicării eficacității și calității activității de
expertiză. De exemplu, au apărut și noi sarcini ca depistarea, ridicarea și utilizarea urmelor electronice
(informațiilor din calculatoare și baze de date), obținerea și utilizarea la cercetarea infracțiunilor informației cu
caracter criminalistic din sistemele de supraveghere video, internet etc. Totodată este necesar de a continua
demonstrarea posibilităților utilizării cu succes a rezultatelor criminalisticii și în alte domenii ale justiției (proces
civil, contravențional, economic etc.).

Solicitarea cunoștințelor criminalistice, aplicarea datelor acesteia în alte ramuri ale dreptului, integrarea
rezultatelor științifice, a adus la schimbarea esențială și a obiectului criminalisticii, care continuând să rămână
una din importantele științe ale ciclului juridico-penal, unde reflectă, în primul rând, legitățile activității
infracționale, mecanismul și urmele acesteia, în al doilea rând, este sursa de bază în elaborarea metodicilor și
recomandărilor nu doar de cercetare, descoperire și probare a infracțiunilor, dar și constatare, probare a unor
încălcări de caracter contravențional sau civil.

Acumularea datelor științifice din diverse domenii a adus la aceea că Criminalistica la moment a depășit
propriile posibilități inițiale și a ieșit din limitele științei polițienești, deci științei doar despre infracțiuni și
cercetarea lor. Metodele, procedeele și mijloacele criminalistice deja de mai mult timp se aplică în diverse
ramuri ale jurisprudenței.

Tendințele actuale ale dezvoltării criminalisticii, după cum menționează G.Gustov, părere pe care o
susținem, sunt: 1) Pentru primul compartiment- Teoria generală sau introducere în Criminalistică:

- dezvoltarea teoriei diagnosticării criminalistice;

- elaborarea teoriei activității infracționale;


- crearea bazelor teoriei cercetării infracțiunilor;
- definitivarea tipologiei criminalistice a infractorilor.
2) Pentru compartimentul Tehnicii criminalistice:
- dezvoltarea și constituirea unor noi ramuri cum ar fi – odorologia criminalistică; fonoscopia
criminalistică; tehnica exploziilor; examinarea criminalistică a materialelor și substanțelor etc.;
- implimentarea în procesul de expertizare a obiectelor criminalistice metodelor și mijloacelor
performante de studiu, tehnologiilor și nanotehnologiilor actuale.
3) Pentru compartimentul Tacticii criminalistice:
- implimentarea teoriei situalogiei criminalistice (situațiilor de urmărire penală);
- dezvoltarea teoriilor particulare a deciziilor, operațiunilor, combinațiilor tactice;
- continuarea psihologizării tacticii criminalistice.
4) Pentru compartimentul Metodicii criminalistice:
- elaborarea recomandărilor tipice de algoritmizare a procesului de cercetare a infracțiunilor în baza
modelelor (caracteristicilor) criminalistice a categoriilor (grupurilor) de infracțiuni;
- dezvoltarea metodicilor particulare de cercetare a alibiului, autocalomniei, înscenării infracțiunilor ca
forme clasice de împotrivire urmăririi penale, precum și cercetării infracțiunilor pe urme proaspete;
- elaborarea metodicilor particulare de cercetare a infracțiunilor contra păcii și securității omenirii,
infracțiunilor de război; infracțiunilor informatice și infracțiunilor în domeniul telecomunicațiilor;
infracțiunilor contra bunei desfășurări a activității în sfera publică; infracțiunilor contra autorităților
publice și a securității de stat; infracțiunilor militare etc.

119
Se știe că progresul tehnico-științific și apariția nanotehnologiilor este strâns legată și influențiază
pozitiv cunoștințele și tehnicile criminalistice. Informatizarea galopală a societății a adus deja într-o anumită
măsură la tehnologizarea criminalisticii, elaborării și implimentării tehnologiilor informaționale și digitale. În
aceste condiții criminalistica este silită să se conformeze proceselor moderne de dezvoltare și implimentare a
tehnologiilor corespunzătoare.

120
EVOLUȚIA ACTIVITĂȚILOR CRIMINALISTICE DIN PERSPECTIVA COOPERĂRII
POLIŢIENEŞTI INTERNAŢIONALE
STUDIU COMPARATIV 2014-2015
Viorel VASILE, Alexandra VASILE

Evoluţiile ultimilor ani demonstrează că activitatea criminalistică în cadrul


Poliţiei Române se desfăşoară în conformitate cu standardele de calitate naţionale şi
internaţionale, declarate şi implementate.
Până în prezent, au fost întreprinse demersuri susţinute în vederea standardizării
pe linia bunelor practici europene, a creşterii calităţii metodelor de investigare tehnico-
ştiinţifică, alimentării eficiente a bazelor de date criminalistice, precum şi în vederea
proiectării etapelor de interconectare a acestora cu cele europene, pentru realizarea
schimbului automat de date, conferindu-se astfel avantaje considerabile în procesul
valorificării urmelor şi implicit în soluţionarea cauzelor penale şi sporirea credibilităţii
actului de probaţiune ştiinţifică în procesul judiciar.
Criminalistica a devenit, treptat, o structură flexibilă, pro-activă, capabilă să-şi
asume priorităţi şi să le dezvolte în baza unor strategii.

I. COOPERARE EUROPEANĂ, DECIZIILE CONSILIULUI U.E 2008/JAI/615 ŞI 616 ŞI


ACORDUL SCHENGEN

Tratatul de la Prüm (Tratatul între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei,
Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Ţărilor de Jos şi Republica Austria privind
aprofundarea cooperării transfrontaliere şi migraţiei ilegale) a intrat în vigoare pentru România începând cu 3
martie 2009.
Având în vedere obiectivele asumate de Guvernul României prin semnarea Acordului de implementare
a Tratatului de la Prüm şi aderarea la Spaţiul Schengen, Poliţiei Române îi revine sarcina de implementare şi
susţinere a schimbului automat de date cu ţările membre UE prin interconectarea bazelor de date
criminalistice.
La nivel comunitar, în data de 9 octombrie 2009 a fost emisă Cea de-a 7-a Decizie a Comitetului de
Miniştri, stabilit în contextul prevederilor art. 43 din Tratatul de la Prüm, document aprobat de ministrul
administraţiei şi internelor în septembrie 2009. Conform acestei decizii, România a operaţionalizat schimbul
automat de date în conformitate cu articolul 3 şi articolul 4 (compararea automată a profilelor ADN).
În contextul legislativ actual, conform Legii 146/2009, Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare
din cadrul Institutul Naţional de Criminalistică a fost desemnat Punct Naţional de Contact pentru efectuarea
schimburilor automate de date genetice judiciare.
În ceea ce priveşte cadrul legislativ necesar, acesta a fost asigurat de Legea nr. 76/2008 privind
Organizarea şi Funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, care este în
concordanţă cu legislaţia UE şi recomandările Reţelei Europene a Institutelor de
Criminalistică (ENFSI) şi apoi în ianuarie 2011 de Hotărârea de Guvern pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare şi pentru crearea cadrului legal intern
necesar aplicării:
 Deciziei 2008/615/JAI a Consiliului UE din 23 iunie 2008 privind
intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii
terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere, în ceea ce priveşte transferul
automatizat al profilelor genetice (M.O. nr. 64/25.01.2011);
 Deciziei Consiliului 2008/616/JAI privind punerea în aplicare a Deciziei


Viorel Vasile este chestor principal de poliţie, inspector general al Inspectoratului General pentru Imigrări, şi lector
universitar doctor în cadrul Universităţii Spiru Haret.

Alexandra Vasile este doctorand în cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti, consilier juridic.

121
2008/615/JAI.
 Ordonanţei Guvernului nr. 10 din 25 iulie 2012 privind căutările automatizate ale datelor în
relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene şi asigurării recunoaşterii activităţilor de laborator
referitoare la datele dactiloscopice;
 Ordonanței Guvernului nr. 10/2012 pentru crearea cadrului legal necesar căutării automatizate a
datelor de referință în relația cu statele membre ale Uniunii Europene și asigurării recunoașterii
activităților de laborator referitor la datele dactiloscopice.
Ulterior, la nivel european, prin Decizia Consiliului (2013/229/UE) din 14 mai 2013, România a fost
declarată operaţională pentru schimbul automat de date dactiloscopice conform Deciziei Consiliului
(2008/615/JAI), prin aplicarea integrală a dispoziţiilor generale privind protecţia datelor din capitolul 6 din
aceeaşi Decizie şi poate primi şi furniza date cu caracter personal în temeiul articolului 9.

Cadrul legislativ actual permite schimbul de date genetice şi dactiloscopice cu statele membre ale
tratatului şi furnizarea în timp real a informaţiilor obţinute.

II. COOPERARE INTERNAŢIONALĂ

1. Cooperare internaţională prin intermediul canalelor poliţieneşti – C.C.P.I. şi alte structuri ale
M.A.I. - AFIS flux manual

Sistemul AFIS are prevăzute fluxuri de lucru dedicate activităţii de


amprentare/verificare/stocare a persoanelor ce fac obiectul sistemului EURODAC, administrat de
Inspectoratul General pentru Imigrări (I.G.I.), activităţilor pe frontiera Uniunii Europene de către
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române (I.G.P.F.R) şi fluxul INTERPOL/
EUROPOL prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională (C.C.P.I.). În
anul 2015, numărul de fișe dactiloscopice transmise la AFIS de instituțiile anterior menționate a
scăzut la aproximativ 7.000 de fișe dactiloscopice, în condițiile în care numărul acestora în anul
2014 se situa la aproximativ 9.700. Implicit, din considerentul anterior menționat, și numărul
fișelor dactiloscopice examinate în sistemul AFIS la solicitarea Inspectoratului General pentru
Imigrări, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române și Centrului de Cooperare
Polițienească Internațională a cunoscut o scădere, comparativ cu anul 2014, aspect ilustrat, în
graficul de mai jos.

122
În ceea ce priveşte identificarea dactiloscopică în cadrul cooperării poliţieneşti internaţionale, situaţia,
cumulat C.C.P.I. şi Prüm, înregistrează, de asemenea, o scădere, ilustrată în graficul de mai jos:

2. Fluxul automat de date dactiloscopice - PRÜM

În prezent, din cele 20 state membre ale Uniunii Europene operaţionale pe schimbul automat de date
dactiloscopice (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Estonia, Franţa, Finlanda, Germania, Lituania,
Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria şi România), România
efectuează schimb automat de date dactiloscopice cu 15 state membre şi teste de conectivitate cu alte 2 state
membre, după cum urmează:

123
În anul 2015, prin Punctul Naţional de Contact AFIS – FLUX PRÜM s-au efectuat în bazele de date
AFIS ale statelor membre aproximativ 5.500 de verificări pentru seturi cu impresiuni şi 5.300 verificări pentru
urme papilare.
În ceea ce priveşte numărul de identificări pe fluxul Prüm ale statelor membre prin verificări în
România au fost înregistrate în jur de 350 de HIT-uri pentru care s-au solicitat datele cu caracter personal,
numărul din anul 2015 numărul fiind în creștere față de perioada similară a anului 2014.
Situația HIT-urilor Prüm ale statelor membre prin verificări în România este ilustrată, comparativ anul
2014 și anul 2015, în graficul de mai jos:

124
3. Cooperare internaţională prin intermediul canalelor poliţieneşti – C.C.P.I. şi alte structuri ale
M.A.I. - Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.)

În anul 2015 cele mai multe solicitări de verificare a profilelor genetice adresate prin intermediul
Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, de un număr de 51 de state, au provenit prin INTERPOL,
aspect ilustrat în graficul de mai jos.

Față de valorile înregistrate în anul 2014, comparând numărul de profile genetice transmise spre
căutare folosind canalele de cooperare poliţienească specifice Centrului de Cooperare Poliţienească
Internaţională, se poate observa o intensificare a cererilor faţă de numărul de profile genetice transmise spre

125
căutare, fapt care se datorează creşterii cererilor de date cu caracter personal şi date despre caz ca urmare a HIT-
urilor Prüm (Pasul 2).

Deşi baza de date genetică naţională are un număr mic de profile genetice comparativ cu celelalte state
membre, eficienţa totală a bazei de date naţionale se poate ilustra prin numărul total al identificărilor tehnice și

126
HIT-urilor naţionale, rezultând un randament similar cu cel al bazelor de date genetice ale altor ţări din Uniunea
Europeană.

4. Schimb automat de date genetice – PRÜM

În prezent, un număr de 16 state membre (din 21) sunt operaţionale cu România, după cum
urmează Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Cipru, Franţa, Letonia, Lituania, Olanda, Slovacia,
Slovenia, Spania, Suedia, Polonia şi Ungaria (pe lângă statele menţionate anterior Malta mai este operaţională la
nivelul Uniunii Europene).

127
128
129
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A FURTURILOR DIN
LOCUINŢE

Mircea Tutunaru,
Conferenţiar universitar doctor
Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti
Facultatea de Drept Târgu Jiu
Romulus Morega
Lector universitar doctor
Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti
Facultatea de Drept Târgu Jiu

Abstract: Furtul este principala infracţiune care, prin frecvenţă şi pericol social ridicat, constituie o
potenţială ameninţare în viaţa de zi cu zi a românilor, reprezentând, cu aproximaţie, peste 70% din peisajul
criminalităţii comise în România. Problematica cercetării infracţiunilor de furt din locuinţe antrenează
activitatea organelor de cercetare penală de investigare a acestora. În scopul identificării şi a tragerii la
răspundere penală a infractorilor sunt efectuate o serie de activităţi de cercetare criminalistică la faţa locului,
sunt ridicate şi examinate probele şi urmele identificate. Trebuie să remarcăm aportul decisiv al cercetării
criminalistice la aflarea adevărului într-un proces judiciar – penal prin descoperirea, identificarea
infractorilor şi dovedirea vinovăţiei acestora. .

Cuvinte cheie: cercetare, criminalistică, penal, furt, investigaţie

România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme în
spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi sunt garantate de constituţie şi legi. 171 Statul român este
organizat conform principiilor separaţiei, echilibrului şi colaborării puterilor legislativă, executivă şi
judecătorească, în cadrul democraţiei constituţionale. 172

Infracţiunile contra patrimoniului sunt prevăzute de Titlul 2 al părţii speciale a noului Cod Penal.
Normele de incriminare din art. 228-256 au fost sistematizate în cinci capitole, în raport cu situaţiile de fapt în
care se pot găsi bunurile ca entităţi patrimoniale şi de caracterul sau natura acţiunilor ilicite prin care pot fi
modificate aceste situaţii de fapt.173

Reunirea într-un singur titlu a infracţiunilor contra proprietăţii, denumite generic „Infracţiuni contra
patrimoniului” a avut menirea de a alinia prevederile legii penale la dispoziţiile cuprinse în Constituţie, în sensul
eliminării tratamentului discriminatoriu după cum faptele de natură penală erau îndreptate împotriva avutului
„obştesc” sau a avutului „personal”, iar pe de altă parte s-au înlăturat opiniile contradictorii generate de sfera de
aplicabilitate a noţiunii de „avut obştesc”.

Descoperirea infractorilor, identificarea recidiviştilor, probarea comiterii unor fapte penale şi a


vinovăţiei, determinarea împrejurărilor în care s-au produs precum şi a altor situaţii, inclusiv cele ţinând de

171
Gheorghe Iancu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p. 214
172
Victor Popa, Dreptul public, Editura AAP, Chişinău, 1998, p. 17
173
Constantin Duvac, Infracţiunile contra patrimoniului din perspectiva noului Cod Penal şi a Codului penal în vigoare, în:
Revista de drept penal, nr. 1, ianuarie-martie 2013, p. 55

130
soluţionarea litigiilor civile, reclamă în mod necesar stabilirea identităţii persoanelor şi a obiectelor. Combaterea
flagelului de criminalitate este în competenţa diferitelor structuri de stat care au ca scop, în principal, cercetarea,
descoperirea şi preîntâmpinarea crimelor. În această activitate este implicat un corp solid de specialişti din
domeniul criminalisticii. Cu toate greutăţile prin care a trecut, de-a lungul timpului, şcoala românească de
criminalistică, a avut o evoluţie pozitivă în înfăptuirea justiţiei. 174

La ora actuală nu există domeniu ştiinţific care să nu fie pus în slujba criminalisticii. Au fost elaborate
metodologii, procedee şi tehnici criminalistice care să eficientizeze activitatea judiciară, aşa cum sunt
metodologia cercetării locului faptei, metodologia investigării accidentelor rutiere şi aviatice, metodologia
investigării criminalistice a actelor de terorism, valorificarea urmelor şi a celorlalte mijloace de probă
criminalistică prin constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize, metodologia investigării infracţiunilor comise cu
violenţă etc.175

Aflată la graniţa dintre ştiinţele juridice şi ştiinţele naturii, criminalistica are un caracter pluridisciplinar.
Principalele direcţii de activitate în criminalistică sunt următoarele:

a) elaborarea de metode tehnice de cercetare a urmelor infracţiunilor, începând cu urmele specifice


omului şi continuând cu cele lăsate de arme sau instrumente, mijloace de transport, fenomene fizico-chimice etc.,
în vederea identificării persoanelor sau obiectelor;

b) adaptarea metodelor de cercetare ale ştiinţelor exacte (fizică, chimie, biologie etc.) pentru utilizare în
criminalistică.

Metodologia de cercetare în criminalistică se întemeiază pe metodele generale de cunoaştere:


observaţia, analiza, sinteza, deducţia, inducţia şi comparaţia, adaptate la specificul criminalisticii. Printre
metodele preluate din alte domenii ştiinţifice, pe primul loc se situează metodele de analiză fizico-chimică a
urmelor şi microurmelor, care se prezintă sub formă de resturi de obiecte şi materii, metodele biologice de
examinare a urmelor de secreţii, ţesuturi moi, metodele antropologice, metodele de examinare optică în radiaţii
vizibile sau invizibile etc.

Simpla prezenţă a omului într-un loc, fie statică, fie dinamică, în cadrul desfăşurării unor acţiuni
cotidiene, profesionale, sociale, artistice etc., este de natură să determine în mod necesar şi obligatoriu modificări
în spaţiul şi timpul de manifestare. În cursul acestei acţiuni, atunci când infractorul săvârşeşte o faptă creează la
faţa locului o multitudine de modificări numite urme criminalistice, şi anume, de exemplu, urmele de
încălţăminte pe pământ, urme digitale pe obiectele atinse cu mâna, striaţiuni ale vârfului levierului pe uşile
forţate, cioburi de sticlă, fire textile rămase agăţate pe scândura gardului escaladat şi altele. Pe rama şi talpa
încălţămintei aderă particule de sol, iar pe obiectele de îmbrăcăminte se depun particule şi microparticule de la
geamul spart, de la vopsea etc., de la mâna infractorului cad mai multe picături de sânge atunci când s-a tăiat în
geamul spart, sau găsirea unui capăt de ţigară fumat.

Este explicabilă prin legile naturii relaţia dintre acţiunea infracţională şi modificările create de om în
mediul înconjurător. Fapta infracţională, cauza şi consecinţele sale precum şi efectul se află într-o succesiune
cronologică ce permit cunoaşterea faptei produse în trecut de către autor şi a împrejurărilor comiterii ei, pe baza
constatărilor făcute în procesul cercetării.

Identificarea criminalistică a persoanei care a lăsat urme sau a obiectului creator de urme nu se
limitează la procedee tehnice de analiză (traseologică, fizico-chimică, biologică etc.) ci cuprinde şi alte
investigaţii (testimoniale, cercetarea locului faptei, confruntări, reconstituiri etc.). 176

Contribuţia criminalisticii la soluţionarea cauzelor penale se realizează pe trei planuri bine structurate
dar aflate în strânsă legătură, respectiv planurile tactic, metodologic şi tehnic. Indiferent de cine a făcut

174
Vasile Lepăduşi, Dan Voinea, Investigarea criminalistică a infracţiunilor din domeniul financiar-bancar, Editura ACR,
Bucureşti, 2015, p. 264
175
idem
176
Dan Voinea, Criminalistica. Curs universitar. Editura Universitară Carol Davila, Bucureşti, 2015, p. 6-7

131
identificarea şi de forma procesuală (expertiză, proces verbal, interogatoriu, percheziţie etc.) conexiunea între
faptă şi persoană ori obiectul identificat revine în exclusivitate organului judiciar. Prin coroborarea concluziei de
identitate cu datele furnizate de alte mijloace de probă, identificarea criminalistică devine judiciară.
Generalizarea jurisprudenţei şi a practicii de expertiză a condus la elaborarea în cadrul criminalisticii a unei
teorii a identificării utilă deopotrivă specialiştilor şi celor care aplică legea. Stabilirea adevărului în justiţie se
realizează prin intermediul probelor.

Articolul 63 alin.(1) din Codul de procedură penală al României statuează că proba se constituie din
orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea
persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Datorită
complexităţii informaţiilor aduse de probe trebuie semnalată dubla funcţionalitate a acestora. Astfel, în primul
caz proba este un instrument de cunoaştere prin intermediul căruia organul judiciar află adevărul, iar în al doilea
caz proba este şi un instrument de dovedire utilizat în condiţiile contradictorialităţii procesului, când părţile
folosesc sau propun administrarea probelor în scopul dovedirii susţinerilor şi a argumentărilor făcute. 177

Sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, legislaţia
noastră consfinţind prezumţia de nevinovăţie a suspectului sa a inculpatului în sensul că orice persoană este
socotită nevinovată atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită cu certitudine.

Identificarea criminalistică reprezintă numai unul din mijloacele de probaţiune admise de lege, una din
laturile procesului de stabilire a împrejurărilor de fapt. Probaţiunea include identificarea ca pe una dintre
componentele sale, fără a se confunda cu aceasta şi fără să se reducă la aceasta. Conţinutul principal al
probaţiunii cu ajutorul identificării criminalistice constă în detaşarea obiectului sau a persoanei implicate în fapta
cercetată dintr-un ansamblu nedeterminat de obiecte sau persoane posibile. Scopul final îl constituie
individualizarea persoanei (infractor, victimă, martor, tăinuitor etc.), fie direct după urmele lăsate de părţi ale
corpului, fie indirect prin intermediul obiectelor.

În cazul în care obiectul serveşte ca mijloc de descoperire a posesorului, de exemplu instrumentul care a
servit la comiterea infracţiunii, identificarea criminalistică apare ca o etapă intermediară a procesului general de
identificare judiciară. Valoare probantă poate fi desprinsă numai din corelarea celor două forme de identificare.

Referitor la valoarea probantă a urmelor care sunt investigate de criminalistică, unii disting pe cele care
constituie probe prin care se dovedeşte un adevăr de cele care constituie doar indicii, adică semnul aparent din
care se deduce existenţa unui lucru, fenomen sau fiinţă. Probele sunt date de ceea ce s-ar numi urme probante,
constând cel mai adesea din amprente care, prin studierea formei şi particularităţilor, permit stabilirea unui raport
de cauzalitate, respectiv identificarea cauzei (obiectul creator) în funcţie de efectul produs (urmă).

Potrivit art. 8 din Codul de procedură penală al României, „organele judiciare au obligaţia de a
desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale
subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni,
nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să
fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.” Rezultă că adevărul trebuie descoperit şi dovedit sub toate
aspectele sale, deoarece acesta nu se relevă spontan în nici un domeniu de activitate umană.

În conformitate cu prevederile constituţionale, tipologia de bază a sistemului proprietăţii cuprinde


proprietatea publică şi proprietatea privată, deosebirile fundamentale şi caracteristicile acestora fiind legate de
titularul proprietăţii, de obiectul şi de regimul juridic diferit.178

Cercetarea furtului în paguba proprietarilor de locuinţe presupune elucidarea unor aspecte de natură să
servească la conturarea elementelor constitutive ale acestor infracţiuni. 179

177
Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990
178
Mircea Tutunaru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2015, p. 181-183
179
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, ediţia a 3-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, p. 124-126

132
Pentru a determina poziţiile succesive ocupate de infractor şi victimă, este necesară analiza separată a
tuturor categoriilor de urme în corelaţie cu componentele locului faptei. Astfel, se poate stabili cu un grad mare
de precizie poziţia ocupată de infractor şi de victimă în diferite momente ale comiterii faptei.

În situaţiile când autorul faptei este neidentificat sau când există mai mulţi suspecţi care recunosc
comiterea aceleiaşi fapte, dar relatează în mod diferit amănuntele se impune ca regulă stabilirea traseelor
parcurse de infractor la locul faptei înainte şi imediat după săvârşirea infracţiunii. Reconstituirea mişcărilor
infractorului pe baza urmelor rămase la faţa locului poate conduce la aflarea adevăratului autor. Uneori, însă,
acest tip de interpretare poate să ajute la dovedirea nevinovăţiei unor persoane incluse în cercul de suspecţi, prin
apărările invocate de aceştia.

În descifrarea mecanismului privind comiterea infracţiunii de furt din locuinţe, pe tot parcursul
urmăririi penale o atenţie deosebită se acordă segmentelor de timp legate de săvârşirea infracţiunii.180 Primul
dintre aceste segmente îl constituie stabilirea momentului în care s-a comis fapta, precizând cu certitudine ora
exactă la care s-au executat anumite activităţi. Anumite categorii de urme descoperite la locul faptei pot ajuta la
precizarea intervalelor de timp în care s-au săvârşit faptele, şi anume zi, noapte, după amiază. Al doilea dintre
segmentele de timp legate de săvârşirea infracţiunii îl constituie stabilirea intervalului de timp scurs din
momentul încheierii activităţii infracţionale şi până la începerea cercetării la faţa locului. 181

Coroborând informaţiile obţinute din declaraţiile martorilor cu datele furnizate de investigaţiile făcute
specialistul criminalist, prin interpretarea modificărilor produse într-un timp relativ scurt, care apar la anumite
categorii de urme ce se găsesc la faţa locului, poate face aprecieri cu privire la intervalul de timp ce a trecut din
momentul apariţiei acestora până în momentul examinării lor. de regulă urmele de sânge sunt cele la care se
produc modificări vizibile într-un interval de timp relativ scurt.

Prin interpretarea anumitor categorii de urme care sunt găsite în anumite puncte de la locul faptei,
combinată cu evaluarea metodei şi a instrumentelor folosite la comiterea faptei se pot face aprecieri privind
posibilitatea făptuitorului de a efectua anumite operaţiuni într-un timp bine determinat, ca de exemplu
posibilitatea transportării unei case de bani şi timpul necesar deschiderii acesteia, posibilitatea pătrunderii în
apartamente situate la etaje superioare ale clădirilor prin coborâre pe frânghie într-un interval de timp şi în
anumite condiţii de vizibilitate etc. pentru a stabili acest timp interpretarea urmelor se efectuează în corelaţie cu
diferite experimente efectuate prin cronometrarea timpului necesar anumitor distanţe sau efectuării anumitor
operaţiuni.182

Principiul perceperii nemijlocite impune ca interpretarea urmelor să se facă, în mod obligatoriu, prin
examinarea şi evaluarea locului faptei de către specialistul care efectuează cercetarea. În situaţii excepţionale,
când investigaţia directă la locul faptei nu este posibilă, poate fi înlocuită cu studierea înregistrărilor video, a
fotografiilor, schiţelor, proceselor verbale de cercetare la faţa locului, a rapoartelor întocmite de laboratoarele de
specialitate în legătură cu urmele.

Principiul limitării surselor de informare este impus de gradul de precizie a rezultatului interpretării
criminalistice care, în mod obişnuit, depăşeşte subiectivismul declaraţiilor victimei, suspectului, martorilor sau
inculpatului.

Principiul corelaţiei urmelor constă în aprecierea unanim acceptată de criminalişti şi de practica


judiciară că în timpul săvârşitii unei infracţiuni urmele pot apărea fie ca rezultat al acţiunii făptuitorului şi a
mijloacelor utilizate de el asupra componentelor locului faptei, fie ca efect al reacţiei acestor componente asupra
făptuitorului şi instrumentelor folosite de el. pentru o interpretare completă se vor examina în corelaţie urmele

180
Constantin Bulai, Avram Filipaş, Constantin Mitrache, Instituţii de drept penal, Editura Trei, Bucureşti, 2001
181
Dan Voinea, op.cit., p. 32-35
182
Bogdan Tucicov, Probleme de psihologie judiciară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973

133
descoperite în câmpul infracţiunii cu cele aflate pe bunul mobil şi pe îmbrăcămintea, încălţămintea, armele şi
celelalte obiecte folosite de infractor.183

Principiul cauzalităţii impune ca operaţiunea de interpretare să nu fie considerată încheiată până când nu
se găseşte şi se explică cauza care a generat apariţia fiecărei urme descoperite la locul faptei, deşi în multe cazuri
asemenea explicaţii sunt destul de dificile ele constituie tocmai esenţa procesului de interpretare.

Principiul identităţii înglobează în sine toate însuşirile sau proprietăţile unui obiect, fenomen sau fiinţă
şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect, fenomen ori fiinţă. Identitatea constituie unul din conceptele
fundamentale ale gândirii şi în acelaşi timp un mijloc important de cercetare a obiectelor bunuri materiale cu
largă aplicare în cele mai diverse domenii ale ştiinţei (fizică, chimie, biologie etc.) şi în criminalistică. În
criminalistică se utilizează acest concept în domeniul identificării şi al expertizei.

Sub raport metodologic criminalistic, în cadrul investigării infracţiunilor patrimoniale trebuie să se


acţioneze în direcţia asigurării recuperării prejudiciului cauzat, a bunurilor sau valorilor sustrase precum şi a
luării de măsuri vizând prevenirea săvârşirii unor asemenea fapte. 184

Datorită metodelor diferite de pregătire şi de realizare a sustragerii propriu-zise de bunuri, fiecare


infracţiune contra patrimoniului are propriile particularităţi de investigaţie.

Simplele afirmaţii despre urmele descoperite, dar şi modalitatea de apariţie a acestora nu sunt suficiente
pentru reconstituirea detaliilor privind săvârşirea infracţiunii cercetate. Specialistul sau expertul criminalist care
interpretează urmele trebuie să aibă capacitatea de a observa sau de a examina locul faptei cu o totală
obiectivitate, fără a se lăsa influenţat de prejudecăţi sau fără a fi atras de elemente neesenţiale şi nu trebuie să
emită teorii pripite generate de imaginaţie sau de idei preconcepute. Specialistul nu trebuie să subjuge calitatea
ştiinţifică necesităţii de rezolvare într-un timp cât mai scurt a cercetării cauzei. Prin interpretarea urmelor de la
locul faptei, acesta nu trebuie să îşi propună confirmarea anumitor idei sau ipoteze emise înainte de ajungerea la
locul infracţiunii, idei bazate pe presupuneri, informaţii indirecte sau eronate ori pe experienţa şi rutina celui ce
efectuează cercetarea. Interpretarea rezultatelor cercetării trebuie să genereze idei originale, rezultate exclusiv
din examinarea urmelor în corelaţie cu comportamentele locului faptei.

Concluzii

Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de
organizare şi efectuarea acţiunilor procesuale necesare stabilirii adevărului într-un proces penal trebuie să se
bazeze pe studierea şi cercetarea urmelor produse la locul săvârşirii infracţiunii şi pe experienţa practică a
expertului care face cercetarea la faţa locului.

La sfârşitul operaţiei de interpretare a urmelor în contextul locului faptei, în concluziile finale trebuie să
se opereze cu toate variantele care se pot formula cu privire la apariţia urmelor la locul cercetat. Obiectivul
principal al interpretării îl constituie studierea urmelor şi corelaţiile acestora cu entităţile componente ale locului
infracţiunii. Activitatea de interpretare vizează cu prioritate obţinerea de noi date şi informaţii necesare
clarificării în cele mai mici detalii a împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta şi, nu în cele din urmă, la
identificarea autorului, complicilor sau altor participanţi la derularea evenimentelor.

Referinţe bibliografice:

183
Vasile Bercheşan, Îndrumar de cercetare penală, Editura ICAR, Bucureşti, 2002
184
Em. Stancu, op.cit., p. 567

134
[1] Bercheşan, Vasile. Îndrumar de cercetare penală. Editura ICAR, Bucureşti, 2002
[2] Bulai, Constantin; Filipaş, Avram; Mitrache, Constantin. Instituţii de drept penal. Editura Trei,
Bucureşti, 2001
[3] Duvac, Constantin. Infracţiunile contra patrimoniului din perspectiva noului Cod Penal şi a Codului
penal în vigoare. În: Revista de drept penal, nr. 1, ianuarie-martie 2013
[4] Iancu, Gheorghe. Drept constituţional şi instituţii politice. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007
[5] Ionescu, Lucian; Sandu, Dumitru. Identificarea criminalistică. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990
[6] Lepăduşi, Vasile; Voinea, Dan. Investigarea criminalistică a infracţiunilor din domeniul financiar-
bancar. Editura ACR, Bucureşti, 2015
[7] Popa, Victor. Dreptul public. Editura AAP, Chişinău, 1998
[8] Stancu, Emilian. Tratat de criminalistică. Ediţia a 3-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004
[9] Tucicov, Bogdan. Probleme de psihologie judiciară. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973
[10] Tutunaru, Mircea. Drept constituţional şi instituţii politice. Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2015
[11] Voinea, Dan. Criminalistica. Curs universitar. Editura Universitară Carol Davila, Bucureşti, 2015

135
ROLUL BIOMETRIEI ÎN PROBATIUNEA JUDICIARĂ ŞI AL MEDIERII ÎN
SOLUŢIONAREA LITIGIILOR

Conf. univ. dr. ALECU GHEORGHE

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Constanţa

Rezumat:
Acest studiu este destinat evidenţierii rolului şi aportului tehnicilor de identificare biometrică, respectiv:
amprenta digito-palmară; amprenta facială; amprenta irisului; geometria mâinii; termografia facială, venoasă,
palmară; amprenta vocală; identificarea semnăturii, în probaţiunea judiciară, cât şi al medierii în soluţionarea
litigiilor.
Cuvinte cheie: identificare, biometrie, amprentă, probaţiune, semnătură, probaţiune, litigiu, mediere.

Abstract:
This study is intended to highlight the role and contribution of biometric identification techniques,
respectively: the digito-palmar imprint; the facial imprint; the iris imprint; the geometry of the hand; the facial,
venous and palm thermography; the voice imprint; the identification of the signature in judicial probation, as in
mediation and in settle of the litigations.

Key words: identification, biometry, imprint, signature, probation, dispute, mediation.

1. Tehnici de identificare biometrică


Identificarea criminalistică reprezintă modalitatea științifică subordonată procesului de probațiune, și nu
trebuie confundată cu studiul judiciar. Ea constă în stabilirea identității persoanelor, obiectelor materiale cauzale,
implicate în acțiuni ilicite, adică identificarea elementului ce prezintă caracteristici unice, prin care-și manifestă
individualitatea. Aceste caracteristici de individualitate reprezintă elementele de bază ale identificării
criminalistice.
Identificarea criminalistică presupune cunoașterea obiectului de identificat (persoane, cadavre, obiecte), a
obiectului de verificat (sau dacă nu poate fi identificat – a modelului de comparație), și în cele din urmă a
obiectului identificant (urmele ce reproduc caracteristicile obiectului de identificat, pe baza cărora se realiează
identificarea).
După cum am menționat anterior, identificarea biometrică reprezintă un mijloc tehnico-științific menit
organelor de urmărire penală, în acest proces fiind recunoscute multiple metode de identificare. Dintre acestea,
cele mai utilizate sunt cele care utilizează elemente de individualizare cu acuratețe crescută, precum: amprenta
digitală, geometria și termografia facială, geometria irisului și a retinei, geometria mâinii și structura venelor,
geometria auriculară, identificarea genetică (ADN), caracteristica spectrală a vocii, semnătura/scrisul ș.a.
Cea mai utilizată tehnică în probațiuea judiciară, dar și cea mai veche, e reprezentată de identificarea
amprentei digitale, fiind utilizată încă de la începutul anilor 1970185, prin suprapunerea a două fotografii și
verificarea similarităților dintre cele două. Ultimile tehnologii în materie de identificare, permit atașarea de
dispozitive la un telefon inteligent, iar reprezentanții legii pot fotografia faţa unei persoane sau să îi scaneze
irisul pentru a căuta o eventuală potrivire cu evidenţele privind antecedente penale aflate în baza de date,
dispozitiv ce poate face acest lucru şi prin scanarea amprentelor (conform The Wall Street Journal).
Problematica actuală în criminalistică este determinată de adaptabilitatea persoanelor cu intenții de natură
penală și încercarea continuă de a se proteja în ceea ce privește lăsarea probelor ce ar putea să-i incrimineze.
Astfel, purtarea unor mănuși de protecție poate duce la imposibilitatea de a putea fi prelevate probe provenind de
la amprentele digitale. Din acest motiv este necesară utilizarea și dezvoltarea cât mai multor tehnici de
investigație, în cursa pentru identificarea și eliminarea criminalității.
În cele ce urmează, vor fi prezentate cele mai reprezentative tehnici de investigare și de identificare a
indivizilor.
1.1. Amprenta digito-palmară
O amprentă digitală reprezintă un set de linii și bifurcații localizate la nivelul palmei sau papilei (buricul)
degetelor. Fiecare individ prezintă o amprentă unică (inclusiv gemenii monozigotici cu același ADN prezintă
amprente distinctive). Tehnica automată de identificare este similară versiunii primare de identificare (vechi de
peste un secol), când era utilizată amprentarea, utilizând cerneala, pe o foaie de hârtie. Urmele de mâini lăsate la
faţa locului de către infractor reprezintă impresiuni ale desenului papilar, existent pe falangete, urmare a faptului

185
H.C. Lee, R.E. Gaensslen, Advances in Fingerprint Technology. Elsevier, New York, 1991, p. 89.

136
că această zonă reprezintă partea mâinii ce asigură contactul maxim cu obiectele pe care le apucăm, le
transportăm, de care ne sprijinim etc. 186.

Figura 1.2. Amprenta digitală (papilară)187

În momentul actual sunt clasificate trei tipuri de desene papilare: în arc, în laţ şi în cerc. Astfel, la o
analiză atentă a acestuia observăm că pielea prezintă o serie de ridicături denumite papile, înşiruite de-a lungul
unor creste denumite creste papilare, separate prin şanţuri interpapilare.
1.2. Amprenta facială
Recunoașterea facială implică identificarea sub aspectul geometriei spațiale a caracteristicelor distintive
ale feței umane. Aplicații diferite utilizează metode diferite de identificare facială, cu toate acestea toate se
axează pe măsurarea elementelor cheie privind caracteristicile feței.
Biometria feței este una dintre cele mai utilizate metode de identificare, datorită ușurinței prin care
oamenii pot distinge un individ în interacțiunea vizuală cu ceilați. Metodele de achiziție a imaginilor sunt
noninvazive și prin costuri reduse (este necesară doar o cameră sau un aparat fotografic de înregisrare) 188.
Problematica în aplicațiile automate de recunoaștere facială o prezintă modalitatea prin care infractorii își
pot ascunde chipul, prin care se pot deghiza, sau pur și simplu își modifică caracteristicile în mod fiziologic 189.
Dificultatea realizării unei aplicații o prezintă posibilitatea de inserare a unor tehnici de identificare ce pot
contracara efectele îmbătrânirii, a expresiilor faciale, variații ale mediului sau variații de poziție a feței, față de
unghiul din care este efectuată fotografia.

Figura 1.3 Recunoașterea bazată pe geometria feței.190

1.3. Geometria mâinii

186
Ling Hong, Automatic Personal Identification Using Fingerprints, Michigan State University, D. Of Computer Science,
1998.
187
http://findbiometrics.com/fpc-unveils-new-fingerprint-sensors-its-smallest-ever-25081/
188
A. Ross, K. Nandakumar and A.K. Jain, Handbook of multibiometrics. Springer, 2006.
189
Gheorghe Alecu, Criminalistică. Noţiuni teoretice şi practice pentru uzul studenţilor, Ed. Europolis, Constanţa, p.178,
2004.
190
http://gizmodo.com/the-fbi-just-finished-its-insane-new-facial-recognition-1634851705.

137
Geometria mâinii adevenit un element de identificare popular pentru accesul biometric. Unele aspecte cu
privire la mâna umană (de exemplu lungimea degetelor) sunt relativ invariante și proprii (dar nu distinctive)
pentru un anumit individ. Metoda de achiziție presupune identificarea geometrică în plan frontal și lateral a
mâinii plasate pe un plan drept cu degetele aflate în extensie transversală și cranio-caudală. Datorită limitelor de
distingere individuală, sistemele de recunoaștere bazate pe geometria mâinii sunt utilizate în special pentru
verificări și nu pentru identificarea individuală.

Figura 1.4 Recunoașterea bazată pe geometria mâinii 191

1.4. Amprenta irisului


Irisul se afla in spatele corneei, și este asemănător unui disc colorat, cu un punct negru in mijloc (pupila).
Irisului ochiului uman incepe să se formeze începând cu a treia saptamana de sarcina, iar structurile care creeaza
elementele distinctive sunt definitivate in cea de-a opta lună 192,193. Aceste elemente sunt unice fiecărui individ, și
nu se modifică pe durata vieții. Metoda o reprezintă una din cele mai sigure pentru identificarea biometrică.

Figura 1.5 Recunoașterea bazată pe amprenta irisului 194

Este necesar totuși, ca în timpul scanării să fie întrunite anumite condiții de iluminare, de rezoluție
focalizare și contrast suficiente pentru a a oferi anumite detalii. Dezavantajele metoodei rezultă din faptul că
anumite persoane pot fi reticiente și incomodate de metoda de identificare, iar pentru punere în practică este
necesar echipament de calcul și de scanare destul de costisitor.

1.5. Termografia facială, venoasă, palmară

191
http://en.wikipedia.org/wiki/Hand_geometry#/media/File: Hand_Geometry_and_Measurements.jpg
192
J.G. Daugman, High confidence visual recognition of persons by a test of statistical independence. Hee Trans. Pattern
Anal and Machine Intell, 1993.
193
E. Newham, The Biometric Report. SJB Services, New York, 1995.
194
http://usa.immigrationvisaforms.com/travel/nexus-iris-scan-locations

138
Corpul uman, prin rețeaua de vase sanguine unică fiecărui individ, emite radiație termică
(infraroșie)195specifică ce poate fi vizualizată prin intermediul unei camere termice. Cu toate ca radiația termică
face parte din spectrul invizibil ochiului, camera termică permite captarea imaginilor asemănător aparatelor de
fotografiere, în mod neinvaziv, fără contact.
S-a constatat că tehnica de recunoaștere termografică este superioară tehnicii de recunoașterea facială
normală16, poate fi realizată și în condiții de luminozitate scăzută sau chiar absentă, și nu necesită cooperarea
individului pentru capturarea imaginii. Metoda de recunoaștere este relativ scumpă, și se poate dovedi
prohibitivă, având în vedere că echipamentul tehnic de achiziție include o cameră termică de rezoluție ridicată,
ceea ce face ca metoda să nu fie larg răspândită.

Figura 1.6 Termografia facială 196


Deficiențele metodei apar atunci când în vecinătatea persoanei există surse de radiație termică, ce pot
reduce drastic eficiența de achiziție. De asemenea starea fiziologică a individului (temperatura corpului,
emoțiile) influențează în mod negativ acuratețea procedurii de identificare.

1.6. Identificarea semnăturii


Semnătura reprezintă o metodă de verificare a identității, datorită unicității individuale în modul de
scriere 197. În identificarea semnăturii, sunt aplicate două metode de recunoaștere a individului. Dacă metoda de
identificare statică, se rezumă la caracteristicile gemetrice ale semnăturii, putând fi relativ ușor de reprodus,
metoda dinamică interpretează, pe lângă aspecte de geometrie, și caracteristici nereproductibile, precum viteza,
accelerația, presiunea, traiectoria, timpul petrecut și de contact în realizarea iscălirii. Avantajele metodei rezultă
din imposibilitatea, celor ce vor să fraudeze, de a reproduce caracteristicile dinamice ale semnăturii, acuratețea
metodei de identificare dovedindu-se a fi una cu grad ridicat de precizie.

195
TRS. Technology Recognition systems Homepage http//www.betac.com/trs, 1998
196
http://bardsley.org.uk/2006/08/20/stereo-vision-for-3d-face-recognition/
197
V. Nalwa, Automatic on-line signature verification. Proceedings of IEEE, 1997, p. 112.

139
Figura 1.7 Recunoașterea bazată pe identificarea semnăturii 198

1.7. Recunoașterea bazată pe amprenta vocală


Caracteristicile vocii umane sunt determinate de tractul vocal (laringe, corzi vocale), cavitatea nazală,
gură și alte mecanisme din procesul vorbirii199 . Caracteristica vorbirii (amprenta vocală) este unică fiecărui
individ. Metodele de recunoaștere includ tehnici de identificare bazate pe modele Markov, cuantificare vectorială
sau deformare dinamică în timp. Identificarea implică metoda de verificare dependentă sau independentă de un
text predeterminat, a doua metodă fiind mai dificil de pus în practică față de prima.
Din punct de vedere tehnic, identificarea amprentei vocale este relativ ușor de implementat, nu sunt
necesare tehnologii scumpe, fiind suficientă o înregistrare de la un microfon banal sau înregistrări telefonice.
Evaluarea vocală este în general acceptată de indivizi, fiind susceptibilă erorilor datorate unor factori
precum starea emoțională, afecțiuni medicale sau zgomotul de fundal. Identificarea vocală este suficient de
specifică individului, însă se recomandă utilizarea în combinație cu alte metode de identificare, pentru creșterea
preciziei.

Figura 1.8 Reprezentare grafică în amplitudine (sus) și spectrul de putere (jos) a cuvintelor „amprentă vocală”

1.8. Alte tehnici de identificare biometrică


Pe lângă cele menționate mai sus, biometria include tehnici de identificare bazate pe ADN, geometria
urechii, scanarea retinei, etc. Dintre ele, se remarcă tehnica de invesigare bazată prin determinarea paternului
ADN, sau genotiparea ADN. Este metoda cea mai utilizată în identificare criminalistică(pe lângă cea bazată pe
amprenta digitală), și deci în probațiunea judiciară, cu specificitate indivividuală de neegalat.
ADN-ul, sau acidul deoxiribonucleic, este o formațiune biologică unică fiecărui individ, alcătuită dintr.un
set de acizi nucleici (adenină, timină, guanină și citozină) dispuși helicoidal. Tehnicile moderne premit
genotiparea unei probe biologice în maxim 30 de minute, identificarea putând fi facută chiar la locul prelevării.

198
http://biometrics.sabanciuniv.edu/signature.html
199
Jr. J. Campbell. Speaker recognition: A tutorial. Proceedings of IEEE, 1997, p. 45.

140
Figura 1.9 Dublu helix ADN (stânga) 200 și identificare prin fluoroscopie (dreapta)201
2. Avantaje si dezavantaje ale identificării biometrice
Fiecare din tehnicile biometrice de mai sus prezintă o serie de avantaje și dezavantaje. Aplicabilitatea lor
depinde în mare măsură de domeniul de utilizare.
Avantajele tehnicilor utilizate derivă dintr-o serie de caracteristici, precum: universalitatea, unicitatea,
permanența, posibilitatea de eludare scăzută, scalabilitatea și permanența. Ca și dezavantaje amintim: dificultatea
de implementare și cooperarea.
Prin universalitate înțelegem faptul ca o anumită caracteristică biologică este întâlnită, diferențiat, la toți
indivizii. Cu toate acestea, există limitări datorate unor caracteristici de natură fiziologică, cum ar fi persoanele
ce au brațele sau mâinile amputate, de la care nu se pot preleva amprente.
Unicitatea reprezintă caracteristica (non)biologică a unui individ de a fi specifică, altfel spus capacitatea
de a nu se mai repeta la un alt individ. De exemplu ADN-ul este unic fiecărui individ, cu excepția gemenilor
monozigoți (din același embrion), la fel ca și amprenta digitală. Această caracteristică nu este valabilă pentru
toate particularitățile biometrice, însă pot fi evidențiate într-un procent ridicat.
Aşa, după cum am precizat la începutul acestei comunicări, posibilitatea de eludare infracțională se poate
realiza cu ușurință, în ceea ce privește lăsarea unei amprente la locul unei crime. Posibilitatea de eludare scăzută
este dată de ușurința prin care sistemele de securitate pot fi păcălite în a recunoaște o anumită caracteristică
biometrică (de exemplu semnătura). În aceeași idee, anumite persoane, pot contraface anumite probe (ex.
biologice), pentru a induce în eroare autoritățile și devierii interpretării criminalistice de la realitate. Din acest
motiv, ca măsură de securitate suplimentară, se apelează la scalabilitate, adică capacitatea de a integra sisteme
multiple de evidențiere sau securitate, pentru a îmbunătăți capacitatea de identificare, securizare sau de probare
juridică.
Permanența este definită prin capacitatea unei caracteristici biometrice de a nu se modifica în timp.
Dificultatea de implementare și cooperarea, reprezintă două dezavantaje carcteristice tuturor tehnicilor de
identificare biometrică. Privind cooperarea, ADN-ul și amprenta digitală rămân două dintre cele mai ușor de
prelevat probe, chiar dacă în cazul ADN este necesar efort și timp suplimentar. Restul tehnicilor de identificare
depind foarte mult, atât de subiect, cât și de mediul ambiant.
2. Aportul şi rolul medierii în soluţionarea conflictelor

Prin utilizarea medierii se pot rezolva conflicte de un grad mai scăzut de periculozitate pentru societate,
putându-se evita cheltuielile alocate de stat pentru persoanele aflate în arest sau în închisoare.

Totodată, prin mediere se urmăreşte ca persoana făpuitoare să conştientizeze faptul că libertatea sa se


sfârşeşte acolo unde încep drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Potrivit opiniilor unor autori, prin utilizarea procedurii de mediere, datorită faptului că prin desfăşurarea
rapidă a acestei proceduri, victima obţine mai repede repararea ofensei aduse şi a prejudiciului care i-a fost
cauzat, iar persoana făptuitoare poate înţelege răul produs prin culpa sa şi lipsa sa de omenie, poate decide
îndreptarea sa prin corectarea comportamentului şi a gândirii sale şi are posibilitatea de acceptare a faptului că a

200
www2.le.ac.uk/departments/genetics/vgec/highereducation/topics/ dnageneschromosomes
201
www.scq.ubc.ca/genome-projects-uncovering-the-blueprints-of-biology/automatedseqgif/

141
greşit încălcând regula socială şi dreptul victimei de reparare a urmărilor acţiunii sale infracţionale, astfel că
„societatea permiţând reintegrarea sa prin alte că decât izolarea într-un loc de detenţie202”.

Considerăm că această opinie este foarte plastică şi exprimă prin ea întreaga paletă a conştientizării
rădăcinilor conflictului şi putem adăuga că totul ţine de cultura organizaţiei care i-a format individului trăsăturile
de personalitate şi de comportament.

Desigur, există părţi implicate în conflict care se pot remodela, conştientizând faptul că atitudinea lor nu
a fost corectă faţă de cealaltă parte, însă există şi părţi aflate în conflict care nu pot trece peste orgolii, egoism,
mândrie, infatuare şi care nu pot fi conciliate. Pentru astfel de situaţii, singura recomandare este apelarea la o
procedură judiciară pentru tragerea la răspundere a făptuitorului.

2.1. Beneficiile medierii

Necesitatea apariţiei medierii, acceptată ca o modalitate de rezolvare alternativă a litigiilor (SAL), a fost
şi este necesară pentru degrevarea instanţelor de judecată, pentru buna desfăşurare a proceselor pentru care
intervenţia instanţelor de judecată este imperios necesară.

Un avantaj al medierii este că atunci când în cauza respectivă s-a achitat taxa judiciară de timbru, există
posibilitatea restituirii taxei de timbru atunci când respectivul conflict s-a soluţionat prin intermediul medierii
prin încheierea unui acord de mediere 203. Totuşi, conform articolul 52 a O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele
judiciare de timbu, cu referire la art. 59 2 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de
mediator, se plăteşte o taxă de timbru judiciar în situaţia în care părţile se adresează instanţei la sfârşitul medierii
cu o cerere prin care solicită să se pronunţe printr-o hotărâre care să consfinţească înţelegerea părţilor rezultată
din acordul de mediere.

Mă raliez opiniei magistratului D.G. Ghervase în legătură cu faptul că „durata mare a procedurii
judiciare este inevitabilă în cadrul unor anumite tipuri de litigii, întrucât este necesară administrarea probei cu o
expertiză, care poate dura luni de zile – fie datorită complexităţii unei astfel de probe, fie ca urmare a unei
contraexpertize204”. Prin faptul că părţile aleg să stingă litigiul printr-o procedură de mediere finalizată prin
încheierea acordului de mediere se reduce timpul care ar fi fost necesar să se soluţioneze conflictul pe cale
judiciară, reducându-se valoarea cheltuielilor pe care ar fi trebuit să le achite dacă ar urma procedura de judecată.

Conform cercetărilor, în procedura de mediere nu este necesară administrarea probelor pentru că părţile
aflate în conflict cunosc bine detaliile conflictului cu totalitatea elementelor care au determinat apariţia şi
creşterea conflictului, nefiind necesar ca în faţa mediatorului să se facă demonstraţia vinovăţiei sau nevinovăţiei,
deoarece medierea se bazează pe principiul că ambele părţi au de câştigat prin procedura medierii 205.

202
Luminiţa Dragne, Anamaria Trancă, Medierea în materie penală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011,
pp. 38-39.
203
Denis-Gabriela Ghervase, Şedinţele de informare implementate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru
accelerarea soluţionării proceselor. Aplicabilitate practică, publicat în Revista Medierea, Nr. 1-2/2011, Editura Universitară,
Bucureşti, 2011, pp.52-53.
204
Denis-Gabriela Ghervase, Şedinţele de informare implementate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru
accelerarea soluţionării proceselor. Aplicabilitate practică, publicat în Revista Medierea, Nr. 1-2/2011, Editura Universitară,
Bucureşti, 2011, p.53.
205
Alina Gorghiu, Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu, Manuela Sîrbu, Mihai Munteanu, Ion Dedu, Ciprian Frandeş, Medierea
– oxigen pentru o societate modernă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 172.

142
CONTRABANDA CU ALCOOL
PROBATĂ DE CHIMIA JUDICIARĂ

Comisar şef de poliţie inginer chimist Iuliana STĂNEL


Comisar de poliţie dr. farmacist Mihaela GHEORGHE
IGPR - Institutul Naţional de Criminalistică

Rezumat: Alcoolul rafinat şi băuturile alcoolice, sunt bunuri accizabile. S-au identificat prejudicii
cauzate bugetului de stat în valoare de milioane de euro, bani negri obţinuţi, în general, prin sustragerea de la
plata TVA şi a impozitului pe profit sau sustragerea de la plata contribuţiilor sociale. La probarea activităţilor
infracţionale, pentru asigurarea materialului probator, precum şi la calcularea prejudiciului la bugetul de stat pe
baza concentraţiei alcoolice a băuturilor, îşi aduce aportul şi Serviciului Expertize Fizico-Chimice (SEFC) din
cadrul Institutului Naţional de Criminalistică prin efectuarea examinărilor şi analizalor de laborator descrise în
acest material.

Alcoolul etilic (etanolul) cel mai vechi drog utilizat, a fost consumat constant, încă de la începuturile
civilizaţiei, fiind folosit, de-a lungul timpului, ca aliment, medicament sau în scopuri religioase şi sociale.
Considerat un dar al zeilor (credinţă care a persistat de-a lungul secolelor), deşi era privit ca tămăduitor şi tonic
al organismului, abuzul era incriminat, iar cei care abuzau de alcool erau priviţi ca nişte păcătoşi.
Primele băuturi alcoolice au fost cele de fermentaţie naturală, vinul şi berea; distilarea a apărut prima dată în
cursul secolelor VIII - IX, iar obţinerea whiskey-ului a devenit curentă la sfârşitul anilor 1500.

Atât timp cât băuturile alcoolice se consumă din plăcere, pentru a savura un gust plăcut şi în acelaşi
timp pentru a crea o bună dispoziţie, nu este nimic grav. Dacă, însă, consumul este excesiv, apare dependenţa
psihică – impresia de relaxare, de simplificare a unor dificultăţi, care duce la repetarea consumului şi în final la
dependenţa fizică, ce evoluează în paralel cu toleranţa.

Aceste consecinţe ale consumului de băuturi alcoolice au fost şi sunt speculate de indivizi care au găsit
o mare oportunitate pentru a face profit.

O statistică din 2014 a OMS plasa România în top 5 mondial (din 194 de ţări evaluate) în ceea ce
priveşte consumul de alcool, cu 15 – 19 litri de alcool pur pe an.

Problema identificată în ceea ce priveşte relaţia românilor cu licoarea lui Bacchus, generează acţiuni
infracţionale în domeniul comercializării alcoolului, şi anume contrabanda, traficul transfrontalier
extracomunitar, contrafacerea, falsificarea, utilizarea de banderole fiscale false sau de recipiente neomologate şi
neinscripţionate. În nenumărate acţiuni de control, percheziţii şi descinderi simultane la mai multe persoane sau
firme, cu privire la deţinerea şi comercializarea de bunuri accizabile în afara unor antrepozite fiscale şi spălare de
bani, au fost confiscate probe de alcool şi de băuturi alcoolice.

După cum se cunoaşte, alcoolul rafinat şi băuturile alcoolice, sunt bunuri accizabile. S-au identificat
prejudicii cauzate bugetului de stat în valoare de milioane de euro, bani negri obţinuţi, în general, prin
sustragerea de la plata TVA şi a impozitului pe profit sau sustragerea de la plata contribuţiilor sociale. După
acţiunile poliţiştilor din cadrul serviciilor de combatere a infracţionalităţii economice, cercetările sunt continuate

143
de oamenii legii în vederea stabilirii prejudiciului creat bugetului de stat ca urmare a neachitării taxelor de
acciză. Bunurile confiscate sunt evaluate de către specialişti din cadrul ANAF, în funcţie de această analiză
urmând a fi dispuse măsuri faţă de persoanele implicate.

La probarea activităţilor infracţionale ale persoanelor implicate, stabilirea gradului de participaţie şi a


mecanismului de cooperare infracţională, pentru asigurarea materialului probator, precum şi la calcularea
prejudiciului la bugetul de stat pe baza concentraţiei alcoolice a băuturilor, îşi aduce aportul şi Serviciului
Expertize Fizico-Chimice (SEFC) din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică prin efectuarea examinărilor
şi analizalor de laborator. O activitate importantă în ceea ce priveşte traficul transfrontalier cu alcool s-a reflectat
în numărul de solicitări pentru analiza probelor de provenienţă fie din Serbia, fie din Moldova.

Conform Regulamentului (CE) Nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind


definirea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase din 15 ianuarie
2008, băutura spirtoasă înseamnă: “băutură alcoolică

(a) destinată consumului uman;

(b) având caracteristici organoleptice specifice;

(c) având o concentraţie alcoolică de minim 15 % vol.;

(d) care a fost produsă:

(i) fie direct:

- prin distilarea, cu sau fără adaos de arome, a unor produse fermentate natural; şi/sau

- prin macerarea sau printr-o precesare similară a materialelor vegetale în alcool etilic
de origine agricolă şi/sau distilate de origine agricolă, şi/sau băuturi spirtoase în sensul prezentului regulament;
şi/sau

- prin adăugarea de arome, zahăr sau alte produse edulcorante menţionate în anexa 1
punctul 3 (a regulamentului) şi/sau de alte produse agricole şi/sau în distilate de origine agricolă şi/sau în băuturi
spirtoase, în sensul regulamentului;

(ii) fie din amestecul unei băuturi spirtoase cu una sau mai multe dintre următoarele:

- alte băuturi spirtoase; şi/sau


- alcool etilic de origine agricolă sau distilate de origine agricolă; şi/sau
- alte băuturi alcooloce; şi/sau
- băuturi.

În Regulamentul (CE) Nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului sunt listate categoriile
de băuturi spirtoase cu definiţiile lor (Anexa II – 46 de categorii), precizându-se concentraţia alcoolică,
conţinutul de zahăr şi alţi parametrii specifici, dar şi normele generale care trebuie respectate la producerea
acestora, reguli cu privire la desemnarea, prezentarea şi etichetarea băuturilor spirtoase, indicaţiile geografice şi
mărci.

Pe de altă parte, Legea Viei şi Vinului nr. 164/2015, armonizată cu legislaţia europeană, reglementează
organizarea comună a pieţei vitivinicole. Vinul este definit în Regulamentul (UE) NR. 1308/2013 din 17
decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole - PARTEA II Categorii de
produse viticole, astfel: "Vin" înseamnă produsul obţinut exclusiv prin fermentarea alcoolică totală sau parţială a
strugurilor proaspeţi, presaţi sau nu, sau a mustului de struguri.

144
(1) Vinul este un produs alimentar şi se clasifică astfel:

a) vin cu D.O.C. (denumire de origine controlată);

b) vin cu I.G. (indicaţie geografică);

c) vin fără D.O.C. şi fără I.G., cu denumire de soi;

d) vin fără D.O.C., fără I.G. şi fără denumire de soi.

În general, în cadrul SEFC, probele de alcool şi băuturi alcoolice, sunt examinate şi analizate după
metode de analiză de bază, comparativ, probe în litigiu şi probe de comparaţie. Conform ghidului “Posibilităţi de
examinare şi analiză în laboratoarele criminalistice din Poliţia Română” (tabelul nr. 1) trebuie respectate reguli
cu privire la modul de recoltare şi păstrare, cantitatea minimă de probă necesară efectuării analizelor, şi sunt
exemplificate întrebările la care poate răspunde expertul criminalist.

Tabelul nr. 1

NATURA, MOD DE
DENUMIR RECOLTARE ŞI POSIBILITĂŢI DE LUCRU/ ÎNTREBĂRI
EA CANTITATEA MINIMĂ DE MOD DE AMBALARE CARE POT FI FORMULATE PENTRU
PROBEI PROBĂ (LITIGIU ŞI SOLUŢIONARE
COMPARAŢIE)

- dacă două sau mai multe probe sunt asemănătoare


- min. 250 ml băuturi distilate; - recipiente din sticlă sau din punct de vedere al compoziţiei chimice;

- min. 500 ml vin, bere; material plastic sigilate; - concentraţia alcoolică.


Băuturi - dacă este cazul, probele
- în situaţii deosebite, pot fi Notă: nu dispunem de metode şi de aparatură
alcoolice trebuie să fie păstrate la rece
înaintate şi cantităţi mai mici, necesară pentru determinarea modului de obţinere a
şi să fie predate sub
cazuri în care nu se poate alcoolului etilic (dacă acesta este obţinut prin
determina zaharoza şi zahărul menţiunea perisabilităţii fermentaţie naturală sau prin sinteză chimică) şi
acestora.
reducător. pentru a face diferenţierea între materiile prime
folosite la obţinerea alcoolului etilic de fermentaţie.

Din anul 2006 Serviciul Expertize Fizico-Chimice din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică a
obţinut acreditarea RENAR pentru două proceduri: determinarea concentraţiei alcoolice din probele de alcool
etilic rafinat, băuturi spirtoase şi vinuri şi determinarea zaharozei din probele de băuturi spirtoase şi din vin,
precum şi a zahărului reducător din probele de vin.

Faţă de tipurile de analize menţionate, mai pot fi efectuate examinări ale caracteristicilor organoleptice,
stabilirea naturii alcoolului (etilic, metilic etc.), identificarea unor coloranţi sintetici sau a unor ingrediente
aromate.

145
Rezultatele analizelor efectuate pot fi raportate, în funcţie de semnificaţia acestora, sub formă de tabel
cu valori ale parametrilor analizaţi, sub formă de spectre obţinute prin diferite tehnici analitice, sau sub formă de
imagini/fotografii.

Oferim câteva informaţii privind metodele aplicate în cadrul Serviciul Expertize Fizico-Chimice:

1. Examinarea caracteristicilor organoleptice (aspect, culoare, miros şi gust) - o apreciere foarte generală
a proprietăţilor senzoriale ale vinurilor şi băuturilor spirtoase, la nivelul la care se pot stabili modificări
evidente cu privire la opalescenţă, miros şi gust străine sau neplăcute, fără însă, a decela, cu fineţea unor
experţi în domeniu, între caracteristicile organoleptice ale unui produs original şi cele ale unui produs
falsificat sau contrafăcut.

2. Determinarea concentraţiei alcoolice se efectuează utilizând metoda picnometrică. Se determină


densitatea relativă faţă de apă, a alcoolul, a distilatului din vin sau a distilatului din băutura spirtoasă cu
extract, prin cântărirea la temperatura de 20 oC (foto nr. 1) a unui volum definit cu mare precizie (al
picnometrului), apoi se citeşte concentraţia alcoolică în tabelele de corespondenţă.

3. Determinarea zahărului reducător din vin - se efectuează utilizând metoda iodometrică (Schoorl). Se
reduce la cald o soluţie alcalină de sulfat de cupru, cu ajutorul zaharurilor reducătoare din proba de analizat.
Oxidul cupros rezultat din reacţie se titrează cu soluţie de tiosulfat de sodiu (foto nr. 2), iar rezultatul final se
află prin calcul cu o formulă stabilită.

4. Determinarea zaharozei - se aplică băuturilor spirtoase dulci şi vinurilor suspectate a avea zahăr adăugat.
Se procedează întâi la invertirea zaharozei în zaharuri reducătoare, apoi se procedează ca la determinarea
zahărului reducător.

Foto nr. 1 Foto nr. 2

146
5. Determinarea extractului sec total şi a extractului nereducător în cazul vinurilor - se aplică metoda
densimetrică, prin cântărirea vinului la 20 oC în picnometru. Extractul sec total sau substanţa uscată totală
din vin reprezintă totalitatea substanţelor care, în anumite condiţii fizice determinate, nu se volatilizează.
Extractul sec nereducător, parametru caracteristic vinurilor, se află prin diferenţa dintre extractul sec total şi
zahărul reducător.

Exemple din cazuistcă

Întrebări ce pot fi formulate în actul de dispunere al unei expertize sau constatări criminalistice sunt:

 care este concentraţia alcoolică?


 dacă două sau mai multe probe au compoziţii asemănătoare?

a) Cazul a două probe de vin (foto nr. 3):

Caracteristici fizico-chimice

Extract
Probă Concentraţia alcoolică Zaharuri reducătoare,
nereducător,
(% vol. la 20o C) g/l
g/l

proba 1 11,3 32,3 68,7

proba 2 11,1 31,9 69,0

Concluzie: Cele două probe de vin prezintă caracteristici fizico-chimice


asemănătoare.

Foto nr. 3

b) Cazul a două probe de băutură spirtoasă (brandy):

Conţinutul de
Concentraţia alcoolică
Probă zaharoză
(% vol. la 20o C)
g/l

147
proba 1 17,8 2,9

proba 2 28,8 0,6

Concluzie: Cele două probe de băutură spirtoasă prezintă caracteristici fizico-


chimice diferite.

6. Identificarea unor coloranţi sintetici prin metoda cromatografiei în strat subţire (CSS) se aplică în
cazul comparării culorii probelor în litigiu cu cea a probelor de comparaţie. Colecţia de coloranţi ai SEFC
este restrânsă, însă, cuprinde coloranţii cei mai utilizaţi în industria alimentară: tartrazină E102 (colorant
galben), azorubin E122 (colorant roşu), ponceau 4R E124 (colorant portocaliu), sunset yellow E110
(colorant galben), eritrozină E127 (colorant roşu), amarant E123 (colorant roşu-violet), albastru patent E131
(colorant albastru), verde briliant E142 (colorant verde).

7. Identificarea tipului de colorant alimentar (natural sau sintetic) - se aplică metoda extracţiei pe lână.
Coloranţii se extrag pe lână în mediu de acid acetic; după clătire, coloranţii naturali se spală, iar cei sintetici
rămân impregnaţi în firele naturale; aceştia se developează de pe lână în mediu amoniacal, urmând apoi
identificarea lor prin CSS.

8. Identificarea colorantului caramel prin metoda CSS - se aplică în cazul băuturilor colorate în brun.
Metoda de analiză se bazează pe reacţia de culoare cu rezorcina pe care o dă hidroximetil-furfuralul (HMF)
- produs secundar al arderii zahărului în procesul de obţinere a caramelului. HMF este extras din băutură cu
eter etilic, iar reziduul rămas după evaporarea la sec a fazei eterice, este tratat cu soluţie clorhidrică de
rezorcină. Apariţia culorii roşii indică prezenţa HMF, deci implicit, a caramelului. O variantă a metodei
constă în aplicarea cromatografiei în strat subţire pentru extractele eterice, avantajul fiind că se poate ilustra
rezultatul în raportul criminalistic (foto nr. 4).

148
Foto nr. 4

9. Identificarea alcoolului prin spectrometrie în infraroşu se aplică pentru a verifica faptul că alcoolul de
analizat sau proba de băutură alcoolică conţine alcool etilic şi nu alcool metilic, care ar putea pune în pericol
sănătatea sau chiar viaţa consumatorului. Proba se poate analiza ca atare în cazul unui alcool etilic, sau, în
cazul băuturilor slab alcoolice, se poate analiza condensul primilor vapori rezultaţi în urma încălzirii probei,
care conţin un amestec de alcool şi apă (figura nr. 1 - spectre IR).

149
amestec alcool alcool etilic pur

etilic şi apă

apă alcool metilic pur

Figura nr. 1

10. Identificarea unor compuşi chimici toxici (inclusiv a alcoolului metilic, propilic etc.) prin
gazcromatografie cuplată cu spectrometrie de masă În cazul unei suspiciuni, sau în cazul unei morţi
suspecte ca urmare a consumului unei băuturi alcoolice cu adaos de substanţe toxice, proba se injectează în
coloana unui gazcromatograf, unde, purtată de un gaz inert (heliu) se separă în compuşii pe care îi conţine.
În gazcromatograme, compuşii separaţi sunt caracterizaţi de un anumit timp de retenţie pe coloană şi
înălţimea pic-ului (vârfului) atribuit, care este direct proporţională cu concentraţia (figura nr. 2). Cu ajutorul
spectrometrului de masă, compuşii sunt scindaţi în fragmente specifice şi apoi identificaţi în funcţie de masa
acestora, în biblioteci cu spectre de masă etalon.

150
Gazcromatogramă Identificări

alcool metilic
din amestec
alcool etilic

+
alcool metilic
alcool metilic etalon

alcool etilic
din amestec

alcool etilic
etalon

Spectre de masă

Figura nr. 2

11. Identificarea unor ingrediente prin gazcromatografie cuplată cu spectrometrie de masă În rare cazuri,
este de interes şi identificarea unor ingrediente ca de exemplu: esteri aromaţi, vanilină ş.a., pentru a
demonstra că acestea se regăsesc în băuturile alcoolice, conform celor înscrise pe etichetele comerciale
(figura nr. 3). SEFC nu deţine însă, metode analitice specifice pentru identificarea oricărui ingredient.

Gazcromatogramă

151
compus
identificat

vanilina

etalon

Spectru de masă
Identificare

Figura nr. 3

SEFC nu deţine metode şi aparatură pentru a determina provenienţa alcoolului etilic (dacă este obţinut
prin fermentare naturală sau prin sinteză) şi nici pentru a face identificarea materiei prime din care s-a obţinut
prin fermentare (fructe, legume sau cereale).

În prezent, alcoolismul este toxicomania cu expansiunea cea mai mare în toate grupurile de populaţie
deoarece, prin consumarea repetată şi uneori masivă de băuturi alcoolice reprezintă un flagel social ("pandemie
toxică"), motiv pentru care etanolul este inclus în categoria "drogurilor sociale".

Riscurile consumului excesiv de băuturi alcoolice se reflectă şi în plan judiciar -penal, prin faptul că
aproximativ 50 % din consumatori devin delincvenţi, incidenţa cea mai mare având-o infracţiunile de violenţă
domestică şi accidente rutiere.

Aşadar, Serviciul Expertize Fizico-Chimice (SEFC) din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică îşi
aduce un aport substanţial în sprijinul poliţiştilor din cadrul serviciilor de combatere a infracţionalităţii
economice, care, prin utilizarea rezultatelor examinărilor şi analizelor de laborator, pot realiza dosare solide,
bazate pe argumente ştiinţifice.

152
CRIMINALISTICA ÎNTRE CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ ŞI PRACTICĂ

Prof.dr.ing. Lidia Cristea


Abstract
The present paper analyses some aspects concerning the hudge importance of the theoretical and
practical scientifique research through the forensic science.
In the triade higher education - research - practice the forensic science is representated by the
scientifique recognise of the Bologna second cycle, in fact the master degree program.
The MA students receive a basket full of theoretical knowledge based on a modern universitary
curricula. They bring an important scientifique luggage by the original dissertation thesis. These thesis are
coordinated by the famos professors. On the two studies years the MA students learn modern methods and
techniques used in the forensic activities in the field and in the labs.
The graduades of the second Bologna cycle must be good in front of the new changes of the terorism
spread in Europe and they must aplied which they learn, which they researched to increase the national
insureance and securit.
Key words: forensic science, higher education, scientifique researc, practice, masters degree.

Rezumat
Lucrarea prezentă analizează cîteva aspecte cu privire la importanţa cercetării ştiinţifice, teoretice şi
practice asupra criminalisticii. În triada învăţământ-cercetare-practică, criminalistica este reprezentată prin
cunoaşterea perceptelor ştiinţifice ale ciclului doi Bologna, respectiv programul de masterat.
Masteranzii primesc un aport de cunoştiinţe teoretice maxim printr-o curriculă universitară
modernă. Ei aduc un aport ştiinţific important prin lucrări de disertaţie originale sub îndrumarea cadrelor
didactice de prestigiu. Pe parcursul celor doi ani de studiu, masteranzii sunt instruiţi cu metode şi tehnici
moderne folosite în activităţile criminalistice din teren şi din laboratoare.
Absolvenţii ciclului doi Bologna trebuie să facă faţă noilor provocări ale extinderii ameninţărilor
teroriste în Europa şi să aplice ce au învăţat, ce au cercetat în vederea creşterii securităţii şi siguranţei
naţionale.
Cuvinte cheie: criminalistica, învăţământ, cercetare ştiinţifică, practică, masterat.
1. Criminalistica - ştiinţă aplicată

Criminalistica combate şi previne fenomenal infracţional. În acest scop această ştiinţă se află în
conexiune cu criminologia şi psihologia judiciară.
Este o ştiinţă analitică ce strînge şi analizează datele, urmele şi indiciile descoperite, prelevate şi
conservate prin utilizarea diverselor metode de specialitate.
Secolul XXI, începând cu anul 2001 a deschis o nouă faţetă şi pentru ştiinţa criminalistică şi anume
aceea a luptei împotriva terorismului.
Atentatele de la Paris, Bruxelles, Pakistan şi din multe alte colţuri ale lumii arată în mare măsură că
pregătirea teoretică şi practică a cadrelor de specialitate trebuie intensificată în sensul creşterii gradului de
siguranţă naţională şi apărare împotriva flagelului acestui secol şi anume terorismul.

Strategia de Securitate Naţională a României include terorismul între principalele ameninţări la adresa
securităţii naţionale, combaterea factorilor de risc subsumaţi acestuia reprezentând o preocupare majoră a
Executivului. Faţă de evoluţia fenomenului terorist internaţional, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de
Urgenţă nr.153/2001 pentru aplicarea Rezoluţiei nr.1373/2001 a Consiliului de Securitate ONU privind
combaterea terorismului internaţional, iar ca un cadru unitar şi aparent complet în materie, a adoptat Legea nr.
535 din 25 noiembrie 2004, având până în prezent o legislaţie solidă în domeniu, care face faţă cerinţelor
internaţionale.

Caracterul global al ameninţării teroriste îngrijorează întreaga comunitate internaţională, iar „România
consideră că gestionarea eficientă a acestei problematici nu se poate face decât în context larg, prin conjugarea
eforturilor tuturor statelor interesate”.

Este foarte importantă cunoaşterea profilului psihologic al teroristului, ca metoda de identificare bazată
pe analizarea modului de operare în acţiunile acestuia în momentul comiterii faptei anterior şi ulterior. Detaliile
şi probele materiale ridicate de la locul comiterii faptei contibuie la realizarea unui tablou de ansamblu.

153
În situaţia pregătirii teoretice postlicenţă, a pregătirii practice în intervalul celor doi ani şi a amplificării
cunoaşterii aspectelor teoretice şi practice prin lucrări de cercetare ştiinţifică, contribuim la o mai bună înţelegere
a ştiinţei criminalistice şi a provocărilor extreme la care este supusă societatea actuală.

Programul de master în Criminalistică a arătat prin pregătirea absolvenţilor săi îmbinarea şi existenţa
triadei: învăţământ –practică –cercetare.
2. Misiunea asumată de programul de master în Criminalistică

Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti, timp de 22 de ani şi-a
asumat o misiune prin programul de master în Criminalistică. Aceasta este de a asigura dobândirea unor
competenţe profesionale şi de cercetare ştiinţifică, superioare licenţei, şi compatibile cu cele din mediul
European al criminalisticii şi al mediului academic.
Prin structură şi conţinut, Programul de master în Criminalistică este compatibil cu tendinţele din
România şi cu cele de pe plan mondial şi se încadrează în tipologia – Master complementar.
Acest masterat îşi are propria specificitate, dar cu elemente de legătură cu masterate similare,
problematic, din ţară şi străinătate şi se adresează, prin conţinut, absolvenţilor cu studii de licenţă în specializarea
Drept dar şi cu complementarităţi, pentru alte domenii de licenţă – psihologie, inginerie chimica , fizica etc, în
scopul extinderii şi perfecţionării pregătirii prin diploma de licenţă, şi a deschiderilor pentru perfecţionarea prin
doctorat.
În realizarea misiunii, accentul cade pe studiul individual, pe activitatea de cercetare ştiinţifică şi
valorificarea acesteia, dar şi pe interactivitatea profesori – cursanţi, rezultatele obţinute în urma acestei
colaborări fiind superioare datorită efectului de sinergie.
Filosofia programului, prin misiunea sa, înglobează următoarele coordonate:
 Dezvoltarea aptitudinilor teoretice şi practice ale masteranzilor încât aceştia să asimileze, înţeleagă,
aplice, în profunzime şi cu profesionalism, cunoştinţele de specialitate în derularea practicii
criminalistice într-un mediu infractional tot mai ostil.
 Specificitatea demersului constă în aceea că, prin structura şi conţinutul procesului de învăţământ, nu
ne suprapunem cu alte programe de masterat în cadrul facultăţii, dar asigurăm punţi de legătură în
procesul de activitate managerială.
 Ne bazăm misiunea pe clădirea valorilor democraţiei, concurenţei loiale, competitivităţii,
transparenţei şi moralităţii în relaţiile luptei împotriva corupţiei, a infracţionalităţii şi criminalităţii şi
în spaţiul public.

3. Obiectivele generale, didactice şi ştiinţifice ale programului de master

În baza misiunii asumate, în mod sintetic, obiectivele acestei forme de perfecţionare a pregătirii
profesionale sunt două:
 De a forma specialişti performanţi în domeniul criminalistic, capabili să lucreze în structurile
organizatorice de specialitatedin România si în relaţiile cu structurile U.E.
 De formare şi dezvoltare a aptitudinilor de cercetare ştiinţifică în domeniul proceselor şi
fenomenelor mondocriminalistice şi de elaborare a unor strategii de penetrare a tehnicilor si
metodelor criminaliste în spaţiul U.E. şi în alte zone de colaborare.

În esenţă, obiectivul strategic este ca, pe baza activităţilor didactice, a activităţii de cercetare ştiinţifică,
a lucrărilor practice şi studiilor de caz, a studiului individual, să asigurăm cunoştinţe teoretice şi deprinderi
practice de performanţă în legătură cu stiinta criminalistica.
Obiectivele mai de detaliu ale acestui curs şi care derivă din cele generale, enunţate anterior, sunt:
 Formarea viitorilor doctoranzi în domeniul Criminalistică.
 Formarea unor specialişti de performanţă în domeniul teoretic şi practic al derulării activitatilor
criminalistice.
 Sub aspect didactic, programul de master in specializarea Criminalistica vizează asigurarea unei
pregătiri profesionale, în concordanţă cu exigenţele existente pe plan mondial, pentru absolvenţii
facultăţilor pe profil drept, dar şi din alte facultăţi, care sunt interesaţi de perfecţionarea pregătirii
profesionale în domeniul criminalisticii.
 În cadrul acestei specializări, prin planul de învăţământ şi conţinutul fiselor de disciplina, se urmăreşte
racordarea cât mai adecvată a cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice la rigorile existente pe
plan mondial în domeniu.

154
 Prelegerile susţinute în faţa cursanţilor au prezentat cunoştinţe de ultimă oră din domeniu, prezentarea
didactică a utilizat instrumentele moderne ale comunicării umane. La seminarii şi lucrări practice s-a
stimulat studiul individual şi munca în echipă. Activitatea de practică s-a desfăşurat în unităţi
reprezentative pentru activităţile pe care urmau să le practice absolvenţii după absolvirea cursului.

Sub aspectul cercetării ştiinţifice se au în vedere următoarele ţinte strategice:


 Prin intermediul cursurilor de specialitate se urmăreşte consolidarea cunoştiinţelor
teoretice şi a deprinderilor practice privind munca de cercetare ştiinţifică în domeniul
criminalisticii.
 Avându-se în vedere misiunea asumată şi obiectivele strategice urmărite, cadrele didactice
au antrenat în realizarea activităţilor la această specializare, focalizindu-si atenţia şi spre
atragerea cursanţilor în activitatea proprie de cercetare.
 În acelaşi timp, îndrumându-i spre aprofundarea unor teme vizate de ei, în mod individual
sau în echipă, cadrele didactice au urmărit elaborarea unor lucrări cu caracter
interdisciplinar în aşa fel încât, în decursul unui ciclu universar, fiecare cursant să
participe la elaborarea unei lucrări ştiinţifice.

Valorificarea acestor lucrări s-a realizat prin prezentarea lor în cadrul sesiunilor de disertatie,
iar cele care corespund cerinţelor academice au fost prezentate în sesiuni ştiinţifice si simpozioane şi
publicate.
 Pentru ca activitatea de cercetare ştiinţifică să corespundă comandamentelor sociale ar fi
trebuit stimulată activitatea de cercetare pe baza de finanţare, deziderat ce nu a fost
realizat.

4. Specificul specializării

 Acest aspect îl încadrăm în contextul pregătirii prin masterat – continuarea studiilor pentru
atingerea unor nivele de performanţă compatibile cu cele de pe plan mondial.
 Prin planul de învăţământ şi conţinutul fiselor de disciplina reţinem următoarele aspecte specifice
fată de alte cursuri de pregătire:
 Asigurăm cunoştinţele de specialitate pentru a înţelege şi analiza, mişcarea şi devenirea
sistemului modern criminalistic în unitatea şi diversitatea sa.
 Oferim cunoştinţele necesare pentru a înţelege demersurile româneşti de performanta in
domeniul criminalistic şi a celor necesare unui management performant şi competitiv.

Sub aspectul cercetării ştiinţifice ce urmăreşte orientarea cursanţilor în direcţia abordării tehnicilor
moderne de cercetare. Catedra de Ştiinţe şi Arte din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi
Administrative, organizatoare a studiilor de masterat, desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică în domeniu, cu
următoarele rezultate:
- Centre de studiu şi cercetare în Bucureşti şi în ţară.
- Programe de cercetare cu diferite firme ce aduc un aport substanţial financiar.
- Masteranzii, împreună cu viitorii doctoranzi, vor fi parte componentă a colectivelor de cercetare, iar lucrările de
disertaţie vor fi rezultatele de cercetare în cadrul echipelor.
În ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică, un cadru propice este asigurat cu dotările din cadrul
laboratorului de Criminalistică din facultate şi a sprijinului acordat de Institutul Naţional de Criminalistică,
partener alături de Asociaţia Criminaliştilor din România, al Universităţii, în desfăşurarea în decurs de peste
două decenii a programului de Master. În plus, un aspect favorabil îl reprezintă accesul la/şi colaborarea cu
Centrul de Ştiinţe Juridice şi Administrative cu sediul în Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe
Cristea” Bucureşti. Cadrele noastre didactice asigură activitatea în cadrul său sau, cel puţin, având în relaţii
strânse cu aceasta, alături de partenerii ştiinţifici menţionaţi mai sus cu care Universitatea are protocol de
colaborare.

5. Există o graniţă între învăţământ şi cercetare?

Modelul noului învăţământ este bazat pe cunoaştere şi transmiterea cunoştiinţelor către studenţi.
Întrebarea ce se pune este legată de calitatea învăţării şi inovării şi metodele de transmitere.
Noi transmitem numai cunoştiinţe fără o cantitate de cercetare, în diferite specializări sau transmitem un
cumul de cunoştiinţe, inovare şi cercetare?

155
Acum avem noi structuri pentru a suporta o calitate înaltă a cercetării în spaţiul European.
Strategia de la Lisabona pregăteşte tranziţia către o societate şi o economie bazată pe cunoaştere, spre o
societate informaţională.
Oportunităţile pentru schimbare în vederea necesităţilor socio–economice reies din cea mai dinamică
componentă Masterul, ce permite o diversificare largă a specializărilor şi o personalizare foarte puternică a
traseelor de formare.
De aceea, Universitatea din Spaţiul European trebuia să organizeze mai multe tipuri de programe de
Master pentru a asigura formarea necesară pentru competentele cerute de societate (cerinţe teoretice sau
practice).
Programul de Master în Criminalistică a oferit în fiecare an programe de cercetare deosebite. Dăm
câteva exemple din aceste teme de cercetare:
 Rolul testării poligraf în stabilirea adevărului;
 Reconstituirea fizionomiei după oasele craniului - metodă de identificare criminalistică a cadavrelor cu
identitate necunoscută;
 Tactica ascultării învinuitului sau inculpatului, a martorilor şi a părţii vătămate în cazul infracţiunilor
produse cu violenţă;
 Tactica ascultării martorilor minori în procesul penal;
 Investigarea criminalistică a unor infracţiuni informatice;
 Metode şi tehnici folosite în descoperirea falsului în documente;
 Particularităţi de investigare a locului faptei în cazul actelor teroriste comise asupra unor persoane;
 Examinarea armelor de foc şi muniţiilor;
 Identificarea criminalistică a persoanelor după desenele papilare afectate de anumite accidente sau boli;
 Descoperirea, ridicarea şi examinarea microurmelor;
 Investigarea criminalistică a traficului şi consumului ilicit de droguri;
 Rolul şi importanţa managementului informaţiei în criminalistică;
 Metode moderne de prelevare a urmelor papilare de pe suporturi atipice;
 Identificarea generală şi individuală a armelor de foc după urmele principale şi secundare;
 Metode şi tehnici de examinare criminalistică în laboratoare a urmelor biologice;
 Rolul expertizelor complexe în procesul penal;
 Aspecte de tehnică şi tactică criminalistică folosite pentru investigarea criminalistică a evenimentelor
din Decembrie 1989;
 Entmologia din perspectiva probaţiunii judiciare a infracţiunii de omor;

 Identificarea cadavrelor necunoscute prin metode criminalistice şi medico-legale;


 Contribuţia fraţilor Minovici la dezvoltarea criminalisticii româneşti.

În decursul celor 22 de ani de funcţionare, au fost tratate şi analizate peste 300 de teme de cercetare
ştiinţifică cu aplicaţii practice prin studii de caz.

6. Concluzii cu privire la situaţia masteranzilor programului de Criminalistică

156
100%

69

53

50 48

36

29

19 15 20

8 9

Serii:1-11

Tabel 1. Număr de masteranzi înscrişi în 11 serii

157
100%

54

42

34 40

31

20 19 19

10 6 3

Serii:1-11

Tabel 2. Număr de masteranzi absolvenţi Serii 1-11

Tabel 3. Procentul de absolvenţi master în perioada 2004-2016.

În tabelul 3 se prezintă situaţia absolvenţilor programului de master din perioada 2004-2016 în raport cu
masteranzii înscrişi. Se observă că cel mai mare procent de promovabilitate s-a obţinut în seria 2010-2011 şi
anume 100%. Scăderea dramatică a numărului de masteranzi în cele 11 serii are mai multe motive:
1. Saturarea pieţei cu specialişti în domeniu.
2. Existenţa concurenţială a mai multor programe cu aceeaşi tematică.
3. Lipsa de abgradare a curriculei la provocările geopolitice actuale.

7. Concluzii generale

Cu ce poate veni ca noutate un program de Master?

158
1. Specializarea;
2. Diversitatea-caracter pluridisciplinar, în traseul ales;
3. Deschiderea către viaţa profesională, stagii de practică;
4. Parteneriatele cu Universitatea sunt deschise la colaborări cu instituţii de cercetare, alte instituţii, întreprinderi,
alte Universităţi.
Comisia Europeană a lansat un program de finanţare a programelor de Master internaţionale pentru a
asigura transversalitatea cunoştinţelor, schimbul de mentalităţi şi premizele pentru competenţe la nivel European
(master “joint –degree”). Reforma învăţământului superior prin ciclul doi Bologna trebuie să fie o transformare
de fond pentru a schimba real formarea cursanţilor şi a obţine competenţele cerute de societatea cunoaşterii.
Masterele nu trebuie numai să introducă cunoştinţe noi sau să valorifice rezultate ale cercetărilor cele mai
recente şi importante, dar trebuie mai ales să construiască de o manieră inter şi intra disciplinară competenţele
cerute de economie şi societate.

Bibliografie

1. Lidia Cristea, Plus valoare în cercetarea ştiinţifică prin programul de Master în Criminalistică, Conferinţa
Internaţională de Criminalistică „Noi metode şi tehnici care se folosesc în criminalistică”, Bucureşti 26-27
Octombrie 2011.
2.Cristian Delcea, Psihologia terorismului. Studiu psihologic asupra teroristilor, Editura Diversitas, Bucureşti
2006,p.394.
.

159
PENOLOGIE

160
SINTEZA
RAPORTULUI SPECIAL

Istoricul rapoartelor speciale întocmite de Avocatul Poporului

Cap. I – Cadru legislativ


1. Reglementări internaționale
2. Legislația națională în domeniu

Cap. II – Gradul de ocupare în locurile de detenție și criteriile de separare a persoanelor private de libertate
1. Penitenciare
2. Centre de reținere și arestare preventivă

Cap III – Condițiile de cazare a persoanelor private de libertate în penitenciare și în centrele de reținere și
arestare preventivă (condițiile igienico-sanitare, lumina naturală și artificială, aerisire, produse igienico-sanitare,
spații de depozitare a bunurilor, programul de furnizare a energiei electrice și a apei, curți de plimbare).
1. Penitenciare
2. Centre de reținere și arestare preventivă

Cap. IV – Calitatea hranei și a apei, condițiile de servire a mesei în penitenciare și centre de reținere și arestare
preventivă
1. Penitenciare
2. Centre de reținere și arestare preventivă

Cap. V – Asistența medicală acordată persoanelor private de libertate în penitenciare și în centre de reținere și
arestare preventivă
1. Penitenciare
2. Centre de reținere și arestare preventivă

Cap. VI – Prețurile produselor comercializate de operatorii economici din incinta locurilor de detenție și prețurile
convorbirilor telefonice efectuate de persoanele private de libertate
1. Penitenciare
2. Centre de reținere și arestare preventivă

Cap. VII – Evenimente în care au fost implicate persoanele private de libertate în perioada 2014-2015 (decese și
suicide, agresiuni fizice, proteste cu refuz de hrană, eventuale relații sexuale între persoane private de libertate
sau între persoanele private de libertate și personalul locurilor de detenție).
1. Penitenciare
2. Centre de reținere și arestare preventivă

Cap. VIII – Condițiile de muncă ale personalului care își desfășoară activitatea în locurile de detenție
1. Penitenciare
2. Centre de reținere și arestare preventivă

Cap. IX – Concluzii și propuneri măsuri legislative, judiciar – administrative și financiare


1. Concluziile prezentului Raport special

161
2. Propunerile prezentului Raport special
Bibliografie

Sinteza raportului special al Avocatului Poporului în materia executării pedepselor privative de libertate
și a măsurii educative a internării minorilor infractori în centre de reeducare

În exercitarea atribuțiilor stabilite de lege, respectiv în temeiul art.26 alin.2 din Legea 35/1997 privind
organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului „dacă Avocatul Poporului constată cu prilejul
cercetărilor întreprinse, lacune în legislație sau cazuri grave de corupție ori de nerespectare a legilor țării, va
prezenta un raport, conținând cele constatate, președinților celor două Camere ale Parlamentului sau după caz,
primului-ministru”.
Ca urmare a unei campanii a mass-mediei de informare privind condițiile de detenție din penitenciare, Avocatul
Poporului s-a sesizat din oficiu și a dispus efectuarea de anchete în întreg sistemul penitenciar din România,
ulterior anchetele fiind extinse și la centrele de reținere și arestare preventivă, aflate în subordinea M.A.I.
S-au avut în vedere: supraaglomerarea din camerele de detenție, minori în aceleași camere cu majori, existența
insectelor dăunătoare, timpul insuficient alocat pentru toaleta deținuților, starea necorespunzătoare a lenjeriilor
de pat, inexistența spațiilor de depozitare a bunurilor personale ale deținuților, calitatea necorespunzătoare a
alimentelor servite, subdimensionarea curților de plimbare, insuficiența și calitatea inadecvată a asistenței
medicale, prețurile mari practicate în magazinele din incinta penitenciarelor și cele ale convorbirilor telefonice,
evenimente în care au fost implicate persoanele private de libertate.
Prezentul Raport special a fost întocmit cu luarea în considerare a prevederilor constituționale: art. 11 alin. 1, art.
20 și art. 148 alin. 1-3, precum și reglementări internaționale principale în materie, adoptate de Adunarea
Generală a ONU (România este membră ONU din anul 1955):
Reglementări internaționale:
 Declarația Universală a Drepturilor Omului - adoptată la 10 Decembrie 1948 și semnată de România la
14 Decembrie 1955;
 Pactul internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice - adoptat la 16 Decembrie 1966 și ratificat
de România prin Decretul 212/1974 prin care a fost înființat Comitetul pentru Drepturile Omului;
 Convenția împotriva torturii și a altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumare sau degradante –
adoptată la New York la 10 Decembrie 1984, la care România a aderat prin Legea 19/1990 prin care a
fost înființat Comitetul împotriva torturii.
 Protocolul opțional la Convenția pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumare
sau degradante – adoptat la New York la 18 Decembrie 2002, semnat de România la 20 Septembrie
2003 și ratificat prin Legea 109/2009 al cărui obiectiv a fost stabilirea unui sistem de vizite sistematice
efectuate de către organisme independente internaționale și naționale în locurile în care persoanele sunt
private de libertate, în vederea prevenirii torturii și a pedepselor ori tratamentelor inumane sau
degradante.
Prin OUG 48/2014 în cadrul instituției Avocatul Poporului a fost înființat Domeniul privind prevenirea
torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumare sau degradante în locurile de detenție, care
efectuează vizite din oficiu pe baza unui plan anual de vizitare, ori înștințat pe baza sesizării oricărei
persoane sau a luării la cunoștință pe orice cale despre existența unei situații de tortură ori tratamente
aplicate cu cruzime, inumane sau degradante în cadrul unui loc de detenție.

Legislația națională în domeniu


Încriminarea torturii și a relelor tratamente la nivel național

Codul de procedură penală în art.102 alin.1 – excluderea probelor obținute prin tortură, precum și
probele derivate din acestea de la folosirea în cadrul procesului penal.
La nivelul ocrotirii prin norme penale, Codul Penal (art.66 alin. 4) nu se va dispune pedeapsa
complementară a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României dacă există motive
întemeiate de a crede că viața unei persoane este pusă în pericol ori că persoana va fi

162
supusă la tortură ori alte tratamente inumane sau degradante în cazul când va fi expulzată.
Încriminarea infracțiunilor contra justiției: tortura (art.282 Cp.), cercetarea abuzivă (art.280 Cp.),
supunerea la rele tratamente (art.281 Cp.).

Legislația execuțional penală

Executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate se realizează în conformitate cu dispozițiile


Codului penal, ale Codului de procedură penală și ale Legii 254/2013, HG 1849/2004 privind
organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale ale Penitenciarelor, Ordinul
2003/c/2008 al Ministrului Justiției, Hotărârea Plenului C.S.M 89/2004 pentru aprobarea
Regulamentului de organizare a activității judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Ordinul
988/2005 al Ministrului Administrației și Internelor pentru aprobarea Regulamentului privind
organizarea și funcționarea locurilor de reținere și arest preventiv din unitățile de poliție ale M.A.I.

Norme legale secundare privind drepturile și activitățile deținuților

Ordinul 2056/2007 al Ministrului Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea
unitară a drepturilor de echipament și de materiale igienico-sanitare aferente persoanelor private de
libertate; Ordinul 2714/c/2008 al Ministrului Justiției privind durata și peridiocitatea vizitelor, greutatea
și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrare și folosite
de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate; Ordinul 433/c/2010 al Ministrului
Justiției pentru aprobarea normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a deținuțiilor;
Ordinul 3514/c/2010 al Ministrului Justiției privind aprobarea valorilor actualizate ale normelor de
hrănire a persoanelor private de libertate; Ordinul 429/c/2012 al Ministrului Justiției privind asigurarea
asistenței medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia A.N.P.

Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2015-2019, aprobată prin
H.G. 389/2015 are trei obiective strategice:
1. dezvoltarea capacității instituționale și interinstituționale;
2. dezvoltarea programelor educative, de asistență socială din perioada detenției și informarea opiniei
publice;
3. facilitarea asistenței post-detenție la nivel sistemic.

Jurispudența Curții Europene a Drepturilor Omului incidentă în domeniu


Dintre hotărârile semnificative reținem următoarele cauze:
1. Curtea a constatat că, în cauză, condițiile din închisoare, în special supraaglomerarea și lipsa
de acces la igienă și alte facilități adecvate stării sale de sănătate, au cauzat reclamantului
suferințe care au atins pragul tratamentului inuman și degradant;
2. Curtea a reamintit că art.3 din Convenție obligă statul să se asigure că toți deținuții au
condițiile care sunt comparabile cu respectarea demnității umane, care să nu-i supună
suferinței sau durerilor de o intensitate care să depășească nivelul de suferință inerent în
detenție și că, având în vedere cerințele practice de închisoare, sănătatea și bunăstarea
deținutului să fie asigurate în mod adecvat;
3. Curtea a considerat că în acest caz, prin condițiile de detenție pe care reclamantul le-a îndurat
mai mult de patru ani, în special supraaglomerarea în celula sa, a fost încălcată demnitatea sa și
i-au inspirat sentimente de umilire;
4. Deși Curtea a admis că în speță nimic nu indică faptul că a existat intenția de a-l umili sau
înjosi pe reclamant în timpul detenției sale în arestul IPJ Bacău, absența unui astfel de scop nu
exclude constatarea încălcării art.3.

Gradul de ocupare în locurile de detenție și criteriile de separare a persoanelor private de libertate

163
Privarea de libertate trebuie să se realizeze în condiții ce asigură respectarea demnității umane, ocrotirea
sănătății, dezvoltarea abilităților folositoare pentru reintegrarea în societate, fără depășirea nivelului suferinței
detenției.
Conform art.11 alin.1 și 5 din Legea 254/2013, pedeapsa detențiunii pe viață și a închisorii se executa în locuri
anume destinate, denumite penitenciare. OMJ 433/c/2010 prevede că spațiile destinate cazării persoanelor
private de libertate trebuie să respecte demnitatea umană și să asigure:
a) cel puțin 4m2 pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regim închis sau de maximă securitate.
b) cel puțin 6m3 de aer pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul semideschis sau deschis.
În mod excepțional, camerele de cazare pot avea paturi suprapuse pe 3 râânduri cu respectarea asigurării a cel
puțin 6m3 aer pentru fiecare persoană privată de libertate și a celorlalte condiții pentru dotarea camerelor de
cazare.

Una dintre problemele cu care se confruntă sistemul penitenciar este cea a supravegherii, consecințele sale
răsfrângându-se și asupra celorlalte activități desfașurate, implicit asupra condițiilor de detenție. Nivelul de
supraaglomerare într-o închisoare sau într-o anumită parte a ei, poate fi astfel încât prin el însuși sa fie inuman și
degradant din punct de vedere fizic.
Conform opiniei prof. univ. dr. Ioan Chiș eliberarea condiționată poate părea măsura cea mai promițătoare în
privința reducerii lungimei perioadei de detenție.
Din propunerile de liberare condiționată în 2015 instanțele au admis 50% din propunerile de deținuți din care
5687 nerecidiviști și 4716 recidiviști.
Deținuții folosiți la muncă în regim de prestări servicii 10,3%, deținuți folosiți cu caracter gospodăresc necesare
penitenciarului 14,9%, numărul total din efectivul mediu folosit la muncă 26%, număr deținuți apți de muncă și
nefolosiți la muncă 56,9%.
Reglementarea actuală a liberării condiționate nu e de natură să asigure un tratament echitabil pentru persoane
private de libertate care nu pot presta munci din motive neimputabile lor.
La 1noiembrie 2015 în sistemul penitenciar se aflau 28358 persoane din care 25907 erau condamnate definitiv.
Primirea persoanelor se face cu respectarea principiului separației pe sexe, pe vârste, respectiv majori sau minori.
Minorii care execută măsura educativă privativă de libertate sunt cazați separat.

Concluziile anchetelor efectuate de reprezentanții instituției Avocatul Poporului în sistemul penitenciar

- Existența unor penitenciare cu un grad ridicat de supraaglomerare (de exemplu la Penitenciarul Iaşi
erau cazate 1534 persoane deşi capacitatea legală este de 163)
- Supraaglomerarea unor secții din penitenciare cauzată de arestații preventiv și deținuți aflați în tranzit.

Intensificarea eforturilor pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, luarea unor măsuri legislative
suplimentare

Centre de reținere și arestare preventivă

Potrivit art.9 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, nimeni nu poate fi arestat
sau deținut în mod arbitrar. Detenția persoanelor care urmează să fie trimise în judecată nu trebuie să
constituie regulă.
Plasarea în detenție provizorie a persoanelor suspectate de comiterea unei infracțiuni va fi mai mult o
excepție decât o normă și aceasta nu trebuie să fie obligatorie. Persoanele custodiate în centrele de
reținere și arestare preventivă, beneficiază de un regim special, în anumite privințe mai favorabile
decât cel al condamnaților, justificate de prezumția de nevinovăție, care însă nu derogă de la regulile
generale privind cercetările la care sunt supuși.

Situația de fapt și concluziile anchetelor efectuate de reprezentanții instituției Avocatul Poporului

164
Există 51 centre de reținere și arestare preventivă cu 1868 locuri de cazare din care 1520 îndeplinesc
condițiile impuse de norme europene. Unele centre de reținere și arestare preventivă sunt situate în
imobile vechi.
În unele centre de reținere și arestare preventivă se putea asigura conformitatea cu normele europene
numai pentru anumite camere.

Criterii de separare a persoanelor private de libertate (reţinuţi preventiv, condamnaţi minori


separaţi de majori, cele aflate în refuz de hrană, separat de celelalte persoane, arestaţi preventiv
separaţi de condamnaţi.
Într-un centru de reținere și arestați preventiv din București erau camere cu o capacitate de 20 de
locuri la demisol, iar o cameră avea 11 mp cu 4 paturi suprapuse, un grup sanitar cu WC turcesc,
chiuvetă, duș separate de cameră printr-o perdea de plastic.

Condiții de cazare(condiții igienico-sanitare, spații de depozitare a bunurilor, uscătorii,


programul de furnizare a energiei electrice și a apei, curți de plimbare)

Penitenciare

Oricărui deținut să-i fie asigurate condițiile care sunt compatibile cu respectul demintății umane și
modalități de executare a pedepsei privative de libertate de așa natură încât acesta să nu fie supus unor
tratamente sau situații umilitoare ce ar excede nivelul inevitabil al suferințelor inerente detenției și care
având în vedere exigențele practice ale încarcerării să-i asigure totuși condiții acceptabile de viață și
sănătate.
Conform OMJ 433/c/2010 ferestrele trebuie să fie suficient de mari pentru ca persoanele private de
libertate să poată citi la lumina naturală în condiții normale și să permită pătrunderea aerului proaspăt,
iar lumina artificială trebuie să corespundă standardelor tehnice recunoscute în domeniu.
Grupurile și instalațiile sanitare din camerele de cazare trebuie să asigure accesul permanent la apa
potabilă și să permită fiecărei persoane private de libertate să-și satisfacă nevoile fiziologice ori de câte
ori este necesar, în condiții de igienă și intimitate. Distribuirea materialelor igienico-sanitare potrivit
OMJ 2056/2007, cantitățile prevăzute de norme sunt maximale și nu pot fi depășite.

Centre de reţinere şi arestare preventivă

Tratamentul de care trebuie să beneficieze persoanele reţinute sau arestate preventiv este necesar a fi
adoptat condiţiei juridice acestora, ţinându-se seama că prezumţia de vinovăţie atrage după sine
tratamentul mai favorabil decât cel al condamnaţilor.
Art. 30 prevede că de la ora stingerii până la ora deşteptării, persoanele supuse măsurilor privative de
libertate nu se scot din cameră. Fac excepţie persoanele care s-au îmbolnăvit subit sunt transportate de
urgenţă la o unitate sanitară, producerea unei calamități sau evenimente ce impun evacuarea totală sau
parţială.

Concluziile anchetelor efectuate de reprezentanții instituției Avocatul Poporului

Locuri de cazare calculate conform normelor europene 18.986, paturi instalate 37137 (la un rând 4374,
la două rânduri 15494, la 3 rânduri 17269).
Existența unor locuri de detenție amplasate în corpuri de clădiri vechi sau cu o altă destinație. În unele
camere de cazare există înfiltrații, umezeli și mucegai (Penitenciar Miercurea Ciuc). În Penitenciarul
Colibași într-o cameră erau 5 tineri de 19 ani fumători, condițiile igienico-sanitare îndoielnice și un
minor greu respirabil. Pereții înegriți de fum, afectați de umezeală și parțial de mucegai, lenjeria nu era
curată.
La penitenciarul Giurgiu unele camere nu asigurau satisfacerea nevoilor fiziologice în condiții de
intimitate.

165
Deținuții de la Penitenciarul Mărgineni s-au plâns că nu era apă suficientă, fiind nevoiți să păstreze apa
pentru toaletă și pentru spălat în butoaie de plastic, la fel este și în Penitenciarul Galați. Apa caldă era
furnizată doar o dată pe saptămână la Penitenciarul Arad.
Lipsa mobilierului pentru păstrarea bunurilor și obiectelor personale datorită spațiului restrâns
(Penitenciarul Giurgiu, Galați Brăila).
O vizită la Penitenciarul Craiova a stabilit că se aflau 1932 persoane private de libertate deși
capacitatea legală este de 680 locuri. Persoanele aflate în stare privativă de libertate primesc lenjeria
intimă de la familie, iar produsele pentru igiena personală sunt necorespunzătoare din punct de vedere
calitativ.

Centre de reținere și arestare preventivă

Tratamentul de care trebuie să beneficieze persoanele reținute sau arestate preventiv este necesar a fi
adaptat condiției juridice a acestora, ținându-se seama că prezumția de nevinovăție atrage după sine
tratament mai favorabil decât cel al condamnaților.
În cazul acestor categorii de persoane condițiile de încarcerare nefavorabile nu sunt justificate. Potrivit
art. 8 și art. 9 din Ansamblul de principii O.N.U. persoanele deținute sunt supuse unui regim conform
condiției de persoane necondamnate.
Art. 30 din O.M.A.I prevede că de la ora stingerii până la ora deșteptării, persoanele supuse măsurilor
privative de libertate nu se scot din cameră. Fac excepție persoanele care s-au îmbolnăvit subit și sunt
transportate de urgență la o unitate sanitară, producerea unei calamități sau evenimente ce impun
evacuarea totală sau parțială, cazuri deosebite pentru activitățile de urmărire penală cu aprobarea
șefului unității sau subunității de poliție unde funcționează arestul. Acest articol creează premisele
unui cadru nelegal de acțiune a organelor de urmărire penală și de încălcare a demnității umane.
Scoaterea din camere a persoanelor încarcerate între ora stingerii și ora deșteptării în cazurile deosebite
pentru activități de urmărire penală poate crea posibile abuzuri ale organelor de urmărire penală, în
condițiile în care locurile de arest sunt plasate în incinta secțiilor de poliție.

Concluziile anchetelor efectuate de reprezentanții instituției Avocatul Poporului

Lipsa grupurilor sanitare în camere, astfel că satisfacerea nevoilor fiziologice se realizează la grupuri
sanitare comune, exclusiv la cerere, astfel că personalul de supraveghere avea obligația de a însoți
persoana privată de libertate. (Penitenciarele Iași, Satu Mare, Alba).
Existența unor grupuri sanitare inundate și instalații sanitare cu un grad avansat de uzură ( CRAP
Buzău, Mehedinți).
Folosirea unui WC tip „turcesc” ca suport pentru spălarea corporală este un alt aspect de natură a
ridica problema respectării demnității umane.(CRAP Argeș, Vâlcea).
Disfuncționalități în furnizarea apei calde, energiei termice și a celei electrice (CRAP Galați,
Teleorman).
Distribuirea neuniformă în centrele de reținere și arestare preventivă a materialelor igienico-sanitare
(CRAP Giurgiu, Gorj, Bacău)
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind starea de sănătate a unei persoane arestate preventiv
diagnosticată cu afecțiuni cardiace cronice și diabet, care s-au afectat în timpul încarcerării.
În cursul lunii mai s-a încheiat prima igienizare a CRAP București a centrului din ultimii ani.
Modificarea Regulamentului de ordine interioară a centrului, astfel încât să permită persoanelor private
de libertate să apeleze la mai multe numere de telefon din lista aprobată în timpul maxim permis (erau
30min/zi, de 3 ori/săptămână), iar cu apărătorii accesul este zilnic între orele 8-21.

166
Calitatea hranei și a apei, condițiile de servire a mesei

Penitenciare

Potrivit Ansamblului de Reguli minime pentru tratamentul deținuților: orice deținut trebuie să
primească de la administrație, la orele obișnuite, o hrană de bună calitate, bine preparată și servită,
având o valoare nutritivă, pentru menținerea sănătății și a forțelor sale. Mâncare trebuie să fie pregătită
și servită în condiții igienice. Zilnic trebuie să se asigure trei mese, la intervale de timp rezonabile.
Medicul sau o asistentă calificată trebuie să prescrie modificarea regimului alimentar al unui deținut,
dacă această măsură se impune din motive medicale (art. 22 din REC(2006)-adoptată de Comitetul
Miniștrilor Consiliului Europei).
Potrivit art.50 din Legea 254/2013, administrația fiecărui penitenciar asigură condițiile adecvate pentru
prepararea, distribuirea și servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentației, în funcție de
vârstă, starea de sănătate, natura muncii prestate, cu respectarea convingerilor religioase asumate de
către persoana condamnată printr-o declarație pe propria răspundere.
Ministrul Justiției nu a emis normele minime obligatorii de hrană deși elaborarea acestuia este
prevăzută în Legea 275/2006 cât și Legea 254/2013.

Concluziile anchetelor efectuate de reprezentanții instituției Avocatul Poporului

Mai toate clădirile penitenciarelor construite înainte de 1989 nu au prevăzute și amenajarea unor săli
de mese, hrana fiind servită în camerele de deținere. Totuși s-a reușit crearea unor săli de mese în trei
penitenciare unde pot servi masa 3000 persoane.
La penitenciarul Colibași se asigurau condiții adecvate de preparare, distribuire și servire a hranei
potrivit normelor de igienă a alimentației în funcție de vârstă, starea de sănătate, natura muncii.
Centrul Educativ Buziaș doar prin atragerea unor sponsorizării de alimente a reușit îmbunătățirea
calitățiii hranei.
În Penitenciarul Mărgineni deținuții nu beneficiau de apă curentă în regim permanent.

Centre de reținere și arestare preventivă

Potrivit art. 34 din O.M.A.I 988/200, reținuții, arestații preventiv și condamnații au dreptul la hrană
potrivit normelor legale, ținându-se seama și de starea sănătății lor, conform recomandărilor medicului.
Acordarea hranei persoanelor private de libertate „în limita posibilităților” (conform art.58 din OMJ
2713/2001) creează cadrul unor potențiale abuzuri ale autorităților care se pot prevala de textul legal
menționat pentru a justifica calitatea și cantitatea hranei alocate.
Asigurarea hranei în limita posibilităților pentru reținuți, arestați preventiv sau condamnați, care din
motive religioase solicită o anumită hrană specifică, constituie o încălcare a dreptului la hrană, având
în vedere că asigurarea hranei trebuie să fie o obligație, iar alimentele de la pachetele sau cumpărături
trebuie săa fie doar un supliment.

Concluziile anchetelor efectuate de reprezentanții instituției Avocatul Poporului

Dreptul la hrană este asigurat în 37 de centre prin prepararea hranei în penitenciar, în 10 centre prin
prepararea hranei din surse proprii, iar la 4 centre hrana este asigurată în regim de catering. În
București hrana pentru toate centrele de reținere și arestare este preparată la Penitenciarul București,
CRAP Gorj se aprovizionează de la Penitenciarul Tg.Jiu.
CRAP Caraș Severin, Teleorman, Suceava, hrana este asigurată în regim de catering. Calitatea apei
potabila este corespunzătoare din punct de vedere calitativ.
Din verificările efectuate pentru soluționarea petițiilor și sesizărilor din oficiu înregistrate la institușia
Avocatul Poporului, s-a constatat că centru CRAP Dolj nu dispune de o sală de mese, masa punându-

167
se în camerele de deținere, hrana era preparată la Pent. Craiova. Persoanele încarcerate își completează
hrana din surse proprii cu ocazia vizitelor aparţinătorilor.

Asistența medicală acordată persoanelor private de libertate în penitenciare şi în centre de


reţinere şi arestare preventivă

Persoanele încarcerate au asigurată păstrarea sănătății prin acordarea asistenței medicale


corespunzătoare cel puțin echivalentă cu cea din societate.
Persoanele condamnate execută pedeapsa privării de libertate, iar nu pedeapsa privării de
sănătate.
Eficacitatea și credibilitatea unei închisori sunt date de nivelul de curățenie, igiena colectivă și
individuală, de serviciile sanitare medicale, de regularitatea și peridiocitatea măsurilor întreprinse
pentru existența unei stări de sănătate corespunzătoare pentru toate categoriile de condamnați.
Deținuții au acces la serviciile de sănătate din rețeaua națională fără discriminare. Toți deținuții au
acces la ingrijirea unui stomatolog și oftalmolog. Se asigură tratamentul psihiatric tuturor deținuților
care necesită o astfel de terapie, acordând o atenție deosebită prevenirii suicidelor.
În momentul încarcerării, după cum prevăd și directivele O.M.S în toate penitenciarele trebuie
efectuate teste de depistare a tuberculozei precum și teste gratuite de depistare a virusului hepatic și a
virusului HIV.
Rețeaua sanitară a ANP cuprinde: 38 cabinete medicină primară, 33 cabinete de medicină dentară
funcționale, 6 laboratoare tehnico-dentare funționale, 1291 paturi pentru spitalizare continuă. În cadrul
serviciilor medicale sunt prevăzute 1147 funcții din care 730 încadrate, iar 417 vacante.
Pentru acoperirea temporară a deficitului de personal s-au incheiat contracte de prestări servicii cu
personal medical extern ( P. Giurgiu, Mărgineni-de două ori pe lună un asistent stomatolog oferă
consultații și tratamente deținuților). Nu există personal anume pregătit pentru întreținerea stării de
sănătate a foștilor consumatori de droguri.
Avocatul Poporului a emis o Recomandare privind asigurarea pregătirii personalului de la
Penitenciarul Giurgiu în vederea monitorizării pacienților care urmau tratamente cu metadonă,
adresată Ministrului Justiției și directorului general al A.N.Penitenciarelor.
Persoanele care intrau în refuz de hrană își mențineau opțiunea pentru această forma de protest și după
audierea de către conducerea penitenciarului (P.Ploiești).
La Penitenciarul Tîrgșor, unei deținute i se refuza efectuarea anchetei sociale pentru pbținerea
certificatului de handicap, autoritățile invocând neclaritatea legii în privința domiciului.

Colaborare anevoiasă între unitățile penitenciarelor și unele spitale civile.

Persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA tratate doar pentru afecțiuni asociate, acestea nebeneficiind de
programul național HIV/SIDA, respectiv de medicație corespunzătoare în Spitalul Penitenciar
Tg.Ocna.
La Spitalul Penitenciar Jilava un petent, deși era diagnosticat cu infecție HIV/SIDA stadiu C 3, hepatită
cronica cu HVC și gastrită cronică nu i-a fost administrat tratamentul antiretrovial de susținere cu
vitamine și hepatoprotectoare, reevaluare imunologică și virusologică la 6 luni.
Ministerul Sănătății la sesizarea Avocatului Poporului a preluat integral finanțarea Programului
Național de prevenire, supraveghere și control al infecției HIV.

Centrele de reținere și arestare preventivă, CRAP

Dreptul la asistență medicală este garantat de art.58, 59 OMAI 988/2005


Examenul medical al persoanelor private de libertate este obligatoriu și se realizează la primirea în
arest. Datorită complexității diagnosticului, dacă nu li se poate asigura asistența medicală adecvată,
persoanele private de libertate sunt internate la un spital din rețeaua M.J. sau M.Sănătății.

168
Unitățile de poliție trebuie să asigure siguranța, sănătate, igienă și hrană corespunzătoare persoanelor
încarcerate în perioada când acestea se află în custodia lor.
La CRAP Iași și Suceava examenul medical nu era realizat în toate cazurile la primirea în centru, din
cauza lipsei personalului medical.
Dotarea necorespunzătoarei, insuficienței medicamentelor pentru trusa de urgență și dificultății în
asigurarea tratamentului medical ca urmare a introducerii cardului de sănătate. La CRAP DOLJ
asistența medicală era asigurată de personalul Centrului Medical Județean Dolj, nefiind prevăzută nicio
funcție de medic sau asistent medical pt acest centru. Nu era cameră de gardă și nici personal medical
prezent permanent în centru.

Prețurile produselor comercializate de operatorii economici din incinta locurilor de detenție și prețurile
convorbirilor telefonice efectuate de persoanele private de libertate

Penitenciare
Conform art.70 alin.1 Legea 254/2013 persoanele condamnate au dreptul de a compăra o zi pe
săptămână de la punctele comerciale din incinta locurilor de deținere în limite a ½ din valoarea
salariului minim brut pe economie, alimente, apa minerală, băuturi răcoritoare, țigări, convorbiri
telefonice conf. art. 56 alin.1 din HG 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii
275/2006.
În unele penitenciare operatorii practicau prețuri mai mari decât cele medii ale magazinelor din zona
penitenciarelor (P. Poarta Albă, Mărgineni, Focșani, Giurgiu).
S-au constatat expirarea termenului de valabilitate la unele produse, lipsa prețului sau a denumirii
produsului, în unele cazuri (P.București Jilava și P. Spital București Jilava).
La unele penitenciare serviciile de telefonie erau asigurate de două SRL care practicau prețuri diferite
pentru convorbiri telefonice, durata acestora era de 20-30 minute, sâmbăta și duminica 55-60 minute
(P. Arad și 3 ore la P. Poarta Albă și Spitalul P. Albă)

Centre de reținere și arestare preventivă


Convorbirile telefonice au caracter confidențial. Dreptul la corespondență (CRAP Dâmbovița) nu se
exercita personal nefiind amplasată nici o cutie poștală. Scrisorile erau predate unui lucrător din cadrul
centrului care le depunea într-o cutie poștală amplasate în afara centrului.

Evenimente la care au fost implicate persoanele private de libertate, decese, suicide, agresiuni fizice,
proteste cu refuz de hrană, eventualele, relaţii sexuale între persoane private de libertate.
Potrivit art.130 din OMAI 988/2005 în cazul deceselor persoanelor private de libertate în centrele de
reținere și arestare preventivă-șeful unității sau subunității de poliție înștiințează procurorul competent.
La penitenciare asemenea cazuri sunt înștiințate de îndată judecătorului de supraveghere a privării de
libertate, parchetul și ANP, familia persoanei decedate sau după caz reprezentantul legal. Efectuarea
autopsiei medico-legale și eliberarea certificatului medical constatator sunt obligatorii. Se vor lua
măsuri care să asigure siguranța deținuților, se va acorda atenție semnelor de agitație și se intervine
dacă va fi cazul. Prevenirea sinuciderilor intră în competența serviciilor de îngrijire medicală din
închisori.
Regulile din penitenciare europene stabilesc că penitenciarele ar fi gestionate într-un context etic, care
recunoaște obligația de a trata deținuții cu omenia și respectul cuvenit oricărei ființe umane.
Refuzul de hrană OMJ 429/C/2012 stabilește că personalul medical al locului de deținere are obligația
de a explica celui în cauză consecințele deciziei sale asupra stării de sănătate, trebuie verificat
discernământul persoanei private de libertate.
Decese și suicide- 3 cazuri la P. Galați și câte un caz la P. Craiova, Tulcea. Decesele cauzate de
insuficiență cardio-respiratorii, infarct miocardic, tuberculoză, tumori maligne HIV/SIDA.
Refuz de hrană în 2015 au fost 1103 cazuri (P. Poarta Albă 317, 131 Galați, 98 Rahova, 76 Iași)
Agresiuni fizice și autoagresiuni
Agresiuni fizice din partea personalului penitenciarelor ( P. Colibași-2 cazuri, București Jilava-1 caz)

169
Agresiuni fizice între deținuți și autoagresiuni (P. Spital Jilava-18 cazuri, p. Galați 141
autoagresiuni, P. Jilava-9agresiuni, P. București Rahova-74 cazuri comportament violent față de alte
persoane.
Agresiuni sexuale-18 cazuri (P. Giurgiu-7, P. Rahova-2)

170
CONFERINŢA AVÂND CA TEMĂ:

„RAPORT SPECIAL AL AVOCATULUI POPORULUI PRIVIND CONDIŢIILE DE DETENŢIE


DIN PENITENCIARE ŞI CENTRE DE REŢINERE ŞI ARESTARE PREVENTIVĂ, FACTORI
DETERMINANŢI ÎN RESPECTAREA DEMNITĂŢII UMANE ŞI A DREPTURILOR PERSOANELOR
PRIVATE DE LIBERTATE

Victor Ciorbea: Doamnelor şi domnilor, vă rog să luaţi loc, să încercăm să începem. Vă rog să îmi
permiteţi, înainte de toate, să salut prezenţa alături de noi a bunului nostru prieten şi coleg dl Cotorobaia,
Avocatul Poporului din Republica Moldova. Mulţumesc foarte mult pentru prezenţă, stimată doamnă ministru al
justiţiei, stimată doamnă consilier prezidenţial, stimate domnule vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, stimate
domnule preşedinte al Comisiei pentru Abuzuri din Camera Deputaţilor, stimate domnule procuror şef al
DIICOT, stimatului reprezentant al SRI. Vă prezint într-o ordine aleatorie, aşa cum vă văd aşezaţi la masă.
Doamna preşedinte APADOR-CH, reprezentanţi ai altor organizaţii neguvernamentale, inclusiv preşedintele
FACIAS, mulţumim pentru prezenţă. Domnul Popescu, preşedinte la GRADO, alţi reprezentanţi ai unor ONG-
uri cu care avem protocoale de colaborare. De asemenea, salut prezenţa mass mediei. În partea aceasta mă bucur
să o văd pe doamna ministru Stănoiu. Bine aţi venit, în calitate de reprezentant al societăţii civile! De asemenea,
domnul preşedinte al Colegiului Medicilor şi alţi reprezentanţi ai unor colegii cu care avem parteneriate de
colaborare. De asemenea, doamna reprezentant al Misiunii UE în România./atataru/ Salut prezenţa
reprezentanţilor Ambasadei Germaniei şi a Olandei la Bucureşti. Sunteţi foarte bine-veniţi. Şi, de asemenea,
salut prezenţa în mod deosebit a domnului chestor Bejan, care este directorul general al Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor. De asemenea, salut prezenţa alături de noi a reprezentanţilor Ministerului de Interne şi ai
IGPR. Sper că, în general, am enunţat, în linii mari, cam pe toată lumea. Vă mulţumesc sincer tuturor pentru
prezenţă, mai ales că suntem într-o zi în care ne aflăm în competiţie cu transportatorii, şi cu şedinţa CSM-ului, şi
cu alte evenimente importante care sunt în curs de derulare. Mă bucur însă că sunt prezenţi şi reprezentanţii
importanţi ai Parlamentului, ai Guvernului, ai Administraţiei Prezidenţiale şi, în general, ai tuturor autorităţilor,
instituţiilor care pot fi beneficiare ale acestui raport special. Tocmai de aceea, ne interesează punctul
dumneavoastră de vedere, prezentările noastre vor fi extrem de succinte, şi a mea şi a doamnei Magda
Ştefănescu - adjunct, după care vom trece imediat la luări de cuvânt şi la dezbateri, pentru că acesta este scopul
întâlnirii de astăzi, mai ales că eu am mai avut ocazia să mai vorbesc câte puţin pe la unele televiziuni în
avanpremieră despre acest raport special. Să vă prezint şi echipa care mă însoţeşte: în dreapta este doamna
adjunct Magda Ştefănescu, care coordoneaază domeniul de prevenire a torturii şi, cum spuneam, este principalul
autor al raportului special. A mai fost ajutată de colege de la Serviciul de Contencios Constituţional şi
Administrativ, sunt aici prezente şi doamna Ecaterina Mirea, şefa serviciului, şi doamna Ema Turtoi, şefa
Biroului de Contencios Constituţional, şi doamna Andreea Băicoianu, şi alţii care au lucrat la raport. În stânga
mea, am plăcerea deosebită şi onoarea să vă prezint alte două colege, pe doamna adjunct Erzsébet Dáné, care
coordonează Departamentul pentru Drepturile Omului, pentru Egalitate de Şansă, Minorităţi Naţionale şi Culte,
şi, de asemenea, doamna Ecaterina Teodorescu, care coordonează Departamentul de Proprietate, Muncă,
Protecţie Socială, Taxe şi Impozite. Cei doi colegi adjuncţi au primit însărcinări speciale, tocmai ca să fiu mai
singur cu doamnele astăzi, şi se ocupă unul de o acţiune pe care o avem împreună cu UNICEF-ul, domnul Ionel
Oprea, iar domnul Criste este în teritoriu la Timişoara şi ne reprezintă şi la întâlnirea cu Societatea Timişoara,
având în vedere că sunt în curs de derulare şi evenimentele ce ţin de decembrie 1989. Am pornit la realizarea
anchetelor şi a acestui raport de la campania care a fost declanşată de către mass-media, o campanie de
informare privitoare la situaţia din sistemul penitenciar din România. Iniţial am dispus să se efectueze anchete în
toate penitenciarele, după care am extins şi la toate centrele de arest preventiv din ţară, şi de aceea ţin să le
mulţumesc în mod special colegilor de la cele 14 birouri teritoriale care au efectuat aceste anchete, care au stat la
temelia întocmirii Raportului special. După aceea, am dispus extinderea anchetelor şi la toate centrele de arest
preventiv din ţară. Poate că aceasta este noutatea, dacă vreţi, a raportului, împrejurarea că se bazează pe anchete

171
efectuate în întreg sistemul penitenciar şi în toate centrele de arest preventiv. Scopul raportului a fost şi este acela
de a încerca să prezentăm cât mai obiectiv, să facem un fel de radiografie a situaţiei existente în penitenciare şi în
centrele de arest preventiv. În niciun caz nu am dorit să ponegrim sistemul sau pe cineva anume, ci, dimpotrivă,
am încercat să fim utili, în măsura în care este cu putinţă. Sperăm ca această radiografie şi, mai ales, propunerile
pe care le-am făcut la final să poată fi avute în vedere de către autorităţile şi instituţiile implicate şi să contribuie
la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, la respectarea într-o măsură mai mare a drepturilor persoanelor private
de libertate şi, de ce nu, doamna ministru, dumneavoastră, împreună cu echipa de la Bruxelles, cum se spune, să
reuşiţi cel puţin amânarea, dacă nu chiar îndepărtarea sau renunţarea la ideea pronunţării unei decizii pilot
privitoare la România de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este un scop destul de ambiţios al
raportului în special, dacă măcar în parte îl vom atinge ne vom considera foarte mulţumiţi. După cum aţi
constatat, în primul capitol am prezentat cadrul legislativ, internaţional şi intern. Desigur că acesta este cunoscut,
dar am crezut că o sinteză a reglementărilor şi internaţionale şi interne nu strică, de la unele prevederi din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, până la regurile Mandela, sau cele de la Tokyo, sau de la Beijing,
sau Riad etc. Apoi reglementările şi, mai ales, recomandările cele mai importante ale Comitetului de Miniştri al
Consiliului Europei cu privire la materia aceasta. Şi, nu în ultimul rând, unele reglementări la nivelul UE. Am
prezentat şi o sinteză, cum aţi constatat, a jurisprudenţei CEDO în materie şi am făcut foarte succinte trimiteri la
acele hotărâri pilot care au fost pronunţate recent împotriva Rusiei, apoi a Italiei şi anul acesta în privinţa
Bulgariei şi a Ungariei, cu recomandările de rigoare, date de către Curtea Europeană de Drepturilor Omului. Sunt
prezentate, apoi, acele aspecte bine cunoscute legate de supraaglomerarea din sistemul penitenciar şi într-o
oarecare măsură şi în anumite centre de reţinere şi arest preventiv. Această supraaglomerare, care constituie
principalul motiv al hotărârilor CEDO de condamnare a României, pentru încălcarea Art.3 din Convenţie. Apoi
aspecte privind condiţiile igenico-sanitare, cele care se referă la hrană şi servirea mesei, la asigurarea asistenţei
medicale şi altele, până la evenimentele mai importante din ultimii doi ani: decese, cazuri de sinucidere,
agresiuni, autoagresiuni şi altele similare. Am încheiat, cum spuneam, cu scurte concluzii generale şi unele
încercări de propuneri. Sigur că în cadrul propunerilor nu mă voi opri asupra lor. Vreau doar să subliniez că am
pornit de la ideea că nu există resurse financiare sau aceste resurse financiare sunt extrem de limitate pentru a fi
investite de îndată în sistem şi pentru a se trece la construcţia de penitenciare sau centre de arest preventiv. Pe de
altă parte, nici reglementările internaţionale şi în Dreptul comparat nu găsim soluţii de felul acesta. Nu ele sunt
cele recomandate în primul rând, ci, dimpotrivă, printre ultimele. Tocmai de aceea, pornind de la aceste
reglementări internaţionale, de la situaţia din Dreptul comparat, am enunţat câteva aspecte bine cunoscute care
vizează în esenţă o politică penală de natură să pună accentul pe sancţiuni penale neprivative de libertate şi, de
asemenea, cum a făcut şi Italia, imediat după ce a fost pronunţată hotărârea pilot, a procedat la liberarea
condiţionată, spre pilda tuturor celor care mai aveau de executat patru ani de pedeapsă. Noi am mers cu o
propunere care se referă la trei ani şi care credem că ar descongestiona în mare măsură penitenciarele noastre şi
unele centre de arest preventiv. Sigur sunt unele dintre măsuri. Multe se referă la aspecte legislative mai concrete
sau la chestiuni de ordin administrativ şi financiar. Eu mă opresc aici şi o rog pe doamna adjunct Magda
Ştefănescu să facă foarte succinte precizări, pentru a trece la luările de cuvânt, la dezbaterile propriu zise.

Magda Ştefănescu: După cum probabil ştiţi, domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie a
devenit parte componentă a instituţiei, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.48 din 2014. Printre
atribuţiile acestui domeniu sunt şi cele de efectuarea vizitelor în urma cărora Avocatul Poporului poate emite
recomandări, dar în acelaşi timp propuneri pentru modificarea legislaţiei. Principalul rol al acestui domeniu de
activitate este acela de monitorizare a tratamentului şi a condiţiilor de detenţie. Referindu-mă aici la majoritatea
locurilor de detenţie şi, în mod special, la penitenciare şi centrele de reţinere şi arestare preventivă. Prezentul
raport special a avut la bază, după cum a spus domnul Victor Ciorbea, atât anchetele, dar în acelaşi timp vizitele
care au fost efectuate de către acest nou domeniu înfiinţat. De asemenea, a fost structurat în aşa fel încât să
surprindă atât aspecte de natură legislativă, care ar putea fi modificată pentru îmbunătăţirea condiţiilor de
detenţie, dar în acelaşi timp şi pe aspecte concrete, rezultate din anchetele şi vizitele din locurile de detenţieÎn
primul rând, primul aspect abordat este cel al supraaglomerării, al gradului de ocupare în unităţile de detenţie şi
în al doilea rând, condiţiile de detenţie, condiţiile igienico-sanitare, iluminat natural şi artificial, alocarea
produselor igienico-sanitare, programul de furnizare a apei şi a energiei; de asemenea, un alt capitol se referă la
calitatea hranei şi a apei, la servirea mesei în unităţile de detenţie, precum şi la acordarea asistenţei medicale. Un
aspect derivat din verificările efectuate în cadrul anchetelor a fost cel al preţurilor produselor care sunt

172
cumpărate în general din locurile de detenţie de către persoanele private de liberate şi, de asemenea, diverse
evenimente în care au fost implicate persoanele private de libertate. Mă refer acum în mod special la refuzurile
de hrană, la analizarea cauzelor şi modul de depăşire şi soluţionare a acestor situaţii. Raportul, de asemenea,
cuprinde aceste propuneri de modificări legislative. În primul rând, am avut în vedere actele subsecvente Legii
254 - mă refer aici la regulament în mod special, regulamentul de aplicare al legii, dar şi la alte acte normative,
de exemplu, cele care reglementează hrana alocată persoanelor private de libertate, precum şi regulamentul
referitor la organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă. Scopul raportului special a fost
acela, în primul rând, de a contribui în mod deosebit la respectarea demnităţii umane şi a drepturilor persoanelor
private de libertate, astfel ca acestea să fie în concordanţă în primul rând cu dispoziţiile constituţionale
internaţionale şi legale. Ca măsuri legislative, aşa cum a enumerat dl Victor Ciorbea, ne-am axat în mod deosebit
pe aspectele referitoare la aplicarea măsurilor neprivative de libertate, dar şi pe cele referitoare la condiţiile de
acordare a eliberării condiţionate. De asemenea, au fost avute în vedere alte acte normative care ar putea
contribui la îmbunătăţirea legislaţiei referitoare la executarea pedepselor privative de libertate. Referitor la
aspectele care pot rezulta din raportul special, la propunerile de modificare, putem discuta în partea alocată strict
dezbaterilor pe marginea raportului special. Mulţumesc.

Victor Ciorbea: Mulţumesc! Luări de cuvânt, vă rog.

Dumitru Gîrbăcea: Dacă îmi permiteţi. Bună ziua. De la Brăila, Dumitru Gîrbăcea mă numesc. Sunt
reprezentantul organizaţiei neguvernamentale Centrul de Consiliere Civică. Lăudabilă şi de felicitat atitudinea şi
profesionalismul celor de la Avocatul Poporului că au reuşit, într-un timp relativ scurt, să prezinte o problemă
care există în societate de peste 20 de ani de zile, în contextul în care aceste persoane private de libertate
generează o anumită tensiune în societate şi pot reprezenta o problemă a societăţii. Ce aş vrea eu să punctez? Aş
vrea să punctez, în primul rând, ca acest raport să beneficieze de foarte multă audienţă din partea parlamentarilor
şi membrilor guvernului, astfel încât în timpul cel mai scurt, cu aportul Ministerului Justiţiei, cu noul ministru pe
care îl avem, cu aportul dlui chestor de la ANP, care în perioada aceasta să reuşească să pună pe hârtie într-o
formă coerentă şi pragmatică aceste măsuri, care să ducă la descongestionarea şi detensionarea sistemului
penitenciar din România. Şi fac referire la dl chestor. Dânsul a promis acum câteva luni de zile, chiar, câteva luni
bune de zile, a promis că se va zbate să avem regulament de aplicare a Legii 254./dsirbu/ Avem aproape doi ani
de zile în care legea 254 este în vigoare şi nu avem regulament; se merge pe regulamentul de aplicare a legii
275/2006. Se emit decizii la nivel de ANP din care se nuanţează anumite aspecte din 254 fără să aibă o referire
în contextul real al problemei. Cred că este momentul ca dl Bejan şi ceilalţi din echipa dânsului să îşi asume
această deficienţă şi să îl vedem mult mai activ în relaţia cu parlamentul şi cu guvernul. Coincidenţa face să fiu
printre cei care cunoaşte foarte bine sistemul. Nu doresc nimănui să ajungă să cunoască sistemul cum l-am
cunoscut eu, dar aş vrea să mai punctez câteva lucruri cu privire la ceea ce înseamnă modul de executare a
pedepsei. Acest aspect...

Victor Ciorbea: Însă foarte concis, vă rog.

Dumitru Gîrbăcea: Un minut. Supraaglomerarea, condiţiile nu reprezintă subiectul principal, subiectul


principal îl reprezintă implicarea ANP în promovarea accesului la muncă, implicarea ANP în promovarea
accesului deţinuţilor la cursuri de calificare, astfel încât ei să poată să fie uşor reintegraţi în societate, implicarea
ANP în tot ce înseamnă consiliere psihologică. Ştiu deţinuţi care au stat ani de zile acolo, nu au fost întrebaţi
niciodată ce s-a întâmplat cu fapta lor şi de ce au comis acea faptă, care este...care a fost schimbarea lui prin
trecerea în acest sistem. Să se reţină un aspect: eliberarea condiţionată reprezintă în puşcărie un instrument de
tortură practicat de lucrătorii ANP şi un instrument de manipulare. Se foloseşte ca instrument de manipulare. În
momentul de faţă, la Brăila sunt nouă deţinuţi în refuz de hrană pe acest motiv. Nouă deţinuţi au intrat în refuz
de hrană pentru că cei din conducere au refuzat să pună în aplicare o hotărâre a judecătoriei de supraveghere.
Mulţumesc.

Victor Ciorbea: Mulţumesc şi eu. Altcineva vă rog. Dna Stănoiu, vă rog.

Rodica Stănoiu: Vă mulţumesc. Mărturisesc că nu voiam să vorbesc atât de devreme, o să încerc să fiu
scurtă, dar fiind într-un fel meseria mea de o viaţă, aproape o viaţă, care implică şi acest aspect, câteva lucruri.

173
Întâi, sincere felicitări şi vin din partea cuiva care felicită extrem de greu. Este o amplă analiză, este o premieră,
este curajoasă şi cred că marchează un anumit moment care va avea şi urmări pozitive. Aş crede că o sinteză,
însă, a raportului, o foarte scurtă sinteză, ar fi foarte bine venită pentru a circula şi a fi mai accesibilă pentru
mediatizare. Aspectele critice, şi de asta spun că este curajoasă, pun în evidenţă existenţa unor disfuncţionalităţi,
unor nereguli, unor neîmpliniri a unui întreg sistem, în care o părticică este şi sistemul penitenciar şi mai ales,
dnă ministru şi dnă consilier prezidenţial, distanţa care există încă, moştenită de foarte multă vreme între
modelul legislativ şi modelul aplicat. Nu e numai aici, e în atâtea sectoare de activitate. Am selectat ca nepermise
lipsa reglementărilor secundare, normele de aplicare, legislaţia subsecventă. Este o boală a sistemului nostru
legislativ şi care se vede şi aici din plin. Ordine ale ministrului de interne mai ales, sunt şi la justiţie câteva
lucruri care trebuiesc reţinute şi care nu văd de ce nu pot fi rapid rezolvate. Asta este o chestiune care nu cere
timp şi este o chestiune care poate, vă spun, fi rezolvată fără bani. În al doilea rând, supraaglomerarea, starea
precară a acestor stabilimente, aspectele îngrijorătoare privind sănătatea, asistenţa medicală, ele trebuie
coroborate cu altă chestiune: lipsa unei bănci de date foarte serioasă în sistemul de justiţie în general. Când am
vrut să facem Institutul de Criminologie, era una din sarcinile principale, pentru că aici intervine un aspect,
gradul de încarcerare; ştiţi că România este printre ţările cu cel mai înalt grad de încarcerare. Alternativitatea,
care este o cucerire a criminologiei şi penologiei celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, nu a secolului XXI,
este la noi, în realitate, nu pot să spun cât de gravă, pentru că nu am procentele ca să văd din totalul
condamnărilor ce reprezintă închisoarea, ca să vedem cât de mult se aplică şi în acest indicator să văd cât
reprezintă mergerea spre maximum de pedeapsă sau în orice caz, spre pedepse severe. Pentru că una este o
politică penală severă, echilibrată şi una este o politică penală represivă, îndreptată spre represivitate. Deci
închisoarea, ca ultima ratio, vă spun încă o dată care este filozofia politicii europene penale - este practic
inexistentă şi se merge într-o anumită direcţie. Aceasta face ca şi recepţia în societatea civilă să fie tot spre
represivitate, extrapolând, prin ansamblul fenomenului infracţional, corupţia şi mai ales corupţia elitelor, în
ghilimele, se creează această atmosferă de supra-represivitate. De altfel, limbajul de arată acest lucru - iertaţi-mă,
domnilor, dar când aud 'puşcărie', 'puşcăriaşi' şi mai ales 'puşcăriabili', mi se pare ceva îngrozitor, mi se pare de
secolul XIX. Acest limbaj este ieşit după cel de-Al Doilea Război Mondial din penologie şi criminologie şi din
ştiinţele penale. Sunt denumirile pe care le ştim corecte, să încercăm să le folosim. Savoarea cu care se pronunţă
în momentul de faţă 'puşcăriaşi' şi 'puşcăriabili' este îngrijorătoare în societatea românească şi să încercăm şi cu
acest moment să aducem mai aproape societatea civilă şi să explicăm mai bine nişte lucruri şi să încercăm, într-
un fel, să echilibrăm lucrurile în această privinţă. În legătură cu supraaglomerarea, ultima semnătură pe care am
dat-o ca ministru al justiţiei a fost acordul cu Austria pentru ca pe banii austriecilor să înfiinţăm un penitenciar
mare, locul de la Caracal de care se vorbeşte acuma este cel identificat atunci, cele 20 sau 25 de hectare, în acel
moment şi a fost acordul semnat. Ce s-a întâmplat totuşi trebuie să vedem, iar cu Italia erau negocierile extrem
de avansate, nu le-am adus încă la acord semnat, dar erau pe cale să fie semnate. De ce s-a renunţat, nu ştiu.
Urma să îl facem, s-a făcut numai spitalul penitenciar, a fost un început. Ar trebui într-un fel să continue şi aici
vom vedea. Oricum, propunerile sunt interesante, aici aş vrea însă singura mică obiecţiune pe care aş face-o, mi
se par timide, domnule Avocat al Poporului şi domnule ministru, mai ales, aşa cum vă cunosc eu pe
dumneavoastră ca fiind un om deosebit de curajos. Unu - actele de clemenţă, bine că sunt prinse, ele privesc
numai persoanele cu probleme medicale deosebite, eu cred că s-ar putea lărgi, că sunt atâtea cazuri sociale în
penitenciare încă, care pot fi susceptibile de asemenea acte de clemenţă. Avem experienţa din 2002, am făcut-o,
a fost scandal, s-a ţipat, era cineva care spunea că 15-20 de mii de deţinuţi vor veni de Crăciun, că atunci s-a dat
peste noi, nu au venit, a fost un retur nesemnificativ din cei pe care i-am eliberat atunci. Sunt cazuri dramatice
acolo şi nu au ce căuta. Foarte bună mi se pare şi modificarea componenţei Comisiei de eliberare condiţionată şi
foarte judicios făcută. Ar fi foarte bine ca centrele şi arestul preventiv să plece de la interne şi să vină justiţie...
Poate cu ceea ce a rămas şi o neîmplinire a mea, trecerea Poliţiei Judiciare în întregime la Parchet, echipă
comună, aşa cum e în toate ţările. La noi nu s-a putut face această desprindere şi văd că nu se poate face. Şi, în
sfârşit, o ultimă problemă. În magistratură, vorbesc de judecătorul de scaun, aproape niciunul dintre aceşti
oameni nu a călcat vreodată într-un penitenciar. Nu ştiu unde îi trimit pe oamenii ăştia. Auditorii, nici ei nu merg
niciodată măcar să viziteze. Ca profesor, duceam măcar studenţii să meargă în penitenciare, să vadă acest lucru.
Ştiţi bine, criminologia este materie de un semestru, numai la facultăţile de drept, la auditori puţin, iar penologia
nu există. Ar fi bine ca printr-un efort comun să fie cursuri de criminologie şi penologie la facultăţile de drept şi
predat şi cu vizitarea penitenciarelor, ca de atunci să îi aducem şi să vadă ce se întâmplă. Încă o dată, şi am mai
spus-o, îmi aduc aminte de o experienţă care m-a marcat. Eram la o curte de apel din ţară şi am spus că vreau să

174
văd şi penitenciarul în oraşul respectiv, un important penitenciar şi preşedintele Curţii de Apel mi-a spus: "Da,
dar fără mine, doamnă ministru. Şi nu cumva aveţi intenţia să intraţi şi în celule?" "Da, am intenţia să intru şi în
celule". "Nu, fără mine". Bun, poate din protecţie, poate din alte motive, dar eu vă spun că este o situaţie
inadmisibilă şi ea trebuie începută cu începuturile ei, cu învăţatul unor lucruri şi cu apropierea între aceste
structuri a ceea ce înseamnă justiţie în ansamblul ei şi o apropiere mai mare a societăţii civile de aceste chestiuni.
Cam atât, vă mulţumesc!

Victor Ciorbea: Vă mulţumesc şi eu! Altcineva? Doamna ministru al justiţiei, vă rog!

Raluca Prună: Mulţumesc! Domnule avocat al poporului, distinşi invitaţi, încep şi eu prin a felicita
efortul depus pentru realizarea acestui raport, care dă o imagine, de fapt, unitară a ceea ce înseamnă sistemul
penitenciar, dar şi centrele de reţinere şi de arestare preventivă în România. Îmi pare foarte bine că primul
vorbitor a menţionat, pe drept cuvânt, că noi nu vorbim aici de o situaţie nouă. Noi vorbim aici de o situaţie care
- dumneavoastră aţi spus 20 de ani, eu nu ştiu dacă durează de 20 de ani, eu ştiu că între 2000 şi 2004, când am
lucrat, doamna ministru Stănoiu ştie, a fost foarte generoasă şi ne-a deschis uşile penitenciarelor, le-am putut
vizita pe multe dintre acestea. Eram atunci la Delegaţia Comisiei Europene şi, într-adevăr, situaţia în 2001, când
eu am vizitat primul penitenciar, era dezastruoasă şi nu mi-e frică să spun acest lucru. Sigur că 14 ani mai târziu,
într-un fel, mă bucur să văd că o chestiune care nu era pe agenda publică, pe nimeni nu interesa sau pe prea
puţină lume interesa atunci care este situaţia în penitenciarele româneşti. Mă bucur deci să văd că, dintr-o dată,
această chestiune a devenit o chestiune importantă pe agenda publică şi că vorbim despre ea. Deci, felicit apariţia
acestui raport şi doresc să reamintesc că Ministerul Justiţiei a fost iniţiatorul modificărilor legislative care au dat
în competenţa instituţiei Avocatului Poporului mecanismul prin care aţi putut realiza acest raport, nu numai
pentru a răspunde unor cerinţe internaţionale, pentru că ceea ce facem aici, sper, în orice caz, ceea ce am să fac
eu la Ministerul Justiţiei, împreună cu ANP-ul, nu este menit să răspundă unor cerinţe internaţionale, în primul
rând, ci este menit să răspundă unor cerinţe elementare de drepturile omului în ţara noastră. Acum, ce putem
face? Sigur că se spune că nu s-a făcut nimic. Eu am cifre care arată de-a lungul acestor ani s-au făcut destul de
multe lucruri. Nu este un subiect popular să vii astăzi şi să spui "Am nevoie de 550 de milioane de euro pentru a
construi noi penitenciare". Sigur, ca ministru al justiţiei, dacă aş fi convinsă că acest lucru ar rezolva pe deplin
situaţia în penitenciare, probabil că nu aş avea ezitări să cer ca plan întins pe mai multe luni să rezolve această
chestiune, însă cred că trebuie să privim toate aceste cerinţe de construcţie de infrastructură penitenciară într-un
cadru mai larg în care, sper să nu greşesc, 70% dintre şcoli nu au toalete înăuntru ci toalete în curtea şcolii. Deci
când venim şi spunem că avem nevoie de sume impresionante de bani trebuie să ne uităm la aceste lucruri într-
un cadru mai larg a ceea ce poate să facă această ţară astăzi. Acestea fiind zise, cred - aşa cum a zis şi dna
ministru Stănoiu - că sunt chestiuni care se pot rezolva cu un buget. Sigur că avem un buget, el a fost adoptat,
bugetul, ANP, de altfel ca şi Ministerul Justiţiei, a primit tot ceea ce a cerut. Sigur că dacă vin acum şi vă spun că
avem în plan să construim două noi penitenciare la Berceni şi Caracal nu o să mă credeţi că vom rezolva situaţia
din penitenciare. Spuneam că sunt perfect de acord cu dna ministru Stănoiu, sunt chestiuni care se rezolvă şi fără
bani. Deci sunt chestiuni de politică penală şi de politică de rezolvare a infrastructuri care sunt chestiuni pe
termen lung. Nu vreau să intru în detalii, dl Bejan va spune mai bine decât mine că aceste penitenciare noi vor fi
construite probabil în patru ani sau cel mai repede în patru ani, dar sunt şi chestiuni care pot fi rezolvate printr-o
administrare bună a penitenciarelor şi aici evident că este rolul directorului fiecărui penitenciar să ia măsurile
care se impun. În 2002 am vizitat de exemplu penitencarul de la Iaşi şi am văzut - mă uit la dvs, pentru că
reprezentaţi un ong - ajungând acolo pentru că aveam un proiect european cu fonduri destul de semnificative, am
fost foarte impresionată să aud ce anume se făcea cu fonduri foarte puţine împreună cu un ong, care facea acolo
consiliere psihologică, un ong care mergea acolo şi discuta cu deţinuţii în perspectiva eliberării lor, pentru că
totuşi condamnatul este un condamnat în executarea unei pedepse, dar el rămâne cetăţean român şi ideea este ca
el să se reintegreze în societate. Există deci ong-uri care făceau asta încă din 2001 - 2002, făceau programe cu
persoanele condamnate, de pildă îi învăţau o anumită meserie, croitorie, iar la sfârşitul perioadei de detenţie, prin

175
programele pe care le desfăşurau dădeau o maşină de cusut persoanei care a făcut cursuri de croitorie. Dar, în
fine, nu o să vă reţin cu aceste amănunte. Pe termen scurt cred că este o obligaţie a ANP şi sigur a mea, ca
ministru al justiţiei, să mă asigur că în situaţia pe care o avem gestionăm mai bine decât am făcut-o până acum
situaţia din penitenciare. Nu am să intru acum în detalii, sigur că mi s-au dat cifre, fondurile alocate pentru
îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie au crescut în mod constant din 2012. Pot să dau cifrele celor care sunt
interesaţi. Ştiţi de asemenea că situaţia din penitenciare e poate mai gravă în România decât în alte state care sunt
parte la convenţie. Înţeleg şi pentru că...unii spun şi pentru faptul că sunt mai multe cereri care ajung la Curte.
Puţin contează dacă sunt mai multe cereri din România decât din alte state, important este că avem numeroase
hotărâri care condamnă România, trebuia să fie luată o decizie, dacă nu mă înşel, până pe 12 noiembrie, cu
privire la oportunitatea unei decizii pilot. Eu mi-am preluat mandatul pe 17 noiembrie preiau recomandarea din
raport să vedem în ce măsură această decizie pilot este oportună. Nu pot da acum un răspuns, dar va trebui să îl
dau până în luna ianuarie. Însă fără să devansez decizia pe care am să o iau împreună cu Ministerul de Interne, cu
Ministerul Finanţelor Publice, probabil că un anumit tip de presiune sănătoasă este necesar pentru a fi siguri
măcar că fondurile sunt alocate în vederea rezolvării deficienţelor din sistemul penitenciar. S-a vorbit, aţi invocat
decizia pilot împotriva Italiei şi acest lucru mă face să amintesc distinsei audienţe despre faptul că există o
scrisoare pe care predecesorul meu, dl ministru Cazanciuc, a iniţiat-o cu ministrul justiţiei din Italia. Sper să nu
greşesc, încă 12 miniştri de justiţie din statele membre au cosemnat, s-au alăturat acestei scrisori, care este
adresată Comisiei Europene şi al cărei scop este tocmai de a cere sprijin Comisiei în sensul posibilităţii de a
aloca fonduri europene pentru infrastructura penitenciară. Este evident că subscriu la această iniţiativă şi înţeleg
să continui demersurile predecesorului meu. Cât priveşte politicile mai largi sau cadrul mai larg al politicilor
penale, aş vrea să spun două lucruri şi despre coduri. Se vorbeşte de numărul mare de deţinuţi din sistemul
penitenciar românesc, pe de o parte. Pe de altă parte, ştim bine că avem nişte coduri care sunt - vreau să vorbesc
eufemistic - atacate din toate părţile şi cu toate acestea, la doi ani de la intrarea lor în vigoare, avem date
statistice, iar datele statistice arată o scădere importantă a numărului de persoane care au intrat în custodia
penitenciarelor şi centrelor de detenţie cu arest. Vă dau un exemplu: în 2013, măsura arestării preventive a fost
dispusă în 10.473 - 10.500 de cazuri, să spunem - iar în 2014 avem 7147. Evident că acest lucru se explică,
probabil, şi datorită posibilităţii de a aplica măsura arestului la domiciliu. În sistemul penitenciar, între februarie
2013 şi februarie 2014, data la care, cum ştiţi, au intrat în vigoare - deci în acest an au intrat 15.536 de persoane,
iar între februarie 2014 şi februarie 2015 au intrat 12.415 persoane. Nu o să vă mai reţin cu cifre. Am o politică a
transparenţei şi veţi găsi până la sfârşitul săptămânii toate aceste cifre pe site-ul pe care l-am refăcut, al
Ministerului Justiţiei. În fine, trebuie spus că o statistică sau o situaţie la momentul 15 octombrie 2015 arată că
pentru prima dată avem o inversare a raportului între numărul de persoane care execută o pedeapsă cu executare
în penitenciar faţă de persoanele care se află în libertate, în supravegherea serviciilor de probaţiune. Îmi permit
să vă dau şi această cifră - 15 octombrie 2015, în supravegherea serviciilor de probaţiune, 37.817 persoane, în
sistemul penitenciar, 28.313. V-am reţinut puţin cu cifre, ca să vă arăt că, sigur, putem denunţa şi trebuie să
denunţăm o chestiune care priveşte drepturile omului, dar trebuie să ne uităm puţin şi la ce efect au avut nişte
măsuri de politică penală şi vreau să insist asupra Codurilor, pentru că nu este un secret, sunt distinşi deputaţi
aici în sală, nu este un secret faptul că, repet, au fost atacate, avem decizii ale Curţii Constituţionale şi trebuie să
aducem Codurile în acord cu cerinţele Curţii Constituţionale în deciziile pe care aceasta le-a pronunţat. Aşadar,
cred că este loc, într-adevăr, de foarte multă cooperare. Ministerul Justiţiei, eu personal, am în coordonare,
păstrez în coordonarea mea directă ANP. Fac acest lucru preluând modelul pe care predecesorul meu l-a instituit.
Vă asigur că pentru mine este o prioritate şi vă asigur că înainte de a veni şi de a cere bani mulţi, am să fiu sigură
că putem marca o diferenţă, printr-o administrare mai judicioasă şi mai corectă a resurselor, destul de generoase,
pe care le avem deja. Cam atât, mulţumesc şi, repet, veţi găsi toate cifrele statistice, mai ales că vreau să fiu un
ambasador al noilor Coduri. Eu nu am participat deloc la asta, dar cred că e datoria mea de ministru al justiţiei să
promovez ceva care, o spun a treia oară şi o spun intenţionat, a fost atacat din toate părţile şi cu toate acestea,a
produs nişte efecte pe care le vedem în statisticile disponibile la Ministerul Justiţiei. Mulţumesc.

Victor Ciorbea: Mulţumesc, doamna ministru. Altcineva? Da, domnul vicepreşedinte al Camerei
Deputaţilor, domnul Iordache.

Florin Iordache: Am şi eu o scurtă intervenţie, o să îl rog apoi şi pe colegul meu. În paralel, noi, la
Camera Deputaţilor, prin Comisia specială pentru cercetarea abuzurilor, am avut un dialog şi avem un raport în

176
dezbatere. La începutul lui februarie am convenit cu doamna ministru împreună cu domnul director Bejan să
avem o dezbatere pe condiţiile din penitenciare. Colegii mei de la comisia specială au făcut o inventariere a
problemelor pe care le-au găsit în penitenciare, ceea ce credem noi că s-ar putea soluţiona. Fără îndoială,
condiţiile de detenţie nu sunt cele mai bune, pornind de la gradul de încărcare /.../ peste 156-157%, dar cred că
nu dacă înfiinţăm mâine sau începem construcţia a două penitenciare, rezolvăm problemele din România, pentru
că nu aceasta este problema, trebuie să discutăm dacă de această supraaglomerare şi de condiţiile pe care aceşti
oameni le au în penitenciare. Sunt locuri în care sunt condiţii mai bune, condiţii mai rele. Aici contează şi
managementul local, dar eu aş veni cu o provocare doamnei ministru - ştiţi bine că acum doi ani de zile,
Parlamentul a venit cu o iniţiativă controversată în societate, cea care a vizat amnistia şi graţierea. Dacă nu ar
face cumva ministerul şi o analiză şi pentru anumite cauze, pentru anumite condiţii, pentru că ultima graţiere
care s-a făcut s-a făcut în urmă cu 12 ani, din câte ştiu eu, şi în Parlament, fără îndoială, veţi avea un partener,
adică dacă pe modificările de Cod la cele 52 de soluţii de neconstituţionalitate pe care le-a dat Curtea, fără
îndoială, împreună cu dumneavoastră, pe de o parte, Parlamentul este dispus, cred că şi în materie penală, la fel.
La iniţiativa Ministerului Justiţiei, fără îndoială, putem modifica şi găsi cele mai bune soluţii. Şi aş mai veni cu o
întrebare: există acel sistem de probaţiune şi trebuiau, din câte ştiu eu, găsite soluţii pentru înfiinţarea acelor
brăţări, deci pentru cauze minore, exista acea soluţie, de a exista posibilitatea brăţării. Probabil că şi aceasta ar fi
o soluţie de a diminua şi a rezolva o anumită problemă, dar, repet, punctul meu de vedere este că în Parlament
veţi avea un partener şi găsim împreună, repet, la iniţiativa şi pe nişte calcule foarte bune făcute de minister,
putem găsi soluţii.

Victor Ciorbea: Da, vă rog.

Raluca Prună: Aş vrea să răspund deja că nu intenţionez în mandatul meu să promovez absolut niciun
fel de iniţiativă privind amnistia şi graţierea, pentru că e un mandat scurt şi cred că înainte de asta, ne putem uita
la alte lucruri, deci cred că dacă aplicăm cum se cuvine Codurile, vom avea în februarie 2017 cifre încă şi mai
bune, însă nu exclud, ca nicio altă materie, posibilitatea deschiderii unei dezbateri. Dar vreau să vă spun că nu
promit, nu este o prioritate să promovez astăzi eu, ca ministru, o asemenea lege, nu cred că asta este prioritatea şi
nu cred că ăsta este nivelul. Vreau să discutăm foarte deschis. Noi suntem într-un serviciu public, toţi, şi nu cred
că nivelul de aşteptare al societăţii este să dăm o lege a amnistiei şi graţierii. Cred că nivelul de aşteptare al
societăţii este, aşa cum s-a spus foarte bine, înainte de a aplica acel cadru legislativ pe care îl avem şi aceasta e
prioritatea mandatului meu. Mulţumesc.

Victor Ciorbea: Şi eu vă mulţumesc. Domnul Man, preşedintele Comisiei pentru abuzuri, Camera
Deputaţilor.

Mircea Man: O să fiu foarte scurt. În primul rând, vreau să vă felicit pentru munca depusă şi faptul că,
iată, suntem la o masă şi pornim primele discuţii. Petiţiile care vin la comisia noastră sunt foarte multe şi în
special scot în evidenţă condiţiile din penitenciare. Am avut o colaborare extrem de bună cu domnul Bejan şi cu
toţi şefii din penitenciarele din România. S-au deplasat colegii din Parlament şi am reuşit să facem un raport
privind condiţiile de detenţie, care va fi dezbătut în Parlamentul României şi cu acest material pe care
dumneavoastră l-aţi făcut şi o să vă invităm la dezbateri. Eu cred că până la urmă, nu discutăm numai de sumele
necesare pentru construcţie, ci trebuie să vedem condiţiile din detenţie, care pot să îmbunătăţească starea de fapt
prin soluţii legislative, prin soluţii care se pot aplica în toate penitenciarele, pentru că pornesc de la un lucru
extrem de simplu - de ce 60% din cei care au fost în penitenciare se întorc înapoi? Şi asta trebuie să fie o temă de
discuţie foarte serioasă, de o asumare politică clară şi să ştim pe ce ne bazăm şi încotro ne îndreptăm, pentru că o
persoană privată de libertate şi cu o sentinţă foarte clară, cu toţii suntem de acord că trebuie să-şi ispăşească
pedeapsa, dar nu mai trebuie să fie condamnată a doua oară, pentru că astăzi condiţiile din penitenciare, din
păcate - şi aici, pe tot parcursul vizitelor, am ţinut să vedem şi personal, pentru că până la urmă, personalul din
penitenciare şi care muncesc acolo, şi ei sunt în situaţii delicate, când condiţiile nu pot fi respectate. Eu mă bucur
că astăzi este o discuţie şi, aşa cum a promis şi doamna ministru, în februarie va fi o dezbatere în parlament şi,
sigur, gândim să găsim soluţiile cele mai bune. Mulţumesc!

Victor Ciorbea: Mulţumesc şi eu! Are cuvântul doamna consilier prezidenţial Simina Tănăsescu.

177
Simina Tănăsescu: Mulţumesc frumos, domnule Avocat al Poporului şi mulţumesc frumos instituţiei, nu
doar pentru invitaţia care ne-a fost adresată, dar în mod particular pentru dezbaterea organizată astăzi. Vă felicit,
nu doar pentru raport, care este unul extrem de consistent, unul tematic, pe o temă, într-adevăr, devenită astăzi de
actualitate şi unul care, dacă bine am numărat eu, ar fi al doilea de natură mai generală în materie de
penitenciare, al treilea pe zone mai particulare. Cu mult timp în urmă, cred că în 2003, a fost făcut primul şi era
unul doar incipient. Acesta unul care merge mult mai departe. Vă felicit însă mai ales pentru iniţiativa de a fi
organizat această dezbatere şi de a fi făcut posibilă lansarea unor discuţii reale. Sunt încântată să constat luările
de poziţii anterioare, pentru că Administraţia prezidenţială apreciază că poate dezbaterea este aspectul care a
lipsit puţin până acum în societatea românească. Or, discutarea în mod sincer, deschis şi constructiv, a
problemelor cu care ne confruntăm poate că e un bun început. Sper ca discuţiile de astăzi, de altfel, să se
finalizeze cu unele concluzii, care să poată fi şi operaţionalizate şi, cum foarte bine s-a spus aici înainte şi
subscriu în întregime, multe din problemele cu care ne confruntăm nu ţin neapărat de noi reglementări. Unele
sunt simple chestiuni de punere în aplicare, simple într-un mod relativ, dar în orice caz, importanţa modului în
care sunt puse în aplicare reglementările existente cred că trebuie subliniată încă o dată, indiferent cât s-a făcut
asta şi până acum. Sper, de asemenea şi sunt încântată să aud promisiunile realizate şi care sunt convinsă că vor
fi realizate, vor fi aduse la îndeplinire. Sper ca această dezbatere să fie una premergătoare unei dezbateri în
Parlament, pentru că, să nu uităm, astăzi suntem aici la iniţiativa instituţiei Avocatului Poporului, care a dorit să
lanseze în dezbatere un raport, însă menirea Parlamentului, aceea de a realiza nu doar o funcţie legislativă, ci şi
una de control, una de verificare a modului în care actele normative pe care le adoptă sunt aduse la îndeplinire,
este una extrem de importantă. Or, acest lucru se realizează şi ştiu că se face acest lucru, desigur că poate fi
ameliorat, se realizează, pe de o parte, prin dezbaterea rapoartelor anuale. Ştiu că insituţia Avocatului Poporului
va prezenta şi un raport anual şi sper ca şi acela să facă obiectul unei dezbateri în Parlament. Ştiu că nu e nevoie
de vot, e nevoie doar de o dezbatere parlamentară, de discutarea soluţiilor, recomandărilor pe care instituţia le
poate face an de an.

Dar, cred că ar fi extrem de utilă şi dezbaterea unor rapoarte tematice, în mod particular al unuia atât de
consistent, atât de util şi care prezintă informaţii şi recomandări ce cu siguranţă pot îmbogăţi dezbaterea şi
discuţia parlamentară, pot conduce chiar la soluţii legislative mai pertinente sau, de ce nu, la anumite măsuri de
control parlamentar şi nu pot decât să încurajez Parlamentul în această direcţie. Mulţumesc deci încă o dată
instituţiei Avocatului Poporului pentru ocazia care ne-a fost oferită astăzi, în care sper ca luările de cuvânt să nu
se limiteze doar la zona instituţională. Am fost extrem de încântată să constat că prima intervenţie a fost una din
partea societăţii civile şi sper ca lucrurile să decurgă în continuare în acelaşi mod şi îmi doresc foarte mult ca
dezbaterea programată a se întinde astăzi pe durata unei întregi zile să se finalizeze, precum spuneam şi la
început, cu nişte concluzii care să fie instrumentalizate, să se poată realiza ceva şi concret din această discuţie.
Vă mulţumesc frumos pentru atenţie.

Victor Ciorbea: Vă mulţumim şi noi.

/Gheorghe Borcean/, preşedintele Colegiului Medicilor: Excelenţa Voastră, domnule Avocat al


Poporului, domnule Victor Ciorbea, doamnelor şi domnilor miniştri, doamnelor şi domnilor parlamentari,
doamnelor şi domnilor, Excelenţele Voastre, tuturor doctori, demnităţilor voastre prezente şi trecute şi poate cele
viitoare,

Vă mărturisesc că este oarecum delicat pentrul mine să vorbesc în această minunată adunare. Este un
subiect despre care numai ascultând acum, în ultimele 30 de minute, intervenţiile celor dinaintea mea, mi s-au
deschis perspective pe care nu le bănuiam, la care nu mă gândisem. De asemenea, vă spun că a fost o onoare
pentru instituţia Colegiului Medicilor din România, instituţie de drept public, aceea de a fi convocată chiar
imperios de către Avocatul Poporului, pe alocuri, să colaborăm şi să punem la dispoziţie experţi care să viziteze
locurile de plasament involuntar, să le spun astfel, din ţară pe judeţe. Am dat cu acordul colegilor noştri experţi
ocazionali sau permanenţi Avocatului Poporului şi vom continua să facem acest lucru. Am să vă spun cultura
noastră, în general, presupun că şi în acestă sală - doamna ministru Stănoiu a făcut o aluzie ceva mai devrme -
cultura noastră, cunoaşterea noastră în legătură cu mediul penitenciar, cu mediul de detenţie, cu mediul de
plasament involuntar se rezumă la lecturile din tinereţea noastră din Victor Hugo, din Dickens, din Henri
Charriere, din Papillon, din Nicu Steinhardt, mai încoace, mai prezent, din amintirile lui Bartolomeu Anania,

178
/fie/ iertat, care vorbesc despre lumea penitenciarelor, despre detenţie, despre viaţa care se trăieşte acolo şi
despre modul în care tendinţa sistemului, în mod voit sau nevoit, întâmplător, pentru că aşa se întâmplă lucrurile,
este aceea de a anihila personalitatea umană a celui care se află în situaţia de plasament involuntar,
indiferent că este azilul, că este spitalul de boli psihice sau penitenciarul, în speţa de faţă. Nu vă ascund că am
discutat cu câţiva dintre colegii mei care au făcut vizite la solicitarea dumneavoastră şi mi-au exprimat opinia lor
în legătură nu neapărat cu condiţiile, cu gradul de aglomerare, cu servirea hranei ş.a.m.d., ci cu aceea că - lucru
care ne-a făcut sa cădem pe gânduri - aceea că sunt o categorie de drepturi cetăţeneşti pe care deţinutul le pierde
prin sentinţă, sunt unele, acelea pentru care a fost închis şi asta este, ispăşeşte o pedeapsă. Sunt alte categorii de
drepturi care ţin de drepturile sale ca persoană, dreptul la autodeterminare, dreptul de a fi informat, de a consimţi
asupra unor fapte şi împrejurări în care el este implicat, persoana lui, ca cetăţean care rămâne în continuare - cum
a spus cineva înainte - rămâne să iasă din ispăşirea de pedeapsă să-şi continue activitatea, drepturi care se leagă
în speţa noastră, în cazul nostru, al medicior care participă la evaluările cerute de către Avocatul Poporului, se
leagă de consimţământul informat, se leagă de lipsa de informare în legătură cu anumite tratamente medicale. Ca
să fiu scurt, am să vă spun că în Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din România, de la înfiinţare există o
prevedere care, iată, acum, prima dată îşi află concretizarea: aceea că medicul nu are voie să asiste pasiv la rele
tratamente asupra unui pacient, indiferent în ce situaţie se află acela - şi asta vine de la Hipocrate încoace -, că
medicul nu are voie să fie parte la rele tratamente aplicate unui cetăţean. Este o chestiune delicată între omul în
libertate şi omul în plasament involuntar. Omul aflat în libertate - vedeţi că se face comparaţia cu şcolile, care 70
de procente nu au nu ştiu ce facilităţi, cu spitalele, care nu au nu ştiu ce, cabinetele medicale - dar omul aflat în
situaţie de libertate poate alege să meargă acolo sau în altă parte. Pe când omul aflat în detenţie trebuie protejat
din acest punct de vedere, pentru că este în imposibilitatea de a alege. El se află acolo. Acolo trebuie să i se pună
la dispoziţie acele lucruri pe care în mod fundamental, prin statutul său de fiinţă umană, prin demnitatea sa de
fiinţă umană, are dreptul şi acel lucru nu trebuie să îi lipsească, pentru că ţine de demnitatea fiinţei umane, de
respectul pe care trebuie să îl acorde societatea fiecărui cetăţean, ca apartenent la specia umană, care merită a fi
respectată ca demnitate, prin apartenenţă, pur şi simplu. Cam asta pot să vă spun. Să conchid cu aceea că, încă o
dată, este o onoare să ne aflăm aici, eu, ca reprezentant, împreună cu consilierii mei, doamna şi domnul Ionică,
reprezentând un număr de aproape 50.000 de medici din România care sunt puşi în mod necondiţionat în slujba
sănătăţii cetăţenilor patriei, indiferent că aceia se află în libertate sau în privaţiune de libertate. Vă mulţumesc
încă o dată.

Victor Ciorbea: Vă mulţumesc şi eu, dle preşedinte. Vroiam doar să fac două-trei precizări. În primul
rând, nu aţi fost neapărat convocaţi, ci rugaţi în temeiul protocolului de colaborare pe care îl aveţi şi mai ales cu
rugămintea fierbinte de a ne ajuta în aceste momente, când suntem în curs de a pune pe picioare acest mecanism
de prevenire a torturii şi sunt eforturi extraordinare care se fac în acest sens de către doamna adjunct şi de către
noi toţi, din cadrul instituţiei, la nivel central şi local. Apoi, îmi cer scuze, am uitat să menţionez în echipă pe dl
Vârtosu, care a ţinut legătura cu mass media, cu toţi ceilalţi, purtătorul de cuvânt al instituţiei şi pe unii colegi de
la cabinetul demnitarului, dl chestor Ionel Nicolae, dl Noni Iordache şi alţii care sunt prezenţi aici. Şi nu în
ultimul rând, dna ministru, vă rog, închideţi microfonul! Cine doreşte să mai ia cuvântul? Dl Ştefan Iulian, din
partea conducerii Colegiului Psihologilor.

Ştefan Iulian: Colegiul Psihologilor din România. Salut şi eu această invitaţie adresată Colegiului
Psihologilor din România pentru a participa la această dezbatere. Salut redactarea şi supunerea /către/ dezbatere
a acestui prim raport special legat de monitorizarea prevenirii torturii în centrele de detenţie. Colegiul
Psihologilor din România s-a implicat activ în elaborarea şi susţinerea mecanismului. Am considerat încă de la
început că acest mecanism este un mecanism care utilizează resurse independente. Mai înainte, dl preşedinte al
Colegiului Medicilor din România a menţionat faptul că în cadrul acestui mecanism funcţionează medici, însă
ceea ce e foarte important este că specialiştii care fac parte din echipele de vizitare sunt specialişti independenţi.
La fel şi în cazul Colegiului Psihologilor din România şi a psihologilor care asigură asistenţa în aceste echipe de
vizitare. Ceea ce este foarte important este că din aceste vizite a rezultat faptul că e o mare nevoie de asistenţă
psiholgică în sistem. Salut pe această cale demersul dlui inspector Bejan, care în luna decembrie a scos la
concurs mai multe posturi de psiholog în sistem. Asistenţa psihologică reprezintă o parte importantă a asistenţei
acordate persoanelor aflate în stare privativă de libertate. Folosesc acest prilej pentru a adăuga încă un element
foarte important: toate aceste mecanisme trebuie să se realizeze cu specialişti independenţi. Toate aceste

179
mecanisme trebuie să aibă în vedere faptul că toate elementele, atât medicale, psihologice, evident elemente care
ţin de asigurarea condiţiilor pentru spaţiile de detenţie sunt importante, dar ceea ce e foarte important este
chestiunea care ţine de recuperarea şi adaptarea, reintegrarea individului. Motiv pentru care cred că, pentru că e
un punct de vedere exprimat al unui reprezentant al Colegiului Psihologilor din România, cred că este foarte
important ca toată partea educaţională din sistem să fie asistată de către psihologi, iar psihologii să fie utilizaţi
tocmai pentru a structura această parte de intervenţie psiho-educaţională în sistem. Salut elementele pe care le-a
adus în discuţie dna ministru al justiţiei în ceea ce priveşte asigurarea consilierii psihologice. Vorbea dânsa
despre faptul că, cu ani de zile în urmă, a fost realizat acest demers. Eu consider foarte important şi folosesc
acest prilej pentru a trage un semnal de alarmă. Este vorba despre asistenţa psihologică a minorilor atât din
centrele de deţinere cât şi asistenţa psihologică a minorilor în procedurile judiciare. Toate aceste lucruri trebuie
din nou regândite, supuse dezbaterii şi evident trebue adoptate măsuri urgente pentru prevenirea unor cazuri
grave, astfel încât să nu fim puşi în situaţia de a constata ulterior anumite lucruri. Încă o dată vă mulţumesc
pentru invitaţie şi salut demersul Avocatului Poporului şi al ong-urilor care se ocupă cu monitorizarea prevenirii
torturii în locurile de detenţie. Mulţumesc.

Victor Ciorbea: Şi eu vă mulţumesc, şi pentru participare şi în mod deosebit pentru felul în care v-aţi
implicat împreună cu colegiul pe care îl conduceţi şi aţi înţeles această necesitate a realizării tripartitismului
pentru a desfăşura acele vizite obligatorii pe care mecanismul trebuie să le facă în cele aproape 2.000 de instituţii
din ţară, locuri de detenţie. Aici i-aş sublinia dnei ministru: trebuie să vizităm, teoretic, nu ştiu în câţi ani, 2.000
de instituţii, să le monitorizăm. Sigur, am pornit cu 24 de oameni, să vedem la câţi om ajunge, pentru mecanism
vorbesc. Da. Dl procuror şef al DIICOT, dl Horodniceanu.

Daniel Horodniceanu: Mulţumesc, dle Avocat al Poporului, vă mulţumesc şi pentru invitaţie. Salut
onorata adunare de astăzi. E o chestiune la fel de importantă ca întreg demersul dvs, care este unul foarte util.
Este la fel de importantă şi dezbaterea de astăzi. Trebuie să vă spun că cele pe care dvs le-aţi constatat în raportul
pe care îl avem cu toţii şi pe care l-am parcurs şi eu în cea mai mare parte este o problemă care a preocupat
întotdeauna autorităţile judiciare din România, în principal pentru faptul că executarea pedepsei este a treia şi
ultima parte a procesului penal, după urmărirea penală şi judecată. Ca om care şi-a desfăşurat activitatea doar în
magistratură în ultimii 18 ani, vă spun că de fapt cred că faţă de acum 20 de ani sistemul penitenciar a evoluat.
Este cert şi aş vrea să punctez doar câteva chestiuni pentru că în general antevorbitorii mei au cam spus ceea ce
trebuia spus astăzi, trebuie punctat doar că pe de o parte aplicarea pedepsei şi executarea acesteia în penitenciar
implică şi austeritate şi recluziune, îngrădirea unor drepturi prin hotărârea judecătorească, dar pe de altă parte
drepturi ca cel la viaţă, la sănătate, la demnitate, la informaţie şi aşa mai departe subzistă. La fel de importantă ca
verificarea sau cercetarea condiţiilor din penitenciare este de fapt - şi cred că aici avem datorii la sistem - la
reinserţia socială a deţinuţilor după ce aceştia execută pedeapsa. Şi cred că aici avem de muncit pe un proiect de
lege sau e ceea ce doamna ministru mai devreme a numit o preocupare constantă a Ministerului Justiţiei. Pe de
altă parte, trebuie să avem în vedere şi să nu desprindem din contextul social românesc faptul că sistemul
penitenciar nu poate fi privit separat de realitatea socială. Faptul că pentru un deţinut astăzi se alocă 31 de lei pe
zi, în timp ce pentru un pensionar, în funcţie de pensie, între 5 şi 10 lei, pentru un student, la fel, undeva la 7 lei
şi pentru un bolnav 5,5 lei, spune totuşi ceva despre realitatea socială din România. Iar legat de aceasta, fără să
am pretenţia că vă modific agenda pentru la anul, aştept cu interes şi o verificare similară în căminele de bătrâni
din România sau în căminele de studenţi sau chiar în spitale, pe condiţiile în care aceştia sunt /acolo/. Vă
mulţumesc.

Victor Ciorbea: Mulţumesc. Da, vă rog, doamna Andreescu, preşedinte APADOR-CH.

Maria-Nicoleta Andreescu: Mulţumesc, director executiv APADOR-CH. Am dorit să intervin imediat


după domnul procuror pentru că deşi APADOR-CH are o veche tradiţie de monitorizat penitenciare şi criticat
constructiv, zicem noi, situaţia din sistemul penitenciar, până la urmă, sistemul naţional de prevenire a torturii se
referă la persoanele private de libertate în sensul protocolului opţional la convenţia împotriva torturii, ceea ce
înseamnă că persoană privată de libertate este orice persoană care nu poate părăsi un loc din voia sau la
dispoziţia autorităţii sau fără permisiunea unei autorităţi. Deci, persoană privată de libertate este şi deţinutul din
penitenciar, şi arestatul din centrele de reţinere şi arestare preventivă, şi protestatarii duşi cu duba la secţie, şi
bătrânii din cămine care nu pot pleca de acolo şi persoanele instituţionalizate în sistemul spitalicesc care nu pot

180
părăsi acele locuri. Deci, oricât de aproape de emoţia şi de meseria mea sunt penitenciarele, vreau să zic că
despre asta este foarte bine că se discută, este foarte bine că, ca de obicei, avem cu cine discuta. În schimb, în ce
priveşte prevenirea torturii, mai rar se poate discuta referitor la centrele de reţinere şi arestare preventivă în care
situaţia est mult mai gravă ca în penitenciare, iar pe partea de unităţi spitaliceşti, cămine de bătrâni şi de copii
este dezastru şi, din păcate, monitorizarea se face foarte greu. Revin doar un minut la situaţia din centrele de
reţinere şi arestare preventivă şi spun din nou că este mult mai gravă. Verificaţi, de exemplu, cum arată arestul
din Cluj, nici măcar nu are ferestre celulele nu au ferestre deloc, nu au fost concepute. Şi iarăşi, deşi avem
obiceiul de a critica constructiv, nu pot să nu observ că astăzi Ministerul Justiţiei a fost criticat şi oarecum somat
să se ocupe de regulamentul de aplicare a Legii 254 privind executarea pedepselor şi, din câte ştiu, Ministerul
Justiţiei şi-a făcut treaba, adică în primăvara lui 2014 a fost elaborat un proiect de regulament, a fost supus
dezbaterii publice, noi am trimis comentarii, şi alţii au trimis comentarii, au fost integrate şi ulterior regulamentul
s-a împotmolit undeva în circuit de avizare. Ca o concluzie, pentru că nu vreau să consum foarte mult timp,
mulţumesc tuturor celor care se ocupă de penitenciare şi fac treabă foarte bună, dar să încercăm să ne uităm că
problemele sunt şi undeva mai sus.

Victor Ciorbea: Mulţumesc. Domnul Popescu, preşedinte GRADO.

Mihai Ioan Popescu: Bună ziua. Mulţumesc. Într-adevăr, este important să ne ocupăm şi de centrele de
reţinere şi arestare preventivă, în care condiţiile sunt mult mai rele ca în sistemul penitenciar. Ideea e că se alocă
bani şi trebuie să îi cheltuim judicios. În vizita făcută cu Avocatul poporului am constatat exemplu de investiţii,
de cârpeli. Câteodată, reconstruirea unor instituţii este mai eficientă economic decât cârpeala sau reparaţiile
generale, şi acest lucru este valabil şi la sistemul penitenciar. Trebuie să alocăm bani pentru unităţi penitenciare
noi, nu neapărat în sensul măririi capacităţii sistemului, dar modernizării spaţiilor. Nu putem avea unităţi
penitenciare construite acum 200 de ani. Deci, această operaţie este normală, avem străzi noi, avem spitale noi,
trebuie să avem şi unităţi penitenciare noi şi unităţi de reţinere şi arestare preventivă. Un al doilea punct pe care
vreau să îl ridic dezbaterii este serviciul de probaţiune. Este foarte bine că avem 37.000 de oameni în
supraveghere, dar avem resursele alocate pentru acest serviciu? Se pare că nu. Şi nu aş vrea să ajungem în
situaţia dezastruoasă în care promovăm alternativele la privarea de libertate şi ele se transformă într-un eşec din
lipsa resurselor. Şi acolo există o hotărâre de guvern blocată privitoare la regulamentul de aplicare a noii
legislaţii, şi aia a fost pe drum blocată undeva împreună cu HG-ul de executare a pedepselor, deci trebuie văzut
întreg sistemul, pentru că altfel mutăm problemele dintr-o parte în alta. Şi reacţia generală va fi că alternativele
nu funcţionează, în cazul unui eşec al serviciului. Mulţumesc.

Victor Ciorbea: Mulţumesc. Domnul chestor Bejan, director general al Administraţiei Penitenciarelor.

Claudiu Cătălin Bejan: Domnule ministru, doamnelor şi domnilor demnitari, stimaţi colaboratori din
societatea civilă. Şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor salută elaborarea de către instituţia Avocatului
Poporului a acestui raport special privind condiţiile de detenţie atât din unităţile penitenciare, cât şi din cele care
privesc casele de reţinere şi arest preventiv din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Încă de la început aş
vrea să spun şi să subliniez faptul că deşi nu s-a menţionat expres în raport, Administraţia Naţională a
Penitenciarelor şi unităţile din subordine au acordat tot sprijinul acestor vizite, au pus la dispoziţie toate
documentele care au fost cerute şi le-au dat şi au dat toate lămuririle de care a fost nevoie atunci când aceste
situaţii au impus solicitarea de date şi de informaţii suplimentare. Desigur, au asigurat inclusiv, în condiţii de
confidenţialitate, aşa cum este şi normal, întâlnirile dintre echipele care au vizitat penitenciarele - urăsc să spun
anchete - şi persoanele private de libertate care au dorit să ia legătura cu aceste echipe. În al doilea rând, am fost
bucuros să observ că în raport nu se face nici o menţiune referitoare la cazuri de tortură, la cercetare abuzivă şi
supunere la rele tratamente, situaţii care să fie reţinute în sarcina personalului de penitenciare. Sunt menţionate în
raport opt cazuri dar în mod corect se face precizarea că în fiecare situaţie în care au fost suspiciuni de agresiuni
din partea personalului Administraţia a fost cea care a sesizat organele abilitate. În opinia noastră, acest raport şi
noutatea, aşa cum spunea şi domnul Ciorbea, este dată de faptul că este un prim impuls şi este de fapt primul
raport special pe care Mecanismul naţional de prevenire, proaspăt înfiinţat, îl elaborează şi îl lansează astăzi într-
un cadru foarte larg. Şi eu mă bucur că ne aflăm astăzi împreună, toţi cei cărora, mai mult sau mai puţin, în
competenţa cărora sau nu în competenţa cărora se află custodierea persoanelor private de libertate, dar că toţi
suntem mânaţi de acel sentiment de responsabilitate socială care trebuie să guverneze orice sancţiune privativă

181
aplicată unor cetăţeni din România care, desigur, au încălcat legea penală. El se constituie, aşadar, într-un punct
de plecare şi noi credem că rapoartele speciale vor trebui să se aplece puţin mai mult asupra modului în care sunt
aplicate prevederile legale în materie şi, desigur, aşa cum au spus-o şi antevorbitorii mei, în ceea ce priveşte
promovarea unor iniţiative legislative viabile. De asemenea, să asigure prin recomandările formulate mai multă
eficienţă şi diligenţă în activitatea instituţiilor care au în responsabilitate custodierea persoanelor private de
libertate, pentru că, să nu uităm, suntem o parte, noi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a traseului pe
care cetăţeanul român, de care vorbeam mai înainte, îl începe de la cercetarea penală şi până la punerea sa din
nou în libertate. Şi, desigur, ne-am bucurat să observăm că acest raport contribuie şi sperăm ca şi următoarele, la
corecta informare a societăţii civile cu privire la regimul aplicat persoanelor private de libertate şi că vorbeşte, pe
de o parte, atât de drepturile acestora, cât şi de obligaţiile pe care persoanele pe care noi le custodiem le au. Nu
aş dori acum să fac o trecere mai largă în revistă a raportului, multe dintre aspectele discutate, analizate în acest
raport special au fost prezentate atât de domnul Ciorbea, de doamna Ştefănescu, au fost punctate de cei care au
vorbit înaintea mea. Aş vrea doar să spun, foarte pe scurt, care sunt problemele majore ale sistemului penitenciar
şi probleme majore care nu încep nici de la data la care a fost elaborat acest raport şi ele vin de undeva din urmă.
Discutăm, în primul rând, inevitabil, de problemele de buget şi ele se repercutează atât asupra condiţiilor de
detenţie, cât şi asupra resurselor umane şi, de ce nu, în cadrul condiţiilor de detenţie, de ceea ce influenţează în
mod fundamental respectarea demnităţii umane. Discutăm de infrastructura penitenciarelor. Când discutăm de
infrastructură penitenciară şi spunea domnul Mihai Popescu puţin mai înainte, discutăm de acele clădiri
construite prin 1800 şi nu aş vrea să insist asupra lor. Discutăm de faptul că multe dintre aceste clădiri se află în
centrul oraşelor, oferă şanse mici de dezvoltare şi de modernizare şi discutăm de faptul că atunci când eşti nevoit
să modernizezi şi să construieşti pe nişte clădiri care sunt date deja, este foarte greu să ajungi la standardele pe
care Consiliul Europei şi nu numai, şi cele cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului le prevăd. Aşa
că şi eu sunt adeptul unor construcţii noi, care, dincolo de faptul că presupun cheltuirea de bani de la bugetul
public sau din alte surse, vor aduce cu sine economii. Discutăm de economii în ceea ce priveşte plata facturilor,
discutăm de economii în ceea ce priveşte plata personalului, numărul celor care vor trebui să se ocupe de
asistarea şi de consilierea persoanelor private de libertate. Sigur că va scădea şi atunci discutăm, până la urmă, de
o economie în ansamblu, o economie care, în contrabalans, aduce penitenciarele din România la standardele la
care ar fi trebuit să fie deja. De asemenea, chestiunea legată de resursele umane - este inadmisibil ca în anul
2015, când discutăm de 28.000 de deţinuţi, să ai la dispoziţie, aşa cum menţiona inclusiv reprezentantul
Colegiului Psihologilor, să discuţi de 750 de oameni care trebuie să ofere asistenţă. Sigur că nu discut acum şi nu
vreau să pun pe tapet sau să pun o anatemă, nu e vina cuiva anume şi nu asta vreau să scot în evidenţă. Vreau şi
eu, la rândul meu, să mă alătur acelor semnale de alarmă care au fost trase, ca atunci când discutăm despre o
facilitare a reintegrării sociale, când discutăm de o pregătire pentru revenirea în societate, trebuie să ai personal
specializat. E foarte adevărat că am scos la concurs 19 posturi de psiholog. Nu sunt numai acestea, am scos şi
posturi de asistenţi sociali. Sigur că am scos şi - şi am vrut să închidem acele probleme arzătoare - unităţile unde
nu avem psiholog sau avem doar unul singur, unităţile unde nu avem asistenţi sociali sau avem numai unul
singur, unităţile unde nu avem preoţi, pentru că, în opinia mea, dincolo de valenţa religioasă, consilierea oferită
de către preoţii capelani, faptul că cineva îi ascultă, le dă posibilitatea acestor oameni să se echilibreze din punct
de vedere emoţional şi - de ce nu? - la un moment dat să-şi găsească un echilibru interior. Am făcut acest lucru,
pentru că, sigur, anul acesta am beneficiat de o atenţie mai specială din partea Ministerului de Finanţe şi avem
toate premisele, aşa cum spunea şi doamna ministru, ca în baza bugetului pe care l-am primit anul acesta, să
putem să continuăm acest proces şi în anul care vine, nu la nivelul celor 2.500 de posturi vacante, dar încercăm
uşor, uşor, să mai acoperim din ceea ce ne lipseşte stringent la ora actuală. Aş vrea să mai aduc în atenţie, pentru
că discutăm şi cu colaboratorii noştri din societatea civilă, şi să anunţ oarecum public, în premieră, că în baza
acceptului conducerii Ministerului Justiţiei, la anul demarăm un proiect pilot. Spun că prima dată în public, am
făcut lucrul ăsta la o conferinţă de închidere de proiect, dar nu am fost foarte mulţi acolo. La anul, vrem în trei
unităţi din sistem să demarăm un pilot pe ceea ce înseamnă asistarea şi consilierea psihologică şi socială prin
sursă externă. Sursă externă înseamnă să identificăm în rândul colaboratorilor acele organizaţii sau fundaţii care
au acei psihologi şi acei asistenţi sociali, care au experienţă în lucrul cu persoanele condamnate şi în felul acesta
să surmontăm deficitul de specialişti pe care îi avem la această oră. Şi avem - Slavă Domnului! - în buget banii
necesari, iar dacă pilotul, şi nu am nici o îndoială că acest pilot va fi un proiect de succes, vom trece la etapa
următoare, pentru că - nu? - ceea ce e bun trebuie să continue şi să se dezvolte. Sigur că cealaltă problemă
majoră este problema legislativă şi, nu în ultimul rând, n-am lăsat-o la urmă, nu pentru că aş ceva de ascuns,

182
sigur, mai este şi problema care este legată de partea organizatorică şi funcţională. Noi zicem că în ceea ce
priveşte partea organizatorică şi funcţională, am reuşit să reglăm, chiar dacă mai avem problemele majore, chiar
dacă mai avem de lucru la chestiuni de fineţe. În ceea ce priveşte chestiunea de natură legislativă şi politicile
penale, nu cade în competenţa exclusivă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor acest lucru, dar cu
siguranţă că vom sprijini acele demersuri care vin să aducă un echilibru şi o egalitate între ceea ce înseamnă
penitenţă şi măsuri alternative sau pedeapsă privativă de libertate şi măsuri alternative. Sigur că problemele
legate de infrastructură nu se vor şi care generează supraaglomerarea nu se vor rezolva într-un termen foarte
scurt. Avem un plan detaliat. Ele sunt cuprinse în acel proiect de memorandum, pe care l-am elaborat împreună
cu agentul guvernamental pentru CEDO din Ministerul Afacerilor Externe, pe care l-am elaborat în colaborare
cu colegii de la IGPR, cu colegii de la Ministerul Sănătăţii şi cu cei de la Ministerul de Finanţe. Planul se întinde
până în 2023. Am să spun doar că până în 2020 e un plan ambiţios, măcar să le vedem începute. Două deja sunt
în fază iniţială. Ne-am propus să avem patru penitenciare noi, cu capacitate între 500 şi 1000 de locuri şi să
modernizăm şi să dăm în folosinţă încă 4000 de locuri de cazare. Sigur că ne dorim, în continuare, ca o atenţie
deosebită şi un sprijin să-l avem constant şi pentru condiţiile de muncă pentru personal. Nu pot să vorbeşti de
detenţie fără să vorbeşti de personal şi nu poţi să spui de îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie fără să vorbeşti de
îmbunătăţirea condiţiilor pentru personal./ovidiu/dsirbu/ Şi avem în acest sens o colaborare şi un dialog constant
cu organizaţiile sindicale, cu conducerea ministerului şi la fel, în bugetul pe 2016 şi acest aspect va fi rezolvat.
Am solicitat, apropo de raportul special unităţilor penitenciare, să includă în planurile anuale activităţi şi măsuri
în direcţia eliminării neajunsurilor şi eficienţelor constatate de instituţia Avocatului Poporului, sigur, în principal
cele care nu ţin de fonduri bugetare, dar cele care ţin de fonduri bugetare în limita a ceea ce avem. Şi aş vrea
doar să punctez câteva chestiuni. Deja ştiu că am vorbit prea mult, dar s-au formulat nişte puncte de vedere aici.
Am să îmi cer iertare dacă am să răspund şi unora dintre dumneavoastră sau, mă rog, unora dintre antevorbitorii
mei care nu mai sunt actual în sală, dar eu zic că aşa e corect, dacă se lansează anumite opinii, trebuie să furnizez
şi un răspuns, nu de altceva, dar nu am nimic de ascuns şi nu am de ce să mă tem când vorbesc de lucrurile
acestea. Înainte de asta, s-a vorbit de decizia pilot de mai multă lume. Vreau în mod special să fac o apreciere
pentru Avocatul Poporului datorită faptului că şi dumnealui se opune, instituţia se opune aplicării procedurii
pilot pentru România, dar fac un apel tuturor celor care sunteţi aici, pentru că sunteţi partenerii noştri. Nu cred că
eforturile pe care, în definitiv, România le-a făcut în ultimii ani pentru a ajunge la standardele promovate de
Consiliul Europei şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie să treacă neobservate şi atunci cred că ar
fi o lovitură destul de grea pentru România, pentru ansamblu, ca o procedură pilot să se aplice într-un termen de
12 luni sau de 18 luni. Asta ar însemna un impact financiar deosebit de considerabil şi asta ar atrage după sine o
demotivare a noastră, a tuturor, până la urmă, pentru că eforturile le-am făcut împreună, fiecare în ceea ce îl
priveşte şi pe competenţele pe care le are. Când spun că vă adresez o rugăminte de a face un front comun, mă
bazez pe toate proiectele importante pe care le avem în derulare cu societatea civilă. Şi bineînţeles, mă adresez şi
mass-mediei, pentru că mass-media ne-a atenţionat de fiecare dată atunci când au fost chestiuni care s-au
întâmplat în penitenciare şi care nu întotdeauna au fost în acord cu deontologia profesională şi cu respectarea
demnităţii umane. Sunt şi eu de acord cu ce spunea doamna ministru Stănoiu, cred că o sinteză a acestui raport ar
fi bună tocmai pentru că ar fi mai uşor de lecturat şi, sigur, o sintetizare a tuturor acestor aspecte constatate şi
prezentarea în integralitate a concluziilor şi recomandărilor şi propunerilor dumneavoastră ar fi de un real folos
şi ar ajunge mai repede în atenţia publicului. De asemenea, era o chestiune legată de Colegiul Medicilor. Nu
vreau să fiu înţeles greşit, există obligativitatea nu numai a medicului, dar şi a directorului locului unde deţine,
oricărui membru al personalului, ca atunci când constată chestiuni care ţin de rele tratamente, de tortură, de
încălcări ale legii, de a sesiza deîndată organele competente. Eu declar public acum că am să solicit Colegiului
Medicilor, dacă are cunoştinţă de săvârşirea unor astfel de fapte, să ne informeze, iar eu voi preceda în
consecinţă, pentru că este o afirmaţie destul de gravă. Nu spun că nu mai există cazuri izolate de abuzuri, dar asta
nu înseamnă că ajungem la chestiuni de o gravitate deosebită şi doresc doar să mai amintesc un singur lucru:
oricine ia la cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni, potrivit legii, este obligat să anunţe deîndată autorităţile
competente. Nu am să merg în continuare, aş vrea doar să mă opresc înainte de final asupra unui aspect
important, ceea ce iniţiativa ministrului Robert Cazanciuc a fost una de premieră pentru România, din
următoarele considerente: nimeni până acum nu a adresat o scrisoare deschisă unui şef al Comisiei Europene, că
discutăm de prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, semnalând o problemă care este sistemică nu numai la
nivelul statului român.

183
Este o problemă care se regăseşte la nivelul statelor din centrul şi din sud-estul Europei şi, mai nou,
probabil datorită atentatelor teroriste din Norvegia, şi la nivelul Norvegiei; să nu uităm că Norvegia a închiriat
două penitenciare din Olanda tocmai ca să combată fenomenul supraaglomerării. Sigur, faptul că încă 12 miniştri
de justiţie, pe lângă ministrul de justiţie al Italiei, s-au adăugat acestui demers, este unul lăudabil şi conferă forţă
acestui demers şi arată justeţea acestei iniţiative. Acolo se vorbeşte nu neapărat de o îmbunătăţire a... de
identificare a unei axe pentru finanţarea infrastructurii penitenciare, ci se vorbeşte în general de măsuri luate
pentru tot ceea ce înseamnă custodierea persoanelor private de libertate şi, în mod indirect, şi asupra părţii legate
de reintegrarea socială. În încheiere, aş vrea doar să vă spun că suntem doar o parte a traseului, aşa cum am spus
şi la început. Repet că, până la urmă, închisoarea, sistemul penitenciar este oglinda la scară mai mică a ceea ce se
întâmplă şi ce este în societatea românească în fiecare moment al său şi aş vrea să vă spun că probabil o lacună
socială, care ar trebui umplută şi sperăm ca prin strategia naţională de reintegrare socială să facem acest lucru,
este cea reprezentată de prevenţie şi cea reprezentată se asistenţa post-detenţie. Când toate aceste lucruri vor
funcţiona şi vor închide acest cerc, eu sunt convins că dintr-odată, supraaglomerarea nu va mai fi ceea ce este,
rata recidivei nu va mai fi ceea ce este astăzi şi, cu siguranţă, şi intenţia de recidivă a celor care au trecut odată
prin sistemul penitenciar se va reduce în mod considerabil. Mulţumesc inclusiv Camerei Deputaţilor şi, în
general, Parlamentului pentru sprijinul de care am beneficiat şi pentru faptul că, la rândul lor, au realizat o vizită
în toate penitenciarele dinRomânia. Aştept cu nerăbdare şi acea dezbatere din luna februarie a anului 2016 şi vă
mulţumesc la final pentru că aţi avut răbdare să mă ascultaţi.

Victor Ciorbea: Da. Mulţumesc, domnule Bejan. În legătură cu prima afirmaţie, într-adevăr, am vrut să
adresez mulţumiri pentru disponibilitatea de care aţi dat dovadă şi sper să daţi în continuare, însă m-am abţinut în
ultima clipă, din ideea de a nu crede societatea civilă sau alţii care ne monitorizează că am pactizat cumva.
Înainte de a lua pauza de cafea, l-aş ruga pe domnul Cotorobai, Avocatul Poporului din Moldova, să ia cuvântul.

Mihail Cotorobai: Mult stimate coleg, domnule Avocat al Poporului Victor Ciorbea, onorată adunare, de
la bun început ţin să aduc mulţumiri şi recunoştinţă pentru invitaţia de a participa la această conferinţă dedicată
lansării raportului special în domeniul care astăzi se discută. Am acceptat această invitaţie cu plăcere, deoarece
conform Legii noi 52 din anul 2014 pentru statutul Avocatului Poporului din Republica Moldova, mecanismul
naţional de prevenire a torturii, de asemenea, este în custodia Avocatului Poporului. Prin urmare, problemele
sunt aceleaşi. Noi suntem la început de cale, eu sunt numit Avocatul Poporului absolut nu de mult, din luna
aprilie, şi vreau să vă spun că încă mecanismul respectiv în Republica Moldova nu este constituit. Suntem pe
cale de reformare, pe care de organziare. Prin urmare, ceea ce astăzi am auzit, ceea ce am făcut cunoştinţă din
conţinutul, în măsura în care a fost posibil acestui raport, ne va fi în principiu o călăuză, ne-ar fi de un mare, un
mare ajutor. În legătură cu aceasta, eu aş vrea să felicit autorii acestui studiu, în frunte cu doamna Magda
Ştefănescu, şi celor care au contribuit, pentru munca depusă, şi rezultatele cred că... metodologia pe care aţi
aplicat-o dumneavoastră va fi folosită şi de către oficiul Avocatului Poporului din Republica Moldova. Eu cred
că în viitor, domnul Avocatul Poporului, noi vom continua colaborarea respectivă nu numai în acest domeniu,
dar pe toate poziţiile ce ţin de protecţia, promovarea şi respectarea drepturilor omului, deoarece scopul este unul,
cum şi în ţara dumneavoastră, cum şi în Republica Moldova, ceea ce s-a menţionat astăzi. Indiferent unde se află
persoana, indiferent unde se află omul, el rămâne om şi drepturile lui trebuie respectate. Încă o dată vă
mulţumesc foarte frumos pentru invitaţie şi pentru bunăvoinţa cu care am fost întâlnit de către dumneavoastră.
Mulţumesc.

Victor Ciorbea: Şi eu vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia şi aţi participat la această reuniune a noastră.
Cine doreşte să mai ia cuvântul, vă rog să o faceţi.

Ana Bălan: Ana Bălan este numele meu, Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică şi aş dori
să subliniez importanţa pe care consider că o pot avea măsurile alternative de soluţionare a litigiilor în reducerea
numărului persoanelor private de libertate. Fac parte şi din Colegiul Mediatorilor şi în această calitate apreciez
foarte mult noile prevederi legale, care oferă instrumentele necesare pentru ca şi în România, medierea în cauze
penale ca principal instrument de realizare a justiţiei restaurative, să poată să-şi aducă contribuţia la simplificarea
justiţiei, la reducerea încărcăturii instanţelor de judecată şi, nu în ultimul rând, la reducerea riscului de recidivă.
Codul Penal prevede, noul Cod Penal, pentru prima oară, posibilitatea utilizării medierii în cauze penale. Sunt
peste 30 de infracţiuni, în care ajungerea la un acord de mediere înlătură răspunderea penală. Codul de Procedură

184
Penală prevede pentru prima oară drepturile părţilor dintr-un proces penal de a apela la un mediator. Legea
medierii, pe care o avem încă din anul 2006, prevede expres faptul că medierea este o activitate de interes public
şi obligaţia, care ar reveni nu numai magistraţilor judecători şi procurori, dar şi poliţiştilor, de a îndruma părţile
spre mediere în acele cauze care sunt pretabile. Este important că avem aceste prevederi. Au început să fie
cunoscute, au început să fie aplicate în practică. Ultimele date pe care le avem indică însă faptul că în primul
semestru al anului 2015, au fost soluţionatre prin acorduri de mediere la nivelul parchetelor doar 38 de cauze,
asta în condiţiile în care parchetele au cercetat peste un milion de infracţiuni. Consider că o mai bună promovare,
o mai bună informare cu privire la această modalitate care este avantajoasă nu numai pentru făptuitor şi pentru
victimă, dar şi pentru comunitate şi pentru toate organele judiciare, ar putea să fie una din posibilele soluţii care
să ajute la degrevarea sistemului penitenciar. Felicitări pentru raport! Am avut o satisfacţie deosebită să-l citesc,
este o radiografie exactă, corectă, pertinentă al realităţii din sistemul penitenciar şi mulţumesc pentru
oportunitatea de a participa la lansarea lui.

Victor Ciorbea: Vă mulţumim foarte mult şi pentru participare şi pentru cele spuse. Altcineva? Da, aveţi
cuvântul, doamnă!

-: Am avut şansa să citesc raportul, bineînţeles că timpul a fost foarte scurt şi l-am citit mai multe pe
verticală decât orizontală, dar apreciind valoarea lui, l-am transferat spre analiză unui grup de studenţi care este
afiliat organizaţiei noastre: Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului şi o să aflu în curând şi
părerea lor, pentru că ei vor să-şi structureze lucrarea de licenţă pe problematica privării de libertate. Valoarea
acestui raport este, într-adevăr, unică, pentru că este primul raport foarte bine documentat, dar, mai ales,
relaţionat cu instrumentele internaţionale ca argument esenţial. Societatea civilă - eu, personal, am aşteptat 26 de
ani, lucrez în domeniul acesta din 1990 - societatea civilă a făcut eforturi deosebite şi a construit rapoarte, sigur
nu este vizibil din acest punct de vedere, pentru că rapoartele noastre se duc direct la Naţiunile Unite, alăturate
de răspunsul pe care îl dau autorităţile, referitoare la anumite aspecte. Deci, societatea civilă a căutat să tragă un
semnal de alarmă asupra acestor aspecte din penitenciare şi din aresturile poliţiei. Mai mult decât atât, până când
Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a început să judece consistent cazuistica din România, noi am avut ca
argument, în societatea civilă, doar valoarea mărturiei persoanei, ceea ce nu era suficient de consistent pentru a
face publice cazurile cu care ne confruntăm. Referitor la - o să vorbesc foarte puţin - referitor la raport, am
remarcat faptul că include o măsură de reformă foarte bună şi aceea de trecere a arestului preventiv, în custodia
Ministerului Justiţiei. Aici este o problemă foarte delicată, deoarece, pe lângă această măsură, ar trebui să se aibă
în vedere ridicarea persoanelor private de libertate, care sunt sub impactul prezumţiei de nevinovăţie, la cota 0, o
cotă de demnitate. Ar trebui desfiinţate total în România acele subsoluri sordide, pentru că acolo investiţia
financiară nu rezolvă absolut nimic. O să mai spun ceva despre momentul de relaţie al României cu Curtea
Europeană a Dreptului Omului. Am despus şi un document la instituţia Avocatului Poporului şi am mai avut şi o
referire la acest aspect într-o întâlnire precedentă, organizată de Comisia Drepturilor Omului, Minorităţi şi Culte.
Din 2010 România a fost atenţionată privind această problemă a existenţei condiţiilor de detenţie, impropii, care
intră sub incidenţa Articolului 3, din Convenţia Europeană. În acest context, s-a emis o hotărâre în contencios şi
s-a aşteptat până în momentul în care a fost somată cu hotărârea-pilot. Pe fondul acestei perioade, deci 2010-
2015, totuşi, o măsură care a fost în detrimentul României şi nu a fost luată în consideraţie în totalitatea ei de
guvernul român a fost aceea de judecare cu celeritate a cazurilor de la Curtea Europeană. Şi atunci, vă spun că în
portofoliul nostru avem cazuri... - SIRDO (Societatea Independentă Română de Drepturile Omului - n.r.) nu este
vizibil nici la Curtea Europeană, pentru că noi am preferat să sprijinim dezvoltarea cabinetelor de avocat, ca ele
să fie reprezentative în hotărârile pe care le ia Curtea. Deci lucrăm în cooperare cu zece cabinete de avocat.
Cazuistica pe care o avem acum în lucru ne îngrijorează, deoarece deja Curtea Europeană analizează şi judecă
aceste cazuri de încălcare a art.3 din Convenţia europeană pe baza principiului "strategic litigation" şi, mai mult
decât atât, grupează câte zece cazuri, şi obiectul de interes îl face Penitenciarul Târgu Jiu. Deja am lucrat un grup
de zece cazuri şi acum mai avem încă un grup de zece cazuri. Le adună în funcţie de jurisprudenţa care stă la
bază şi care le uneşte ca problematică de interes.

Ceea ce vreau să spun este că un alt aspect pe care îl promovează acum în relaţia cu România este acela
legat de faptul că CEDO încalcă sau... se disociază aproape de o procedură clasică, pe care o aplică de atâţia ani
de zile, şi emite hotărâri judecătoreşti împotriva României înainte ca în cazurile respective să existe o fluenţă şi o

185
trecere prin tot sistemul judecătoresc din România. Sunt acum pe masa CEDO şi a Camerei a III-a cazuri care au
fost supuse atenţiei CEDO în 2014, deci cazuri foarte recente.

Referitor la aspectele reformei, eu am susţinut de nenumărate ori în discursul public necesitatea graţierii
şi am relaţionat-o cu multe aspecte consistente, printre care cu recenta măsură de reformă din SUA care vizează
o graţiere colectivă consistentă, bazându-se pe un aspect conţinut în Pactul pentru drepturi civile şi politice, un
argument care spune: "Dacă ulterior comiterii infracţiunii legea prevede aplicarea unei pedepse mai uşoare,
delincventul trebuie să beneficieze de aceasta". Am depus la doamna Ştefănescu în care prezint toată structura
aceasta pe care o abordează în prezent SUA, şi un lucru interesant ar fi legat de întrebarea care s-a pus: De ce se
întorc deţinuţii, după ce sunt puşi în libertate, înapoi în închisoare? Ne-am confruntat şi cu acest aspect. Şi
consider că arestarea şi condamnarea unei persoane având în vedere faptele pe care le-a comis aşază în plan
social şi mai ales în familia sa un grad sporit de sărăcie. Persoana postdetenţie se întoarce într-o familie care nu
mai are niciun fel de sprijin. Şi atunci, poate că nu este primit, este rejectat, este oprobiul societăţii, şi se întoarce
în închisoare. Am fost ameninţaţi, ocupându-ne sediul: "Dacă mâine nu-mi rezolvaţi - casă, serviciu -, eu mă
întorc înapoi în închisoare!" Capacităţile noastre sunt modeste şi, într-adevăr, ne-a scris din închisoare că asta era
singura soluţie. E clar că doamna ministru al justiției a specificat că, în acest mandat foarte scurt nu se vor putea
face foarte multe; dar eu am experiența unor alte țări, prin faptul că lucrez în niște grupuri de lucru
internaționale. Și, una dintre problemele fundamentale este legată de a pune pe masa Guvernului problemele cele
mai fierbinți din penitenciare, atunci, în momentul în care ele se întâmplă. În țările moderne - Olanda este un
exemplu - care au în vedere reforma sistemului penitenciar și cel al aresturilor, directorul general este... are grad
de secretar de stat; funcția respectivă. Nu mă refer să-l promovez pe domnul chestor /.../, cu toate că avem o
activitate de cooperare destul de lungă, dar această funcție ar permite directorului general al ANP participarea la
ședințele Guvernului, pe problematici specifice. Vreau să menționez că, în sânul Ministerului de Interne, la mod
special, la Inspectoratul General al Poliției, funcția de director al IGPR este asimilată cu secretar de stat. Mai
mult decât atât, Ministerul Justiției nu și-a asumat, până în 2014, această nenorocire, privind condițiile de
detenție. În 2014, în mare grabă, înainte de venirea Comitetului pentru Prevenirea Torturii, din Consiliul
Europei, a fost emisă o hotărâre de guvern, prin care, formal, și-a asumat responsabilitatea. Deci, cu atât mai
mult, /.../ munca aceasta, care are un specific și o pregătire în spate, de funcționar cu funcții înalte, funcționar
public cu grad special, cu funcții înalte în sistemul penitenciar, să fie asimilată cu secretar de stat. O să închei,
specificând faptul că, în toate discuțiile de la nivel internațional, se prom... și ele sunt ale societății civile, care
este o resursă pentru reforma închisorilor din lume, principiul pe baza căruia se discută este restrângerea, cât mai
mult, a consumului pe închisoare; și aceasta făcându-se pe baza unor reforme legislative. Nu se ia în vedere,
neapărat, condițiile dezastruoase, supraaglomerarea, decât principiul acesta, care trebuie să aibă o fluență în
sistemul de bună guvernare. O să fac un scurt istoric al problemelor legate de acestă necesitate de prevenție a
torturii, foarte scurt... Așa. Apropo de sărăcie, noi am fost vizitați, în noiembrie, de raportorul Națiunilor Unte
pentru probleme de sărăcie extremă și drepturile omului. În documentul pe care i l-am pus la dispoziție înaltului
demnitar al Națiunilor Unite, am specificat că... ceea ce vă prezentam mai-nainte; că un deținut care este în
închisoare, cu familia rămasă fără niciun ajutor în societate, multiplică procentul de săraci și procentul de
maximă sărăcie din România. Soluția pe care am discutat-o cu demnitarul ONU a fost că această problemă se
poate rezolva numai prin promovarea strategiei naționale de reintegrare a foștilor deținuți. Altfel, nu există nicio
speranță ca sistemul de detenție să se degreveze de un balast pe care nu îl poate duce; nici dacă se investesc
milioane de euro. Valul acesta se va duce în societate. De fapt, accentuarea pe arest și detenție a dus, tot mai
mult, la apariția și dezvoltarea recidivismului, în România. Scurt istoric, am spus, despre prevenirea torturii.
România se află în analiza instituţiilor internaţionale ca fiind responsabilă în întregul sistem de prevenire a
torturii şi acest lucru, în afară de acest mecanism care a fost instaurat în baza Protocolului al II-lea la Convenţia
Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Torturii, pentru faptul că avem o Constituţie monistă, care garantează
includerea tratatelor internaţionale în dreptul intern, derivând de aici responsabilitatea de a le pune în aplicare cu
acurateţe maximă. În 1998, am reuşit să determinăm raportorul pentru probleme speciale de tortură al Naţiunilor
Unite să facă o vizită în România. A vizitat aresturile şi penitenciarele, iar concluzia a fost aceeaşi:
supraaglomerarea şi măsuri - există raportul în arhiva Naţiunilor Unite - supraaglomerarea şi măsuri penale,
măsuri în baza dreptului penal şi execuţional penal. Îmi amintesc că la acea vreme, întâlnirea de la Parlament a
avut loc chiar cu doamna ministru Stănoiu, care a fost aici prezentă şi dumneaei a susţinut acelaşi lucru. Deci
lucrurile nu s-au schimbat absolut deloc. Mai departe, vizitele care au urmat - a fost vizita, la un moment dat,

186
acum vreo cinci ani, a raportorului special pentru independenţa avocaţilor şi judecătorilor. Din nou penitenciarul
a făcut obiectul de interes, deoarece s-au interesat de mandatul judecătorului responsabil pentru executarea
pedepselor şi activitatea sa, care să fie total independentă şi din nou au fost invocate necesităţile astea de reformă
penală. Sunt multe de spus. Revin la raport. Raportul este un instrument de lucru. Este foarte important, pentru
că este un efort al unor profesionişti. E de apreciat doamna Magda Ştefănescu. Eu o să-l citesc din scoarţă în
scoarţă - v-am spus că nu am avut, nu a fost timpul necesar să îl citesc suficient, dar el trebuie şi bănuiesc că
instituţia Avocatului Poporului a făcut o diseminare consistentă. El trebuie să se afle pe masa oricărui ministru,
indiferent că are sau nu atribuţii vizibile în planul ăsta, pentru că poate să fie un purtător de cuvânt la un moment
dat, poate în întâlnirile internaţionale să ştie despre ce este vorba şi atunci avem un lucru deja făcut. Societatea
civilă nu este neapărat slabă. Ea este aşezată într-un sistem tridimensional al drepturilor omului dar niciun
continent nu este vitregit de această situaţie. Deci avem peste noi Organizaţia Naţiunilor Unite cu reglementările
sale privind detenţia şi nu numai, avem Consiliul Europei, cu Curtea Europeană, şi mai avem şi normele Uniunii
Europene, rezoluţiile. Deci ca să fii practician într-un acest domeniu, trebuie să ştii foarte multă carte şi ca să nu
eşuezi în domeniul acesta. Vă mulţumesc foarte mult.

Victor Ciorbea: Şi noi vă mulţumim. Alte intervenţii? Da, vă rog.

Artin Sarchizian: Domnule Avocat al Poporului, stimaţi participanţi la această reuniune, Artin
Sarchizian, Societatea Română pentru Drepturile Omului. Sigur, am ascultat cu foarte multă atenţie ideile cu
adevărat valoroase care au fost exprimate până în prezent din partea practicienilor, din partea teoreticienilor şi
aici mă refer la intervenţia doamnei profesor Stănoiu, un bun cunoscător al fenomenului criminalităţii din
perspectiva profesionistului şi a celui care a studiat şi învăţa pe mulţi ce înseamnă criminologie în România. Însă
eu v-aş invita, domnule avocat al poporului, ca la următoarea dezbatere pe care o veţi organiza să invitaţi şi pe
cei care au trecut prin aşa-numitele condiţii de detenţie. Şi aici vă vorbesc din perspectiva celui care a luat
contact cu astfel de persoane, prin memoriile, prin petiţiile şi prin contactul direct pe care l-am avut cu dânşii. Şi
vreau să vă spun că am fost de-a dreptul siderat de ce informaţii, de ce relatări, de ce poveşti aproape incredibile
am auzit. Şi acest lucru mi-a dat mie posibilitatea să-mi creez o imagine cât mai aproape de realitatea pe care,
evident, doar am putut să mi-o imaginez, prin care au trecut aceşti oameni. Sigur, de la nivelul acestei instituţii,
de la nivelul acestei mese, poate ne putem crea sau nu o imagine reală a ceea ce înseamnă sau ceea ce există în
clipa de faţă în penitenciare. Însă poate - şi aici o spun nu numai pentru dvs, cei care mai sunteţi la această masă,
ci pentru societate. Ar fi necesar să fie audiate, să fie cel puţin ascultate astfel de persoane, pentru că din punctul
meu de vedere situaţia în clipa de faţă este cu adevărat extrem de gravă în penitenciare, în locurile de detenţie. Şi
aici aş vrea să-mi permiteţi să fac două precizări şi, de fapt, să subliniez ceea ce a spus - în mod exemplar, din
punctul meu de vedere - domnul avocat al poporului moldovean: într-adevăr, acele persoane care se găsesc astăzi
în penitenciare sunt egalii noştri din toate punctele de vedere; au fix exact aceleaşi drepturi pe care le avem şi noi
- evident, ţinând cont de situaţia în care se găsesc şi de limitările temporare la care sunt supuse. Însă nu ar exista
nicio raţiune, din punctul meu de vedere, ca jurist de această dată, să-i tratăm prioritar sau nu; nu! Este o situaţie
care trebuie rezolvată. Nu trebuie să ne temem de acea hotărâre-pilot care ar putea veni din partea CEDO, ci
trebuie să ne temem că această situaţie ar putea continua. Aşadar, eu consider că energia noastră, a întregii
societăţii, şi a dvs, a factorilor de decizie, evident, şi a Avocatului Poporului, trebuie a fi canalizată în sensul
rezolvării sau cel puţin al atenuării situaţiei din momentul de faţă care se regăseşte în sistemul penitenciar.
Aşadar, este de lăudat, este de apreciat această iniţiativă - sau, în fine, acest raport care a fost astăzi pus pe masa
fiecăruia şi pe care cu toţii îl putem consulta. Însă v-aş ruga, domnule avocat al poporului, să păstraţi o
continuitate şi, cel mai important din punctul meu de vedere, să alcătuiţi o agendă care să cuprindă poate întâlniri
mai frecvente la care să participe atât reprezentanţi ai statului cât şi ai societăţii civile. Şi, cel mai important,
poate ar trebui audiate situaţii concrete - cum am mai spus-o şi cu riscul de a mă repeta - prin care au trecut
semeni ai noştri, egali ai noştri, pentru că numai astfel noi ne putem da seama de dimensiunea fenomenului, de
gravitatea lui, şi cei care poate în momentul de faţă se mai îndoiesc dacă trebuie sau nu să constituie o prioritate
rezolvarea acestei probleme să abdice de la această idee şi poate să achieseze la opinia mea din momentul de
faţă, cum că trebuie să fie poate o prioritate de ordin zero. Pentru că ceea ce trebuie să înţeleagă oamenii,
societatea în general, este că situaţia din prezent ne costă pe noi întreit: pe de-o parte, pentru faptul că costurile
pe care le avansează societatea, din bugetul public, din buzunarul public, ar fi ineficiente, cu întreţinerea fiecărei
persoane ce se găseşte în stare de detenţie în momentul de faţă; doi - să nu omitem, şi ar trebui să punem pe tapet

187
inclusiv despăgubirile care sunt acordate de către CEDO, pe drept cuvânt, şi pe care tot bugetul de stat trebuie să
le suporte; şi 3 - şi poate cel mai important: costul pe care îl suferă societatea prin aceea că la sfârşit, cum s-a
spus şi mai devreme, rata de recidivă - nu ştiu, personal nu am verificat această cifră - este de 60%; enorm, din
punctul meu de vedere! Şi acest lucru dovedeşte că nu se împlineşte scopul pentru care o persoană este privată în
mod temporar de libertate, anume acela şi unicul scop de a fi reeducată. Noi, societatea, nu-i trimitem în
penitenciare pentru a le face un rău - un rău necesar, cum s-a spus în teoria juridică -, ci în momentul de faţă
filosofia dreptului penal, din câte o cunosc eu, a sistemului represiv penal, este aceea de a îndrepta şi de a
reîntoarce pe individul care a greşit o dată în societate, în aşa fel încât să poată fi din toate punctele de vedere un
egal al nostru pe viitor. Aşadar, rugămintea cu care închei această scurtă intervenţie este aceea de a alcătui o
agendă care să cuprindă întâlniri tot mai frecvente cu participarea atât a reprezentanţilor statului, cât şi a noastră,
a societăţii civile şi, cel mai important, cu audierea unor persoane care, într-adevăr, au simţit pe propria lor piele
ce înseamnă sistemul penitenciar român la ora actuală, pentru că situaţia, subliniez, este extrem de gravă. Din
păcate, până în momentul de faţă, am asistat sau, mă rog, experienţa pe care am avut-o a fost aceea de a asista la
discuţii, într-adevăr, interesante, din punct de vedere teoretic, însă, practic, prea puţin eficiente. Sper ca acest
demers să-şi dovedească în scurt timp, poate urgent, eficacitatea, pentru că de discuţii şi de dezbateri cred că
întreaga societate este mai mult decât săturată. Vă mulţumesc!

Victor Ciorbea: Vă mulţumesc şi eu! Alte intervenţii dacă mai sunt. Da, vă rog!

Gabriel Crăciun: Bună ziua, stimaţi invitaţi! Numele meu este Crăciun Gabriel, reprezint astăzi
Ministerul Afacerilor Interne în această dezbatere. În numele conducerii ministerului, vreau să mulţumesc pentru
invitaţia adresată instituţiei de a participa la dezbaterea acestui raport. Conducerea Ministerului Afacerilor
Interne a luat act de conţinutul raportului, inclusiv de constatările, recomandările, propunerile Avocatului
Poporului. Constatările vizează în special pe componenta Centrului de reţinere şi arestare preventivă, situaţia de
supraaglomerare şi condiţii materiale de detenţie. Ca să vin în completarea colegului de la Administraţia
Naţională a Penitenciarelor, infrastructura Ministerului de Interne pe centre de reţinere şi arestare preventivă este
cea moştenită, are inclusiv 100-120 de ani de când a fost construită, astfel încât condiţiile acestea sunt şi nu
putem face mai mult decât în momentul în care avem sume alocate de la bugetul de stat. Pot să vă spun că
Ministerul de Interne ia act şi problematica referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie reprezintă o
prioritate a conducerii ministerului, astfel încât, în fiecare an, avem programa anuală de modernizare. În
contextul conţinutului raportului special vă pot spune că ministrul afacerilor interne a solicitat şi a obţinut pentru
anul următor sume suplimentare, astfel încât este posibilă începerea construcţiei a cel puţin un arest începând de
anul viitor, nou, cel puţin un arest sau, dacă nu, două. În final, ca să nu reţin atenţia, vreau să vă mulţumesc încă
o dată pentru invitaţie şi să afirm că acest raport al dumneavoastră prezintă o diagnoză, un inventar real al
problemelor cu care se confruntă sistemul de detenţie în România.

Victor Ciorbea: Vă mulţumesc! Altcineva? Vă rog!

Gheorghe Bosei: Bună ziua! Mă numesc Gheorghe Bosei, sunt funcţionar în Oficiul Avocatului
Poporului din Moldova. Vreau să mulţumesc organizatorilor pentru faptul de a mă invita şi de a vedea capitala
României. O felicit pe doamna Magda Ştefănescu - o văd a doua oară - pentru munca depusă şi pentru rezultatul
obţinut. Vreau să spun că un lucru pe care-l efectuăm noi deja, practic e al şaselea an de când lucrez în Oficiu în
Moldova, am constatat fix aşa e situaţia şi la noi: supraaglomerare, asistenţă medicală precară, alimentare
inadecvată şi multe alte subtilităţi, care au fost regăsite şi în raportul pe care l-aţi efectuat dumneavoastră. Eu
cred că suntem şi acelaşi popor şi avem aceleaşi probleme similiare, moştenite din perioada şi sovietică şi
socialistă, care am fost. Este foarte dificil de a crea un mediu proprice sau un mediu ... condiţii adevcate de
detenţie, pentru că fiecare om are standarde diferite care i se impun în viaţă. În general, potrivit normelor
Comitetului de Prevenire a Torturii, spun normele minime, standardele de detenţie minime şi, recent, când a fost
Comitetul European în Moldova, în septembrie anul curent, Comitetul ne-a spus aşa: să analizăm situaţia potrivit
normelor şi situaţiei fiecărei ţări în parte, deoarece nu poate fi un standard aplicabil în Norvegia, să fie aplicat şi
în Moldova sau în România, deoarece acolo şi viaţa e mai bună şi veniturile ţării sunt mai mari. Dumnealor au
spus că noi nu eram obligaţi să aprobăm suprafaţa de patru metri pătraţi, puteam să aprobăm o suprafaţă de doi
metri pătraţi unui deţinut.

188
Ne-au îndemnat să revizuim şi au discutat şi cu Administraţia penitenciarelor. Din discuţiile cu membrii
departamentului instituţii penitenciare de la noi, dumnealor nu se lasă speriaţi de faptul că Moldova pierde
cauzele la CEDO, adică practic o cauză de cinci, şase până la zece mii de euro nu implică nişte cheltuieli mai
mari pentru a schimba situaţia penitenciarilor din ţară. Şi lor le este convenabil sau hai să nu spunem convenabil,
dar sunt liniştiţi că sunt pedepsiţi cu 10, 15 mii pe un caz, dar nu sunt nevoiţi să investească 40, 50 de milioane
de euro într-un penitenciar. Eu cred că situaţia trebuie analizată complex, deoarece crimele pe care le comit
multe persoane care ajung în penitenciare sunt odioase. Nu ştiu la dumneavoastră în ţară cum e, dar la noi
contigentul sau gravitatea crimelor pe care le comit unii deţinuţi te lasă mască, adică practic sunt nişte crime
foarte, foarte grave. Eu nu neg faptul că deţinuţilor respectivi trebuie să li se îngrădească cumva drepturile. Pur şi
simplu statul, autorităţile penitenciare trebuie că creeze un mediu propice pentru ca investitorii să vină să-i pună
la lucru pe deţinuţi, să le deschidă locuri de muncă. Şi cu banii pe care îi iau să-şi permită să cumpere mai multe
facilităţi pe care ar avea ei dorinţa să le aibă. Vă spun sincer, la noi în oficiu au venit plicuri cu oase de la
deţinuţi şi practic ei cântăreau cantitatea osului, ei o scoteau din cantitatea de carne pe care trebuia să o dea
administraţia penitenciarelor pe zi, fiindcă dacă se prevede 100 de grame, el stătea şi socotea, că un os cântăreşte
10 sau 20 de grame şi adică el este lipsit de vreo 40 kg de carne pe an. Practic, vizitând penitenciarele, eu aş
spune că la noi deţinutul primeşte o zi carne, o zi peşte. Mulţi bătrâni sau mulţi copii din şcoli sunt lipsiţi de
cantitatea aceasta de carne sau de peşte pe care o primeşte un deţinut. Eu nu neg că deţinuţilor trebuie să le fie
îngrădite drepturile. De aici ar reieşi că statul, autorităţile statului ar trebui să creeze condiţii bune şi pentru alte
pături ale societăţii, pentru studenţi, pentru elevi, pentru copiii de la grădiniţă să nu fie impuşi părinţii să
plătească plata sau reparaţia întreţinerii în grădiniţă sau şcoli. În acest context eu nu aş spune că trebuie îngrădit
dreptul deţinuţilor ridicând standardele la alte pături şi trebuie de creat aşa condiţii ca fiecare om să se bucure de
drepturi egale şi trebuie de analizat mediul, de ce ajung aşa, de ce se comit aşa crime în societate. Fiindcă eu
chiar şi vorbind cu unii deputaţi am ajuns la concluzia că multe persoane ajunse în fruntea statului uită de
societate, uită de promisiunile pe care le-a făcut în alegeri şi practic se detaşează de problemele societăţii. Vă
mulţumesc frumos.

Victor Ciorbea: Vă mulţumesc şi eu. Aveţi cuvântul.

Dumitru Gîrbăcea: Mulţumesc încă o dată. Poate nu am fost foarte clar.

Victor Ciorbea: Spuneţi, spuneţi încă o dată, prezentaţi-vă vă rog.

Dumitru Gîrbăcea: Am executat doi ani şi nouă luni... Dumitru Gîrbăcea mă numesc. Reprezint
Organizaţia Centrului de Consiliere Civică din Brăila. Anterior am spus că ştiu ce înseamnă sistemul. Îl ştiu
pentru că am trecut prin el. Am executat doi ani şi nouă luni acolo. Domnule Bejan asumaţi-vă, asumaţi-vă că
aveţi un sistem pe care nu îl manageriaţi cum trebuie. Asumaţi-vă că directorii din penitenciar şi ofiţerii care
răspund de secţii adoptă un stil, un stil de tortură psihică. Asumaţi-vă că aveţi posibilitatea să implicaţi directorii
să tragă beneficiari. Am făcut un calcul matematic. Dacă aţi reuşi să oferiţi locuri de muncă, să identificaţi şi să
implicaţi deţinuţii, 60% dintre cei care sunt încarceraţi dacă i-aţi implica în activităţi productive, în afara
penitenciarului aţi obţine pe an un venit de 29 de milioane de euro, în contextul în care un salariu minim de 10
milioane, şase milioane se duc la Administraţia Penitenciarului. Asumaţi-vă că nu elaboraţi sau coordonaţi,
verificaţi ce tip de informaţii oferă ANP pe acele programe educaţie.

Am avut şansa să fiu cel care răspundea de implementarea programelor. M-am crucit ce calitate de nivel
clasa a doua, a treia se prezentau la deţinuţi în ideea că vor fi reabilitaţi şi reintegraţi în societate. Asumaţi-vă,
domnule director, că emiteţi decizii care sunt în defavoarea deţinutului. Ultima decizie care aţi emis-o a fost
referitor cu acea unitare, încercare de a aduce la o linie unitară numărul de convorbiri telefonice pe care poate să
le acceseze un deţinut. Erau penitenciare în Brăila, erau penitenciare în ţară, cum a fost Brăila, care aveau,
sistemul permitea 30 de apeluri. Aţi emis o decizie prin care aţi redus la 10 apeluri. Aţi răspuns, textual,
spunând: domnule am încercat o uniformizare. De ce nu aţi uniformizat în favoarea deţinutului? Nu gândiţi că
prin aceste apeluri telefonice deţinutul ţinând legatura cu familia îi diminuează starea de confuzie, starea de
depresie, starea de frustrare? Încercaţi să... nu încercaţi, elaboraţi decizii consultându-vă şi cu cei care ştim, cu
cei care pot răspunde ca voce a deţinuţilor în favoarea lor. Aveţi decizii privind alimentele care se pot achiziţiona
la chioşcul alimentar. Sunt preţuri exorbitante, domnilor. Sunt preţuri de trei ori cât sunt pe piaţă. Se fac

189
controale de suprafaţă. Sanepidul, Direcţia Sanitar-Veterinară nu au fost în trei de zile, cât aproape am stat în
penitenciar, nu au fost niciodată acolo. Sanepidul care trebuie să răspundă de calitatea, igiena spaţiului de locuit.
Niciodată nu a fost acolo. Nu se permite, nu se încearcă această colaborare. Asumaţi-vă, la Brăila acum v-am
spus, sunt nouă deţinuţi în greva foamei. Vă dau şi numele ofiţerilor care răspund: este domnul Huluba directorul
adjunct de la penitenciarul Brăila, care efectiv te chemă în birou şi te ameninţă. Este domnul ofiţer Şerban Viorel
care la fel, inclusiv pe mine m-a ameninţăţ că mi-am permis să cer să stau într-o cameră de nefumători, în
contextul în care sunt nefumător declarat şi a trebuit să suport să stau cu încă 19 fumători în cameră. Asumaţi-vă
activitatea ofiţerului Coşniţă Cătălin care la fel, prin teroare şi intimidare reuşeşte să închidă gura deţinuţilor.
Acum deţinuţii de la Brăila au o decizie a Judecătoriei Brăila prin care li s-a recunoscut dreptul de a sta, dreptul
de a li se aloca patru metri pătraţi. Au cerut aplicarea deciziei, au fost ameninţaţi şi au intrat în greva foamei, au
intrat în refuz de hrană. Deja sunt în a treia zi de refuz de hrană. Dacă nu interveneam la nivelul ziarului local,
nici până în ziua de azi nu se ştia despre acest refuz de hrană. Conducerea penitenciarului Brăilă a refuzat să dea
informaţia adevărată la prima intervenţie a mass-media locale. Domnule Bejan, stimaţi domni, vreau să cred că
această acţiune meritorie a Avocatului Poporului se va lăsa cu urmări, se va reuşi elaborarea unor norme juridice
prin care cei care sunt deţinuţi să nu fie doar colete, să nu fie doar numere de înregistrare, să nu fie doar,
respectiv, sursă de venit pentru penitenciare. Şi încă un aspect, bugetul, din câte am văzut, al ANP este de 260 de
milioane de euro. Doar 30%-35% se folosesc pentru condiţiile deţinutului, în rest sunt cheltuieli cu salariile şi cu
alte utilităţi care oricum, dacă ar fi sau nu ar fi deţinuţi, acele cheltuieli tot ar exista. Asumaţi-vă că hrana
deţinutului este sub orice critică şi în ultimul rând asumaţi-vă nepotismul care există în sistem. Aveţi
penitenciare ca Galaţi, Jilava, Giurgiu, Poarta Albă, unde există o formă gravă de corupţie, spun direct corupţie,
în care cadrele lucrează direct cu deţinuţii. Au fost sesizări, nu s-a schimbat nimic, s-au rotit cadrele. De la Brăila
s-au dus la Falaţi, de la Galaţi s-au dus la Brăila. Asumaţi-vă că directorii nu sunt angajaţi pe concurs, ci sunt cu
delegaţie. Ani de zile, doamna Baboi la Brăila a stat cu delegaţie. Domnul Huluba stă cu delegaţie. Directorii de
acolo care s-au perindat în ultima perioadă stau cu delegaţie. Nici unul nu a fost în stare să-şi ia concursul. Deci
ei au participat la concurs şi nu şi-au luat examenul, nu au reuşit sa treacă, să ia notele de trecere şi totuşi sunt
acceptaţi de către dumneavoastră în sistem. Aş vrea să cred, cu doamna ministru, până va reuşi să vă stimuleze
domnule Bejan, să reuşiţi în viitorul apropiat să vă arătaţi calităţi, că aveţi calităţi de vorbitor, dar arătaţi-ne că
puteţi să faceţi ceva în această privinţă.

Şi, nu în ultimul rând, insistaţi mult pe lobby, dacă nu dumneavoastră, angajaţii şi cei răspunzător din
sistem, lobby privind imaginea calităţii viitorului cetăţean, pentru că noi care am fost acolo trebuie să avem o
imagine, trebuie să ne ajutaţi să ne promovăm o imagine că nu suntem paria societăţii, că nu suntem de dat la o
parte, că nu suntem...Societatea nu vă cunoaşte. Primarul din Brăila, preşedintele CJ Brăila habar nu aveau că
există activităţi creative şi culturale la Brăila la penitenciar. Nu faceţi..., aveţi sistemul deschis. Pentru cine nu
ştie sistemul deschis este oferit deţinutului care îndeplineşte condiţia de stăruinţă în muncă şi bună conduită.
Oferindu-i acest calificativ automat trebuie să-l stimulaţi să ia legătura cu comunitatea, cu cei din comunitate.
Domnule Bejan, insist foarte mult şi pe parteneriate pe care trebuie să le faceţi cu ONG-urile. Încurajaţi ONG-
urile să se implice. Ideea, instituţia Avocatul Poporului de a implica un ONG în Comisia de eliberare
condiţionată este mai mult decât lăudabilă. Raportaţi-vă la cum se execută pedepse în Olanda, în Norvegia, în
Belgia. Încercaţi să lăsaţi la o parte oratoria şi să intraţi mai mult în fapte, pentru că ne-am săturat, vă spun
sincer, şi s-au săturat deţinuţii. Colcăie tensiunea! N-o să mai puteţi foarte mult cu aceste instrumente să mai
ţineţi deţinuţii în frâu. Am avantajul să ţin legătura cu 15 penitenciare din ţară. Asumaţi-vă toate aceste lucruri şi
încercaţi faptic să demonstraţi şi să ne arătaţi că se poat face ceva şi cu această categorie. Aveţi un slogan acolo
interesant: "Suntem produsul societăţii în care trăim". Arătaţi-ne că nu suntem coletele unui sistem corupt în care
s-a ajuns să fie Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Vă mulţumesc.

Victor Ciorbea: Domnule director.

Claudiu Cătălin Bejan: Nu mi-am propus să fac polemică, nici cu dumneavoastră şi nici cu nimeni de la
masa asta. Reacţionez acuma doar pentru faptul că mi-aţi pronunţat de prea multe ori şi cred că mă confundaţi pe
mine, Cătălin Bejan, cu ANP. Doar pentru lucrul acesta v-aţi permis să proferaţi anumite lucruri la adresa mea
fără măcar să mă cunoaşteţi. Asta denotă faptul că probabil respectul trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi. Am
să fac doar o singură afirmaţie legat de refuzul de hrană de la Brăila. N-am vrut să vă răspund data trecută. Cei

190
nouă deţinuţi de la Brăila, care sunt în refuz de hrană, 11 au fost iniţial, este foarte adevărat, au încheieri ale
judecătorului de supraveghere a privării de libertate pentru asigurarea a patru metri. Nu cred că este o măsură
ilegală, dacă am o cameră de deţinere în care pot asigura pentru toţi cei nouă patru metri pătraţi să-i iau din
camere care exced suprafeţei la care au dreptul ca în felul acesta să pot să ofer şi altor deţinuţi posibilitatea să
stea la patru metri pătraţi. Dacă tot aţi adus în discuţie chestiunea legată de patru metri pătraţi, normal ar fi ca
sistemul penitenciar să ofere patru metri pătraţi pentru toată lumea. Este o chestiune care poate şi trebuie să fie şi
în atenţia instituţiei Avocatului Poporului şi nu numai. În momentul în care se pronunţă încheieri ale
judecătorului delegat pentru ca anumite persoane, în mod individual, să beneficieze de patru metri pătraţi, în
momentul în care sunt hotărâri de la CEDO care statuează la fel, să se asigure celui sau celor care au câştigat la
CEDO să beneficieze de patru metri pătraţi sau în momentul în care sunt hotărâri ale instanţelor judecătoreşti din
România, să nu uitaţi - şi asta n-ar trebui să uite nimeni - în momentul în care asiguri unora dintre ei, este foarte
adevărat, în temeiul unor hotărâri judecătoreşti patru metri pătraţi îi discriminezi în mod vădit pe ceilalţi, creşte
gradul de supraaglomerare pentru ceilalţi. Pentru că ceea ce am afirmat, 9.500 de locuri la patru metri pătraţi
deficit este o realitate.

Eu mi-am asumat şi credeţi-mă că şi în ceea ce priveşte imaginea, activităţile educative, creaţiile care sunt
în penitenciar acestea sunt reflectate. De cealaltă parte vă pot confirma ceilalţi membri ai societăţii civile care
reprezintă organizaţii non-guvernamentale din domeniul apărării drepturilor omului că există protocoale de
colaborare încheiate. Aşa că vă lansez public invitaţia de a deveni partenerul nostru şi de a contribui la
normalizarea situaţiei din penitenciarele româneşti. Şi nu în ultimul rând eu iubesc limba română şi îmi place că
limba română are şi diateza reflexivă. Întotdeauna când vorbim spunem aşa: ar trebui să se facă, ar fi bine dacă şi
aşa mai departe şi nu vreau să continuu. Să facem. Dacă este să ne asumăm, să ne asumăm împreună, pentru că,
repet, încă o dată, condamnaţii nu sunt numai ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi cu atât mai mult nu
sunt ai directorului general, fie că se numeşte Cătălin Bejan sau se numeşte oricum altcumva. E o problemă de
natură generalizată. E o problemă pe care am recunoscut-o, am recunoscut-o şi la nivel european în 2013 la
Bruxelles, o ştim şi încercăm în limita măsurilor pe care le avem, mijloacelor bugetare pe care le avem şi cu
resursele umane pe care le avem să le rezolvăm. De asemenea, vă lansez public invitaţia, dacă aveţi date concrete
despre acte de tortură sau despre abuzuri săvârşite de cadrele din penitenciar vă rog să le înaintaţi şi, aşa cum am
făcut de fiecare dată şi am sesizat organele competente, şi sunt deja cauze pe rolul organelor abilitate, o voi face
şi de data asta.

Victor Ciorbea: Mulţumesc, domnule director. Mai sunt intervenţii?

-: Eu aş vrea să le amintesc colegilor mei de societate civilă că în materia torturii şi a cazuisticii trebuie să
existe neapărat proprietatea termenilor. Patimile sunt foarte mari. Eu n-am avut nici neşansa, nici şansa să fiu
nici lucrător în domeniul penitenciar şi nici condamnat, să fiu privat de libertate. Dar sigur că revolta este foarte
mare. Eu lucrez într-un grup internaţional care implementează într-o ţară africană acest mecanism pentru
prevenirea torturii, pas cu pas, construind şi instituţia Avocatului Poporului. Vreau să vă spun că, şi mulţi dintre
noi ştiu, că deţinuţii şi refugiaţii sunt singurele categorii din lumea asta sub protecţie internaţională. Din acest
motiv în sfera vieţii acestor persoane sunt elaborate standarde internaţionale. Mai mult decât atât, proprietatea
termenilor trebuie să existe. Şi acum a apărut... Tortura are o mulţime de itemi. S-a lansat în nomenclatorul
Naţiunilor Unite tortura în lumea democratică. Şi asta... Eram obişnuiţi cu instrumente de constrângere, de
bătaie, de legare, de nu ştiu ce autoflagelarea persoanei private de libertate. Asta înseamnă neputinţa, rea voinţa,
incapacitatea unui guvern, se duce la nivel de sistem de a reglementa o problemă care este în gestiunea sa şi care
generează suferinţă celor care sunt privaţi de libertate. O să închei dându-i un răspuns colegului, poate îi
foloseşte. În itemii torturii refuzul de hrană este interpretat ca o soluţie ultimă pe care o ia persoana privată de
libertate, pe răspunderea sa, pentru că are o mulţime de posibilităţi de a se duce pe căile legale: sistemul
plângerilor... care sunt greoaie, într-adevăr. În momentul când se raportează aceste cazuri, desigur că autorităţile
trebuie să gestioneaze situaţia respectivă şi trebuie să acorde atenţie, să stingă cauza conflictului, dar mai mult
decât atât, şi aici intervine într-adevăr un item al torturii, să dispună ca persoana să fie monitorizată de
departamentul medical.

Dacă degradarea persoanei în detenţie ajunge la limitele imposibilului, atunci într-adevăr noi, ca
organizaţie neguvernamentală, specializată în domeniul torturii putem să trimitem cazul la raportorul special /.../

191
de tortură. Altfel nimeni nu te ascultă. Eu sfătuiesc pe toţi cei din detenţie care îmi spun: gata, sunt în greva
foamei. Îi sfătuiesc să nu-şi distrugă sănătatea. Detenţia este grea, şi să apeleze la căile legale. De cele mai multe
ori protestul persoanelor din detenţie nu este legat de condiţiile de detenţie, este legat de proces, de ce s-a
întâmplat, să vină procurorul, să vină nu ştiu cine şi să mi se rezolve pentru ce am ajuns aici. O să închei... Eu
sunt vorbă lungă, îmi cer scuze. Subiectul este foarte tentant. O să închei asupra faptului, şi trec în partea de
livresc, deci când acest grup de lucru a ajuns în ţara africană este un program confidenţial. A ajuns acolo,
guvernul ţării respective a expus un citat şi citatul era din Dostoievski, mare romancier, apropiat de cultura şi
a noastră şi fost deţinut în diferite etape. Deci, Dostoievski care a făcut armata în Siberia, care a suportat
o sumedenie de privaţiuni în perioada vieţii sale el a făcut următoarea referire: demnitatea unui popor şi a
celor care guvernează se reflectă în condiţiile de detenţie, aşa cum le asigură. Deci, dacă vizavi de ce a păţit
într-o armată în Siberia şi ce a păţit într-o închisoare face apel la guverne să rezolve problema închisorilor, atunci
mie mi se pare că este esenţial. Mulţumesc frumos.

Victor Ciorbea: Da. Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii. Da, domnule avocat.

-: O singură intervenţie, domnule Avocat al Poporului, de fapt o rugăminte către domnul director Bejan,
aceea de a valoriza ce a spus colegul nostru mai devreme, pentru că într-adevăr într-o democraţie asta înseamnă
libertatea de exprimare. Chiar dacă este proprie sau nu, modalitatea de formulare, mă rog, a mesajului de a se
adresa persoanei directorului sau instituţiei în sine, este important că dânsul, şi vreau să-l felicit, că a avut curajul
şi într-adevăr ne-a făcut nouă cel puţin, asta este perspectiva mea, dovada ceea ce trebuie să însemne societate
civilă. Nu trebuie să mergem pe ocolişuri, nu trebuie să criticăm că termenii folosiţi sunt sau nu proprii din punct
de vedere juridic, ci important e să transmitem mesajul şi ideile pe care le avem. Mai departe, dumneavoastră,
reprezentanţii statului şi sigur instituţia Avocatului Poporului veţi lua informaţia noastră şi sperăm să o
fructificaţi ca atare. De aceea închei prin a-l felicita pe colegul meu, pe colegul nostru, pentru modul în care a
pus problema şi pentru curajul pe care l-a avut de a spune sincer că a trecut prin această experienţă şi vă invit în
continuare, domnule Avocat al Poporului, ca la viitoarele întâlniri să invitaţi astfel de persoane cum am mai
făcut-o, să explice exact ce înseamnă astăzi mediul penitenciar. Vă mulţumesc.

-: Eu fără voie îi răspund, fără voia dumneavoastră, colegului. Este o dispută. Domnul reprezintă un
ONG. Într-un ONG când eşti deja sub cupola de persoană juridică cazul tău este în subsidiar. Ai grijă de alţii.
Fiecare am avut experienţele proprii. Atunci profesionalismul unde este? Da, să vină persoane care sunt în
detenţie sau care au terminat detenţia şi să-şi prezinte situaţia proprie, dar nu trecută printr-un ONG. Un ONG
are un plus de putere şi nimeni nu trebuie să profite. Vizitele sunt sub aspectul principiului bona fide, respectul
pentru autorităţi până la proba contrarie, când cu probe şi cu dialog consistent abordăm instituţiile statului. Or,
cine îmi poate mie certifica cele spuse, că în cele 26 de ani de activitate, nu am lăsat niciodată sistemul
penitenciar în aer, cu toate că am avut asistenţă constantă şi i-am lămurit pe toţi şi i-am lăsat convinşi că au
dreptate sau nu au dreptate.

Am fost daţi în judecată de deţinuţi în repetate rânduri că nu facem datoria. Am suportat şi acele procese.
Ne-am dus în detenţie şi le-am explicat de ce nu putem face nimic pentru ei. Deci recomandare pentru colegi şi
pentru colegul, să aibă grijă la statutul juridic al unui ONG, că altfel ne desfiinţăm cu toţii şi trecem într-o clică
de asta de ajungem în faţa Parlamentului să protestăm şi atunci nu mai suntem sub impactul de rol al unei
persoane juridice. De ce ne-am mai constituit în ONG?

-: Domnule Avocat al Poporului, daţi-mi voie să-i mulţumesc colegei mele pentru criticile aduse. Eu le
privesc ca fiind constructive. Însă eu cred şi aşa am interpretat intervenţia pe care colegul meu a avut-o şi pe care
în continuare îmi menţin poziţia de a o felicita, ca fiind dublată din perspectiva ONG-ului pe care-l reprezintă,
cât şi din perspectivă proprie, şi aici o privim ca o depoziţie, dacă vrei, de martori. Şi daţi voie, stimată doamnă,
fiecăruia să se exprime. Vă felicit în continuare!

Dumitru Gîrbăcea: Cu tot respectul, zece secunde. Stimată doamnă, am vorbit în numele unor deţinuţi
care au apelat la ONG-ul nostru, nu în numele meu personal. Oricum, ceea ce aţi spus dumneavoastră este
perfect adevărat. O să avem grijă ca ONG-ul să nu fie doar o patimă a conducătorilor sau a membrilor din ONG,
ci să fie vocea celor care se adresează ONG-ului. Vă mulţumesc!

192
Victor Ciorbea: Bun, înţeleg că nu mai sunt intervenţii. Sper să luăm ceea ce este bun în fiecare din
intervenţii, inclusiv în aceste precizări finale, pentru că nu dorim în niciun caz ca această dezbatere a noastră să
fie privită că ar fi degenerat într-o dispută sau ceva de genul acesta. În loc de concluzii voi spune doar câteva
cuvinte. Aprecierile pe care mulţi dintre cei care au fost prezenţi şi dintre dumneavoastră cei prezenţi aici, la
adresa acestui raport special ne încurajează să perseverăm. De altfel suntem şi obligaţi prin lege să o facem. Vom
participa, dacă distinşii parlamentari ne vor invita şi probabil se vor respecta aceste promisiuni, vom participa la
dezbaterile din Camera Deputaţilor privind raportul întocmit de Comisia de Abuzuri în urma acelor vizite pe care
şi domniile lor le-au făcut în peniteniciare. Vom încerca să facem şi sinteza care a fost sugerată şi cred că este o
propunere foarte bună pentru a o distribui şi pentru a ajunge la cât mai mulţi destinatari. De asemenea, sperăm ca
principalii beneficiari ai raportului, cei prevăzuţi de legea noastră de organizare şi funcţionare, respectiv cele
două camere ale Parlamentului şi domnul prim-ministru să preia câte ceva din zecile de propuneri pe care le-am
făcut în finalul raportului, şi evident să constituie, aşa cum s-a subliniat de mai multe ori, înainte de toate un
punct de plecare, o încercare de radiografie, să vedem cam unde ne aflăm, ce putem face împreună reprezentanţii
ai autorităţilor care gestionează direct fenomenul, împreună cu instituţia noastră, cu ONG-urile, cu colegiile şi
asociaţiile care ne sunt partenere pentru a identifica cele mai bune soluţii menite să asigure o mai bună respectare
a drepturilor persoanelor private de libertate, condiţii mai bune de detenţie, condamnări mai puţine la CEDO şi
amânarea sau chiar evitarea acelei decizii pilot dacă se poate. Şi eu sper şi cred că încă se mai poate. Spuneam că
suntem condamnaţi să facem acest lucru pentru că acesta este rolul mecanismului. În 2014 a acţionat mai mult
departamentul al treilea din cadrul instituţiei, domeniul privitor la armată, justiţie, poliţie, penitenciare, care a
efectuat anchete.

Începând din acest an, încet, încet, şi-a demarat activitatea acest mecanism de prevenirea torturii care are
obligaţia de a face aceste vizite, fie inopinate, fie anunţate, fie pe baza unui program calendaristic stabilit
dinainte, fie în cazul în care se sesizează din oficiu pentru că apar anumite informaţii în mass-media ş.a.m.d. Şi
bineînţeles că toate aceste vizite se finalizează cu rapoarte şi se valorifică în modalităţile cunoscute, prevăzute de
lege. Sperăm ca autorităţile care sunt abilitate să aibă în vedere părţile bune din aceste rapoarte şi din aceste
rapoarte de vizită care se vor întocmi şi sper ca ele să devină tot mai consistente, tot mai bune, care să poată fi cu
adevărat valorificate şi bineînţeles, anul viitor vom face şi alte rapoarte speciale. Ne vom consacra atenţia în mod
special pe problemele privind impactul sărăciei extreme asupra copiilor, asupra vârstnicilor, asupra persoanelor
cu dizabilităţi, mai ales în zonele monoindustriale etc., dar nu vom putea abandona chestiunile care ţin de
specificul mecanismului, de obligaţiile de a face vizite în locurile de detenţie. Sigur că sunt enorm de multe, însă
între ele un loc aparte, specific, particular şi extrem de important îl reprezintă indiscutabil penitenciarele şi
centrele de arest preventiv. Mulţumindu-vă încă o dată pentru participare şi exprimându-mi speranţa şi
convingerea că veţi reţine că acest demers al nostru de a întocmi raportul special a fost făcut cu bună credinţă şi
cu speranţa sinceră că poate cât de cât vom aduce o mică contribuţie la o imagine mai exactă şi la propunerea
unor soluţii care sunt clasice, nu sunt soluţii inventate de noi, se regăsesc în recomandările Comitetului de
Miniştri al Consiliului Europei, se regăsesc în diverse reglementări pe care le-am menţionat la început al ONU,
ale UE sau în dreptul comparat în diverese state, măsuri aplicate în ultimii ani, pornind de la aceste speranţe eu
cred că putem să pornim de aici măcar cu această credinţă că ne vom întâlni regulat şi noi, o instituţie care este
definită, autonomă şi independentă cu menirea de a apăra drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, cu toate
autorităţile implicate şi bineînţeles cu reprezentanţii ONG-urilor, ai societăţii civile, ai asociaţilor precum
diversele colegii de specialitate. În cadrul acelor întâlniri să reuşim să facem un bilanţ a ceea ce s-a reţinut ca
fiind pozitiv din raport şi mai ales a ceea ce vom reuşi să facem şi unii şi alţii împreună pentru atingerea scopului
pe care l-am menţionat. Pornim nu numai de la prezumţia de nevinovăţie, ci de la convingerea că avem aceleaşi
obiective, aceleaşi ţeluri, aceleaşi dorinţe şi speranţe de a realiza aceste scopuri foarte frumoase, nu numai
nobile, ci absolut necesare ce ţin de apărarea drepturilor omului, inclusiv de apărarea şi promovarea drepturilor
acestor persoane private de libertate. Vă mulţumesc încă o dată şi vă urez sărbători fericite!

*****

193
MEDICINĂ LEGALĂ

194