PRACTICA DE SPECIALITATE

Student DUICA LIVIA ELENA

PSIHOLOGIE, anul II

OCROTIEREA ADULTULUI SI VARSTNICULUI 

În contextul PANDEMIEI reacţiile oamenilor la măsurile anti-COVID-19

sunt diferite. În acest sens am avut un dialog telefonic cu Valeria D. în vârsta
de 73 ani. Am fost interesată sa aflu în ce măsura i-a fost modificata viața, din
toate punctele de vedere, de restrictiile impuse la nivel național, de izolarea
impusa prin distantare sociala.
Dialogand cu doamna am dorit sa aflu:
- ce program/rutina zilnica avea înainte de izolare?
- ce activitati/program are în izolare?
- ce stari emotionale a experimentat în aceasta perioada?
- cum sunt relatiile cu cealaltă persoana din izolare?
- care este relația cu spațiul în care se desfacoara izolarea?
- care este relația cu timpul?
Doamna locuiește într-o gospodărie frumoasa, alături de soț, la câțiva
chilometrii de oraș. Comunitatea din care face parte este numeroasa. Copii
familiei sunt stabiliti la oraș, vin în vizita la sfârșit de săptămâna sau ori de
câtă ori este nevoie.
Înainte de pandemie Valeria era o persoana activa, cu multe activități și
responsabilități. Pe lângă faptul ca trebuia sa aibă grija de propria sănătate,
era nevoită să-și sustina soțul bolnav cronic (AVC repetitive, FA, Arteriopatie
periferica și ușoară dementa). O zi obijnuita începea la ora 7.00- 7.30 cu
treburile din gospodărie, cu mic dejun împreuna cu soțul, luarea medicatiei
zilnice conform schemei individuale de tratament. După toate acestea mergea
la supermarket pentru cumpărături uzuale,apoi își servea cafeaua alături de
prietene. Restul zilei și-l petrecea făcând activități agricole, mâncare,
curățenie, intractionand cu oamenii .
Sfârșitul de săptămâna îl aștepta cu nerabdare pentru ca era momantul
când copii veneau în vizita. Aceștia erau insotiti de copii,și intraga casa era
inundată de voie buna și bucurie. Comunicarea era păstrată telefonic în
timpul săptămânii dar întâlnirea era inegalabila. Copii erau cei care aduceau
medicamentele de la oraș,tot ei făceau cumpărăturile mai ampele ,și erau de
mare ajutor la treburile gospodărești, data fiind vârsta doamnei.Duminica era
nelipsita de al biserica. Acolo era un nou prilej de a se întâlni cu oamenii din
comunitate.
 De la debutul restrictiilor Valeria a incrcat sa pastrze un echilibru în tot
ceea ce face și simte. Mai mult decât atât, convietuind cu soțul bolnav,
trebuia sa ii explice ceea se întâmpla, de ce nu are voie sa părăsească
perimetrul gospodariei.
La început, la indemnul copiilor s-a făcut chiar și o strategie ca sa poată
depasii mai ușor aceasta perioada:
- s-a creeat un program zilnic al activitatilor gospodărești: mâncare,
curățenie, ingrijirea animalelor, ingrijirea florilor...
- a stabilit cu un vecin mai tânăr să-i facă cumparaturile
- s-a limitat consumul de mass-media- fără televizor aprins în fundal,
ascultarea stirilor noi de câteva ori pe zi
- s-a propus sa ii acorde soțului atenția și sustinerea necesara
- a stabilit sa rămână conectată social prin intermediul telefonului mobil
Totul a mers conform planului pana cand, într-o seara, soțul a făcut un
puseu de tensiune. I-a dat medicatia de urgența dar tensiunea arteriala nu ii
scadea. De teama s-a sunat copii și medicul de familie. Nu a primit nici un
ajutor ,nu a venit nimeni din cauza restrictiilor impuse. Din fericire soțul s-a
revenit și situația s-a echilibrat.
Acest incident i-a naruit toate planurile stabilite și au incept să se instaleze
stresorii universali:
- teama de a se contamina cu noul virus Covid-19
- lipsa controlului de a iesi afara
- teama de a rămâne fără alimente
- teama ca nu poate să-și ajute soțul în cazul în care acesta are o alta criza
- teama de a rămâne fără medicamente
- incertitudinea zilei de mâine
-teama ca nu își mai vede copii
Am intrebat-o cum se simte, daca poate să își descrie starile prin care trece?
Mi-a raspuns ca se simte:
- frustrata
- trista
- nerabdatoare
- confuza
- agitata
Doamna mi-a relatat ca resimte lipsa copiilor și a prietenilor, chiar dacă
vorbește cu ei la telefon. Dorința de a merge la biserica și ea s-a accentuat,
mai ales ca nu a putut sa participe la slujbele Pascale. O nevoie urgența este
aceea de a merge cu soțul la un control de specialitate atunci când se ridica
restrictile. Chiar dacă are libertatea de a se mișca în perimetrul gospodariei
simte nevoia de a vizita și alte locuri.
Am încercat sa o liniștesc spunându-i ca este normal ca în această perioadă
să se confrunțe cu sentimente intense, ca acestea duc la tot felul de gânduri
inutile și chiar catastrofale care îi pot alimenta anxietatea. I-am mai spus ca
atunci când începe să creada că lumea se termină sau nu poate trece prin asta,
sa-si reaminteasca că pandemiile se termină, economiile revin și oamenii
supraviețuiesc și se reintalnesc.
Doamna s-a bucurat ca a avut loc aceasta discuție telefonică, și s-a exprimat
dorința de a ne revedea după ridicarea restrictiilor.
În concluzie, data fiind situația de autoizolare, acest segment de populatie este
extrem de vulnerabil din punct de vedere emoțional, și necesita sprijinul și
sustinerea noastră a tuturor. În general emotiile sunt intr-adevar molipsitoare
pentru ca suntem ființe sociale. De aceea ne ,,contaminam,, și emoțional.