Sunteți pe pagina 1din 9

INTRODUCERE

În decursul timpului, voleiul a devenit unul dintre cele mai populare jocuri
sportive, practicat fiind, în școală ca mijloc al educației fizice, în cadrul diferitelor
competiții, de la nivel de juniori și până la Campionate Mondiale sau Jocuri
Olimpice, sau deloc de neglijat, datorită numărului mare de jucători, într-una din
formele sale recreative.

Practicarea jocului de volei, la diferite categorii de vârstă, sau nivel de


performanță, îmbracă trăsături, cerințe și scopuri diferite, în acest context, asistăm
la o diferențiere netă, sub aspectul instruirii, a voleiului folosit în sistemul de
învățământ ca mijloc al educației fizice, jocul practicat ca divertisment sau cel de
performanță.

În acest context înțelegerea precisă a obiectivului propus este extrem de


importantă. Atunci când ne referim la voleiul de performanță, echipele școlare sau
cluburile sportive au menirea să asigure printr-un proces de pregătire adecvat
individualități de înaltă clasă, cu un bagaj bogat de cunoștințe și deprinderi corect
însușite.

Faptul că școala poate acționa asupra elevului pe parcursul mai multor ani,
permite asigurarea unui proces instructiv-educativ continuu, lucru deosebit de
important pentru modelarea jucătorului sub toate aspectele, asigurându-se în
același timp o consolidare corectă a tuturor deprinderilor motrice.

Îndrumarea procesului de învățare, de către cadre didactice calificate, în special


la unitățiile cu profil de performanță, generează un sentiment de optimism în ceea
ce privește viitoarele generații de jucători.

În prezent, numeroși specialiști ai domeniului sunt adepții începerii procesului


specific de instruire încă de la vârsta de 8-10 ani, fapt care se traduce practic în
lărgirea procesului instructiv-educativ și a posibilității de depistare și atragere a
copiilor cu aptitudini deosebite pentru practicarea jocului de volei.

Un alt avantaj al începerii instruirii la vârstă mică constă și în faptul că


permite să se acționeze asupra unor calități motrice ușor educabile la acestă vârstă,
cum ar fi mobilitatea articulară, coordonarea și îndemânarea, calități importante
pentru practicarea jocului de volei dar nu numai.
Pentru a avea garanția unei reușite depline, cei care își propun să lucreze cu
începătorii, în special elevii de vârstă școlară mică, trebuie să respecte cu strictețe
anumite cerințe dintre care menționez în continuare următoarele, dar procesul de
instruire nu se limitează la acestea din urmă:

 Utilizarea unui material didactic corespunzător acestei vârste;


 Selecționarea unor mijloace și metode care să corespundă dezvoltării
morfofuncționale a celor cu care lucrează;
 Asigurarea unui cadru relaxat și atractiv prin utilizarea pe scară largă a
jocurilor de pregătire, care să ofere o satisfacție de moment participanților și
să dea cursivitate fazelor de joc;

Pentru învățarea și practicarea eficientă a jocului de volei, elevii trebuie să-și


însușească toate elementele și procedeele care intră în constituția acest joc, de
aici rezultând și necesitatea cunoașterii și aplicării unor mijloace și metode
adecvate fiecărei etape de instruire. Dat fiind faptul că jocul de volei se bazează
pe mișcări aciclice, nenaturale, se impune folosirea cât mai multor exerciții
pregătitoare, în același timp descompunerea celor complexe, pentru a facilita
însușirea corectă a execuției.

Din perspectiva voleiului de performanță, formarea unor deprinderi tehnice


incorecte limitează evoluția jucătoriilor, în anumite cazuri putând contribui la
excluderea jucătorilor respectivi din cadrul performanței. În lecția de educație
fizică, când jocul de volei este predat ca și mijloc al educație fizice, anumite
deprinderi greșite pot crește riscul accidentarilor sau contribui la agravarea
anumitor deficiențe fizice.

Această lucrare își propune, în principal, asistența următoarelor generații de


cadre didactice sau antrenori, drept urmare, pe lângă un scurt istoric al jocului
de volei, tratează aspectele teoretice care caracterizează jocul de volei, se
implică în prezentarea și ierarhizarea cerințelor metodice sau aspectelor
tehnico-tactice specifice voleiului.

Mijloacele prezentate în această lucrare sunt grupate potrivit etapelor de


instruire, ceea ce ușurează selecționarea și aplicarea lor în cadrul procesului de
pregătire atât la nivel de performanță dar mai ales în școli.
1. O SCURTĂ ISTORIE A JOCULUI DE VOLEI

Voleiul este la ora actuală unul din cele mai populare jocuri sportive, după
datele pe care le am la dispoziție, al doilea joc sportiv ca și răspândire geografică,
cu 221 de federații naționale înregistrate în anul 2015 și un numar de peste 800
milioane participanți pe plan mondial întrecut în aceste categorii numai de catre
jocul de fotbal, are o istorie lungă, cu peste un secol de existentă, presarată cu
evenimente care marchează evolutia sa de la un joc obscur practicat inițial în
cadrul unei mici comunități pe coasta de est a Statelor Unite la unul din cele mai
apreciate și urmarite evenimente sportive în zilele noastre.

În continuare am realizat o sinteză a celor mai importante și relevante


momente care punctuează evoluția acestui joc, atât pe plan international cât și în
țara noastră, de la apariție, cu mai bine de un secol în urmă, până în present.

De asemenea în cuprinsul acestui capitol voi face referiri la jocul de volei pe


plajă, a cărei creștere explozivă în ultimile două decenii și jumatate l-a consacrat ca
unul din cele mai apreciate evenimente sportive.

1.1. ISTORIA JOCULUI DE VOLEI PE PLAN INTERNAȚIONAL

Povestea jocului de volei a început cândva în iarna anului 1895, când


William Morgan directorul de atunci al departamentului de educație fizică al
YMCA din Holyoke, Massachusttes a realizat că se confrunta cu o problemă.

Jocul de basket recent adoptat în cadrul YMCA, la vremea accea avea mai
puțin de patru ani de existență, deși foarte popular cu tinerii din cadrul organizației
s-a dovedit a fi putin prea solicitant din punct de vedere fizic pentru ceilalți
membrii ai comunității care ar fi preferat un joc cu mai puțin angajament fizic. Era
nevoie de altceva, un joc “with a strong athletic impulse, but no physical contact”,
a scris Morgan inițial.

Și atunci a început să improvizeze inspirîndu-se sau, când a trebuit,


împrumutînd idei din alte jocuri sau discipline sportive.

Inițial mingea folosită în jocul de volei era identică cu cea din basket, iar
pentru a împarți terenul în două, eliminînd astfel contactul fizic, a ridicat fileul de
tenis la 6’6’’ sau 1.98cm, suficient de înalt dacă ne amintim că membrii
comunitații respective erau mai scunzi la sfarșitul secolului XIX decît sunt în
prezent. Din handbal a adoptat regula de a pasa mingea folosind mâinile, iar din
jocul de baseball s-a inspirat regula ca pentru a înscrie un punct o echipă trebuie
întâi să câștige serviciul. La început nu exista un numar fix de jucători, de
asemenea nu existau mențiuni speciale privind numarul de pase.

Inițial noul joc s-a chemat Minonette, dar nu mult timp după ce au fost
jucate primele meciuri a adoptat numele sub care îl cunoastem mai bine de o sută
de ani mai târziu, adică Volleyball.

După ce pe 7 iulie 1896 la Springfield College s-a jucat primul meci oficial
de volei, jocul a crescut în popularitate ajutat de catre YMCA care l-a răspândit
practic în lumea întreagă. Odată cu creșterea numarului de practicanți apare și
necesitatea de a standardiza regulile jocului, astfel în 1897 apare primul set de
reguli care includ dimensiunile terenului, de remarcat, ramase neschimbate până în
zilele noastre.

Canada a fost prima țara după Statele Unite, care a adoptat jocul de volei în
anul 1900, în același an a fost introdusă prima mingie special concepută pentru
jocul de volei. Curând jocul a fost introdus în zone din Asia, mai precis Japonia în
1908, iar China este menționată în 1911 și emisfera sudică doar câțiva ani mai
târziu.

Cinci ani mai târziu a fost prezentat în Cuba, în 1909 ajunge în Puerto Rico,
1912 Uruguay, iar în 1917 cucerește Brazilia. În accelași an o modificare
importantă a regulamentului reduce numarul de puncte necesare pentru câșticarea
unui set de la 21 la 15.

Un moment important în evoluția jocului de volei a fost anul 1913 cînd parte
din programul de promovare s-a organizat în Manila, Filipine, prima competiție
internațională.

După mai multe încercari eșuate, în sfârșit în 1947, la Paris ca urmare a


inițiativei a șase țări printre care și România, s-a decis înfiintarea unei Federații
Internaționale de Volei. Printre primele preocupări ale noii federații au fost acelea
de a uniformiza regulile de joc și de a organiza în mod adecvat activitatea
competițională internațională. Întradevăr, la numai un an după creearea noii
federații s-a organizat primul campionat European, urmat în 1949 de primul
Campionat Mondial.

Incepând cu anul 1950 s-au organizat în mod regulat Campionate Europene


și Mondiale. Pentru prima oară apare în cadrul Jocurilor Olimpice în Tokyo, 1964.

O alta victorie a Federației Internaționale de Volei poate fi considerată


includerea în 1996 a competițiilor de volei pe plajă în cadrul programului Jocurilor
Olimpice din Atlanta, Georgia.

1.2. EVOLUȚIA JOCULUI DE VOLEI ÎN ȚARA NOASTRĂ

La scurt timp după ce jocul de volei începea sa fie cunoscut și practicat în


vestul Europei, la începutul anilor 20, se raspândește și în țara noastră adus fiind de
studenții Români care se întorceau acasă după terminarea studiilor în țari din
Europa Occidentală. Inițial a fost practicat în centrele universitare din Timișoara și
București.

Primul meci menționat documentar în țara noastră s-a jucat pe plaja de la


Eforie în vara anului 1927 între o echipă de studenți români de la O.N.E.F. (actual
U.N.E.F.S.) și o echipă din Turcia.

Creșterea în popularitate a dus la necesitatea organizarii unui for care să


coordoneze la nivel național organizarea de competiții. Ca urmare a acestei cerințe
în anul 1931 s-a înființat Federația Româna de Basket și Voleyball, debutând în
felul acesta activitatea competițională la nivel național.

Frecvența și amploarea competițiilor de volei organizate în țara noastră a dus


în 1948 la înființarea Comisiei Centrale de Volei, care s-a detașat de federația
creată anterior. După numai 10 ani de activitate acest for devine Federația
Română de Volei.

În decursul timpului, voleiul Românesc a înregistrat rezultate remarcabile pe


plan internațional, atât în cadrul Campionatelor Mondiale și Europene, dar chiar și
în cadrul Jocurilor Olimpice.
Rezultate ce merită amintite au fost obținute și de echipele de club în
competiții de prestigiu precum Cupa Cupelor și Cupa Campionilor Europeni.

Doresc să amintesc în continuare unele dintre cele mai prestigioase rezultate


obținute de voleibaliștii Români la competitii internaționale.

 Campioană Universitară, masculin, 1961 și 1981.


 Campioană Universitară, feminin, 1954 și 1993.
 Campioană Europeană, masculin, București 1963.
 Campionatele Mondiale, 1960, Rio de Janeiro, locul III masculin și tot locul
III la Moscova în 1962. Praga în 1966 echipa masculina a ocupat locul II.
 Jocurile Olimpice, Tokyo 1964, locul IV masculin și feminin.
 Jocurile Olimpice, Moscova, 1980, locul III, masculin.

Alte competiții unde am fost reprezentați cu succes de echipe românești au fost


Cupa Campionilor Europeni câștigată de Rapid București în 1961, 1963 și 1965.
În cadrul acceleiași competiții echipa Rapid București a ocupat poziția secundă în
1960, 1962, 1966 și 1967.

Dinamo București a caștigat Cupa Campionilor Europeni în 1966, 1967 și


1981. S-a clasat pe locul doi în 1968, 1974 și 1977.

De asemenea Steaua București în cadrul Cupei Campionilor Europeni s-a


clasat pe locul II în 1969 și 1979.

1.3. VOLEIUL PE PLAJĂ

Mulți dintre noi probabil că nu realizează cât de lungă și variată este istoria
acestei ramuri a voleiului. Începuturile sale nu sunt foarte bine documentate, dar
probabil că voleiul pe plajă și-a făcut debutul pe plajele din sudul Californiei la
începutul anilor 1900, însă prima atestare documentară datează din 1915 și
menționează Waikiki Beach din Hawai.

California, mai precis plaja de la Santa Monica, este menționată în anul 1920
cu ocazia unui turneu de volei pe plajă organizat acolo. Doresc să menționez, legat
de aceste prime meciuri jucate pe plajă, că la începutul anilor 20 echipele erau încă
formate din 6 jucători. Ulterior au fost meciuri jucate cu echipe de 4 jucători până
când în anul 1930 apare jucat în varianta 2 la 2, așa cum de altfel este cunoscut în
zilele noastre.

Sigur în acea perioadă lucrurile evoluau mai puțin rapid decât suntem noi
obijnuiți, cu alte cuvinte au precut aproape 20 de ani din acel moment până când a
fost jucat primul turneu oficial, tot în sudul Californiei dar în 1947. A trebuit să
treacă încă un an pentru acordarea primelor premii în bani câștigătorilor turneului
respectiv.

În anii care urmează voleiul continuă să crească în popularitate, treptat începe


să fie chiar asociat cu stilul de viață Californian. O contribuție importantă în acest
sens au avut-o numeroasele personalități ale epocii care s-au implicat într-un fel
sau altul în promovarea voleiului pe plajă. Printre alții președintele SUA, John
Kennedy, care dă lovitura de începere într-un turneu organizat în 1960 și cunoscuta
formație Britanică, Beatles, care au cântat cu ocazia unui turneu organizat la
Sorento Beach.

Voleiul pe plajă este atât de popular încât la începutul deceniului șapte, este
inclus în programul unor prestigioase Universități din California. Menționez aici
numai University of California (UCLA), University of Southern California (USC),
si înființarea Asociației Sportive Universitare (NCAA) în anul 1970.

Citind aceste rânduri, nu doresc să creez impresia, că voleiul pe plajă ar fi fost


practicat doar în California. Sigur cei care au organizat primele turnee, iar ulterior
au promovat jocul în acei ani au un merit care nu poate fi contestat dar voleiul pe
plajă s-a raspăndit rapid în jurul lumii. Menționez aici, pentru a sublinia acest
aspect, anul 1950, semnificativ deoarece atunci s-a jucat primul turneu în afara
Statelor Unite, mai precis în Brazilia.

Și în Europa este menționat jocul de volei pe plajă în jurul anului 1915. Doar
doi ani mai târziu ajunge în țari precum Rusia și Italia, continuă să crească în
popularitate, în următorii zece ani raspândindu-se în Țările Baltice, Bulgaria și
Chehoslovacia. iar prin intermediul soldațiilor Englezi amatori de volei se
răspândește în India.
Dacă la începuturile sale ca joc sportiv organizarea turneelor se făcea exclusiv
pe plajă, odată cu creșterea nivelului de pregătire al jucătorilor și implicit și al
spectacolului sportiv, numarul crescut de spectatori și telespectatori atrage
interesul marilor corporații și instituții financiare care acum se ocupă de
sponsorizare și promovarea jocului, chiar în inima marilor orașe, pe terenuri
special construite în acest scop.

Astfel în 1986 este organizat primul Turneu Internațional, urmat în 1989-1990


de primul Circuit Mondial cu premii de 140.000$, cu participare unor țări de pe
mai multe continente, Italia, Brazilia, Japonia și este patronat de FIVB.

Toate aceste acțiuni de promovare a voleiului pe plajă converg la Monte Carlo


în 1994 când Comitetul Olimpic Internațional propune includerea jocului în
programul Jocurilor Olimpice de la Atlanta, 1996.

După această dată se intensifică activitatea organizatorică și competițională


ajungându-se la 95 de Federatii Nationale având comisii pentru voleiul pe nisip
care desfășoară o activitate regulată. În 1998 existau deja 25 de Turnee
Internaționale cu premii totale de 3,9 milioane $.

În țara noastră voleiul pe plajă/nisip a cunoscut o crestere vertiginoasă în


popularitate în ultimii ani cu competiții pentru toate vârstele sub patronajul
Federației Române de Volei (FRV).

Sportivii angrenați în competițiile naționale din voleiul clasic sunt tot mai mult
atrași de varianta pe nisip ca un mod plăcut de prelungire a sezonului competițional
în sezonul estival.

Primul turneu organizat în țara noastră s-a desfășurat în anul 1994, din păcate
cu mult în urma altor țari cu tradiție pentru voleiul pe plajă. A urmat un turneu
organizat în București, 1998 în fața Ateneului Român.

Din anul 1995 voleibaliștii Români participă la diferite turnee amicale și


oficiale de volei pe nisip.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Cine este considerat inventatorul jocului de volei?


2. Unde s-a desfășurat primul meci oficial de volei?
3. Ce rol a avut țara noastră în promovarea internațională a jocului de volei?
4. La ce ediție a Jocurilor Olimpice a fost inclus și voleiul pe plajă?
5. Cum se numește forul național desemnat cu organizarea și reglementarea
voleiului în țara noastră?

S-ar putea să vă placă și