UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIS” DIN ARAD

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE

DREPT

ANUL IV

IF

REFERAT

DREPT INTERNATIONAL PRIVAT

“RETRIMITEREA”

STUDENT

MATEI IOAN DAN

 RETRIMITEREA

Notiunea de retrimitere

Retrimiterea este o institutie de drept international privat care ofera posibilitatea legii straine
declarate competente de norma conflictuala a forului, sa faca la randul ei o trimitere prin normele
conflictuale proprii, catre o alta lege, fie legea instantei sesizate, fie la alt sistem de drept.
Ca definitie, retrimiterea este situatia juridica aparuta in cazul in care norma conflictuala
a forului trimite la un sistem de drept strain, în întregul sau (deci inclusiv la normele sale
conflictuale), iar acesta din urma, prin norma sa conflictuala în materie, nu primeste trimiterea, ci
fie trimite înapoi la dreptul statului forului, fie trimite mai departe, la dreptul unui stat tert.
Pentru a exista retrimitere trebuie indeplinite cumulativ doua conditii:
- Sa existe un conflict negativ între normele conflictuale din sistemele de drept în prezenta cu
privire la un anumit raport juridic;
- Norma conflictuala a forului (a statului instantei sesizate) sa admita retrimiterea, adica sa
trimita la întregul sistem de drept strain.
II. Aparitia retrimiterii în practica judecatoreasca
Într-o speta venita din partea instantelor engleze (1814), cunoscuta sub numele de Collier V.
Rivaz, privind conditiile de validitate ale testamentului, faptele au fost urmatoarele: un cetatean
britanic, având domiciliul potrivit legii engleze în Belgia, a lasat la decesul sau un testament care
era valid dupa dreptul englez, dar era nul dupa dreptul belgian. Testatorul nu avea domiciliul în
Belgia, dupa dreptul acestei tari, deoarece nu îndeplinise formalitatile prevazute de lege în acest
scop. S-a ridicat problema validitatii testamentului. Solutionând aceasta speta, instanta engleza a
aplicat foreign court theory (teoria instantei straine), care în opinia unor autori înseamna
înlaturarea retrimiterii si care consta în aceea ca judecatorul englez trebuie sa judece si sa aplice
legea domiciliului testatorului, adica cea belgiana. Daca speta ar fi fost judecata în Belgia, aici s-
ar fi aplicat pentru validitatea testamentului legea nationala a testatorului, adica cea engleza, ceea
ce a facut si instanta engleza declarând testamentul ca fiind valid.
Discutarea retrimiterii din punct de vedere teoretic a fost determinata de speta Forgo, care a
constat în urmatoarele: un copil bavarez, din afara casatoriei, cu numele de Forgo, este adus în
Franta de la vârsta de 5 ani. El traieste aici tot restul vietii si moare la vârsta de 68 ani, lasând o
succesiune mobiliara importanta. Desi locuise tot timpul în Franta, el nu dobândise ceea ce
numea legea franceza de atunci “domiciliul legal” în Franta, deoarece nu îndeplinise formalitatile
prevazute pentru aceasta de legea franceza. El avea numai “domiciliul de fapt” în Franta, iar
“domiciliul legal” îl avea în Bavaria. Forgo nu a lasat testament. La moartea sa, rudele colaterale
dupa mama au introdus în fata instantei franceze o petitie de ereditate. Potrivit legii franceze,
succesiunea imobiliara era cârmuita de legea nationala a defunctului, adica cea bavareza, care
prevedea un drept de succesiune în favoarea colateralilor dupa mama, din afara casatoriei. Daca
s-ar fi aplicat aceasta lege succesorala, succesiunea ar fi trebuit sa se deschida în favoarea
mostenitorilor mentionati. Dar normele conflictuale bavareze supuneau succesiunea mobiliara
legii domiciliului de fapt al defunctului, adica legii franceze succesorale. Instanta franceza a
acceptat retrimiterea dispusa de norma conflictuala bavareza, prin hotarârea sa din anul 1878, si a
aplicat legea franceza potrivit careia rudele din afara casatoriei nu aveau niciun drept de
mostenire. În acest fel, succesiunea a revenit statului francez, cu succesiune vacanta.
Retrimiterea a fost folosita în practica judecatoreasca si în spete cu interese ale tarilor socialiste,
anume în privinta nationalizarii si a succesiunii. Astfel, s-a considerat ca legile socialiste privind
nationalizarea si-ar fi autolimitat domeniul de aplicare numai la bunurile care se gasesc pe
teritoriul statului respectiv, iar pentru bunurile care se gasesc în strainatate ar fi retrimis tacit la
legea tarii pe teritoriul careia se gasesc bunurile.
Formele Retimiterii
Exista doua forme de retrimitere si anume:
Retrimiterea de gradul I sau retimiterea simpla – este forma prin care legea straina retrimite la
legea forului iar daca retrimiterea este acceptata, instana sesizata aplica legea sa materiala.
Retrimiterea de gradul II sau retrimiterea complexa este acea formaprin care legea straina
retrimite la legea unui stat tert, iar nu la legea forului.
Cazuri in care nu se aplica retrimiterea:
In cazul autonomiei de vointa cand partile au ales legea aplicabila contractului lor.
Cand se aplica regula “locus regit actum”.
Cand retrimiterea de gradul II nu permite determinarea legii aplicabile.
 BIBLIOGRAFIE

Daniel Berlingher, Institutii de Drept International Privat , Editura Limes, 2014

Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept internaţional privat, Ed. Actami, Buc., 2005