În contra direcția de azi în cultura română

”Critica să fie și amară, numai să fie dreaptă”

Titu Maiorescu

Studiul este publicat în ”Convorbiri literare”, in 1868 și lansează

”Teoria fără fond”.Aceasta exprimă viziunea lui Titu Maiorescu
asupra culturii, construită pe următoarele trei principii: autonomia
valorilor, unitatea dintre cultură și societate, unitatea dintre
fond( activitățile sociale, culturale, tradițiile și mentalitățile) și
formă( structurile instituționale ale societăți, sistemul educațional și
cel cultural, prin care se realizează circulația valorilor în cadrul
societății).

Maiorescu se revoltă împotriva viciului epocii de a împrumuta

forme ale culturii apusene fără a le adapta condițiilor românești
existente. Această critică este adresată și generației pașoptiste
pentru că aceștia au creat o direcție falsă prin imitarea culturii
apusene.

În studiul ”În contra Direcţiei de azi în cultura română”,Titu

Maiorescu aprecia că epoca modernă s-a realizat prin împrumuturile
unor forme din Apus: instituţii culturale, politice, sociale, care nu
corespundeau fondului nostru naţional şi de aceea, se ridică
împotriva „formelor fără fond“: „Am împrumutat numai lustrul din
afară, iar instituţiile culturale, fără pregătirea culturală
corespunzătoare a publicului, nu numai că nu aduc niciun folos, dar
sunt chiar stricăciuni“.

Articolul, apărut în anul 1868, este o analiză lucidă asupra

civilizației românești,întemeiată, de la începuturile ei de modernitate,
pe un neadevăr care a cuprins toate sferele vieții materiale și
culturale: "Viciul radical în toată direcția de astăzi a culturei române,
este neadevărul, pentru a întrebuința un cuvânt mai colorat,
neadevăr în aspirări, neadevăr în politica, neadevăr în poezie,
neadevăr până în gramatica,neadevăr în toate formele de
manifestare a spiritului public”.

Tema centrală a acestui studiu este drumul greșit pe care merge

cultura românească din timpul epocii sale, situație în care pare să se
complacă întreaga societate.

Textul este un răspuns la o critică adresată revistei sale din partea

unei alte reviste literare, Transilvania, cu scopul de a argumenta
motivele criticii prin prisma climatului cultural autohton. Titu
Maiorescu își propune sa evidențieze problemele de natura culturală
cu care se confrunta România, cu scopul de a trage un semnal de
alarmă celor care ar putea să le rezolve, dar mai ales tinerilor care ar
putea să le evite.

Critica pe care Transilvania, revista a Asociației pentru literatura și

cultura poporului român, i-o aduce lui Titu Maiorescu este ca acordă
prea multa importanta stilului si scrierii corecte într-o epoca în care
alte probleme sunt mult mai arzătoare și merită o asemenea atenție.
Acestei atitudini pe care o considera nepotrivită, scriitorul îi găsește o
"scuză": mediul social, politic și cultural dominat de neadevăr. Acest
neadevăr izvorăște din dorința acerbă (alimentata de orgolii) a
românilor de a se alinia culturii occidentale, de cele mai multe ori
prin imitarea ei superficială sau prin falsificarea unor informații.

De exemplu, pentru a demonstra originilor noastre latine, Petru

Maior afirmă că romanii au dus la dispariția totală a dacilor; iar
pentru a demonstra caracterul latin al limbii noastre cuvintelor le
este asociată o etimologie falsă sau este prezentat un stil ireal de
vorbire. Aceste tendințe, prezente încă de la începutul secolului XIX,
au fost continuate, fapt îngrijorător deoarece o cultură are nevoie de
baze solide, nu de argumente mincinoase. Din păcate, așa cum o
arată Titu Maiorescu, incapacitatea de a crea un fond înaintea unor
forme, este un viciu al societății. Pentru a evidenția mai bine această
idee, autorul trece în revistă câteva exemple: s-au fondat jurnale fără
să aibă un public dornic să le citească, s-au construit școli fără să
existe profesori care să predea în ele, s-a înființat Societatea
academică română în ciuda lipsei preocupărilor științifice, s-au
deschis conservatorul și școala de bele-arte deși lipsesc cu
desăvârșire artiștii de valoare, lucru valabil și ân cazul inaugurării
teatrului național și a ateneului. Prezența acestor instituții ar putea
indica un grad ridicat de cultura și civilizație a țării. Dar cum aceste
instituții sunt fade, sunt lipsite de substanță, nu pot fi luate în
considerare; cultura, evoluția științei, a politicii, nu pot fi măsurate
prin cantitatea de lucrări scrise, prin numărul discursurilor susținute,
și nici prin mulțimea de instituții si asociații deschise, ci prin calitatea
lor. Mai mult decât atât, Maiorescu susține că mai bine ne-am lipsi de
aceste structuri proaste, create artificial care atrag după sine ruina
unei societăți, împiedicându-i dezvoltarea.

În ultima parte a studiului se susține idea renunțării la indulgența

față de mediocrități în toate domeniile și se sugerează că imitația
formelor discreditează cultura unui popor și că falsa cultură este mai
nocivă decât lipsa ei.