2.3.2.

Funcţionarea grupului de interes economic În raporturile cu terţii,

grupul este angajat prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de
activitate, în afară
de cazul în care el dovedește că terţii cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască
depășirea
acestuia. Actul constitutiv va putea , prevedea că grupul va răspunde în mod valabil doar în cazul
în care doi
sau mai mulţi administratori acţionează împreună. Administratorii pot face toate operaţiunile
cerute pentru
aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al grupului, în afară de restricţiile arătate în actul
constitutiv sunt
obligaţi să ia parte la toate adunările grupului, la consiliile administratorilor și la organele de
conducere similare
acestora. Administratorii care au dreptul de a reprezenta grupul nu îl pot transmite decât dacă
această facultate
li s-a acordat în mod expres. În orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect, scrisoare, anunţ,
publicaţie sau alte
documente, emanând de la un grup, trebuie să se precizeze: denumirea, însoţită de menţiunea
„grup de interes
economic” sau de iniţialele „G.I.E.”; sediul; codul unic de înregistrare și oficiul registrului
comerţului în care a fost
înmatriculat grupul; acolo unde este cazul, menţiunea că grupul se află în lichidare; acolo unde
este cazul,
menţiunea că administratorii trebuie să acţioneze împreună; Membrii pot alege, prin vot unanim,
unul sau mai
mulţi administratori dintre ei, durata însărcinării și eventuala lor renumeraţie, în afară de cazul în
care prin actul
constitutiv nu se dispune astfel. Semnăturile administratorilor vor fi depuse la oficiul registrului
comerţului. O
persoană juridică poate fi numită sau aleasă administrator al unui grup de interes economic. Prin
vot unanim
membrii pot decide și asupra revocării administratorilor sau asupra limitării puterilor lor. Fiecare
administrator va
trebui să depună o garanţie pentru administraţia sa, prevăzută în actul constitutiv ori, în lipsa unei
clauze în
acesta, aprobată de adunarea generală. Garanţia nu poate fi mai mică decât dublul renumerașiei
lunare și se va
depune înainte de preluarea funcţiei de către administrator; ea poate fi depusă și de un terţ.În
cazul în care
garanţia nu va fi depusă înainte de data preluării funcţiei, administratorul este considerat
demisionat. Membrii
sunt obligaţi nelimitat și solidar pentru operaţiunile îndeplinite în numele grupului de persoane
pe care îl
reprezintă. Este interzisă creditarea de către grup a administratorilor acestuia, prin intermediul
unor operaţiuni,
precum: acordarea de împrumuturi administratorilor; acordarea de avantaje financiare
administratorilor cu
ocazia sau ulterior încheierii de către grup cu aceștia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări
de servicii sau
executate de lucrări; garantarea, directă sau indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi
acordate
administratorilor, concomitentă sau ulterioară acordării împrumutului; garantarea, directă sau
indirectă, în tot sau
în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de
terţe
persoane; dobândirea cu titlu oneros sau plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept
obiect un
împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a acestora.
Există 2
derogări de la acest principiu: în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este
inferioară
echivalentului în lei al sumei de 5000 de euro; în cazul în care operaţiunea este încheiată de grup
în condiţiile
exercitării curente a activităţii sale, iar clauzele operaţiunii nu sunt mai favorabile membrilor
decât cele pe care,
în mod obișnuit, grupul le practică faţă de terţe persoane. Calitatea de membru încetează, după
caz, prin:
excludere; retragere; cesiune a părţilor de interes, în condiţiile legii și ale actului constitutiv;
deces, respectiv
încetarea personalităţii juridice, în condiţiile legii. Poate fi exclus din grupul de interes
economic: membrul care,
pus în întârziere, nu efectuează aportul la care s-a obligat; membrul în stare de faliment sau care
a devenit
legalmente incapabil; membrul care se amestecă fără drept în administraţie, contravine ori
tulbură sau ameninţă
cu tulburarea gravă a funcţionării grupului; membrul administrator care comite fraudă în dauna
grupului sau se
servește de semnătura grupului ori de capitalul acestuia în folosul său sau al altora; membrul
împotriva căruia
există un titlu executoriu deţinut de un terţ care se opune la hotărârea de prelungire a duratei
grupului. Membrul
exclus răspunde de pierderi și are dreptul la beneficii până în ziua excluderii sale, însă nu va
putea cere
lichidarea lor până ce acestea nu sunt repartizate conform prevederilor actului constitutiv.
Membrul exclus nu
are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul grupului. Orice membru al grupului se poate
retrage din grup:
în cazurile prevăzute în actul constitutiv; cu acordul tuturor celorlalţi membri; în lipsa unor
prevederi în actul
constitutiv sau când nu se realizează acordului unanim, membrul se poate retrage pentru motive
temeinice, în
baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.
Grupul se
baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.
Grupul se
dizolvă prin intrarea în faliment, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul, respectiv
încetarea
personalităţii juridice, în condiţiile legii, a unuia dintre membri, datorită acestor cauze, numărul
membrilor s-a
redus la unul singur. Administratorii grupurilor care furnizează sau se divid vor pune la
dispoziţia membrilor, la
sediul grupurilor, cu cel puţin o lună înainte de data ședinţei adunării generale: proiectul de
furnizare sau de
divizare; darea de seamă a administratorilor, în care se justifică din punct de vedere economic și
juridic
necesitatea fuziunii/divizării, și se va stabili raportul de schimb al părţilor de interes; situaţiile
financiare
împreună cu rapoartele de gestiune pe ultimele 3 exercișii financiare, precum și cu 3 luni înainte
de data
proiectului de fuziune sau de divizare; raportul cenzorilor; evidenţa contractelor cu valori
depășind 10000 lei, în
curs de executare, și repartizarea lor, în caz de divizare a grupului. Grupul de interes economic,
aflat în stare de
insolvenţă, va fi supus procedurii reorganizării judiciare și falimentului, în condiţiile stabilite de
Legea
nr.64/1995 privind reorganizării judiciare și falimentului, republicată, cu modificările ulterioare.
2.4. Autorizarea
agentului de muncă temporară Condiţiile de înfinţare și de autorizare a agentului de muncă
temporară sunt
stabilite prin art. 3 al Hotărârea Guvernului nr. 1256/2011, potrivit cărora societăţiile comerciale
trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii în vederea autorizaţiei de funcţionare ca agenţi de
muncă
temporară: să fie persoane juridice constituite potrivit legii și să aibă prevăzzut în actul
constitutiv, ca obiect
principal de activitate, „Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului conform
codului CAEN”; să
nu înregistreze debite la bugetul de stat și la bugetele locale; să nu figureze în evidenţele
cazierului fiscal cu
fapte sancţionate de reglementările financiare, vamale, precum și cele care privesc disciplina
financiară. În
cazierul fiscal al persoanelor fizice și jurudice se înscriu: a) atragerea răspunderii solidare cu
debitorul declarat
insolvabil sau insolvent, stabilită prin decizie a organului fiscal competent rămasă definitivă în
sistemul căilor
administrative de atac sau prin hotărâre judecătorească, după caz; b) inactivitatea fiscală,
declarată potrivit legii.
În acest caz inactivitatea fiscală se înscrie atât în cazierul fiscal al persoanei juridice declarate
inactivă, cât și al
reprezentanţilor legali ai acesteia. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va comunica, în
format electronic, în
termen de maximum 30 de zile de la solicitare, lista reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice
care au fost
declarate inactive din punct de vedere fiscal. Persoanele fizice și juridice străine care nu sunt
înregistrate fiscal
în România nu au obligaţia să prezinte certificatul de cazier fiscal. Certificatul de cazier fiscal
este valabil 30 de
zile de la data emiterii și numai în scopul în care a fost eliberat. Eliberarea certificatului de cazier
fiscal se face
de îndată în prezenţa contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia contra unei taxe de
20 de lei care
se face venit la bugetul de stat. Să nu fi fost sancţionate contravenţional, în ultimele 24 de luni
anterioare datei
formulării cererii de autorizare, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei muncii, comerciale și
fiscal;
contravenţiile cu privire la care există o acţiune pe rolul instanţelor în judecată vor fi luate în
considerare numai
dacă până la data soluţionării cererii de autorizare s-a pronunţat cu privire la acestea o hotărâre
judecătorească
definitivă și irevocabilă. Să constituie o garanţie financiară. Garanţia financiară se poate utiliza
numai pentru
plata de către agentul de muncă temporară a drepturilor de natură salarială, a celorlalte drepturi
bănești
negociate cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă, respectiv a contractului de muncă
temporară,
precum și a contribuţiilor datorate de către angajator bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetului asigurărilor
pentru șomaj și bugetulului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, la data
scadenţei acestor
obligaţiilor, în cazul în care fondurile proprii nu acoperă aceste obligaţii. Agentul de muncă
temporară este
obligat să menţină suma reprezentând garanţia financiară la nivelul prevăzut de lege, prin
completarea acesteia
în termen de 5 zile de la data micșorării acesteia. În cazul în care în termen de 15 zile
calendaristice de la data
la care obligaţiile privind plata salariului și cele privind contribuţiile și impozitele au devenit
scadente și
exigibile, iar agentul de muncă temporară nu deţine fondurile necesare sau garanţia nu este
suficientă pentru
acoperirea acestora, aceste obligaţii vor fi plătite de utilizator, în baza solicitării în scris
salariatului temporar sau
a inspectorului de muncă, susţinută prin orice mijloc de probă. Dosarul pentru obţinerea
autorizaţiei va cuprinde:
Actul constitutiv sau actul adiţional la actul constitutiv, după caz, în care să fie menţionat
obiectul de activitate,
cod CAEN 7820, în copie legalizată; Certificatul de înregistrare la registrul comerţului, emis de
oficiul registrului
comerului, în care să fie menţionat obiectul principal de activitate, cod CAEN 7820, în copie
legalizată; Cazierul
fiscal; Certificate eliberate de instituţiile competente, care să ateste îndeplinirea condiţiei că nu
are debite către
bugetele de stat și locale; Certificat constator eliberat de oficiul registrului comerţului, care
trebuie să cuprindă
menţiuni din care să rezulte că solicitanţii nu se află în procedură de reorganizare sau faliment,
potrivit legii;
Dovada constituirii garanţiei financiare; Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului privind
îndeplinirea
condiţiei că nu au fost sancţionate convenţional, în ultimele 24 de luni anterioare datei formulării
cererii de
autorizare, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei muncii, comerciale și fiscale; contravenţiile
cu privire la care
există o acţiune pe rolul instanţelor de judecată vor fi luate în considerare numai dacă până la
data soluţionării
cererii de autorizare s-a pronunţat cu privire la acestea o hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă.
Autorizaţia de funcţionare are o valabilitate de doi ani, putând fi prelungită la sfârșitul perioadei
de valabilitate
cu încă doi ani. Prelungirea autorizaţiei se acordă la cererea agentului de muncă temporară,
aproape în
aceleași condiţii ca și pentru obţinerea ei iniţială și anume prin depunerea la agenţia pentru plăţi
și inspecţie
socială judeţeană sau a Municipiului București, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea perioadei
de valabilitate,
a dosarului conţinând următoarele documente: cazierul fiscal; certificatele eliberate de instituţiile
competente,
care să ateste că agentul de muncă temporară nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv
la bugetele
locale; certificatul constatator eliberat de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte că
persoana juridică nu
se află în procedură de reorganizare sau faliment, potrivit legii; dovada constituirii garanţiei
financiare; declaraţie
pe propria răspundere a solicitantului privind îndeplinirea condiţiei că nu au fost sancţionate
contravenţional, în
ultimele 24 de luni anterioare datei formulării cererii de autorizare, pentru încălcarea
prevederilor legislaţiei
muncii, comerciale și fiscale; Prelungirea autorizaţieinde agent de muncă temporară este
acordată de Ministerul
Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale, prin direcţia de specialitate în aceleași condiţii și termene
ca și în cazul
primei autorizări. Agentul de muncă temporară are obligaţia de a comunica agenţiei pentru plăţi
și inspecţie
socială judeţene sau a Municipiului București orice modificare privind: denumirea; sediul;
înfiinţarea de
subunităţii fără personalitate juridică. Termenul este de 30 de zile calendaristice de la data
producerii acestor
modificări. Încălcarea acestei obligaţii constituie contravenţie sancţionată cu amendă de la 2000
lei la 3000 lei.
2.5. Retragerea autorizaţiei de funcţionare a agentului de muncă temporară Implicarea socială a
activităţii
agentului de muncă temporară a determinat legiuitorul să ia în considerare posibilitatea retragerii
autorizaţiei de
funcţionare a acestuia în cazul încălcării legislaţiei în vigoare. Potrivit prevederilor art. 16
coroborat cu
prevecderile art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 1256/2011 autorizaţia de funcţionare a
agentului de muncă
temporară se retrage de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale prin agenţia pentru
plăţi și
inspecţie socială judeţene sau a Municipiului București la propunerea agenţiilor teritoriale pentru
prestaţii
sociale. Nerespectarea drepturilor salariaţilor temporari privind acordarea condiţiilor de bază de
muncă și de
angajare referitoare la durata timpului de lucru, munca suplimentară, repausul zilnic și
săptămânal, munca de
noapte, concediile și sărbătorile legale și salarizarea aplicabile salariaţilor temporari, pe durata
misiunii de
muncă temporară la un utilizator, cel puţin la nivelul la care s-ar aplica salariaţilor în cazul în
care aceștia ar fi
fost recrutaţi direct de către utilizatorul respectiv pentru a ocupa același loc de muncă. Toate
condiţiile de bază
de muncă și de angajare stabilite prin legislaţie, regulamentul intern, contractul colectiv de
muncă aplicabil,
precum și prin orice alte reglementări specifice aplicabile utilizatorului sunt aplicabile în mod
direct și salariaţilor
temporari pe durata misiunii de muncă temporară; nerespectarea obligaţiei de a ţine evidenţa și
de a înregistra
contractele de muncă temporară în Registrul general de evidenţă al salariaţilor; nerespectarea
obligaţiei de a
anunţa Agenţiei de Prestaţii și Inspecţie Socială a Municipiului București orice modificare
privind denumirea,
sediul, înfiinţarea de subunităţi fără personalitate juridică, în termen de 30 de zile calendaristice
de la data
sediul, înfiinţarea de subunităţi fără personalitate juridică, în termen de 30 de zile calendaristice
de la data
producerii acestora; nerespectarea obligaţiei de a depune autorizaţia de funcţionare, în termen de
15 zile
calendaristice, la agenţia teritorială pentru prestaţii sociale; nerespectarea obligaţiei de a
desfășura fără
autorizaţie a activităţilor specifice agentului de muncă; punerea la dispoziţia utilizatorului, de
către agentul de
muncă temporară, a unui număr de până la 5 persoane fără contract de muncă temporară;
nerespectarea de
către utilizator a obligaţiilor de: a) a informa salariaţii temporari cu privire la toate locurile de
muncă vacante
existente, în vederea asigurării egalităţii de șanse cu ceilalţi angajaţi cu contract individual de
muncă pe durată
nedeterminată la utilizator, pentru obţinerea unui loc de muncă permanent, prin afișarea unui
anunţ general întrun
loc accesibil tuturor salariaţilor care își desfășoară activitatea la utilizatorul respectiv; b) asigura
salariatului
temporar accesul la cursurile de pregătire profesionale pe care le organizează pentru salariaţii săi;
c) pune la
dispoziţia reprezentanţilor salariaţilor informaţiile cu privire la utilizarea salariaţilor temporari, în
cadrul informării
generale privind ocuparea forţei de muncă; d) asigură salariaţilor temporari același drepturi cu
cele ale
salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă la utilizator, conferite de lege, de
regulamentul intern sau de
contractul colectiv de muncă aplicabil utilizatorului, precum și de orice alte reglementări
specifice aplicabile
utilizatorului; e) prezintă informaţii exacte și reale privind utilizarea salariaţilor temporari atunci
când sindicatele
sau, reprezentanţii salariaţilor, înfiinţaţi potrivit legii, solicită situaţia încadrării personalului
propriu. Situaţia care
determină retragerea autorizaţiei este când egentul de muncă temporară se află în procedură de
faliment sau de
lichidare. Cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau
recunoașterea dreptului
pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: data primirii
răspunsului la
plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de
soluţionare a cererii;
data expirări termenului legal de soluţionare a cererii, fără adepăși termenul de 6 luni sau pentru
motive
temeinice de 1 an. În termen de 15 zile calendaristice de la data rămânerii definitive a deciziei de
retragere a
autorizaţiei ca agent de muncă temporară sau de la data emiterii deciziei de retragere a
autorizaţiei de agent de
muncă temporară, Ministerul Muncii, Familiei și protecţiei Sociale va depune demersurile pentru
menţionarea
acestui fapt în registrul agenţilor de muncă temporară. Contractele de mună temporară aflate în
executare la
momentul retragerii autorizaţiei de funcţionare, se derulează până la expirarea perioadei pentru
care au fost
încheiate, cu respectarea dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 53/2003, republicată, fără a prejudicia
drepturile
contractuale ale salariaţilor temporari sau ale utilizatorului. În această situaţie impozitul pe venit
și contribuţiile
datorate de către salariatul temporar bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor
pentru șomaj și
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, utmează să fie plătite de către
utilizator, care
are dreptul la acţiune directă împotriva agentului de muncă temporară, în vederea recuperării
prejudiciilor
cauzate. 2.6 Dizolvarea, lichidarea, reorganizarea și falimentul agentului de muncă temporară
Dificultăţile
economice prezintă o realitate a economiei de piaţă. Zilnic se înfinţează societăţi comerciale în
timp ce altele
dau faliment sau trec prin proceduri de reorganizare ca urmare a dificulșăţilor economice cu care
s-a confruntat.
Agentul de muncă temporară aflat în procedură de insolvenţă situaţia este mai gravă deoarece,
potrivit art. 16 lit.
A din Hotărârea Guvernului nr. 1256/2011, autorizaţia de funcţionare a agentului de muncă
temporară se
retrage în situaţia în care acesta se află în procedură de insolvenţă. Insolvenţa este o stare a
patrimoniului
debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor bănești disponibile pentru plata
datoriilor exigibile:
insolvenţa este estimată ca fiind evidentă atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă,
nu a plătit
datoria sa fașă de unul sau mai mulţi creditori; insolvenţa este inevitabilă atunci când se
dovedește că debitorul
nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data
scadenţei.
Lipsa lichidităţilor duce automat la incapacitatea de plată a creanţelor, inclusiv a celor salariale,
legiuitorul a
apreciat ca fiind o soluţie de protecţie a salariaţiilor și a utilizatorilor. Prin retragerea autorizaţiei
ca agent de
muncă temporară, acesta nu poate încheia acte juridice noi în această calitate, contractele de
dispoziţie și cele
de muncă temporară aflate în derulare continuă până la data expirării lor. O societate comercială
aflată în
faliment sau lichidare nu poate încheia acte juridice noi, cu excepţia celor care sunt necesare
procedurii de
lichidare respectiv faliment. În cazul falimentul incapacitatea de plată anterioară, operează
situaţia anterior
menţionată prin retragerea autorizarii. Odată declarată dizolvarea sau lichidarea societăţii
comerciale încetează
să mai existe, implicit existenţa agentului de muncă temporară. Agentul de muncă temporară este
obligat să
depună autorizaţia de funcţionare, în termen de 15 zile calendaristice, la agenţia teritorială pentru
prestaţii
sociale. De la data depunerii autorizaţiei de funcţionare, agentul de muncă temporară va duce la
îndeplinire
obligaţiile stabilite de art. 18 și 34 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996. Potrivit
prevederilor art. 227 alin.
(1) din Legea nr. 31/1990, republicată, situaţiile care determină dizolvarea societăţii comerciale
sunt: trecerea
timpului stabilit pentru durata societăţii. În această situaţie asociaţii trebuie să fie consuștaţi de
administratori, cu
cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei societăţii, cu privire la eventuala prelungire a
acesteia. În cazul în
care nu a fost organizată consultarea, la cererea oricăruia dintre asociaţi, tribunalul va putea
dispune, prin
încheiere, efectuarea acesteia; imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau
îndeplinirea
acestuia. În cazul agentului de muncă temporară această situaţie poate să apară și în cazul
neprimirii
autorizaţiei de agent de muncă temporară sau retragerii acesteia; declararea nulităţii societăţii;
hotărârea
adunării generale; hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice,
care împiedică
funcţionarea societăţii; falimentul societăţii; alte cauze prevăzute de lege sau de actul constituitiv
al societăţii.
Tribunalul pronunţă dizolvarea societăţii, la cererea asociaţiilor, a oricărei persoane interesate.
Cu excepţia
situaţiei când dizolvarea societăţii comerciale are loc ca urmare a expirării perioadei pentru care
a fost
constituită, dizolvarea societăţilor comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului și
publicată în
„Monitorul Oficial al României”, partea a IV-a. Dizolvarea societăţii este opozabilă terţilor în
termen de 30 de
zile. Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii. Din
momentul dizolvării,
administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni, sub sancţiunea răspunderii solidare și
personale pentru
operaţiunile pe care le-au întreprins. Societatea îţi păstrează personalitatea juridică pentru
operaţiunile
lichidării, până la terminarea acestuia. Lichidarea societăţii trebuie finalizată în termen de cel
mult trei ani de la
data dizolvării, dar pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu maxim doi
ani. În termen
de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor cere radierea societăţii din registru
comerţului cu
posibilitatea realizării acesteia și din oficiu. Altă situaţie care determină lichidarea societăţii
comerciale este
determinarea de insolvenţă. Insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se
caracterizează prin
insuficienţa fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:
insolvenţa este
inevitabil ca fiind evidentă atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit
datoria sa faţă de
unul sau mai mulţi creditori; prezumţia este relativă; insolvenţa este inevitabilă atunci când se
dovedește că
debitorul nu va putea plăti plăţi la scadenţa datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești
disponibile la data
scadenţei. Debitorul aflat în starea de insolvenţă sau în cazul căruia apariţia de insolvenţă este
obligat să
adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus procedurilor prevăzute de Legea nr. 85/2006 în
termen de
maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. De la momentul deschiderii procedurii,
nici o dobândă,
majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, nu va putea adăugată creanţelor născute
anterior datei
deschiderii procedurii, cu excepţia creanţelor garantate care se înscriu în tabelul definitiv.
Deschiderea
procedurii ridică dreptul de administrare al administratorului societăţii comerciale aflate în
insolvenţă, care
constă în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurule din avere și de a
dispune de aceasta,
cu excapţia situaţiei în care acesta și-a declarat intenţia de reorganizare, la momentul depunerii
cererii.
Atribuţiile administratorului vor fi prluate de administratorul judiciar. Va înlocui și va supune
judecătorului-sindic,
în termenul stabilit, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplifică, fie
continuarea perioadei
de observaţie din procedura generală. Lichidatorul va notifica intrarea în procedura falimentului
și ridicarea
dreptului de administrare și dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor notificaţi, debitorului și
oficiului comerţului,
pentru efectuarea menţiunii. În cazul agentului de muncă temporară aflat în această situaţie,
notificarea trebuie
pentru efectuarea menţiunii. În cazul agentului de muncă temporară aflat în această situaţie,
notificarea trebuie
adresată și Ministerului Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale, instituţia care ţine evidenţa
agenţilor de muncă
temporară, prin registrul special creat în acest sens. Administratorul judiciar arată că activitatea
poate fi
redresată pe baza unui plan de reorganizare judiciară, judecătorul-sindic va convoca o ședinţă la
care vor fi
citaţi cei interesaţi. În cazul admiterii judecătorul-sindic v-a dispune administratorului judiciar
convocarea
adunării generale a creditorilor și a debitorului după afișarea tabelului definitiv de creanţe.
Debitorul va fi
condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Procedura de
reorganizare prin
continuarea activităţii sau lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentinţă, în urma
îndeplinirii tuturor
obligaţiilor de plată asumate în planul confirmat. În situaţia intrării în faliment ca urmare a
eșuării planului sau a
unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă și irevocabilă
împotriva debitorului. Ca
urmare a vânzării bunurilor debitorului, cu sumele astfel obţinute vor fi plăţile creanţelor, în
următoarea ordine:
taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite de lege, inclusiv cheltuielile
necesare
pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, precum și plata
remuneraţiilor persoanelor
angajate în acest scop; creanţele îzvorâte din raportul de muncă; creanţele reprezentând creditele,
cu dobânzile
și cheltuielile aferente, acordate după deschiderea procedurii, precum și creanţele rezultând din
continuarea
activităţii debitorului după deschiderea procedurii; creanţele bugetare; creanţele reprezentând
sumele datorate
de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de platî
a unor sume
periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă; creanţele reprezentând sumele stabilite de
judecătorulsindic pentru întreţinerea debitorului și a familiei sale, dacă acesta este persoană
fizică; creanţele
reprezentând credite bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de
produse, prestări
de servicii sau alte lucrări, precum și din chirii; alte creanţe chirografate; creanţele subordonate,
în următoarea
ordine de preferinţă: creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau
acţionar deţinând
cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a
asociaţilor, ori, după
caz, de către un membru al grupului de interes economic; creanţele izvorând din acte cu titlu
gratuit; Procedura
de faliment va fi închisă prin aprobarea de către judecătorul-sindic a raportului final, după ce
toate fondurile sau
bunurile din averea debitorului au fost distribuite și fondurile nereclamate au fost depuse la
bancă. În urma unei
cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă, de închidere a procedurii, prin
care dispune și
radierea persoanelor juridice. 2.7. Încetarea activităţii agentului de muncă temporară Ca urmare a
radierii din
registrul comerţului a persoanelor juridice, agent de muncă temporară are obligaţii suplimentare
faţă de altă
persoană juridică. Agentul de muncă temporară este obligat să depună autorizaţia de funcţionare,
în termen de
15 zile calendaristice, la agenţia teritorială pentru prestaţii sociale. De la data depunerii
autorizaţiei de
funcţionare, agentul de muncă temporară va duce la îndeplinire obligaţiile stabilite la art. 18 și 34
din Legea
Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările și completările ulterioare. În termen de 15 zile
agenţiile
teritoriale pentru prestaţii sociale au obligaţia de a transmite Ministerului Muncii, Familiei și
Protecţiei Sociale
autorizaţia de funcţionare la încetarea activităţii agentului de muncă temporară. Scopul acestei
măsuri
administrative este menţionarea în Registrul Naţional al Agenţilor de Muncă Temporară. Cap. 3.
Contractul de
muncă temporară 3.1. Specificul, natura juridică și caracterele contractului de muncă temporară
Contractul de
muncă temporară este un contract individual de muncă pe perioadă determinată de tip special.
Din definiţia
muncii temporare rezultă faptul că acest tip de contract, deși consensual și bilateral, implică trei
părţi, și nu
două, așa cum se întâmplă în mod obișnuit. Agentul de muncă temporară în calitate de angajator
are drepturi și
obligaţii specifice, dar unele acestea sunt împărţite cu utilizatorul, ca de exemplu: dreptul de a
stabili
organizarea și funcţionarea unităţii și a atribuţiilor fiecărui salariat; să dea dispoziţii cu caracter
obligatoriu
pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor; să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a
sarcinilor de
serviciu. Obligaţiile angajatorului sunt preluate parţial de utilizator, acesta având obligaţia de: a
informa salariaţii
asupra condiţiilor de muncă și a supra elementelor care privesc desfășurarea relaţiilor de muncă;
a asigura
permanent condiţiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și
condiţiile
corespunzătoare de muncă, inclusiv echipamentele de lucru; de a acorda salariaţilor toate
drepturile ce decurg
din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Pe
lângă aceste
obligaţii utilizatorului îi revine și alte obligaţii: să informeze salariaţii temporari cu privire la
toate locurile de
muncă vacante existente, în vederea asigurării egalităţii de șanse cu ceilalţi angajaţi cu contract
individual de
muncă pe durată nedeterminată la utilizator, pentru obţinerea unui loc de muncă permanent, prin
afișarea unui
anunţ într-un loc accesibil tuturor salariaţilor care își desfășoară activitatea laa utilizatorul
respectiv; să asigure
salariatului temporar accesul la cursurile de pregătire profesională pe care le organizează pentru
salariaţii săi;
să pună la dispoziţia reprezentanţilor salariaţilor informaţiile cu privire la utilizarea salariaţilor
temporari, în
cadrul informării generale privind ocuparea forţei de muncă; să asigure salariaţilor temporari
același drepturi cu
cele ale salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă la utilizator, conferite de lege, de
regulamentul
intern sau de contractul colectiv de muncă aplicabil utilizatorului, precum și de orice alte
reglementări specifice
aplicabil utilizatorului, precum și de orice alte reglementări specifice aplicabile utilizatorului; să
ofere și să
prezinte informaţii exacte și reale privind utilizarea salariaţilor temporari atunci când sindicatele
sau,
reprezentanţii salariaţilor, înfiinţaţi potrivit legii, solicită situaţia încadrării personalului propriu.
Agentul de muncă
temporară îi rămân din drepturile angajatorului cu privire la darea dispoziţiilor cu caracter
obligatoriu pentru
salariat, sub rezerva legalităţii lor și de a constata săvârșirea abaterilor disciplinare precum și să
aplice
sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și
regulamentului intern.
Abaterile disciplinare sunt analizate având în vedere și regulamentul intern al utilizatorului,
salariatul având
obligaţia de a se supune prevederilor acestuia, pe durata misiunii temporare. Din punct de vedere
al obligaţiilor
agentului de muncă temporară îi revine următoarele: să informeze salariaţii asupra condiţiilor de
muncă și
asupra elementelor care privesc desfășurarea relaţiilor de muncă; să acorde salariaţilor toate
drepturile ce
decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele aplicabile
individuale de muncă,
precum și de orice alte reglementări specifice aplicabile utilizatorului; să plătească toate
contribuţiile și
impozitele aflate ăn sarcina sa, precum și să reţină și să vireze contribuţiile și impozitele datorate
de salariaţi, în
condiţiile legi; să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor și să opereze înregistrările
prevăzute de
lege; să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului; să
asigure
confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor. În cazul în care agentul de muncă
temporară a
încheiat cu salariatul temporar un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, în
perioadele dintre
misiuni salariatul are acces la facilităţile existente la nivelul agentului de muncă temporară în
ceea ce privește
formarea profesională și prevederile legale privind creșterea și îngrijirea copilului. Salariatul
temporar are
drepturi egale cu cele ale salariaţilor din unitatea utilizatorului, dar are și obligaţia de a se supune
atât
dispoziţiilor utilizatorului precum și a celor stabilite de agentul de muncă temporară. Acest tip de
contract de
muncă are particularităţi care îl individualizează în legislaţia muncii. Un contract juridic recent
introdus în
legislaţie, atât în românia cât și pe plan mondial, rămân anumite aspecte cu care practicienii se
confrunţă și pe
care legiuitorul încă nu le-a soluţionat. Contractul de muncă temporară este un contract
individual de muncă pe
durată determinată, de tip special, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat temporar,
se obligă să
presteze munca la dispoziţia unui utilizator și nu la cea a angajatorului său (agentul de muncă
temporară). Un
contract individual de muncă are toate caracterele juridice ale acestuia, și anume este un act
juridic, bilateral, cu
titlu oneros, comutativ, consensual, cu executare succesivă și implică obligaţia de a face.
Contractul de muncă
temporară încheiat între agentul de muncă temporară și salariatul temporar, în esenţă un act civil,
este guvernat
de principiul libertăţii de voinţă, cu cele două elemente pe care le implică acesta, și anume:
libertatea părţilor de
a încheia un contract individual de muncă libertatea de a încheia în forma cu care ambele părţi
sunt de acord.
Libertatea părșilor trebuie să se manifeste cu respectarea prevederilor legale. Clauzele
contractului individual
Libertatea părșilor trebuie să se manifeste cu respectarea prevederilor legale. Clauzele
contractului individual
de muncă nu poate conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte,
normative ori prin
contracte colective de muncă. Salariaţii nu pot renunţa la drepturile care le sunt recunoscute prin
lege. Orice
tranzacţie prin care se urmărește renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau
limitarea acestora
este lovită de nulitate. Contractul de muncă temporară este un act civil bilateral, care implică
două părţi: agentul
de muncă temporară și salariatul temporar a căror identitate este cunoscută la momentul
încheierii contractului.
Salariatul temporar este persoana încadrată la un angajator agent de muncă temporară, pus la
dispoziţia unui
utilizator pe durata necesară îndeplinirii unor sarcini precise și cu caracter temporar, denumită
misiune
temporară. Stabilirea caracteristicilor părţilor contractului de muncă temporară determină
limitarea părţilor
contractului individual de muncă la două, cu drepturi și obligaţii corelative, având un caracter
personal.
Încheierea acestui contract intuitu personae are în vedere pregătirea și calităţile salariatului pe de
o parte
precum și caracteristicile (profilul de activitate, perspectivele socio-economice) și oferă
angajatorului.
Consecinţele caracterului intuitu personae al acestui contract sunt: nu este posibilă transmiterea
acestui
contract; prestarea muncii nu poate fi executată de o altă persoană în afara salariatului.
Contractul de muncă
temporară este un contract cu titlu oneros. Contractul oneros este acela prin care fiecare parte
urmărește să își
procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate. Pentru punerea la dispozișie a salariatului
temporar agentul
de muncă temporară primește o sumă de bani, comisionul său, din valoarea contactului de punere
la dispoziţie,
iar salariatul temporar pentru munca prestată primește un salariu precum și, după caz, alte
drepturi de natură
salarială. Contractul de muncă temporară este un act civil comutativ, deoarece existenţa și
întinderea obligaţiilor
asumate de părţi este cunoscută la momentul încheierii contractului, iar executarea sa nu depinde
de un
eveniment incert. Contractul conutativ este cel care la momentul încheierii sale, existenţa
drepturilor și
obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora este determinată sau nedeterminabilă.
Contractul de
muncă temporară este sinalagmatic deoarece părţile sale se obligă reciproc una faţă de cealaltă:
agentul de
muncă temporară să plătească valoarea acestui contract (drepturi salariale, drepturi de asigurări
sociale) iar
salariatul temporar trebuie să păstreze munca la dispoziţia utilizatorului. Cauza obligaţiei fiecarei
părţi constituie
executarea obligaţiei celeilalte. Contractul de muncă temporară este unul cu executare succesivă,
obligaţiile
părţilor executându-se eșalonat pe durata executării misiunii temporare, nefiind posibilă
executarea uno ictu.
Agentul de muncă temporară beneficiază de pe urma muncii salariatului temporar pe întreaga
durată a
contractului de muncă temporară iar salariatul temporar primește lunar o sumă de bani, salariul,
ca urmare a
prestării muncii. Contractul de muncă temporară este un act civil consensual, care se încheie prin
acordul de
voinţă al părţilor. Contractul de muncă temporară este un contract care se încheie în scris între
agentul de
muncă temporară și salariatul temporar, de regulă, pe durata unei misiuni. Caracterul atipic al
acestui contract
determinat de relaţia triunghiulară pe care o reprezintă în plan juridic determină încheierea
acestuia în formă
scrisă ad validitatem. Contractul de muncă temporară este unul neafectat de condiţii. Acest
contract nu poate fi
afectat nici de o condiţie rezolutorie nici de una suspensivă, deoarece nașterea efectelor sale nu
poate fi
realizată în funcţie de evenimente viitoare sau incerte. Perioada de probă nu reprezintă o condiţie
rezolutorie ci
o clauză contractuală lăsată la latitudinea părţilor care produce consecinţele prevăzute de lege pe
planul
verificării aptitudinilor salariatului. Contractul de muncă temporară se poate încheia pe durata
mai multor misiuni
temporare. Dacă încheierea contractului de muncă temporară este anterioară încheirii
contractului de punere la
dispoziţie, iar acest eveniment nu are loc, atunci natura juridică a contractului de muncă se
schimbă într-un
contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată. În acest caz nu este
vorba de efectul
unei condiţii rezolutorii, deoarece caracteristic acestui tip de contract individual de muncă este
punerea
salariatului la dispoziţia unui terţ, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, efectul nu este cel al
rezilierii contractului
ci al transformării lui. Contractul de muncă temporară poate fi încheiat pe perioadă
nedeterminată. Contractul de
muncă temporară este afectat de un termen extinctiv. Acesta reprezintă acel termen la
îndeplinirea căruia
obligaţia se stinge pe viitor, menţinându-și efectele produse până la momentul îndeplinirii sale.
Termenul
extinctiv este reprezentat de durata contractului de muncă temporară, care poate fi egal cu durata
unei misiuni
24 luni, cu prelungirea acestui termen până la 36 luni, sau pentru mai multe misiuni, în cadrul
aceluiași termen.
Contractul de muncă temporară poate fi afectat de un termen suspensiv cert. Acesta reprezintă
acel termen care
amână începutul executării dreptului subiectiv și al obligaţiei până la îndeplinirea lui. Termenul
suspensiv cert
apare în cazul încheierii contractului individual de muncă temporară la o dată anterioară
momentului execuţiei
lui, stabilită iniţial în contractul de punere la dispoziţie (contractul de muncă temporară s-a
încheiat anterior sau
la aceeași dată cu contractul de punere la dispoziţie, de exemplu pe data de 01.05.2016 iar
executarea
contractului, astfel cum s-a stabilit în contractul de punere la dispoziţie începe la 20.05.2016,
deoarece de atunci
trebuie înlocuit un salariat al cărui contractul individual de muncă este suspendat). Contractul
individual de
muncă nu poate fi afectat de un termen suspensiv incert deoarece obligaţia asumată este una de
mijloace, iar
cel care încheie contractul este ţinut să depună diligenţele și să manifeste strădania pentru a
obţine un anumit
rezultat, fără ca acesta să constituie obiectul obligaţiei sale, obiectul contractului fiind prestarea
muncii și nu
rezultatele ei. Contractul de muncă temporară implică o obligaţie. Obligaţia constă în datorirea
de a îndeplini
orice altă faptă decât aceea de a transmite sau a constitui un drept real. În cazul contractului
individual de
muncă, atât salariatul temporar cât și agentul de muncă temporară își asumă o obligaţie de a face:
prestarea
muncii și plate ei. Această obligaţie trebuie executată în natură. Nefiind îndeplinită obligaţia de a
face, creditorul
poate deasemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului. 3.2.
Condiţii
prealabile încheieri contractului de nuncă temporară Contractul individual de muncă reprezintă
un element
esenţial pentru societate, datoriţă implicaţiilor sale. Din acest motiv legiuitorul a reglementat
obligaţia îndeplinirii
unor condiţii premergătoare încheierii contractului individual de muncă, aplicabile și în cazul
contractului de
muncă temporară. 3.2.1. Certificatul medical Examenul medical reprezintă o condiţie esenţială
pentru angajarea
unei persoane, deoarece prin acesta poate fi atestată capacitatea de muncă a viitorului salariat.
Capacitatea de
muncă a unei persoane reprezintă aptitudinea biologică a acesteia de a presta o activitate
subordonată cu
caracter repetativ, în cadrul unui program de lucru, în general de 8 ore/zi. O persoană poate fi
angajată în muncă
numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru
prestarea acelei
munci. La angajare în anumite domenii de activitate (sănătate, alimentaţie publică, educaţie) se
pot solicita și
teste medicale specifice. Sancţiunea nerespectării acestei prevederi este nulitatea contractului
individual de
muncă, remediabilă în cazul în care, ulterior angajării, salariatul aduce certificatul medical din
care se rezulte că
este apt pentru desfășurarea activităţii pentru care este angajat. Este interzisă solicitarea, la
angajare, a testelor
de graviditate. Certificatul medical este obligatoriu și în următoarele situaţii: la reînceperea
activităţii după o
întrerupere mai mare de 6 luni, pentru locurile de muncă având expunere la factori nocivi
profesionali, și de un
an, în celelalte situaţii; în cazul detașării sau trecerii în alt loc de muncă ori în altă activitate, dacă
se schimbă
condiţiile de muncă; la începerea misiunii, în cazul salariaţilor încadraţi cu contract de muncă
temporară; în
cazul ucenicilor, practicanţilor, elevilor și studenţilor, în situaţia în care urmează să fie instruiţi
pe meserii și
profesii, precum și în situaţia schimbării meseriei pe parcursul instruirii; periodic, în cazul celor
care lucrează în
condiţii de expunere la factori nocivi profesionali, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii
Publice; periodic,
în cazul celor care desfășoară activităţi cu risc de transmitere a unor boli și care lucrează în
sectorul alimentar,
zootehnic, la instalaţiile de aprovizionare cu apă potabilă, în colectivităţi de copii, în unităţi
sanitare, potrivit
reglementărilor Ministerul Sănătăţii Publice; periodic, în cazul celor care lucrează în unităţi fără
factori de risc,
prin examene medicale diferenţiate în funcţie de vârstă, sex și stare de sănătate, potrivit
reglementărilor din
contractele colective de muncă. Salariaţii care urmează să desfășoare cel puţin trei ore de muncă
de noapte
sunt supuși unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii și după aceea, periodic.
Salariaţii care
desfășoară muncă de noapte și au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta
vor fi trecuţi
la o muncă de zi pentru care sunt apţi. Medicul de medicină a muncii este un salariat, atestat în
profesia sa
la o muncă de zi pentru care sunt apţi. Medicul de medicină a muncii este un salariat, atestat în
profesia sa
potrivit legii, titular al unui contract de muncă încheiat cu un angajator sau cu o asociaţie
patronală. Una din
sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii constă în asigurarea controlului medical
al salariaţilor
atât la angajarea în muncă, cât și pe durata executării contractului individual de muncă. 24