TEMA: Realizarea tiparului, izolarea, polimerizarea, dezambalarea protezei totale.

Lutcan Irina

1. Tiparul. Definiţie. Etapele de realizare a tiparului.

Tipar – o cavitate care reprezintă negativul machetei protezei mobile.
Etape: ambalarea machetei protezei, topirea și spălarea cerei. Pe scurt: macheta se
ambalează în gips într-o chiuvetă specială; chiuveta are două inele (inferior și superior),
respectiv, tiparul o să aibă două jumătăți.
În inelul inferior se toarnă gips în care se introduce modelul cu macheta; (gipsul nu
trebuie să acopere ceara, dar să ajungă numai până la marginea machetei (la tehnica
directă gipsul acoperă versantul vestibular și dinții));
Gipsul trebuie să se întărească, apoi se ține aprox. 5 min în apă pentru izolare; Se aplică
inelul superior, se uple chiuveta cu gips și se pune capacul; După ce gipsul se întărește,
chiuveta se pune în apă fierbinte unde se menține aprox. 10 min, după care se deschide
și se spală ceara; Ceara se spală cu apă curgătoare, curată, fierbinte. Tiparul este izolat
cu un gel de izolare, pentru ca acrilatul și gipsul să nu adere

2. Ambalarea noţiune. Scopul.

Ambalare – includerea machetei din ceară într-un material de ambalare (gips) cu scopul
realizării tiparului.

3. Metodele de ambalare. Avantaje. Dezavantaje. Materiale.

 Directă (cu val) – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul, dinții și croșetele
rămân în același inel al chiuvetei: toate aceste elemente sunt acoperite cu un val de
gips; Avantaj: nu se mărește dimensiunea verticală de ocluzie. Dezavantaj: izolarea se
face mai dificil; acrilatul poate să nu pătrundă în toate imprimările tiparului.
 Indirectă – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul rămâne în jumătatea
inferioară iar dinții cu croșetele în cea superioară; Avantaj: dinții care cad pot fi
repoziționați, o izolare mai calitativă Dezavantaj: se poate mări dimensiunea verticală de
ocluzie,
 Mixtă – se combină cele două metode; avantaje și dezavantaje mixte  Materiale:
gips, apă

4. Îndepărtarea cerii din tipar

Se face cu apă fierbinte curată turnând-o deasupra tiparului; chiuveta este ținută pe o
parte, pentru a se scurge apa acumulată; se folosește un vas sau un sistem de irigare cu
apă fierbinte).

5. Prepararea acrilatului. Polimerizarea. Etapele polimerizării. Acrilatul se prezintă sub formă

de praf și lichid care se amestecă pentru a forma o masă care se va întări. Într-un vas de
sticlă sau ceramică se toarnă cantitatea necesară de monomer (lichid) apoi se adaugă
polimer (praf) până la saturația acestuia (până când lichidul se absoarbe complet). Urmează
 cele trei stadii de polimerizare: I - stadiul de nisip umed – seamănă cu nisipul sau zahărul
umed; II - stadiul de fibre – la atingere se trage în fire subțiri; III - stadiul de aluat – are o
consistență elastică, moale, neaderentă. Acrilatul are nevoie de un catalizator pentru a se
polimeriza definitiv:
• acrilatul termopolimerizabil se introduce în tipar în stadiul de aluat, unde urmează a fi
expus la temperatură înaltă;
• acrilatul autopolimerizabil nu necesită introducerea în tipar și nici temperatură
ridicată, el se polimerizează în urma unei reacții chimice;
• acrilatul fotopolimerizabil nu se prepară, el este monocomponent și se polimerizează
sub acțiunea razelor de lumină.

6. Dezambalarea. Noţiune.
Dezambalare – eliberarea protezei din tipar și curățirea suprafețelor ei de resturile de
gips. Se face atent (ca să nu se strice proteza) prin lovituri ușoare cu ciocanul asupra
chiuvetei, pentru a fractura gipsul, apoi cu un bisturiu se înlătură resturile mici de pe
toate suprafețele. De asemenea, dacă tiparul este eliberat întreg din chiuvetă, se poate
fractura cu un clește.