APA ȘI ENERGIA ELECTRICĂ

Profesor coordonator: Enachi Saviuc Pavăl Ana Mihaela

Elev: Muraru Adrian Ionuț
Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza‟ Dorohoi, Județul Botoșani

Apa este componenta cea mai dinamică a mediului înconjurător și reprezintă o

resursă naturală esențială pentru toate viețuitoarele Terrei. De aceea încă din cele mai
vechi timpuri omul a înțeles importanța apei, ca element esen țial pentru înbunătă țirea
condițiilor de viață, creșterea productivității agricole și dezvoltare economică.

Apa a fost în cursul istoriei o sursă de energie regenerabilă foarte importantă.

Utilizarea ei în producerea energie mecanică este cunoscută încă din antichitate pentru
punerea în mișcare a morilor de apă, în vederea măcinarii cerealelor, a instala țiilor
pentru tors, țesut și prelucrarea lemnului, a sistemelor de irigare și a exploatărilor
miniere. Astfel romanii au consruit apeducte atât pentru alimentarea orașelor cu apă cât
și pentru irigații. Mai târziu în Evul Mediu, morile de apă erau utilizate pentru
transformarea energiei râurilor și a fluviilor în lucru mecanic, prin intermediul unui
mecanism format din roți dințate și axuri care transmiteau mi șcarea și o adaptau tipului
de activitate, sau în aburi pentru acționarea unor mașini. Valorificarea energiei cinetice
a cursurilor de apă se realiza în procesul finisării (îngroșării, flaușării) și spălării
țesăturilor din lână și la cea mai simplă instalație hidraulică, în cadrul căreia, agentul
mecanic este însuși șuvoiul de apă, proiectat cu forță turbionară la baza dispozitivului,
pentru crearea curentului de apă circular, care apoi antrenau țesăturile introduse
în stează sau vâltoare. Energia apelor a fost și principala sursă pentru generarea
electricității pâna la sfârșitul secolului al XIX-lea în diverse moduri precum
hidrocentralele, costruite pe fluvii, generatoarele geotermale , care ob țineau energie din
geysere, centralele mareomotrice, care utilizau diferența de nivel datorată mareei și
centralele care utilizau forța valurilor.

Cu toare că este considerată o resursă inepuizabilă și sigură, hidroenergia, este

influențată în mare măsură de debitele râurilor pe care sunt amplasate centralele
hidroelectrice. Acestea necesită formarea unui baraj de acumulare a apei pe cursul
râului unde se realizează acumularea unei energii potențiale transformată în energie
cinetică prin rotirea turbinelor hidrocentralei care convertește energia mecanică in
energie electrică.

În zilele noastre o atenție deosebită este îndreptată spre „conversia energetică

oceanotermică‟ care constă în obținerea energiei electrice pe baza diferenței de
temperatură între apele de supafață (calde) și cele de adâncime (reci) (diferența minimă
de 30˚C), pe baza unui sistem ciclic termodinamic care vaporizează și condensează un
fluid de lucru cu un punct de fierbere scăzut (cum ar fi amoniacul) care la contactul cu
apa cu temperatură mai ridicată s-ar transforma în vapori, care la rândul lor, ar antrena
o turbină, legată la un generator electric sau o mașină termică.

În zona de contact a apelor sărate, din mări sau oceane cu cele dulci, provenite
din ape curgătoare, precum și ăn zonele în care salinitatea apei mării la diverse
adâncimi este diferită, apar presiuni osmotice care pot fi folosite pentru a produce
energie electrică.

Apa deține un imens potențial energeic accesibil, inofensiv, nepoluant,

inepuizabil și liber, datorită energiei Soarelui care încălzește aerul, formează vănturile
care produc valuri, încălzește apa care acumulează energie termică, produce curenți
care își schimbă direcția sub influența mișcării de rotație a Terrei și a acțiunii forțelor
gravitaționale care provoacă fluxurile și refluxurile. Energia mareelor este deci energia
care poate fi captată prin exploatarea energiei potențiale din deplasarea masei de apă pe
verticală sau a energiei cinetice datorate curenților mareici.

Valurile marine sunt rezultatul combinației dintre acțiunea vânturilor, a

gravitației și a tensiunii superficiale de la suprafața apei, iar energia lor este o formă
indirectă a energiei solare prin intermediul vântului.

Hidrogenul din apă poate fi extras din aceasta și utilizat drept combustibil
pentru a pune în funcțiune diferite mecanisme, dar și pentru a ob ține energie electrică.
„Energetica hidrogenică ” este energetica viitorului, deoarece hidrogenul ob ținut astfel
se păstrează foarte bine în tancuri sub formă de gaz presat sau în conteinere de criogen
la temperatura de - 203º C. și sub formă solidă după interac țiunea cu aliajul de fier și
titan sau magneziu, pentru a forma hibrizi metalici.

O sursă a energeticii ocenice a devenit ăn ultimul timp cre șterea pe plute în

ocean a algelor gigantice chelp, care pot fi transformate u șor în metan pentru schimbul
energetic cu gazul natural.

Toate sursele de energie au nevoie de apă în procesul de producere, iar energia

este necesară pentru ca apa să fie accesibilă oamenilor după procesul de tratare,
transport, pompare și desalinizare. Aproximativ 8% din energia produsă la nivel global
este folosită pentru a pompa, a trata și distribui apa către utilizatori. Deci pentru
generarea și transportul energiei se utilizează resurse de apă și invers o parte din
energia generată este folosită pentru pomparea tratarea și transportul apei către
consumatori. Risipa de apă înseamnă risipă de energie, deoarece pentru producerea
apei potabile se consumă o parte însemnată din energia produsă.

Risipirea sau economisirea acestor două resurse au un impact important una

asupra celeilalte, iar un consum excesiv conduce la epuizarea, poluarea și cre șterea
prețurilor lor. Cercetătorii estimează că pentru producerea 1KWh într-o uzină
hidroelectrică se consumă aproximativ 68 de litrii de apă, iar func ționarea unui bec de
60 de W consumă în decursul unui an 24 de mii de litri de apă. Vara consumul de apă
pentru producerea energiei este în competiție cu cel necesar agriculturii și are ca
rezultat schimbări climatice datorate scăderii nivelului sau secării unor surse de apă.

Apa și energia reprezintă condiții elementare pentru îmbunătățirea stării de

sănătate, a securității alimentare, a învățământului și infrastructurii, de aceea ar trebui
realizată cuplarea cerințelor crescânde de energie cu gestionarea durabilă a resurselor
de apă.

Bibliografie:

1. Victor Emil Lucian, Apa-viață și energie, Editura Universitară București, 2015;

2. C. Iulian, P.D. Lazăr, Energia valurilor captare și conservare, Editura
Științifică și Enciclopedică, București 1982.