Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Intrebari PDF
Intrebari PDF
Rata presiunii fiscale sau rata prelevărilor obligatorii, în sens larg (la nivelul economiei naţionale), este raportul dintre totalul
impozitelor şi contribuţiilor sociale efectiv încasate de administraţia publică şi produsul intern brut (PIB). Presiunea fiscală, în sens
strict (tot la nivelul economiei naţionale), se referă la raportul (R) dintre mărimea impozitelor încasate (VT) şi produsul intern brut
(PIB). Rate presiunii fiscale este un indicator de comensurare a acelei părţi din veniturile care trec printr-un proces de distribuire
obligatorie şi publică, în loc să fie lăsată la libera dispoziţie a iniţiativei private (influenţa concurenţei).
Semnificaţia ratei presiunii fiscale se remarcă pe două planuri: -sub aspect contabil, rata presiunii fiscale nu ţine seama de faptul
că prelevările obligatorii finanţează alte prelevări obligatorii, adică fluxurile fiscale nu sunt consolidate; -din punct de vedere al
analizei economice, rata presiunii fiscale evidenţiază aspectul confiscatoriu al prelevărilor obligatorii, neglijând faptul că acestea
reintră în circuitul economic sub forma cheltuielilor publice.
performanţele economiei;
structura şi formele proprietăţii;
necesităţile publice stabilite de politica guvernamentală prin nivelul cheltuielilor publice;
eficienţa cu care se utilizează cheltuielile publice finanţate prin impozite;
gradul de adeziune a populaţiei la politica guvernului şi de consimţire la plata impozitelor;
mărimea datoriei publice;
stadiul democraţiei etc.
3. Repercursiunea impozitelor- tipologie
Din punct de vedere juridic, repercusiunea poate fi de două feluri1:
repercusiune oficială (repercusiune în intenţia legiuitorului), caz în care însăşi legea face distincţie între plătitorul impozitului
(contribuabilul legal) şi suportatorul acestuia (contribuabilul de fapt). Cel mai adesea este cazul impozitelor indirecte
(T.V.A., de exemplu), dar şi al unor impozite directe, percepute prin stopaj la sursă;
repercusiune neoficială, care se produce atunci când contribuabilul de drept transmite sarcina fiscală asupra altui subiect
economic, devenit contribuabil real, împotriva voinţei legiuitorului, care nu prevede, nu doreşte şi nici nu cunoaşte acest
lucru în momentul instituirii impozitului.
În funcţie de modul în care se realizează transpunerea sarcinii fiscale, putem distinge:
b) Prin trezoreriile locale sunt plasate certificatele de trezorerie denominate în lei, adresate persoanelor fizice, pe
termen scurt, şi care sunt vândute prin metoda subscripţiei publice.
c) Prin Bursa de Valori sunt vândute intermediarilor pieţei bursiere obligaţiunile municipale emise, pe termen mediu, de
autorităţile administraţiei publice locale în vederea finanţării unor proiecte de investiţii.
ca şi opţiune la împrumuturi, majorarea impozitelor ar afecta standardul de viaţă al populaţiei, măsura fiind
în acelaşi timp nepopulară, dăunătoare imaginii puterii politice care a promovat-o şi sancţionabilă electoral
prin vot;
oferă alternative de fructificare a unor capitaluri băneşti temporar libere în economie;
constituie mijloace mai rapide de procurare a resurselor financiare decât impozitele (mai ales cele directe),
deoarece perioada aferentă construirii asietei fiscale este superioară celei necesare subscrierii
împrumutului şi efectuării vărsămintelor în contul acestuia;
consolidează patrimoniul statului doar în măsura în care destinaţiile împrumuturilor vizează acoperirea unor
cheltuieli cu caracter productiv.
Dezavantajele împrumuturilor publice se rezumă la faptul că:
transferă temporal sarcina datoriei, angajând generaţiile viitoare să suporte cheltuielile de rambursare,
numai însă în măsura în care acestea la rândul lor nu „consimt să-l refinanţeze prin contractarea altor
împrumuturi”
reduc masa creditului privat, descurajând în acest fel iniţiativa privată;
descurajează plasarea capitalurilor, în vederea fructificării acestora, în instituţii financiar-bancare private;
în perioadele de depresiune economică statul poate să preschimbe înscrisurile unui împrumut vechi cu o
dobânda ridicată, cu înscrisuri ale unui împrumut nou cu o dobândă mai mică;
pe fondul eventualei deprecieri accelerate a monedei naţionale, statul poate diminua anumite avantaje
materiale oferite iniţial creditorilor.
13. Care sunt scopurile contractării imprumutului de stat
-finanţarea deficitului bugetului de stat;
-refinanţarea datoriei publice;
-susţinerea balanţei de plăţi şi consolidarea rezervei valutare a statului;
-finanţarea internă şi externă a proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei;
-finanţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu capital majoritar românesc;
-finanţarea achiziţionării de bunuri şi servicii, inclusiv importul de materii prime şi resurse energetice;
-îndeplinirea obligaţiunilor legate de garanţiile de stat pentru împrumuturi;
-amortizarea şi achitarea împrumuturilor guvernamentale şi răscumpărarea datoriei neachitate, incluzând capitalul,
dobânda şi alte costuri;
-finanţarea necesităţilor pe termen scurt ale bugetului de stat;
-finanţarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor dezastrelor naturale şi ale altor calamităţi;
-menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzător în Contul General al Trezoreriei statului;
-alte necesităţi aprobate prin legi speciale.
2. - orice plată din sectorul privat către cel public reduce oferta de monedă în sectorul privat;
3. – finanţarea deficitului bugetar prin emisiune monetară, sporeşte cererea globală (prin moneda suplimentară
disponibilă) dar cu condiţia ca aceasta să aibă acoperire în bunuri reale, altfel aceasta are efect inflaţionist;
4. - finanţarea deficitului bugetar prin creditul (împrumutul) public, duce la creşterea cererii de credit, care
antrenează creşterea ratei dobânzii şi prin aceasta determină reducerea investiţiilor particulare.