5.

Reprezentativitatea simbolică a spațiului în cadrul orașului (dacă este cazul); analiza formei

obiectelor din punct de vedere al semnificațiilor generale și cultural-istorice (efecte formale și efecte

contextuale).

In 1974, Charles Moore, un arhitect contemporan, fost decal al Facultatii de Arhitectura din Yale a
fost rugat sa expuna viziunea comunitatii italo-americe din New Orleans, lucru realizat prin
intermediul unui limbaj ingenios, luand mai tarziu numele de arhitectura postmodernista.
Moore a conceput o fantana publica de forma peninsulei italice, inconjurata de coloane
semicilindrice multiple, un turn cu ceas si un templu roman. Fantana centrala, situata in mijloc, este
accesata din doua directii: fie printr-un pasaj conic care se extinde de pe Poydras Street, sau fie prin
intermediul unei arcade deschise in interiorul turnului situata la intersectia dintre Commerce Street si
Lafayette Street.
Fantana si coloanele inconjuatoare formeaza un joc intre materialele moderne(otel inoxidabil, neon)
si elementele de factura statica, clasica( frunzele de acant si capitelurile corintice)

Ca si incadrare in tesutul urban Piazza d’Italia a fost asezata pe un sit in centrul orasului, in
apropierea fluviului Mississippi. Pana in anii 70’, aceasta zona era inconjurata de case vechi
abandonate si alte elemente ce defavorizau locul. In 1970 a avut loc o reorganizare a tesutului urban
si a fronturilor istorice catre apa, zona rezultata luand numele de Warehouse District. Se spera ca
odata cu finalizarea Piezzei D’Italia, New Orleans va atrage investitii si interes atat catre acest
District si ca va aprinde interesul catre centru.

Piazza D’italia a fost proiectata si decorata in legatura cu cladirile din jur. Concomitent cu realizarea
pietei, cladirile si fatadele orientate catre strada au suferit reabilitari(frontul de cladiri de pe
Tchoupitoulas Street). Echipa Perez a proiectat clădiri de umplutură pentru a completa această
anticipată restaurare istorică. Amestecul de arhitectură restaurată și construcție nouă trebuia să
aducă pe deplin contextul prevăzut pietei, astfel incat aceasta sa functioneze ca un element
imprevizibil in parcursul spatial, unde omul strabate un parcurs ingust de cladiri pentru a I se
deschide brusc piata mare, ce ocupa un spatiu generos, inconjuata de cafenele si magazine. Acest
efect intenționat a fost responsabil pentru amplasarea pietei în centrul Warehouse District, distantata
fata de cladirile din jur.
Sincerity, apparently, did not vanquish humour in Moore's piazza. Fountains of Moore's own
likeness spew water from their mouths, pursed in gleeful smiles, in arcs on the plaza.

While other Postmodernists – as they would later be known – like Michael Graves and Philip
Johnson used classical elements to poke fun at Modernist orthodoxy, to telegraph knowing
commentary or even jokes to architectural insiders, Moore insisted his colourful, cartoonish
piazza was a joyful tribute. It was a monument to the achievements of Italians, so it references
Italian culture directly – the country's architecture, urbanism, and geography are all represented.

Moore took a highly pictorial approach to designing his urban plaza. Colonnades, arches and a
bell tower are arranged in a curving formation around a fountain. The layers of structures are
brightly coloured, trimmed in neon and metallics, and ornamented with various classical orders.
The paved surface of the plaza is equally embellished and textured. Light and shadows play
across the surface of the plaza, and views through the various openings create a complex spatial
experience for visitors moving through the colonnades. Uplighting and neon accents animate the
space at night.

It utilizes elements from Roman Architecture like arches and colonnades which curve
around a water fountain and feature bold colors like red and yellow.The capitals of the
adopted classical orders are ornamented in reflective metal for pleasant night effects.
Although the plaza was regarded as a “masterpiece” back then, it ended up abandoned
because of its undeveloped surroundings. Much later, in 2003, it was fully restored
when the adjacent Lykes Center was transformed into Loews Hotel.