Testare nr.

2 la Strategii ale discursului filosofic

a) Relatați despre valoarea/dimensiunea figurilor de stil la nivelul discursului filosofic

Controversa privind originea limbajului a produs deja la mijlocul sec. XVIII nenumărate scrieri. Până
în momentul în care a fost abordată încă odată prin intermediul unui concurs lansat de către Academia
de Ştiinţe din Berlin, au fost lansate trei concepţii:
I - Potrivit tezei supranaturaliste (Hamann), limbajul i-a fost dat omului de către Dumnezeu, ceea ce
face ca toate speculaţiile istorico-naturale să devină gratuite;
II - O soluţie convenţionalistă după modelul contractului social (Locke), limbajul ar fi rezultatul
consensului social privind denumirile obiectelor;
III - Potrivit tezei naturaliste (sau sensualiste - Condillac şi Rousseau), limbajul uman ar fi provenit
dintr-o evoluţie a sunetelor naturale animale. Condillac consideră că este posibil ca limbajul să fi fost
inventat de copiii părăsiţi în deşert, aceştia învăţând să unească gândurile prin strigătul simţurilor, care
sunt semnele lor naturale.

b) Analizați rolul dialogului filosofic în cadrul discursului filosofic

Experienţa noastră în ceea ce priveşte realitatea se elaborează prin mijlocirea activităţilor
raţionale de a cunoaşte şi a discerne, iar acestea se manifestă în semnele lingvistice cu ajutorul
cărora prin semnificaţiile lor ne referim la realitatea extralingvistică ca la ceva ştiut.
Semnele lingvistice organizează formal cunoaşterea noastră asupra realităţii, dat fiind că ele nu
sunt elemente pur designative, ci simbolice şi generalizatoare, adică nu desemnează indivizi,
experienţe izolate, ci semnifică genuri, clase ori concepte generale elaborate de raţiune. Este un fapt
incontestabil că până şi entităţile particulare sunt desemnate în limbi cu ajutorul „universaliilor"
(adică, numele cu care ne referim la indivizi sunt nume de clase: numim un obiect particular „casă"
cu un nume care este cel al clasei respective), fapt pentru care în actele concrete de vorbire
efectuăm în mod constant o operaţie logică - aceea de a afirma implicit includerea unui individ în
genul său.
Datorită acestei conexiuni private dintre limbaj şi cunoaştere, este evident că nu putem face
abstracţie de logică în examinarea limbajului: semnele, în calitate de simboluri, sunt produse ale
unei activităţi care poate fi numită „logică" şi servesc ca instrumente pentru altă activitate, de
asemenea logică: „Datele cercetării evidenţiază că emisferele cerebrale funcţionează succesiv:
reducerea sau diminuarea funcţională a emisferei stângi produce o stare de depresie, de apăsare, de
indispoziţie, în timp ce reducerea funcţională a emisferei drepte modifică radical starea emoţională:
omul glumeşte, râde, este plin de optimism; vorbeşte mult, dar vorbirea lui este lipsită de o
coloratură emoţională, de expresivitate, de intonaţii şi ai impresia că vorbeşte ca un computer".
c) Abordați filosofia în calitate de strategie aforistică

Conceptul de sens, susţinut de adepţii empirismului logic, se explică prin acela de metodă de
verificare (a ceea ce spune o propoziţie). O propoziţie este, aşadar, declarată ca având sens dacă ea
permite o verificare a ceea ce afirmă. Verificare înseamnă în acest context verificare empirică.
Aceasta revine la a susţine, de fapt, că o propoziţie are sens dacă are conţinut empiric. Datorită
metodei retrospective, lingvistul se poate întoarce în timp şi poate reconstitui limbi vorbite de unele
popoare cu mult înainte de intrarea lor în istorie