Impozitul pe teren

Impozitul pe terenurile din municipii, oraşe, comune are un volum redus în veniturile
bugetelor publice - rolul acestui impozit este diminuarea suprafeţelor utilizate în scopuri
neagricole şi cultivarea spaţiilor disponibile –grădini ş.a.
Impozitul pe teren este venitul bugetului local al municipiului, oraşului sau al comunei în
care este situat terenul ce face obiectul impunerii.
Subiecţii şi obiectul impunerii
Subiect-orice persoană fizică/juridică care are în proprietate teren situat în România.
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe
teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de
administrare sau de folosinţă, după caz, taxă care se calculează în condiţii similare impozitului pe
teren.

Scutiri:
Nu se datorează impozit pe teren spre exemplu, pentru:
a) terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau agrement;
b) terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori
în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru
activitatea proprie a acestora;
c) terenurile fundaţiilor înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a
întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter
umanitar, social şi cultural;
d) terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial şi asociaţiilor religioase, precum şi
componentelor locale ale acestora, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi
economice;
e) terenurile aparţinând cimitirelor şi crematoriilor;
f) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular,
autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite
pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare,
servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile
utilizate de către creşe;
g) terenurile unităţilor sanitare publice, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi
economice;
h) terenurile degradate sau poluate, incluse în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât
durează ameliorarea acestora;
i) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură sau
silvicultură;
j) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale
administrate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.,
zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile ocupate de piste şi terenurile din jurul
pistelor reprezentând zone de siguranţă.

Baza impozabilă şi cota de impunere

Impozitul este stabilit în sumă fixă, pe hectar, diferenţiat pe categorii de localităţi, iar în
cadrul localităţii pe zone, în intravilan, conform încadrării făcute de consiliul local.
În cazul unui teren situat în extravilan, indiferent de rangul localităţii, categoria de
folosinţă şi zona unde este situat, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei de
teren exprimată în hectare cu sumele prevăzute în Codul fiscal.
Pentru determinarea impozitului datorat pentru terenurile din intravilanul localităţii
trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
 rangul localităţii unde se află situat terenul;
 zona în cadrul localităţii;
 categoria de folosinţă (ex. teren arabil, vie, livadă);
 suprafaţa terenului;
 în cazul terenului încadrat la categoria de folosinţă „terenuri cu construcţii”, suprafaţa
construită la sol a clădirilor;
 majorarea (cu până la 50% anual) stabilită în conformitate cu legea, de către autorităţile
competente la nivel local.
Pentru stabilirea sumei datorată cu titlu de impozit pe terenul situat în extravilanul
localităţii, se vor avea în vedere următoarele:
  suprafaţa terenului;
 în cazul terenului încadrat la categoria de folosinţă „terenuri cu construcţii”, suprafaţa
construită la sol a clădirilor;
 majorarea (cu până la 50% anual) stabilită în conformitate cu legea, de către autorităţile
competente la nivel local.

Aşezarea impunerii
Stabilirea suprafeţelor de teren pentru care se datorează impozit se face pe baza a două
documente:
a.evidenţele conduse de către consiliile locale
b.declaraţiile depuse de către contribuabili, alţii decât persoanele juridice.
Plata impozitului:
Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30
septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren datorat pentru întregul an de către
contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%
stabilită prin hotărâre a consiliului local.
Impozitul anual pe teren datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane
fizice sau juridice, de până la 50 RON inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de
plată.
Impozitul pe mijloacele de transport:
Subiecţi ai impunerii sunt persoanele juridice, persoanele fizice române sau străine care posedă
mijloace de transport cu tracţiune mecanică sau pe apă, care trebuie înmatriculate în România.
Obiectul impunerii constă în mijloacele de transport cu tracţiune mecanică sau mijloacele
de transport pe apă.
Şi în materia acestui impozit se acordă unele scutiri. Astfel, impozitul asupra mijloacelor
de transport nu se aplică pentru:

a) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război,

văduvelor de război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un
singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap
grav sau accentuat, cele pentru transportul persoanelor cu handicap sau invaliditate, aflate
în proprietatea sau coproprietatea reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav
sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc
de transport, la alegerea contribuabilului;
c) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanele fizice veterani
de război şi cele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6
martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, pentru un
singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
d) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice
cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;
e) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;
f) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de
transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în
afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public;
g) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare1;

1Vehiculul istoric – definiţie cf. legislaţiei române – vehicul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
-a fost fabricat sau înmatriculat pentru prima dată în urmă cu cel puţin 30 de ani;
-tipul său specific – definit în legislaţia UE sau în legislaţia naţională, după caz, nu se mai află în producţie;
-este bine întreţinut şi menţinut în starea sa iniţială şi nu a suferit nicio modificare substanţială a caracteristicilor
tehnice ale componentelor sale principale;
-deţine un atestat de vehicul istoric emis de către autoritatea naţională Retromobil Club România.
 h) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru intervenţii în situaţii de urgenţă;
i) mijloacele de transport ale fundaţiilor înfiinţate prin testament constituite conform legii, cu
scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine
acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;
j) autovehiculele acţionate electric;
k) autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă şi care nu sunt utilizate în folosul
propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing;
etc.
Baza şi cota de impunere
Impozitul asupra mijloacelor de transport se stabileşte anual, în sume fixe, cu anumite
particularităţi, după cum este vorba de mijloace de transport cu tracţiune mecanică sau pe apă.
Pentru mijloacele de transport cu tracţiune mecanică impozitul se stabileşte în funcţie de
capacitatea cilindrică a motorului pentru fiecare 200 cm³ sau fracţiune din aceasta, prin
înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm³ sau fracţiune cu sumele corespunzătoare prevăzute la art.
263 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
-spre exemplu, impozitul datorat pentru un autoturism cu capacitatea cilindrică de 1600 cm³ se
calculează astfel:
-stabilirea numărului de grupe/unităţi de câte 200 cm³ 1600:200=8 unităţi
-stabilirea sumei datorate - 8 unităţi X 18 lei (valoarea trecută în Codul fiscal)=144 lei.
În cazul unui ataş, taxa anuală se stabileşte la nivelul a 50% din taxa datorată pentru
motociclete, motorete, scutere.
Capacitatea cilindrică a motorului şi capacitatea remorcilor se dovedeşte prin cartea de
identitate a autovehiculului sau a remorcii, cu factura de cumpărare sau alte documente legale
din care să rezulte acestea.
Taxa asupra mijloacelor de transport pe apă se stabileşte anual, diferenţiat în funcţie de
felul mijlocului de transport – ex. bărci fără motor folosite pentru uz şi agrement personal cca.21
lei, scutere de apă 210 lei, bărci cu motor 210 lei.
În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul
asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei
în care mijlocul de transport a fost dobândit.
 Stabilirea impozitului se face de către organele fiscale teritoriale pe raza cărora
contribuabilii îşi au domiciliul sau sediul, după caz, pe baza declaraţiei de impunere, depusă de
contribuabili.
Impozitul pe mijloacele de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele
de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului datorat pentru întregul an de către contribuabili,
până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10% stabilită prin
hotărâre a consiliului local.
Impozitul anual pe mijloace de transport datorat aceluiaşi buget local de către
contribuabili, persoane fizice sau juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la
primul termen de plată.
Persoanele fizice sau juridice străine, care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor
de transport, au obligaţia de a achita integral taxa datorată, la data luării în evidenţă de către
organele fiscale.