ANALIZĂ TEORETICĂ ŞI SIMULĂRI NUMERICE PENTRU

DETERMINAREA DEGRADĂRII DE RIGIDITATE A

PANOURILOR PREFABRICATE DIN LEMN

1. Principii generale

Construcţiile din lemn amplasate în zone seismice trebuie să răspundă exigenţelor impuse de
normativele şi reglementările în vigoare. Pe plan european, indicaţii privind proiectarea
construcţiilor de lemn amplasate în zone seismice sunt date în:
 Eurocod 5 „Calculul structurilor din lemn”;
 NS 20807-92 „Reguli privind construcţiile paraseismice”;
 Eurocod 8 „Proiectarea construcţiilor amplasate în zone seismice”.
În domeniul construcţiilor din lemn aceste reglementări vizează proiectarea la acţiuni
seismice a următoarelor tipuri de structuri şi elemente structurale:
 şarpante tradiţionale din lemn masiv;
 şarpante pentru construcţii cu deschideri libere medii şi mari – ferme, cadre, arce;
 şarpante din lemn lamelat încleiat;
 pereţi cu structura de rezistenţă din lemn.
Elementele sau structurile menţionate pot fi combinate pentru realizarea unor construcţii
integral prefabricate din lemn.
Elementele şi subansamblele din lemn sau produse derivate pe bază de lemn pot fi
combinate cu subansamble sau elemente de construcţie realizate din zidărie, beton sau metal. La
realizarea construcţiilor de locuit cu un număr redus de niveluri o soluţie curent utilizată constă în
rezolvarea parterului cu pereţi structurali din zidărie de cărămidă şi a etajului şi mansardei cu
structură din lemn.
Datorită modului lor de realizare, îmbinările utilizate la structurile de rezistenţă din lemn pot
fi considerate rigide sau semirigide.
Îmbinările prin încleiere lemn-lemn sau lemn-metal sunt considerate ca asamblaje rigide.
Asamblajele mecanice realizate cu elemente de legătură metalice, neîncleiate sunt
considerate ca asamblaje semi-elastice sau elastice. Deformarea acestor îmbinări sub încărcări
monoton crescătoare sunt în ordine crescătoare:
 deformare iniţială de aşezare a pieselor de lemn şi a mijloacelor de îmbinare;
 deformare elastică;
 deformare post-elastică.
În funcţie de capacitatea lor de deformare post-elastică, îmbinările pot fi clasificate ca:
 îmbinări neductile sau fragile;
 îmbinări semiductile;
 îmbinări ductile.
Diversele tipuri de asamblaje utilizate în tehnica lemnului au moduri diferite de comportare
sub încărcări. În figura 1 se prezintă curbele de variaţie efort-deformaţie pentru diferite tipuri de
asamblaje.
În Eurocodul 5 îmbinările se consideră că lucrează la lunecare fiind definite deformările
mijloacelor de îmbinare sub încărcările de serviciu – în faza de punere în operă şi în faza de
exploatare.
La panourile pentru pereţii caselor prefabricate din lemn, comportarea acestora la încărcări
laterale (orizontale) comportă analiza deformaţiilor mijloacelor de îmbinare feţe-cadru (a eforturilor
de lunecare dintre aceste elemente).
 Legendă:
1 – îmbinare cu cuie (=6 mm)
2 – îmbinare cu pene transversale
3 – îmbinare cu buloane (=12 mm)
4 – îmbinare cu bulon şi două plăci cu dinţi
5 – îmbinare cu bulon şi cu doi conectori metalici
6 – îmbinare cu plăci multicuie
7 – îmbinare cu pene înclinate
8 – îmbinare încleiată

Fig. 1. Încercări experimentale sub încărcări crescătoare, până la rupere,

a diferitelor tipuri de asamblaje (studiu comparativ)

Pentru dimensionarea din condiţiile de exploatare, lemnul se consideră că se comportă (fig.

2 şi 3):
 fragil, la eforturi de tensiune paralel şi perpendicular pe fibre, la încovoiere şi la
forfecare;
 semiductil, la eforturi de compresiune axială;
 ductil, la compresiune perpendicular pe fibre.

Fig. 2. Variaţia efort-deformaţii la diferitele tipuri de solicitări

 a b

Fig. 3. Comportarea epruvetelor mici (a) şi a pieselor de dimensiuni mari (b) la solicitarea de
încovoiere

Din diagramele prezentate în figura 3 se constată că la elementele fără defecte deformaţiile

sunt mult mai mari – comportarea epruvetelor din lemn este semiductilă.
Pe baza rezultatelor obţinute la experimentarea unei îmbinări cu buloane, care au o
comportare ductilă, efectuată sub acţiunea unor încărcări alternante crescătoare în timp, se constată
că:
 suprafaţa buclelor hysteresis succesive care reprezintă absorbţia de energie la fiecare
ciclu este crescătoare;
 curba încărcare-deformaţie statică rezultă ca înfăşurătoare a buclelor hysteresis, stabilită
sub încărcări alternante crescătoare.

Fig. 4. Curba de variaţie F- la experimentarea unei epruvete solicitată la încărcări statice
alternante crescătoare
 2. Comportarea asamblajelor (îmbinărilor) la diferite tipuri de solicitări,
rigiditatea şi ductilitatea îmbinărilor

Mijloacele de îmbinare utilizate la realizarea caselor prefabricate din lemn sunt:

 tije metalice – cuie drepte, cuie striate, buloane, dornuri;
 plăci metalice multicuie;
 conectori cu dinţi;
 crampoane asociate cu buloane;
 inele asociate cu buloane.
Asamblajele realizate într-unul din sistemele enunţate transmit eforturile direct de la un
element de lemn la altul sau indirect prin intermediul ecliselor din lemn sau a plăcilor metalice.
Limita eforturilor normale sau tangenţiale de comportare elastică a îmbinărilor este definită
în Eurocodul 5 având valoarea de 1,75 x mărimea eforturilor admisibile (fig. 5).

Fig. 5. Diagrama F- de comportare a unei îmbinări

Comportarea post-elastică a asamblajelor, capacitatea acestora de disipare de energie

seismică nu este exact definită în Eurocodul 5, normă care este redactată provizoriu.
Ductilitatea statică a mijloacelor de îmbinare poate fi definită convenţional ca raportul dintre
deplasarea corespunzătoare unei forţe maxime care apare sub o încărcare monotonă crescătoare şi
deplasarea corespunzătoare la limita elastică:
u
s  (1)
y
În funcţie de modul de comportare din punctul de vedere al capacităţii de disipare a energiei
sub încărcări seismice, structurile de rezistenţă din lemn pot fi incluse într-una din categoriile
prezentate în tabelul 1, conform recomandărilor din Eurocodul 8.

Tipuri de structuri şi factorul de comportare

Tabelul 1
Factorul de
Clasa Modul de comportare 
comportare q
A Structuri nedisipative 1,00 1,00
B Structuri cu capacitate redusă de disipare de energie 1,50 0,67
C Structuri cu capacitate medie de disipare de energie 2,00 0,50
D Structuri cu capacitate mare de disipare de energie 3,00 0,33

Exemple de sisteme structurale care pot fi încadrate în diferite clase sunt prezentate în figura
6.
În funcţie de tipul elementelor şi subansamblelor de construcţie care se calculează, factorul
de comportare q, conform Eurocod 5, are valorile prezentate în tabelul 2 şi în figura 6.
 Tipuri de elemente de construcţie şi factorul de comportare q
Tabelul 2
Factorul de
Tipul elementului structural 
comportare q
 console
1,00 1,00
 grinzi cu console
 grinzi
 arce cu 2 sau 3 articulaţii
1,25 0,80
 şarpante asamblate cu conectori sau cu inele
 panouri cu schelet de lemn încleiat
 şarpante asamblate cu buloane
1,50 0,67
 şarpante asamblate cu cuie
 cadre asamblate cu buloane 2,00 0,50
 panouri cu schelet de lemn asamblat cu tije 3,00 0,33

Tip Descriere q Exemple

Arce triplu articulate

Structuri
nedisipative Cadre cu îmbinare rigidă la bază
având puţine
A îmbinări 1,0
mecanice cu
zone de disipare

Construcţii cu diafragme verticale fără legături mecanice între

elemente

Structuri cu îmbinări semirigide la baza stâlpilor

Structuri având
capacitate
B redusă de 1,5
disipare de Structuri cu puţine zone de disipare de energie
energie
 Tip Descriere q Exemple

Cadre sau structuri grinzi-stâlpi cu îmbinări semirigide între

toate elementele

Element structural vertical cu contravântuiri din lemn

sau metal

Structuri având
capacitate
Structură cu diafragme verticale rezistente la forţe orizontale,
C medie de 2,0 feţele panourilor sunt fixate cu legături mecanice de cadru
disipare de
energie

Structuri mixte din cadre portante şi elemente de umplutură

care pot prelua forţe orizontale

Structuri cu diafragme rezistente la forţe orizontale,

solidarizate faţă – ramă şi panourile fixate între ele
Structuri având
capacitate bună
D de disipare de 3,0
energie

Fig. 6. Exemple de sisteme de structuri de rezistenţă

3. Determinarea reducerii rigidităţilor de ansamblu pentru panourile experimentate

Pentru testarea reală s-au folosit un număr de 6 panouri diferite aşa cum au fost specificate
în capitolul 5;
- panoul 1 cu faţa exterioară din placaj, faţa interioară din gips-carton, montanţi verticali
perimetrali şi central, riglă superioară, inferioară şi intermediară, diagonală şi
contradiagonală;
 - similar panoului 1 dar consolidat prin suplimentarea numărului de tije faţă-ramă şi
dispunerea unor corniere între montanţii extremi şi rigla inferioară;
- panoul 2 cu faţa exterioară din PAL, faţa interioară din gips-carton, ramă din lemn de
răşinoase, cu aceeaşi formă şi dimensiuni ca şi la panourile anterioare;
- panoul 3 cu feţe din plăci de gips-carton, ramă din lemn similară celor utilizate la panourile
descrise anterior, diagonală şi contradiagonală, îmbinarea de la partea inferioară rigidizată
cu corniere;
- panoul 4 ramă din dulpi cu diagonale de contravântuire, fără feţe;
- similar panoului 1, rigidizat înainte de experimentare prin mărirea numărului de tije şi
dispunerea cornierelor la partea inferioară.
Din punct de vedere numeric s-a încercat simularea comportării panourilor prin folosirea
programului de calcul ETABS2000. În primul pas al modelării, rigidităţile panourilor testate au fost
considerate cu valorile iniţiale, atât secţiunile elementelor componente cât şi modulele de
elasticitate longitudinale şi transversale (E=9000 N/mm2 şi G=4000 N/mm2).
La fiecare pas de încărcare, rigidităţile de ansamblu ale panourilor au fost calibrate prin
încercări succesive astfel încât rezultatele deplasărilor din simularea numerică să coincidă cu
rezultatele testelor reale.
În acest mod s-au obţinut curbe specifice de degradare a rigidităţii de ansamblu, prezentate
în figurile 7, 8, 9 şi 10.
Degradare de rigiditate Panou P1
y = x + 50
Degradare de rigiditate

250
200
150
(%)

100
50
0
0 20 40 60 80 100 120 140 160
Forta (daN)

efectiv corectat

Fig. 7. Diagrama efectivă şi corectată pentru degradarea de rigiditate la panoul P1

Degradare de rigiditate Panou P1c

y = 27.52Ln(x) - 124.62
80
Degradare de rigiditate

70
60
50
(%)

40
30
20
10
0
0 500 1000 1500
Forta (daN)

efectiv corectat

Fig. 8. Diagrama efectivă şi corectată pentru degradarea de rigiditate la panoul P1c

 Degradare de rigiditate Panou P3
y = 50.68Ln(x) - 267.8
100

Degradare de rigiditate
80
60

(%)
40
20
0
-20
0 200 400 600 800 1000
Forta (daN)

efectiv corectat

Fig. 9. Diagrama efectivă şi corectată pentru degradarea de rigiditate la panoul P3

Degradare de rigiditate Panou P4

y = 28.796Ln(x) - 129.32
60
Degradare de rigiditate

50
40
(%)

30
20
10
0
0 100 200 300 400 500
Forta (daN)

efectiv corectat

Fig. 10. Diagrama efectivă şi corectată pentru degradarea de rigiditate la panoul P4

Pe ansamblu s-a realizat o nomograma centralizata prezentată în figura 11.

Se apreciază că în cazul unui calcul pentru o clădire reală cu structura din panouri de lemn
(având dimensiunile egale cu cele ale panourilor testate), cu unul sau două niveluri, rigiditatea cu
care se vor determina deplasările de sistem structural să fie redusă în funcţie de forţa tăietoare
preluată de un panou şi de nomograma prezentată anterior. De exemplu, în cazul în care forţa
tăietoare preluată de un panou este de cca 250 daN se apreciază că degradarea de rigiditate la
deplasări laterale este de cca 20% (în funcţie de tipul de panou ales) şi deci rigiditatea cu care se vor
determina numeric deplasările laterale va fi de 80% din rigiditatea iniţială. Se acceptă fără erori
semnificative ca reducerea să se aplice modulelor de elasticitate longitudinale şi transversale.
 Degradari de rigiditate

100

80

60
Degradare de rigiditate (%)

P1c
P3
P4
40
Log. (P4)
Log. (P3)
Log. (P1c)

20

0
0 500 1000 1500

-20
Forta (daN)

Fig. 11. Nomograma degradării de rigiditate

 3. Panourile supuse experimentării

Panoul 1

Panoul 1 a fost realizat cu faţa exterioară din placaj cu grosimea de 12 mm iar faţa interioară
din gips-carton în grosime de 10 mm (fig. 12).
Rama a fost realizată cu:
 montanţi verticali perimetrali şi central, având dimensiunile de 44120 mm;
 riglă superioară şi riglă inferioară, cu dimensiunile de 44120 mm, întrerupte în dreptul
montanţilor extremi;
 riglă intermediară cu dimensiunile de 44120 mm, dispusă la 42,5 cm, faţă de cea
inferioară;
 diagonală şi contradiagonală, cu dimensiunile 2090 mm pentru rigidizarea panoului.
Pentru simularea alcătuirii în faza de exploatare, la partea inferioară panoul a fost prevăzut
cu o grindă de reazem, realizată dintr-un dulap având dimensiunile secţiunii transversale 44120
mm.
Feţele au fost fixate de elementele ramei cu şuruburi negre, din oţel călit, de provenienţă
norvegiană, cu diametrul de 3 mm şi lungimea de 40 mm, amplasate la 20 cm, atât pe rigle cât şi pe
montanţi.

Panoul 1 c

Panoul 1 c (fig. 13) a rezultat prin consolidarea panoului 1:

 suplimentarea numărului de tije la partea inferioară a panoului, care fixează faţa
exterioară portantă de ramă; s-au dispus cuie cu  = 3,55 mm, la 100 mm;
 dispunerea unor corniere 808010, L = 100 mm, fixate de montanţii extremi cu câte
cinci cuie şi de talpa inferioară cu câte un bulon  10 mm, care asigură şi ancorarea în
fundaţie.

Panoul 2

Panoul 2 (fig. 14) este realizat cu:

 faţa exterioară din PAL de 12 mm grosime, care acoperă şi rigla de bază;
 faţa interioară din gips-carton de 10 mm grosime, cu locaş la partea inferioară pentru
fixarea panoului în fundaţie;
 ramă din lemn de răşinoase, cu aceeaşi formă şi dimensiuni ca şi la panourile anterioare.
Panoul livrat de firma beneficiară a fost consolidat la partea inferioară.

Panoul 3

Panoul 3 (fig. 15) este realizat cu:

 ramă din lemn similară celor utilizate la panourile descrise anterior, dar rigidizată
suplimentar cu diagonală şi contradiagonală, cu dimensiunile de 9020 mm, care sunt
dispuse pe o faţă (diagonală), respectiv pe cealaltă faţă (contradiagonală), în planul
ramei prin chertarea acesteia în zona de îmbinare diagonală-ramă şi contradiagonală-
ramă;
 feţe din plăci de gips-carton în grosime de 10 mm, placa de pe faţa interioară fiind
întreruptă la partea inferioară pentru a permite fixarea cornierelor de rigidizare a
colţurilor inferioare şi fixarea panoului în fundaţie; prinderea cornierelor de montanţii
verticali şi în fundaţie se face identic ca la panoul 1c.
 Fig. 12. Detaliu panou 1 Fig.13. Detaliu panou 1c şi 5

Panoul 4

Panoul 4 (fig. 15) este realizat dintr-o ramă cu montanţi, rigle şi diagonale de contravântuire,
similar ramei de la panoul 3, fără feţe.

Panoul 5

Panoul 5 (fig. 13) a fost livrat de către firma beneficiară cu aceleaşi dimensiuni şi materiale
şi cu aceeaşi alcătuire ca şi panoul 1; panoul a fost consolidat înainte de experimentare ca şi panoul
1c.
Fig. 14. Detaliu panou 2 Fig. 15. Detaliu panou 3