Halucinațiile

Morele Ball defineste halucinația ca fiind este o percepție fără obiect. Henri Ey a arătat că în realitate halucinația este un fenomen
mult mai complex (percepție falsă fără obiect de perceput). Se produce în anumite destructurări ale conștiinței și nu este un fenomen izolat
ci aparține fenomenului de dedublare al personalității. Este un fenomen involuntar și fără critică, pe care subiectul il trăiește ca pe o
percepție deși este o falsă percepție. Halucinațiile ne dezorientează profund, ne scot din real, ne îndrumă cãtre acțiuni periculoase, putem
deveni periculoși, antisociali, criminali. Halucinațiile se pot produce în toate cele cinci simțuri.
Forma de manifestare și gradul de convingere care însoțește această conduit pseudoreceptivă impune de la început unele distincții
semantice:
Halucinaţiile propriu zise (psihosenzoriale) reprezintă tulburăti de percepţie care se caracterizează prin proiecţie spaţială,
fenomenele halucinatorii sunt situate de bolnavi în spaţiul perceptiv sau dincolo de limitele acestuia, convingerea bolnavului asupra
realităţii lor, perceperea lor prin modalităţile senzoriale obişnuite şi pe căi senzoriale normale.
Pseudohalucinaţiile sunt definite ca o exacerbare a autoreprezentărilor perceptive ce apar spontan, incoercibil, fără proiecţie
spaţială. Deşi sunt lipsite de obiectivitate spaţială, de obiectualitate, bolnavul le conferă obiectivitate psihică. Aceste tulburări nu sunt
percepute pe căile senzoriale obişnuite. Sunt descrise de către bolnavi ca manifestări ce se petrec în minte, în cap, în interiorul corpului,
nefiind percepute pe căile senzoriale obişnuite. Ele se deosebesc de cele propriu-zise prin faptul că nu se confundă de obicei totalitar cu
reprezentarea imaginilor unor obiecte sau fenomene reale. Bolnavii vorbesc adesea despre voci speciale, vedenii stranii. Nu se proiectează
în afară, în lumea obiectelor ci se petrec în minte, în cap. a.
Pseudohalucinaţiile se împart după modalităţile senzoriale ca şi halucinaţiile propriu-zise în: pseudohalucinaţii auditive, vizuale,
gustative şi olfactive, interoceptive, motorii. Ele apar în stările delirante de tip schizofren sau parafren, în sindromul Clerambault, în unele
sindroame toxico-infecţioase.
Halucinaţiile propriu-zise au o durată, claritate, intensitate, complexitate şi rezonanţă afectivă variabilă. Descrierea clinică urmează
natura senzorială sub care se şi manifestă. Astfel, se descriu halucinaţii exteroceptive (auditive, vizuale, olfactive, gustative, tactile sau
haptice), interoceptive (halucinaţii viscerale), proprioceptive (halucinaţii kinestezice sau motorii).

Halucinaţiile exteroceptive
Halucinaţiile auditive sunt cele mai fecvente la adulţi, putând fi situate intracampic (în câmpul auditiv perceptiv) sau mai rar
extracampic (în afara câmpului auditiv perceptibil).
Pot fi elementare (acoasme, foneme), percepute ca foșnete, pocnete, țiuituri; comune când bolnavul le ientifică cu anumite sunete
bine definite pe care le raportează la un anumit obiect sau fenomen sau complexe (verbale) situație în care bolnavul percepe cuvinte, fraze,
voci pe care le aude și le înțelege sau, le aude distinct, fară să le poată înțelege.
Ele se pot manifesta episodic sau aproape continuu și dispar de obicei când bolnavul vorbește sau este preocupat de ambianță.. Conform
ecoului, a rezonanţei afective halucinaţiile sunt uneori favorabile (manifestate prin încurajări, sfaturi, îndemnuri) şi de cele mai multe ori
defavorabile (manifestate prin înjurii la adresa bolnavului, amenintându-l). Alteori pot avea un caracter imperativ, datorită acestor
halucinaţii bolnavul putând să comită acte de hetero- şi autoagresiune. Sunt considerate ca un indice de periculozitate deoarece bolnavul
aude pe cineva care îi poruncește diferite lucruri.
Sub forma elementară şi comună se întâlnesc, mai ales, în afecţiunile ORL, neurologice, în stări confuzionale în special onice, în
deliruri toxice, precum şi în unele boli psihice. Halucinaţiile verbale sau complexe sunt prezente în stările psihotice de tip delirant.
Halucinaţiile vizuale sunt definite ca percepții vizuale ale unor obiecte, finite sau inagini, inexistente în acel moment în realitate.
Le regăsim mai frecvent la copii decât la adulţi. Când sunt trăite mai intens au un caracter terifiant. Pot fi macroscopice sau
microscopice, mono sau policromatice, intra şi extracampice. Halucinaţiile vizuale pot fi complexe,elementare, scenice (panoramice,
cinematografice).Halucinaţiile vizuale pot apărea în condiţii normale, în momentul trecerii de la veghe la somn (hipnagocice) sau de la
somn la veghe (hipnapompice), în stări de surmenaj intens, în afecţiuni oftalmologice şi neurologice, în boli infecţionase, boli neurologice,
în intoxicaţii şi în unele afecţiuni psihotice.
Halucinaţiile autoscopice
Halucinaţia autoscopică sau speculară reprezintă o experienţă halucinatorie vizuală în care pacientul vede propria-i imagine în faţa
ochilor săi, având uneori impresia că are de-a face cu altă persoană (J. Postel). Apariția lor poate fi unică sau persistentă, iar imaginea poate
fi urâțită, însă de cele mai multe ori este înfrumusețată.
Aceste stări se întâlnesc în unele episoade confuzoonirice, precum şi în evoluţia unor demenţe.
Halucinaţiile olfactive şi gustative sunt prezentate împreună deoarece embriologic și filogenetic cele doua simțuri sunt
îndeaproape înrudite. Aceste halucinaţii sunt percepute ca gusturi sau mirosuri neplăcute, sau mai rar plăcute. Sunt deosebit de frecvente în
schizofrenii şi mai rar în epilepsii, în tumori şi în leziuni ale lobului temporal.
Halucinaţiile tactile constau în impresia de atingere a suprafeţei cutanate, sub formă de senzaţie de arsură, înţepătură, curent
electirc, senzaţie de fierbinte sau rece etc. Sunt percepute epidermic sau hipodermic când dau impresia unor mişcări de retaţie sau a unor
insecte ce se deplasează pe sub piele. Le regăsim în intoxicaţii, mai ales cu substanţele psihoactive, în unele sindroame confuzoonirice.
Evoluează de obicei concomitant cu halucinațiile vizuale.

Halucinaţiile interoceptive
Halucinațiile viscerale, bolnavii le descriu sub forma existenţei unor fiinţe în corp, a schimbării poziţiei unor organe, a dispariţiei
acestora. Foarte frecvent sunt localizate genital şi trăite ca senzaţii de orgasm, violuri directe sau la distanţă. Le regăsim mai ales în
psihozele paranoide şi parafrene, în marile isterii.
Halucinaţiile proprioceptive
Halucinațiile motorii sau kinestezice sunt percepute ca impresii de mişcare sau de deplasare a unor segmente sau ale corpului în
întregime. Se întâlnesc în sindroamele confuzionale, în unele psihoze toxice, în schizofrenii, epilepsii sau boli neurologice.