Tema 7.

Cheltuieli bugetare pentru obiective şi acţiuni economice

1. Conţinutul, nivelul şi structura cheltuielilor pentru acţiuni şi obiective

economice.
2. Sursele de finanţare a cheltuielilor pentru acţiuni şi obiective economice.
3. Cheltuielile publice privind cercetarea-dezvoltarea.
4. Determinarea eficienţei economice a cheltuielilor pentru acţiuni şi obiective
economice.

1. Conţinutul, nivelul şi structura cheltuielilor pentru acţiuni şi obiective

economice.

În cadrul acestei categorii sunt incluse cheltuielile care se referă la

finanţarea obiectivelor şi activităţilor cu caracter economic din întreprinderile
sectorului public şi la subvenţionarea unor întreprinderi cu proprietate privată sau
mixtă.
Din punct de vedere al conţinutului economic aceste cheltuieli au caracter
complex, unele reprezintă cheltuielile curente de desfăşurare a activităţii
economice, iar altele constituie cheltuieli de capital.
În cadrul clasificării ONU, cheltuielile pentru obiective economice ţin de
ramurile:
- industrie extractivă, energie, combustibil, industrie prelucrătoare,
construcţii;
- agricultură, silvicultură, pescuit, vânătoare;
- transporturi şi comunicaţii;
- alte servicii.
Cheltuielile pentru obiective şi acţiuni economice constituie o pondere mai
mică în cadrul cheltuielilor publice în ţările dezvoltate (circa 10%) şi o pondere
mai mare în ţările în curs de dezvoltare. Aceasta se datorează tendinţelor ţărilor în
curs de dezvoltare de a reduce decalajele mari care le separă de ţările
industrializate.
În Republica Moldova cheltuielile pentru economie în anul 2007 au
constituit 135,8 mln. lei, ponderea cheltuielilor pentru obiective şi acţiuni
economice în totalul cheltuielilor bugetare constituie 1,12%, cu careva excepţii, iar
raportate la PIB – 0,41%.

2.Sursele de finanţare a cheltuielilor pentru acţiuni şi obiective economice.

Întreprinderile cu activităţi economice cu capital de stat, sunt obligate să-şi

acopere cheltuielile din venituri proprii şi numai dacă este justificat motivul de
incapacitatea de a-şi acoperi cheltuielile, statul este la dispoziţia acestor
întreprinderi.
După sursele de finanţare cheltuielile pentru acţiuni şi obiective economice
se grupează în:
- cheltuieli acoperite din costul de producţie;
 - cheltuieli ce se acoperă din venituri;
- cheltuieli de investiţii acoperite din fondul dezvoltare-cercetare;
- cheltuieli acoperite din fonduri speciale.

Dacă cheltuielile de producţie a întreprinderilor cu capital de stat se

acoperă din sursele proprii în mare parte, atunci cheltuielile pentru investiţii sunt
finanţate din toate trei surse: credite bancare, resurse proprii şi alocaţii bugetare.
Pentru anumite programe economice de interes naţional, cum ar fi
retehnologizarea întreprinderilor, cheltuielile pot fi finanţate din fonduri speciale.
Acestea pot avea forma fondurilor extrabugetare.
Pe lângă finanţarea sectorului public, cheltuielile cu caracter economic
privesc şi acordarea de avantaje pentru dezvoltarea şi consolidarea unor ramuri, ce
prezintă interes economic şi social naţional (agricultura, silvicultura, cercetare
ştiinţifică, protecţia mediului înconjurător etc.). pentru asemenea scopuri, se
finanţează prin alocaţii bugetare activitatea unor instituţii, direcţii agricole, silvice,
rezervaţii, sisteme de irigare, care funcţionează pe principiul instituţiilor publice.
Subvenţiile se pot acorda direct pentru acoperirea unor pierderi, atunci când
preţurile formate în mod liber pe baza raportului dintre cerere şi ofertă, în
condiţiile de concurenţă, nu reuşesc să acopere cheltuielile din cauze obiective.
Asemenea subvenţii se pot acorda sub forma acoperirii diferenţelor de preţ la unele
produse, susţinerii şi garantării preţurilor produselor agricole, acoperirea costurilor
ridicate din unităţile economice, transporturi şi altele.
În afară de sursele enumerate mai sus acţiunile şi obiectivele economice sunt
finanţate pe seama primelor de export.
Primele de export sunt practicate pentru încurajarea exportului de mărfuri, în
concordanţă cu interesele economice şi politice ale statului, precum şi pentru
protejarea economiei de concurenţă străină. Formele pe care le îmbracă primele de
export sunt: primele de export în bani, restituirea unei părţi din impozitele şi taxele
plătite de exportatori, avantajele valutare.
Primele de export în bani se stabilesc ca sume fixe pe unitate de marfă
exportată. Statul poate suporta şi eventualele pierderi ale exportatorului.
Restituirea impozitelor plătite sau renunţarea la impozitele datorate de către
exportatori, precum şi reducerea tarifului pentru transportul mărfurilor pe calea
ferată proprietate de stat nu reprezintă cheltuieli propriu-zise, ci renunţarea de către
stat la o parte din veniturile sale bugetare în favoarea exportatorilor.
Avantajele valutare constau în faptul că statul îngăduie exportatorilor să
reţină o parte din valuta încasată de ei la exportul de mărfuri sau la prestaţiile de
servicii către partenerii externi.
În concluzie se poate de spus, că anumite subramuri economice, unele
întreprinderi, indiferent de forma de proprietate, pot primi sprijin temporar din
partea statului prin subvenţii, diferenţe de preţ, prime de export, facilităţi fiscale ori
anumite avantaje pe linia creditului bancar.

3. Cheltuielile publice privind cercetarea-dezvoltarea.

 Aceste cheltuieli cuprind:
1. cheltuieli privind dezvoltarea cercetării fundamentale, adică
dezvoltarea cunoaşterii într-un anumit domeniu al ştiinţei;
2. cheltuieli privind finanţarea cercetărilor practice aplicative, ce au ca
scop crearea tehnologiilor şi produselor noi;
3. cheltuielile privind dezvoltarea ce ţin de verificarea posibilităţilor de
obţinere a noi produse, tehnologii pe scara internaţională.
Aceste cheltuieli sunt finanţate parţial din bugetul statului, din fondurile
întreprinderilor private sau instituţiilor de învăţământ superior. În ţările dezvoltate
aceste cheltuieli se acoperă la 30-60% din bugetul de stat, în ţările în curs de
dezvoltare 50-90%.
În domeniul economic se distinge o grupă specială de cheltuieli: de
cercetare – dezvoltare. Această grupă include:
 Cheltuieli privind finanţarea cercetării fundamentale, care au
drept obiectiv dezvoltarea cunoaşterii într-un anumit domeniu al ştiinţei.
 Cheltuieli privind fundamentarea cercetării aplicative, prin
care se urmăreşte crearea de produse şi tehnologii noi.
 Cheltuieli privind dezvoltarea, prin care se realizează
verificarea posibilităţilor de obţinere a noi produse şi tehnologii pe scară
internaţională.
Resursele financiare de finanţare a cheltuielilor cu cercetarea ştiinţifică
provin din bugetul statului, din fondurile întreprinderilor private, din fondurile
proprii ale instituţiilor de cercetare.
Finanţarea cheltuielilor privind cercetarea – dezvoltarea prezintă
particularităţi de la o ţară la alta. În unele ţări statul finanţează din fondurile sale o
parte considerabilă a acestor cheltuieli, în altele – într- o măsură mai mică. Acele
state ce-şi asumă finanţarea cheltuielilor pentru cercetările ştiinţifice îşi asumă
supremaţia în domeniul economic. Finanţarea diferitor cercetări ştiinţifice duce la
apariţia decalajelor dintre ţări. Decalajele ştiinţifice şi tehnologice existente între
ţările industriale şi cele în curs de dezvoltare adâncesc şi mai mult inegalitatea
dintre acestea.

4. Determinarea eficienţei economice a cheltuielilor pentru acţiuni şi

obiective economice.
Eficienţa cheltuielilor privind acţiunile economice ce se determină pe baza
metodelor de analiză, cost-avantaj şi cost-eficacitate. Aici trebuie de verificat:
1. definirea clară a obiectivelor ce trebuie atinse;
2. identificarea resurselor posibile şi a mijloacelor tehnice ce vor fi folosite
şi a celor alternative;
3. determinarea costurilor şi avantajelor pe care le prezintă fiecare din
aceste alternative;
4. compararea costurilor şi avantajelor.
 În calcularea eficienţei cheltuielilor se utilizează indicatorii previzionali,
acei indicatori de orientare anticipată a activităţilor economici şi indicatorii reali pe
care i-am obţinut.
Elaborarea modelelor de analiză trebuie să ţină cont de fazele prin care
trece fiecare obiectiv şi anume:
- faza de studiu;
- faza realizării propriu – zise;
- exploatarea.
Eficienţa cheltuielilor pentru obiective şi acţiuni economice se stabileşte
ca raport dintre indicatorii de efort sau ca rezultatul primit la avantajul
economic(costul de producţie).
Indicatorul de efect reprezintă producţia marfă, valoarea adăugată, profitul
şi încasările din export.
Efectuarea de cheltuieli publice cu acţiuni economice necesită
fundamentarea volumului de resurse necesare realizării diferitelor obiective
economice. Această fundamentare se bazează pe o documentaţie specifică,
presupunând luarea în considerare a factorilor tehnici şi economici, atît prin prisma
nevoilor de resurse financiare, cît şi prin prisma rezultatelor ce urmează
Indicatorul de efort – investiţiile, costurile de producţie, importurile, tipuri
de muncă. Finanţarea acestor cheltuieli se face în corespundere cu prognoza
dezvoltării social – economice a statului. Mijloacele alocate din buget au destinaţii
strict determinate şi nu pot fi folosite în alte scopuri. Finanţarea acestor cheltuieli
cu caracter economic se face continuu, trimestrial în corespundere cu prevederile
bugetului, pe ministere, departamente, întreprinderi, organizaţii, conform
clasificării bugetare şi planului de finanţare. Finanţarea mijloacelor de buget nu se
rambursează. Întreprinderile şi instituţiile publice sunt obligate să folosească cu
eficienţă maximă, ca regulă în primul rînd resursele proprii şi mijloacele
împrumutate.

Metode de finanţare a cheltuielilor.

1. finanţarea cheltuielilor din venituri proprii;
2. finanţarea prin procurarea fondurilor pe piaţa capitalurilor;
3. finanţare prin emisiunea de obligaţiuni şi alte hârtii de valoare;
4. finanţarea prin alocaţii bugetare;
5. finanţarea prin subvenţionarea nemijlocită, pentru acoperirea unor
pierderi (subvenţii sub forma acoperirii diferenţelor de preâ la unele
produse agricole pentru susţinerea preţurilor la producţia agricolă a
fermierilor;
6. înlesniri fiscale pe plan intern şi taxe vamale pe plan extern.
La finanţarea acţiunilor şi obiectivelor economice statul urmăreşte
următoarele scopuri:
- dezvoltarea unor ramuri prioritare ale economiei naţionale;
- salvarea de la faliment al unor întreprinderi;
- stimularea acţiunilor de cercetare-dezvoltare în ştiinţele fundamentale şi
aplicative;
- dezvoltarea, restructurarea şi modernizarea agriculturii;
- reducerea şomajului;
- stimularea exportului.