Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi-Camil Petrescu Romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” raspunde tendinte moderniste promovate de cenaclul “Sburatorul”, condus de Eugen Lovinescu, aceea de a se trece in literatura romana de la romanul rural la romanul citadin, dintr-o necesitate de sincronizare cu experientele literare europene. Este un roman ionic, modern, care “a pierdut speranta in iluzie si a inceput s creada in autenticitate”( N Manolescu). Ca teoretician al romanului, Camil Petrescu abordeaz mai multe probleme ale romanului modern, transpuse si in prozele sale. in articolul “De ce nu avem roman?”, Camil Petrescu se refer la coordonata psihologica, resimtita ca o necesitate “literatura presupune fireste probleme de constiinta”. in conferinta “Noua structura gi opera lui Marcel Proust”, Camil Petrescu teoretizeaz romanul modern, de tip proustian, alegand ca solutie sinceritatea confesiuni “S& nu descriu decdt ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaz simturile mele, ceea ce gandesc eu. Aceasta e singura realitate pe care 0 pot povesti*. Modernitatea romanului se reflecta in enularea omniscientei , in focalizarea interna si relatarea la persoana intai, in formula jurnalului care sporeste impresia de autenticitate, in multiplicarea si relativizarea perspectivei narative, in intelectualizarea tematica, in noua perceptie a timpului, in complexitatea unui nou tip de personaj . Roman modern de analiza psihologica, “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este “o scriere in care arta analizei castiga unul din succesele ei cele mai mari”( T Vianu) . Roman psihologic prin tema, conflict interior, constiinta problematizanta si tehnici ale analizei psihologice, Romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept “o monografie a ‘indoieli*(Constantin Ciopraga), “monografia unui element psihic, gelozia(G.Calinescu), “povestea studentului in filozofie, Stefan Gheorghidiu, care odat cu razboiul traieste agonia si moartea iubirii lui”( T Vianu)Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale, iubirea si rzboiul. Naratiunea la persoana intai, viziunea “impreuna cul, presupune existenta unui narator-personaj, cu un punct de vedere unic si subiectiv. Ins& situarea eului narativ in centru povestirii, confera autenticitate iar faptele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate si analizate. Asistam astfel la reprezentarea unei proiectii subiective imi planul constiintei naratorului, ceea ce face ca factologia sa fie extrem de redusa . Textul narativ este structurat in doua parti, sugerate din titlu, care indica temele romanului gi, in acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist, dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezint& rememorarea iubirii dintre Gheorghidiu si Ela, partea a doua urmareste experienta de pe frontul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de companie al autorului, articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate textului. Astfel, romanul reprezinta un dosar de experiente, iar in structura narativa sunt incluse tehnici celebre in epoca: procedeul memoriei involuntare(M. Proust),fluxul constiintei(James Joyce), tehnica jurnalului(A.Gide). Prin urmare, romanul nu va mai fi factologie pura, simpla relatare de evenimente, ca in romanul traditional, ci acuta analiza psihologica, radiografiere a ecourilor pe care evenimentele le au in constiinta personajului principal. Unitatea romanului este asigurata de unicitatea stiintei care canalizeaza cele doua experiente in plan interior si de un artificiu compozitional. Primul capitol “La Piatra craiului, in munte” se incadreaza cronologic in a doua parte a romanului. Plasarea lui in incipit, mai ales scena de la popot, are rolul s& stabileasc& dimensiunile dramei interioare si s prefigureze viziunea despre iubirea eroului. Astfel, se face disocierea intre cele doua planuri temporale din discursul nativ: timpul discursului, al nararii, reprezentat de prezentul frontului si timpul narat, al fabulei, reprezentat de trecutul poveste esti de iubire . ‘intocmai ca la pro ost, un eveniment exterior, discutia de la popota, declanseaza rememorarea unor intémplari sau stari trdite intr-un timp pierdut.insa, daca la Proust, personajul retraieste trecutul la Camil Petrescu, acesta il analizeaza si il interpreteaza. Viziunea despre iubire este conturata prin interventia lui Gheorghidiu de la popota:” iubirea este un proust de autosugestie”, “jubirea este un monoideism”, “ce este o iubire adevarata ca sa faci regula cosmica?”, “cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt”. Povestea debuteaza abrupt, in al doilea capitol, “Diagonalele unui testament” iar suferinta este generata de lipsa certitudinilor “eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la universitate si banuiam ca ma inseala”. Fiind ‘inca student, se casatoreste cu Ela iar iubirea se naste “intai din mila, din indatorire, din duiosie” si mai ales, din orgoliul barbatului care se stie iubit de cea mai frumoasa femeie “Vanitatea de a fi iubit de o femeie frumoasa devine la el stimulul pasiunii” Dumitru Micu. Echilibrul familiei este tulburat de mostenirea primita de la unchiul avar gi, mai ales, implicarea Elei “as fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare”. Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are loc cu privilegiul excursiei de la Odobesti. Astfel subiectul romanului se organizeaza in jurul dramei de constiinta a eroului, generata de incertitudinea in iubire. intre ideal si realitate se instituie o evidenta disjunctie, intre cei doi soti neexistand o comunicare sufleteasca autentica. Ela este doar proiectia unui ideal al lui Gheorghidiu, nu mostenirea o schimba, aceasta nefiind decat catalizatorul care o face sa arate aga cum este in realitate “o femeie frumoasa dar obisnuita si suficienta intelectual”. Romanul reinterneaza mitul lui Pygmalion. in aceasta stare sufleteasca de incertitudine, la intrarea RomAniei in Primul Razboi Mondial, eroul este mobilizat si participa la luptele din zona Rucar-Bran si de pe Valea Prahovei, facand observatii asupra dramei razboiului. Imaginea razboiului e demitizata, golita de orice sens eroic, frontul insemnand haos, mizerie, masuri absurde, invalmaseala, totul dominat de un sentiment extrem de autentic in plan uman, instinctul de supravietuire. Experientele dramatice de pe front modifica atitudinea eroului fata de celelalte aspecte ale vietii sale “atat de mare departare de cele intamplate ieri, ca astea sunt mai aproape de copilaria mea, decat de mine cel de azi”.Remarcabil ramane capitolul “Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu care descopera, tulburator, absurdul razboi si tragismul confruntarii cu moartea. Pe front, viata tine de hazard iar eroismul este inlocuit cu spaima de moarte, cu automatismul gesturilor si a optiunilor “nu mai e nimic omenesc in noi”. Individul se pierde, se simte anulat in iuresul colectiv. In cele din urma “absolutul mortii eclipseaza absolutul iubirii”( Dumitru Micu). Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa, simtindu-se detasat de tot ce se legase de Ela. Obosit s mai caute certitudini si sA se mai indoiasca, o priveste acum cu indiferenta “cu care privesti un tablou” si hotaraste s-o paraseasca “i-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret, la carti...de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul”. dincolo de aceasta intensa drama de constiinta, se deruleaza realitatea obiectiva, cu elemente chiar de origine balzaciana: mostenirea, avarul unghi Tache, arivistul Nae Gheorghidiu, intrarea in mediul citadin si model. Stefan Ghiorghidiu reflecta, ca erou literar, particularitatile de constructie a personajului in romanul psihologic: inlocuirea portretului fizic amanuntit cu detalii semnificative la nivelul trairii, deplasarea interesului spre conflictul si portretul interior relevate prin analiza si introspectie, interesul asupra lumii interioare, utilizarea tehnicilor moderne de analiza, precum monologul interior, fluxul constiintei, memoria afectiva. Eroul traieste doua experiente definitive, dragostea si razboiul “nu numai in iubire ci in toate actele existential personajul cauta o verificare si identificare a eului propriu”(D. Micu). Cauza principala a dramei lui provine din situarea meditatii filozofice intr-un spatiu al inadecvarii, ilustrat prin doud metafore esentiale in toata opera lui Camil Petrescu:” jocul ielelor”, exprimand tentatia absolutului si “patul lui Procust”, simbol al limitrii si al constrangerilor realitatii, element de mutilare sufleteasca. Rezultatul conjugarii acestor doua intentii contradictorii este ca Gheorghidiu nu poate depasi stadiul teoriilor si al iluziilor, crezand ca lumea se modeleaza dupa vointa si reprezentarea lui. Gheorghidiu proiecteaza iluziile sale procustiene asupra propriei vieti .Obtinerea absolutului in iubire, printr-o imperfecta reiterare a mitului lui Pygmalion, urmeaza algoritmi, scheme, o serie de procese definitorii: el incearca sa-si ridice sotia la nivelul abstractiunilor sale teoretice. Are un caracter vulcanic si poate gasi ceva suspect in fiecare dintre gesturile pe care le face sotia sa “imi petreceam timpul spionand-i prieteniile, urmarind-o, facand probleme insolubile din interpretarea unui gest”. Toate aceste detalii comportamentale, observate si analizate minutios, alimenteaza sentimentul de gelozie. Drama se acutizeaza si in raport cu celelalte personaje, cei bogati fiind analizati un teribil spirit critic.este un intelectual care traieste in lumea ideilor, a cartilor, si are impresia ca s-a izolat de realitatea materiala imediata. Ins, tocmai aceasta realitate produce destramarea cuplului. Natura reflexiva si hipersensibil, personajul sufera pentru ca are impresia ca este inselat. De aceea, mici incidente, gesturi fara importanta, privirile pe care Ella le schimba cu domnul G se amplifica in constiinta personajului “Toata Suferinta asta monstruoasa imi venea din nimic”. Odata cu primirea mostenirii, Ela se lasa in voia tentatiilor moderne iar “Gheorghidiu incepe sa fie apreciat in functie de un cod existential care nu i se potrivestel(D.Micu), vestimentatie, dans, atitudini. Confruntat cu situatii limita, eroul se autoanalizeaza lucid “stiu cA voi murii, dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care ii va sfarsi ia trupull. Experienta rézboiului las& definitiv in umbra experienta iubirii. Scriitorul insusi marturiseste ca nu descrie nicio lupta, ci viata interioara a individului, confruntat cu frigul, foamea, frica de moarte, sentimentul de sfarsit de lume . Personajul este realizat prin modalitatile traditionale de caracterizare, directe si indirecte, dar si prin mijloace moderne precum introspectia “Nu pot gandi nimic. Creierul parca mi s-a ghemuit, nervii s-au rupt ca niste sfori putrede”. Gheorghidiu este unul dintre intelectualii prozei interbelice, incapabil sa-si realizeze propriile iluzii, traind in fantasmele propriul lui turn de fildes. In adopt dat superior, lucid si hipersensibil, Gheorghidiu incearca sa re compuna lumea, in functie de aspiratia sa c&tre absolut si are constiint lucida, analiza si confesiunea pun in evidenta preocuparea eroului pentru problemele profunde ale existentei, receptate in lumea sa interioara experiente definitorii.in concluzie, “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman modern, subiectiv si psihologic, in care scriitorul tinde sa absoarba lumea in constiinta lui, “dandu-i dimensiuni metafizice”(D.Micu)