MECANISMELE FIZICE ALE PROCESELOR BIOLOGICE

Ion FRUMUSACHI, student, CP,,Ion Creangă”, Bălţi

Coordonatori ştiinţifici: Elena CONDRATIUC, profesor de biologie, CP ,,Ion Creangă”, Bălţi
Marina CUŞNIRIUC, profesor de fizică, CP ,,Ion Creangă”, Bălţi
Abstract: The nerve fibres and the nerves are similar to some tubes with complex
walls (electric wires), able to generate neural impulses which are electric energy (power)
with message role.
The neural impulses propagating by the nerve endings arrive to the muscular fibres
(tissues) and stimulate the release of the Ca2+ which, by its side, assures the muscular
contraction which is the coupling of the electric phenomena and those mechanical.
The image which forms on the eyeball´s retina is conditioned by a series of physical
rules and the intervention of some active ocular mechanisms.
The plants transform (turn) the solar energy into the energy of chemical links forming
a primary biomass as the initial trophic substratum
Fizica şi biologia, ca ştiinţe naturale, sînt într-o strînsă legătură, deoarece toate
procesele biologice se desfăşoară în baza legilor fizice, iar, reciproc, multe desco-
periri şi construcţii fizice s-au bazat pe fenomene biologice. Drept exemplu ser-
veşte descoperirea legii conservării energiei, demonstrată de savantul Mayer în
baza determinării cantităţii de căldură acumulate de organisme biologice; construi-
rea avioanelor în baza studiului mecanismului zborului la insecte.
În continuare, vom urmări interdependenţa legilor şi mecanismelor fizice în
diverse fenomene biologice.
Impulsul nervos – formă de energie electrică generată de fibrele nervoase.
Neuronii sînt celule nervoase, proprietăţile fundamentale ale cărora constau în
generarea şi conducerea impulsurilor nervoase. Cercetările electronofiziologice au
precizat substratul electric al declanşării şi propagării impulsurilor nervoase.
În condiţii de repaus, neuronul are membrana plasmatică încărcată pozitiv pe
faţa externă şi negativ pe faţa internă datorită repartiţiei inegale a ionilor de Na + şi
K+ pe ambele părţi ale membranei. Între faţa externă a membranei neuronale şi in-
teriorul celulei există o diferenţă de potenţial de 50-70 mV, denumită potenţial
membranar de repaus, menţinută prin activitatea unor mecanisme membranare,
care funcţionează cu consum de energie. Aceste mecanisme expulzează permanent
Na+ şi introduc K+, care intră-iese lent şi pasiv în celulă, datorită gradientului de
concentraţie dintre mediul intra şi extracelular. Fluxul de K + din celulă este supe-
rior influxului de Na+ . Astfel, în celulă rămîn mai multe sarcini electrice negative
decît în afara ei, de aceea membrana se menţine în stare polarizată, cu faţa externă
pozitivă şi cea internă negativă.
Aplicarea unui stimul cu intensitate prag creşte brusc permeabilitatea mem-
branei neuronale pentru Na+, determinînd depolarizarea ei şi micşorarea diferenţei
de potenţial cu -15 mV. Ca urmare a creşterii fluxului de Na+, polaritatea membra-
nei se inversează, devenind negativă pe faţa externă şi pozitivă pe cea internă (+35
mV) şi se declanşează un potenţial de acţiune, ceea ce şi este impulsul nervos.

37
 Contracţia musculară – proprietate specifică muşchilor de a răspunde prin
contracţie (scurtare) la acţiunea diferitor stimuli.
Stimulul natural care provoacă contracţiile musculaturii striate este impulsul
nervos, graţie căruia are loc depolarizarea sarcolemei (membrana fibrei muscula-
re) şi declanşarea unui potenţial de acţiune. În interiorul fibrei musculare este un
sistem tubular care asigură propagarea impulsului nervos. Ajungînd la nivelul reti-
culului endoplasmatic, impulsul nervos determină eliberarea de Ca2+ care difuzea-
ză spre miofibrilele de actină şi miozină, astfel asigurînd manifestarea contracţiei.
Eliberarea intracelulară a Ca2+ reprezintă momentul fundamental al cuplării excita-
ţiei cu contracţia, deci, a fenomenelor electrice cu cele mecanice.
Cele mai evidente manifestări mecanice ale muşchilor sînt mişcările. Muşchiul
este un organ capabil de a transforma energia chimică potenţială a unor consti-
tuenţi biochimici celulari, cum ar fi glucidele, proteinele şi lipidele, în energie me-
canică şi termică actuală.
Fotorecepţia – proces biofizic de formare a imaginilor obiectelor vizualizate
pe retina ochiului, organ în care se află receptorii analizatorului optic avînd mai mul-
te medii transparente ca cornee, umoarea apoasă, cristalinul, umoarea vitroasă.
Lentila biconvexă, cristalinul focalizează razele luminoase pătrunse prin pupilă pe o
zonă fotosensibilă – retina. Imaginea care se formează, la fel ca în camera obscură
a unui aparat de fotografiat din generaţiile anilor 70 ai secolului trecut, este condi-
ţionată de o serie de legi fizice şi de intervenţia unor mecanisme active oculare.
Fascicolul de raze luminoase emise de o sursă situată la peste 6 metri, trecînd
print cristalin, este reflectat într-un punct numit focar principal, situat pe axul care
trece prin centrul de curbare al lentilei şi înapoia ei. Distanţa dintre lentilă şi foca-
rul principal depinde de curba lentilei. Capacitatea de refracţie a unei lentile se
măsoară în dioptrii (inversul distanţei focale principale exprimat în metri). Razele
luminoase suferă la nivelul ochiului o triplă refracţie, cea mai importantă la inter-
ferenţa aer – cornee şi pe ambele feţe ale cristalinului.
Distanţa focală a ochiului uman este de aproximativ 17 milimetri, iar lungi-
mea globului ocular, pe axul antero-posterior este de 24 milimetri. Un obiect situat
la o distanţă de peste 6 metri de globul ocular va forma pe retină o imagine clară,
mică, reală şi răsturnată fără nicio modificare adaptivă. La miopi axul ocular este
mai lung faţă de capacitatea de refracţie, sau curba cristalinului este exagerată şi
de aceea fascicolul de raze paralele focalizează înaintea retinei, iar imaginile sînt
neclare. Apropierea obiectelor de ochi sau purtarea unei lentile biconcave permit
vederea clară a obiectelor. La hipermetropi ochiul este prea scurt sau convexitatea
cristalinului este diminuată, de aceea razele paralele sînt focalizate înapoia retinei,
iar imaginea obiectelor este, de asemenea, neclară. Îndepărtarea obiectului de ochi
sau purtarea unei lentile biconvexe corectează defectul. La astigmatici curba cor-
neei sau cristalinului nu este uniformă şi, respectiv, razele luminoase nu se focali-
zează într-un singur punct, formînd focare diferite pentru razele orizontale şi
pentru cele verticale, corectarea fiind obţinută cu lentile cilindrice.

38
 Acomodarea este procesul prin care imaginile obiectuale mai apropiate de 6
metri de ochi sînt proiectate pe retină. Aceasta se obţine prin creşterea capacităţii
de refracţie a cristalinului. În condiţii de repaus ocular cristalinul apare turtit, fiind
ţinut în tensiune de ligamentele sale. Cînd privirea se îndreaptă spre un obiect
apropiat, musculatura ciliară circulară se contractă, ligamentele cristalinului se re-
laxează şi creşte curbura lentilei, în special, a feţei sale interioare datorită elastici-
tăţii. Concomitent cu modificarea curburii cristalinului, formarea imaginii clare a
obiectelor apropiate necesită şi alte modificări dinamice oculare, printre care şi
corectarea axelor prin contracţia musculaturii extrinseci, astfel încît imaginea
obiectului să cadă pe maculă.
Mecanismul fotorecepţiei constă în transformarea energiei razelor luminoase
la nivelul celulelor receptoare retiniene în potenţiale de acţiune, transmise prin
nervul optic cortexual cerebral, unde produc senzaţii vizuale. Celulele receptoare
sînt răspîndite inegal pe retină. În foveea centralis se găsesc exclusiv celule cu co-
nuri, în restul maculei sînt celule cu conuri şi bastonaşe în proporţii aproape egale,
iar la periferia retinei predomină celule cu bastonaşe.
Razele luminoase ale spectrului vizibil, avînd lungimi de undă cuprinse între
400 şi 725 nanometri, pătrund în ochi prin mediile refringente, ajung la celulele
receptoare cu conuri şi bastonaşe. Acţionînd asupra compuşilor fotosensibili pre-
zenţi în acestea, lumina îi modifică, provocînd variaţii de potenţial care iniţiază
potenţiale de acţiune.
Fotosinteza este procesul prin care plantele produc, cu ajutorul luminii sola-
re, substanţele organice din substanţe anorganice, punînd în libertate oxigen.
Substanţele organice alcătuiesc corpul plantelor datorită cărora se realizează o cir-
culaţie în natură a elementelor de bază: oxigen, azot, carbon, fosfor, sulf etc. Car-
bonul este absorbit sub formă de bioxid de carbon şi asimilat sub forma substanţe-
lor organice. După moartea plantelor, substanţele organice acumulate sînt folosite
de către microorganisme ca hrană şi, în consecinţă, le mineralizează complet.
Rolul plantelor în istoria evolutivă a lumii este decisivă, pentru că ele au
transformat atmosfera, iniţial moartă, a Pămîntului într-o atmosferă vie ce putea să
susţină regnul animal. Procesul de fotosinteză este punctul de pornire a lanţului
alimentar, care cuprinde două faze majore, strîns legate între ele: faza de lumină şi
faza de întuneric. În etapa de lumină au loc un şir de transformări şi o circulaţie de
energie la nivelul membranelor tilacoidelor care pregătesc anumite molecule nece-
sare etapei de întuneric. Lumina sub formă de energie luminoasă acţionează în
două direcţii:
a) asupra moleculelor de clorofilă smulgînd electronii de pe straturile supe-
rioare. În rezultatul saltului electronilor de pe orbitele din jurul atomului mo-
leculei de clorofilă se eliberează o cantitate mare de energie. Această energie
se utilizează în sinteza moleculelor de ATP necesare pentru reacţiile în etapa
de întuneric. Electronul eliberat de pe orbita moleculei de clorofilă va fi adi-
ţionat de către protonul de H+ care va deveni un atom cu orbitele complete.

39
 Ulterior hidrogenul atomar va de naştere hidrogenului molecular care, de ase-
menea, va fi folosit în etapa de întuneric.
b) asupra moleculelor de apă asigurînd fenomenul de fotoliză, în rezultatul
căruia se formează protoni de H+ /cu insuficienţă de electroni/ şi anioni de
OH- /cu surplus de electroni/. Ca atare, fotoliza apei este o urmare a deficitu-
lui de electroni creat în molecula de clorofilă. Legarea electronului eliberat în
urma lanţului transportor de electroni şi a protonilor din fotoliza apei la
coenzima NADP cu formarea agentului reducător NADPH + H + în compusul
ATP, cu un înalt conţinut energetic.
Lanţul dat ne demonstrează multitudinea transformărilor de energie, şi anu-
me: energia luminoasă generează diferite forme de energie precum energie cineti-
că, energie mecanică, energie termică şi energie chimică.
Faza de întuneric are loc între membranele tilacoidelor din cloroplast. Ea pre-
supune transformarea CO2 preluat din mediu prin stomate si transportat cu aju-
torul sistemului intercelular în produsul de fotosinteză, glucoza. La procesul de
reducere a CO2 iau parte produşii fazei de lumină, ATP şi NADPH +H+.
Concluzii
Desigur că în prezent niciun domeniu nu face mai multe progrese decît biolo-
gia. Cea mai convingătoare dintre toate ipotezele care ne conduc în încercarea de a
înţelege viaţa, este că toate corpurile sînt formate din atomi.
Orice acţiune a fiinţelor vii poate fi înţeleasă în termeni de oscilaţii şi mişcări
ale atomilor.
Mişcarea materiei vii este nu altceva decît circulaţia şi transformarea de energie.
Bibliografie:
1. Georghe, Mohan; Aurel, Ardelean, Sinteze biologice, Bucureşti, Editura ALL, 2002.
2. Lidia Dencicov, Biologia. Celula, Chişinău, Editura Cartdidact, 2000.
3. Mihai, Marinciuc; Spiridon, Rusu, Fizica, Manual pentru clasa a IX-a, Chişinău, Edi-
tura Ştiinţa, 2008.
4. Mihai, Marinciuc; Spiridon, Rusu, Fizica, Manual pentru clasa a X-a, Chişinău, Editu-
ra Ştiinţa, 2008.
5. Mihai, Leşanu; Ludmila, Perciuleac, Lecţii la biologie, Chişinău, Editura Evrica, 1999.
6. Nina, Bernaz-Sicorschi; Tatiana, Larionov; Ludmila, Perciuleac; Gheorghe, Rudic,
Biologie, Manual pentru clasa a XI-a, Chişinău, Editura Prut Internaţional, 2003.
7. Teodorescu, Exarcu; Iliana, Ciuhat; Silvia, Gherghescu; Maria, Şoigan, Biologie, Ma-
nual pentru clasa a XI-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1996.
8. Valeriu, Rudic; Lidia, Dencicov; Dumitru, Batîr, Biologie, Procese şi sisteme vitale,
Manual pentru clasa a XI-a, Chişinău, Editura Cartdidact-Reclama, 2004.

40