ROLUL PROFESORULUI ÎN ACTIVITATEA DE

COMUNICARE DIDACTICĂ

A comunica inseamnă să impărtăşeşti informaţii. Este o artă să comunici eficient.

Comunicarea, atât cea didactică cât şi cea de la nivelul societăţii, rămâne o problemă deschisă
pentru cercetare. Limbajul didactic are caracteristici proprii. Centrarea pe obiective a elevului, a
profesorului şi mediului de învăţare prezintă învăţarea învăţării, altfel spus, comunicarea
didactică este una evaluativă şi auto evaluativă atât pentru profesor cât şi pentru elev. În şcoală
se regăsesc şi bariere de comunicare. Comunicarea didactică nu se împacă cu superficialitatea,
narcisismul, indiferenţa, rigiditatea, elemente care duc la dispariţia filonului afectiv care conduce
la dispariţia interesului elevului.

Comunicarea didactică este baza procesului de predare-învățare a cunoștințelor în cadrul

instituționalizat al școlii și între parteneri cu roluri determinante: profesor, elevi. Comunicarea
educațională și didactică sunt forme specializate ale comunicării umane. Comunicativitatea
didactică este adresativă şi stimulativă şi presupune o foarte bună cunoaştere psihopedagogică a
elevului.

Elementele comunicării didactice sunt: mesajul emis de către profesor; canalul prin care
se transmite mesajul; receptarea mesajului de către elevi; stocarea și prelucrarea lor în scopul
luării deciziilor. Profesoul și elevul sunt în același timp emițători și receptori.

În comunicarea didactică, prezentarea şi exprimarea cunoştinţelor îmbracă forme

diferenţiate, în funcţie de auditoriul căruia îi sunt destinate, de aceea se poate spune că limbajul
didactic are un destinatar precis definit, variabil după nivelul, interesul, formele de utilizare
viitoare a celor comunicate

Comunicarea didactică vizează înțelegerea celor transmise, presupune o organizare

didactică a informațiilor; profesorul are rol active, selecționând, organizând și personalizând
conținuturile științifice, folosind anumite strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a
elevilor și nivelului de cunoștințe.

Profesorul este un actor. El joacă un rol. Modul de transmitere a informațiilor, mesajul,

prezența sa, convingerea, pasiunea, ținuta, postura sunt elemente care asigură reușita procesului
didactic. Toate aceste elemente altcătuiesc comunicarea didactică.
 Competența comunicațională pentru profesor presupune cunoștiințe și abilități din mai
multe domenii: cunoașterea regulilor comunicaționale; cunoașterea psihologiei umane și școlare;
cunoașterea culturii interlocutorilor.

Profesorul trebuie: să exprime clar și precis mesajul; să utilizeze un limbaj adecvat și

accesibil; să structureze logic mesajele transmise; să prezinte într-un mod interesant conținutul
instruirii; să asigure un climat adecvat comunicării.

În comunicarea didactică proesorul trebuie să îi facă pe elevi să simtă că are o vocație în

această direcție, că este un partener de încredere, care dorește un dialog autentic. Competența de
comunicare se va manifesta și prin capacitatea de ascultare a elevilor, ei trebuind să aibă
sentimentul de siguranță și libertate a comunicării.

Profesoul (emițător) este cel care: emite mesajul didactic prin canalul de transmisie;
receptează răspunsul (feed-back I); analizează metodele (feed-back II). Elevul (receptor):
receptează mesajul; stochează informațiile; prelucrează informațiile; emite răspunsuri (feed-
back I); receptează mesajul ameliorat (feed-back II). Eficiența comunicării depinde atât de
pregătirea și aptitudinile de a comunica ale profesorului, cât și de capacitățile intelectuale ale
elevilor.

Pentru perfecționarea comunicării didactice, profesorul trebuie să cunoască anumite

reguli: vorbire corectă, dechisă, directă; încurajarea feed-back-ului elevilor; ascultarea atentă și
încurajatoare a mesajelor elevilor; folosirea mai multor forme de comunicare didactică
(orală/vizuală); repetarea mesajelor complexe.

Profesorul este cel care orientează și stimulează curiozitatea naturală și interesul spontan
al elevilor pentru descoperire, cel care îndrumă și încurajează activitatea de organizare și
integrare a datelor culese, a cunoștințelor reactualizate în vederea aplicării lor la soluționarea
problemelor date, lăsându-le: libertatea de examinare a faptului real ori de analiză critică a
conținutului unui text; independență în activitate; operativitate și rapiditate în reacții (cognitive,
afective, motrice); deplină responsabilitate pentru ceea ce întreprind.

În funcție de necesități, de gradul de autonomie sau semiautonomie a învățării, el poate

interveni din când în când, canalizând energiile partenerilor săi. Astfel, el este cel care oferă
explicații, dă lămuriri, răspunde la întrebări, îi ajută să utilizeze corect anumite materiale,
instrumente sau utilaje, caută să-i ajute să evite devierile inutile, încercările fără obiect,
eventualele erori și pierderi de timp.

Profesorul este cel care, ținând seama de logica învățării, orientează ceea ce elevii au de
făcut, devine ghid al demersului lor euristic, canalizându-i în direcția obținerii rezultatelor
așteptate, în loc de a le impune într-o manieră directă, dinainte stabilită cu mai multă sau mai
puțină rigurozitate.

Concluzionând, putem afirma că profesorul reprezintă un factor principal al activitității

de predare-învățare. Orice cadru didactic trebuie să fie conştient de responsabilitatea faţă de
cuvântul rostit într-o societate în care totul se petrece sub semnul rapidităţii, în care greşelile de
exprimare sunt considerate fără importanţă şi în care nimeni nu răspunde pentru ce a spus, în
care nimeni nu aşteaptă răspuns la intervenţia sa într-o conversaţie. Comunicarea interumană este
una din dezideratele acestui nou secol. Eşecul sau reuşita comunicării didactice depinde în foarte
mare măsură de personalitatea profesorului care trebuie să stăpânească nu numai noţiunile
teoretice dar şi cele practice, dar în acelaşi timp trebuie să dea dovadă de tac pedagog.