IMBINARI LEMN:

Îmbinarea în dinți:

Este îmbinarea cea mai folosită în industrie pentru prelungirea elementelor de lemn. Se
folosește atât pentru obținerea panourilor din lemn masiv, când elementele îmbinate sunt mai
scurte și mai mici, dar și la obținerea grinzilor lamelare (glulam), unde elementele ce trebuie
îmbinate sunt cu mult mai mari.

Îmbinarea este cu mult mai rezistentă decât una făcută cap la cap. Prin apariția dinților de
îmbinare, modul de lipire se schimbă total comparativ cu lipirea la capete, suprafața de contact
devenind mult mai mare iar lipirea realizandu-se paralel cu fibra, nu la capătul fibrei. Este știut
faptul ca lipirea în lungul fibrei, când fibrele celor două bucăți de lemn sunt paralele, este una
foarte rezistentă.

Pentru a face îmbinarea trebuie realizat însă profilul de îmbinarea, operație dificilă făcută mai
ales în fabrici, acolo unde dotările fac posibilă această operație. În ateliere însă sau atunci când
este vorba de un proiect de bricolaj se aleg alte tipuri de îmbinări, suficient de rezistente încât sa
permită realizarea proiectului.
Îmbinarea cu dibluri (cepuri)

Este îmbinarea folosită pentru a prelungi elementele și în cazul plăcilor derivate de lemn. Este
practic un mod de a face alinierea lor perfectă si este dublată de folosirea șuruburilor atunci
când este nevoie de o rezistență mai mare.
Îmbinarea poate fi realizată simplu și repede cu ajutorul unei bormașini, un burghiu potrivit,
dibluri și adeziv pentru lemn și de aceea este recomandată începătorilor, pentru prelungirea
unor elemente scurte asupra cărora nu se exercită forțe mari de compresiune, întindere sau
răsucire. Spacialiștii în domeniu o consideră însă slabă și potrivită mai ales pentru treburi
gospodărești.

Un dezavantaj major al îmbinării este faptul că variația de umiditate poate duce la scăderea
dimensională a diblurilor. Combinată cu îmbătrânirea adezivului din diverse motive
(temperatura, condiții improprii, adeziv nepotrivit pentru condițiile existente) duce la apariția
jocurilor și în final, la desfacerea îmbinării.
Îmbinarea cu cep și scobitură

Îmbinarea cu cep și scobitură (mortise and tenon, in engleza) este una dintre cele mai folosite la
fabricarea mobilei. Se folosește mai ales pentru îmbinarea în unghi drept, dar și la prelungirea
elementelor atunci când acestea au grosimea necesară pentru a se putea face cepul și scobitura.

Pentru ca îmbinarea să fie perfectă trebuie ca scobitura să fie puțin mai adâncă decât cepul.
Golul rămas atunci când elementele sunt puse împreună este necesar și pentru adezivul cu care
această imbinare cap la cap este rigidizată.

De lungimea cepului depinde rezistența ulterioară a îmbinării. Cu cât acesta este mai lung cu atât
se poate aplica o presiune mai mare îmbinării fără ca aceasta să se desfacă sau să se rupă.

Cepul și scobitura pot fi realizate și manual de cei care sunt pasionați de lucrul cu lemnul și de
îmbinări realizate astfel. Mai simplu însă este folosirea unor routere cu scule de frezare care pot
face atât scobitura cât și cepul.
Îmbinarea cu pană

O variantă asemănătoare cu îmbinarea cu cep și scobitură este cea cu pană. În loc de cep este
folosită o pană (bridă) de lemn care intră perfect în scobiturile făcute în cele două elemente care
urmează a fi îmbinate. Pana este mult mai ușor de realizat și astfel îmbinarea devine mai simplu
de făcut.

Îmbinarea poate fi clasică sau străpunsă. În cel de-al doilea caz în locol scobiturii, la capetele
celor două elemente ce trebuie îmbinate se face un șanț. Cu ajutorul unei pene ce are lățimea
egală cu adâncimea celor două șanțuri cele două elemente sunt aduse împreună. Pana trebuie
astfel făcută încât să intre fix în șanțuri. Pentru ca îmbinarea să fie sigură pana este prinsă cu
adeziv. Elementele îmbinate sunt puse între două scânduri și sunt prinse cu cleme până la
întărirea adezivului.

Este o îmbinare cap la cap foarte potrivită pentru elementele ce au nevoie de rezistență mare la
îndoire.

mbinarea cu jumătăți de grosime în lemn

Este o îmbinare estetică, puternică și ușor de realizat cu ajutorul unui circular cu masă sau a unui
router. Este un mod foarte bun și rezistent de a face îmbinări cap la cap. Suprafețele care se
suprapun permit lipirea paralel cu fibra. Cu cât suprafața suprapusă este mai mare cu atât
îmbinarea este mai solidă, mai rezistentă.
Pentru a face prelungirea perfectă trebuie măsurată zona care se va suprapune și marcată.
Tăierea trebuie făcută până la jumătatea grosimii elementelor. Sculele trebuie să fie bine ascuțite
pentru ca tăierea să se facă exact și neted. După ce decuparea s-a realizat se verifică daca
elementele se potrivesc perfect. Apoi se aplică adeziv și elementele sunt prinse în cleme până la
întărirea completă a adezivului.

Variante ale aceleiași îmbinări sunt cele în care tăietura în lemn este oblică sau are un profil care
mărește si mai mult suprafața de contact.

Metoda poate fi aplicată și pentru prelungirea elementelor din PAL sau MDF.