Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 1

Preot Iosif TRIFA

Adânciri în Evanghelia Mântuitorului
2 Preot Iosif TRIFA

Coperta I: Reproducere după o litografie aparţinând

Părintelui Iosif Trifa

© Copyright 2010
Toate drepturile sunt rezervate
Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu
str. Ch. Darwin, nr. 11
tel. 0269 216677; fax 0269 216914

ISBN 978-973-710-167-9
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 3

Preot Iosif TRIFA

Adânciri în
Evanghelia Mântuitorului
Ediţia a III-a

Apare cu binecuvântarea
IPS Sale Dr. Laurenţiu Streza,
Mitropolitul Ardealului

Editura «Oastea Domnului»

Sibiu, 2010
4 Preot Iosif TRIFA
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 5

Cuvânt înainte

Noi, românii, trăim o viaţă neadâncită destul în

Evanghelia Mântuitorului. Trăim un creştinism de su-
prafaţă, căci viaţa noastră încă nu s-a pogorât în
adâncimea Evangheliei, de unde iese puterea unei vieţi
adevărat creştineşti. Trăim un creştinism ce a rămas
numai cu litera legii, nu însă şi cu duhul Evangheliei,
care îl face pe om viu şi îi dă putere să iasă din păcate.
Din creştinismul nostru lipseşte parcă miezul şi răsună
numai găocile goale. Aici e pricina atâtor rele şi scă-
deri care bântuie viaţa noastră.
Mântuitorul predica o înnoire lăuntrică a omului,
mustrând pe cei ce spală blidele numai pe dinafară
(Matei 23, 25). Aşa trebuie să fie şi predica. În spiri-
tul Vechiului Testament e acea predică ce întruna tot
spune să nu faci ceea şi ceea şi să faci ceea şi ceea.
Este aceasta o predică fără putere, pentru că aproape
toţi oamenii cunosc binele şi răul, dar n-au putere să
facă binele, ci fac răul. Păcătoşii trebuie aduşi la
Mântuitorul, trebuie apropiaţi de Mântuitorul, trebuie
ajutaţi să-L afle pe Mântuitorul, căci, atunci când
L-au aflat cu adevărat pe Mântuitorul şi Jertfa Lui
cea sfântă, deodată capătă dar şi putere de sus ca să
iasă din răutăţi.
6 Preot Iosif TRIFA

Taina unei plugării luminate este arătura adâncă.

Numai când plugul pătrunde la o adâncime de anumiţi
centimetri se spune că dă de aşa-numitul „pământ viu”
şi răscolirea acestui pământ aduce roadă bogată. „Să
arăm mai adânc”, aceasta e parola, deviza, lozinca
plugăriei şi tot aceasta e şi parola îndreptării vieţii
omului. Pentru ca să putem trăi o viaţă după Evanghe-
lie, pentru ca viaţa noastră să poată rodi roade de
fapte bune, trebuie să arăm cu plugul Evangheliei mai
adânc în pământul inimii noastre şi al altora. Pentru
aducerea sufletelor la Mântuitorul, noi, preoţii, trebuie
să arăm mai adânc. În acest înţeles a ieşit cartea de
faţă, ca o încercare de arătură mai adâncă în pământul
inimii oamenilor şi în ogorul păstoririi sufleteşti.

Sibiu, la 30 ianuarie 1926

Preot Iosif Trifa

Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 7

„Rămâneţi în Mine şi Eu în voi...

căci fără Mine nu puteţi face
nimic”

Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lu-

crătorul.
Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El
o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o cură-
ţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi
l-am spus.
Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu
poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în vi-
ţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne
în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără
Mine nu puteţi face nimic.
Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară
ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi
ard (In 15, 1-6).

De când eram preot tânăr la sate, mi-aduc aminte

că în toată duminica predicam oamenilor zicându-le:
„Faceţi, oameni buni, asta şi asta, şi nu faceţi ceea şi
8 Preot Iosif TRIFA

ceea”... Însă în scurtă vreme am băgat de seamă că o

astfel de predică era fără putere. Era o predică fără
Hristos, pentru că nu puteam aduce cu ea sufletele la
Mântuitorul şi nu vedeam răsărind pe urmele ei roade
de fapte bune. Oamenii ascultau cu plăcere sfaturile,
dar făceau tot aceleaşi urâciuni. Atunci am început să
cercetez Scripturile şi, adâncindu-mă în Noul Testa-
ment, am aflat că pentru aducerea sufletelor la Mântui-
torul trebuie săpat mai adânc.
Oamenii – îmi ziceam eu – destul de bine cunosc şi
ei ce-i bine să faci şi ce nu-i bine să faci, însă răul stă în
aceea că omul n-are putere să facă binele, şi face răul.
Predica şi Evanghelia trebuie să pătrundă mai adânc.
Puterea Evangheliei trebuie să pătrundă mai adânc.
Puterea Evangheliei trebuie să pătrundă până la izvorul
de unde pleacă binele şi răul, faptele cele bune şi cele
rele. Predica şi Evanghelia trebuie să sape în suflet cu
putere şi cu dar de sus...
După această adâncire în mine însumi şi în Evan-
ghelie, am stat în faţa poporului cu o predică nouă. În-
tr-o duminică le-am citit evanghelia de mai sus şi la
sfârşit le-am zis cam aşa: Fraţilor! Eu tot mereu v-am
sfătuit să faceţi fapte bune şi să vă feriţi de cele rele.
Acum însă văd că predica şi sfaturile mele au fost în
zadar şi în zadar aş mai predica mereu să faceţi fapte
bune, căci voi n-aveţi putere să faceţi fapte bune. Auzi-
răţi cum zise Iisus în evanghelie: „Eu sunt viţa, voi
mlădiţele (ramurile); cel ce rămâne în Mine şi Eu în el,
acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face
nimic”. Voi nu puteţi face roade de fapte bune pentru că
n-aveţi legătură cu Mântuitorul. Ramurile vieţii noastre
au ieşit din butucul vieţii care este Iisus Hristos şi de
aceea n-aveţi putere să vă schimbaţi viaţa şi purtările.
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 9

„Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca

mlădiţa şi se usucă”, zice Mântuitorul. Aşa şi orice om:
îndată ce-şi pierde legătura cea vie cu Iisus Mântuito-
10 Preot Iosif TRIFA

rul, îşi pierde şi puterea sufletească şi se ofileşte, se

usucă în păcate. Satul nostru şi viaţa noastră sunt pline
de uscăturile faptelor rele tocmai din pricină că noi am
pierdut legătura cea vie cu Iisus Mântuitorul, suntem
nişte odrasle rupte din butucul vieţii. Fiecare dintre noi
să se întrebe ce fel de legătură are cu Iisus Mântuitorul,
cu butucul vieţii. Ce fel de legătură ai tu cu Mântuito-
rul? Eşti tu o ramură altoită şi odrăslită în butucul Lui?
Aici este izvorul şi taina puterii de viaţă creştină. De la
cine n-are această legătură, în zadar am aştepta să facă
fapte bune. Până nu vă faceţi această legătură, zadarni-
că este predica şi sfatul meu să faceţi asta şi asta şi să
nu faceţi ceea şi ceea. Ar însemna că predic la nişte
meri pădureţi să facă mere bune. Faceţi-vă legătură cu
butucul vieţii: cu Iisus Mântuitorul şi atunci viaţa voastră
va înflori şi va rodi neîncetat roade de fapte bune...
Astfel mă înţelegeam în predică cu păstoriţii mei şi
această frântură de predică am pus-o şi aici, ca toţi
creştinii să înţeleagă că izvorul îndreptării omului tre-
buie căutat în legătura ce şi-o face omul cu Iisus Mân-
tuitorul. Tăria şi puterea unui creştin adevărat al lui
Hristos este legătura ce şi-a făcut-o şi pe care o are şi o
ţine cu Iisus Mântuitorul. Fără această legătură, hotărârea
noastră contra păcatelor n-ajunge nimic. Hotărârea noas-
tră de a sluji lui Hristos trebuie altoită în butucul vieţii,
care este Iisus Hristos, căci altcum n-are nici o putere.
Un ostaş din Oastea Domnului îmi scria mai anul
trecut: „Am cercat, părinte, să mă las de beţie, dar n-am
putut; m-am hotărât că nu mai beau, dar n-am putut ţine
hotărârea”. I-am scris înapoi: „Fă-ţi, dragă suflete, mai
întâi o legătură vie cu Mântuitorul... Altoieşte-ţi ramura
vieţii în butucul Lui... Predă-te Lui şi începe o viaţă no-
uă cu El şi prin El. Fără să-ţi faci mai întâi această le-
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 11

gătură, te poţi hotărî în toată ziua contra păcatelor, poţi

pune şi jurământ contra lor, că tot la nimica ajungi”...
Lumea de azi e plină de uscăturile şi poamele săl-
batice ale fărădelegilor tocmai din pricină că oamenii
au pierdut legătura cea de putere şi de viaţă dătătoare cu
Iisus Mântuitorul. Trăiesc creştinii de azi un creştinism
de spoială, fără rădăcină şi fără altoire în butucul vieţii,
care este Iisus Hristos.
O, cum se scurg în deşertăciune anii celui ce trăieşte
o astfel de viaţă! Când trăieşti o viaţă fără Hristos, eşti „o
ramură uscată pe care o aşteaptă focul pieirii sufleteşti”.
Dar, o, ce frumoasă şi plină de putere şi de bucurie
sufletească este viaţa celui ce trăieşte o legătură vie şi ne-
încetată cu Dumnezeu prin Iisus Hristos! Când viaţa ta e o
ramură din butucul
viţei lui Iisus Hristos,
atunci faptele cele bu-
ne vin de la sine. A-
tunci pomul, via vieţii
tale înfloreşte şi ro-
deşte neîncetat. Când
ai această legătură, a-
tunci Domnul curăţă
mereu via vieţii tale şi
îi dă putere ca tot mai
multă roadă să aducă.
Atunci când ai a-
ceastă legătură, şi ho-
tărârea ta contra pă-
catelor are putere şi îţi
dă putere să birui patimile şi ispitele acestei lumi şi să-i
atragi şi pe alţii în calea mântuirii sufleteşti.
12 Preot Iosif TRIFA

La picioarele Crucii se poate

afla taina mântuirii sufleteşti

Din toate părţile primesc întrebări despre tainele

mântuirii sufleteşti. Taina cea mare a mântuirii sufle-
teşti se poate afla numai la picioarele Crucii. Înţelesul şi
taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în
gând să ieşi mai întâi din răutăţi ca să te faci un creştin
bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai
în aceea ca păcatele şi răutăţile să te doboare la picioa-
rele Crucii... Să cazi la picioarele Crucii doborât de
greutatea păcatelor... Să cazi plângând la picioarele
Crucii, aşa cum eşti, plin de răutăţi. Carul mântuirii tale
sufleteşti atunci începe a porni la drum, când simţi că te
înăbuşă răutăţile şi cauţi o scăpare, când simţi o pieire
şi cauţi o mântuire, când te simţi într-o prăpastie şi ca-
uţi o ieşire, când te simţi în întuneric şi doreşti o lumi-
nă, când simţi că te-a schilodit păcatul, când simţi că te-
a orbit patima, când simţi că nu mai poţi sta şi umbla pe
picioarele tale şi strigi cu lacrimi din adâncul sufletului:
„Iisuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduieş-
te!” Să cauţi mai întâi să te faci bun şi apoi să pleci la
Domnul ar însemna să înjugi boii înapoia carului.
Începutul mântuirii tale se face atunci când păca-
tele tale te pleacă şi te apleacă la picioarele Crucii. Dum-
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 13

nezeu Însuşi te atrage în diferite chipuri la picioarele

Crucii. „Şi pe toţi vă voi trage la Mine”, zicea Mântui-
torul către apostoli (In 12, 32). Când în tine se trezeşte
o dorinţă de a ieşi din ticăloşie, când în tine se trezeşte
un suspin sufletesc, când din ochii tăi iese pe furiş câte
14 Preot Iosif TRIFA

o lacrimă de durere pentru ticăloşia ta, când atare necaz

soseşte şi poposeşte la tine, atunci să ştii, dragă citito-
rule, că Duhul lui Dumnezeu lucrează în tine şi vrea să
te aducă la picioarele Crucii. Însă când Duhul lui Dum-
nezeu începe a lucra în om, atunci începe şi satana a lu-
cra cu toate meşteşugurile lui, pentru că se vede în pri-
mejdia de a-şi pierde un credincios. Vocea diavolului e
aceea care şopteşte unora: „Eşti prea păcătos, omule, ca
să ai iertare... că doară n-ai omorât pe nimeni să te faci
«pocăit»”...
N-asculta, dragă cititorule, n-asculta de şoaptele şi
amăgirile diavolului, ci lasă-L pe Duhul lui Dumnezeu
să te atragă tot mai mult la picioarele Crucii. Lasă-te,
dragă suflete, lasă-te atras cu totul la picioarele Crucii,
căci numai acolo ţi se arată taina cea mare a vieţii şi a
mântuirii sufleteşti. Minunea cea mare a schimbării
unei vieţii păcătoase, minunea cea mare a învierii pă-
cătoşilor la o viaţă nouă, se petrece şi se poate petrece
numai la picioarele Crucii. Căzut la picioarele Crucii, ţi
se deschid ochii ca să vezi lumea şi să te vezi pe tine
însuţi în lumina Evangheliei. La picioarele Crucii te afli
pe tine însuţi şi rosturile vieţii tale. La picioarele Crucii
afli cât de grozav a fost păcatul tău, că a trebuit ca În-
suşi Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să moară pentru tine şi
iertarea ta. La picioarele Crucii afli cu ce fel de dra-
goste te-a iubit Dumnezeu Tatăl, că pe Însuşi Fiul Său
L-a jertfit pentru tine. La picioarele Crucii afli că Iisus
este un Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pen-
tru păcatele tale, pentru iubirea ta şi pentru scăparea ta.
La picioarele Crucii ţi se deschide mintea şi gura ca să
strigi îngrozit: „O, nebunul de mine, cu câtă dragoste
m-a iubit Tatăl şi cu câtă ură l-am urât eu pe de-aproa-
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 15

pele; cât a suferit Mântuitorul pentru mine şi eu am să-

rit în capul vecinului pentru toate nimicurile; cu ce dar
m-a îmbiat Crucea şi eu l-am respins!”... La picioarele
Crucii afli că tu nu mai eşti al tău, ci eşti al lui Iisus
Hristos, Care te-a răscumpărat cu un preţ mare; eşti
averea Celui răstignit (I Cor 6, 19-20).
16 Preot Iosif TRIFA

Dar la picioarele Crucii nu ţi se deschid numai ochii

înţelegerii, ci capeţi de sus şi un dar, o putere, un ajutor
să-ţi schimbi viaţa. Stând la picioarele Crucii, o putere de
sus îţi schimbă inima, îţi schimbă ochii, îţi schimbă ure-
chile, mâinile, vorbele şi purtările. Când ai aflat cu ade-
vărat Crucea Mântuitorului, nimeni nu te mai poate ridi-
ca de la picioarele ei. O viaţă întreagă o petreci lângă
Crucea Mântuitorului şi sub darurile ce se revarsă din ea.
Dragă cititorule! Hotărârea ta împotriva păcatelor
n-ajunge nimic dacă n-ai îngenuncheat cu ea mai întâi
la picioarele Crucii; dacă nu stai mereu cu ea sub daru-
rile ce izvorăsc din Jertfa cea sfântă a Crucii. Diavolul
încă nu se sperie când te hotărăşti contra păcatelor, căci
ştie el că de la hotărâre până la faptă este mult; diavolul
nu se sperie nici chiar când pui jurământ să ieşi din rele
(şi pe urmă mai afund te bagi în ele), dar se îngrozeşte
satana şi tremură când te ridici ca fiul cel pierdut, din
evanghelie, şi, plângând cu amar ca şi în faţa Crucii
Mântuitorului, cazi în braţele Tatălui Ceresc şi începi o
viaţă nouă ca unul ce mort ai fost şi ai înviat, pierdut ai
fost şi te-ai aflat.
În imaginea de la pagina 15 se vede calea cea
strâmtă a vieţii. Această cale are la intrare numai o uşă
îngustă. Toţi cei ce vor să apuce pe calea vieţii trebuie
să intre prin această uşă îngustă, iar această uşă este
Crucea şi Jertfa lui Iisus.
„Eu sunt uşa; de va intra cineva prin Mine se va
mântui” (In 10, 9), a zis Iisus. Această uşă e Crucea şi
Jertfa Lui cea sfântă. Numai cine intră prin această uşă
capătă dar şi putere de sus să înainteze tot mai sus, mai
sus, spre culmile Ierusalimului sufletesc, spre culmile
vieţii şi fericirii veşnice.
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 17

Cele patru stări ale mântuirii

sufleteşti

Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule,

am adus la Tine pe fiul meu care are duh mut.
Şi oriunde l-apucă, îl aruncă la pământ şi face
spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi
am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.
Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredinci-
os, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe
voi? Aduceţi-l la Mine.
Şi l-au adus la El. Şi, văzându-L pe Iisus, duhul în-
dată a zguduit pe copil şi, căzând la pământ, se zvâr-
colea spumegând.
Şi l-a întrebat pe Tatăl lui: Câtă vreme este de
când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie.
Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l
piardă. Dar, de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi.
Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu pu-
tinţă celui ce crede.
Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi:
Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.
Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat
duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi
poruncesc: ieşi din el şi să nu mai intri în el!
18 Preot Iosif TRIFA

Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ie-

şit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că
a murit.
Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat şi el s-a
sculat în picioare.
Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au între-
bat deoparte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 19

El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu

poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.
Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El
nu voia să ştie cineva (Mc 9, 17-30).

Un bolnav s-a apropiat de mine astă vară întru-un

sat. Nu tuşea acest bolnav, nu şchiopa şi nici un altfel
de beteşug n-avea în oasele lui. Purta însă în sufletul lui
o boală grea: beţia. „Am cercat să mă las de beţie,
domnule părinte, şi nu pot, mi se plângea omul. Am is-
călit hotărârea din «Lumina Satelor», am ţinut-o până la
un loc, dar după o vreme şi mai cumplit m-am îmbătat.
Ce să fac ca să mă pot scăpa de acest rău?...”
Ca răspuns, eu am deschis Testamentul Nou şi am
citit împreună cu el evanghelia fiului îndrăcit, pe care o
dăm aici. I-am arătat că patru lucruri ne spune această
evanghelie.
Întâia dată ne spune că un copil avea „duh mut” ca-
re îl chinuia şi îl „arunca în foc şi în apă”. A doua oară,
că părinţii lui l-au adus la Iisus. A treia oară, că i-a fost
mai rău când s-a apropiat Iisus de el şi a patra oară, că
s-a tămăduit deplin.
„Vezi, omule, i-am zis bolnavului, şi tu trebuie să
treci prin aceste patru stări ca să te poţi mântui. Întâia
dată trebuie să ne dăm seama că „duhul mut” din evan-
ghelie sunt păcatele şi patimile cele rele cu ajutorul că-
rora diavolul se face stăpân peste voinţa omului ce le
primeşte. Şi tu eşti stăpânit de puterea «duhului mut»
care, atunci când te cuprinde, te aruncă în focul beţiilor
şi în noroiul... păcatelor”.
20 Preot Iosif TRIFA

„De la început diavolul păcătuieşte” (I In 3, 8) şi,

de câte ori păcătuim sau apucăm patimi rele (ca beţia,
sudalma, mânia, desfrânarea etc.), diavolul prinde
putere asupra noastră. Aceasta e starea cea dintâi şi
din această stare trebuie să fugim, trebuie să scăpăm;
şi altă scăpare n-avem decât la Iisus, Mântuitorul nos-
tru, Care a venit să nimicească lucrurile şi puterea di-
avolului (I In 3, 8). Ca şi copilul din evanghelie, aşa
trebuie să ne apropiem şi noi, cu bolile sufleteşti, de
Iisus Mântuitorul şi Tămăduitorul bolilor noastre su-
fleteşti şi trupeşti.
Doctorul şi Izvorul tămăduirii bolilor noastre su-
fleteşti este Iisus Mântuitorul. Fără de El noi nu putem
face nimic. Însă cei mai mulţi nu se ştiu apropia aşa
cum trebuie de acest Izvor şi de aceea îi auzi plângân-
du-se: „Am cercat, dar nu pot”... „Mi-am pus în gând să
mă las de ceea şi ceea, dar n-am putut”... N-au putut
pentru că au încercat să facă acest lucru prin puterile
lor, iar Domnul Iisus a spus răspicat că fără de El nu
putem face nimic (In 15, 5). Cei ce spun că „nu pot” au
luat o hotărâre fără Hristos, iar o astfel de hotărâre n-
are putere.
Să scapi de chinurile patimilor şi păcatelor înseam-
nă mai întâi să-ţi faci o legătură vie cu Mântuitorul şi să
alergi în braţele Lui mântuitoare. Să scapi de patimi şi
de năravuri urâte înseamnă să te hotărăşti la o viaţă no-
uă şi să primeşti un Stăpân nou: pe Mântuitorul Iisus
Hristos; şi să începi o viaţă nouă cu El. Peste această
hotărâre se coboară apoi de sus darul, harul şi puterea
Duhului Sfânt, care face din tine o „făptură nouă”, un
„om nou”, un „om duhovnicesc” care biruie firea cea
păcătoasă şi patimile rele.
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 21

Semnul şi dovada că te apropii cu adevărat de

Mântuitorul şi mântuirea ta sufletească trebuie să fie
starea a treia prin care a trecut copilul din evanghelie,
adică aceea când i s-a făcut mult mai rău, când l-a scu-
turat pe el diavolul, după ce s-a apropiat de Iisus. Când
te apropii şi tu cu adevărat de Mântuitorul, ţi se face şi
ţie „mai rău”, adică diavolul se vede în primejdia de a-
şi pierde un credincios şi de aceea umblă cu toate meş-
teşugurile să nu te scape din prinsoarea lui.
Până când petreci în fărădelegi, diavolul şade li-
niştit şi mulţumit de felul traiului tău, dar îndată ce
vrei să o rupi cu păcatul şi să te apropii cu adevărat de
Iisus, ţi se face şi ţie „mai rău”, adică diavolul începe
şi el a lucra.
Unul dintre cei ce s-au hotărât împotriva păcatelor
şi a intrat în Oastea Domnului îmi scrie: „Am ţinut ho-
tărârea până la un loc, dar de la o vreme şi mai tare s-a
aprins pofta băuturii în mine şi m-am îmbătat şi mai
rău”. Altul, de altă parte, mi se plânge: „De când m-am
hotărât, nu mai am pace cu oamenii ăştia, că tot strigă
după mine că-s pocăit, pentru că după biserică nu mă
bag cu ei la crâşmă să beau”. Iată, aceasta e starea a
treia: când omul se hotărăşte pentru Domnul şi se apro-
pie de Dumnezeu, diavolul, pe de altă parte, pune foc
mai mult în patimile omului şi scoate în calea lui fel de
fel de batjocuri şi de „prieteni” care îl trag de mânecă
să se dea iarăşi la roată cu lumea, adică să se întoarcă
iarăşi în mocirla din care a ieşit.
Dragă cititorule! Când satana te chinuie după ce
te-ai hotărât împotriva păcatelor şi te-ai apropiat de
Mântuitorul şi de mântuirea ta cea sufletească, să nu te
sperii: este cea din urmă zvârcolire a lui. Tu nu te teme,
22 Preot Iosif TRIFA

stai drept, ca un bun ostaş al lui Hristos, în faţa meşte-

şugirilor lui, mai înaintează câţiva paşi în credinţă, în
încredere, în alipire faţă de El şi ai câştigat lupta, tre-
când în starea a patra a fiului din evanghelie: tămădui-
rea şi mântuirea ta cea sufletească.
Acestea sunt cele patru stări şi trepte ale mântuirii
noastre sufleteşti şi toţi care vor să intre cu adevărat în
Oastea Domnului vor trece prin ele.

Rugăciune
Iisuse Mântuitorule, iată, ies şi eu în calea Ta ca
fiul din evanghelie. Diavolul mă chinuie şi pe mine şi
mă aruncă în focul şi în apele ispitelor şi patimilor.
Fie-Ţi milă de mine, Doamne, căci rănile din suflet mă
dor. Din pustiurile păcatelor vin acum la Tine şi ca un
copil scăpat de moarte vreau să mă ţin de Tine şi să
trăiesc cu Tine. Ţie Îţi dau aceste mâini şi picioare pe
care le-ai dezlegat din lanţurile satanei. Ţie Îţi dau
ochii, urechile, gura, gândurile, vorbele mele. Toată
averea mea trupească şi sufletească o pun de acum în
slujba Ta, Doamne, şi în ascultare de Tine, Doamne...
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 23

„Veniţi la Mine toţi cei oste-

niţi... şi Eu vă voi odihni pe voi”

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu

vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la
Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odih-
nă sufletelor voastre.
Că jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Mt
11, 28-30).

Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că pu-

tere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi (Lc 6, 19).

O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi

tu, cititorule, această chemare? Te cheamă Iisus la El, te
cheamă Mântuitorul lângă El. Pe vremea Mântuitorului,
gloatele se atingeau de Dânsul pentru că „putere ieşea
de El”. Această „putere” iese şi azi de la El şi intră în
viaţa ta, în sufletul tău, în casa ta dacă te apropii şi tu de
El şi trăieşti o viaţă cu El. Eu socot că greşeala cea mai
mare a creştinilor de azi e tocmai aceea că nu cunosc
dulceaţa, şi odihna, şi pacea pe care le dă Mântuitorul.
Celor mai mulţi oameni li se pare un jug greu viaţa
după Evanghelie. De când eram preot la ţară mi-aduc a-
24 Preot Iosif TRIFA

minte de un tânăr care, la stăruinţele mele să înceapă o

viaţă nouă, după Evanghelie, mi-a răspuns aşa: „Sunt
prea tânăr, părinte, să mă bag de acum în jug”. Viaţa
după Evanghelie li se pare oamenilor un jug greu care
te scoate din lume, din plăceri, din baluri, din crâşmă,
din fel de fel de înşelăciuni şi minciuni mai mari şi mai
mărunte etc., etc. Oamenii nu cunosc latura cealaltă a
vieţii, aceea de creştin adevărat: odihna, liniştea, pacea,
bucuria, dulceaţa ce le dă Mântuitorul; şi o viaţă trăită
cu El. E o mare greşeală în vorba ce se spune că lumea
asta-i o vale a plângerii, o lume de chin şi de întristare.
Cine a spus aceste vorbe n-a cunoscut pe Mântuitorul.
Din Vechiul Testament au trecut aceste vorbe, din vre-
mea când oamenii încă nu-L cunoşteau pe Mântuitorul.
Iisus Mântuitorul a făcut şi viaţa din această lume o vi-
aţă plină de pace, de odihnă şi de bucurie pentru cine o
trăieşte cu El şi s-a apropiat de El. Lumea de azi e plină
de frământări, de oameni nervoşi, nemulţumiţi, zavistu-
itori, îndărătnici, tocmai din pricină că n-au aflat pe
Mântuitorul şi liniştea, pacea şi odihna ce le dă El.
Când te-ai apropiat de Mântuitorul şi „te-ai atins” de
El, atunci capeţi o linişte, o pace şi o bucurie sufleteas-
că pe care nimeni şi nimica n-o poate lua de la tine: nici
sărăcia, nici boala, nici întristarea, nici suferinţa, nici
asuprirea, precum zicea Apostolul Pavel: Cine ne va
despărţi de iubirea lui Hristos? Suferinţa, sau strâmtora-
rea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau spa-
da?... (Rom 8, 35). „Dacă El dă linişte, cine o poate tul-
bura?” (Iov 34, 29). Un creştin adevărat are linişte şi
bucurie şi în necazuri, cum zice Apostolul Pavel: „Mă
bucur în necazuri” (II Cor 12, 10).
Cei mai mulţi creştini n-au pacea şi bucuria evan-
ghelică pentru că n-au gustat din izvorul ei, Care este
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 25

Iisus Hristos. „Pacea Mea dau vouă, nu precum dă lu-

mea”, zicea Mântuitorul (In 14, 27). Toate bogăţiile şi
toate plăcerile din această lume nu pot să dea pacea şi
bucuria pe care le dă Mântuitorul. „Eu sunt pâinea vie-
ţii, cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în
Mine nu va înseta niciodată” (In 6, 35). Mântuitorul dă
şi ceea ce trebuie sufletului, de aceea El este pacea şi
fericirea deplină. Această pace şi această odihnă evan-
ghelică se pot câştiga printr-o credinţă vie şi tare într-un
Mântuitor bun Care a luat asupra Sa toate sarcinile
noastre şi mai ales sarcina şi greutatea păcatelor noas-
tre. O încredere nemărginită în acest Mântuitor ne dă o
26 Preot Iosif TRIFA

nespus de dulce pace şi uşurare sufletească. Din toată

inima încrede-te, dragă cititorule, în acest Mântuitor.
Predă-i Lui grijile tale, inima ta, sănătatea ta, banii tăi,
şi toate afacerile şi frământările tale. Ca un copil mic te
încrede în El şi te alipeşte de El. De ai un necaz, spu-
ne-I Lui şi te alipeşte mai tare de El; de te batjocoreşte
cineva sau îţi face o supărare, tu taci, fii liniştit, încre-
de-te în El şi te odihneşte în El. Învaţă-te să nu te odih-
neşti decât în El.
O, ce linişte şi pace şi bucurie dă încrederea desă-
vârşită în Mântuitorul! Dar cei mai mulţi nu se ştiu în-
crede, de aceea trăiesc o viaţă plină de păcate şi de fră-
mântări. Cei păcătoşi n-au pace (Isaia 48, 22). Când te-
ai apropiat de Mântuitorul şi trăieşti o viaţă cu El, nu-
mai atunci înţelegi că şi necazurile şi greutăţile acestei
lumi sunt un mare ajutor sufletesc care te ţine mereu
lângă Mântuitorul şi te învaţă să te alipeşti şi mai mult
de El. Englezii au o minunată poezie religioasă intitu-
lată: „Mai lângă Domnul meu, mai lângă El” şi zice
aşa: Mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Cu toate că
e greu necazul meu, cântarea mea va fi: mai lângă
Domnul meu, mai lângă El. Orice întristare e o înşti-
inţare ca noi să ne apropiem de Dumnezeu. Necazurile
spun: mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Sus inima,
voi, toţi cei întristaţi: căci Domnul este plin de îndura-
re. Cântaţi cu noi şi voi: mai lângă Dumnezeu, mai
lângă El...
Apropie-te, dragă cititorule, apropie-te de Domnul.
Din ce te vei apropia mai mult de El şi te vei alipi mai
tare de El, viaţa ta se va face mai uşoară, mai liniştită,
mai plină de pacea şi de bucuria cea adevărată.
Încearcă şi vezi!
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 27

Văzând cetatea Ierusalimului,

Iisus a plâns pentru ea

Şi, când S-a apropiat, văzând cetatea (Ierusali-

mul), a plâns pentru ea, zicând:
Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce
sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.
Căci vor veni zile peste tine când duşmanii tăi vor
săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura, şi te vor
strâmtora din toate părţile.
Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care
sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pen-
tru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale... (Lc 19,
41-44)

Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi

cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit
să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi
sub aripi, dar nu aţi voit. Iată, casa voastră vi se lasă
pustie. (Mt 23, 37-38)

De două ori ne spun evangheliile că a plâns Mân-

tuitorul. O dată când a mers să învie pe Lazăr cel mort
şi când a văzut pe Maria plângând şi pe iudeii care ve-
28 Preot Iosif TRIFA

niseră cu ea, încât S-a tulburat întru Sine „şi a lăcrimat”

(In 11, 35).
Altădată a plâns asupra Ierusalimului, precum
spune evanghelia de mai sus. De ce a plâns Iisus ce-
tatea Ierusalimului? Pentru că aceasta n-a voit să pri-
mească învăţăturile Lui, n-a voit să primească lumina,
pacea, viaţa şi mântuirea pe care le adusese Mântuito-
rul în lume. Eu spre aceasta am venit în lume, zicea
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 29

Mântuitorul, „ca să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să

propovăduiesc robilor dezrobirea, şi celor orbilor ve-
derea; să slobozesc pe cei apăsaţi” (Lc 4, 18), ca să
dau „poporului cunoştinţa mântuirii” şi să luminez „pe
cei care şed în întuneric şi în umbra morţii” (Lc 1, 77
şi 79). Dar Ierusalimul n-a vrut să primească aceste
lucruri ca să aibă „pace” şi mântuire. Mântuitorul a
stăruit neîncetat să aducă la mântuire poporul evreu
din Ierusalim, dar el n-a vrut să primească mântuirea,
iar Dumnezeu nu pune şi nu impune mântuire cu pute-
rea. De aceea zicea Iisus: „Ierusalime, Ierusalime, de
câte ori am vrut să vă aduc la mântuire, dar voi n-aţi
vrut”. Dumnezeu pune înaintea omului mântuirea şi îl
îmbie cu ea; mai mult nu poate face, căci atunci mân-
tuirea ar fi un lucru impus, pentru care omul n-ar avea
nici merit, nici răspundere.
Mântuitorul Şi-a făcut toată datoria faţă de Ierusa-
lim şi faţă de mântuirea poporului din cetate. Atunci de
ce plânge Mântuitorul? Plânge pentru că mare şi ne-
mărginită este durerea Lui pentru sufletele pierdute.
Mântuitorul n-a plâns pentru dărâmarea zidurilor de pi-
atră ale Ierusalimului, ci a plâns pentru dărâmarea şi
pieirea sufletelor din cetate. O, câtă dragoste şi câtă du-
rere este în lacrimile ce le-a vărsat Mântuitorul pentru
cetatea Ierusalimului! Dar nu numai dragoste şi durere,
ci şi învăţătură este în aceste lacrimi.
Să luăm aminte că şi noi avem o cetate sufletească.
Şi noi avem un Ierusalim sufletesc căruia Mântuitorul îi
tot predică şi pe care îl tot cheamă la mântuire. Dar, de
cele mai multe ori, cetatea sufletului nostru nu-L as-
cultă pe Mântuitorul şi nu primeşte predica Lui. Ca şi
oarecând Ierusalimul, cetatea sufletului tău, iubite citi-
30 Preot Iosif TRIFA

torule, nu-L ascultă pe Domnul şi nu primeşte mântui-

rea. Cetatea sufletului tău nu L-a primit pe Domnul şi
de aceea n-are pace. Cetatea sufletului tău merge spre
dărâmare. Vrăjmaşul diavol a împresurat-o, a făcut şanţ
împrejurul ei, a dat atac cu ispitele şi a străbătut înăun-
tru. N-ai primit pe Mântuitorul şi de aceea pietrele cre-
dinţii se huluie, cetatea trosneşte din temelie şi Mântu-
itorul plânge.
Da, da, iubite frate, Mântuitorul plânge, pentru că
mare şi nemărginită este dragostea Lui faţă de noi.
Mântuitorul plânge pentru sufletul tău şi al meu, pentru
pieirea ta şi a mea, pentru nepăsarea mea şi a ta. O, ce
lucru măreţ şi înfiorător este acesta: Mântuitorul Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, plânge pentru tine şi pentru
mine, pentru sufletul meu şi al tău. Mântuitorul n-a
plâns în vremea înfricoşatelor patimi, n-a plâns când L-
au pălmuit şi L-au batjocorit, n-a plâns când L-au bătut,
n-a plâns când cuiele au pătruns sfintele Sale mâini şi
picioare, n-a plâns când sângele curgea şiroaie din ră-
nile Sale şi sudori de sânge picurau de pe fruntea Lui,
dar, iată, a plâns pentru pieirea sufletească a Ierusali-
mului şi plânge azi pentru sufletele pierdute. O, ce lu-
cru scump şi nepreţuit poate fi un suflet şi mântuirea lui
când Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumne-
zeu, plânge pentru pierderea lui! Auzi tu, dragă citito-
rule? Mântuitorul plânge pentru un suflet pierdut, şi tu
cu atâta uşurinţă îţi prăpădeşti sufletul. Mântuitorul
plânge pentru pieirea sufletului tău, şi tu stai liniştit în
păcate? Şi tu îţi omori sufletul cu toată liniştea?
Fie ca măcar lacrimile Domnului să te înfioreze şi
să te înveţe ce lucru scump este sufletul tău şi mântui-
rea lui.
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 31

Stã în voia ta...

Grecii cei vechi aveau un fel de vrăjitor cu numele
Apolon, care stătea la Delfis, într-o ascunzătoare, de
unde răspundea la diferite întrebări. Odată a mers la
acest Apolon un om oarecare, viclean şi amăgitor. În
mâinile lui avea o pasăre pe care o acoperise cu haina
lui şi, ajungând în faţa locului de unde grăia Apolon, l-a
întrebat pe acesta să-i răspundă de este pasărea aceea
vie sau moartă. Omul acesta era viclean şi avea gând,
de-i va răspunde că este moartă, să o arate aşa cum era:
vie; iar de-i va răspunde că este vie, să o sugrume şi să
o arate moartă şi într-acest chip să-l amăgească pe
Apolon. Dar Apolon, cunoscând vicleşugul lui, i-a răs-
puns aşa: „Stă în voia ta, omule, să arăţi pasărea cum
vei vrea: sau moartă, sau vie”.
O pasăruică purtăm şi noi, iubite cititorule, ascunsă
sub hainele şi lutul nostru. E sufletul, şi stă în voia ta şi
a mea să avem această pasăruică cerească vie sau
moartă, să avem un suflet viu sau unul mort. Dumnezeu
ne-a dat ajutor şi dar să putem ţine vie această păsărui-
că, dar, pe de altă parte, omul are voie slobodă să o şi
omoare. Însă cel ce şi-a omorât sufletul cu patimi şi fă-
rădelegi, acela va trebui să dea seamă despre el în Ziua
cea mare şi înfricoşată a Judecăţii.
32 Preot Iosif TRIFA

Fericiţi veţi fi când...

Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte şi, aşe-

zându-Se, ucenicii Lui au venit la El.
Şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând:
Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia
cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate,
că aceia se vor sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe
Dumnezeu.
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumne-
zeu se vor chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este
împărăţia cerurilor.
Feriţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni
şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind
din pricina Mea.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă
este în ceruri... (Mt 5, 1-12).

Evanghelia aceasta e cunoscută în Biblia Noului

Testament sub denumirea „Predica de pe Munte”, pentru
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 33

că Mântuitorul a rostit-o stând sus pe o colină. Din

această predică sunt luate Fericirile care se cântă în
strană în fiecare duminică şi sărbătoare. Minunată este
această evanghelie şi minunate sunt învăţăturile din
cele nouă fericiri. Un mare învăţat spune că nu s-a rostit
şi nu se va rosti niciodată în această lume o altă predică
ce ar putea să o întreacă în adâncime pe aceasta. Ce ne
spune Mântuitorul în predica celor nouă fericiri? Ni-i
înşiră pe cei ce vor fi cu adevărat fericiţi în lumea
34 Preot Iosif TRIFA

aceasta şi în cealaltă. Dar ce băgăm de seamă? Nici una

din cele nouă fericiri nu vorbeşte de bogăţie lumească,
nici de mărire omenească, nici despre bani, averi şi plă-
ceri. Fericirea pe care a făgăduit-o Mântuitorul este
înlăuntrul omului şi pleacă dinlăuntru în afară. Mântu-
itorul face fericiţi pe cei blânzi, pe cei milostivi, pe cei
curaţi la inimă, dar toate acestea pleacă din lăuntrul
omului; acolo e mila, pacea, dreptatea şi acolo e şi ini-
ma curată. Spre deosebire de această fericire adevărată,
noi căutăm o fericire ce pleacă din afară înlăuntru. Noi
aşteptăm şi ne trudim să ne facem mai întâi bogaţi, să
ne umplem mai întâi de bani, de plăceri şi de mărire
omenească, pentru ca apoi să fim fericiţi.
Însă fericire adevărată, lumea aceasta nu poate da
măcar de l-ar încărca pe om cu toate bogăţiile şi plăce-
rile şi măririle ei. Asta e un lucru dovedit. Oare sunt fe-
riciţi toţi bogaţii, toţi milionarii şi toţi cei ce şed în pa-
late? Nici vorbă. Dimpotrivă, se constată că traiurile
cele mai nefericite sunt tocmai în palatele celor bogaţi.
Este pus un mare adevăr în istorioara cu împăratul ce
căuta cămaşa fericitului (să se lecuiască de boală cu ea),
dar pe urmă s-a aflat că fericitul nici cămaşă pe el n-
avea (era un cioban de la oi). Fericirea cea adevărată
şade şi azi mai mult în coliba săracului credincios decât
în palatul necredincioşilor. O statistică din America
arată că 60% din cei ce îşi fac moartea sunt milionari şi
oameni bogaţi. Oare de ce nu poate da lumea, cu bogă-
ţiile şi cu plăcerile ei, fericirea adevărată? Pentru că
este cineva şi ceva ce tulbură fericirea cea lumească. E
graiul sufletului, e mustrarea şi întrebarea sufletului, pe
care a prins-o aşa de frumos psalmistul David în cu-
vintele: „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 35

ce mă tulburi?” (Ps 42, 6). În zadar zici sufletului ca

bogatul din evanghelie: „Suflete, ai de toate, mănâncă,
bea şi te veseleşte”... căci sufletul cere altceva: sufletul
se doreşte spre Domnul şi însetoşează după Domnul şi,
dacă nu-i dai această întâlnire cu Domnul, el este mâh-
nit, el este tulburat şi tulbură şi fericirea omului. Ferici-
rea cea adevărată este un lucru după care trebuie să ca-
uţi mai adânc, tot mai adânc în inima ta, înlăuntrul tău;
să cauţi până dai peste un Doctor pentru suspinele su-
fletului tău, să cauţi până dai de Mântuitorul şi până L-
ai aflat pe Mântuitorul. Când L-ai aflat cu adevărat pe
Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă, atunci El dintr-o
dată îţi ia sarcina păcatului de pe sufletul tău, dintr-o
dată sufletul tău şi inima ta scapă de mâhnire şi te simţi
nespus de uşurat şi fericit. „Fericiţi cărora s-au iertat fă-
rădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele” (Ps 31, 1).
„Fericit este bărbatul a cărui nădejde este numele Dom-
nului” (Ps 39, 5), şi care se bucură sub acoperământul
aripilor Lui şi sufletul său se lipeşte de El (Ps 62, 8).
Când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul şi tră-
ieşti o viaţă nouă cu El, atunci ai o fericire pe care nu ţi-
o poate lua, nici tulbura suferinţa, sărăcia, prigoana,
boala etc. Mântuitorul dă omului o fericire care nu slă-
beşte, ci, dimpotrivă, se întăreşte în suferinţe, în la-
crimi, în prigoane. Lumea şi creştinii de azi nu înţeleg
însă acest fel de fericiri (unii chiar şi râd de ele). Nu ne
înţeleg pentru că n-au gustat şi nu cunosc bucuria şi fe-
ricirea cea adevărată ce o dă Mântuitorul şi o viaţă tră-
ită cu El. Oamenii caută fericirea în afară de inima lor
şi în afară de Mântuitorul şi de aceea fericirile ce se
cântă în strană nu le vedem şi în lume şi în viaţa oame-
nilor. Nu-i vedem pe făcătorii de pace, pe cei blânzi, pe
36 Preot Iosif TRIFA

cei milostivi; dimpotrivă, vedem ura, nedreptatea, pri-

goana etc. Cercetaţi cu luare-aminte cele nouă fericiri şi
veţi afla că fiecare din ele e legată cu cerul de sus, fie-
care pleacă de la inima omului şi se gată cu cerul de
sus, fiecare leagă cerul cu pământul şi pe om cu Dum-
nezeu. Când fiecare om ar căuta şi ar umbla după o ast-
fel de fericire ce-l leagă cu cerul şi cu Dumnezeu,
atunci ar avea omul şi omenirea fericire adevărată.
Atunci s-ar împlini şi psalmul ce zice: „Mila şi adevărul
s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat, adevă-
rul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit, că
Domnul va da bunătate şi pământul îşi va da rodul său”
(Ps 84, 11-13).
Însetezi tu, cititorule, după o astfel de fericire?
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 37

Pilda cu aluatul

Şi iarăşi a zis (Iisus): Cu ce voi asemăna împărăţia

lui Dumnezeu?
Asemenea este aluatului pe care, luându-l, femeia
l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit
totul (Lc 13, 20-21).

O femeie pune de seara aluat în trei măsuri de făi-

nă. Dimineaţa când se scoală, o minune... Află dospită
toată plămădeala şi pe urmă se dospeşte toată făina. Ce
mare putere are aluatul! Un astfel de aluat dospitor de
lucruri minunate este şi în lumea cea sufletească. Acest
aluat este credinţa cea vie în Dumnezeu şi în Iisus, Fiul
lui Dumnezeu. Este acesta un aluat plămădit cu sângele
Domnului care „ne curăţeşte pe noi de orice păcat” (I In
1, 7). O, ce lucruri minunate face şi dospeşte acest aluat
în lumea cea sufletească! Precum aluatul dospeşte toată
făina în care e pus, aşa şi acest aluat dospeşte toată fiin-
ţa omului când omul îl pune în făina vieţii sale. Când în
făina vieţii tale ai pus aluatul Evangheliei, aluatul cre-
dinţei în Dumnezeu şi în Jertfa Mântuitorului, atunci
acest aluat deodată, ca prin minune, începe să-ţi dos-
pească toată fiinţa ta, toate simţirile tale, toate gândirile
tale, toată judecata, toată vederea, toate umblările, toate
38 Preot Iosif TRIFA

lucrările tale. Când a apucat acest aluat în făina vieţii

tale, atunci începi altcum să simţi, altcum să vezi, alt-
cum să vorbeşti şi altcum să trăieşti. Când a apucat
acest aluat în făina vieţii tale, atunci el lucrează cu pu-
tere şi îţi dă şi ţie putere ca să fii şi să te faci „frământă-
tura nouă” (I Cor 5, 7) „făptură nouă” (II Cor 5, 17).
Fără acest aluat şi fără această dospire nu este şi nu
poate fi mântuire sufletească. Taina mântuirii sufleteşti
începe din clipa când în făina vieţii tale, în plămădeala
vieţii tale, ai pus aluatul Evangheliei, ai pus un aluat
nou care să dospească o viaţă nouă cu Domnul. Orice
hotărâre contra păcatelor, fără acest aluat şi fără această
dospire, n-ajunge nimic. Sunt destui care predică foarte
frumos despre Hristos, dar nu trăiesc o viaţă cu Hristos,
pentru că viaţa lor nu e dospită de aluatul Evangheliei.
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 39

Ştiu bine că şi în Oastea Domnului este destul aluat

nedospit.
Toţi cei care dezertează dintre noi şi se întorc iarăşi
în mocirla păcatelor din care au ieşit sunt un astfel de
aluat nedospit. Cei mai mulţi dintre creştinii de azi sunt
un aluat nedospit pentru Evanghelie, de aceea sunt
atâtea răutăţi în lume. Taina mântuirii nu stă în aceea să
nu faci ceea şi ceea şi să faci ceea şi ceea, ci stă în
întrebarea: ai pus tu aluat nou în făina vieţii tale? Eşti tu
un creştin dospit de Evanghelia Mântuitorului?

Un ostaş din Oastea Domnului îmi spunea că de

multe lucruri s-a lăsat, însă de unele năravuri rele nici-
cum nu se poate dezbăra. Eu i-am zis: dragă ostaşule!
Bagă de seamă că n-ai pus aluat nou în toată făina vieţii
tale. O parte din făină ai mai lăsat-o şi pentru aluatul
răutăţilor şi plăcerilor lumeşti... Îl ghicisem, căci, pe
urmă ostaşul mi-a mărturisit că satana îi şoptise să-şi
mai ţină câteva răutăţi şi patimi.
Despre femeia din evanghelie, Mântuitorul a zis că
avea trei măsuri de făină şi în toate trei a pus aluat bun.
Însă creştinii de azi se pare că au împărţit această făină
aşa: într-o măsură bagă aluat bun, iar în celelalte două
bagă aluat rău. Numai aşa se poate explica viaţa celor
care cred că pot sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Din gura lor iese şi rugăciune, şi blestem. Duminica
merg şi la biserică, dar şi la joc, la crâşmă şi beţie.
O, ce minunată viaţă trăieşte un creştin dospit de
aluatul Evangheliei Mântuitorului! Un astfel de creştin
poartă în el Împărăţia lui Dumnezeu, căci aşa a zis
odată Iisus: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăun-
trul vostru” (Lc 17, 21), dar această Împărăţie o poate
40 Preot Iosif TRIFA

avea în el numai cel ce are viaţa lui şi toată inima lui

dospită de aluatul Evangheliei. Un astfel de creştin se
face apoi el însuşi un aluat bun, care-i dospeşte pe alţii
pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Un astfel de suflet e
copleşit şi biruit de Evanghelie şi oriunde ajunge începe
să-i dospească şi pe alţii. Eu îl cunosc de pe vorbă pe
cel dospit. Vorbeşte cu căldură şi dragoste, pentru că
gura lui grăieşte „din prisosul inimii” (Mt 12, 34).
Dar să luăm aminte. Mai este încă un fel de aluat.
„Feriţi-vă de aluatul fariseilor”, zicea Mântuitorul către
apostoli (Lc 12, 1). Este în această lume şi destul aluat
de răutate, de vicleşug etc. (I Cor 5, 8). Să ferim făina
vieţii noastre de acest aluat care dospeşte pieire sufle-
tească (şi, o, ce bine şi ce repede dospeşte acest aluat!).
Sunt destui oameni dospiţi de acest aluat rău şi aceşti
oameni caută neîncetat să-i dospească şi pe alţii cu
răutăţile lor. Adică, vedeţi, aluatul vieţii e de două fe-
luri: unul e cel bun, al Domnului, şi cei dospiţi de el
lucrează pentru Domnul; celălalt e cel rău, al diavo-
lului, şi cei dospiţi de el lucrează cu el pentru diavolul.
Tu, cititorule, pe care aluat îl ai în făina vieţii tale?
Fiecare dintre voi, iubiţilor cititori, să fie un aluat
dospit, ca să putem împiedica cumplita stricăciune din
această lume şi să-i dospim şi pe alţii pentru Împărăţia
lui Dumnezeu.
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 41

Care este porunca cea mai mare?

Şi, auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-

au adunat laolaltă.
Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe
Iisus, L-a întrebat:
Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?
El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău
cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.
Aceasta este marea şi întâia poruncă.
Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproa-
pele tău ca pe tine însuţi.
În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi
prorocii (Mt 22, 34-40).

În porunca iubirii de Dumnezeu şi de oameni zicea

Iisus că „se cuprind toată legea şi prorocii”. În această
poruncă se cuprinde şi toată Evanghelia, căci şi Evan-
ghelia nu este altceva decât dragostea lui Dumnezeu
Tatăl şi Fiul descoperită oamenilor pe pământ. Ca să
poţi avea dragoste creştină, adevărată, vie şi lucrătoare,
trebuie să cunoşti mai întâi şi să afli mai întâi dragostea
lui Dumnezeu Tatăl faţă de noi, făpturile Lui. Izvorul şi
puterea dragostei noastre este Însuşi Dumnezeu, pre-
cum aşa de bine a spus acest lucru Apostolul Ioan în
42 Preot Iosif TRIFA

cuvintele: „În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am

iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a
trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele
noastre... Dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi
datori suntem să ne iubim unul pe altul” (I In 4, 10-11).
„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru
că Dumnezeu este iubire” (I In 4, 8). Această învăţătură
a dragostei creştine a predicat-o neîncetat Iisus Mântu-
itorul şi pe urmă a întărit-o cu însăşi Jertfa Sa cea sfân-
tă. Ca pe un testament a lăsat Iisus Mântuitorul aposto-
lilor săi cuvintele: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi
unul pe altul. Precum şi Eu v-am iubit pe voi. Întru
aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă
veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (In 13, 34-35). Dar
Mântuitorul n-a predicat iubire numai între ucenicii Săi,
ci a predicat o iubire largă a „de-aproapelui”, oricine ar
fi el. În legea lui Moise, iubirea era închisă între grani-
ţele „fiilor lui Israel”. Tot ce nu era din Israel putea fi –
şi trebuia chiar – urât, dispreţuit, ba şi ucis câteodată.
Iisus Mântuitorul a adus porunca cea nouă a iubirii
de-aproapelui, a iubirii chiar şi a vrăjmaşilor noştri.
Mântuitorul a început să înveţe mai întâi în lume că fie-
care om e un suflet a lui Dumnezeu, e un frate al nostru
în Dumnezeu, care trebuie iertat, iubit şi adus la lumina
vieţii. Iisus a lăsat în lume Evanghelia iubirii de oameni
şi, până va fi această lume, nu se va ivi o învăţătură mai
minunată decât aceasta.
Cu această Evanghelie a iubirii au cuprins apostolii
toată lumea şi această iubire este şi azi sufletul şi duhul
vieţii creştine. Această iubire era şi în viaţa celor dintâi
creştini. Despre creştinii cei dintâi, Scripturile ne spun
că erau în legătură frăţească, întru frângerea pâinii şi
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 43

întru rugăciuni. Şi era una sufletul şi inima celor ce s-au

botezat (cf. Fapte 2, 42; 4, 32). Însă durere: din ce a
trecut vremea şi veacurile, dragostea creştină s-a tot ră-
cit şi a slăbit. În vremile noastre parcă s-a stins cu totul
dragostea creştină. Se urăsc azi popoarele, se urăsc fiii
aceluiaşi neam, se urăsc chiar şi cei din aceeaşi casă.
S-a împlinit parcă profeţia Scripturilor: „Tatăl va fi îm-
potriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva
fiicei şi fiica împotriva mamei” (Lc 12, 53). De ce s-a
stins şi se stinge mereu dragostea creştină între oameni?
Răspunsul cel mai bun îl dă Apostolul Ioan când zice:
„Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că
Dumnezeu este iubire” (I In 4, 8). Creştinii de azi nu-L
cunosc cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Iisus Mântuito-
rul, de aceea lipseşte dragostea creştină din viaţa lor.
Dumnezeu este iubire, Dumnezeu şi Jertfa Fiului Său
este izvorul iubirii şi, când ai aflat cu adevărat acest iz-
vor, ţi se face şi viaţa ta un izvor de iubire creştină. Ci-
ne zice că iubeşte pe Dumnezeu, dar urăşte pe fratele
său, mincinos este (I In 4, 20). Cei mai mulţi dintre
creştini trăiesc o astfel de viaţă mincinoasă. Trăim un
creştinism de forme goale, fără rădăcini şi fără adân-
cimi în Evanghelia lui Hristos şi de aceea lipseşte dra-
gostea din mijlocul nostru. O iubire creştină adevărată,
vie şi lucrătoare o poţi avea numai atunci când ţi-ai
pus viaţa în lumina iubirii lui Dumnezeu, iar această
lumină o poţi avea numai la picioarele Crucii Mântu-
itorului. Numai căzut şi îngenuncheat la picioarele
Crucii poţi câştiga acea dragoste sfântă „care toate le
sufere”, precum şi Iisus le-a suferit, toate le rabdă,
precum şi El le-a răbdat. Aici poţi câştiga dragostea
cea adevărată care „nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se
44 Preot Iosif TRIFA

trufeşte, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu

gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură
de adevăr” (I Cor 13).
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 45

Dragă cititorule! Pe vreme de iarnă, frigul te apro-

pie de foc. Bagă de seamă că lemnele ce ard în foc sunt
şi ele o predică minunată despre dragostea creştină. De
ce ard lemnele când le aprindem? Învăţaţii au aflat că
lemnele când ard nu fac altceva decât dau înapoi căldu-
ra ce au sorbit-o din razele şi căldura soarelui. Focul nu
este aşadar altceva decât o căldură a soarelui pe care
lemnele au sorbit-o şi, când le aprindem, ne-o dă nouă.
În această asemănare trebuie să fim şi noi faţă de iubi-
rea Tatălui Ceresc. Soarele şi izvorul iubirii noastre este
Dumnezeu şi Jertfa cea sfântă a Fiului Său. Iubirea ce o
primim noi neîncetat din acest izvor trebuie să o dăm şi
noi mai departe aşa cum lemnele dau căldura mai de-
parte. O, ce lucru fioros se vede în lumea de azi! Lem-
nele cele neînsufleţite ne dau nouă căldura primită de la
soare, însă noi nu dăm nimic. Toată firea cea necuvân-
tătoare ne dă nouă darurile primite de sus. Pământul ne
dă ploaia în formă de izvoare şi fântâni, ogoarele ne
dau pâinea cea coaptă din darul cerului de sus, pomii ne
dau poamele, numai omul, cel ce e făcut „după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu”, numai omul, cel ce soarbe
neîncetat iertare, milă şi iubire cerească, dă numai ură,
zavistie, otravă şi venin sufletesc. Ne mustră şi firea cea
neînsufleţită!
Iisus Mântuitorul a zis: „Întru aceasta vor cunoaşte
toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii
faţă de alţii” (In 13, 35). Însă acest semn de cunoaştere
a creştinilor adevăraţi parcă a pierit cu totul în zilele
noastre. Din creştinismul de azi lipseşte tocmai evan-
ghelia iubirii de oameni. Evanghelia iubirii creştine în-
că nu s-a sălăşluit pe pământul acesta udat de sângele şi
46 Preot Iosif TRIFA

ura atâtor războaie şi răzbunări. Evanghelia iubirii şi

împărăţia lui Dumnezeu va veni în viitor.
Împărăţia lui Dumnezeu va sosi la noi pe pământ
numai în măsura în care dragostea creştină va cuprinde
inimile noastre. „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât
aş vrea să fie acum aprins”, zicea Iisus (Lc 12, 49).
Acest foc este focul dragostei creştine, pe care trebuie
să-l aprindem neîncetat în inimile noastre şi să aprin-
dem cu el şi pe alţii. Împărăţia lui Dumnezeu cu nimic
nu se poate ajuta mai mult decât cu acest foc al dra-
gostei creştine. Cu nimic nu poţi câştiga mai curând
pentru Evanghelie un suflet păcătos şi plin de ură decât
cu dragostea evanghelică. Despre David proorocul spu-
ne Biblia că liniştea cu cântecele alăutei sale furia lui
Saul. Cântecul cel dulce al dragostei creştine linişteşte
şi azi – mai mult ca orice – sufletele tulburate de valu-
rile urii. Ajută şi tu, dragă cititorule, să se audă în lume
tot mai răspicat acest cântec dulce. Ostaşi din Oastea
Domnului, aprindeţi şi voi pe tot locul focul dragostei
creştine şi duceţi pe tot locul cântecul cel dulce al iubi-
rii evanghelice!
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 47

Maria la picioarele Domnului

Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu

el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă.
Şi, iată, era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând
că şade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru
cu mir.
Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând,
a început să ude cu lacrimi picioarele Lui şi cu părul
capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le un-
gea cu mir.
Şi, văzând fariseul care-L chemase, a zis în sine:
Acesta, de ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia
care se atinge de El, că este păcătoasă.
Şi, răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am
să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el.
Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu
cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.
Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe
amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult?
Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia
i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
Şi, întorcându-se către femeie, a zis lui Simon:
Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe
picioare nu mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat pi-
cioarele şi le-a şters cu părul ei.
48 Preot Iosif TRIFA

Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat

n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu
mir Mi-a uns picioarele.
De aceea îţi zic: iertate sunt păcatele ei cele multe,
căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin iubeşte puţin.
Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele!
Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să
zică în sine: Cine este Acesta Care iartă şi păcatele?
Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit;
mergi în pace (Lc 7, 36-50).

O, ce plină de iubire şi iertare cerească este această

evanghelie! Dar, pe lângă acestea, e plină şi de învăţă-
tură sufletească. Să ne întrebăm înainte de toate ce a
adus-o pe această femeie desfrânată la picioarele lui
Iisus? Maria era o femeie vestită în desfrânări şi păcate;
ce i-a venit dar să se apropie de Iisus? Poate undeva în
oraş era tocmai petrecere şi joc, de la care Maria nicio-
dată nu lipsea; ce a făcut-o pe ea acum să lase jocul şi
petrecerea şi să alerge la Iisus? Pe Maria a adus-o la
Iisus o greutate pe ca
re o simţea în suflet, o greutate sufletească pe care
lumea n-o putea uşura, nici jocurile, nici plăcerile şi
desfrânările lumeşti.
Cercetătorii evangheliilor spun că această femeie
desfrânată a fost Maria Magdalena, despre care ne spu-
ne o altă evanghelie că din ea a scos Iisus şapte diavoli
(Lc 8, 2). Această greutate sufletească o adusese pe
Maria la picioarele Domnului. Această greutate a scos
lacrimi fierbinţi din ochii ei. Maria s-a mântuit în clipa
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 49

când s-a simţit doborâtă de greutatea păcatelor şi a că-

zut la picioarele Domnului, stropind cu lacrimi fierbinţi
trecutul ei şi luând tămăduire prin credinţă. Să luăm
aminte că aceasta e calea mântuirii şi pentru noi. Cea
dintâi condiţie a mântuirii e să simţi ticăloşia sufleteas-
că în care ai ajuns. Nu e pierdut cel păcătos, ci cel care
nu simte păcatul şi greutatea păcatului. Maria avusese
şapte duhuri necurate în ea. Te înfiori, nu-i aşa, iubite
50 Preot Iosif TRIFA

cititorule, de acest lucru? Dar eu te întreb: îţi dai seama

că de multe ori şi tu eşti cuprins de aceste duhuri rele
care sunt cele şapte păcate de moarte (trufia, des-
frânarea, lăcomia, pizma etc., etc.)? Maria n-a avut
odihnă şi linişte sufletească până nu L-a aflat pe Mân-
tuitorul şi n-a luat tămăduire. Şi tu stai liniştit în păcate
şi te simţi bine cu ele? O, ce povară grea este păcatul
pentru cine-l simte! De ai avea şi ai da cuiva tot aurul şi
toate bogăţiile acestei lumi, nici atunci nu poate să-ţi ia
nimeni, nici măcar pentru o clipă, sarcina şi greutatea
păcatului de pe suflet şi nu poţi plăti datoria păcatelor.
Este însă cineva care îţi ia din spate greutatea păcatelor,
fără nici o plată şi pentru totdeauna. Acela este Mântu-
itorul. Un singur lucru se cere de la tine: să te apropii
de acest Mântuitor şi să te atingi de El cu toată credinţa
sufletului tău, cu toată încrederea că El a murit pentru
tine şi pentru păcatele tale. Apropie-te, dragă suflete,
apropie-te de Domnul în orice stare, cât de ticăloasă ar
fi. Îngenunchează plângând la picioarele Lui şi, stro-
pindu-ţi ticăloşia cu lacrimile tale şi cu sângele Lui, ia
tămăduire şi mântuire.
O, ce mare schimbare s-a făcut în viaţa Mariei du-
pă ce s-a ridicat iertată şi mântuită de la picioarele
Domnului! Vecinii ei se vor fi întrebat miraţi: „Da’ ce-i
cu păcătoasa asta de femeie, că nu mai umblă nopţile,
nu mai merge pe la jocuri, nu mai petrece cu bărbaţii?...
Trebuie că a păţit ceva nenorocita”... Lumea se va fi
mirat de schimbarea Mariei (aşa cum se miră şi azi
când începi să trăieşti o viaţă cu Domnul). Lumea nu
înţelegea că în viaţa Mariei s-a petrecut o mare schim-
bare. Maria cea veche a murit şi în locu-i trăia alta,
adusă la viaţă prin Iisus Mântuitorul. Aceasta e şi azi
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 51

dovada cea mai bună că cineva s-a apropiat cu adevărat

de Mântuitorul şi „s-a atins” de El. Să-ţi schimbi purtă-
rile şi să începi o viaţă nouă cu El. O credinţă ce nu-ţi
schimbă viaţa cea păcătoasă n-ajunge nimic, căci şi
dracii cred în Dumnezeu şi se cutremură, dar nu-şi
schimbă purtările.
Despre Maria Magdalena, evanghelia ne spune că,
după iertarea şi tămăduirea ei, s-a ţinut mereu de Mân-
tuitorul. L-a însoţit pe drumul Golgotei, L-a plâns când
murea pe cruce, a plâns când a aflat mormântul gol.
Maria se simţea legată de acest Mântuitor al ei; îşi dă-
dea seamă clipă de clipă ce mare binefacere i-a făcut ei;
din ce necaz a scos-o; cât i-a iertat; şi, din ce îşi dădea
seama mai mult despre acestea, se alipea mai tare de El.
Aşa şi noi, clipă de clipă trebuie să ne dăm seama
ce a făcut Mântuitorul pentru noi. Când ai ajuns să afli
ce a făcut Mântuitorul pentru tine, când ai ajuns să cu-
noşti cu adevărat pe Mântuitorul şi Jertfa Lui, şi iubirea
Lui, atunci te faci un „nebun pentru Hristos” (I Cor 4,
10), atunci nu vrei să mai auzi de nimeni, decât de El,
atunci nu vrei să mai vorbeşti de nimeni, decât de El şi
de binecuvântarea Lui; atunci, ca şi Maria, dintr-un vas
lepădat te faci un vas ales, dintr-un ticălos şi păcătos te
faci un vestitor al Domnului şi către toată lumea spui
despre „toate câte ţi-a făcut ţie Domnul”.
Îl cunoşti tu, cititorule, în acest chip pe Domnul şi
Mântuitorul nostru Iisus Hristos?
52 Preot Iosif TRIFA

„Asemenea este împărăţia

lui Dumnezeu cu o comoară
ascunsă...”

Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară

ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o
şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără
ţarina aceea.
Iarăşi, este asemenea împărăţia cerurilor cu un
neguţător care caută mărgăritare bune.
Şi, aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a
vândut toate câte avea şi l-a cumpărat” (Mt 13, 44-46).

Plină de un adânc înţeles este această asemănare,

pe care a spus-o Iisus Mântuitorul. În ea se află taina şi
înţelesul unei vieţi de creştin adevărat. Căci a fi un
creştin adevărat şi a trăi o viaţă de putere creştinească
nu înseamnă atât a nu face ceea şi ceea de frica focului
din iad sau a face ceea şi ceea pentru că aşa porunceşte
Dumnezeu, ci înseamnă mai ales a afla comoara cea as-
cunsă a Împărăţiei lui Dumnezeu. Ştii tu ce înseamnă să
afli această comoară? Înseamnă să afli dragostea cu ca-
re te-a iubit şi te iubeşte Dumnezeu, că pe Însuşi Fiul
Său L-a dat Jertfă pentru tine, pentru iubirea ta şi pentru
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 53

iertare ta. Să afli comoara cea ascunsă înseamnă să

afli cât de mult te-a iubit Iisus Mântuitorul, că a mu-
rit pentru tine, pentru păcatele tale şi pentru mântui-
rea ta, să afli cât de mult te iubeşte Mântuitorul şi
cum face totul să te atragă la El. Să afli comoara cea
ascunsă înseamnă să afli puterea, să afli bucuria, să
afli mângâierea, să afli lumina şi viaţa ce le capeţi
când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul şi Jertfa
54 Preot Iosif TRIFA

Lui cea Sfântă şi când trăieşti o viaţă cu El. Numai

când ai aflat această comoară, faci totul să o poţi do-
bândi şi să poţi dobândi şi viaţa cea de veci. O astfel
de comoară aflase Apostolul Pavel când scria filipe-
nilor: „Pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de
înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu,
pe Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gu-
noaie, ca pe Hristos să dobândesc... Ca să-L cunosc
pe El şi puterea învierii Lui... Ca, doar, să pot ajunge
la învierea din morţi” (Flp 3, 8-11). Apostol Pavel Îl
aflase pe Mântuitorul – Comoara cea mai scumpă pe
care o poate afla un om aici pe pământ – şi prin do-
bândirea acestei comori nădăjduia să dobândească şi
învierea din morţi şi viaţa veşnică. „Cel ce Mă află,
zice Domnul, a aflat viaţa” (Pilde 8, 35).
Puţini sunt însă azi cei ce află această comoară.
Împărăţia lui Dumnezeu este şi azi o comoară ascunsă
pentru cei mai mulţi creştini. Lumea şi viaţa oamenilor
de azi e plină de fărădelegi, de idoli şi de păcate tocmai
pentru că oamenii n-au aflat comoara, arând în ţarina
lor. O, ce înţeles adânc a pus Mântuitorul în acest lu-
cru! Aşa se află şi comoara Împărăţiei lui Dumnezeu:
arând în ogorul cel sufletesc, arând şi lucrând în ţarina
inimii tale, în ţarina învăţăturilor mântuirii sufleteşti.
Cum vrei să afli comoara Împărăţiei lui Dumnezeu, da-
că tu nu sapi după ea, dacă tu veşnic nu lucrezi în ogo-
rul cel sufletesc? Taina plugăriei este să ari mai adânc.
O comoară – de roadă bogată – află plugarul când ară
adânc. Aşa se află şi comoara Împărăţiei lui Dumnezeu:
arând mai adânc, lucrând şi pătrunzând mai adânc în
taina învăţăturilor sufleteşti. Noi arăm la suprafaţă şi de
aceea nu aflăm comoara „ascunsă”.
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 55

Şi apoi ce ne spune mai departe asemănarea Mân-

tuitorului? O mare schimbare s-a făcut în viaţa omului
care aflase comoara cea ascunsă. Toată viaţa lui era cu-
prinsă şi pătrunsă acum de un singur gând şi o singură
grijă: să-şi poată cumpăra ţarina cea cu comoara.
Întorcându-se acasă, a început repede a vinde ce avea,
să-şi facă bani de cumpărare. Cei de acasă şi vecinii lui
se vor fi mirat de schimbarea omului (aşa cum se miră
şi azi de schimbarea omului care a aflat comoara mân-
tuirii sufleteşti). În întreg satul va fi umblat vorba:
„Auzit-aţi, măi, ce a păţit omul cela şi cela? Cică vrea
să-şi vândă tot ce are şi să-şi cumpere un dărab de loc
slab şi nelucrat... Vai de el, săracul... poate a slăbit de
minte”... Însă cel ce aflase comoara n-avea grijă de
şoaptele oamenilor, căci ştia el că ţarina lui cea nouă e
mai scumpă decât toate averile oamenilor.
Aşa trebuie să se schimbe şi viaţa noastră când am
aflat cu adevărat comoara Împărăţiei lui Dumnezeu.
Dar să nu creadă cineva că această schimbare ar sta în
aceea că omul trebuie să-şi vândă averea şi tot ce are, să
poată dobândi Împărăţia lui Dumnezeu. Această schim-
bare trebuie înţeleasă aşa, că dintr-o dată ţi se deschid
ochii şi mintea să afli şi să înţelegi că nimic din această
lume n-are preţ faţă de Împărăţia lui Dumnezeu şi do-
bândirea ei. Când afli această comoară, de dragul ei îţi
vinzi nu averea, ci patimile, plăcerile, poftele şi năravu-
rile cele rele. În faţa acestei comori, afli că n-are nici un
preţ ceea ce ţi se părea mai dulce... ba afli că e mai
amar. Când ai aflat această comoară atunci îţi pui în
slujba Domnului toate puterile, toată averea ta sufle-
tească şi lumească, să o poţi cumpăra. Ca lui Zacheu ţi
se deschide atunci şi punga pentru lucrul Domnului,
56 Preot Iosif TRIFA

pentru ajutorarea săracilor şi pentru lipsurile sufletului

tău. Când ai aflat această comoară, atunci nu mai eşti tu
sluga şi robul banilor şi al averilor tale, ci ele sunt slu-
gile tale şi fac ce porunceşti tu.
Oamenii de azi ţin la plăceri, la înşelăciuni, la ne-
dreptăţi, la strângeri de bani şi averi (zgârcenia) tocmai
fiindcă n-au aflat comoara cea ascunsă.
Iisus a zis odată că „Unde este comoara voastră,
acolo va fi şi inima voastră” (Lc 12, 34). Comoara oa-
menilor de azi sunt plăcerile şi bunurile cele lumeşti şi
de aceea şi inima lor este acolo.
Eu te întreb, iubite cititorule, ai aflat tu comoara
cea ascunsă a Împărăţiei lui Dumnezeu, ai aflat tu ce
comoară este o viaţă trăită cu Domnul, L-ai aflat tu cu
adevărat pe Mântuitorul şi, prin El, viaţa cea de veci?
Dacă n-ai aflat-o, eu te întreb: ce faci tu ca să o poţi afla
şi cumpăra?
În pilda de mai sus, Iisus Mântuitorul a asemănat
Împărăţia lui Dumnezeu şi cu un neguţător care umblă
şi îşi bagă banii şi averea în cumpărarea unui mărgăritar
de preţ mult. În legătură cu aceasta, îmi aduc aminte de
o mult grăitoare întâmplare. În anul 1918, când se te-
meau oamenii că rămân banii pe nimica, un mare bo-
gătan şi-a băgat toţi banii într-o piatră scumpă. Însă pe
urmă, la un an, s-a adeverit că piatra era mincinoasă
(falsă) şi astfel bogătanul şi-a pierdut toţi banii. Aşa
păţesc toţi acei mulţi, mulţi creştini, care îşi cumpără în
această viaţă comori care, pe urmă, când moare omul,
se adeveresc că-s mincinoase şi n-au nici un preţ.
Astfel de comori stângi şi tu, iubite cititorule?
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 57

Pomul vieţii noastre

În lunea din Săptămâna Paştilor, ne spun evanghe-

liile că, fiind cu apostolii în drum de la Ierusalim spre
Betania, lui Iisus „I s-a făcut foame” şi, văzând un
smochin lângă drum, S-a apropiat de el, doară va găsi
ceva roadă în el; dar n-a găsit decât frunze şi i-a zis:
„De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac!”
(cf. Mt 21, 18-19; Mc 11, 12-14). Şi pe dată smochinul
s-a uscat.

O, ce adânc înţeles este în evanghelia cu smochinul

cel blestemat! Şi viaţa omului se aseamănă cu un pom
care trebuie să facă roade de fapte bune. „După roadele
lor îi veţi cunoaşte, zice evanghelia. Au doară culeg
oamenii struguri din spini?” (Mt 7, 16). Şi tu, cititorule,
eşti un smochin, eşti un pom pe care Dumnezeu l-a să-
dit în grădina acestei lumi pentru ca roade de fapte bune
să faci. Însă, vai, de cele mai multe ori pomul vieţii
noastre arată numai frunze goale, n-are roade. De de-
parte, din depărtare, se văd în viaţa noastră frunze de
datini creştineşti, de praznice, de posturi, de vorbe mari,
dar, când cauţi mai de-aproape şi dai deoparte aceste
frunze, nu se vede nici un rod.
58 Preot Iosif TRIFA

De când eram preot la ţară, mi-aduc aminte de unii

poporeni că erau foarte evlavioşi şi bisericoşi, dar, vai,
când m-am uitat în traiul lor de acasă, am aflat că erau
foarte îndărătnici, zgârciţi, sfădicioşi... adică dincolo de
frunze nu era rod. Ceea ce se cheamă azi creştinism
este mai mult un frunziş verde şi frumos la înfăţişare,
însă când te apropii de el vezi că nu are roadă.
De ce nu face roadă pomul vieţii noastre? Pentru că
rădăcinile lui nu sunt adâncite în pământul cel cu suc de
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 59

viaţă şi de putere creştinească dătător. Trăim o viaţă de

suprafaţă, o viaţă neadâncită în Evanghelia Mântuito-
rului şi în Jertfa Lui cea Sfântă, de aceea pomul vieţii
noastre n-are putere de rodire. Pomul vieţii noastre nu
este altoit în Iisus Mântuitorul, în viaţa cea nouă, în
„naşterea cea din nou”, de care spunea El (In 3, 3-7), iar
fără această altoire, fără această renaştere, pomul vieţii
noastre nu poate rodi.
O altă evanghelie (Lc 13, 6-9) spune despre un alt
smochin, pe care stăpânul grădinii umbla să-l taie, căci
de trei ani de zile aştepta în zadar să rodească. Pentru
acest smochin s-a interpus grădinarul, zicând: „Doam-
ne, lasă-l pe el şi într-acest an, până îl voi săpa împrejur
şi îi voi pune gunoi”... Şi viaţa noastră este un astfel de
smochin neroditor pe care Dumnezeu îl ameninţă cu
tăiere. Avem însă şi noi un Grădinar milostiv, Care
mijloceşte pentru pomul vieţii noastre să nu fie tăiat,
până va mai încerca El să-i dea putere de rodire. Acest
Grădinar milostiv este Mântuitorul vieţii noastre. Îi e
milă de noi... Opreşte securea morţii şi se roagă pentru
noi Tatălui Ceresc, zicând: „Tată şi Doamne, mai îngă-
duie pomul acestui om... Mai lasă să-l ud cu sângele
Meu... mai lasă să-l ud cu dragostea Mea... mai lasă să
sap şanţ mai adânc în jurul lui, în care să se strângă mai
multă credinţă”.
Fără ajutorul acestui Grădinar bun şi milostiv, po-
mul vieţii noaste nu poate rodi. Pe El să-L chemăm, zi-
când: Vino, bunule Doamne, căci pomul vieţii noastre
se usucă, omizile îl rod şi vânturile îl răstoarnă. Când Îl
chemăm cu adevărat, El vine, El altoieşte, El taie, re-
tează, îngrădeşte, El sapă, El leagă şi udă. O, cum se
schimbă pomul vieţii noastre şi cum se umple de roade
60 Preot Iosif TRIFA

când Îl chemăm şi Îl pri-

mim cu adevărat pe Mân-
tuitorul! Roadă numai cu
darul şi ajutorul lui Dum-
nezeu putem face. Până
la sfârşitul vieţii noastre,
El să fie Stăpânul şi În-
grijitorul pomului vieţii
noastre.
De când eram copil
mi-aduc aminte de un al-
toi care se prinsese, dar
pe dedesubt au dat iar
vlăstarele cele vechi şi,
nemaiumblând nimeni să
le cureţe, altoiul s-a în-
tors iar, cu totul, la firea
cea sălbatică şi a crescut
un pom sălbatic. Aşa e şi
viaţa celor mai mulţi creş-
tini: e altoită în Domnul
cu botezul ce li s-a dat de
copii, dar pe dedesubt au
crescut iar vlăstarele firii
celei vechi şi au înăbuşit
pe omul cel născut din nou. Asta vine de acolo că omul
nu se apropie, nu primeşte şi nu rămâne mai departe
lângă marele Grădinar, Care e singurul ce ne poate da
dar şi putere să ne păstrăm şi să ne apărăm altoirea cea
duhovnicească.
O, preabunul meu Mântuitor! Mulţumescu-Ţi că pe
mine, un pădureţ sălbatic, m-ai scos din pădurea pieirii
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 61

sufleteşti şi m-ai altoit în grădina vieţii. Dar Te rog, bu-

nule Doamne, rămâi lângă mine şi grijeşte de pomul
vieţii mele până la sfârşit, că din tulpina cea sălbatică –
din firea cea veche – răsar mereu vlăstare; vânturile is-
pitelor sunt grele şi omizile patimilor sunt multe. Apă-
ră-mă cu darul Tău, leagă-mă şi mă întăreşte cu Crucea
şi Jertfa Ta; taie şi curăţă cu cuţitul suferinţelor unde
vei afla de bine, ca tot mai multă roadă să pot aduce.
Smochinul din evanghelie a închipuit o viaţă pier-
dută în zadar, a închipuit sfârşitul omului care a trăit fă-
ră Dumnezeu şi a murit fără roade de fapte bune.
Eu te întreb, iubite cititorule, în ce stare se află
pomul vieţii tale? E gata pomul vieţii tale pentru ziua
roadelor, pentru ziua când Domnul va trimite slugile
Sale să culeagă rodul din pomul vieţii tale? (Mt 21, 34).
Ca mâine Domnul va veni „să adune roadele” (Isaia 27,
13). Oare va afla roade în pomul vieţii tale, ori numai
frunze goale?
„Orice pom care nu face roadă bună se taie şi se
aruncă în foc”, zice evanghelia (Mt 7, 19). Ce ştii?
Poate că securea morţii stă gata să taie pomul vieţii tale.
„Iată, securea stă la rădăcina pomilor” (Mt 3, 10).
„Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă” (Mt 3, 8).
62 Preot Iosif TRIFA

CUPRINS

Cuvânt înainte ......................................................... 5

Rămâneţi în Mine şi Eu în voi...
căci fără Mine nu puteţi face nimic ... 7
La picioarele Crucii se poate afla
taina mântuirii sufleteşti .... 12
Cele patru stări ale mântuirii sufleteşti ................. 17
Veniţi la Mine toţi cei osteniţi
şi Eu vă voi odihni pe voi ..... 23
Văzând cetatea Ierusalimului,
Iisus a plâns pentru ea .... 27
Stă în voia ta... ...................................................... 30
Fericiţi veţi fi când... ............................................. 32
Pilda cu aluatul ..................................................... 37
Care este porunca cea mai mare? ......................... 41
Maria la picioarele Domnului ............................... 47
Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu
cu o comoară ascunsă .... 52
Pomul vieţii noastre .............................................. 57
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului 63

Tehnoredactare computerizată şi tipar:

Editura şi Tipografia «Oastea Domnului» – Sibiu