PREDICĂ

LA DUMINICA DINAINTEA BOTEZULUI DOMNULUI

(Ioan Botezătorul şi predica sa – Marcu 1, 1-8)

Iubiți credincioși,
Se apropie slăvitul praznic al Bobotezei, pe care trebuie să-l întâmpinăm cu
bucurie, cu vrednicie şi recunoştinţă, fiindcă, intrând în repejunile Iordanului,
Mântuitorul nostru ia asupra Sa păcatele noastre ca să ne scape de ele. La pregătirea
noastră pentru sărbătoare ne ajută Sfântul Ioan Botezătorul, pe care pericopa
evanghelică de astăzi îl prezintă drept „glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea
Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Mc. 1, 3).
El a venit să șteargă păcatele şi a nelegiuirile umane, pentru ca oamenii să
poată primi „Calea, Adevărul şi Viaţa”, prin Hristos. El a deschis uşa ca să intre
Stăpânul ceresc în această lume, afectată de blestem şi de moarte. El i-a pregătit pe
oameni pentru venirea Izbăvitorului, botezând şi „propovăduind botezul pocăinţei
spre iertarea păcatelor”. Esenţa predicii sale este: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat
Împărăţia cerurilor!” (Mt. 3, 2; cf. Mc. 1, 15), fiindcă numai pocăinţa pregăteşte
calea, ca Hristos şi Împărăţia Lui să vină la noi cu putere.

Iubiţi credincioşi,
POCĂINŢA este „revoluţia unui om”, o revoluţie nu împotriva lumii sau a
altor oameni, ci împotriva răului din noi. Când am păcătuit, nu putem suporta
mustrările conştiinţei. Ce-i de făcut cu aceste sentimente de vină? Le putem scoate
din minte sau uita, aceasta fiind o înăbuşire, dar ea nu merge, fiindcă poate produce
boală mintală. Alternativa înăbuşirii este pocăinţa, care înseamnă că eşti cinstit în
faţa lui Dumnezeu, nu ascunzi păcatul, îl recunoşti, îl mărturiseşti şi cauţi iertarea

1
lui Hristos, Care, prin Sfântul Ioan Iacob, ne zice fiecăruia din noi: „Negura
păcatului, / Cuprinzând viaţa ta, / Eu sunt Soare neapus: / Vino la lumina Mea!”.
Ce cere adevărata pocăinţă? Ea cere cinci lucruri foarte importante!
MINTE SCHIMBATĂ – cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia”,
care înseamnă chiar schimbarea minţii. Aceasta te ajută să vezi acel rău din mintea
ta, care te-a făcut să acţionezi greşit. Apoi, te ajută să actualizezi „mintea lui
Hristos”, Care locuieşte în tine de la Botez, aducându-I Lui „gânduri nemuşcate de
fiare”, cum zice Sfântul Marcu Ascetul. Aşa a făcut Zaheu, vameşul din Ierihon.
INIMĂ SCHIMBATĂ – este inima ce exprimă adevărata tristeţe pentru păcat;
inima e centrul spiritual al fiinţei umane, eul cel mai adânc şi adevărat, care e menit
să fie sălaş pentru Hristos. Nicolae Cabasila spune: „Inima omului a fost creată pe
măsura lui Hristos, o raclă atât de largă cât să încapă pe Dumnezeu în ea; de aceea,
aici jos nimic n-o satură, căci inima omului este însetată de infinit”. Aşa a simţit
femeia păcătoasă din Evanghelie.
DIRECŢIE SCHIMBATĂ – schimbarea minţii şi a inimii, prin pocăinţă, duce
la schimbarea direcţiei vieţii. Cuvântul evreiesc pentru pocăinţă înseamnă „a te
întoarce”, adică să lepezi răul, întorcându-ţi faţa spre Dumnezeu. Sfântul Apostol
Pavel s-a întors, pe drumul Damascului, devenind din prigonitor un atlet al lui
Hristos. Nici nu se poate altfel, că la aceasta ne cheamă Domnul.
VIAŢĂ SCHIMBATĂ – este necesară, după îndemnul Sfântului Ioan
Botezătorul: „Faceţi roade vrednice de pocăinţă” (Lc. 3, 8). Nu-i suficientă căinţa şi
mărturisirea, ci acestea trebuie exprimate printr-o viaţă nouă. Mântuitorul Hristos
zice: „Pomul bun face roade bune”. Pocăinţa lăuntrică se manifestă şi în afară.
Trebuie să înlocuim cuvintele rele cu cele bune, necinstea cu cinste, mândria cu
smerenie, ura cu iubire.
SLUJIRE SCHIMBATĂ – o viaţă schimbată duce la o slujire schimbată.
Mântuitorul l-a întrebat pe Simon Petru, de trei ori: „Mă iubeşti tu pe Mine?”, pentru

2
a-i adânci pocăinţa acestuia, care, de trei ori, se lepădase. L-a chemat din nou la
slujire spunându-i: „Paşte oile Mele!”. Pocăinţa înseamnă că noi încetăm să slujim
păcatul, sinea şi idolii, şi ne întoarcem la adorarea şi slujirea adevăratului Dumnezeu.
Aşa a procedat şi Fericitul Augustin.
Pocăinţa este deci, cu adevărat, „revoluţia unui om”, implicând o minte
schimbată, o inimă schimbată, o direcţie schimbată, o viaţă schimbată şi o servire
schimbată. Aceasta este ca şi cum ai spune: Am fost orb şi acum văd, am fost pierdut
şi sunt aflat, am fost mort şi am înviat! Sfântul Paisie zice: „Fără puterea şi lumina
Ta, Hristoase, orice am face, ne paşte primejdia de a ne pomeni pe alt drum decât pe
cel care duce spre Tine”. Dacă am devenit fii ai nelegiuirii, slujind duhurilor viclene
prin patimile noastre necurate, există totuşi o cale de mântuire şi o nădejde de iertare.
Aceasta este pocăinţa, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte aşa: „Nici un
păcat nu este atât de mare, ca el să nu poată cuceri generozitatea Stăpânului. Chiar
dacă cineva este închinător la idoli, sau un desfrânat, puterea iubirii Stăpânului este
destul de mare ca să facă toate aceste păcate să dispară şi să-l facă pe păcătos să
strălucească mai mult decât razele soarelui… Şi Hristos Însuşi, adresându-Se
întregului neam omenesc, a zis: «Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu
vă voi odihni pe voi!»”.
Tâlharul pocăit, care a fost răstignit alături de Iisus, s-a îndreptat spre Domnul
cu pocăinţă, zicând: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta!”. Şi
Iisus i-a zis: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai!” (Lc. 23, 42-43). El
era un tâlhar. Dar, acum el fură cerul. El fură încuietoarea uşii cerului cu cheia
pocăinţei. „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Mt. 3, 2), a strigat
Sfântul Ioan Botezătorul. Ce este Împărăţia lui Dumnezeu? Nu-i altceva decât o stare
sau o condiţie în care Dumnezeu este Împărat şi împărăţeşte. Dumnezeu a invadat
lumea noastră la primul Crăciun. El a venit să ierte, să lumineze, să povăţuiască şi

3
să facă toate lucrurile noi. El a venit să domnească, nu stând pe vreun tron
pământesc, ci stând pe tronul inimilor noastre!

Iubiţi credincioși,
Iisus Hristos, Domnul slavei, nu intră la noi până nu-I deschidem de bunăvoie
cămara tainică a sufletului nostru. Mielul lui Dumnezeu nu pătrunde în noi până nu
acceptăm să se înlăture din calea Lui bolovanii păcatului şi colţurile nelegiuirii. Iată
cât de important este botezul pocăinţei purificatoare, predicat de Sfântul Prooroc
Ioan, în pustia Iordanului. Iată cât de actual este mesajul său, pe care ni-l adresează
în Evanghelia acestei Duminici, zicând: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi
cărările Lui!” (Mc. 1, 3).
Trăim într-un timp în care oamenii Îl refuză cu încăpăţânare pe Dumnezeu şi
tot mai mulţi devin astăzi victime ale păcatului şi sunt incapabili de iubire. În zilele
noastre, drepturile omului sunt călcate în picioare, nedreptăţile cresc, violenţele
explodează ameninţător, iar războaiele se întind tot mai mult. Mântuitorul nostru
Iisus Hristos ne cheamă să ne încredinţăm Lui, Care este Împăratul lumii mântuite,
singurul Care ne poate da pace şi siguranţă, iubire şi iertare.
Biserica noastră, ca o Mamă duhovnicească, ne îndeamnă să ne întoarcem la
Domnul, pe calea postului şi a rugăciunii, a înfrânării şi a pocăinţei. Să fim siguri că
nu putem face adevărata pocăinţă dacă neglijăm citirea cuvântului Scripturii, Sfânta
Liturghie şi Spovedania. Trebuie să fugim de lenevia spirituală, de mediocritatea
ucigătoare şi să trăim în voia lui Dumnezeu, de la Care ne vine speranţa, bucuria şi
tot darul cel desăvârşit. Toate acestea vi le pun la suflet acum, la început de An Nou,
pe care doresc să-l petreceţi cu sănătate, spor duhovnicesc şi împliniri binecuvântate.
Amin.