CURS 1

Psihologia a cunoscut transformari de-a lungul cunoasterii umane. Din punct de vedere
etimologic, cuvantul “psihologie” provine din limba greaca: “psyche” inseamna “suflet” si
“logos” – “stiinta”, astfel rezulta o definitie simpla a psihologiei, respectiv stiinta care se ocupa
de studierea sufletului.
Din evolutia istorica a psihologiei se pot extrage doua caracteristici esentiale: psihologia
este subiectiva si umana (se refera doar la om si nu si la animal). Psihologia este subiectiva
deoarece face apel doar la introspectie, la observarea propriului suflet si din aceasta cauza ea
nu poate fi fundamentata pe fapte observabile din exterior. Psihologia este umana,
considerandu-se ca psihicul este specific omului.

Obiectul psihologiei

M. Zlate sustine natura contradictorie a psihicului care prezinta mai multe aspecte
bipolare care se opun unele altora:

Psihicul este atat obiectiv, cat si subiectiv. Este obiectiv din punct de vedere ontologic,
existential (psihicul unei persoane este independent de psihicul altei persoane) si subiectiv din
punct de vedere gnoseologic, al cunoasterii (fiecare persoana se implica in cunoastere cu
subiectivitatea sa prin insusirile si particularitatile sale proprii).

Psihicul este material si ideal. Este material deoacere apare din materie si evolueaza o data cu
ea, avand la baza activitatea materiala a creierului si ideal, pentru ca prin natura sa poseda un
continut de idei si imagini, dobandite prin cunoastere individuala sau sociala.

Psihicul este proces si produs. Procesulaitatea se refera la desfasurarea in timp, serial a

fenomenului psihic, la succesiunea tranformarilor produse in subiect. Produsul este rezultatul
final obtinut pe baza interactiunii dintre subiect si obiect. Produsul influenteaza si conditioneaza
dinamica viitoare a procesului, iar un nou proces introduce o anumita modificare in structura
proceselor realizate anterior.

Psihicul este determinat si determinant. El este cauzat, influentat de factori si conditii naturale
si sociale, de experienta personala a fiecarui individ, dar el dispune si de initiative si actiuni
determinative. Astfel o persoana cu un temperament coleric poate determina situatii
conflictuale in cadrul unor interactiuni de grup.
Psihicul presupune manifestari normale, dar si manifestari patologice. Dificultatea consta in a
stabili granite dintre normal si pathologic. Deoarece criteriile de diferentiere a starilor normale
de cele patologice sunt greu de stability, unii autor propun renuntarea la o delimitare fixa,
vorbind de un continuum, de o trecere treptata de la o stare la alta.

Normal si Patologic

Exista in literature mai multe conceptii ale normalitatii si pentru a clarifica lucrurile,
normalitatea este abordata dupa mai multe ipoteze: de concept statistic, ca norma sociala, ca
ideal sic a lipsa a bolii.

1. Normalitatea- Concept statistic

Matematicianul Adolphe Quetelet a fost primul care a aplicat curba lui Gauss la distributia
diferitelor variabile si a dezvoltat teoria omului mediu. Conform acestei teorii, omul normal este
omul mediu- media si tendinta centrala de distributie (din curba lui Gauss) este obtinuta prin
masurarea unei singure trasaturi intr-o populatie. Intr-o distributie normala, 95,4% din
populatie se gaseste intre doua abateri standard de o parte si de alta a medianei (populatia
normal), iar 5% - populatia anormala.

2. Normalitatea- Norma sociala

Teoria normei sociale se refera la faptul ca persoanele au rolul lor si anumite asteptari
referitoare la maniera in care ceilalti isi exercita rolul. Aceasta teroie tine cont de convingerile
membrilor societatii, astfel se face diferenta intre norma ideala si norma medie. In societatile
care acorda o mare valoare conformismului, norma medie, foarte valoroasa, este considerata
un ideal. Orice deviatie este evitata. Conform teoriei normei sociale, comportamentul care se
departeaza de conduitele acceptate este considerat anormal, contra naturii.

3. Normalitatea- Ideal
Intelegerea normalitatii ca ideal presupune un continuum intre normalitate si
anormalitate, merge de la patologia extrema la sanatate perfecta. Deoarece constituie un ideal,
polul normalitatii ideale nu va fi niciodata atins. Sanatatea mentala pozitiva presupune o
atitudine pozitiva, acceptarea fata de sine, realizarea potentialului propriu, autonomie
persoanala, creativitate. Idealul de sanatate mentala pozitiva presupune problema relativitatii
culturii- ceea ce este normal intr-o cultura poate fi anormal in alta.

4. Normalitatea- Absenta a bolii

La acest curent adera in special psihiatrii, care adopta modelul medical al maladiei. In
publicatiile de specialitate, sunt mai multi termini utilizati ca sinonimi cu termenul de patologie.
McMahon utilizeaza termini precum anormalitate, tulburare, devianta, suferinta mentala.

McMahon descria cinci tipuri de definitii:

1. Definitii statistice: o persoana care manifesta foarte rar un comportament poate fi
etichetata ca anormala.
2. Definitia profesionala: o persoana este patologica (anormala) daca psihologul/
psihiatrul spune ca este.
3. Definitia sociala: anormalitatea este relativ la cultura. Toate criteriile de stabilire a
anormalitatii sunt determinate de cultura careia ii apartine o persoana si trebuie
considerate in contextul culturii acestei persoane.
4. Definitiile existentialiste pun accentul pe individ si dezvoltarea sa, pe problemele
individuale, considerand societatea ca responsabila de majoritatea suferintelor la care
ajunge individul, definitiile existentialiste subliniaza importanta unui mediu adecvat
pentru ca persoana sa se corijeze si sa se “modifice”.
5. Definitia practica: pune accent pe prezenta a 3 indicatori de patologie: disconfort,
bizarerie si ineficacitate.

Un aspect important care trebuie luat in consideratie este maniera in care indivizii
percep o persoana care este etichetata ca anormala sau patologica. Astfel vorbim despre
devianta sociala- un comportament extrem si persistent care deranjeaza alte persoane.
Notiunea de deviant este dependenta de normele si valorile sociale. Patologia poate fi
apropiata criteriului de bizarerie (deviatie in raport cu standardele de comportament
acceptate).
Un alt criteriu face referire la consecintele tulburarilor asupra pacientului si/ sau a
persoanelor care il inconjoara. Aceste consecinte constituie handicapul psihologic,
ineficacitatea.