3.2. DEFORMAREA MONOCRISTALULUI.

DEFORMAREA PRIN ALUNECARE. DEFORMAREA PRIN MACLARE

Deformarea monocristalului. Metalele cristalizează mai ales în reţelele cu aranjare compactă,
hexagonală compactă, cubică cu feţe centrate şi cubică cu volum centrat.
În reţeaua hexagonală compacţă, singurul plan de densitate atomică maximă este planul bazai
(0001), direcţiile cele mai compacte fiind (1120). În acest caz, sînt trei sisteme de alunecare. Numărul
limitat de sisteme de alunecare face ca plasticitatea metalelor cu reţea hexagonală compactă să depindă
c
de orientare. La metalele hexagonale compacte, planul activ de alunecare depinde de raportul . Dacă
a
acest raport este mai mare decât 1,6337, planele de alunecare sunt planele bazale; de exemplu Cd, Zn.
c
Dacă raportul este apreciabil mai mic decât 1,6337, vor acţiona şi alte plane de alunecare. Spre
a
exemplu la Zr şi Ti alunecarea are loc pe planele (1010) la temperatura ordinară şi pe planele piramidale
(1011) la temperaturi ridicate. La Mg alunecarea se produce la temperatura ordinară în planul bazal, iar
la 225°C în planele (1010).
La reţeaua cubică cu feţe centrate, planele de alunecare sunt planele {111} - planele octaedrice;
se consideră 4 plane întrucât sunt 2 câte 2 paralele, iar în fiecare plan sunt 3 direcţii <110>, deci 12
sisteme de alunecare. Metalele cu această reţea sunt caracterizate prin plasticitate mare.
În reţeaua cubică cu volum centrat, planele de alunecare pot fi {110}, {112}, {123}, direcţia de
Ttopire Ttopire
alunecare fiind întotdeauna <111>. La temperaturi  planele de alunecare sunt planele
4 2
Ttopire
diagonale {110}, pentru temperatura sunt planele {112}, iar pentru temperaturi mai ridicate,
4
planele {123}. Există 48 sisteme de alunecare posibile; planele fiind însă mai puţin compacte sunt
necesare tensiuni de forfecare mai mari pentru a se putea produce alunecarea. În tabelul 3.2 se dau
sisteme de alunecare pentru diferite reţele cristaline.
Tabelul 3.2
Sisteme de alunecare pentru diferite reţele cristaline
Plan de Direcţia de
Reţeaua cristalină Număr de sisteme de alunecare
alunecare alunecare
Cubică cu feţe centrate {111} <110> 12
{110} <111>
Cubică cu volum centrat {112} <111> 48
{123} <111>
Hexagonală compactă {0001} <110> 3

87
 Deformarea prin alunecare poate fi imaginată ca modificarea formei unui pachet de cărţi
cînd acesta este împins într-o parte (figura 3.4, b). Dacă sunt numai deformaţii elastice (figura
3.4, a) forma nu se schimbă.
Legea tensiunii de forfecare (legea lui Schmid). Deformarea prin alunecare în cazul
unui monocristal sub acţiunea unui efort la tracţiune este dependentă de tensiunile de forfecare
rezultante ce se formează în planele active de alunecare; aceasta semnifică faptul că orientarea
sistemelor de alunecare are un rol hotărâtor în desfăşurarea procesului de deformare plastică.
Alunecarea începe în momentul când în planele şi direcţiile de alunecare tensiunea de forfecare
depăşeşte o anumită valoare denumită tensiune critică de forfecare. Tensiunea critică de
forfecare este independentă de tensiunea normală pe planul de alunecare.

a)

b)
Figura 3.4. Reprezentarea alunecării prin schimbarea formei unui pachet de cărţi.

Tensiunea activă de forfecare ia naştere în planele

de alunecare sub acţiunea tensiunii de tracţiune şi se poate
exprima prin legea Schmid.
Reprezentarea schematică a determinării
tensiunii de forfecare în monocristal este dată în figura
3.5. Se consideră un monocristal de zinc care se taie în
formă cilindrică; zincul prezintă o reţea hexagonală
compactă, planul de alunecare este planul bazal. Cu Figura 3.5. Reprezentarea
schematică a tensiunii de forfecare
ajutorul razelor X se determină planele de alunecare în la un monocristal.
raport cu axa de întindere. Forţa F (figura 3.5) care acţionează la întindere se poate descompune

88
în raport cu planul de alunecare A' în două componente: componenta N perpendiculară pe planul
de alunecare care determină numai apariţia deformaţiei elastice şi care nu influenţează asupra
deformaţiei plastice; componenta F' care provoacă alunecarea. Tensiunea tangenţială (de
forfecare) se obţine prin împărţirea lui F' la suprafaţa planului de alunecare A'. Pentru a calcula
această tensiune se notează cu A secţiunea circulară a monocristalului cilindric, cu Ф unghiul
dintre componenta perpendiculară (normală) la planul de alunecare, cu λ unghiul între efortul de
întindere şi cel de alunecare şi cu A' suprafaţa planului de alunecare. Din figura 3.5. se observă
că:

A
A  iar F   cos  ( 3.2)
cos 

Tensiunea critică de forfecare (cea care va produce prima deformaţie în direcţia celei mai
uşoare alunecări) va fi:

F  F  cos  F
 crit    cos   cos  (3.3)
A A A
cos 

La metalele hexagonale, tensiunea critică de forfecare pentru o forţă dată este maximă, dacă
planul de alunecare are o înclinare de 45° faţă de axa efortului de întindere (tracţiune).
Dacă planul de alunecare este orientat paralel cu planul bazal Ф=90°, nu se va produce
alunecare, epruveta se va comporta ca un material fragil, indiferent de efortul care se aplică.
Dacă planul de alunecare este orientat perpendicular pe axa de întindere, Ф =0, tensiunea
critică de forfecare va fi aproape nulă, materialul metalic se va rupe fără deformaţie plastică.
Tensiunea critică de forfecare diferă de la metal la metal. Ea depinde de asemenea de
temperatură şi de gradul de puritate a metalului respectiv.
Prezenţa atomilor străini conduce la creşterea tensiunii critice de forfecare. Temperatura
influenţează în sensul scăderii acesteia. Valorile reale ale tensiunii critice de forfecare sunt de circa trei
ori mai mici decât cele obţinute prin calcul la cristalele reale, ca urmare a prezenţei imperfecţiunilor în
reţeaua monocristalului.
Dacă se examinează forma unei epruvete, în cazul unui monocristal la alunecare liberă (figura
3.6, (a)) şi a unuia deformat într-o maşină de tracţiune (figura 3.6, (b)) se observă în cazul din urmă că
extremităţile epruvetei se menţin una în prelungirea celeilalte, dar partea centrală prezintă o schimbare
de orientare.

89
 Observarea microscopică a alunecării. Prin deplasarea unor pachete de material de-a lungul
planelor de alunecare cu un număr de distanţe interatomice la suprafaţă se observă o serie de trepte sau
praguri care reprezintă intersecţia planelor de alunecare cu suprafaţa probei şi care poartă numele de linii
de alunecare (figura 3.7). La microscop ele apar ca fascicule de linii paralele. Examinarea la măriri
foarte mari, cu ajutorul microscopului electronic a suprafeţei unei epruvete deformate plastic, indică în
locul liniei observată la microscopul optic un număr mare de linii foarte fine, adică o bandă, de aceea
este corect să se folosească termenul de benzi de alunecare.

a) b)
Figura 3.6. Modificarea formei unui monocristal:
Figura 3.7. Formarea benzilor de
a - la alunecarea liberă;
alunecare.
b – la întindere.
o o
Distanţa dintre benzile de alunecare este de 200...800 A , iar deplasarea (treapta) de 2000 A .
Planele care formează aceste benzi sînt situate la cel puţin 100 distanţe interatomice unul de altul, iar
de-a lungul unui plan alunecarea se produce pe o lungime de aproximativ 1000 distanţe interatomice.
S-a arătat că alunecarea este însoţită de rotaţie care tinde să aducă direcţia de alunecare paralelă
cu axa de întindere. Regiunile în care se produc rotaţii formează benzile de deformare care pot fi de două
feluri: benzi de îndoire sau pliuri şi benzi de alunecare secundară.
În cazul unor metale cu reţea c.v.c., cum este fierul, se formează benzi de deformare
caracteristice, cunoscute sub denumirea de linii (benzi) Lüders sau benzi Piobert. În figura 3.8 se
prezintă linii Luders pe o tablă de oţel trasă. La unele metale hexagonale (Zn, Cd) după compresiune se
formează benzi de deformare pliaj în formă de genunchi, numite benzi Kink (figura 3.9).
Deformarea prin maclare. Al doilea mecanism în care se poate produce deformarea plastică
este cunoscut sub numele de maclare. Prin maclare partea deformată (maclată) capătă o orientare diferită
în raport cu partea nedeformată a reţelei, respectiv o orientare simetrică.

90
 Figura 3.8. Linii Lüders pe o tablă de oţel trasă. Figura 3.9. Benzi Kink.
Aceasta poate fi asemănată cu imaginea în oglindă a părţii nedeformate. Schema modului în
care se produce deformarea prin maclare este reprezentată in figura 3.10. Spre deosebire de deformarea
prin alunecare, la care atât partea deformată, cât şi cea nedeformătă a cristalului au aceeaşi orientare, în
cazul maclării partea deformată, maclată, prezintă o orientare diferită. Reţeaua maclată şi reţeaua
nedeformată sînt orientate una în raport cu cealaltă de-a lungul unui plan care se numeşte plan de
maclare, iar porţiunea deformată poartă numele de maclă. Se poate menţiona că există o mare
asemănare între maclare şi transformarea mar- tensitică (care se produce la călire şi în urma căreia
rezultă martensita de călire).

a) b)
Figura 3.10. Reprezentarea schematică a deformării prin maclare:
a - cristal înainte de deformare plastică; b - cristal după deformare plastică.

Şi într-un caz şi în altul în interiorul unor volume finite se produce rearanjarea atomilor, cu
deosebirea că, la maclare, rearanjarea reproduce reţeaua originală, dar cu o nouă orientare, pe cînd la
formarea martensitei nu se produce numai o nouă reorientare, ci şi o reţea cristalină diferită, respectiv
reţeaua cubică cu feţe centrate a austenitei se transformă în reţea tetragonală cu volum centrat a
martensitei de călire. în ambele cazuri, procesul se produce prin forfecarea reţelei cristaline şi rezultă
aspecte asemănătoare. Maclele pot fi observate pe suprafaţa lustruită şi atacată sub forma unor benzi de
culoare diferită în raport cu restul grăuntelui. Ele străbat grăunţii de la un capăt la altul. Culoarea diferită

91
a maclei se datoreşte orientării diferite. Deformarea prin maclare se produce pe anumite plane
cristalografice, numite plane de maclare, care sînt plane de densitate atomică maximă; în aceste plane
deformarea prin maclare se produce în anumite direcţii. În tabelul 3.3 se indică plane şi direcţii de
maclare pentru diferite metale. Formarea maclelor începe întotdeauna brusc, se produce cu viteză mare
ca şi transformarea martensitică. Uneori, deformarea prin maclare este însoţită de un zgomot. Astfel, în
timpul maclării unei epruvete de staniu se produce zgomotul denumit strigătul staniului.

Tabelul 3.3
Plane şl direcţii de maclare pentru diferite metale
Exemple de
Plan de Direcția de
Tipuri de rețea metale la care
maclare(hkl) maclare <hkl>
apar macle
Cubică cu volum
{112} <111> Fe , Ta, W
centrat
Cubică cu fețe
{111} <112> Ag, Au, Cu
centrate
Hexagonală Zn, Cd, Mg,
{1012} <1011>
compactă Ti, Be

După modul în care s-au format, maclele pot fi de trei feluri:

- macle mecanice, care rezultă prin deformare plastică la rece; se pun în evidenţă la
metalele hexagonale compacte şi cubice cu volum centrat. Unul dintre cele mai cunoscute exemple de
macle mecanice îl constituie benzile Neuman din cristalele de fier obţinute la deformarea la şoc la
temperatură joasă;
- macle de recoacere, care se formează la
încălzirea unui material metalic deformat plastic la rece.
Ele se observă la cupru, nichel, aluminiu, alamă α ş.a.; în
figura 3.11 sunt prezentate macle de recoacere la o alamă
α deformată plastic la rece şi recoaptă;
- macle de creştere, care se formează chiar
după cristalizare în cazul metalelor cu reţea cubică cu
feţe centrate. Figura 3.11. Alama deformată plastic la
Deformarea prin maclare prezintă o mare rece şi recoaptă (reprezentare schematică).

importanţă practică, în cazul metalelor cu număr mic de sisteme de alunecare (h.c., c.v.c.) deoarece prin
schimbarea orientării unor părţi de grăunţi ca rezultat al maclării, se aduc noi sisteme de alunecare în
poziţii favorabile în raport cu axa efortului, aşa încât se poate produce o alunecare adiţională. Cu toate
acestea, deoarece numai o mică porţiune din volumul total al cristalului este reorientat prin maclare,
metalele cu reţea hexagonală compactă vor prezenta plasticitate mai mică decît cele cu reţea cubică cu
volum centrat.

92