Sunteți pe pagina 1din 19

Îmbinări de muchie şi de legătură.

Îmbinare destinată construirii unei piese de lemn mai late şi mai lungi. Îmbinările în muchie sunt de două
feluri:
  - cele realizate din 2 piese finite (şlefuite şi încleiate);
  - şi cele întărite cu lambă şi uluc, pene, etc.

Dacă la îmbinare se folosesc accesorii metalice, e numită de legătură şi se foloseşte de regulă la construcţia
caselor.

Îmbinarea cu lambă, muchie-muchie


are o rezistenţă mai mare decât cea pe care o putem obţine cu o
îmbinare în joantă. De reţinut este faptul că lamba pe care o vom
introduce în uluce trebuie să fie din lemn de esenţă tare iar dacă
lemnul din care realizăm piesa permite, fibra lemnului lambei să fie
în unghi drept faţă de piesele îmbinate.

Îmbinarea dublă, în lambă şi uluc, cu lambă aplicată


este folosită la îmbinarea pieselor de lemn mai groase, această
îmbinare dublă oferă o rezistenţă sporită şi nu permite nici curbarea
îmbinării.

Îmbinarea în lambă şi uluc


folosită pentru a creşte rezistenţa fibrelor de lemn la crăpare,
cepurile sunt plasate în locaşuri special decupate în lungimea
şanţului la distanţe proporţionale cu forţa care se doreşte a fi atinsă.

Îmbinarea cant pe cant simplă, cu cozi de rândunică gemene


este o tehnică veche, în care se fac adâncituri în lemn pentru cozile
de rândunică făcute din lemn de esenţă tare.
Îmbinarea cant pe cant cu biscuit
îmbinare întărită cu biscuiţi prefabricaţi, lipiţi în locaşuri realizate
cu maşina de debitat locaşuri de biscuiţi.

 
Îmbinare cu uluc şi lambă proprie.
Acest nou tip de îmbinare cant pe cant a pieselor de lemn constă în alăturarea unui cant care are un profil
exterior, o lambă, de un alt cant care are un profil interior, un uluc. Metodă de îmbinare ce permite
îmbinarea mai multor piese
de lemn ce vor forma la final un panou.

Îmbinare dublă cu uluc şi lambă proprie


se foloseşte pentru a uni bucăţi de lemn mai groase, folosind uluce
duble asigurăm o rezistenţă mai mare îmbinării.

Îmbinare cu uluc şi lambă alternativă proprie


Realizând la fiecare piesă un uluc şi o lambă proprie de
lungimi/adâncimi diferite vom oferi pieselor îmbinate astfel o
rezistenţă mai mare la răsucirea laterală.

Îmbinare cu uluc şi lambă, cu contrapofil


ajută la ascunderea efectului oricărei contracţii a lemnului, care
astfel ar expune o îmbinare deschisă. Folosită des în placare
(lambriuri), când plăcile sunt bătute discret în cuie în loc de a fi
lipite împreună.
Îmbinare cu uluc şi lambă, cu scobitură şi cep
vom folosi această îmbinare pentru a ataşa o piesă în cruce la
capătul unor placi (blat de masă) îmbinate, împiedicând astfel
răsucirea lor.

 
Îmbinare la încheieturi.
Îmbinările sunt făcute pentru alipirea a două piese de lemn în unghi drept şi/sau în unghi ascuţit.
Caracteristica ce aseamănă aceste două îmbinări e că grosimea fiecăreia e aceeaşi cu a pieselor de lemn care
o alcătuiesc. Variantele mai simple ale acestor îmbinări sunt mai rezistente la compresie decât la întindere.
Pe de altă parte însă, cele complexe sunt mai rezistente la întindere.

Îmbinare în T, din jumătăţi de grosime de lemn


folosită atunci când două piese trebuie îmbinate la colţuri, iar
grosimea îmbinării nu trebuie să depăşească pe cea a fiecărei piese.
La fixare putem folosi cuie, cepuri, clei.

Îmbinare în colţuri, din jumătăţi de grosime de lemn


folosită atunci când două piese trebuie îmbinate in formă de T, iar
grosimea îmbinării nu trebuie să depăşească pe cea a fiecărei piese.
La fixare putem folosi cuie, cepuri, clei.

Îmbinare în cruce
este foarte rezistentă în faţa forţelor de răsucire.
Îmbinare cu cep semiascuns în T
este o variaţiei a îmbinării în T, cu un capăt opritor, drept sau în
unghi.

Îmbinări de piese stivuite, în cruce


aşezate una peste alta fără goluri între ele asigură o rezistenţă foarte
mare în faţa forţelor de răsucire.

Îmbinări cu strângere 1
în cruce se face cu trei piese care se strâng în unghi drept.Fixarea se
poate face cu cuie, cepuri, şuruburi, şuruburi autofiletante.

Îmbinări cu strângere 2
-//-

Îmbinări cu strângere 3
-//-

 
Îmbinare dublă cu cepuri proprii.
Reprezintă una din cele mai rezistente îmbinării în faţa forţelor de compresie. Cepurile măresc această
rezistenţă adăugând şi rezistenţă la întindere. Este utilizată la îmbinarea pieselor verticale cu cele orizontale.
Îmbinare dublă cu cepuri proprii
-//-

Îmbinare de mijloc, cu bridă


sunt des întâlnite în structurile de construcţii. Îmbinarea este de fapt
formată dintr-un cep şi două scobituri deschise, fiecare parte a
îmbinării având o treime din grosimea totală.

Îmbinare cu bridă, în furcă


stilată este de obicei folosită în construcţia de mobilier.

Îmbinare cu bridă, cu muchii ascuţite


este folosită pentru a realiza ramele care ţin pânzele pictorilor.
Penele sunt bătute pentru a întinde pânza.

Îmbinare liberă cu cep şi scobitură


este o îmbinare foarte rezistentă la tensiune. Partea care iese se va
fixa cu o pană. Acest tip de îmbinare nu se încleiază.

 
Îmbinări străpunse la capete.
Datorită rezistenţei mari la forţele de compresie este folosită cel mai des la rame de uşi, ferestre, tablouri sau
alte structuri în care piesele trebuie îmbinate în unghi drept. Fixarea se face cu adeziv care se poate întării cu
cepuri de lemn, cuie, şuruburi.

Îmbinari străpunsă la capete

Îmbinări duble semiascunse la capete


folosite pentru piese mari; cele două goluri asigură o mai mare
suprafaţă de încleiere, iar dacă nu străpungem până la o anumită
adâncime dau îmbinării un aspect simplu şi curat.

Îmbinare semiascunse, cu cepuri drepte sau înclinate


asigură o îmbinare mai bună, suprafeţele înclinate asigură un
contact de încleiere mai mare.

Îmbinare în unghi, cu cep şi scobitură


asigură o îmbinare puternică în unghi drept la colţul unei rame.
Cepul e mai mic decât lăţimea ramei, astfel că locaşul nu ajunge pe
partea cealaltă, aspectul îmbinării fiind mai frumos.

Îmbinări în unghi ascuţit, cu cep ascuns sau foarte mic


este o îmbinare estetică. Cepul triunghiular este ascuns complet în
locaşul de aceiaşi formă.

 
Îmbinare în coadă de rândunică.
O altă variantă a îmbinării la capete, străpunsă în unghi. Faţă de îmbinările străpunse la capete este mai
rezistentă la întindere şi la fel de rezistentă la compresie. La lucrările de tâmplărie se foloseşte îmbinarea
într-o singură coadă de rândunică iar la construirea de mobilier cu mai multe.

Îmbinare în coadă de rândunică

Îmbinare cu jumătate de cep


este mai uşor de realizat decât o îmbinare pe cep întreg, dar este şi
mai puţin rezistentă.

Îmbinare în coadă de rândunică cu scobitură


Asigură o rezistenţă sporită atât la întindere cât şi la compresie. Cu
cât cepul este mai mai mare cu atât creşte rezistenţa. Cozile de
rândunică cu o lăţime mare sunt folosite în tâmplărie (dulgherie), iar
în construcţia mobilierului se folosesc cele mai înguste. Raportul
cozilor se mai calculează şi în funcţie de esenţa lemnului. La esenţe
tari se foloseşte o înclinaţie a cozii de 1:8 pe când la esenţele moi se
foloseşte un raport de 1:6. Pentru uşurinţa în lucru se recomandă
folosirea unui şablon.
 
Îmbinări cu diblu de lemn.
Este îmbinarea care poate înlocui în anumite contexte "îmbinarea cu cep şi scobitură". Este mai uşor de
realizat, dar nu oferă aceiaşi rezistenţă. Se utilizează la îmbinarea ramelor mici şi medii, care nu trebuie să
fie foarte rezistente.

Îmbinare în joantă cu dibluri


Îmbinare încleiate în joantă cu pene de lemn
de formă cilindrică sau dreptunghiulară uşor conice la capăt (dar nu
neapărat) care se introduc în găurile făcute în lemn. Fixarea se face
cu clei sau alt adeziv de lemn.

Îmbinare în joantă în T, cu dubluri de lemn


asigură o îmbinare mai rezistentă decât îmbinarea la capete datorită
poziţiei pieselor de lemn.

 
Îmbinări cap la cap.
Oferă posibilitatea de a realiza îmbinări longitudinale. Se foloseşte la construcţia de arcade şi galerii care
necesită piese lungi. Bineînţeles că vom alege tipul de îmbinare în funcţie de rezistenţa necesară în faţa
forţei de întindere, compresie şi răsucire. Evitaţi să folosiţi la acest tip de îmbinare lemne care au noduri sau
neregularităţi în zona de îmbinare, acestea dus la slăbirea rezistenţei.

Îmbinarea cap la cap cu cep în unghi drept


are un cep cu două lături în unghi drept, care se îmbină cu un locaş
de aceiaşi formă, realizată în piesa pereche. Tehnica folosită este
complexă şi necesită experienţă, însă aspectul deosebit recomandă
această îmbinare.

Îmbinarile cap la cap cu bridă


au o rezistenţă sporită faţă de "îmbinările cu jumătăţi de cepuri".
În cazul în care lemnele sunt mari vom folosi îmbinări cu două
cepuri.
Îmbinare cap la cap cu cap teşit
este asemănătoare cu îmbinarea cap la cap simplă cu bridă. Feţele
teşite îi asigură însă o rezistenţă mai mare la răsucirile laterale.

Îmbinare cap la cap cu cap cu capul în alternanţă


asigură o rezistenţă mai mare datorită suprafeţelor de contact mai
mari a pieselor lipite.

 
Îmbinări cap la cap cu cep fals.
este o îmbinare cu jumătate de cep, o variantă a îmbinării orientale în coadă de rândunică. Această îmbinare
este destinată să reziste forţelor de întindere şi compresie.

Îmbinări cap la cap cu cep fals

 
Îmbinări cap la cap cu cep pătrat.
asigură rezistenţă la compresie şi răsucire. Rezistenţa este asigurată de lungimea şi secţiunea pătrată a
cepului cât şi a adâncimii locaşului.

Îmbinări cap la cap cu cep pătrat


Îmbinare cap la cap cu bridă, în secţiune de o pătrime din grosimea
piesei
folosită pentru piese cu secţiune pătrată, oferă o mare rezistenţă la
forţele de compresie şi răsucire.

Îmbinare cap la cap dublă, cu bridă


este o tehnică dificil de realizat. Oferă aceleaşi proprietăţi ca şi
tehnica de mai sus.

Îmbinare cap la cap cu patru cepuri


oferă rezistenţă îmbinărilor în cazul apariţiei forţelor de răsucire.
Totuşi această metodă de îmbinare este folosită mai mult pentru
aspectul ei.

Puteţi susţine acţiunea noastră şi menţine site-ul deschis donând. Mulţumim!


Cep și scobitură, cea mai folosită îmbinare
tradițională pentru mobilier
ianuarie 10, 2019
6 Min

Mihaela Radu
Adaugă comentariul
Distribuie!

Cep si scobitura, mortise and tenon cum o găsiți în documentația în limba engleză, este poate cea mai
întâlnită îmbinare de lemn, folosită atât la fabricarea mobilei cât și a ușilor, ferestrelor sau în construcții.
Face parte din seria de îmbinări tradiționale clasice, alături de îmbinarea în coadă de rândunică, lambă și
uluc sau cea cu dibluri. De altfel, de multe ori aceste îmbinări au fost (și încă sunt) combinate pentru a
obține o rezistență mai mare și efect estetic sporit.

Este considerată una dintre cele mai vechi îmbinări de lemn

Cea mai veche astfel de îmbinare descoperită se consideră că are peste 7000 de ani. A fost găsită la o
fântână din lemn de lângă Leipzig, fântână considerată la rândul ei cea mai veche construcție intactă
funcțională.  Îmbinări cu cep si scobitura au fost descoperite și în piramidele egiptene, la mobilierul antic
din Grecia, Roma sau Persia, la construcțiile din China antică. Este modul în care meșterii populari din
cele mai vechi timpuri îmbinau lemnul astfel încât să reziste secole, chiar milenii.

Îmbinarea cu cep și scobitură este simplă și foarte rezistentă fiind folosita mai ales pentru îmbinarea
elementelor la 90º. Este vorba despre un cep realizat la capătul unei bucăți de lemn care se potrivește
perfect cu o scobitură dintr-o altă bucată de lemn. Există mai multe variante ale îmbinării, fiecare dintre
ele având un plus de rezistență sau estetică sau rezolvând unele probleme mai complicate.
Advertisement
sursa foto:
kaltimber.com

Modalități de realizare a îmbinării cu cep si scobitura

Îmbinarea este folosită atunci când este nevoie ca obiectul realizat sa suporte forțe mari. O întâlnim
frecvent la îmbinarea cadrelor de masă sau scaun cu picioarele, la fixarea polițelor la dulapuri sau
biblioteci, la scările simple, la îmbinarea ramelor ușilor, a ferestrelor, la îmbinarea grinzilor în
construcțiile tradiționale.

În trecut imbinarea era realizată manual, cu scule obișnuite de tâmplărie, adică dălți și ciocan de lemn și
ferăstrău. Era astfel realizată încât să nu necesite altă fixare – clei, cuie – singurele “siguranțe” folosite
uneori fiind penele sau diblurile. Cepul și scobitura erau foarte exact realizate astfel încât se potriveau
perfect, cele doua elemente funcționând după îmbinare ca un tot unitar.

Și acum se fac astfel de îmbinări tradiționale, mai ales de acei tâmplari pasionați de lucrul cu lemnul
masiv care încearcă să ducă mai departe tradiția. Este și cazul lui Dragoș și Costi, despre care am scris cu
diverse ocazii și care au făcut, pentru exemplificare, îmbinarea de la finalul articolului.
Advertisement

Spre deosebire de îmbinările realizare în trecut, acum se folosește pentru siguranță și adezivul. Nu se
folosesc șuruburi, cuie sau alte elemente metalice. Folosirea penelor din alte specii de lemn, în contrast
coloristic cu esența de bază (stejar cu mahon, frasin cu nuc) crează un efect foarte plăcut crescând
valoarea mobilierului.

Pe lângă vechile scule, acum se folosesc circularul pentru a realiza cepul și router-ul cu freze speciale și
șablon pentru a face exact scobitura. Este nevoie de foarte multă precizie pentru a face o îmbinare
rezistentă. O greșeală cât de mică duce la o rezistență mai scăzută a îmbinării și poate strica simetria
proiectului.
sursa foto: popularwoodworking.com

Reguli de care trebuie să țineți cont atunci când faceți elementele pentru o îmbinare cep si scobitura

Mărimea cepului și a scobiturii ține de grosimea lemnului. Regulile de bune practici spun că cepul
trebuie să fie o treime din grosimea elementului din lemn iar scobitura o treime din lățimea lui (lațimea
fiind considerată partea aflată în continuarea elementului ce conține cepul, îmbinat la 90º) și o sesime di
grosimea lui. Important este ca îmbinarea cu cep și scobitură să fie foarte rezistentă. De aceea, atunci
când masa, scaunul sau polițele trebuie să suporte forțe mari trebuie făcute calcule de rezistență pentru a
determina grosimea cepului și lungimea scobiturii.
Advertisement

O alta regulă de bază spune că întâi se realizează scobitura și apoi cepul. Cepul este făcut puțin mai
mare decat scobitura după care se ajustează. Este mult mai simplu de ajustat un cep mare decât de fixat o
îmbinare al carui cep este mic și are joc în scobitură.

Scobitura se face în așa fel încât cepul sa intre perfect și nu mai mare pentru a nu slăbi legătura. Excepție
face îmbinarea cu cep și scobitură deschisă (spartă). în acest caz scobitura este de fapt un șanț sau o gaură
în elementul din lemn.

Cepul nu trebuie făcut foarte subțire pentru că se reduce rezistența îmbinării. El trebuie să aibă laturile
drepte și netede pentru a pătrunde cu ușurință în scobitură și a se potrivi perfect.
Advertisement

Asamblarea dintre cele două elemente trebuie să se facă puțin forțat, fără joc, fără însă a forța foarte
mult. O îmbinare în care cepul intră foarte greu riscă să cedeze la cea mai mică dilatare a lemnului.
Pentru o fixare sigură se folosește adeziv. Adezivul este aplicat pe cep și este pus pentru a fi în exces
asigurându-ne astfel că ajunge pe toată suprafața de contact. Excesul va ieși în afară atunci când fixarea
este definitivă. Se recomandă să fie lăsat așa până la întărirea completă pentru a nu afecta îmbinarea.
Îndepărtarea se face după întărire cu ajutorul unei dălți ascuțite.
sursa foto:
canadianwoodworking.com

Tipuri de de îmbinări cu cep si scobitura

Se cunosc foarte multe variante ale imbinării. Dintre acestea cele mai cunoscute sunt:

 îmbinarea închisă sau oarbă, cum îi mai spun vechii tâmplari. Scobitura nu străbate lemnul, cepul
nefiind vizibil la exterior;
 îmbinarea deschisă (spartă). Scobitura străbate lemnul și cepul este vizibil din exterior;
 îmbinarea dublă. Pe același element sunt făcute două cepuri care intră în 2 scobituri aflate pe
celălalt element;
 îmbinarea la unghi. Cepul sau scobitura nu sunt în pe linie dreaptă. Pot fi amândouă la unghi sau
numai una dintre ele;
 îmbinare combinată cu lambă și uluc. Rezistența crescută a îmbinării rezultă din combinarea celor
două tipuri de îmbinări;
 îmbinarea liberă cu pană. Cepul trece în partea cealalta și are în el făcută o gaură. După ce s-a
făcut îmbinarea cep și scobitură în gaura cepului este bătută o pană pentru a împiedica desfacerea.
Este o îmbinare ce poate să nu fie la fel de rigidă ca celelalte.

îmbinarea mai poate fi combinată cu cea în coadă de rândunică (cepul și scobitura sunt făcute sub formă
de coadă de rândunică) sau cu cea cu dibluri, acestea fiind bătute pe lateralele elementului cu scobitura
fixând cepul în interior.
Advertisement

Deja v-am spus despre îmbinarea în care se folosesc pene pentru rigidizare. Pe lângă rigidizare crește și
efectul estetic. În imaginile de mai jos este o astfel de îmbinare realizată manual de Dragoș Costache de
la Iplan, unul dintre tâmplarii moderni despre care vorbeam mai sus.

Advertisement
Advertisement
Sper ca și de data aceasta să fi venit cu noutăți, cel puțin pentru o parte dintre voi. Dacă considerați
informațiile utile și altora, puteți să distribuiți. Dacă aveți completări, neclarități sau doriți informații
suplimentare, lăsați comentariile mai jos.
Advertisement