Terenul pe care se găsește azi Casa Scînteii constituia partea dreaptă a Hipodromului Băneasa, o

construcție reprezentativă a vechiului București (partea stângă se afla pe amplasamentul

Complexului ROMEXPO). Sub regimul comunist, hipodromul a fost demolat în două etape (partea
dreaptă în 1952, partea stângă în 1960), anume pentru a se face loc noilor clădiri, dar și cu scopul
ascuns de a înlătura unul din locurile unde se aduna frecvent protipendada bucureșteană
anticomunistă[1][2].

Clădirea a fost concepută inițial sub denumirea de Complexul Casa Scânteii, fiind ridicată în 5 ani
(1952–1957). Între 1949 și 1954, șef de proiect a fost Panaite Mazilu.[3] Construcția era destinată
publicării presei de stat și în special a ziarului Scînteia, „organ” al Comitetului Central al Partidului
Muncitoresc Român. Antena de pe această clădire a susținut pentru o vreme, începând din 1956,
emițătorul Televiziunii Române.

În perioada 21 aprilie 1960 - 4 martie 1990, pe platoul din fața Casei Scînteii s-a aflat Statuia lui Lenin
din București, o expresie greoaie, în bronz, a dictaturii comuniste de inspirație sovietică. În mod
simbolic, pe 30 mai 2016, în exact același loc a fost amplasat Monumentul „Aripi”, un monument
închinat eroilor rezistenței anticomuniste din România[4].

După anul 1989, Casa Scânteii a devenit cunoscută sub denumirea de Casa Presei Libere.

Clădirea este un ansamblu format din patru laturi ce adăpostesc o curte interioară mare, plus încă
două ansambluri sub formă de „U”, care sunt legate de corpul din față, ansambluri ce au rămas
deschise pentru a se construi după aceea un teatru și o casă a sindicatelor. Deoarece cheltuielile de
construcție au fost foarte mari, teatrul și casa sindicatelor nu au mai fost ridicate.[3]

Casa Scânteii a fost prima lucrare la care constructorul a introdus calculul de rezistență la un eventual
seism, luând în considerare niște norme mai vechi, italiene, din timpul lui Mussolini. Aceste norme s-
au dovedit a fi mai bune chiar decât cele din 1963, pentru că erau mai simple și se punea mult accent
pe intensitatea cutremurului, și nu pe felul clădirii.[3]