Napoleon Bonaparte 

(în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5

mai 1821, în Insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di
Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica
europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a

devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite
împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură
de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima
decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore
europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de
influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor
familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.

Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa

Armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin.
În 1813, a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe
Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la
putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani
ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit
de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost
otrăvit cu arsenic.

Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar
campaniile sale sunt studiate la academii militare din întreaga lume. Deși considerat un tiran de către
oponenții săi, el a rămas în istorie și datorită creării Codului Napoleonian, care a pus fundațiile legislației
administrative și judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.

Cuprins

 1Origini și educație

 2Începuturile carierei

 3Directoratul

o 3.1Asediul Toulonului

o 3.2Campania din Italia (1796)

o 3.3Campania din Egipt și Siria (1798-1801)

 4Prim Consul al Republicii (1799-1804)

  5Napoleon I - Împăratul francezilor (1804-1815)

o 5.1Încoronarea lui Napoleon

o 5.2Exilul în Insula Elba

 6Cele o sută de zile. Waterloo. Insula Sf. Elena

 7Moartea lui Napoleon

 8Caracterizări

o 8.1Caracterizări în literatură

o 8.2Napoleon și femeile

 9Note

 10Legături externe

Origini și educație

Tatăl lui Napoleon, Carlo Buonaparte, reprezentatul Corsicii la curtea lui Ludovic al XVI-lea al Franței

Napoleon Bonaparte s-a născut ca al doilea din cei șapte copii, în casa Buonaparte din
orașul Ajaccio, Corsica, pe 15 august 1769, un an mai târziu după ce insula fusese transferată Franței de
către Republica Genova. El s-a numit inițial Napoleone di Buonaparte, prenumele provenind de la un
unchi care fusese omorât în timp ce lupta împotriva francezilor, însă mai târziu a adoptat numele
de Napoléon Bonaparte, cu o rezonanță mai accentuată în limba franceză.
Familia corsicană Buonaparte își avea originile în mica nobilime italiană care emigrase în Corsica
în secolul al XVI-lea. Tatăl său, Nobile Carlo Buonaparte, un avocat, a fost numit reprezentantul Corsicii
la curtea lui Ludovic al XVI-lea în 1777. Influența dominantă în copilăria lui Napoleon a avut-o mama sa,
Maria Letizia Ramolino, a cărei disciplină fermă a temperat un copil turbulent. El avea un frate mai
mare, Joseph, și șase mai mici: Lucien, Elisa, Ludovic, Pauline, Caroline și Jérôme. Napoleon a fost
botezat catolic cu puțin timp înainte de a împlini doi ani, pe 21 iulie 1771 la Catedrala Ajaccio.

Originea nobilă a lui Napoleon, veniturile și cunoștințele familiei i-au oferit oportunități mai importante
de studiu decât cele disponibile unui corsican tipic din acea vreme. În ianuarie 1779, Napoleon a fost
înscris la o școală teologică din Autun, în Franța continentală, pentru a învăța franceza, iar în mai a fost
admis la academia militară de la Brienne-le-Château. Vorbea cu un accent corsican pronunțat și nu a
învățat niciodată să scrie corect. Napoleon era tachinat de către ceilalți studenți din cauza accentului
său, prin urmare s-a concentrat și mai mult pe studiu. Un examinator a observat că Napoleon „s-a distins
întotdeauna prin talentul său la matematică. Are cunoștințe destul de bune despre istorie și geografie...
Acest băiat ar deveni un marinar excelent.” După ce și-a terminat studiile la Brienne în 1784, Napoleon a
fost admis la École Militaire, o școală militară de elită din Paris; acest lucru a pus capăt ambiției sale
navale, care îl făcuse să ia în considerare înrolarea în Marina Regală britanică. În loc de aceasta s-a
specializat pe profilul de ofițer de artilerie și a trebuit să termine cursurile de doi ani într-unul singur,
deoarece moartea tatălui său îi redusese veniturile. A fost examinat de faimosul om de știință Pierre
Simon Laplace, pe care mai târziu Napoleon l-a numit senator

Începuturile carierei

Liderul naționalist corsican Pasquale Paoli, portret de Richard Cosway

Devenit absolvent în septembrie 1785, Bonaparte este numit ofițer cu gradul de sublocotenent în

regimentul de artilerie La Fère. A servit în garnizoanele de la Valence și Auxonne până după
izbucnirea Revoluției Franceze în 1789, deși în această perioadă a fost în permisie timp de aproape două
luni în Corsica și Paris. Un naționalist corsican fervent, Bonaparte i-a scris liderului corsican Pasquale
Paoli în mai 1789: „Pe când națiunea pierea, m-am născut eu. Treizeci de mii de francezi au fost vomitați
pe malurile noastre, înecând tronul libertății în valuri de sânge. Astfel arăta priveliștea odioasă care a
fost prima ce m-a impresionat.”

A petrecut primii ani ai Revoluției în Corsica, luptând într-o bătălie complexă între regaliști, revoluționari
și naționaliștii corsicani. El a sprijinit facțiunea revoluționară iacobină, a câștigat gradul de locotenent-
colonel și comanda unui batalion de voluntari. După ce depășise termenul permisiei și a condus o revoltă
împotriva unei armate franceze din Corsica, a reușit totuși să convingă autoritățile militare din Paris să-l
promoveze în gradul de căpitan în iulie 1792. S-a întors în Corsica din nou și a intrat în conflict cu Paoli,
care hotărâse să se despartă de Franța și să saboteze un asalt francez asupra insulei sardiniene La
Maddalena, unul dintre liderii expediției fiind chiar Bonaparte. Acesta și familia sa au trebuit să fugă în
Franța continentală în iunie 1793 din cauza înrăutățirii relațiilor cu Paoli.

Directoratul