UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ „ION MINCU” BUCUREȘTI

sem. 5, an III, 2021-2022

Locurile orașului
ipostaze de reflecție asupra locului public

Conf. dr. arh. Cosmin Caciuc

4/10/2021
1. Locul public ca experiență în lumea vieții cotidiene
Locul
Adam Sharr
Heidegger for Architects, Routledge, 2007, pp. 54-55

James Tissot, Holiday (The Picnic), 1876

1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene

- locul este o particularizare a modului Amedeo Preziosi,

Bucureștiul văzut din turnul
nostru concret de a fi în lume (nu un Colței, 1868
simplu „decupaj” sau„localizare” în
spațiul abstract);

- locul este fundamentul percepției și

înțelegerii lumii vieții cotidiene

- locul este o totalitate trăită care

exprimă identitatea și preocuparea
locuitorilor. Locul public urban medieval generat
prin decizia lui Berthold al V-lea (Duce
de Zahringen si fondator al orașului
Berna în 1191): strada comercială lată,
care poate fi extinsă (1090).
 1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene
- locul înțeles topografic, prin schimbările
poziției observatorului, ca o imagine a
unui întreg cu sens;
- locul înțeles fenomenologic ca
întrețesere / împletire sau coprezență.
Orașul premodern
occidental:
întărirea și
diferențierea
locurilor

Orașul modernist:
slăbirea și
omogenizarea
locurilor
Amedeo Preziosi, Bucureștiul văzut de pe dealul Filaretului, 1869
1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene

- locul ca fenomen concret, cu

structură și caracter;

- locurile adună: cuprind sau

intersectează alte locuri și sunt
cuprinse sau intersectate de alte
locuri.
1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene

Loc și experiență

- angajarea cu o lume, gândire despre

o lume și regăsire într-o lume;

- locul ca situație trăită și localizare;

- locul aparține integral structurii și

posibilității experienței
1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene
Loc și locuire:

- locuirea ca rezidență sau locuirea ca

peregrinare
- parcurgerea cu scopuri precizate sau
deriva de flâneur;
- deplasarea sau repaosul;
- apropierea sau depărtarea;
- protecția sau expunerea;
- a fi înăuntru sau a fi înafară;
- a experimenta sau a povesti
1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene

Preînțelegerea locului:

- timpul cristalizat în loc;

- locul ca împletire între locuire și

construire;

- intenții angrenate în însuși faptul de a

locui.

București, zona Pieței Universității,

- 1920, 1959, 2019
1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene

Schița locului public:

- moduri de locuire diversificate;

- însușirea colectivă a arhitecturii şi

orașului;

- protecția și interacțiunea umană;

- civilitatea.
1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene

Experiența variațiilor spațiale între

public și privat:

- a fi privit sau a putea privi

nestingherit printr-o expunere totală
(piața, strada);

- a privi pe ceilalți prin retragerea din

privirea celorlalți;.
1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene

Trecerea unui prag :

- relația dintre mișcarea corpului și

spațiul traversat:
> a vedea și a trece
> a vedea fără a pătrunde
> a pătrunde controlat în
momente precizate.

- peregrinarea între praguri:

parcurgerea și popasul.
1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene

Giambattista Nolli, Pianta Grande di

Roma (1748)

- fixarea locurilor publice deopotrivă

înafara și înlăuntrul arhitecturii
- maniera grafică poché
- arhitectura și planul urbanistic: „golul”
locurilor publice și „plinul” construirii
- ambiguitatea și diferențierea locului
public între exterior și interior
- experiența traversării asociază
exteriorul și interiorul
Urbanismul și arhitectura au o origine comună și aceleași cerințe existențiale.
1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene

Proprietate și loc colectiv

- contactul social definește experiența

concretă a locului colectiv.

- conceptul de loc colectiv / loc al

întâlnirilor combină aspectele publice cu
cele private;

- locul colectiv focalizat spre un centru de

interes sau defocalizat.
1. Locul public ca
experiență în lumea vieții
cotidiene

„Cartografierea” experienței:

- solicită un angajament
corporal, imersiunea în situații
concrete, o predispoziție;

- se fixează prin atmosfera

receptată corporal cu toate
simțurile;

- dezvăluie semnificații de
profunzime și valori culturale,
legătura cu trecutul și
imaginația socială.
2. Locul public ca proiect și construire
Orizontul
Paul Kidder
Gadamer for Architects, Routledge, 2013, pp. 38-40

John Robert Cozens, Between Chamonix and

Martigny, 1776/79
2. Locul public ca proiect
și construire
Orizonturi care se despart
Gordon Cullen, Townscape
sau care fuzionează studies, 1961
(teorie și metodologie
pentru analiza și
proiectarea urbană
- așteptările locuitorilor se umanizată, bazate pe
confruntă cu nevoile psihologia percepției).
identificate de proiectanți;

- atitudinea conservatoare
versus atitudinea
progresistă;
Superstudio, „Călătorie de
la A la B”, 1969: „Nu vor
- realism și utopie. mai exista motive pentru
străzi sau piețe” – vinietă
ilustrând o lume din care
bunurile de consum au
fost eliminate într-o utopie
anti-arhitecturală
2. Locul public ca proiect
și construire
Orizontul degradării spațiului public

- arhitectura-pentru-sine versus
arhitectura-pentru oraș;
- orașul-mașinărie versus orașul-decor;
- arhitectura ideologizată versus
arhitectura critică
- preocuparea pentru formă în proiect
poate depăși așteptările și nevoile care
apar din modul concret de a locui.

Brasilia (1960)
Cartierul Defance, Paris (2010)
2. Locul public ca proiect
și construire
Proiectul ca alcătuire formală /
configurație / compoziție inteligibilă /
text
- sinteză de elemente eterogene: unități
spațiale, suprafețe sau mase construite;
- unitatea adecvată într-o diversitate;
- organizarea locului între și prin
elementele eterogene ale contextului; IF Design, Piazza-Nera-Piazza-
Bianca, Robbiano, Italia, 2006
- conștientizarea locului ca palimpsest;
- interpretarea situației existente și a
moduri cunoscute de a edifica.
2. Locul public ca proiect
și construire
Proiectul în relație cu alte proiecte:
referința, comparația,
intertextualitatea

- referința proiectului la alte proiecte,

clădiri, locuri, la o memorie colectivă sau
la o tradiție profesională;
- deschiderea către alte ipostaze de a
locui;
- opoziția, conformarea sau ignorarea în
raport cu o serie de precedente;
- relație complexă dintre clădiri și orașul
Norman Foster, Mediatheque Carre d'Art,
ca întreg, într-o „țesătură” urbană Nimes, 1993.
REFERINȚE:
Joseph Paxton, Chrystal Palace, London, 1851.
Pierre Chareau & Bernard Bijvoet, Maison de Verre, Paris, 1932.
Jean Prouve, Maison du Peuple, Clichy, Paris, 1936
2. Locul public ca proiect
și construire

Proiectul adresat spațiilor

intermediare ale orașului

- cultivarea transparenței
urbane: medierea
expunerii și protecției
vizuale;
- locul public ca loc
colectiv, al continuării
experienței orașului în
arhitectură;
- proiectul nu se reduce la
o simplă cosmetizare a
spațiului.
Place de la Carriere, Nancy, 1755
Royal Crescent, Bath 1774
Palais Royal, Paris, 1780
2. Locul public ca proiect
și construire
Însușirea locului public între
familiarizare și defamiliarizare

- continuarea unor tradiții

recunoscute;

- deschiderea unor noi modalități

existențiale, la nivel etic și poetic;

- cultura proiectantului și cultura

urbană locală: fuziunea
orizonturilor.

Dimitri Pikionis, Parcul Filopappou, Atena, 1959

2. Locul public ca proiect
și construire

Atitudinea modestă și
atentă a arhitectului
Dimitri Pikionis,
Parcul Filopappou,
Atena, 1959
- dezvăluirea calităților
unei situații, aspectelor
ignorate, uitate sau
ascunse, dar relevante
existențial
- capacitatea de a
comunica prin imagini
poetice durabile
- analogia dintre limbajul
narativ și proiectare
2. Locul public ca proiect
și construire
Proiectul ca deschidere a unei
experiențe de adevăr:
- condiția materială a locului în favoarea
interacțiunii colective: surplusul de
experiență;
- locul ca sălaș concret pentru
interacțiunea cetățenească: opinii și
pretenții;
- noutatea și continuitatea istorică:
redresarea dimensiunii colective
urbane.

Dimitri Pikionis, Parcul

Filopappou, Atena, 1959
2. Locul public ca proiect
și construire

Temele actuale ale locului public

- memoria istorică
- mobilitatea
- interferențele
- marginile
- acțiunile publice cetățenești

Caruso St John, Stortorget,

Kalmar, Suedia, 1999-2003
3. Locul public ca interpretare
Ezitarea
Jonathan A. Hale
Merleau-Ponty for Architects, Routledge, 2017, pp. 102-103.

Henri Matisse desenând cu bățul de bambus, 1931.

Alvaro Siza desenând, 2016.
 Álvaro Siza – schițe pentru concursul
Álvaro Siza - schițe de interpretare a locului urban în cadrul simpozionului IDZ Berlin, 1976.
IBA-Altbau Fraenkelufer, Berlin, 1979.
3. Locul public ca
interpretare
Filtrele teoretice diferite
cu care „citim”
urbanitatea: a) Rob Krier, Urban Space (1975) – tipologia și b) Thomas L. Schumacher, „Contextualism: Urban Ideals and
morfologia spațiilor urbane: strada și piața. Deformations” (1971): analiza în maniera poché a proiectului lui
Gunnar Asplund pentru Cancelaria Regală din Stockholm (1922).

a) Interpretarea tipologică
b) Interpretarea
contextualistă
c) Interpretarea locului ca
palimpsest
d) Interpretarea prin
prisma semnificației
fenomenologice

c) Aldo Rossi, Architecture of the City (1966): d) Ch. Norberg-Schulz, Genius Loci (1979): Praga, plan diagramatic –
amfiteatrul roman în structura urbană ca structura spațiului existențial și exemplificare fotografică – caracterul
palimpsest, Santa Croce, Florența. locului.
 3. Locul public ca
interpretare
Interpretarea ca etapă
reflexivă
versus
interpretarea prin faptul
de a locui

- investigația filosofică
asupra locului;
- interpretarea
istoriografică a
arhitecturii prin
valorizarea locului și a
construirii poetice.
3. Locul public ca
interpretare
Orizontul teoretic comun al
arhitecturii pentru oraș

- recunoașterea existențială a
locului;
- însușirea locului public prin
legăturile conceptuale dintre
construire și locuire;
- rezistența culturală față de
ideologiile reductiviste de
proiectare urbană;
- asumarea modernității critice
care dispune de memorie și de
tradiții consolidate; Alberto Giacometti, City Square, 1948

- continuitatea orașului în sensul

cel mai profund de loc comun.