TRANSCRIPȚIA ADN

(SINTEZA ARN)

Conf. Dr. Elena Petrescu

1
 Aspecte generale
• Informația stocată în ADN devine utilă atunci când este exprimată sub formă de
ARN și proteine

• ARN este alcătuit din ribonucleotide (ce conțin riboza ca pentoză) unite prin
legături 3’-5’ fosfodiesterice
• Bazele sunt - purinice: adenina și guanina
- pirimidinice: citozina și uracil

• Lanțurile de ARN sunt, în general, monocatenare

• Unele molecule de ARN pot conține porțiuni bicatenare, în care există împerechere
între bazele complementare (A cu U și G cu C)

• Trei tipuri majore de ARN participă la sinteza proteinelor: ARNm, ARNt și ARNr

• Unele molecule de ARN sunt capabile să catalizeze reacții chimice – aceste enzime
se numesc ribozime (funcția catalitică este conferită de gruparea 2’-OH a
moleculelor de riboză)

2
Cei trei produși ai
transcripției

3
 ARNm (mesager)
• Transportă informația genetică de la ADN-ul nuclear în citoplasmă, la nivelul
ribozomilor, unde este utilizat ca matriță pentru sinteza proteinelor
• Secvența nucleotidelor din ARNm specifică secvența aminoacizilor dintr-o proteină
• ARNm este format prin transcripția (copierea) unei secvențe de nucleotide din
ADN ce constituie o genă, în conformitate cu regulile de complementaritate

4
 Transcripția
• Transcripția = sinteza unei copii a unui fragment de ADN corespunzător unei gene,
sub formă de ARN
• Regiunea codantă a unei gene conține secvența de ADN care este transcrisă sub
formă de ARNm, ce va fi translat ulterior într-o proteină

• Numai una din cele două catene ADN care formează o genă este copiată → aceasta
este numită catena matriță sau antisens (noua moleculă de ARN va fi
complementară și antiparalelă cu catena de ADN matriță)
• Cealaltă catenă ADN = catena codantă sau sens a acelei gene → are aceeași
direcție și secvență a bazelor ca și transcriptul ARN (cu excepția faptului că timina
din ADN este înlocuită cu uracil în ARN)
• Catena de ADN matriță este complementară și antiparalelă atât cu catena codantă
a ADN, cât și cu transcriptul ARN

5
• În cazul unei molecule de ADN dublu-catenar conținând mai multe gene, una dintre
catene servește ca matriță pentru unele gene, în timp ce cealaltă catenă servește ca
matriță pentru alte gene

• Nucleotidul din catena ADN codantă a genei, care servește ca punct de start al
transcripției este numerotat cu +1 (corespunde primului nucleotid încorporat în ARN
la capătul 5’ al transcriptului)
• Următoarele nucleotide din regiunea transcrisă a genei sunt numerotate +2, +3,
etc., spre capătul 3’ al catenei codante (în aval)
• Secvențele netranscrise situate în amonte față de punctul de start (spre capătul 5’)
sunt numerotate cu –1, –2, –3, etc.

6
 ARN polimerazele
• Transcripția este realizată de către ARN polimeraze, care catalizează formarea de
legături fosfodiesterice între nucleotide care sunt complementare cu nucleotidele
din catena de ADN matriță

• Nucleotidele participă la reacție sub formă de ribonucleozid-trifosfați (ATP, GTP,

CTP, UTP) și mecanismul de reacție este similar cu cel al ADN polimerazelor

• Scindarea unei legături fosfat-macroergice în NTP și eliberarea pirofosfatului (care

va fi hidrolizat de pirofosfatază) furnizează energia pentru reacția de polimerizare
(formarea noii legături fosfodiesterice) și fac ca reacția să fie net dirijată în sensul
direct

• Spre deosebire de ADN polimeraze, ARN polimerazele:

- sunt capabile să inițieze sinteza unor lanțuri noi în absența primerilor
- nu au activitate 3’→5’ exonucleazică (funcție de verificare a corectitudinii
transcripției și de corectare a erorilor)
7
Mecanismul de acțiune al ARN polimerazelor

8
 Tipuri de ARN polimeraze

• Procariotele au o singură ARN polimerază care transcrie ADN pentru a genera

toate tipurile de ARN (ARNm, ARNt, ARNr)

• Celulele eucariote au trei ARN polimeraze:

- ARN-Pol I – sintetizează ARNr
- ARN-Pol II – sintetizează ARNm
- ARN-Pol III – sintetizează ARNt

9
 Etapele procesului de transcripție
I. Inițierea transcripției și reglarea sa
• Pentru a iniția transcripția, ARN polimerazele trebuie să fie capabile să recunoască:
- genele care trebuie să fie transcrise – acestea pot să difere de la un tip celular
la altul și în funcție de modificările condițiilor fiziologice
- catena de ADN care va fi folosită ca matriță pentru fiecare genă și punctul de
start al transcripției
• ARN polimerazele trebuie să fie sensibile la semnale care controlează ritmul
transcripției – aceste semnale reflectă necesitatea pentru produsul unei anumite
gene (o anumită proteină)

10
1. Expresia bazală a unei gene
• Promotorul unei gene – o regiune reglatorie de ADN localizată în amonte de
regiunea codantă a genei, care controlează transcripția acelei gene

• Promotorii variatelor gene sunt diferiți, însă conțin două regiuni conservate la
toate genele, numite secvențe consens:
a) caseta TATA → controlează legarea ARN polimerazei la locul corect pe
catena de ADN matriță și este responsabilă pentru inițierea transcripției
b) caseta CAAT și regiunile bogate în GC → determină frecvența de inițiere a
transcripției (ritmul transcripției)

➢ a) Caseta TATA
• Proteine numite factori generali de transcripție se leagă la caseta TATA și
facilitează legarea ARN polimerazei II – sunt desemnați ca TFII
• Proteina de legare la caseta TATA (TBP - TATA-binding protein), care este o
componentă a factorului TFIID, recunoaște caseta TATA și se leagă la ea → apoi
TFIIA și TFIIB se asociază
• TFIIB recrutează ARN polimeraza II (având TFIIF asociat) → ulterior TFIIE și TFIIH se
asociază la ARN-Pol II
11
• Asocierea factorilor generali de transcripție și a ARN-Pol II la nivelul casetei TATA
duce la formarea complexului bazal de transcripție
• TFIIH acționează ca o ADN helicază ATP-dependentă, care desface dublul helix ADN
pentru a permite procesul transcripției
• TFIIH are o funcție suplimentară: una din subunitățile sale are activitate kinazică și
fosforilează ARN polimeraza II în domeniul său C-terminal → aceasta determină o
modificare conformațională a întregului complex, inițiind transcripția
• ARN-Pol II părăsește caseta TATA și începe să transcrie catena de ADN matriță,
începând cu nucleotidul +1 (punctul de start al transcripției)

12
➢ b) Caseta CAAT și regiunile bogate în GC
• Aceste secvențe reglatorii leagă anumite proteine reglatoare (factori de
transcripție comuni pentru promotorii diverselor gene), care determină frecvența
cu care este inițiat procesul transcripției (facilitează asamblarea complexului bazal
de transcripție prin interacțiune cu factorii generali de transcripție)
• Aceasta asigură transcripția genei cu o frecvență bazală

➢ Genele care sunt reglate numai de către secvențele consens din cadrul
promotorului sunt numite gene cu expresie constitutivă

2. Expresia reglată a unei gene

• Rata transcripției poate fi reglată suplimentar de la nivelul unor elemente
reglatorii distale ale genei – pot fi situate la distanțe considerabile, uneori de mii
de nucleotide, față de punctul de start (în amonte sau în aval)
• Aceste secvențe se numesc enhancer (măresc ritmul transcripției) sau silencer
(scad ritmul transcripției) → mediază răspunsul la semnale variate, incluzând unii
hormoni → nivelul expresiei genice va fi adaptat la necesitățile specifice ale
țesutului/organismului în diverse circumstanțe particulare
13
• Regiunile enhancer și silencer conțin secvențe numite ”elemente de răspuns” (RE)
care leagă proteine reglatoare numite factori de transcripție specifici (deoarece
sunt specifici pentru o anumită genă)
• Receptorii pentru hormonii liposolubili aparțin acestei categorii (ex. hormonii
steroizi și hormonii tiroidieni)

• Factorii de transcripție specifici (asociați la secvențe enhancer din ADN)

interacționează cu factorii generali de transcripție prin intermediul unor proteine
numite coactivatori → stimulează asamblarea complexului bazal de transcripție la
nivelul casetei TATA → măresc ritmul trascripției (se mai numesc inductori)

• Unele proteine reglatoare inactivează transcripția și se numesc represori: aceștia

se leagă la secvențe silencer din ADN și inhibă asamblarea complexului bazal de
transcripție, prin intermediul unor proteine numite corepresori

Reglarea transcripției de la nivelul

unei secvențe enhancer

GR - glucocorticoid receptor
GRE - glucocorticoid response element

14
 II. Elongarea transcripției
• ARN polimeraza II disociază de factorii generali de transcripție (numai TFIIF rămâne
asociat) → se deplasează de-a lungul catenei de ADN matriță și adaugă
ribonucleotide (conform cu regulile de complementaritate), unindu-le prin legături
3’-5’ fosfodiesterice
• În cursul acestei etape, activitateta ARN-Pol II este amplificată de către proteine
numite factori de elongare, care se asociază cu enzima
• Catena de ADN matriță este citită în sensul 3’→5’, iar transcriptul ARN este sintetizat
în sensul 5’→3’

✓ α-Amanitina, o toxină puternică produsă de ciuperca otrăvitoare Amanita

phalloides, inhibă ARN polimeraza II (prin formarea unui complex strâns cu aceasta)
→ inhibă sinteza ARNm și, în cele din urmă, sinteza de proteine

III. Terminarea transcripției

• Transcripția este terminată atunci când ARN-Pol II întâlnește un semnal de terminare
în catena de ADN matriță – localizat în aval față de regiunea codantă a genelor
• ARN-Pol II este defosforilată și reciclată, fiind capabilă să inițieze un nou transcript
15
 Prelucrarea post-transcripțională a ARN
• Molecula de ARN sintetizată inițial prin
procesul transcripției se numește transcript
primar (hnRNA - heterogenous nuclear RNA)
• Acesta va suferi prelucrări complexe pentru a
deveni ARNm (matur), care va migra în
citoplasmă, pentru a fi translat într-o proteină

1. Marcarea capătului 5’

• Un capișon (”cap”) de 7-metil-guanozină este

atașat la nucleotidul 5’-terminal al ARN printr-o
legătură neobișnuită 5’,5’trifosfat
• Roluri:
- protejează ARNm de acțiunea
ribonucleazelor
- participă la legarea ARNm la ribozom pentru
a iniția translația

16
2. Adăugarea cozii poliadenilice - poli(A)

• Transcriptul ARN conține un semnal de poliadenilare (AAUAAA), localizat în aval față de

codonul stop pentru sinteza proteinelor
• O ARN endonuclează se leagă la această secvență și scindează transcriptul primar cu
10-20 nucleotide mai în aval, generând astfel capătul 3’ al transcriptului ARN

• Apoi este adăugată coada poli(A) la capătul 3’

(poate conține până la 200 nucleotide cu adenină)
• Poliadenilat polimeraza catalizează acest proces,
utilizând ATP ca sursă de resturi adenilice (AMP)

• Rolurile cozii poli(A):

- protejează ARNm de degradare
- facilitează translocarea ARNm din nucleu
în citoplamă

17
3. Procesul de splicing

• Genele sunt formate din două tipuri de secvențe:

- exoni (expressed sequences) – care codifică fragmente dintr-o proteină
- introns (intervening sequences) – nu contribuie la secvența aminoacidică a
proteinei (secvențe necodante, nu sunt exprimate)
• Transcriptul primar este o copie a întregii secvențe a regiunii codante a unei gene –
conține, la rândul său, exoni și introni

• Intronii sunt îndepărtați (excizați) din transcriptul primar și exonii sunt uniți între ei
– proces numit splicing-ul ARN, realizat de un ansamblu molecular numit
spliceozom (”splicing” = înnădire)
• Spliceozomul conține ribonucleoproteine mici nucleare (small nuclear
ribonucleoproteins – snRNPs = complexe formate din ARN + proteine), numite
“snurps” (desemnate U1 până la U6, deoarece ARN-ul lor este bogat în uracil) –
activitatea catalitică aparține ARN-ului (ribozime): gruparea 2’-OH a ribozei din
ribonucleotide conferă activitate catalitică

• Complexele snurps recunosc limitele dintre fiecare doi exoni și intronul care îi
separă → realizează două incizii la limitele dintre intron și cei doi exoni → intronul
este îndepărtat (ca o structură în formă de lasou - ”lariat”) și exonii sunt ligaturați
pentru a forma o secvență continuă
18
Procesul de splicing al ARN

19
Structura generală a ARNm:

20
 TRANSLAȚIA
(SINTEZA DE PROTEINE)

21
Genele din ADN codifică:
• ARNt
• ARNr
• ARNm → va fi translat sub formă de proteine

22
 Codul genetic
• Translația = sinteza unei proteine utilizând informația din ARNm, care a fost
copiată de pe o genă din ADN (”limbajul” de nucleotide din ARNm este tradus în
”limbaj” de aminoacizi dintr-o proteină)

• Codul genetic este un ”dicționar” care permite identificarea corespondenței dintre

o secvență de nucleotide și o secvență de aminoacizi

• Fiecare aminoacid este specificat (codificat) de un grup de trei nucleotide

succesive numit codon

• Codul genetic conține 64 codoni diferiți (= 43), din care:

- 61 sunt codoni sens – specifică cei 20 de aminoacizi
- AUG (codonul pentru metionină) – este codonul inițiator al translației
- 3 sunt codoni stop (nonsens) – determină terminarea translației: UAA, UAG și
UGA

23
 Proprietățile codului genetic

1. Este universal
• Specificitatea codului genetic a fost conservată de-a lungul evoluției → toate
speciile de organisme, de la bacterii până la om, utilizează același cod genetic

2. Este specific (non-ambiguu)

• Un anumit codon specifică întotdeauna același aminoacid

3. Este degenerat (redundant)

• Un aminoacid dat poate fi codificat de mai mulți codoni diferiți (numiți codoni
sinonimi)
• Există doi aminoacizi care au câte un singur codon (Met și Trp)
• Ceilalți aminoacizi au între 2 și 6 codoni (ex. Leu, Arg, Ser au câte 6 codoni)
• În majoritatea cazurilor de codoni multipli pentru același aminoacid, variația apare
la al treilea nucleotid al codonului

24
4. Este nesuperpozabil și fără semne de punctuație
• ARNm nu conține semne de punctuație care să separe un codon de cel următor și
codonii nu se suprapun (nu împărtășesc nucleotide)
• Codul este citit de la un punct de start fix și continuă ca o secvență continuă de
nucleotide, luate câte trei odată
• Un codon specific din secvență stabilește cadrul de citire (”reading frame”), în care
un codon nou începe la fiecare trei nucleotide

Trei cadre de citire posibile pentru o moleculă de ARNm

25
 ARNt • ARNt are formă de trifoi: patru brațe (regiuni de
complementaritate între baze) și trei bucle principale
(ARN de transfer)
• Există aprox. 50 specii de ARNt într-o celulă, cel puțin
una pentru fiecare din cei 20 de aminoacizi
• ARNt are două funcții în cursul translației:

1. ARNt transportă aminoacizii la ribozomi

• Aminoacidul este legat covalent la gruparea 3’-OH de la
capătul 3’ al ARNt (conținând secvența CCA), la nivelul
brațului acceptor

2. ARNt asigură încorporarea aminoacizilor în pozițiile

corecte în lanțul polipeptidic în curs de sinteză
• Bucla anticodon – conține anticodonul, care recunoaște
codonul corespunzător din ARNm (prin complementa-
ritate între baze) și se leagă într-o manieră antiparalelă
• Anticodonul din ARNt servește ca legătură între un
codon din ARNm și aminoacidul care este specificat de
acel codon (ARNt decodifică mesajul din ARNm)

26
 ARNr (ARN ribozomal)
• ARNr se găsește, în asociere cu mai multe proteine, în componența ribozomilor
(organitele subcelulare unde are loc sinteza de proteine)
• Celulele eucariote conțin patru tipuri de ARNr: 28S, 18S, 5,8S și 5S (S de la unitate
Svedberg, care este legată de greutatea moleculară și forma compusului)
• Ribozomii (80S) sunt alcătuiți din două subunități: mare (60 S) și mică (40S)

27
 Formarea complexului
aminoacid-ARNt

• Aminoacizii sunt atașați la moleculele de ARNt

corespunzătoare sub acțiunea unor enzime
specifice numite aminoacil-ARNt sintetaze

• Gruparea carboxil a aminoacidului formează o

legătură esterică macroergică cu gruparea 3'-OH
a moleculei de riboză a nucleotidului cu adenină
(AMP) de la capătul 3’ al ARNt

• Acesta este un proces consumator de energie

care are loc în două etape, implicând
participarea ATP → reacția generală este:

Amino acid + ARNt + ATP → aminoacil-ARNt + AMP

+ PPi

2 Pi
28
 Evenimente principale în cursul sintezei de proteine
• 3 etape: inițiere, elongare, terminare (în fiecare participă proteine specifice numite
factori de inițiere, de elongare și de terminare)
• Cele două subunități ale ribozomului se asociază și ARNm se leagă la subunitatea
mică → ARNm va fi citit de către aparatul de translație în direcția 5’→3’
• Translația începe de la codonul start (inițiator): AUG (pentru metionină)

• Subunitatea mare a ribozomului are două situsuri:

- situsul P – conține ARNt care poartă lanțul polipeptidic în curs de sinteză
- situsul A – conține ARNt care poartă aminoacidul nou care trebuie încorporat

• Formarea legăturii peptidice este catalizată de peptidil transferază, care este o

ribozimă (conține ARN catalitic): transferă peptidul (din situsul P) pe aminoacidul
din situsul A

• Apoi ribozomul se deplasează cu un codon spre capătul 3’ al ARNm (translocare)

• Terminarea translației – are loc atunci când un codon stop apare în ARNm →
polipeptidul este eliberat de pe ultimul ARNt care a fost situat în situsul P

• GTP este utilizat ca sursă de energie în toate etapele sintezei de proteine

29
Formarea legăturii peptidice sub acțiunea peptidil transferazei

30
 Consecințele mutațiilor
• Mutațiile rezultă în urma leziunilor ADN sau a erorilor apărute în cursul replicării,
rămase nereparate → pot fi transcrise în ARNm și pot duce, astfel, la sinteza unei
proteine cu secvență aminoacidică anormală

1. Mutații punctiforme (substituții nucleotidice)

• Înlocuirea unui singur nucleotid din ADN (și deci din ARNm) cu un altul
• În funcție de consecințele lor, acestea pot fi:
✓ Mutații silențioase – un codon pentru un aminoacid este înlocuit cu un codon care
specifică același AA (posibil datorită caracterului degenerat al codului genetic)
→ nu afectează secvența aminoacidică a proteinei codificate
✓ Mutații missens (cu sens greșit) – un codon este înlocuit cu un alt codon care
specifică un aminoacid diferit
→ un aminoacid din proteină va fi înlocuit cu un aminoacid diferit (substituție
aminoacidică)
✓ Mutații nonsens – un codon sens este înlocuit cu un codon stop
→ determină terminarea prematură a translației și sinteza unei proteine trunchiate
(mai scurtă decât cea normală)
31
2. Inserții și deleții
✓ Inserții – unul sau mai multe nucleotide sunt adăugate într-o moleculă de ADN
✓ Deleții – unul sau mai multe nucleotide sunt îndepărtate din ADN
• Când numărul de nucleotide inserate sau deletate nu este multiplu de trei, acestea
sunt numite mutații schimbătoare de fază (”frameshift mutations”) (schimbă
cadrul de citire al ARNm)
• În aval față de acel punct, secvența aminoacidică a proteinei codificate va fi
complet diferită de cea a proteinei normale

Tipuri de mutații punctiforme 32