O scrisoare pierdută

Comediile lui I.L. Caragiale deși sunt inspirate din realitatea secolului al XIX-lea
contemporană scriitorului aduc în fața spectatorului un univers comic de eternă actualitate.
A treia din seria celor 4 comedii ,, O scrisoaare pierdută ,, a avut premiera pe scena
Teatrului Național din București la 13 noiembrie 1884 și a fost publicată în revista
,,Convorbiri literare,,, în 1885.
Sursa de inspirație a autorului a fost chiar realitatea zilelor lui: noile alegeri impuse de
guvernul liberal, odată cu revizuirea Constituției.
Genul dramatic reunește operele scrise pentru a fi reprezentate pe scenă, prin
interpretarea actorilor, cu contribuția decorului, a luminilor, a muzicii, realizându-se
spectacolul care integrează publicul.
Textul dramatic impune comunicarea mesajului prin dialog și prin replici ale
personajelor, completate de elemente nonverbale și paraverbale, precum și de informații
referitoare la decor, care preiau rolul descrierii din textul narativ.
Între speciile dramatice, comedia are câteva trăsături specifice: personajele aparțin
stratului de mijloc, stârnește râsul, pune în lumină defecte morale sau fizice, dar și conflictul
între aparență și realitate, limbajul are ca mod vorbirea comună, iar finalul aduce împăcarea
adversarilor.
Titlul comediei numește prețiosul obiect care antrenează personajele în conflicte și le
prinde în vârtejul unor acțiuni cu proporții catastrofale, tratate însă în registru comic, care
surprinde contrastul dintre aparență și esență.Din obiect al unei relații particulare, scrisoarea
devine un document de interes public. Ca instrument de șantaj, ea deplasează acțiunea de pe
scena politică în culisele luptei electorale.
Scrisoarea pierdută este, totodată, și pretextul dramatic al comediei, rol pe care i-l
conferă pierderile și regăsirile succesive , precum și repetabilitatea ei în contexte diferite.
Textul scrisorii pierdute de Zoe Trahanache dezvăluie o relație extraconjugală a unor
persoane importante.
O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri care satirizează vicii ale societăți
românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea , ridiculizând aspecte din viața politică și
familială a marii burghezii.
Conflictul principal antrenează două tabere a căror confruntare are loc în plan politic:
membrii partidului aflat la putere- prefectul Tipătescu, Zaharia Trahanache, prezidentul local
al partidului și Zoe, soția acestuia și gruparea independentă a lui Nae Cațavencu, aspirant la
calitatea de deputat. Obstacolul este pierderea biletului de amor trimis de Fănică amantei lui,
Zoe. Ciocnirea celor două tabere este provocatoare de tensiune dramatică, acumulată treptat,
prin tehnica bulgărelui de zăpadă.
În conflicul secundar un rol important are grupul Farfuridi-Brânzovenescu, obsedat de
trădare din partea fruntaților partidului și, implicit, de pierderea nominalizării la putere a celui
dintâi.
Cetățeanul turmentat are o singură preocupare: cu cine să voteze. Deși, ca alegător,
este singurul, ironia destinului face ca scrisoarea să revină periodic în mâinile lui și să îl
oblige să intre în contact cu forțele opozante. Ghiță Pristanda, polițaiul, este implicat
involuntar în conflict, prin natura meseriei și a relațiilor cu personajele.
În plan politic, momentul maximei tensiuni este nominalizarea candidatului surpriză,
impus de la centru, Agamemnon Dandanache. Tensiunea crește constant, până la revenirea
scrisorii în mâinile destinatarei. Soluția finală este împăcarea tuturor opozanților, ca și cum
nimic nu s-ar fi întâmplat.După un tipar compozițional al tuturor comediilor lui Caragiale, tot
ce debutează cu un scandal se încheie cu o petrecere, accentuând ideea că nu există principii
sau valori care să nu poată fi încălcate, atunci când enteresul o cere.
Specificul textului dramatic impune concentrarea acțiunii, atât ca durată cât și ca
spațialitate. Acțiunea se desfășoară ,, în capitala unui județ de munte, în zilele noastre,, , pe
durata a trei zile.
La nivel compozițional se evidențiază opoziția dintre incipit și final:scandalul care
deschide comedia are corespondent complementar în petrecerea care dizolvă conflictele și
disensiunile.
În construcția subiectului existența celor două scrisori conferă simetria intrigii și
evidențiază un tipar al imoralității și al corupției, atât în provincie, cât și în capitală.
Personajele sunt dispuse simetric, în tabere care se confruntă în lupta electorală, nu
pentru a impune un program politic, ci pentru a-și sluji propriul ,,enteres,,
Cele patru acte ale comediei urmăresc traseul scrisorii și, implicit, complicațiile
confruntării politice pe care bilețelul le generează.
Comedia se deschide cu evocarea raidului nocturn făcut de Pristanda, care, spionând
casa lui Cațavencu, a aflat intenția acestuia de a publica în ,, Răcnetul Carpaților,, o scrisoare
compromițătoare. Printr-o tactică ingenioasă de gradare a tensiunii dramatice, autorul
sugerează doar un aspect al intrigii, dezvăluirea deplină fiind făcută odată cu apariția în scenă
a lui Zaharia Trahanache, după vizita matinală la Cațavencu.Pe parcursul primelor cinci scene
ale actului I, se conturează, din diverse perspective, expozițiunea, consumată deja înaintea
debutului acțiunii propriu-zise: felul în care a fost pierdută scrisoarea, de către cine și cui îi
era adresată , conținutul ei. Desfășurarea acțiunii introduce în scenă personaje noi. Farfuridi și
Brânzovenescu dau primele semne de suspiciune, cetățeanul turmentat vine să aducă
scrisoarea, dar constată că nu o mai are- îi fusese sustrasă de d. Nae, pe când dă-i cu bere, dă-i
cu vin. Zoe utilizează tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe Fănică să susțină
candidatura , dar acesta nu acceptă, spre deosebire de Trahanache, care a cedat mult mai ușor.
Actul II se desfășoară în ritmuri foarte alerte și adaugă complicații bulgărelui de
zăpadă creat deja și pornit cu viteză pe panta alegerilor. Pristanda este prins între ordine
contradictorii: prefectul îi poruncise percheziționarea casei lui Cațavencu ți arestarea lui, pe
când Zoe solicita eliberarea captivului și îi promitea sprijinul electoral. Actul se încheie cu
sosirea depeșei de la centru prin care se solicită alegerea altui candidat .
Discursurile candidaților Farfuridi și Cațavencu deschid actul III și pregătesc punctul
culminant: anunțarea noului candidat, Agamemnon Dandanache. Încercările lui Cațavencu de
a vorbi despre scrisoare eșuează. În încăierare își pierde pălăria care ajunge la cetățeanul
turmentat împreună cu scrisorica din căptușeală.
Actul IV continuă tensiunea dramatică pentru că scrisoarea nu a ajuns încă la Zoe, iar
Cațavencu este de negăsit. Între timp, Dandanache deconspiră tertipurile prin care a ajuns
candidat și anunță intenția de a folosi documentul ca eternă armă de șantaj. Tocmai când se
credea definitiv dezonorată, salvarea coanei Joițica apare în persoana simpaticului cetățean
care îi restitue scrisoarea. Redevenită puternică, femeia are tăria să îl ierte pe umilul domn
Nae, dar în deznodământ îi pretinde să conducă petrecerea în cinstea noului ales.