3.

Durabilitatea betonului

La proiectarea unei structuri, durabilitatea materialelor trebuie evaluata cu

tot atâta grija ca si caracteristicile mecanice si costul initial, deoarece cheltuielile
pentru reparatii si întretinere sunt ridicate.
Durabilitatea betonului poate fi definit ca fiind capacitatea acestuia de a-
si pastra propietatile fizico-chimice si mecanice in timp, la actiunea distructiva si
agresiva a mediului exterior, care provoaca degradari si uneori distrugeri ale
elementelor de constructii.
Principalii factori de care depinde durabilitatea unei constructii sunt :
calitatea materialelor utilizate, calitatea executari lucrarilor , intretinerea
constructiilor si actiunile fizico-chimico-mecanice care solicita constructia.

Tipuri principale de degradari prin coroziune ale elementelor din beton

si beton armat
Cauzele principale care influenteaza negative durabilitatea betonului sunt :
- Coroziunea armaturilor
- Coroziunea chimica a betonului ( coroziunea sulfatica, coroziunea acida,
coroziunea/actiunea de levigare
- Gelivitatea
- Permeabilitatea
- Reactia agregatelor cu cimentul
- Abraziunea
- Carbonatarea
- Eforturile interne
- Solicitarile exterioare
- Cristalizarea sarilor si umezirea alternanta

Coroziunea armăturilor

În circumstante normale, alcalinitatea ridicata a betonului protejeaza armaturile

acoperite cu beton. Protectia este asigurata de formarea unui strat subtire de oxid
de fier pe suprafata barei. Otelul nu este în general corodat atâta vreme cât pH-ul
nu coboara sub 10.
Doua mecanisme pot conduce la distrugerea acestei protectii : carbonatarea
betonului si actiunea clorurilor.
Calea normala de asigurare a protectiei armaturilor contra coroziunii este
prevederea unei acoperiri adecvate a armaturilor cu un beton de buna calitate
(clasa de rezistenta ridicata, compactare si tratament).
Totusi, în medii foarte agresive, se pot lua si alte masuri, mai costisitoare:
 utilizarea armaturilor “vopsite” cu un strat de rasina epoxidica;
 utilizarea otelului inoxidabil sau galvanizat;
 utilizarea armaturilor din polimeri armati cu fibre (de carbon, caramida,
etc.);
 aplicarea de tratamente de suprafata pe beton pentru a împiedica
patrunderea clorurilor sau a CO2;
 aplicarea unei protectii catodice.

Atacuri fizice

Înghet-dezghet: Daca betonul umed este supus frecvent la înghet-dezghet,

efectul expansiv al ghietii va distruge betonul. Degradarea datorita înghetului se
manifesta de obicei prin sfarâmarea betonului la suprafata sau prin fisuri de
suprafata foarte apropiate. Aceste fisuri sunt precursoare sfarâmarii betonului.
Degradarea prin înghet-dezghet poate fi evitata prin:
 protejarea betonului împotriva saturarii cu apa;
 utilizarea unui aditiv antrenor de aer la preparare;
 utilizarea unui beton de înalta rezistenta (un beton cu rezistenta mai mare
decât 45 MPa este insensibil la înghet).
Abraziune: Abraziunea poate fi cauzata de traficul auto. Rezistenta la abraziune
poate fi obtinuta prin utilizarea unui beton de înalta rezistenta si a agregatelor
rezistente la uzura. Rezistenta la abraziune este de asemenea îmbunatatita daca
se face un tratament îngrijit al suprafetelor ce pot fi supuse abraziunii

Atacuri chimice

Atacul sulfatic: Sulfatii solubili (prezenti de exemplu în apele freatice)

reactioneaza cu hidroxidul de calciu, rezultând sulfat de calciu care, la rândul
sau, formeaza cu C3A etringita
“întârziata”. Formarea etringitei este însotita de o expansiune de volum care
distruge structura betonului.
Atacul acizilor: Acizii ataca compusii continând calciu din beton (în special
Ca(OH)2), rezultând compusi solubili care sunt apoi spalati. Efectul acizilor este
de a face slaba si permeabila suprafata betonului.
Reactia alcali-agregat: Exista doua tipuri de reactii care pot deteriora betonul:
reactia alcali-silice si reactia alcali-carbonti. Prima este cea mai frecventa. Este o
reactie între alcaliile din ciment si anumite forme de silice, care produce un gel
de silice higroscopic. Acest gel absoarbe apa si îsi mareste volumul, producând
fisuri în beton. Efectul lor asupra rezistentei structurii este mai mic decât
impactul vizual (reducerea de rezistenta nu depaseste de regula 20-30%).
Reactia alcali-silice poate fi evitata prin trei metode:
 utilizarea unor agregate nereactive(alese pe baza experientei în utilizare,
caci nu exista încercari care sa determine cu suficienta siguranta
potentialul reactive al agregatelor);
 utilizarea unui ciment cu continut scazut de alcalii;
 împiedicarea patrunderii apei.

Agresivitatea mediului trebuie în principiu definita separat pentru fiecare

mecanism de degradare, pentru ca factorii care actioneaza în fiecare caz pot fi
diferiti.
Clasificarea din normele europene este facuta dupa tipul de atac, în clase, si
dupa severitatea atacului, în subclase.

Degradarea stratului de acoperire cu beton a armaturilor de otel prin

coroziunea armaturii
 Detalii beton degradat in urma coroziunii sulfatice

Detaliu beton degradat in urma atacului apei usoare

(agregate descoperite in urma spalarii cimentului)
 Detalii beton cu aer antrenat

Detalii beton degradat in urma ciclurilor de inghet-dezghet

Principalele cauze externe si interne care duc la deteriorarea elementelor din

beton se pot grupa astfel :
Cauze externe:
- Fizice ( temperature externe, umeziri alternante, actiuni electrolitice etc . )
- Chimice ( actiuni ale lichidelor sau gazelor nocive – acizi, saruri si levigari)
- Mecanice ( solicitari exterioare, abraziuni , curgeri lente )
- Tehnologice ( preparare, punere in lucrare, tartare ulterioara defectuoasa etc.
)
Cauze interne :
- Reactii alcalii-agregat
- Variatii de volum
- Expansiuni ale unor component interni
- Permeabilitati