Lemnul Si Sticla

Pințea Cătălina-Nicoleta Lemnul si sticla ca materiale de construcții
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE CONSTRUCȚII
SPECIALIZAREA CONSTRUCȚII CIVILE, INDUSTRIALE ȘI AGRICOLE
LEMNUL SI STICLA CA
MATERIALE DE CONSTRUCȚII
Student
Nume prenume
Pințea Cătălina-Nicoleta
BRAȘOV
2020
1
CUPRINS
1.Generalități..........................................................................................................................3
2.Structura si compoziția lemnului.........................................................................................4
3.Proprietăți fizico-chimice.....................................................................................................7
3.1.Anizotropia lemnului.............................................................................................9
3.2.Greutatea specifică aparentă................................................................................9
3.3.Umiditatea lemnului............................................................................................10
3.4.Dilatarea termică..................................................................................................11
3.5.Conductivitatea termică.......................................................................................11
3.6.Conductivitatea electrică......................................................................................11
3.7.Arderea lemnului..................................................................................................12
4.Caracteristici tehnice...........................................................................................................12
4.1.Sensinilitatea la umezeala ,,Lucrul” lemnului.......................................................12
4.2.Degradarea biologică............................................................................................13
4.3.Sensibilitatea la foc...............................................................................................14
4.4.Greutatea specifică...............................................................................................14
4.5.Porozitatea............................................................................................................15
4.6.Conductibilitatea electrică,termică, fonică............................................................15
5.Proprietăți mecanice.............................................................................................................15
6.Rezistențe mecanice..............................................................................................................18
7.Produse și elemente din lemn...............................................................................................19
8.Sticla.......................................................................................................................................27
9.Descrierea materiilor prime și auxiliare.................................................................................27
10.Obținere...............................................................................................................................28
10.1 Fazele principale in obținerea obiectelor din sticlă..............................................29
11.Proprietățile sticlei...............................................................................................................30
12.Rezistențe mecanice.............................................................................................................32
13.Procesul tehnic de executare a sticlei...................................................................................33
14.Tipurile de sticlă.....................................................................................................................34
15.Produse din sticlă...................................................................................................................38
16.Standarde...............................................................................................................................42
17.Standarde...............................................................................................................................43
1.Generalități
Lemnul poate fi considerat primul material de constructie. Din preistorie si pana astazi acest
material a fost utilizat constant, in cele mai variate moduri, in alcatuiri constructive cu sau
fara rol structural. Acest fapt se datoreaza atat randuirii lemnului, sub forma unor specii
2
diverse, in toata lumea, cat si lucrabilitatii sale, greutatii reduse si bunelor sale caracteristici
mecanice.
Cu toate acestea, putine sunt marturiile unor realizari foarte vechi din lemn si, in orice caz,
mult mai putine decat cele din piatra. Intr-adevar, lemnul este caracterizat de o perisabilitate
crescuta, legata de factori multipli, si nu in ultimul rand de bine cunoscuta sa vulnerabilitate la
foc. Totusi poate fi cu usurinta constatata si astazi o larga utilizare in timp a planseelor din
lemn, in special in zonele rurale si in vecinatatea padurilor. Succesul si raspandirea planseelor
din lemn, ca si a sarpantelor din lemn, este justificata de posibilitatea acoperirii unor
deschideri destul de mari cu structuri usoare, costuri reduse si fara a fi necesari pereti
perimetrali masivi ca in cazul boltilor din zidarie.
Termenul "lemn" nu desemneaza un material in sensul strict al cuvantului. Intr-adevar, fiecare
"lemn" este caracterizat de dimensiuni, aspect si proprietati (durabilitate, lucrabilitate etc.)
tipice pentru specia careia ii apartine. Ca atare, prin acest termen se desemneaza de regula la
modul general partea rezistenta (care nu e verde) a plantelor.
Lemnul care raspunde cel mai bine cerintelor de utilizare provine din plante ce pot fi grupate
in doua mari specii: foioasel, carora le corespund lemnele dure, si coniferele, carora le
corespund lemnele moi.
Pentru aceste doua mari familii, procesul de dezvoltare, atat fizica, cat si a proprietatilor
mecanice, are loc in acelasi mod si anume prin suprapunerea in sens radial a inelelor de
crestere. Zona interna, cea mai veche, este cea mai rezistenta. Cu referire la trunchi - partea
din care se extrage lemnul de constructie - pot fi evidentiate 3 sectiuni: transversala, radiala,
tangentiala. Fiecareia din aceste trei sectiuni ii corespund proprietati de rezistenta mecanica
specifice: lemnul raspunde diferit functie de planul in care actioneaza fortele. De aceea, se
spune ca lemnul este un material puternic anizotrop.
Cu referire la un segment de trunchi, cu cele 3 sectiuni evidentiate, se pot recunoaste zonele
caracteristice de crestere. Partea cea mai rezistenta este constituita de duramen, in timp ce
alburnul, sau lemnul tanar, reprezinta partea fiziologic activa, si, prin substantele depozitate,
constituie o zona putrescibila. Zonele externe nu prezinta de regula interes pentru
imbunatatirile curente.
fig. 1
Lemnul de construcţii se poate poate clasifica în diverse categorii, funcţie de diverse criterii:
provenienţă, caracteristici botanice, mod de prelucrare, etc Astfel, pot fi identificate
următoarele categorii:
3
 Funcţie de provenienţă: esenţe (sortimente de lemn) europene şi exotice

 Funcţie de caracteristicile botanice: conifere (plante cu frunze aciculare) şi foioase
(plante cu frunze late)
 Funcţie de modul de prelucrare:
 Lemn rotund: stâlpi, bile, manele, piloţi
 Lemn cioplit: blăni, grinzi cioplite, bulumaci
 Lemn de cherestea1: scânduri, dulapi, grinzi, şipci, rigle
2. .Structura și compoziția lemnului

Structura lemnului
Lemnul este un material solid, alcătuit din substanţe organice (celuloza, lignina, etc.) având
ca principale elemente chimice carbonul, oxigenul şi hidrogenul .
Din punct de vedere microstructural, este alcatuit din tesuturi de sustinere si de conducere.
Din punct de vedere macrostructural alcătuirea lemnului poate fi pusă în evidenţă prin trei
secţiuni principale: secţiunea transversală; secţiunea longitudinală radială şi secţiunea
longitudinală tangenţială
fig. 2
fig 3
- Alcătuirea microstructurală a lemnului
- secţiuni caracteristice ; - secţiune transversală ; - detalii inele anuale . .
1 - canal medular ; 2 - măduvă ; 3 - duramenul ; 4 - alburnul ; 5 - cambiul ; 6 - liberul ; 7 -
ritidom; 8 - lemn timpuriu ; 9 - lemn târziu ; 10 - raze medulare ; 11 - inel anual .
În secţiune transversală realizată perpendicular pe axa arborelui, se constată următoarele
zone:
- Măduva (2) este porţiunea axială, înconjurată de primele inele de creştere, formată din
ţesut primar moale şi puţin consistent. Măduva are spre interior canalul medular (1).
- Duramenul (3) este zona interioară a lemnului, adesea mai intens colorată, nu conţine
celule vii şi este inactivă fiziologic. Duramenul poate fi diferenţiat, la speciile cu duraminizare
normală având un contur care coincide cu inelul de creştere (pin, lorice, stejar etc.) şi duramen
nediferenţiat, care nu diferă la culoare de alburn, dar care are o umiditate mai redusă decât
alburnul (brad, molid, carpen, paltin etc.).
4
În anumite situaţii, la unele specii (fag, frasin, plop) se întâlneşte şi duramen fals având o
coloraţie intensă şi neuniformă, cu contur care nu coincide cu inelul de creştere.
– Alburnul (4) este zona exterioară a lemnului, în general mai deschisă la culoare
decât duramenul, care conţine celule vii şi este activă fiziologic servind la circulaţia
ascendentă a sevei brute şi la depozitarea substanţelor de rezervă. Duramenul şi alburnul
formează lemnul propriu-zis în care sunt vizibile inelele anuale .
- Cambiul (5) care este un ţesut generator, format dintr-un singur rând de celule, situat
între coajă şi lemn şi care determină creşterea în grosime dând naştere, în fiecare an, prin
diviziunea celulelor sale, la liber spre exterior şi la lemn spre interior.
- Coaja (scoarţa), reprezentând 5% din volumul arborelui, este un înveliş exterior care
acoperă lemnul şi care este format din ţesuturi specifice în afara cambiului. Partea interioară a
cojii ( coaja vie), alcătuită din celule vii, situată în vecinătatea exterioară a cambiului şi
generată de acesta se numeşte liber (6) iar partea exterioară ( coaja moartă) alcătuită din
ţesuturi moarte, cu aspect dungat sau exfoliat în formă de solzi, fâşii, plăci, etc., se numeşte
rotidom (7). În scoarţă se formează şi felogenul, un ţesut generator care asigură creşterea în
grosime a acesteia.
--În secţiune transversală, pe porţiunea lemnului propriu-zis, se disting inelele de creştere
anuală care sunt formate din straturi de lemn, care se adaugă anual sau într-un sezon de
creştere având lăţimi de 1 … 10 mm. Analizând inelele anuale se constată că acestea au o
structură neuniformă fenomen care depinde mult de anotimpul în care se formează, de
condiţiile climatice, de natura solului, vârsta arborelui etc. Partea care se formează primăvara
are o structură mai puţin densă şi o culoare mai deschisă şi formează lemnul timpuriu (8) sau
lemnul de primăvară, iar partea care creşte vara şi toamna este mai compactă şi mai colorată
formând lemnul târziu (9) sau lemn de vară şi lemn de toamnă . Secţiunea longitudinală
radială realizată după un plan care trece prin axa arborelui după direcţia razei pune în evidenţă
benzi longitudinale şi transversale formate de inelele anuale, respectiv razele medulare (10).
--În secţiunea longitudinală tangenţială, realizată după un plan perpendicular pe rază, tangent
la inelele de creştere, inelele anuale secţionate formează linii ondulate şi rotunjite, iar razele
medulare sunt vizibile sub formă lineară sau de fus.
Microscopic lemnul este diferit privit, în funcție de planul în care este secționat. Lemnul este
alcătuit din mai multe tipuri de țesuturi vegetale: țesutul vascular, fibre, parenchimul de
rezervă.
Fibre: fascicule de celule rezistente, dispuse într-un sens axial, care asigură rigiditatea si
rezistența mecanică a lemnului. Sunt constituite dintr-un amestec de celuloză, hemiceluloză și
lignină.
Țesutul vascular: este compus din vase, celule tubulare prin care se conduce seva brută de la
rădăcini la frunze. La conifere aceste vase sunt numite traheide. Vasele conductoare sunt
adesea asociate cu celulele parenchimatice (numite și parenchim), care contribuie la
transportul de nutrienți în arbore.
Celulele de rezervă parenchimatice, cu pereti îngroșați și lignificati, care însoțesc țesutul
vascular. Aceste celule participă la funcția de sustinere. Orientarea lor este transversală și
radială pornind de la axa longitudinală a arborelui.
Lemnul are o structură anatomică specifică fiecărei specii de arbore, astfel încât acestea pot fi
recunoscute în funcție de diferențele structurale. Descrierea științifică a structurilor lemnului
și de determinarea speciilor de arbori ține de anatomia lemnului.
Arborii folositi pentru lemnul de constructie se pot clasifica in doua mari categorii:
5
• esenta de foioase(fag, stejar, carpen, frasin, salcam etc);

• rasinoase(brad, molid, pin etc).
Substanta organica a lemnului absolut uscat contine in medie urmatoarele elemente chimice:
49,5% carbon, 6,3%hidrogen, 44,2%oxigen, care formeaza un numar de substante organice
compuse-celuloza, lignina, hemiceluloza etc.
Celule au diferite forme, cu peretii de grosimi variabile dupa felul esentei arborilor, dispuse
diferit, dar totdeauna orientate in doua sensuri:longitudinal si radial.
Celulele lemnului se grupeaza in tesuturi, care intr-o sectiune transversala prin trunchiul
arborelui apar sub forma unor inele concentrice, iar intr-o sectiune radiala, in straturi paralele.
Partea de arbore care furnizeaza lemnul de constructie este tulpina. Sectiunea transversala prin
tulpina unui arbore este alcatuita din urmatoarele straturi concentrice:coaja,
cambiu(mazga),cilindrul lemnos si inima.In constructii se foloseste,in general, materialul aflat
in zona cilindrului lemnos , alcatuit din : alburn (lemnul tanar), duramen (lemnul lignificat)si
canalul medular.
Cresterea in grosime se face prin suprapunerea de noi straturi celor existente in partea de sub
coaja(zona cambiu).Cantitatea de substanta formata in cursul unui sezon de vegetatie
alcatuieste inelele sau cercurile anuale .
Datorita conditiilor naturale ale mediului inconjurator in care se dezvolta , lemnul prezinta
unele defecte de crestere sau provenite din actiuni intamplatoare ca seceta excesiva, vanturi
puternice, etc., precum si datorita atacarii lemnului de catre bacterii(putregaiul) sau insecte
xilofage
Cele mai importante defecte ale lemnului ,care au repercursiuni si asupra calitatii sale, sunt:
 nodurile,formate la punctele de legatura ale ramurilor cu trunchiul arborelui
Nodurile pot fi aderente , concrescute(nu micsoreaza decat in mica masura rezistenta lemnului
la compresiune, rezistenta la intindere fiind insa foarte mult influentata) sau cazatoare(se
desprind la debitare din bustean lasand o gaura care slabeste sectiunea);
 fibrele rasucite reprezinta un defect de crestere care micsoreaza rezistenta si genereaza
dificultati la prelucrare;
 crapaturile sunt defecte ce se pot datora gerului, contragerii la uscare etc. si pot
influenta mult comportarea lemnului ca material de rezistenta.Ele au de obicei directie
radiala si mai rar apar crapaturi inelare;
 alteratiile lemnului de datoreaza fie unor anomalii survenite la formarea
lemnului(coloratii anormale), fie atacarii lemnului de catre insecte sau bacterii.
Insectele xilofage si in special larvele acestora se incuibeaza in lemn producand gauri mai
mari sau mai mici.Bacteriile , respectiv ciupercile produc grave dezagremente de natura
fizico-chimica, substanta lemnoasa suferind o degradare(putrezire);
 pungile de rasina micsoreaza sectiunea elemntului si murdaresc lemnul in timpul
prelucrarii;
 infurcirea si concresterea sunt datorate dezvoltarii arborilor prea aproape unul de
altul; acest defect limiteaza lungimea si sectiunea elementului ce urmeaza a fi extrfas
din trunchi;
6
 conicitatea reduce rezistenta la compresiune si produce deseuri mari la prelucrarea

mecanica a lemnului.Conicitatea este o caracteristica a lemnului rotund .Marimea
conicitatii depinde de specia lemnului;ea se limiteaza la 0,8 cm/m pentru consatructii
civile si industriale si la 1,0 pentru poduri;
 curbura sau cresterea stramba nu permite obtinerea unor piese de lungimi
corespunzatoare.
Lemnul se formează din cambiu, situat între lemn și scoarța copacului (creștere secundară).
Culoarea acestuia este dată de pigmenții prezenți în celulele lemnoase, de la alb (paltin,
carpen), alb-gălbui (mesteacăn, tei, brad), roșcat (cireș, păr) până la negru (abanos), și chiar în
cadrul aceleiași specii, în funcție de vârsta arborelui, condițiile de creștere, sănătate.
https://youtu.be/cCHSfFfQRj8
3.Proprietațile fizico-chimice
Proprietăţile fizice ale lemnului depind de o serie de factori: specia lemnoasă, mod de
debitare, condiţii de păstrare, umiditate, prezenţa defectelor. Condiţiile de păstrare şi modul
de prelucrare tehnologică pot influenţa decisiv proprietăţile lemnului materie primă.
Evaluarea proprietăţilor lemnului se face prin raportarea la un material sănătos, fără defecte,
cu un conţinut de apă de 15 %, păstrat corespunzător.
Culoarea lemnului variază de la o specie la alta, de la alb la negru, fiind dată de culoarea
substanţelor chimice de natură organică impregnate în pereţii celulelor lemnoase. După
culoarea în secţiune transversală, lemnul este împărţit în două grupe: unicolor (fără diferenşe
de culoare între alburn şi duramen) şi bicolor. Speciile lemnoase se grupează în general după
următoarele culori de bază: albă (brad, molid, etc.), galbenă (tisă, prun), roşie (santhal),
cenuşie (amazac), verde, violetă (amarant) şi neagră (abanos). În mod obişnuit, speciile din
zona temperată au culori moderate, pe când cele din regiunile tropicale au culori mai închise.
Culoarea naturală a lemnului poate fi modificată negativ sub influenţa razelor soarelui sau
poate fi ameliorată prin tratamente hidrotermice, chimice, sub efectul radiaţiilor ultraviolete,
etc.la speciile mai puţin valoroase. Pentru o corectă identificare a speciei lemnoase se va lua
în considerare culoarea lemnului netratat.
Luciul lemnului reprezintă proprietatea acestuia de a reflecta lumina, fiind datorat unor
elemente anatomice sau ţesuturi, în special razelor medulare şi fibrelor lemnoase. Modul de
debitare şi finisarea pot influenţa luciul natural al lemnului. În industria mobilei sunt apreciate
în special speciile lemnoase cu luciu natural, utilizate la fabricarea furnirelor estetice. În
practică luciul se exprimă prin termeni împrumutaţi din alte domenii (luciu mătăsos - paltin,
platan; luciu argintiu - mesteacăn; luciu auriu - salcâm; luciu mat - plop, carpen, etc.)
Desenul lemnului reprezintă un criteriu important în alegerea destinaţiei lemnului, respectiv

pentru obţinerea semifabricatelor, pieselor de mobilier mai puţin vizibile sau pentru furnire
utilizate la acoperirea suprafeţelor exterioare din structura mobilierului. Desenul lemnului este
datorat efectului combinat al elementelor macroscopice (inelele de creştere anuală, razele
medulare, fibrele, nodurile, culoarea), puse în evidenţă prin modul de debitare. Desenul este
diferit pe cele trei secţiune plane principale. În general, desene foarte frumoase se obţin la
speciile lemnoase cu anomalii de structură (fibră creaţă, noduri foarte mici, noduri mai mari,
etc.). Desenul lemnului este denumit în general prin termeni ce sugerează formele obţinute
prin jocuri de linii şi suprafeţe (măzărat, ondulat, înflorat, dungat, piele de şarpe, marmorat,
etc.).
7
Textura lemnului este apreciată tactil şi vizual, fiind datorată structurii macroscopice a
lemnului (natura, mărimea, proporţia şi modul de dispunere al elementelor anatomice). În
general textura poartă calificative de fină, uniformă, semifină, grosieră, fiind specifică
diferitelor esenţe lemnoase. Fineţea prezintă importanţă deosebită la fabricarea mobilei, în
special la alegerea procedeului de finisare.
Umiditatea lemnului reprezintă cantitatea totală de apă conţinută, raportată la masa

lemnului.Umiditatea variază în funcţie de specie şi de momentul tăierii, putând ajunge până la
60-100 % (raportată la masa lemnului uscat). Constituie un factor de instabilitate pentru lemn,
favorizând apariţia unor boli şi defecte, motiv pentru care se recomandă uscarea lemnului
până la o umiditate de echilibru impusă de condiţiile de utilizare (10 ± 2 % pentru mobilă).
Densitatea lemnului diferă de la o specie la alta, de la un anotimp la altul şi chiar la arborii

din aceeaşi specie. Densitatea este dependentă de umiditatea lemnului, motiv pentru care în
practică se determină mai ales densitatea aparentă, corespunzătoare unei umidităţi a lemnului
de 15 %.
Contragerea şi umflarea reprezintă variaţia de volum a lemnului datorită modificării

conţinutului de apă. Fenomenele sunt nedorite, conducând la deformarea şi crăparea lemnului.
Dilatarea termică a lemnului este redusă.
Conductibilitatea termică este în general mică, lemnul uscat fiind considerat un material
termoizolant. (coeficientul de conductibilitate termică medie de 0,09-0,30 kcal/m×h×grd,)
Conductibilitatea electrică a lemnului depinde în mod decisiv de umiditate, lemnul verde sau
umed fiind un bun conducător de electricitate, în timp ce lemnul uscat, vopsit, lăcuit sau
impregnat cu răşini este un bun izolator.
Conductibilitatea acustică a lemnului depinde de specie, de umiditate, de direcţia de

propagare a undelor acustice şi de grosimea obiectelor din lemn. Datorită conductibilităţii
acustice şi altor fenomene ce au loc la transmiterea undelor sonore prin masa lemnului
(reflexia, absorbţia şi rezonanţa), lemnul reprezintă un material valoros pentru confecţionarea
instrumentelor muzicale.
3.1. Anizotropia lemnului.

Lemnul este un material anizotrop(care nu are aceleaşi proprietăţi fizice în toate direcţiile;
care prezintă direcţii privilegiate), proprietatile fizico-mecanice variind dupa trei directii
principale si anume: -sensul longitudinal corespunde cu directia fibrelor lemnului;
-sensul radial corespunde directiei razelor medulare si este normal fibrelor lemnului;
-sensul tangential corespunde directiei tangentei la inelele anuale si este deci perpendicular
sensului radial.
8
3.2 Greutatea specifica aparenta

Greutatea specifica aparenta sau greutatea unitatii de volum variaza in functie de specie, de
conditiile de crestere a arborelui, de gradul de umiditate etc.
3.3 Umiditatea lemnului

Apa in lemn se prezinta sub mai multe forme:
 apa chimic legata,care face parte din materia lemnoasa si nu poate fi scoasa decat prin
ardere;
 apa legata, cuprinsa in peretii celulelor,care poate fi scoasa complet din lemn numai
prin uscare in etuva;
 apa libera,care umple golurile intracelulare si vasele si care se pierde(elimina)usor.
Lemnul tinut intr-un mediu uscat pierde apa micsorandu-si volumul, iar intr-un mediu umed
absoarbe apa, marindu-si volumul.Lemnul este deci un material higroscopic(care absoarbe cu
usurinta apa din atmosfera).
Lemnul verde, proaspat taiat poate avea un grad de umiditate de peste 50%.Prin uscare
lemnul pierde intai apa libera ajungand la 25-30% umiditate,la punctul de saturatie de
fibra(cand nu mai are decat apa higroscopica)
Variatia cantitatii de umiditate higroscopica conduce la fenomenul de contragere si umflare,
iar umiditatea peste limita de saturatie de fibra favorizeaza dezvoltarea parazitilor,provocand
putrezirea lemnului.
Contragerea lemnului ,datorita pierderii apei higroscopice, produce scaderea volumului
lemnului si are ca efecte deformarea si strambarea pieselor de lemn precum si aparitia
crapaturilor.Deformarea din contragere se produce datorita anizotropiei lemnului, adica a
coeficientului de contragere diferit pe cele 3 directii.
Diferenta dintre coeficientii de contragere in directia radiala si tangentiala conduc la
deformarea pieselor de lemn care depinde de pozitia pe care piesa a avut-o in bustean , deci de
modul cum sunt dispuse inelele anuale in piesa si de dimensiunile pieselor.
Aceste deformatii conduc la dezagremente in exploatarea unor elemnte , de exemplu la
eventuala la eventuala rupere a unei invelitori bituminoase datorita deschiderii rosturilor
scandurilor de astereala.De asemenea, deformatiile pot conduce la micsorarea capacitatii
portante sau chiar la iesirea din lucru a imbinarilor.
Masurile de limitare a contractiei se refera la limitarea umiditatii lemnului acolo unde
efectele contragerii ar fi periculoase si la limitarea dimensiunilor pieselor.
Putrezirea poate conduce la distrugerea totala a celulozei prin descompunerea ei in bioxid de

carbon si apa.Putrezirea se produce sub efectul unor ciuperci aerobe(se dezvolta numai in
prezenta aerului) ce se dezvolta in conditii de exzistenta a umiditatii peste umiditatea de
saturatie si de temperatura intre 0 si 50°C.
9
Masurile de evitare a putrezirii vizeaza fie distrugerea sporilor de ciuperci prin antiseptizarea
lemnului(tratament chimic),fie prin masuri constructive de evitare a umezirii.
Masurile constructive contra putrezirii se refera la:
 alegerea si sortarea corecta a lemnului;
 evitarea umezirii lemnului ce poateaparea din precipitatii, din condens sau prin
contactul cu elementele de constructie (betoane, zidarii).Umezirea se evita prin
dispunerea sub piesele de lemn a unor straturi de hidroizolatie;Prin dispunerea sub
elemntele importante a unor piese din lemn rezistent, impregnate,prin evitarea
incastrarii directe a stalpilor de lemn in fundatii si socluri si prin corecta rezemare a
grinzilor pe zidarie;
 asigurarea uscarii lemnului prin asigurarea unei circulatii a aerului care indeparteaza
umiditatea.
Masurile chimice contra putrezirii realizeaza distrugerea sporilor de ciuperci cu ajutorul unor
substante numite antiseptice sau fungicide.Substantele antiseptice pot fi
uleioase(creuzotul,carbolineumul, petrolatomul) sau solubile in apa(fluoruri de sodiu, cloruri
de zinc etc)
Substantele antiseptice se pot aplica prin vopsire(tratare superficiala), impregnare sub
presiune sau impregnare prin alternarea de bai calde si reci(folosind celulele lemnului).
3.4 Dilatarea termica

Variatia dimensionala a lemnului datorita temperaturii este foarte mica. In sensul transversal,
adica perpendicular pe directia fibrelor, acest coeficient este de 10-20 de ori mai mare. Aceste
valori foarte mici determina aparitia unor eforturi neglijabile din diferentele de
temperatura,deci elimina necesitatea rosturilor de dilatatie.
3.5 Conductivitatea termica

Lemnul este un corp rau conducator de caldura(din cauza structurii poroase) si valorile
coeficientilor de conductibilitate termica justifica utilizarea lemnului si a derivatelor din lemn
ca materiale termoizolatoare.
3.6.Conductivitatea electrica.
Lemnul uscat este in mod practic rau conducator de electricitate.Rezistenta electrica scade
insa repede odata cu cresterea umiditatii.
10
Lemnul uscat constituie un izolant suficient de bun pentru instalatiile si echipamentele

electrice de joasa tensiune.Deoarece umezirea ii modifica mult proprietatile , el trebuie vopsit
sau lacuit cand este utilizat la instalatii electrice.
3.7.Arderea lemnului.
Arderea lemnului este un proces de oxidare a materiei sale organice .Lemnul se protejeaza
contra incendiului prin masuri constructive si chimice.
Masurile constructive urmaresc:
 utilizarea lemnului numai in cladiri care nu prezinta pericol de incendiu,avand
temperaturi interioare normale, fara foc deschis, scantei etc.
 indepartarea lemnului de sursele de caldura, de exemplu cosuri
 folosirea sectiunilor din lemn masiv cu muchiile tesite.
Protejarea chimica denumita si ignifugare reprezinta tratarea cu substante a caror actiune

consta din:
 izolarea fizica a lemnului prin invelisuri rau conducatoare de caldura(azbest, tencuieli)
 topirea substantei ignifuge sub influenta caldurii si degajarea de vapori sau gaze inerte
care, prin amestecarea cu gazele de descompunere, micsoreaza inflamabilitatea
acestora;
 micsorarea temperaturii lemnului prin consumarea unei parti din caldura de catre
substantele ignifuge in procesele de topire ,evaporare sau descompunere a acestora.
Substantele ignifuge trebuie sa fie stabile in timp, sa nu aiba actiune corosiva asupra
metalelor, sa nu favorizeze putrezirea si sa nu modifice rezistentele lemnului.
Dintre substantele ignifuge se pot remarca sarurile de amoniu(difosfat si monofosfat de
amoniu) si silicatul de sodiu aplicat pe suprafata lemnului in solutii apoase.
4.Caracteristici tehnice
4.1. Sensibilitatea la umezeala. "Lucrul" lemnului
Unul dintre aspectele cele mai semnificative ale lemnului, cu implicatii directe asupra
folosirii sale in constructii, il constituie sensibilitatea sa la umezeala. Continutul de apa
influenteaza greutatea specifica, dimensiunile, stabilitatea formelor si rezistenta mecanica
(care scade cu cresterea umiditatii); totodata umiditatea crescuta (peste 18%) determina
procese biologice de degradare a lemnului.
Procesul de uscare a lemnului proaspat taiat (al carui continut de apa poate ajunge la 75% din
greutate) are ca scop aducerea umiditatii continute la o limita acceptabila pentru utilizarea
lemnului in constructii fara pericolul unor fenomene deformative importante; se recomanda ca
umiditatea continuta sa fie cca 8-12% pentru utilizare la interior si cca 13-18% pentru
utilizare la exterior.
Lemnul pastreaza insa proprietatea de a realiza schimburi de umiditate cu mediul ambiant
(este higroscopic): de aceea, dincolo de practica uscarii prealabile, este indicata adaptarea
11
lemnului la mediul in care va sta, respectiv atingerea

unui echilibru higroscopic optim, inaintea punerii in
opera.
Modificarea continutului de apa al lemnului intre
anumite limite, respectiv intre starea anhidra si
valoarea de saturatie a fibrelor, determina variatii de
volum si dimensiuni pe cele 3 directii principale:
axiala, radiala si tangentiala; se spune ca lemnul
"lucreaza". Sub valoarea de saturatie a fibrelor (cca
30%) volumul se reduce: are loc o "contragere". Peste
starea anhidra, se produce "umflarea" lemnului.
Contragerea are valori diferite pe cele 3 directii:
contragerea este mai mare pe directie tangentiala decat
pe directie radiala; contragerea axiala este mai redusa decat contragerea transversala (radiala
si tangentiala).
Contragerea lemnului prin uscare provoaca tensiuni si deci deformatii, cu efecte diferite pe
diferite directii si in diferite sectiuni ale trunchiului. Contragerea axiala este mai redusa decat
contragerea transversala (radiala si tangentiala). Functie de zona de trunchi din care au fost
extrase, piesele de lemn se vor deforma fig. 4 diferit.
Sensul probabil al variatiilor dimensionale si de forma ale pieselor din lemn, ca urmare a
imbatranirii (uscarii) si a variatiilor de umiditate inerente, trebuie prevazut si avut in vedere la
proiectarea de detaliu a constructiilor din lemn.
Pentru o aceeasi modificare de umiditate, procent mai mic sau mai mare de scanduri cu latura
mare a sectiunii perpendiculara pe directia cercurilor anuale (nedeformabile sau putin
deformabile).
fig. 5
4.2.Degradarea biologică
Dată fiind originea sa organică, lemnul este atacabil de micro şi macro organisme: bacterii de
putrefacţie, ciuperci, insecte parazite. Unii agenţi biologici atacă lemnul uscat (insectele
parazite), alte atacuri biologice (bacterii de putrefacţie, ciuperci parazite) sunt favorizate de
umiditatea crescută asociată căldurii şi lipsei ventilaţiei.
12
In ceea ce priveşte putrescibilitatea, lemnul este afectat în special de situaţiile mixte (părţi ude
/ părţi uscate) şi de variaţiile ciclice de umiditate.
Agenţii biologici sunt de regulă specifici fiecărui tip de lemn. Sunt mai vulnerabile părţile
tinere ale lemnului şi, în general, speciile de lemn moale, decât cele de lemn dur.
Aplicarea unor tratamente protective (vopsire sau lăcuire, catran sau carbonatare) trebuie
făcută pe lemn bine uscat; apa menţinută în interiorul unui lemn prea tânăr impermeabilizat
superficial va determina în scurt timp putrezirea acestuia.
4.3. Sensibilitatea la foc

Lemnul este un material combustibil. Supus unor temperaturi crescânde în prezenţa aerului,
lemnul se
0 descompune progresiv, pentru a se aprinde la 270 C. Puterea calorifică este proporţională cu
densitatea.
Asigurarea unei rezistenţe omogene la foc a tuturor pieselor unei structuri din lemn implică o
serie de constrângeri în ceea ce priveşte dimensionarea pieselor, îmbinările, calitatea lemnului
şi gradul de expunere la foc a pieselor, precum şi unele tratamente superficiale ignifuge.
4.4. Greutatea specifică

Intre materialele folosite la realizarea structurilor portante, lemnul este considerat un material
uşor (spre deosebire de zidărie şi beton).
Greutatea specifică variază funcţie de specie şi funcţie de conţinutul de apă. Ca atare, în
cadrul fiecărei specii în parte, se pot face referiri la valori stabile ale greutăţii specifice numai
în raport cu conţinutul de apă.
In tabelul următor sunt prezentate cîteva exemple de greutăţi specifice (t/m3) pentru diverse
specii de lemn, pentru o umiditate de 15%.
salcie 0.50 t/m paltin 0.70 t/m măslin 0.90 t/m

plop 0.54 t/m3 salcâm 0.75 t/m3 carpen 0.92 t/m3
brad 0.60 t/m3 cireș 0.77 t/m3 stejar 0.94 t/m3
mesteacăn 0.60 t/m3 fag 0.80 t/m3 abanos 1.26 t/m3
4.5.Porozitatea
13
Porozitatea este o caracteristică generală a lemnului, ce priveşte utilizarea şi consevarea

diverselor tipuri de lemn.
Porozitatea influenţează capacitatea de izolare termică (lemnul poros este mai bun izolant
termic), dar şi sensibilitatea la umezeală (accentuată de o porozitate crescută).
Porozitatea lemnului variază funcţie de specie. In general, se consideră mai poros lemnul
moale, decât cel dur; cel cu vase mici şi difuze, decât cel cu vase mari; cel fără răşină, decât
cel cu răşină.
Suprafeţele de capăt (secţiuni transversale) sunt mai poroase decât cele longitudinale, deci
mai vulnerabile din punct de vedere al absorbţiei de apă.
4.6. Conductibilitatea electrică, termică, fonică

Conductibilitatea electrică variază funcţie de conţinutul de apă, esenţa lemnoasă şi densitate;
în general, creşte cu umiditatea.
Conductibilitatea termică a lemnului este slabă; lemnul este un bun izolant termic (ex. lemnul
de brad este de peste 3 ori mai izolant decât cărămida cu goluri)
Conductibilitatea fonică a lemnului este redusă; deşi uşor, lemnul este poros, şi ca atare un
bun izolant acustic (ex. lemnul de balsa, la 20 mm grosime, determină o reducere a nivelului
sonor de 27 dB pentru sunete de 1000Hz)
5. Proprietatile mecanice
Proprietăţile mecanice ale lemnului depind de o serie de factori, dintre care cei mai
importanţi sunt: caracterul si natura solicitării, direcţia solicitării faţă de fibre, viteza de
încărcare şi durata de menţinere a încărcării, structura şi defectele lemnului, specia,
umiditatea, etc.
Caracteristicile mecanice şi de deformaţii se determină în laborator pe epruvete de dimensiuni
mici executate dintr-un lemn fără defecte, obţinându-se astfel rezistenţele normate ale
lemnului ideal sub încărcări de scurtă durată.
La încercări trebuie să se aibă în vedere prevederile STAS 2682-83 privind luarea probelor şi
debitarea epruvetelor, STAS 6300-81 privind atmosfera de condiţionare şi încercare şi STAS
83-89 privind determinarea umidităţii.
Caracteristicile lemnului sunt influenţate de umiditatea lemnului şi, din acest motiv, toate sunt
determinate pentru o umiditate de 12%.
Limitele în care variază principalele caracteristici mecanice ale lemnului de construcţie din
Europa /17/, pentru o umiditate de 12%, sunt date în tabelul 3.6, luând în considerare direcţia
solicitării( paralelă cu fibrele, II şi perpendiculară pe fibre, ┴); valorile marcate în tabel sunt
cele folosite în mod curent.
14
fig.
6
Lemnul este un material HETEROGEN (neuniform ca structură, calitate, etc) şi ANIZOTROP

(pentru o aceeaşi solicitare, rezistenţa este diferită funcţie de direcţie; pe aceeaşi direcţie,
rezistenţa la întindere şi cea la compresiune au valori sensibil diferite)
Rezistenţa mecanică creşte în general cu greutatea specifică. Ea este influenţată (negativ) de
conţinutul de apă al lemnului.
La evaluarea proprietăţilor mecanice ale unui element din lemn, este bine să se verifice
regularitatea creşterii, ca şi prezenţa, localizarea şi starea eventualelor noduri sau alte defecte.
Funcţie de felul în care se prezintă lemnul, sunt definite mai multe clase de calitate cărora le
corespund caracteristici mecanice diferite.
Rezistenţa şi deformabilitatea îmbinărilor depind esenţial de proprietăţile elementelor de lemn
asamblate. In zona îmbinărilor este necesar să fie utilizat cel puţin lemn cu rezistenţă medie
sau lemn lamelar încleiat de calitate; anumite tipuri de îmbinări speciale pot să impună
condiţii mai severe. In zonele de îmbinare eforturile sunt verificate ţinând cont de slăbirea
secţiunii interesate prin chertare
Deformabilitatea este diferită pe cele trei direcţii de solicitare (axială, radială, tangenţială),
pentru o aceeaşi încărcare.
Deformabilitatea pe direcţie axială este de regulă ceva mai mare la compresiune decât la
întindere.
Duritatea exprimă rezistenţa pe care lemnul o opune la penetrarea unui corp dur (o unealtă de
prelucrare, un cui, un şurub, etc). Duritatea mare implică o lucrabilitate mai redusă a
lemnului.
Duritatea este diferită pentru diferite zone ale trunchiului (duramenul este mai dur ca
alburnul). Este proporţională cu densitatea lemnului şi scade cu creşterea umidităţii.
15
Flexibilitatea caracterizeză mai mult sau mai puţin lemnul, în raport cu următoarele
proprietăţi:
- rezistenţă la îndoire: săgeată mică înainte de rupere; în raport cu greutatea lor specifică
mai mică, răşinoasele au o rezistenţă semnificativă la îndoire, de unde utilizarea lor la schelete
structurale; în schimb fagul, care se curbează uşor, este folosit la fabricarea mobilei;
- tenacitate: fermitate; proprietatea de a suporta simultan eforturi ridicate şi deformaţii
mari, înainte de a se rupe;
- rigiditate: raportul între secţiunea piesei şi săgeata sa în momentul ruperii; între
diversele esenţe, lemnul cel mai rigid se rupe repede şi casant.
Durabilitatea
Se referă la proprietatea lemnului de a rezista la acţiunea factorilor de mediu (umiditate
atmosferică, apă absobită prin capilaritate, intemperii, ciuperci şi insecte, solicitări termice,
chimice şi mecanice).
In general, lemnul cel mai durabil în condiţii normale de utilizare este cel care:
- conţine cantităţi suficiente de răşini (pin, pitchpin), oleo-răşini (tek, eucalipt), tanin
(stejar, castan);- este dens;
- nu conţine substanţe care fermentează; alburnul conţine amidon şi glucoze ce
constituie o hrană obişnuită a insectelor xilofage;
- este amplasat într-un mediu uscat.
Lemnul supus unei umidităţi constante este durabil; lemnul de arin, stejar, ulm, complet
scufundat în apă dulce poate dura cinci secole. In atmosferă uscată, la adăpost, acesta poate
dura mai multe milenii (v. mormintele egiptene)
Conservarea lemnului
Longevitatea lucrărilor executate din lemn este asigurată printr-o concepţie corectă a
construcţiei şi a detaliilor, alegerea judicioasă a materialelor şi a tehnicilor de punere în operă
şi, la nevoie, prin tratamente superficiale adecvate sau printr-o protecţie chimică în masă.
Produsele chimice fungicide (antiseptice) nu acţionează eficient contra putrezirii decât dacă
pătrund suficient în masa lemnului; această condiţie nu este îndeplinită decât de tehnologiile
industriale de impregnare.
16
fig.7
6.Rezistențe mecanice
Rezistenţa la compresiune creşte aproape
proporţional cu densitatea şi scade odată cu creşterea
conţinutului de apă (ex. o creştere de 1% a umidităţii
determină în medie o scădere a rezistenţei cu 4%).
Rezistenţa la compresiune pe direcţie transversală (radială şi
tangenţială) este 15-20% din rezistenţa pe direcţie axială.
Rezistenţa la compresiune transversală este în general slabă,
dar este ceva mai bună la lemnul dur de foioase.
Fig. 8
Rezistenţa la întindere a lemnului are valoarea maximă. Pe direcţie axială, rezistenţa

la întindere este apropape dublul celei la compresiune.Totodată, această caracteristică
este puternic influenţată de sensul fibrelor, precum şi de defecte (cum sunt nodurile
sau fibrele torsionate).
Rezistenţa la întindere transversală este în general foarte slabă; o astfel de utilizare
trebuie evitată. Prezenţa fisurilor din contragere scade foarte mult rezistenţa la
întindere perpendiculară pe fibre.
Rezistenţa la încovoiere
Pentru probe de aceleaşi dimensiuni şi aceleaşi forţe care
acţionează perpendicular pe axă, comportarea la încovoiere
variază funcţie de poziţia suprafeţelor de separaţie între
inelele de creştere (v.dispunerea inelelor de creştere în
secţiune)
fig. 9
Rezistenţa la forfecare în lungul fibrelor (lunecare longitudinală) - solicitarea la
forfecare cel mai frecvent întâlnită în construcţii este proporţională cu densitatea; din
acest punct de vedere, răşinoasele au o comportare mai slabă.
17
Rezistenţa la forfecare în lungul fibrelor este cu 50 - 60% mai mică decât cea la forfecare
transversală (perpendiculară pe direcţia fibrelor)
Rezistenţa la şoc (rezilienţa) maximă se manifestă pe direcţie radială, iar cea minimă
pe direcţie tangenţială.
Funcţie de rezistenţa la şoc, lemnul se clasifică astfel:
- lemn rezilient: frasin, brad; apt pentru unelte, schiuri, grinzi;
- lemn mediu rezilient: stejar, fag; apt pentru tâmplărie;
- lemn fragil: pin, cedru; apt pentru alcătuiri fixe (ex. tavane suspendate)
7.Produse si elemente din lemn

Produse brute din lemn.
Produsele brute din lemn se obţin din cilindrul lemnos prin curăţarea de coajă şi tăierea la
anumite lungimi.
Pentru lucrări de construcţii se folosesc:
Lemnul rotund - cilindri lemnoşi cu diametrul la capătul subţire de cel puţin 4cm; se
foloseşte pentru obţinerea altor produse brute, semifabricate, sau finite din lemn;
Prăjini - produse cu diametrul la capătul subţire de la 4cm la 7cm şi lungimea de 2…4m.
Bile - produse cu diametrul la capătul subţire de la 8cm la 11cm şi lungimea de 3…6m;
Manele - produse cu diametrul la capătul subţire de la 12cm la 16cm şi lungimea de 6…9m;
Bilele, manelele şi prăjinile se realizează din esenţe de răşinoase şi se folosesc la alcătuirea
acoperişurilor în pante, la construcţii provizorii, pentru susţinerea cofrajelor pentru betoane şi
sprijiniri la săpături, la schele, la structura pereţilor etc.
Produse semifabricate din lemn

https://youtu.be/ySJs4w7sad4
Produsele semifabricate din lemn se obţin din lemn rotund prin cioplire sau tăiere.
Cioplituri - se realizează din lemn de răşinoase, prin cioplire cu toporul şi pot avea muchiile
teşite sau drepte şi lungimi de la 3m la 8m. Se folosesc la realizarea elementelor de planşee şi
acoperiş (grinzi, pane, căpriori) şi pereţi;
Bulumaci - realizaţi prin cioplirea pe o parte din lungimea lemnului rotund, cu un capăt ce se
impregnează sau se carbonizează prin ardere şi se folosesc la împrejmuiri.
Cheresteaua - se obţine prin tăierea la gater a lemnului rotund pe direcţia longitudinală,
rezultând elemente cu feţe plane şi paralele două câte două sau numai a două feţe plane şi
paralele.
După modul de prezentare al secţiunii, cheresteaua se prezintă în mai multe sortimente:
o scânduri - produse cu secţiunea dreptunghiulară, cu raportul laturilor mai mare
ca 2, iar grosimea maxim 24mm; se utilizează la lucrările de tâmplărie (rame,
panouri, uşi, ferestre etc.), astereală (suporturi plane pentru învelitori), cofraje
18
(tipare pentru turnarea betonului), pereţi, tavane şi ca semifabricat pentru

obţinerea produselor finite din lemn;
o dulapi - produse cu secţiune dreptunghiulară, cu raportul laturilor mai mare ca
2, iar grosimea minim 28mm; se folosesc în lucrările de tâmplărie, mobilier,
podine (la poduri şi schele), elemente pentru schele şi sprijiniri pe şantierele de
construcţii;
o şipci sau leaţuri - piese cu secţiunea dreptunghiulară şi raportul laturilor mai
mic dacât 2 şi grosimea maximă 40mm; se folosesc la lucrări de tâmplărie,
grătare suport pentru învelitori (ţigle azbociment), garduri etc.;
o rigle - piese cu secţiunea dreptunghiulară, cu raportul laturilor mai mic decât 2,
grosimea de 100...300mm; se folosesc ca elemente de rezistenţă la planşee,
podine, stâlpi etc..
În funcţie de tipul defectelor şi numărul acestora, cheresteaua de răşinoase se livrează în 5
clase de calitate, iar cheresteaua de foioase în 4 clase de calitate.
Furnirele - se obţin prin tăierea, cu dispozitive speciale, a lemnului rotund, în foi de
(0,4...6)mm grosime. Tăierea se poate face în lungul cilindrului lemnos - furnir decupat - sau
tangenţial - furnir derulat.
După poziţia într-o structură, furnirele pot fi:
de faţă - (furnir estetic) cu rol de protecţie şi finisaj şi se realizează în grosimi mici
(0,7...1)mm din lemn de esenţă nobilă (nuc, cireş, mahon, tec, pin);
furnire de bază - de grosime (1...35)mm, folosite la realizarea placajelor, panelului,
panouri celulare;
furnire tehnice şi intermediare - cu caracteristici variate şi diverse întrebuinţări:
industria mobilei, construcţia de nave, avioane, instrumente muzicale.
Placajul (contraplacaj) - rezultă prin lipirea cu ajutorul unor adezivi a unui număr impar de
foi de furnir, astfel încât direcţia fibrelor a două foi consecutive să facă un unghi de 90O (în
mod obişnuit) sau 30O, 45O sau 60O. Prin modul de aranjare a foilor de furnir se obţine un
material practic nedeformabil, elastic şi uşor. Se fabrică în mod obişnuit în grosimi de
(3...12)mm.
Faţa văzută poate fi acoperită cu foi metalice subţiri(placaje blindate), impregnată cu răşină
formaldehidică(placaje melaminate), sau acoperite cu un strat de email(placaje emailate).
Placajele se întrebuinţează în industria de mobilier, pereţi, tâmplărie, plăci celulare.
Panelul - produs sub formă de plăci rigide, nedeformabile obţinut dintr-un miez din şipci de
lemn moale (brad, plop, tei) şi acoperit cu foi de furnir de bază, cu direcţia fibrelor
perpendiculară pe cea a şipcilor, cu scopul compensării deformaţiilor.
Panelul se foloseşte la realizarea elementelor de dimensiuni mari (pereţi, foi de uşi, lambriuri
etc.) şi în industria mobilei.
Produse finite din lemn.

https://youtu.be/3ld2YV1Nwm8
19
Produsele finite din lemn se prezintă la dimensiunile şi forma la care se vor întrebuinţa în
construcţii, putând suferi modificări în ceea ce priveşte numai faţa văzută, care poate fi
şlefuită sau acoperită cu pelicule protectoare.
Din această categorie fac parte:
Scândurile pentru pardoseli - confecţionate din scânduri de răşinoase, rindeluite pe faţa
văzută şi prelucrate pe canturi, pentru realizarea unor rosturi de îmbinare închise. Se folosesc
la realizarea pardoselilor.
Parchetele - plăci obţinute din lemn de esenţă de foioase (stejar sau fag) şi care prin formă şi
modul de îmbinare permit realizarea unor pardoseli din lemn, elastice, estetice, calde, igienice
etc. Plăcile din parchet, în funcţie de tipul defectelor şi numărul acestora, se livrează în trei
calităţi pentru esenţa de stejar şi două calităţi pentru cea de fag, iar ca dimensiuni vor avea
grosimi de (16...22)mm, lăţimi de (30...90)mm şi lungimi de (200...500)mm.
După modul de realizare al îmbinărilor, parchetul prezintă următoarele tipuri:
parchetul cu îmbinare lambă şi uluc (tip P1) - lamba şi ulucul se prezintă pe două
canturi alăturate şi se fixează prin batere cu cuie;
parchet cu îmbinare lambă şi uluc, semicoadă de rândunică şi şanţ pe dos (tip P2); se
fixează prin lipire;
parchet cu lambă aplicat (tip P3);
Pentru valorificarea masei lemnoase s-a realizat parchetul lamelar alcătuit din lamele cu faţa
văzută de (1x10)cm şi care se livrează în plăci lipite pe hârtie cu un adeziv sensibil la
umiditate; se fixează prin lipire.
Pentru delimitarea suprafeţei pardoselii prin realizarea unei rame de încadrare se folosesc
frizuri, care sunt piese din lemn profilate pe una sau ambele părţi laterale corespunzător
tipului de parchet încadrat
Închiderea rostului marginal, între friz şi perete se realizează cu pervaz - piese profilate de
lungime mare.
Plăci ( panouri) celulare - sunt alcătuite dintr-un cadru rigid din şipci, feţe din furnir de bază,
placaj sau PFL dur, iar miezul sub forma unor celule realizate din fâşii de furnir, placaj sau
PFL dur. Se folosesc în special la realizarea foilor de uşi, panourilor de mobilier şi pereţi
despărţitori.
Binale - uşi şi ferestre cu dimensiuni şi forme modulate
Produse din lemn cu structura modificată.

Produsele din lemn cu structura modificată, numite şi produse moderne din lemn s-au realizat
în scopul valorificării superioare a masei lemnoase - ramuri groase, bucăţi mici etc., sau a
esenţelor moi - plop, salcie etc. - înlocuind în acelaşi timp produsele din lemn cu structura
nemodificată - cherestea, placaj, furnire de bază.
Plăcile din aşchii din lemn (PAL) sunt produse sub formă de plăci obţinute prin extrudere
sau presare la cald a unui amestec de aşchii din lemn şi un adeziv sintetic (răşini
formaldehidice).
20
Prin tratarea cu diferite substanţe a aşchiilor, plăcile pot fi hidrofugate, ignifugate,

antiseptizate. Feţele văzute se pot prezenta astfel:
să rămână la forma rezultată din turnare - PAL natur;
pot fi acoperite cu furnir de faţă - PAL furniruit;
se acoperă prin turnare sau pulverizare cu o peliculă dură de email sau lac - PAL
emailat;
se lăcuiesc sau se acoperă cu o peliculă dură, rezistentă la căldură, cu inerţie chimică
ridicată, realizat dintr-un film de hârtie (cu model tipărit) impregnat cu răşină
melaminică - PAL melaminat.
În funcţie de presiunea folosită la obţinerea plăcilor, acestea pot avea densităţi diferite ce
influenţează capacitatea de izolaţie termică şi rezistenţele mecanice.
Plăcile din PAL se folosesc la lucrări de tâmplărie şi pereţi despărţitori (înlocuind placajul şi
panelul) - pardoseli, lambriuri, straturi izolatoare termic.
Pentru a preveni degradarea rapidă a canturilor vizibile ale plăcilor din PAL, acestea se vor
proteja prin furniruire, sau acoperire cu baghete din lemn sau profile din material plastic sau
metal.
Plăci fibrolemnoase (PFL) - se fabrică din fibre de lemn (rezultate prin defibrarea chimică
sau mecanică a deşeurilor din lemn sau stuf, paie etc.) presate cu sau fără liant (albumină,
răşini fenolice, colofoniu, bitum), tratate termic sau nu, impregnate cu uleiuri sicative,
melaminate pe o faţă.
În funcţie de densitate, plăcile pot fi:
moi poroase cu a=350kg/m3,
semidure presate cu a=350...800kg/m3
dure presate cu a=800kg/m3.
Plăcile din PFL se folosesc pentru înlocuirea placajului şi panelului în industria mobilei, la
tâmplărie, lucrări de finisaje, iar cele poroase ca materiale termo şi fonoabsorbante (sub formă
de plăci perforate).
Produse celulozice sub formă de foi - se realizează din celuloza extrasă din masa lemnoasă
sau alte surse - stuf, paie - sub formă de pastă de lemn, celuloză sulfit şi celuloză sulfat.
Din cele trei forme de celuloză se fabrică hârtii şi cartoane celulozice care se caracterizează,
pentru folosirea în construcţii, în:
gramaj - masa exprimată în grame a unui m2;
grosime - în sutimi de milimetru;
umiditate;
rezistenţă la întindere.
În construcţii se folosesc, în mod curent, următoarele produse sub formă de hârtii şi cartoane:
Cartoane pentru produse hidroizolatoare - se fabrică din celuloza sulfit, în mai multe gramaje;
se acoperă cu bitum pentru hidrofobizare şi servesc pentru realizarea hidroizolaţiilor şi a
învelitorilor.
Hârtie pentru tapete - hârtii speciale, fără lignină pentru a nu-şi schimba aspectul, compactă
- pentru a fi impermeabilă la adezivul folosit, care se acoperă cu un model tipografic şi un
strat protector. Se folosesc ca materiale de protecţie şi decorative.
21
Hârtie pentru saci - se fabrică din celuloză sulfit, foarte rezistentă la fabricarea sacilor pentru
transportul şi păstrarea lianţilor şi a altor materiale pulverulente, sensibile la umiditate: ipsos,
ciment, var stins în praf etc.
https://youtu.be/w9L4Y_ZmSck
Grinzi din lemn lamelar încleiat
Grinzile din lemn lamelar incleiat, care mai sunt denumite si grinzi lamelare sau grinzi
stratificate sau glulam, se obtin prin lipirea impreuna a doua sau mai multe lamele din lemn de
rasinoase in conditii de temperatura si presiune bine determinate. Lamelele, la randul lor, se
obtin prin imbinarea succesiva pe lungime printr-un sistem de frezaje in dinti, a unor bucati
selectionate de cherestea cu diverse lungimi, obtinandu-se astfel lamele cu o structura si o
coloratie omogena, care se vor prelucra pe fetele de contact inainte de adezivare si presarea in
pachet.
Fig. 10
Multumita acestei tehnologii, grinzile din lemn lamelar incleiat sunt mult mai stabile in timp,
nemaiexistand pericolul aparitiei deformarilor si a crapaturilor obisnuite la lemnul masiv. Mai
mult, in acest mod este posibila obtinerea unor elemente structurale cu sectiuni si lungimii
mari, maximul posibil prin tehnologia noastra fiind de 1.2m x 0.2m x 18m.
Bârne profilate din lemn lamelar incleiat:
Barnele profilate se obtin prin prelucrarea grinzilor din lemn lamelar incleiat (glulamului) pe
utilaje speciale in scopul obtinerii profilului tip lamba si uluc, necesar imbinarii longitudinale
a acestora. In opera, spre deosebire de grinzile structurale, barnele se aseaza in cadrul peretilor
in pozitie verticala (cu lamelele orientate pe directie verticala).
22
Fig. 11
Cheresteaua de răşinoase:
Lemnul folosit la realizarea lemnului lamelar este selectionat cu grija, toate defectele naturale
ale acestuia fiind eliminate in procesul de fabricatie strict controlat. Cheresteaua de rasinoase
este uscata artificial prinr-un procedeu cu vacuum si are la intrarea in ciclul de fabricatie o
umiditate de 12%, valoare absolut necesara procesului de obtinere a grinzilor din lemn
lamelar incleiat.
Mai multe informaţii despre lemnul lamelar încleiat (glulam):
Glulam = Glued Laminated Timber
Structura pereţilor caselor din lemn de tip Rustic
Gratie tehnologiei de laminare, avem posibilitatea sa fabricam pereti stabili cu grosimi mari,
de 120,160 sau chiar 200mm. In figura de mai jos va prezentam toate profilele de barne
folosite de noi pentru realizarea peretilor:
Profile de barne din lemn lamelar utilizate la fabricarea caselor Ansonia Rustic
23
fig. 12
Realizarea peretilor din barne de lemn
fig. 13
Fig. 14 Imbinari din lemn: coada de randunica
Fig. 15
24
Imbinari din lemn: chertare in cruce pentru perete simplu si dublu
Panelul (STAS 1575-88) este un produs alcătuit dintr-un miez de şipci de lemn masiv lipite
sau nu între ele şi acoperite pe ambele feţe cu foi de furnir sau placaj. Fibrele foilor de furnir
sunt perpendiculare pe direcţia fibrelor şipcilor . Orientarea fibrelor şipcilor de lemn este
considerată ca fiind sensul de rezistenţă principal.
fig. 16
Panouri OSB (Oriented Strand Board)

Panourile OSB se realizează din lamele de lemn legate cu răşini sintetice, care
reprezintă 2 …4 % din masa totală.
În America se folosesc lamele de dimensiuni mari având secţiune pătrată cu latura de 75 mm
şi grosime de 0.4 mm … 0.6mm iar în Europa lamelele folosite sunt cu secţiune rectangulară
de lungime 50mm …70mm şi lăţime de 20mm …30mm.
Panourile se realizează din trei straturi. Straturile exterioare, egale ca grosime, au
lamelele orientate paralel cu lungimea panoului iar stratul interior, care reprezintă aproximativ
50% din volum, are lamelele orientate perpendicular pe lungimea panoului.
Grosimea panoului este de 6..40 mm ( uzual de maximum 25 mm) iar densitatea este
de
550…750 kg/mc.
În Europa, panourile OSB sunt realizate de grupul elveţian KRONO iar în România se
folosesc produsele KRONOPOL (Polonia ) care au caracteristicile din tabelul 2.28a.
25
Conform standardului european produsele OSB se fabrică în următoarele sortimente: OSB2 ,

de uz general utilizate în mediu uscat, la interior ; OSB 3 , utilizate la interior şi exterior în
mediu cu umiditate moderată; OSB4, utilizate ca elemente structurale în medii cu umiditate
ridicată.
Plăcile se pot folosi la realizarea pereţilor structurali, la realizarea elementelor planşeelor
(plăci, grinzi cu inimă plină sau cu goluri, etc.) sau ca şi astereală la şarpante.
fig. 17
https://youtu.be/4v33IpV0xzw
8.Sticla
Sticlele sunt un amestec de dioxid de siliciu şi silicaţi ai diferitelor metale. Sunt materiale
necristalizate (amorfe), cu rezistenţă mecanică şi duritate mare, cu coeficient de dilatare mic.
La temperaturi mai înalte se comportă ca lichidele subrăcite cu vâscozitate mare. Nu au punct
de topire definit. Prin încălzire se înmoaie treptat, ceea ce permite prelucrarea sticlei prin
suflare, presare, turnare, laminare.
https://youtu.be/ncvudFF7kxo
9. Descrierea materiilor prime si auxiliare
Materii prime:
Vitrifianţii: oxizi acizi cu rol principal în obţinerea sticlei. Dioxidul de siliciu (SiO2) sau
nisipul. Este constituentul de bază al sticlei.
Fondanţii : oxizi ai metalelor alcaline : oxid de sodiu, oxid de potasiu, oxid de litiu.
Stabilizanţii: oxizii metalelor alcalino-pamantoase si ai metalelor grele – oxid de calciu, oxid
de magneziu, oxid de zinc, oxid de plumb, oxid de bariu.
Cioburile de sticlă se folosesc în proporţie de 15-30% şi sunt acelea care rezultă din procesul
tehnologic. Ele reprezintă sticla gata elaborată, având toţi componenţii oxidici în proporţiile
necesare şi înglobând o mare cantitate de energie necesară reacţiilor ce au loc la formarea
sticlei.
Materii auxiliare
Afinanţii au rolul de a limpezi masa sticloasă de gaze rezultate din reacţii, pentru a micşora
sau elimina defectele din produsele finite produse de bule. Ca afinanţi se folosesc: trioxidul de
arseniu, azotatul de sodiu azotatul de potasiu , sulfatul de sodiu şi sulfatul de calciu.
Decoloranţii. magneziu, amestec de trioxid de arsen si azotat de sodium, dioxid de mangan,
compusi ai seleniului.
Colorantii : moleculari: oxizi ai diferitelor metale care se mentin in masa sticle sub forma
ionilor (cupru-albastru celest si turcoaz, cobalt-albastru inchis, fier si crom-verde, uranium-
26
galben, mangan-purpuriu sau roz) si coloidali: metale dizolvate in sticla (aur coloidal, argint
coloidal, selenium coloidal).
10. Obţinere
Sticlele se obţin, în general, prin topirea în cuptoare speciale, a unui amestec format
din nisip de coarţ, piatră de var, carbonat de sodiu (sau de potasiu) şi materialele auxiliare.
Proprietăţile fizice ale sticlelor sunt determinate de compoziţia lor. Sticla obişnuită,
sticla de sodiu are compoziţia aproximativă 6SiO2·CaO·Na2O. Se întrebuinţeazã la fabricarea
geamurilor şi a ambalajelor de sticlă. Sticla de potasiu are compoziţia 6SiO2·CaO·K2O şi
este rezistentă la variaţii de temperatură. Se foloseşte la fabricarea vaselor de laborator.
Cristalul (sticla de plumb) este o sticlă în care sodiu şi calciul au fost înlocuiţi cu potasiu şi
plumb (6SiO2·PbO·K2O) şi se caracaterizeaza prin proprietăţi de refracţie bune şi densitate
mare. Flintul şi ştrasul conţin un procent de plumb mai mare decât cristalul. Flintul se
foloseşte pentru prisme şi lentile optice. Prin adăugarea unor cantităţi mici de Al2O3 sau
B2O3 se obţin sticle rezistente la variaţii bruşte de temperatură care se folosesc la fabricarea
vaselor de laborator (sticla Jena, Pirex sau Duran). Au o rezistenţă chimică mare şi coeficient
de dilataţie mic.
Sticlele colorate se obţin dacă, în topitură, se adaugă unii oxizi metalici de
(Fe,Co,Cr,Cu etc.), care formează silicaţii coloraţi. În industria sticlei se utilizează drept
coloranți un număr foarte mare de substanţe care se încadrează de obicei în trei categorii:
coloranţi ionici, coloranţi moleculari şi coloranţi coloidali.
Coloranţi ionici sunt în general oxizii metalici. Aşa de exemplu sticla roşie conţine şi oxid de
cupru I, sticla galbenă sulfat de cadmiu, sticla albastră oxid de cobalt (II), sticla verde oxid de
crom (III), sticla violetă oxid de mangan. Trioxidul de uraniu dă o culoare galben-verde
însoţită de o frumoasă fluorescenţă verde.
Coloranţi moleculari sunt reprezentaţi de seleniu care dă o culoare roz, de sulf care dă o
culoare galbenă sau galbenă-cafenie şi mai ales de sulfurile şi seleniurile diferitelor elemente.
Foarte utilizat este amestecul CdS + CdSe care dă o culoare roşie-rubinie a cărei nuanţă
depinde de raportul dintre cei doi componenţi.
Coloranţi coloidali sunt de fapt metalele care, prin tratamente termice adecvate, sunt
dispersate sub formă de soluţie coloidala imprimând sticlei culori ce depind de dimensiunile
particulelor coloidale. Astfel, aurul fin dispersat în sticlă dă o culoare roşie-rubinie foarte
frumoasă. Argintul dă nuanţe de la galben la cafeniu.
Sticlele colorate se topesc în creuzete cu capcitǎţi de ordinul sutelor de liri sau în cuptoare
mici în care temperatura, şi mai ales caracterul mediului, se pot controla riguros. Sticlele
colorate se utilizează în afara obiectelor de menaj, în numeroase domenii importante. Mari
consumatori de sticlă colorată sunt transporturile aeriene, navele, terestre. Semnalizările
luminoase în transporturi au o deosebită importantă, culorile utilizate deobicei, fiind roşul,
verde, albastru şi galben.
Sticlele colorate se utilizează şi drept filtre penru anumite radisţii, pentru protejarea
ochilor, sudorilor sau a celor ce privesc în cuptoare incandescente se utilizează aşa-numitele
sticle de cobalt dar şi alte sticle care pot reţine radicali calorici sau ultraviolete. Filtrele
colorate intră în componenţa unor aparate optice sau de analiză, utilizate în laboratoare de
fizică, chimie sau tehnică fotografică.
https://youtu.be/DPYqRgrpPnE
https://youtu.be/Hn1pvijYCK0
10.1Fazele principale in obtinerea obiectelor din sticla
27
 Recepţia materiilor prime şi auxiliare
 Dozarea materialelor prime şi auxiliare
 Topirea amestecului de materii prime
 Fasonarea sticlei---- Suflare
 Recoacerea produselor fasonate
 6.Finisarea produselor din sticlă
Fasonarea sticlei prin suflare

Pentru a sufla sticla, suflatorul scufunda capatul unei tevi ce contine sticla
topita, in cuptor, incalzind-o la o temperatura ce depaseste adesea 1200 grade celsius. Teava
este rotita pana cand o cantitate suficienta de sticla se acumuleaza la capatul ei, apoi este
retrasa. Prin suflara in teava, suflatorul poate da forma sticlei. Odata ce prima sticla este
obtinuta, cunoscuta de asemenea si sub denumirea de strat de suport, suflarea continua cu
urmatoarele 2 pana la 6 straturi de sticla colorata. Cel de-al doilea strat, dupa stratul de suport
este unul colorat. Al treilea strat este realizat din sticla clara, iar urmatoarele sunt colorate si
se aseaza unul dupa altul spre exterior. Pentru a controla temperatura sticlei, este necesara
multa pricepere, in procesul de suprapunere a straturilor.
Finisarea produselor din sticla

Urmatorea faza presupune taierea calotei si slefuirea articolului, indepartand
toate asperitatile nedorite rezultate din procesul de suflare. Odata ce obiectul este slefuit,
incepe faza de pictare. Toate picturile sunt realizate manual si includ o serie de pasi succesivi:
marcarea, desenarea modelului, acoperirea sticlei cu un strat protector pe zona deja pictata
pentru o proteja de acizii in care sticla urmeaza a fi scufundata.
Cand pictura este acoperita de stratul protector, obiectul este scufundat in baia de acid care va
ataca numai sticla, nu si zona protejata. Pot fi obtinute diferite nuante in functie de timpul in
care obiectul este expus la acid. Urmatorul pas presupune incrustarea obiectului si
pulverizarea cu nisip pentru a obtine o suprafata uniforma. Ultimul proces consta din slefuirea
chimica care este realizata pentru a schimba transparenta obiectului, oferindu-i un aspect pal.
11.Proprietățile sticlei
 Proprietati mecanice:
28
Duritatea este importanta atât in timpul utilizarii, cand este supusa operatiilor de
zgariere, afectandu-se aspectul si rezistenta mecanica, cat si in timpul prelucrarii. Este
curpinsa intre 6-7 pe scara Mohs.
Rezistenta la tractiune a sticlei obisnuite este de 30-100 N/mm², in schimb
rezistenta la compresiune este de 500-2000 N/mm², ceea ce inseamna ca este mult mai mare
fata de a altor materiale.
 Proprietati fizice
Stabilitatea termica reprezinta capacitatea sticlei de a rezista la variatii mari si
rapide de temperatura, fara sa se distruga. La produsele din sticla de cuart aceasta este marita
de 3 ori.
Masa specifica variaza intre limite largi, de la 2-8 g/cm³ in funcţie de compozitia
chimica si de viteza de racire
 Proprietati chimice
Apa si acizii reactioneaza cu compusii bazici ai sticlei , pe cand solutiile alcaline
solubilizeaza intreaga masa a sticlei . Prin contactul cu apa suprafata sticlei se voaleaza.
Proprietãţile fizice, fiziomecanice şi chimice ale sticlei caracterizeazã comportarea

produselor din sticlã la diferite solicitãri din procesul de utilizare.Proprietãţile fizice sunt:
masa specificã, proprietãţile termice, optice şi electrice.
Masa specificã variazã între limite largi, de la 2-8 g/ în funcţie de compoziţia chimicã
şi de viteza de rãcire. Astfel, sticlele cu un conţinut ridicat de oxizi ai metalelor grele (PbO,
BaO), au densitãţi mari, precum şi cele rãcite lent (sunt mai grele) faţã de produsele cãlite
(rãcite rapid), la aceeaşi compoziţie chimicã.
Proprietãţile termice sunt exprimate prin conductibilitatea termicã, dilatarea termicã
şi stabilitatea termicã. Conductibilitatea termicã a sticlei este redusã, sticla fiind consideratã
un izolator termic. Valoarea conductibilitãţii termice cuprinse între 0,3…1,2 C variazã în
funcţie de compoziţia chimicã, şi anume creşte odatã cu creşterea conţinutului în oxizi cum
sunt: trioxidul de bor ( ), oxidul de magneziu (MgO), de calciu (CaO) şi de sodiu ( ).
Dilatarea termicã a sticlei este redusã; coeficientul de dilatare este mai mic decât al
metalelor. Compoziţia sticlei influenţeazã marimea coeficientului de dilatare termicã, şi
anume acesta este mai mic când sticla are un conţinut bogat în bioxid de siliciu şi anhidrida
boricã; conţinutul de oxizi de sodiu sau de potasiu mãreşte coeficientul de dilatare termicã al
sticlei. Cu cât coeficientul de dilatare este mai mic, cu atât rezistenţa sticlei la şocul puternic
este mai mare.
Stabilitatea termicã (rezistenţa la şoc termic) reprezintã capacitatea sticlei de a
rezista la variaţii mari şi rapide de temperaturi, fãrã sã se distrugã. Valoarea stabilitãţii termice
a sticlei este direct proporţionalã cu dilatarea şi cãldura specificã. De asemenea, rezistenţa la
şoc termic este redusã când grosimea pereţilor produselor din sticlã este mai mare (datoritã
prezenţei tensiunilor interne) sau când produsele prezintã zgârieturi şi defecte de topire.
Proprietãţile optice mai importante sunt: transmisia, absorbţia, dispersia, refracţia şi
reflecţia razelor de lumina.Transmisia luminii, exprimatã prin coeficientul de transmisie, T
(raportul dintre fluxul luminos transmis şi fluxul luminos incident), este cu atât mai mare cu
cât transparenţa sticlei este mai bunã.
Absorbţia luminii, exprimatã prin coeficientul de absorbţie A (raportul dintre fluxul
luminos absorbit şi fluxul luminos incident), este invers proporţionalã cu transmisia. Când
razele de luminã sunt absorbite parţial sau total, sticla poate fi translucidã, respectiv opaca.
29
Indicele de refracţie reprezintã raportul dintre viteza de deplasare a unei oscilaţii

electromagnetice de o anumitã lungime de undã, în aer şi în material de studiat (sticla).
Diferenţa dintre indicii de refracţie ai sticlei pentru doua lungimi de undã diferite se numeşte
dispersie. Indicele de refracţie este dependent de natura oxizilor şi de proporţia în care se
gãsesc în compoziţia sticlei.
Astfel, oxizii de plumb, de bariu, de zinc, de magneziu şi de titan mãresc indicele de refracţie
al sticlei. Indicele de refracţie are o anumita importanţã pentru sticla opticã. Aceasta este de
douã feluri: flint cu indice de refracţie mare şi coeficient de dispersie mic şi crown cu indice
de refracţie mic şi coeficient de dispersie mare.
Reflexia luminii se exprimã prin coeficientul de reflexive R (raportul dintre fluxul luminos
reflectat şi fluxul luminos incident). Sticla obişnuitã de geam are R=4%. În cazul sticlei
optice, reflexia trebuie sã fie micã, pentru a nu se micşora intensitatea luminii care trece prin
lentile. De aceea se aplicã pe suprafaţa sticlei anumite pelicule de substanţe cu indice de
refracţie mai mic decât al sticlei, pentru a micşora coeficientul de reflexive (lentilele
aparatelor de fotografiat).
Conductibilitatea electricã a sticlei este micã la temperatura mediului, de aceea
sticla se încadrezã în categoria izolatorilor electrici. Conductibilitatea electricã creşte când
conţinutul de oxizi alcalini este mai mare şi când este supusã cãlirii.
Proprietãţile mecanice ale sticlei sunt: duritatea, fragilitatea, rezistenţa la tracţiune, la
compresiune şi la încovoiere.
Duritatea este importantã atât în timpul utilizãrii, când este supusã operaţiilor de
zgâriere, afectându-se aspectul şi rezistenţa mecanicã, cât şi în timpul prelucrãrii (tãierii,
şlefuirii, polizãrii). Duritatea sticlei este cuprinsã între 5-7 unitaţi pe scara de duritate Mohs şi
variazã în funcţie de compoziţia chimicã. Sticla cu conţinut ridicat de bioxid de siliciu,
anhidrida borica şi cu oxizi alcalino-pamantoşi are o duritate mare, iar cea care are un
conţinut ridicat de oxizi alcalini şi de oxid de plumb (cristal) are o duritate micã.
Fragilitatea sau rezistenţa la şoc mecanic este o proprietate negativã a sticlei, din care cauzã
îi limiteazã utilizãrile. La acesta nu contribuie numai compoziţia chimicã (borosilicaţii
determinã o fragilitate mai micã, pe când oxizii alcalini de sodiu şi potasiu ca şi oxidul de
plumb mãresc fragilitatea), ci şi în prezenţa tensiunilor interne. Fragilitatea se poate ameliora
prin tratamente termice.
Proprietãţile chimice exprimã comportarea sticlei la acţiunea distructivã a apei, acizilor,
bazelor, sãrurilor şi a gazelor din atmosferã.
Acţiunea prelungitã a apei determinã formarea pe suprafaţa sticlei a unui strat de hidroxizi
alcalini, datoritã combinãrii componenţilor bazici ai sticlei (oxizilor alcalini) cu apa. Acest
strat fiind higroscopic continuã sã absoarbã apa din atmosferã, producându-se treptat,
degradarea sticlei.
În urma reacţiei hidroxizilor cu bioxidul de carbon din atmosferã se formeazã carbonaţi, care
au o acţiune şi mai puternicã de degradare a sticlei. Stabilitatea sticlei faţã de apa se
îmbunãtãţeşte prin creşterea conţinutului de bioxid de siliciu şi a oxidului de aluminiu. Dintre
acizii minerali, numai acidul fluorhidric atacã sticla, ceilalţi au o acţiune asemãnãtoare apei.
În schimb, bazele solubile atacã sticla dupã o anumitã perioadã de timp. Rezistenţa la baze
creşte când proporţia de oxid de calciu se mãreşte. Stabilitatea chimicã are importanţã pentru
sticla de laborator, pentru articole de menaj şi construcţii, sticla opticã etc.
30
12.Rezistențe mecanice
 Rezistenţa la tracţiune a sticlei obişnuite este de 30-100 , în schimb rezistenţa
la compresiune este de 500-2000 , ceea ce înseamnã cã este mult mai mare faţã
de a altor materiale. Conţinutul în bioxidul de siliciu, oxid de aluminiu, de
magneziu mãresc rezistenţa la compresiune a sticlei.
 Rezistența la compresiune
Rezistența sticlei la compresiune este foarte mare: 1.000N/mm² sau 1.000 MPa.
Înseamnă că, pentru a sparge un cub de sticlă cu latura de 1 cm, sarcina necesară este de
ordinul a 10 tone.
 Rezistența la îndoire
Un geam supus acțiunii de încovoiere prezintă o față comprimată și o față dilatată.
Rezistența la rupere prin încovoiere este de:
40 MPa (N/mm²) în cazul sticlei float recoapte;
120-200 MPa (N/mm²) în cazul sticlei călite (în funcție de grosime, fasonarea marginilor și
tipul de lucrare).
Rezistența mare a sticlei călite se datorează faptului că, prin tratare, fețele sticlei sunt puternic
comprimate.
13.Procesul tehnic de executare a sticlei
fig. 18 fig.19
31
Fig. 20 fig. 21
Fig. 22
Fig. 23
Fig. 24
32
14. Tipurile de sticla

STICLA FLOAT:
Geamul float - obtinut prin procedeul de flotare a unei benzi de sticla pe o baie metalica, se
obtine o sticla cu fete perfect plane cu transparenta nedistorsionata de neregularitatile
suprafetei. Tehnologia “float” sta la baza producerii tuturor tipurilor de sticla prezentate in
continuare.
Fig.25 fig. 26
STICLA FLOAT CLARA:

O sticla incolora, clara, cu mare capacitate de transmitere a luminii.
STICLA COLORATA IN MASA:
Se obtine prin adaugarea de oxizi metalici, in masa sticlei, in timpul topirii. Culori uzuale:
bronze, gri, verde, albastru. Densitatea de culoare si transmisia de lumina depind de grosimea
sticlei: aceastea scad odata cu cresterea grosimii sticlei. Culoarea duce la o absorbtie mare a
energiei solare, impiedicind patrunderea ei excesiva in interior
fig. 27
33
STICLA REFLECTORIZANTA:
Avand calitati de reflectare a radiatiei vizibile si/sau a radiatiei infrarosii, sticla reflectorizanta
este obtinuta prin aplicarea unei pelicule de oxizi metalici pe suprafata sticlei. Stratul de oxizi
poate fi aplicat atat pe sticla clara cat si pe sticla colorata in masa. Pelicula de oxizi este foarte
rezistenta si stabila. In functie de orientarea peliculei se poate obtine un effect de “culoare”
( pelicula spre interiorul cladirii) sau de “oglinda” (pelicula spre exteriorul cladirii).
STICLA CU ACOPERIRE DE JOASA EMISIVITATE (Low E):
fig. 28
strat de oxizi metalici depus prin procedeu electromagnetic pe una din suprafetele geamului
float. Aceasta pelicula poate fi “dura” (hard) sau “moale” (soft). Geamul Low E soft poate fi
utilizat doar pentru geamuri termoizolante, cu stratul orientat intotdeauna spre interiorul
geamului pentru a se evita deteriorarea sa.
Folosirea sticlei LowE ridica substantial proprietatile termoizolante ale geamului, reducind
transferul termic (se reduc pierderile de caldura iarna si acumularile de caldura in timpul
verii), permitand in acelasi timp un inalt grad de transmisie luminoasa in interior.
STICLA LAMINATA:
fig. 29
Produsa din doua sau mai multe foi de sticla unite (in conditii speciale de temperatura si
presiune) printr-o folie de polivinil butiral (PVB) avand dimensiuni standard de 0,38 mm;
0,76 mm; 1,52 mm, sau mai mare, in functie de cerinte).
In caz de spargere, avantajul folosirii sticlei laminate consta in faptul ca, fragmentele de sticla
vor ramane lipite de folie evitand accidentarile. Geamurile laminate prezinta rezistenta marita
la indoire sau spargere.
Domenii de utilizare: ferestre, usi, cupole, tavane, acoperisuri, copertine vitrate, pereti
despartitori, balustrade, pardoseli, trepte, vitrari spatii cu risc (sali de sport, scoli, gradinite,
spitale, etc.), vitraje antifonice, adaposturi pasageri (gari, statii transport in comun) si parapeti.
34
STICLA SABLATA:
Este o suprafata mata, obtinuta dintr-un geam transparent sau colorat, peste care se sufla un jet
de nisip fin cu ajutorul aerului comprimat. Sticla sablata cu model se realizeaza folosind un
sablon cu un desen asezat pe geamul transparent care se sableaza.
STICLA ORNAMENTALA:
Este destinata atat cladirilor cu arhitecturi speciale, cat si tamplariei pentru interior. In cursul
procesului de fabricatie, sticla este supusa la trecerea printre doi cilindri de laminare dintre
care unul este gravat cu un motiv. Astfel una din fetele sticlei va fi imprimat in relief
rezultand un geam cu o transluciditate mai mare sau mai mica, in functie de model. Puteti
alege dintr-o foarte mare gama de modele de geam ornamental
OGLINZI:
Geam acoperit cu un strat de argint si cupru, protejat cu doua straturi de lac vernis.
fig. 30
STICLA SECURIZATA:
Sticla securizata este obtinuta prin incalzirea sticlei intr-un cuptor de securizare pana la cca
700gradeC, urmata de racirea brusca. Prin acest procedeu se echilibreaza tensiunile din
interiorul sticlei, ceea ce ii confera calitatile specifice sticlei securizate: geamul este solid in
cazul unui impact mecanic puternic.
Capacitate mare de rezistenta la soc mecanic.Stabilitatea la diferente de temperatura: 200 K
fata de 40 K la float normal.
In caz de spargere, sticla securizata se descompune in bucati foarte mici anuland riscul unor
accidentari. Pot fi securizate toate tipurile de sticla , cu grosimi intre 4-19mm. Geamul
securizat nu mai poate fi modificat prin taiere, slefuire, gaurire,etc.
STICLA EMAILATA:
Este o sticla opacizata (culori RAL) si securizata, cu rolul de a masca anumite elemente ale
constructiei (zone de parapet). Sticla se securizeaza pentru a rezista stresului termic datorat
apropierii de elementele de constructie.
35
fig. 31
STICLA CELULARA:
Material izolant termic si hidro, sticla celulara este prelucrata cu uşurinţa prin taiere sau
perforare, nu se fărâmiţează si nu se crapă in timpul prelucrării.
15.Produse din sticla

https://youtu.be/ZjvyL2VirWo
Sticla plană-cel mai răspândit produs din sticlă
Ochiurile de sticlă de la ferestre au fost folosite şi apreciate de oameni începând de
acum 2000 de ani. Ele au devenit însă accesibile abia la sfârşitul secolului trecut. Cele mai
vechi procedee se bazau pe turnarea sticlei într-o ramă ce delimita şi dădea formă plăcii de
sticlă. Se obţineau astfel plăci groase cu suprafeţe nu prea netede. Imposibilitatea de a obţine
plăci mari de sticlă a dus probabil la inventarea tehnicii vitraliilor care au permis închiderea
cu sticlǎ a marilor ferestre ogivale. În acest scop se suflă sticlă topită sub forma unei bǎşici de
dimensiuni convenabile ,după desprinderea acesteia se rotea rapid vergeaua şi sticla capătă
forma unui disc. Din aceste discuri sau bucǎţi tăiate de discuri se confecţionau vitraliile.
Procedeele s-au perfecţionat continuu. Din dorinţa de a obţine oglinzi de dimensiuni mari s-au
pus la punct procedee de laminare a sticlei. Sticla obţinută prin laminare trebuie şlefuită şi
lustruită pentru că suprafeţele să fie netede şi paralele. Șlefuirea se face cu o suspensie de
nisip în apă şi folosind discuri grele de fontă care se rotesc. Lustruirea se face asemănător dar
cu discuri acoperite cu pâslă şi pulbere fină de Fe2O3. Procedeul este folosit la fabrica de
geamuri de la Scăieni.
Din 1959 se produce sticlă plană prin procedeul numit al ,,sticlei plutitoare” (procedeul
Pilkington).
În acest procedeu topirea şi laminarea se face prin aceleaşi operatii doar că placa de sticlă
laminată este condusă pe suprafaţa unei băi de metal topit (Sn sau aliaje) încălzit la
temperatură ridicată. Sticla moale intră în contact cu suprafaţa metalului topit; se netezeşte
perfect suprafaţa superioară, încălzită cu ajutorul unei flǎcǎri se netezeşte datorită acţiuni
tensiunii superficiale (,,lustruirea la foc”). Placa de sticlă, avansând pe baia de metal, se
36
răcoreşte şi este trecută apoi în cuptorul de recoacere. Suprafeţele apar perfect netede, fără a fi
nevoie de şlefuire.
Geamurile moderne fig. 32

Pentru a asigura în locuinţe accesul luminii soarelui şi confortul maxim, sticla trebuie să
fie termo-şi fonoizolantǎ. Proprietaţile izolante termic şi fonic se realizează de obicei
închizând între 2 plăci de sticlă un strat de aer (ferestre duble). În cazul clădirilor moderne în
care sticla formează pereţi întregi se foloseşte un sortiment relativ nou de geamuri, numite
comercial termopan. Geamurile termopan sunt de fapt nişte panouri formate din doua sau mai
multe plăci de sticlă prinse între ele fie prin sudură , fie prin lipire de rame, care închid între
ele straturi de aer uscat, termo-şi fonoizolant. Panourile se fixează direct în zidire şi pot avea
dimensiunile cele mai diferite, în funcție de construcţie. Grosimea stratului de aer trebuie să
fie de maximum 4cm pentru ca stratul de aer să se comporte laminar. Au o mare rezistentă
mecanică şi calitǎţi izolante (fonice sau termice) corespunzătoare grosimii stratului de aer.
Pentru reglarea cantitǎţii de luminǎ panourile sunt prevăzute plăcile de jaluzele de aluminiu
ce fi manevrate din exterior. Pentru interiorul sǎ nu fie vizibil , se pune un strat de de (1-
1,25mm grosime). Geamul termoabsorbant are în compoziţe oxizi care absorb intens
radiaţiile inflarosii (Feo). Aceste geamuri sunt şi la noi. Pot opri 80% din radiatiile calorice-
numai 40% din cele vizibile. Acelaşi efect care are pe o depunere a unei pelicule metalice
semitransparente.
Sticla de siguranţă este sticla care prin spargere nu dă cioburi periculoase şi se foloseşte în
special în mijloacele de transport. În toată lumea se produc trei tipuri de sticlă de siguranţă:
sticlă armată, sticlă triplex, sticlă călită (la noi-securit). Sticla armată conţine în grosimea ei o
reţea de sârmă de fier cu ochiuri pătrate hexagonale sau altă forma, care în momentul
spargerii impidica desprinderea cioburilor şi căderea plăcii din rama în care este fixată. Se
foloseşte la acoperirea haleleor industriale şi la construcţia pereţilor laterali. Plasa metalică se
poate introduce între valţurile unei maşini moderne de laminare continuă a sticlei, dar sunt şi
alte procedee. Uneori firele metalice înglobate în sticlă sunt folosite ca rezistenţe electrice cu
ajutorul cărora se încălzesc geamurile avioanelor pentru evitarea depunerilor de gheaţă.
ridicate, se prefera raşinile fenol-formaldehidice, pentru rezistenţe mecanice mari se folosesc
raşini epoxi-fenolice iar proprietaţile electrice bune cu raşini polimetil-siloxanice.
Sticla triplex este formată, în principiu, din două plăci de sticlă lipite pe un material
transparent care, la spargere reţine cioburile şi nu lasă geamul să iasă din ramă. În prezent se
folosesc folii de butafol care aderă bine pe sticlă. Triplexul are rezistenţă mecanică mare, dar
este cel mai scump sortiment de sticlă plană.
Plăcile securit, cele mai utilizate în transporturi, se obţin prin călirea sticlei. Plăcile agăţate de
nişte dispozitive speciale (de obicei verticale), sunt
încălzite în cuptoare electrice până la aproximativ
600°C. După câteva minute sunt scoase şi răcite
repede cu jeturi de aer. Rezistenţă mecanică la
incovoire creşte de 5-8 ori faţă de cea a sticlei necalite
iar la spargere formează cioburi sub formă unor
grăunţe cu muchii şi colţuri rotujite, nepericuloase
pentru călători. Un dezavantaj îl constituie zgomotul
puternic produs la spargerea geamului securit. Acest
zgomot îi poate surprinde pe şoferi şi le pot distrage
atenţia de la trafic.
Fibrele de sticlă
fig. 33
37
Fibrele şi produsele din sticlă, cele mai uimitoare produse obţinute din sticlă, au intrat de
mult în practica industrială, având numeroase utilizări curente. Una din cele mai simple
metode de obţinere a fibrelor de sticlă este tragerea lor din baghete. Dacă o baghetă menţinută
în poziţie verticală este încălzită până la topire la capătul inferior, se formează la un moment
dat o picătură de sticlã topită. Picătura tinde să se desprindă de baghetă, antrenând după sine
un fir de sticlă. În cazul când firul este înfăşurat pe un tamburul ce se roteşte, tragerea firului
poate continua vreme îndelungată, obtinundu-se un fir lung. Industrial se folosesc instalaţii în
care tragerea se face din 100 de baghete care avansează treptat spre zona de topire, antrenate
de 2 valţuri prin care trec. Sunt şi alte procedee care folosesc principiul tragerii firelor de
sticlã prin filiera (orificii de 1-2mm diametru) prin care pătrunde sticla fluidă.
Fibrele de sticlă au o rezistenţă mecanică mare, pe care o păstrează până la cca.
250°C. De asemenea au o stabilitate chimică bună şi o greutate volumetrică mică. De mare
utilitate sunt proprietãţile izolate, termice şi fonice ale fibrelor de sticlã. pentru case. Izolaţiile
termice pe baza de vatã de sticlã sunt mult utilizate; la fel plãcile şi ,,saltelele” prinse între
douã reţele de sârmã. Ele sunt utilizate la izolarea termicã a conductelor ce transportã fluide
calde sau cele ce trebuie ferite de îngheţ, a cazanelor cu aburi, a unor cuptoare sau a unor
instalaţii din industria chimicã. Fibrele de sticlã şi-au gãsit utilizãri în izolarea termicã a
navelor cosmice şi la realizarea unor sisteme de protejare a lor împotriva încãlzirii excesive la
reîntâlnirea în atmosferã. Izolarea fonicã
gãseşte în vatã şi ţesãturile din sticlã
materialele ideale care absorb intens
sunetele, sunt uşoare, neinflamabile.
Ţesaturile simple din fibre de sticlã
impregnate cu bitum sunt folosite pentru
izolaţii hidrofuge foarte durabile.
Sticla opticã fig. 34

De mult timp sticla este un material optic consacrat. Aceasta pentru cã sticla
cumuleazã câteva proprietãţi fizice şi tehnologice preţioase. Se pot obţine cantitãţi mari de
sticlã perfect omogenã din punct de vedere optic (transparenţa, indice de refracţie, dispresia);
variaţia compoziţiei poate duce la modificari ale proprietãţilor optice, rezistenţa sticlei la
diferiţi agenţi externi.
Sticlele optice se grupeazã în doua mari categorii care diferã între ele prin conpoziţie, dar mai
ales prin valorile constantelor optice.
Sticla cron (crown) care este o sticlã silico-calco-
sodicã, ce mai conţine suplimentar diferite
proprietãţi de alţi oxizi sau fluoruri (BaO, P2O5,
Al2O3, NaF, KF, La2O3, etc.). Sticla cron are
indicii de refracţie mici si dispersii mari. Sticlele
flint conţin un procent ridicat de oxizi ai metalelor
grele (TiO2,CdO,La2O3,Bi2O3) Ele au indicii de
refractie ridicati si dispresii mici.
Instrumentele optice moderne necesita sticle cu o
mare varietate de indicii de refractie pe cand
dispresia, le este necesara doar in spectroscopie.
38
Fibrele optice
fig. 35
Fibrele din sticlã şi-au gãsit o aplicare neaşteptatã
în opticã şi se bazeazã pe proprietatea acestor fibre de a
conduce lumina de-a lungul firului de sticlã cu foarte puţine pierderi. Când firul este drept,
lumina se transmite în linie dreaptã. Dacã firul este îndoit, lumina urmeazã toate ondulaţiile
datoritã reflexiilor totale repetate care au loc la suprafaţa de separare sticlã-aer. În felul acesta
lumina poate fi condusã la distanţe mari. Aplicaţiile au devenit interesante numai dupã ce s-au
folosit fibre de sticlã extrem de subţiri înmãnuncheate într-un fascicol de grosimea necesarã şi
care poate fi indoit cu uşurinţã. Se practicã uneori vopsirea acestora la exterior cu negru,
pentru a evita trecerea parazitã a luminii între fibre. Astfel s-au putut transmite imagini prin
cablu din spaţii sau încãperi greu accesibile şi în care existã condiţii periculoase. S-a pus la
punct un aparat care permite vizionarea şi fotografierea unor imagini transmise de un fascicol
de fibre de 1,25mm diametru şi de circa 1m lungime. Aparatul se foloseşte în medicinã pentru
vizualizarea interiorului stomacului dupa ce pacientul a înghiţit capãtul cablului optic.
Imaginea totalã, deşi micã este foarte clarã şi precisã. Existã posibilitatea ca un astfel de
dispozitiv, introdus printr-o venã, sã observe starea de funcţionare a inimii.
Printre aplicaţiile fibrelor optice se numarã şi laserele. Laserul este un dispozitiv care
realizeazã emisia stimulatã a luminii. În mare, principiul emisiei stimulate a luminii poate fi
descris astfel: unii electroni din învelişul electronic al unor anumiţi atomi sunt determinati sã
treacã pe un nivel energetic superior iar apoi sã revinã simultan pe nivelele iniţiale, emiţând
diferenţe de energie sub formã de luminã cu o anumitã lungime de undã. ,,Ridicarea”
electronilor pe un nivel superior se realizeazã iradiind atomii respectivi cu lumina de o
lungime de undã aleasã astfel încat sã corespundã cu diferenţa de energie dintre cele douã
nivele. Revenirea electronilor pe nivelele energetice inferioare, însoţitã de emisia luminii este
stimulatã tot de iradiere cu lumina de o altã lungime de undã (ce dã electronilor impulsul
iniţial).
În realizarea laserelor, sticla reprezintã mediul transparent în care atomii aleşi în funcţie de
lungimea de undã a luminii ce trebuie emisã şi de particularitãţile învelişului de electroni, sã
fie înglobaţi într-o anumitã concentraţie.
Pe baza proprietãţilor ei optice, sticla se foloseşte în executarea semnelor de circulaţie care
strãlucesc puternic când sunt iluminate de farurile autovehicolelor, devenind astfel vizibile în
timpul nopţii. În acest scop se folosesc bile de sticlã de mici dimensiuni. Astfel se valorificã
proprietatea corpurilor sferice de a reflecta practic întreaga cantitate de luminã incidentã în
direcţia din care sunt iluminate. Aceste bile se aplicã pe placa semaforului rutier deasupra
unui polimer alb sau colorat.
https://youtu.be/CuxB7h_wJ7o
39
16.Standarde
SR EN 13986+A1:2015 Plăci pe bază de lemn destinate construcției. Caracteristici, evaluarea
conformității și marcare;
– SR EN 14915+A1:2017 Lambriuri și placări de lemn masiv. Caracteristici, cerințe și

marcare;
precum și versiunea română a standardelor pentru plăci pe bază de lemn care stabilesc
cerințele și metodele de încercare pentru acestea, furnizând recomandări pentru evaluarea
conformității produselor care fac obiectul acestor standarde:
– SR EN 14322:2017 Plăci pe bază de lemn. Plăci melaminate pentru utilizări interioare.

Definiție, cerințe și clasificare;
– SR EN 14323:2017 Plăci pe bază de lemn. Plăci melaminate pentru utilizări interioare.

Metode de încercare;
– SR EN 14354:2017 Plăci pe bază de lemn. Acoperiri din lemn furniruit pentru pardoseală.
SR EN 1279-1:2018 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 1:

Generalități, descrierea sistemului, reguli pentru substituție, toleranțe și calitate vizuală
– SR EN 1279-2:2018 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 2: Metodă

de încercare de lungă durată și cerințe pentru pătrunderea umidității
– SR EN 1279-3:2018 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 3: Metodă

de încercare de lungă durată și cerințe pentru debitul de gaz pierdut și pentru toleranțele la
concentrația gazului
– SR EN 1279-4:2018 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 4: Metode

de încercare a caracteristicilor fizice ale componentelor etanșării perimetrice și inserțiilor
– SR EN 1279-5:2018 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 5:

Standard de produs
– SR EN 1279-5+A2:2010 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 5:

Evaluarea conformității (standardul stabilește cerințele cu privire la evaluarea conformității și
a controlului producției în fabrică a elementelor de vitraje izolante, utilizate în construcții)
40
– SR EN 1279-6:2018Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 6:

Controlul producției în fabrică și încercări periodice
17.Bibliografie
 https://ro.scribd.com/doc/224781782/Lemn-Material-Constructii
 https://ro.scribd.com/document/337801499/Lemnul-de-Constructii
 https://ro.scribd.com/doc/39478353/Constructii-LEMN-an-2-Ed-3-2006
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Lemn
 http://romwoodhouse.ro/CURS_I_LEMN.pdf
 https://ro.scribd.com/doc/162659342/Referat-Lemn-Rcc
 https://ro.scribd.com/document/132282443/sticla
 https://ro.saint-gobain-building-glass.com/ro/proprietati-fizice-ale-sticlei
 https://ro.scribd.com/document/54826640/Sticla
 http://www.vreauprofit.ro/?p=1596
fig. 1,2,3,4,5,6,7,8,9
https://ro.scribd.com/document/337801499/Lemnul-de-Constructii
fig 10, 11, 12, 13, 14, 15, 17
https://ro.scribd.com/doc/162659342/Referat-Lemn-Rcc
fig 16
http://romwoodhouse.ro/CURS_I_LEMN.pdf
fig 18, 19, ...31
https://ro.scribd.com/document/132282443/sticla
fig 32
https://www.google.com/search?
q=geamurile+moderne+imagini&tbm=isch&ved=2ahUKEwif5Nj0tMjpAhXBgKQKHcYoC
XAQ2-
cCegQIABAA&oq=geamurile+moderne+imagini&gs_lcp=CgNpbWcQAzoHCCMQ6gIQJzo
ECCMQJzoCCAA6BAgAEEM6BAgAEBg6BggAEAgQHlDVnwRY4tYEYMHZBGgBcAB
4AYABuAeIAc83kgEOMC4xMy43LjIuMC4xLjKYAQCgAQGqAQtnd3Mtd2l6LWltZ7AB
Cg&sclient=img&ei=70PIXt-
wAsGBkgXG0aSABw&bih=657&biw=1366#imgrc=zPQCo6gaVegypM
fig 33
q=fibre+din+sticla&sxsrf=ALeKk03prR0U_zieYrzsNEH_Y3Evlxn3mQ:1590183124514&so
urce=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwjSto7itcjpAhXFyKQKHcyKAxwQ_AUoAXoE
CBAQAw&biw=1366&bih=608#imgrc=H1BVEXH8X2Zl2M
fig 34
q=sticla+optica+imagini&sxsrf=ALeKk039jcQ8u0RYxI8dyN6YkOuapxk_Fw:15901832683
50&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwiHtdmmtsjpAhUB6qQKHSL0C9wQ_A
UoAXoECAwQAw&biw=1366&bih=608#imgrc=bPL1oW3a7oobAM
fig 35
41
q=fibre+optice+imagini&sxsrf=ALeKk025lLZFTzyYmFDGaXXzh20cclhOpA:15901833861
82&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwj8qfHetsjpAhUSwKQKHVHoB5IQ_AU
oAXoECAwQAw&biw=1366&bih=608#imgrc=XQn1DrYP-vjl8M
42

Lemnul Si Sticla

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lemnul Si Sticla

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pințea Cătălina-Nicoleta Lemnul si sticla ca materiale de construcții

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

 Funcţie de provenienţă: esenţe (sortimente de lemn) europene şi exotice

2. .Structura și compoziția lemnului

• esenta de foioase(fag, stejar, carpen, frasin, salcam etc);

 conicitatea reduce rezistenta la compresiune si produce deseuri mari la prelucrarea

Desenul lemnului reprezintă un criteriu important în alegerea destinaţiei lemnului, respectiv

Umiditatea lemnului reprezintă cantitatea totală de apă conţinută, raportată la masa

Densitatea lemnului diferă de la o specie la alta, de la un anotimp la altul şi chiar la arborii

Contragerea şi umflarea reprezintă variaţia de volum a lemnului datorită modificării

Dilatarea termică a lemnului este redusă.

Conductibilitatea acustică a lemnului depinde de specie, de umiditate, de direcţia de

3.1. Anizotropia lemnului.

3.2 Greutatea specifica aparenta

3.3 Umiditatea lemnului

Putrezirea poate conduce la distrugerea totala a celulozei prin descompunerea ei in bioxid de

3.4 Dilatarea termica

3.5 Conductivitatea termica

Lemnul uscat constituie un izolant suficient de bun pentru instalatiile si echipamentele

Protejarea chimica denumita si ignifugare reprezinta tratarea cu substante a caror actiune

lemnului la mediul in care va sta, respectiv atingerea

4.3. Sensibilitatea la foc

4.4. Greutatea specifică

salcie 0.50 t/m paltin 0.70 t/m măslin 0.90 t/m

Porozitatea este o caracteristică generală a lemnului, ce priveşte utilizarea şi consevarea

4.6. Conductibilitatea electrică, termică, fonică

Lemnul este un material HETEROGEN (neuniform ca structură, calitate, etc) şi ANIZOTROP

Rezistenţa la întindere a lemnului are valoarea maximă. Pe direcţie axială, rezistenţa

7.Produse si elemente din lemn

Produse semifabricate din lemn

(tipare pentru turnarea betonului), pereţi, tavane şi ca semifabricat pentru

Produse finite din lemn.

Binale - uşi şi ferestre cu dimensiuni şi forme modulate

Produse din lemn cu structura modificată.

Prin tratarea cu diferite substanţe a aşchiilor, plăcile pot fi hidrofugate, ignifugate,

Fig. 14 Imbinari din lemn: coada de randunica

Imbinari din lemn: chertare in cruce pentru perete simplu si dublu

Panouri OSB (Oriented Strand Board)

Conform standardului european produsele OSB se fabrică în următoarele sortimente: OSB2 ,

 Recepţia materiilor prime şi auxiliare

 Dozarea materialelor prime şi auxiliare

 Topirea amestecului de materii prime

 Fasonarea sticlei---- Suflare

 Recoacerea produselor fasonate

 6.Finisarea produselor din sticlă

Fasonarea sticlei prin suflare

Finisarea produselor din sticla

Proprietãţile fizice, fiziomecanice şi chimice ale sticlei caracterizeazã comportarea

Indicele de refracţie reprezintã raportul dintre viteza de deplasare a unei oscilaţii

13.Procesul tehnic de executare a sticlei

14. Tipurile de sticla

STICLA FLOAT CLARA:

15.Produse din sticla

Geamurile moderne fig. 32

Sticla opticã fig. 34

– SR EN 14915+A1:2017 Lambriuri și placări de lemn masiv. Caracteristici, cerințe și

– SR EN 14322:2017 Plăci pe bază de lemn. Plăci melaminate pentru utilizări interioare.

– SR EN 14323:2017 Plăci pe bază de lemn. Plăci melaminate pentru utilizări interioare.

SR EN 1279-1:2018 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 1:

– SR EN 1279-2:2018 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 2: Metodă

– SR EN 1279-3:2018 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 3: Metodă

– SR EN 1279-4:2018 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 4: Metode

– SR EN 1279-5:2018 Sticlă pentru construcții. Elemente de vitraje izolante. Partea 5: