Lecture 2: Elemente de biofizică moleculară

• Forțele și legăturile inter-atomice (inter-moleculare)

• Legăturile chimice și clasificarea acestora
• Legăturile de hidrogen
• Transformări de fază
• Cristale lichide și proprietățile acestora
• Utilizarea cristalelor lichide in medicină
• Macromolecule
 Forța Electrostatică
Electrostatica reprezintă o ramură a fizicii ce se o cupă cu studierea sarcinilor
electrice staționare precum și proprietățile acestora.

Legea lui Coulomb: forța electrostatică dintre două sarcini punctiforme este
direct proporțională cu produsul celor două sarcini electrice și invers proporțional
cu pătratul distanței dintre ele.

, unde

k= 9×109 N m2/C2 – constanta Coulomb:

ε0 – permitivitatea spațiului liber (vidului);

ε – permitivitatea materialului în care sarcinile sunt plasate (adimensional)

Intensitatea câmpului electric

Unitatea de măsură:
, V- volt

Câmp electric (electrostatic) or potențial electrostatic

Forțele electrostatice presente în molecule participă la
formarea legăturilor chimice!
 Legăturile chimice
Legătura chimică constituie o atracție între doi or mai mulți atomii care permit
crearea unei substanțe chimice.
Legătura chimică este cauzată de forța electrostatică, atracția dintre două sarcini
electrice opuse ca sens or drept rezultat al atracției dipolare.
Clasificarea legăturilor chimice:
(a) Puternice - legături datorită forțelor intra-molecularea ce duc la gruparea
moleculelor
- covalentă
- metalică
- ionică
(b) slabe: forțe intermoleculare ce duc la atracția or
repulsia moleculelor
- Van der Waals
- hidrogen
- non-covalent
Legătura Covalentă - atomii sunt legați prin perechi de electroni.
Aceasta apare doar între atomii nemetalelor!
Legătura covalentă este dvizată în:
- Nepolară ce apare la atomii din aceeași specie sau specii diferite cu electro-
negativități foarte apropiate
Fiecare atom pune în comun câte un electron, și fiecare atrage la fel de mult
perechea formată
polară – apare între atomi nemetalelor din specii diferite. Fiecare dintre cei doi
atomi pune în comun câte un electron, dar atomul care electronegativitate mai
mare atrage mai puternic perechea formată
Legătura metalică apare datorită forțelor electrostatice de atracție dintre
electronii de conducție (electroni grupați or delocalizați) și ionii pozitivi din metal.

Metalele al căror număr de legături metalice este mare, posedă, densități și

durități mari, temperaturi de topire și de fierbere ridicate precum și o rezistență
mare!
Legătura ionică apare datorită forței electrostatice dintre doi ioni cu sarcini electrice
opuse.
Acești ioni reprezintă atomii ce au pierdut electroni (cationi) or primit electroni (anioni).
Anion – ion cu unul or mai mulți electroni decât protoni, avînd sarcină negativă.
Cation – ion ce posedă mai mulți protoni decât electroni.

Proprietățile compușilor ionici:

- Conduc curentul electric în soluții or
suspensii, dar nu la fel de bine ca metalele
- în structurile solide formează rețele cristaline
- tind a fi solubile în apă
Legătura Van der Waals (forța or interactiunea) reprezintă forța de atracție or
respingere dintre atomi or molecule și descrie:

• forța dintre doi dipoli permanenți

• forța dintre un dipol electric permanent și unul indus
• forță dintre doi dipoli induși instantaneu

Dipole: o separare dintre sarcina pozitivă si negativă.

Momentul dipolar:

Dipol permanent al moleculei (moleculă polară): Un atom atrage electroni mai

mult decât altul, devenind electronegativ (or vice versa).

Dipol instantaneu: apare datorită schimbului de electroni,

în cazul când electronii sunt mai concentrați într-un anumit
spațiu al moleculei creând un dipole electric temporal.
Dipol indus: apare când o moleculă cu dipole electric permanent atrage electronii
altei molecule formând un moment dipolar între molecule

Interacțiunea dipol-câmp descrie energia potențială a unui dipol electric aflat în

câmp electric extern

Energia potențială este maximală daca momentul

dipolul electric este orientat perpendicular directiei
propagării câmpului.
Legătura prin punți de hidrogen – forța de interacțiunea dintre două molecule
polare în care atomul de hidrogen este legat cu un atom electronegativ cum ar fi
N, O, F.
Exemple
 Transformări de fază în substanțe
Tranziție de fază (TF) - reprezintă transformarea materiei dintr-o stare în alta la
variația temperaturii or presiunii.
TF descrie tranziția substanței dintre starea solida, lichidă și gazoasă!
În urma unei transformări de fază se modifică proprietățle fizice si chimice ale
substnței
Topirea: descrie o tranzitie de fază la trecerea substanței din starea solidă în cea
lichidă
Solidificarea: TF de transformare a lichidului în solid când temperatura este mai joasă
de punctul de racire.

Vaporizarea: TF din starea lichidă în cea găzoasă.

a. Fierberea reprezintă o TF din faza lichidă în cea gazoasă ce decurge la or mai jos
de temperatura de fierbere (apariția bulelor de aer).
b. Evaporarea reprezintă transformarea din starea lichidă în cea găzoasă ce decurge
la or mai jos de temperatura de fierbere pentru o anumită presiune.
Condensarea: proces invers vaporizării!
 Solid ➔ Gas
Sublimare: transformarea substanței din starea solidă în cea găzoasă fără a trece
prin starea intermediară, starea lichidă
Depunere: transformarea substanței din starea gazoasă în cea solidă.
Example:
- subrăcirea aerului, vaporii de apă se transformă direct în gheață
- formarea norilor și a gheții
- bruma și chiciura
Punctul triplu a substanței (PT): acea temperatură și presiune la care toate cele trei
stări de agregare a substante pot exista.
H2O: T=0.01 °C, p=611.73 Pa
Hg: T= −38.8344 °C, p=0.2 mPa
Presiunea atmosferică standartă 101.325 kPa
1 Torr=133.3 Pa
Temperatura critică –Tc
Crstalizarea: procesul de formare a cristalelor solide dintr-o soluție, prin topire or
direct din gaz
Exemple: formarea fulgilor de zăpadă, rocile, mineralele geologice, diamantele

Orice cristal posedă anumită simetrie și aranjare microscopică a atomilor!

Cubică Hexagonală
Cristale lichide (CL): substanțe la care tranziția solid-lichidă se face prin niste stări
intermediare stabile, stări în care substanța este anizotropă (solidă), dar posedă și
proprietăți lichide.
CL sunt clasificate în:
a. Termotrope – substanțe care se transformă în CL prin intermediu variației
temperaturii.
b. Liotrope – trecerea în faza de CL are loc prin modificarea concentrației
substanței.
Majoritatea proteinelor și membranelor celulare sunt identic CL liotrope!
Cristalele termotrope pot fi împărțite în:
Nematice – substanțe la care axa longitudinală a moleculelor se aliniază într-o
anumită direcție fără apariția carorva structuri stratificate
Smectice – substanțe la care axa longitudinală a moleculelor se aliniază
longitudinal formând o structură stratificată.

Colisterice – axele longitudinale a moleculelor sunt orientate paralel, însă

direcția de orientare se roteste continuu sub un unghi de la strat la strat.
CL Liotropice constau din două sau mai multe tipuri de molecule si posedă
proprietăți lichid-solide în dependență de concentrația acestora
 Macromolecule
Polimer: moleculă gigantă formată din mai multe subunități (monomer)

A–A–A

A Copolymers
A–C–A–E
Macromolecule: moleculă gigantă formată din mai mulți polimeri
Clasificarea biopolimerilor:
1. Proteine: macromolecule ce constau din lanturi de amino acizi (-NH2)+(-COOH)
2. Acizi Nucleici: macromolecule ce includ DNA ( acid deoxyribonucleic) and RNA
(ribonucleic), fiind formați din monomeri (nucleotide).

Amino acid
composition
3. Carbohidrați: macromolecule constituiente din carbon+hydrogen+oxigen Cm (H2O)n
4. Lipide: componentele structurale ale membranelor celulare

Structura geometrică a macromoleculelor: liniară, spațială (ciclică) și cu lanț drept

Proteinele de membrană îndeplinesc o varietate de funcții vitale pentru supraviețuirea

organismelor:
• proteinele transmit semnale între mediile interne și externe ale celulei
• deplasează molecule și ioni prin membrană
• permite celulelor să se identifice reciproc și să interacționeze