CONSTRUCŢII DIN

LEMN
Cuprins:
I. ELEMENTELE DE BAZĂ .............................................................................................................................. 3
1. Elemente de economie forestieră ................................................................................................. 3
2. Scurt istoric ............................................................................................................................................ 3
3. Avantajele şi dezavantajele construcţiilor din lemn .............................................................. 3
4. Clasificarea construcţiilor din lemn ............................................................................................. 3
5. Materialul lemnos şi caracteristicile sale fizico-mecanice .................................................. 4
6. Clasificarea materialului lemnos ................................................................................................... 6
7. Defectele lemnului şi categorii de material lemnos ............................................................... 7
II. PROPRIETĂȚILE MECANICE ALE LEMNULUI DE CONSTRUCȚII ............................................. 11
1. Comportarea lemnului la întindere (în lungul fibrelor) ....................................................... 11
2. Comportarea lemnului la compresiune (în lungul fibrelor) ............................................... 12
3. Comportarea lemnului la incovoiere (perpendicular pe fibre) ......................................... 12
4. Comportarea lemnului la strivire (perpendicular pe fibre) ............................................... 12
5. Comportarea lemnului la forfecare .............................................................................................. 13
6. Factorii care influenţează comportarea lemnului la diferitesolicitări ............................ 14
III. ȘARPANTA ACOPERIȘULUI; ELEMENTE DE SECȚIUNE SIMPLĂ ............................................ 16
1. Alcătuirea şarpantei, elemente componente ............................................................................ 16
2. Tipuri de şarpante din lemn ............................................................................................................ 16
3. Stabilirea încărcărilor pentru calculul elementelor şarpantei .......................................... 22
4. Calculul elementelor din lemn cu secţiune simplă ................................................................. 26
IV. ÎMBINĂRI FOLOSITE LA CONSTRUCŢIILE DIN LEMN ................................................................. 27
1. Clasificarea îmbinărilor..................................................................................................................... 27
2. Reguli de realizare a legăturilor într-o îmbinare .................................................................... 28
3. Alcătuirea şi calculul îmbinărilor cu chertare* ........................................................................ 28
4. Alcătuirea şi calculul îmbinărilor cu pene ................................................................................. 32
5. Îmbinări cu tije ..................................................................................................................................... 38
6. Îmbinări cu pene (tije) lamelare (plăcuţe) ................................................................................ 41
7. Piese şi elemente metalice folosite la îmbinări........................................................................ 41

2
 I. ELEMENTE DE BAZĂ
1. Elemente de economie forestieră
în lume: pădurile ocupă 1/3 din suprafaţa continentelor (4.300 mil. ha);
în România: 27% din teritoriu (cca. 6 mil. ha);
Clasificare:
după repartizarea în teritoriu:
- peste 700 m altitudine  60%;
- între 150 şi 700 m  30%;
- sub 150 m  10%.
după zona de vegetaţie:
- peste 1300 m altitudine  alpină;
- între 200 şi 1300 m  forestieră;
- sub 200 m  stepă.
după ponderea speciilor:
- fag  30%;
- răşinoase  30%;
- stejar  20%;
- altele  20%.

2. Scurt istoric
în antichitate;
în Evul Mediu (Bassano del Grappa – sec. XVI);
în epoca modernă (Franţa, Emi – 1825, Germania – lemn încleiat);
în perioada contemporană;
în România: biserica din Surdeşti (1797) – 54 m, sala Floreasca, Ilva Mică.

3. Avantajele şi dezavantajele construcţiilor din lemn

avantaje:
- rezistenţă relativ mare;
- montare-demontare simplă;
- conductivitate termică mică;
dezavantaje:
- anizotropia şi neomogenitatea;
- defecte naturale;
- defecte cauzate de insecte şi
ciuperci;
- prelucrare uşoară;
- coef. de dilatare termică mic;
- tratat  durabilitate mare.
- sortiment limitat;
- influenţa negativă a umidităţii;
- inflamabilitatea.

4. Clasificarea construcţiilor din lemn

după durata de exploatare:
- permanente  durata > 4 ani;
- provizorii  durata < 4 ani;
- auxiliare.

3
 după condiţiile de exploatare:
- adăpostite; - neadăpostite; - sub apă.
după destinaţie:
- civile; - industriale; - agricole;
- poduri, podeţe; - hidrotehnice; - speciale.
după sistemul constructiv:
- grinzi; - cadre; - arce;
- bolţi; - cupole.
după modul de execuţie:
- în fabrică sau atelier specializat;
- pe şantier.

5. Materialul lemnos şi caracteristicile sale fizico-mecanice

structura lemnului:

Fig. 1: Pană din lemn, taiată din trunchi.

Fig. 2: Secţiune prin trunchi

4
secţiuni caracteristice:

Fig. 3: Structura unui trunchi (transversal).

Fig. 4: Secţiune radială.

Fig. 5: Secţiune tangenţială.

celula vegetală:

Fig. 6: Microstructura peretelui

celular ce formează lemnul.

5
 Fig. 7: Reprezentare schematică la
nivel microscopic a unui bloc din
lemn de pin.

compoziţia chimică: C  50%, O2  44%, H  6%

anizotropia
lemn timpuriu, lemn târziu

Fig. 8: Reprezentare
microscopică a unei secţiuni
transversale de molid (inel anual).

6. Clasificarea materialului lemnos

după specie:
- foioase (salcâm, stejar, gorun, fag, frasin, ulm, plop);
- răşinoase (larice, pin, molid, brad).
după gradul de prelucrare:
- lemn brut (rotund);
- lemn ecarisat (cherestea).

6
 Fig. 9: Lemn rotund.

Fig. 10: Lemn ecarisat.

clasificare cherestea:
- după modul de debitare (tivită sau netivită);

- după umiditate:
- verde  peste 30%;
- zvântată  24 – 30%;
- semiuscată  18 – 24%;
- uscată  sub 18%.

7
- după sortimente: scânduri, dulapi, şipci, rigle, grinzi, etc.

Fig. 12: Sortimente de

cherestea.

- după clase de calitate (scânduri şi dulapi): E (A, B); T; III; IV; V.

7. Defectele lemnului şi categorii de material lemnos

defecte de formă a trunchiului (conicitate, curbură) şi de structură (concreştere, etc)
Fig. 13: Defecte de formă a trunchiului şi de structură:

a. Rulură asociată unei crăpături a inimii;

b. Crăpătură, situaţie mai des întâlnită la foioase decât la

conifere;

c. Degradare cauzată de lovituri.

8
 defecte din cauza nodurilor şi crăpăturilor

Fig. 14: Categorii de calitate: Fig. 15: Principiul tăierii pentru controlul fisurării.
b
- Calitatea I:  (d 1  d2  d3  ...) 
4
b
- Calitatea II:  (d1  d2  d3  ...) 
3
b
- Calitatea III:  (d1  d2  d3  ...) 
2
Categorii de calitate

Tabel 1: Categoria de calitate în funcţie de solicitarea şi destinaţia pieselor.

Categoria de calitate a pieselor Solicitarea şi destinaţia pieselor şi elementelor din lemn

şi elementelor din lemn

I Elemente supuse la întindere şi încovoiere, de exemplu: grinzi

cu zăbrele, grinzi simple, piese speciale, pene, dornuri, eclise,
etc.

II a). Piese supuse la compresiune şi încovoiere.

b). Elemente întinse şi întinse-încovoiate, la care efortul unitar
efectiv reprezintă maximum 70% din rezistenţa admisibilă a
lemnului.

III Elemente secundare supuse la încărcări accidentale (de

exemplu: astereala, piese a căror deteriorare nu periclitează
rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor).

9
defecte din cauza insectelor, microorganismelor, paraziţilor vegetali;
contragerea şi umflarea

Fig. 16: Deformaţii şi fisurări ale secţiunii pentru principalele moduri de debitare.

Fig. 17: Deformaţii ale

secţiunilor din cauza
contragerii.

Fig. 18: Contragere sau umflare, răşinoase

europene (R), stejar şi fag (F)

10
 Fig. 19: Reprezentare schematică a evoluţiei umidităţii lemnului.

Fig. 20: Contragerea si umflarea maxima Fig. 21: Contragerea si fisurarea unei sectiuni
pentru molid, în cele 3 directii principale. masive din lemn rotund.

II. PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE LEMNULUI DE CONSTRUCŢII

Proprietăţile mecanice ale materialului lemnos se determină prin încercări de laborator, pe
epruvete standardizate, realizate din lemn fără defecte.

1. Comportarea lemnului la întindere (în lungul fibrelor)

SR EN 408 – 1996
pentru lemn de răşinoase:
- rezistenţa de rupere la întindere: cca. 1000 daN/cm2;
- modulul de elasticitate: E = 110.000 – 140.000 daN/cm2;
pentru existenţa nodurilor în secţiune pe 1/4 (calitatea I) din dimensiunea laturii piesei
întinse, se aplică un coeficient de corecţie de 0,27;
ruperea se produce brusc, fără deformaţii plastice.

Fig. 1: Solicitarea de
întindere: a). în lungul fibrelor;
b). perpendicular pe fibre.

11
 2. Comportarea lemnului la compresiune (în lungul fibrelor)
SR EN 408 – 1996
pentru lemn de răşinoase:
- rezistenţa de rupere la compresiune: cca. 400 daN/cm2;
- modulul de elasticitate: E = 110.000 – 130.000 daN/cm2;
pentru existenţa nodurilor pe în sectiune 1/3 (calitatea II) din dimensiunea laturii piesei
comprimate, se aplică un coeficient de corecţie de 0,6 – 0,7.

Fig. 2: Solicitarea de compresiune în lungul fibrelor.

3. Comportarea lemnului la incovoiere (perpendicular pe fibre)

SR EN 408 – 1996
pentru lemn de răşinoase:
- rezistenţa de rupere la încovoiere: cca. 750 daN/cm2;
pentru existenţa nodurilor pe 1/3 din latura secţiunii elementului în zona întinsă, se aplică
un coeficient de corecţie de 0,40-0,50 pentru lemnul ecarisat şi 0,60-0,80 pentru lemnul rotund;
ruperea se produce prin cedarea zonei comprimate.

Fig. 4: Comportarea lemnului la

încovoiere în diferite stadii de
lucru: a). – elastic; b). –
elasto-plastic; c). – plastic.

4. Comportarea lemnului la strivire (perpendicular pe fibre)

STAS 1348 – 1987
se disting 3 cazuri de solicitare la compresiune şi strivire perpendicular pe fibre:

12
 Fig. 5: Compresiune si strivire a lemnului normal pe
fibre:
a). – pe întreaga suprafata;
b). – pe o parte din lungime;
c). – pe o parte din lungime si pe o parte
din latime.

modulul de elasticitate:
- E = 6.000 – 9.000 daN/cm2 (în funcţie de umiditate, specificul inelelor anuale etc.).
rezistenţa la strivire:
- depinde de unghiul pe care îl face direcţia forţei cu direcţia fibrelor;

- creste odata cu micsorarea unghiului

Fig. 6: Variatia rezistentei la strivire, în functie de unghiul a.

5. Comportarea lemnului la forfecare

STAS 1651 – 1983
se disting 3 cazuri de comportare a lemnului la forfecare, în funcţie de poziţia planului de
forfecare şi direcţia de exercitare a forţei de forfecare:

Fig. 7: Curbele caracteristice de

comportare a lemnului la forfecare:
1 – transversala
2
(tt = 350 daN/cm );
2 – longitudinala paralela
2
(tp = 80 – 90 daN/cm );
3 – longitudinala perpendiculara
2
(tpp = 40 – 50 daN/cm ).

13
6. Factorii care influenţează comportarea lemnului la diferitesolicitări
anizotropia
- proprietăţile mecanice depind de unghiul pe care îl face direcţia forţei cu direcţia fibrelor
–valorile maxime sunt atunci când direcţia forţei coincide cu direcţia fibrelor;

Fig. 8: Variatia rezistentelor lemnului în functie de unghiul a la:

1 – încovoiere; 2 – întindere si 3 – compresiune.

umiditatea
- rezistenţa scade odată cu creşterea umidităţii, dar numai până la atingerea punctului de
saturaţie a fibrei (25-30%)
- umiditatea influenţează foarte mult încovoierea şi compresiunea statică şi neînsemnat
întinderea şi încovoierea dinamică;

Fig. 9: Variatia modulului de

elasticitate cu umiditatea.

temperatura:
- creşterea temperaturii conduce la scăderea rezistenţelor mecanice;
- creşterea temperaturii de la 25oC la 50oC scade rezistenţa la întindere şi forfecare cu 15-
20% iar la compresiune cu 20-40%;
- nu se admit construcţii din lemn la o temperatură constant peste 50oC;
densitatea:
- rezistenţele mecanice cresc odată cu creşterea densităţii;
- dacă densitatea (la răşinoase) scade de la 600 la 400 kg/m3, rezistenţa la compresiune se
reduce de 1,5 ori;

14
 - nu se admite folosirea ca elemente de rezistenţă în construcţii a lemnului cu densitatea mai
mică de 400 kg/m3;
durata de acţiune a încărcării:
- mărimea rezistenţei de rupere depinde de viteza de încărcare, indiferent de natura
solicitării;
- cu cât viteza de încărcare creşte, rezistenţele cresc;
- dacă nu se depăşeşte un anumit nivel al încărcării, rezistenţa de rupere a lemnului tinde
spre o anumită limită, care se numeşte rezistenţa de rupere la sarcini statice de lungă durată sau,
pe scurt, rezistenţa de durată a lemnului sd;
- aceasta reprezintă valoarea maximă a efortului unitar sub acţiunea căruia elementul de
construcţie nu se va rupe, oricât de mare ar fi durata de solicitare;
- coeficientul de durată kd = sd / sr este:
- 0,5 la întindere;
- 0,6 la încovoiere;
- 0,7 la compresiune.
- aceşti coeficienţi corectează rezistenţele obţinute în laborator, pe epruvete standard;
- şi deformaţiile lemnului depind de durata solicitării:

Fig. 10: Curba deformatiilor în timp la Fig. 11: Curba deformatiilor în timp la
încercari de durata pentru s ≤ sd. încercari de durata pentru s > sd.

15
III. ŞARPANTA ACOPERIŞULUI; ELEMENTE CU SECŢIUNE SIMPLĂ
1. Alcătuirea şarpantei, elemente componente

Fig. 1: Elementele componente ale unei sarpante:

1 – Talpa; 2 – Pop; 3 – Pana de coama; 4 – Pana intermediara; 5 – Cosoroaba; 6 – Clesti;
7 – Contrafise; 8 – Capriori.
2. Tipuri de şarpante din lemn
Şarpante din lemn ecarisat:
Şarpanta cu căpriori:

Fig. 2: Alcatuirea sarpantei cu capriori:

1 – Caprior; 2 – Coarda (talpa); 3–
Contravantuiri.
a). Distributia eforturilor în elemente;
b). Rigiditate la încarcari laterale;
c). Rigidizarea capriorilor cu distantieri.

Şarpanta cu scaune: Fig. 3: Scheme de principiu la sarpante cu scaune:

a). Sarpanta cu scaune pentru un acoperis cu 2
pante, cu reazem intermediar, longitudinal;
b). Sarpanta cu 2 randuri de reazeme intermediare
longitudinale.

16
 Şarpanta cu scaune (continuare):
Fig. 4: Sarpanta cu scaun dublu:
1 – Talpa; 2 – Pop; 3 – Cosoroaba;
4 – Pana intermediara; 5 – Caprior;
6 – Contrafisa; 7 – Clesti;
a). Schema de rezemare capriori;
b). Schema statica în dreptul fermei.
Şarpanta cu scaune (continuare):
Fig. 5: Sarpanta cu scaun dublu, întarita cu
arbaletrieri:
1 – Talpa; 2 – Pop; 3 – Cosoroaba;
4 – Pana intermediara; 5 – Caprior;
6 – Contrafisa; 7 – Clesti; 8 – Arbaletrier;
a). Schema de rezemare capriori;
b). Schema statica în dreptul fermei.
Fig. 6: Scheme simplificate pentru
sarpanta cu scaun simplu si
sarpanta cu trei scaune:
a). Schema sarpantelor;
b). Schema de rezemare capriori.
17
 Şarpanta cu macaz:

Fig. 7: Sarpanta cu macaz simplu: Fig. 8: Sarpanta cu macaz dublu:

1 – Talpa; 2 – Caprior; 3 – Arbaletrier;
4 – Cosoroaba; 5 – Pana de coama;
6 – Montant; 7 – Contrafisa; 8 – Imbinare
montant – coarda;
a). Schema de rezemare capriori;
b). Schema statica în dreptul fermei.
1 – Talpa; 2 – Caprior; 3 – Arbaletrier;
4 – Cosoroaba; 5 – Pana intermediara;
6 – Montant; 7 – Contrafisa; 8 – Imb. montant –
coarda; 9 – Bara transversala; 10 – Clesti;
a). Schema de rezemare capriori;
b). Schema statica în dreptul fermei.

Fig. 9: Combinarea sarpantei cu scaune cu sarpanta cu macaz:

1 – Talpa; 2 – Cosoroaba; 3 – Pana de coama; 4 – Pana intermediara; 5 – Montant; 6 – Pop;
7 – Caprior; 8 – Arbaletrier; 9 – Contrafisa; 10 – Clesti;
a). Schema de rezemare capriori.

18
 Şarpante utilizate la clădiri cu pereţi longitudinali:
Şarpantă cu scaun simplu:

Fig. 10: Sarpanta cu scaun simplu:

1 – Talpa scurta; 2 – Pop; 3 – Cosoroaba; 4 – Pana de coama; 5 – Caprior; 6 – Clesti; 7 – Contrafisa
a). Schema de rezemare capriori.
Şarpante utilizate la clădiri cu pereţi longitudinali:

Fig. 11: Sarpanta cu scaune duble oblice.
Varianta I:
1 – Talpa; 2 – Pop înclinat;
3 – Cosoroaba; 4 – Pana de coama;
5 – Pana interm.; 6 – Caprior; 7 – Clesti;
a). Schema de rezemare capriori;
b). Schema statica în dreptul fermei.
Fig. 12: Sarpanta cu scaune duble oblice.
Varianta II:
1 – Talpa; 2 – Pop înclinat;
3 – Cosoroaba; 4 – Pana de coama;
5 – Pana interm.; 6 – Caprior; 7 – Clesti;
a). Schema de rezemare capriori;
b). Schema statica în dreptul fermei.

19
Şarpante utilizate la clădiri cu pereţi longitudinali:

Fig. 13: Sarpanta cu scaun drept central si

doua scaune oblice:
1 – Talpa; 2 – Pop înclinat; 3 – Pop vertical;
4 – Cosoroaba; 5 – Pana de coama;
6 – Pana interm.; 7 – Caprior; 8 – Clesti;
a). Schema de rezemare capriori;

Şarpante utilizate la clădiri cu pereţi longitudinali:

Fig. 14: Sarpanta de la figura 13,

întarita cu arbaletrieri:
1 – Talpa; 2 – Pop înclinat; 3 – Pop
vertical; 4 – Cosoroaba; 5 – Pana de
coama; 6 – Pana interm.; 7 –
Caprior; 8 – Clesti; 9 – Arbaletrieri;
a). Schema de rezemare capriori;

Şarpante utilizate la clădiri cu pereţi transversali:

Fig. 15: Sarpanta cu doua scaune:

1 – Talpa scurta; 2 – Pop; 3 – Cosoroaba;
4 – Pana de coama; 5 – Pana interm.; 6 –
Caprior; 7 – Contrafisa; 8 – Clesti;
a). Schema de rezemare capriori;
b). Schema statica în dreptul fermei.

20
 Şarpante utilizate la clădiri cu pereţi transversali:

Fig. 16: Sarpanta cu 6 scaune:

1 – Talpa scurta; 2 – Pop; 3 – Cosoroaba; 4 – Pana de coama; 5 – Pane intermediare; 6 – Caprior;
7 – Contrafise; 8 – Clesti;

Şarpante utilizate la acoperişuri cu o singură apă:

Fig. 17: Sarpanta la acoperis cu o singura apa:

1 – Talpa; 2 – Pop; 3 – Cosoroaba; 4 – Pana de coama; 5 – Pana
intermediara; 6 – Caprior; 7 – Contrafise; 8 – Clesti;
9 - Ancoraj

21
 Şarpantă la acoperiş cu 2 ape din grinzi încleiate:

Fig. 18: Sarpanta la acoperis cu 2 ape,

din grinzi încleiate:
1 – Ancoraj + bulon; 2 – Talpa
superioara; 3 – Talpa inferioara;
4 – Diagonale; 5 – Ancoraj + buloane

Şarpantă pe ferme din lemn:

Fig. 19: Sarpanta pe ferme din lemn:

1 – Talpa inferioara; 2 – Aparat de reazem; 3 – Diagonale; 4 – Montanti; 5 – Piesa de îmbinare
în nod central; 6 – Talpa superioara; 7 – Pane; 8 – Invelitoare; 9 – Pana de capat.

3. Stabilirea încărcărilor pentru calculul elementelor şarpantei

Calcul şipci

Fig. 20: Stabilirea încarcarilor pentru

calculul sipcilor si schema de calcul a
sipcilor.

22
Calcul astereală

Fig. 21: Stabilirea încarcarilor pentru

calculul asterealei si schema de calcul a
asterealei.

Fig. 22: Stabilirea eforturilor unitare

normale în scandurile asterealei.

Calcul căpriori

Fig. 23: Stabilirea încărcărilor pentru calculul căpriorilor şi schema de calcul a căpriorilor.

23
Calcul pane

Fig. 24: Stabilirea încarcarilor pentru calculul

panelor si schema de calcul a panelor.

24
 Calcul popi

Fig. 25: Schema de calcul a popilor:

a). – popi verticali;
b). – popi înclinati.

Stabilirea suprafetei de strivire.

Reguli generale privind proiectarea construcţiilor din lemn

Se vor respecta toate cerinţele impuse de Legea 10/1995 (calitatea);
Se vor lua măsuri de protecţie ignifugă şi insectofungicidă şi contra temperaturii > 50oC;
Alegerea sistemului constructiv – funcţie de calitatea şi procentul de umiditate a lemnului;
Eliminarea îmbinărilor metalice (cu oţel de construcţii) în mediu cu agresivitate chimică;
Îmbinările vor asigura transmiterea uniformă a eforturilor la toate piesele componente (se vor
folosi aceleaşi tipuri de legături – cuie, buloane, etc. – dispuse simetric în secţiune);
Îmbinările se vor executa cu mare precizie şi se va asigura controlul lor în exploatare;
Secţiunea netă a pieselor de rezistenţă va fi de min. 40 cm2 şi min. ½ din aria brută (grosimea
secţiunii brute va fi min. 6 cm, iar a celei nete de min. 3 cm);
Elementele şarpantelor clasice pentru acoperişuri se calculează ca grinzi simplu rezemate cu
deschiderea = lumina + 10 cm, dar max. distanţa dintre reazeme;
Nu se ţine seama în calcule de eforturile datorate variaţiilor de temperatură;
Eforturile unitare efective, respectiv săgeţile efective nu vor fi mai mari cu 3% sau mai mici
decât 5% faţă de eforturile, respectiv săgeţile adm.;
4. Calculul elementelor din lemn cu secţiune simplă
METODA STĂRILOR LIMITĂ (MSL)–NP005-2003
Noţiuni generale

25
 Elementele şi construcţiile din lemn se verifică în domeniul elastic al comportării
materialului;
Construcţiile şi elementele de construcţie se clasifică în funcţie de durata de exploatare
în construcţii permanente şi construcţii provizorii;
După condiţiile de exploatare a construcţiilor din lemn, elementele acestora se clasifică
în următoarele clase de exploatare:
clasa 1 de exploatare caracterizată prin umiditatea conţinută de materialul lemnos
corespunzătoare unei temperaturi de 0-20±2°C şi umiditatea relativă a aerului ji ≤
65%;
clasa 2 de exploatare caracterizată prin umiditatea conţinută de materialul lemnos
corespunzătoare unei temperaturi de 0-20±2°C şi umidităţi relative a aerului 65% ≤
ji ≤ 80%;
clasa 3 de exploatare caracterizată prin umiditatea conţinută de materialul lemnos
superioară celei din clasa 2 de exploatare;
Stările limită luate în considerare:
stări limită ultime, corespunzând epuizării capacităţii portante:
- ruperi de diferite naturi;
- pierderea stabilităţii formei sau a poziţiei;
- ieşirea din lucru datorită unor deformaţii remanente excesive;
stări limită ale exploatării normale, corespunzând întreruperii capacităţii de exploatare
normală a elementelor de construcţie, datorită, în special, deplasărilor statice sau
dinamice excesive.
Grupări de încărcări
Rezistenţele de calcul ale lemnului masiv
R
R ic  mui  m di  i , unde:
i
- mui sunt coeficienţi ai condiţiilor de lucru care introduc în calcul umiditatea de echilibru a
materialului lemnos, conform condiţiilor de exploatare a elementelor de construcţie;
- mdi sunt coeficienţi ai condiţiilor de lucru stabiliţi pe baza duratei de acţiune a încărcărilor;
- Ri sunt rezistenţele caracteristice ale diferitelor specii de lemn, la diverse solicitări;
- gi sunt coeficienţi parţiali de siguranţă, definiţi în funcţie de tipul solicitărilor.
Deformaţiile maxime admise
f max, final  f1  f 2  f i  f c , unde:
- fmax,final este deformaţia (săgeata) maximă finală din încovoiere;
- f1 este săgeată datorată încărcărilor permanente (deformaţia transversală pe axa
elementului);
- f2 este săgeata datorată încărcarilor temporare;
- fi este săgeata din curgerea lentă a îmbinărilor;
- fc este contrasăgeata iniţiala a grinzii neîncărcate;
Relaţii generale de calcul
Capacitatea portantă a barelor simple din lemn, la diferite solicitări, se stabileşte cu
relaţia generală de calcul:

26
 Fi  R ic  Si  mTi , unde:
- Fi este capacitatea portantă a barei din lemn masiv la solicitarea i stabilită în funcţie de
specia materialului lemnos, clasa de calitate a lemnului şi condiţiile de exploatare;
- Si este caracteristica secţională (arie, modul de rezistenţă) în mm2 sau mm3;
- mTi este coeficientul de tratare a lemnului (în funcţie de tipul solicitării).
La elementele încovoiate se verifică obligatoriu şi condiţia de rigiditate (deformaţie):
f max, final  f adm , unde:
- fadm este deformaţia maximă admisă.

IV. ÎMBINĂRI FOLOSITE LA CONSTRUCŢIILE DIN LEMN

Sortimentele de material lemnos folosite în construcţiile din lemn sunt limitate ca secţiune
şi lungime şi nu satisfac cerinţele practicii. Elementele de construcţii din lemn se realizează în
funcţie de posibilităţile de livrare a cherestelei, în general fiind necesară îmbinarea pieselor de
cherestea. *

1. Clasificarea îmbinărilor:
după rolul îndeplinit: - de prelungire;
- de solidarizare;
- îmbinări în noduri.

Fig. 1: Moduri de îmbinare:

a – de prelungire;
b – de solidarizare;
c – în noduri.

după natura solicitărilor:

solicitate la strivire şi forfecare (prin chertare);
solicitate la încovoiere şi strivire (cu tije cilindrice sau lamelare);
solicitate la forfecare (încleiate);
solicitate la smulgere (cu şuruburi şi cuie);
solicitate la întindere (piese metalice – juguri);

27
 legături de siguranţă (buloane, scoabe, cuie).
după modul de execuţie:
în fabrici sau ateliere specializate;
pe şantier.
Cu excepţia îmbinărilor încleiate, toate tipurile de îmbinări cedează în timp sub solicitări:
dacă cedarea se produce progresiv ca urmare a creşterii deformaţiilor plastice,
îmbinarea se consideră cu legături flexibile (elastice) – legăturile sunt solicitate la încovoiere, iar
piesele din lemn la strivire;
dacă cedarea se produce brusc, îmbinarea se consideră cu legături rigide – forfecare,
pericolul cedărilor neavertizate este foarte mare (atenţie la chertări sub unghiuri mici, chertări
imprecise la îmbinări frontale ortogonale cu prag dublu sau centrări incorecte ale nodurilor de
reazem).

2. Reguli de realizare a legăturilor într-o îmbinare:

legăturile să fie de acelaşi tip şi să aibă aceleaşi caracteristici pentru a permite uniformizarea
eforturilor;
aşezarea legăturilor în îmbinare să fie simetrică în raport cu axa elementului;
să se poată executa mecanizat, asigurându-se precizia necesară;
să se asigure o vizitare uşoară a îmbinării şi posibilităţi de intervenţie pentru reparaţii;
calculul se face pentru capacitatea portanta a barei, admiţându-se o repartizare a eforturilor
în îmbinare proporţional cu numărul şi capacitatea legăturilor;
efortul efectiv din îmbinare trebuie să fie mai mic decât capacitatea portantă a pieselor
îmbinate.

3. Alcătuirea şi calculul îmbinărilor cu chertare:*

Sunt cele mai vechi tipuri de îmbinări: asigură transmiterea efortului de la o piesă la alta
direct prin suprafaţa de contact prelucrată corespunzător. Legăturile folosite (cuie, scoabe,
buloane, etc.) au rol de siguranţă, prevenind eventuala deplasare a pieselor îmbinate. După
realizarea contactului între suprafeţele care transmit efortul, deformaţiile au valori reduse iar
îmbinările pot fi considerate rigide.
Clasificarea legăturilor prin chertare:
chertare frontală:
- ortogonală;
- cu prag simplu;
- cu prag dublu;
- cu 3 suprafeţe de rezemare;
- după bisectoare;
- normală la suprafaţa de forfecare.
- chertare laterală;
- îmbinări cu cep.*

28
Fig. 2: Chertare frontala ortogonala.

Fig. 3: Chertare cu prag simplu.

Fig. 4: Chertare cu prag dublu.

29
 Fig. 5: Chertare cu 3 suprafete de rezemare:
a. cadru de lemn;
b. ferma cu talpa superioara franta.

Fig. 6: Chertare dupa bisectoare.

Fig. 7: Chertare normala la suprafata de

forfecare.

30
 Fig. 8: Chertare laterala.

Fig. 9: Imbinari cu cep:

a. cu cep ascuns si umar; b. prin suprapunere si cep ascuns;
c. cu cep strapuns si bulon; d. cu cep plat înclinat
e. cu umar drept si cepuri rotunde; f. cu umar înclinat si cepuri rotunde.

31
4. Alcătuirea şi calculul îmbinărilor cu pene:
Penele se folosesc la realizarea unor elemente cu secţiunea compusă şi sunt de formă:
prismatică, inelară etc., montate în locaşuri amenajate în prealabil sau neamenajate, având rolul de
a împiedica deplasarea reciprocă a pieselor componente, lucrând în general la strivire sau
forfecare.
Clasificarea penelor:
după materialele din care sunt realizate:
- lemn;
- metal;
- mase plastice;
după forma lor:
- prismatice;
- inelare;
- netede;
- cu dinţi;
după modul de realizare a îmbinării:
- introduse în locaşuri pregătite;
- prin presare.
Caracteristicile penelor este că dau împingeri transversale, pentru preluarea lor eficientă
fiind necesare buloane şi anumite dimensiuni constructive ale acestora şi ale chertării (lp>5hc).
Îmbinări cu pene prismatice din lemn:
se recomandă numai la construcţii provizorii;
în funcţie de direcţia fibrelor penelor în raport cu direcţia fibrelor pieselor îmbinate,
penele prismatice din lemn pot fi:
- transversale
- longitudinale orizontale;
- longitudinale înclinate;
se prevăd obligatoriu buloane de strângere (calculate la întindere);

Fig. 10: Modul de lucru al unei pene prismatice.

32
 Calculul întinderii în bulon:
hc (h c  a 0 )
Q p  N b  Tp  ; Q p  N b  Tp 
lp lp

Fig. 11: Pene duble transversale.

Fig. 12: Pene transversale si bulon.

Fig. 13: Pene longitudinale oblice.

Fig. 14: Pene longitudinale drepte.

33
 Fig. 15: Utilizarea penelor:
a. înnadire cu pene transversale;
b. grinda compusa cu pene transversale.

Îmbinări cu pene metalice inelare:

pene din fontă în formă de disc;
pene inelare netede sub formă de inel închis;
pene inelare netede sub formă de inel cu tăietura.

Fig. 16: Tipuri de pene metalice inelare:

a. în forma de disc (din fonta);
b. inel închis;
c. inel cu taietura.

34
 Fig. 17: Tipuri de pene inelare.

Fig. 18: Pene inelare. Fig. 19: Locasuri pentru pene inelare.

35
Calculul constă în determinarea efortului admisibil pentru o singură pană:
- din condiţia de strivire: Tps  d p  h p   as(a) ;
2   dp
- din condiţia de forfecare: Tpf   a ;
4

Fig. 20: Inele Appel si Rigling:

a. alcatuire;
b. montajul semi-inelelor.

Îmbinări cu pene metalice cu dinţi sau ghiare:

Calculul se face cu relaţia empirică:

Tp  d a  200;

36
 Fig. 21: Tipuri de pene cu dinti sau ghiare (crampoane).

Fig. 23: Exemplu de montaj al penelor.

Fig. 22: Pene cu dinti sau ghiare.

37
5. Îmbinări cu tije:
Tijele folosite în construcţiile din lemn sunt piese care asigură împiedicarea deplasării
reciproce a pieselor de îmbinat şi lucrează în general la încovoiere.
Clasificarea tijelor:
după materialul folosit:
- lemn;
- metal;
- mase plastice;
după formă:
- cilindrice (buloane, cuie, şuruburi pentru lemn, dornuri);
- lamelare (plăcuţe din lemn de esenţă tare sau metal);
după modul de execuţie:
- introduse în locaşuri pregătite;
- prin batere
- prin înşurubare;
după numărul planurilor de lunecare:
- una, două, etc. secţiuni de forfecare;
după modul de solicitare (deformare) a tijei şi numărul pieselor îmbinate:
- simetrice;
- nesimetrice.
Distrugerea unei îmbinări cu tije: forfecarea tijei sau forfecarea şi despicarea lemnului;
Îmbinări cu tije cilindrice:

Fig. 24: Imbinari cu tije:

a. simetrice;
b. nesimetrice.

38
 Fig. 25: Modul de cedare a unei îmbinari cu tije cilindrice:
a. cedare prin depasirea presiunii pe gaura într-o piesa;
b. cedare prin depasirea presiunii pe gaura în ambele piese;
c. cedare prin formarea unei articulatii plastice în tija în dreptul unei piese;
d. cedare prin formarea unei articulatii plastice în tija în dreptul ambelor piese;
Se determină efortul admisibil al tijelor din condiţia de strivire a lemnului şi din condiţia de
încovoiere (se dau aceste eforturi admisibile în funcţie de esenţa lemnului folosit, umiditate,
temperatură, unghiul pe care îl face direcţia forţei cu direcţia fibrelor, numărul secţiunilor de
forfecare, etc. – tabele!;
Dispunerea tijelor cilindrice în îmbinare se face la astfel de distanţe încât să nu permită
distrugerea tijei la încovoiere sau strivirea şi despicarea lemnului – tabele!;

Fig. 26: Dispunerea tijelor pe un numar par de randuri longitudinale.

39
 Fig. 27: Numar par sau impar de
randuri (a. în zig-zag; b. în diagonala).

Fig. 28: Distante minime de asezare a tijelor.

Cuiele cu diametrul de max. 6 mm se bat direct; peste acest diametru, se face o gaură în
prealabil cu diametrul de 0,9 din diametrul tijei;
Lungimea de calcul a cuielor se determină scăzând din lungimea efectivă, 1,5 d (pentru
vârful cuiului) + 2 mm (pentru fiecare rost străbătut);
Pentru îmbinări cu eclise se folosesc obligatoriu buloane;
Pentru solicitări dinamice se folosesc şuruburi pentru lemn (holtz-şuruburi).

Fig. 29: Modul de stabilire a lungimii cuiului.

40
6. Îmbinări cu pene (tije) lamelare (plăcuţe):
Tijele lamelare din oţel, lemn de stejar sau alte specii de foioase tari se folosesc la realizarea
grinzilor cu secţiune compusă, solicitate la încovoiere sau la încovoiere cu compresiune, cu scopul
de a împiedica deplasarea reciprocă a elementelor în sens longitudinal.
Îmbinările cu tije lamelare au o comportare foarte bună datorită rigidităţii lor mai reduse şi
posibilităţii unei execuţii mai precise (mecanizate) a chertărilor.
Datorită aşezarii în secţiune, tijele lamelare lucrează la încovoiere, strivire şi forfecare
normal pe fibre, iar piesele de îmbinat, pe porţiunea dintre plăcuţe, lucrează la forfecare şi strivire
în lungul fibrelor.
Calculul îmbinărilor cu tije lamelare se face, principial, la fel ca pentru tijele cilindrice.
Dacă se folosesc tije lamelare din alte specii sau dacă intervine influenţa umidităţii şi a altor
factori, se aplică coeficienţi de corecţie (întabulaţi!);
Din condiţia de egală rezistenţă a tijelor lamelare din lemn, din condiţia de strivire,
încovoiere şi forfecare a pragului dintre două tije lamelare, rezultă distanţa dintre tije, care trebuie
să fie cel puţin 2hp sau 9dp.

Fig. 30: Imbinari cu placute elastice din lemn de stejar:

a. cand latimea grinzii este mai mica de 15 cm;
b. cand latimea grinzii este mai mare de 15 cm.

7. Piese şi elemente metalice folosite la îmbinări:

Dimensiunile minime ale pieselor metalice se iau luând în considerare coroziunea lor în
timp, impunându-se pentru piesele cu secţiunea circulară un diametru minim de 12 mm, iar pentru
cele din oţel lat o grosime minimă de 6 mm.
Tiranţi – sunt utilizaţi la tălpile inferioare ale arcelor şi fermelor din lemn, sau diagonale ale
fermelor, precum şi la realizarea unor dispozitive de susţinere solicitate puternic la întindere.

41
 - întinderea tiranţilor se realizează prin strângerea piuliţelor prevăzute de obicei la
ambele capete sau prin introducerea unui manşon de strâns cu filet stânga – dreapta;

Fig. 31: Imbinare tirant:

a. tirant din otel rotund + tachet si placate metalice;
b. tirant din otel rotund + contra-placa.

- în cazul în care transmiterea eforturilor se face prin doi sau mai mulţi tiranţi,
trebuie să se ţină seama de posibilitatea suprasolicitării unuia dintre tiranţi, prin introducerea unui
coeficient de corecţie ka;
- pentru cazul utilizării a 2 sau 3 tiranţi: ka = 0,8;

Nt
- calculul tiranţilor se face cu relaţia: Tai   k a   at
An
Scoabe – sunt realizate din oţel rotund sau pătrat de 10-18 mm grosime.
- scoabele se folosesc în general pentru construcţii provizorii;
- efortul admisibil al unei scoabe, în cazul introducerii prin batere, când lungimea de
încastrare este de minim 6-7 ds, poate fi considerat egal cu efortul admisibil al unui bulon cu acelaşi
diametru.

Fig. 32: Imbinari cu scoabe. Date

constructive.

42
 Juguri metalice şi zbanţuri – se utilizează, în general, la realizarea îmbinărilor în noduri,
pentru îmbinările de prelungire supuse la compresiune şi încovoiere sau pentru susţinere.
- forma jugurilor este dată, în general, de natura îmbinării;
- calculul jugurilor curbe se face considerându-se eforturile de strivire ss uniform distribuite
pe suprafaţa diametrală;
- calculul zbanţurilor presupune şi verificarea strivirilor care se produc pe faţa teşită a
pieselor din lemn îmbinate.

Fig. 33: Juguri si zbanturi din otel.

Piese metalice speciale – se utilizează la îmbinarea barelor drepte în noduri.
- permit simplificarea montajului şi reducerea înălţimii construcţiei;
- piesele metalice de acest tip sunt realizate de diferite tipuri şi cu profilări diverse, din
oţeluri speciale, protejate la coroziune, de obicei prin zincare.

Fig. 34: Placi metalice cu cuie si/sau ghiare:

a. Tip “Twinaplate”;
b. Tip “Gang Nail”;
c. Tip “Menig”.

43
Fig. 35: Corniere pentru îmbinari rigla-stalp.

Fig. 36: Piesa de rezemare pentru grinzi.

Fig. 37: Piese de legatura pentru grinzi.

Fig. 38:
a. Piese de continuizare la grinzi.
b. Piese de legatura înglobate.

Fig. 39: Placi pregaurite pentru ferme si contravantuiri.

44
45