Sunteți pe pagina 1din 15

Cursul nr.

2
Începutul capacităţii de
folosinţă a persoanei fizice.
Îngrădirile capacităţii de
folosinţă
Când dobândim capacitatea de
folosinţă?
• REGULA: art. 35 din Codul civil stabileşte
principiul după care „Capacitatea de folosinţă
începe de la naşterea persoanei…”.

• Omul este subiect de drept din


momentul naşterii, adică titular de drepturi şi
obligaţii civile.
Cum dovedim naşterea?
cu certificatul de naştere eliberat în condiţiile
legale, unde se consemnează anul, luna şi ziua
naşterii copilului începutul capacităţii
de folosinţă a persoanei fizice.
 Legea 119/1996 cu privire la actele de stare
civilă, modificată – art. 17-26: „Întocmirea
actului de naştere”.
Unde/cine declară naşterea?
naşterea se declară la primăria locului unde
aceasta s-a produs;
de către părinţi, iar în cazul unei împiedicări,
de către administraţia maternităţii sau
unităţii sanitare unde s-a produs naşterea, de
către medicul sau alte persoane care au fost
de faţă la naştere.
Când se declară naşterea?
 în termen de 15 zile de la data naşterii;
 dacă se realizează după cele 15 zile, dar până la un an
de la naştere, înregistrarea naşterii se aprobă de către
primar;
 dacă declararea se face după un an, înregistrarea se
face numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti
irevocabile;
 în cazul copilului născut mort – la 3 zile de la naştere;
 când copilul născut viu a decedat înlăuntrul termenului
de 15 zile – declararea naşterii se face în termen de 24
de ore de la data decesului.
Excepţia privind momentul dobândirii
capacităţii de folosinţă
• Art. 36 din Codul civil, „Drepturile copilului
sunt recunoscute de la concepţiune, însă
numai dacă el se naşte viu”.
• Această excepţie recunoscută din dreptul
roman: infans conceptus nato habetur quoties
de ejus commodis agitur (Copilul conceput se
socoteşte născut ori de câte ori aceasta este în
interesul său).
Condiţiile dobândirii capacităţii de
folosinţă anticipate
 1. copilul conceput să  2. copilul să se nască
dobândească numai viu, nu şi viabil
drepturi, nu şi obligaţii
Timpul legal al concepţiunii şi
prezumţiile sale
• Art. 412 alin. (1) din C. civ. prevede că: „Intervalul de
timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi
dinaintea naşterii copilului este timpul legal al
concepţiunii. El se socoteşte de la zi la zi”.
Rezultă două prezumţii:
 1) prezumţia absolută a celei mai lungi gestaţii (de 300
de zile) şi celei mai scurte gestaţii (de 180 de zile);
 2) prezumţia relativă a posibilităţii conceperii copilului
în oricare dintre zilele intervalului cuprins între a 300-a
şi a 180-a zi dinaintea naşterii (121 de zile).
Conţinutul capacităţii de folosinţă a
persoanei fizice
O latură activă O latură pasivă
• aptitudinea de a avea • aptitudinea de a avea
drepturi subiective civile obligaţii civile
• Excepţie: în cazul capacităţii
de folosinţă anticipată,
persoana fizică nu
dobândeşte obligaţii, ci doar
drepturi.
Reguli de stabilire a conţinutului capacităţii de
folosinţă a persoanei fizice

 1) raportarea la sistemul legislativ al unui stat ;


 2) luarea în considerare a îngrădirilor capacităţii de folosinţă;
 3) pentru determinarea conţinutului capacităţii de folosinţă a
persoanei fizice trebuie luate în considerare atât normele
dreptului civil, cât şi normele aparţinând altor ramuri de
drept, în măsura în care se referă la elemente ale conţinutului
acestei capacităţi;
 4) stabilirea conţinutului capacităţii de folosinţă a persoanei
fizice se face cu luarea în considerare numai a aptitudinii
omului de a fi titular de drepturi şi obligaţii civile, iar nu şi de
altă natură, aparţinând altor ramuri de drept.
Noţiunea de îngrădire a capacităţii de
folosinţă
• Art. 29 din Codul civil prevede că: “nimeni nu poate fi îngrădit
în capacitatea de folosinţă … decât în cazurile şi condiţiile
expres prevăzute de lege”.
• Regula: capacitatea este neîngrădită!
• Îngrădirile sunt expres stabilite de lege!
• Îngrădirile capacităţii de folosinţă sunt incapacităţi de drept
civil şi ele vor fi disociate de incapacităţile din alte ramuri de
drept, care nu au relevanţă juridică pentru materia dreptului
civil (Beleiu, 2001, p. 317).
Clasificarea îngrădirilor capacităţii de
folosinţă
După îngrădiri cu caracter de sancţiune
îngrădiri cu caracter de protecţie
finalitate

După modul incapacităţi care operează de plin drept


incapacităţi care operează prin efectul unei
în care hotărâri judecătoreşti definitive
operează

incapacităţi stabilite în legislaţia civilă


După izvorul incapacităţi stabilite în legislaţia penală
lor
Îngrădiri cu caracter de sancţiune
Sancţiune penală (pedepse şi
măsuri de siguranţă) Sancţiune civilă
• Pedepsele principale sunt: • decăderea din drepturile
detenţiunea pe viaţă, închisoarea de
la 15 zile la 30 de ani, amendă de la părinteşti (art. 508 C. civ.);
100 lei la 50.000 lei. • nedemnitatea succesorală
• Pedepsele complementare: … (art. 958, 959, 969 C. civ.)
drepturile părinteşti şi dreptul de a fi
tutore sau curator (art. 64 C.pen.)
• Interzicerea drepturilor părinteşti, a
dreptului de a fi tutore sau curator se
aplică “ţinând seama de natura şi
gravitatea infracţiunii, de persoana
infractorului şi de interesele copilului”
(art. 1 Legea 278/2006)
Îngrădiri cu caracter de protecţie a
persoanei fizice
Incapacităţi prevăzute de Codul civil
 incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale prin donaţie sau
testament (Art. 988 din Codul civil.);
 incapacitatea medicilor şi farmaciştilor de a primi donaţii sau legate de la
persoana pe care au tratat-o şi aceasta a decedat de boala respectivă (art. 990 alin
(1) din Codul civil);
 incapacitatea părinților, tutorelui, curatorului şi administratorului provizoriu de
a încheia acte juridice cu minorul aflat sub tutelă [art. 1654 alin. (1) lit. b) din
Codul civil];
Să reţinem!
• Regula: capacitatea de folosinţă se
dobândeşte de la naşterea persoanei fizice;
• Excepţia: capacitatea de folosinţă anticipată,
dobândită de la concepţie atunci când copilul
se naşte viu, are în conţinutul ei numai
drepturi, nu şi obligaţii;
• Îngrădirile capacităţii de folosinţă pot avea
caracter de sancţiune sau de protecţie.

S-ar putea să vă placă și